*
Începând cu ziua de 13 mai 1945, se publica actul de acuzare a primilor criminali de război, sub un moto, în 14 mai, luat din rechizitoriul, cât se poate de convingător, pentru acele vremuri și poate că și pentru cele de astăzi: „Ei nu sunt criminali obișnuiți. Ei n-au comis un omor, o schingiuire, un jaf, un viol au un incendiu, ci sute, mii și zeci de mii de asasinate odioase, schingiuiri și jafuri sălbatice și întreg cortegiul de bestialități care coboară omul pe treapta cea mai de jos a degradării”. În fața magistratului militar Oatu și a unei săli supraaglomerate cu public, adus acolo fie „de ura adâncă împotriva schingiuitorilor, jefuitorilor și asasinilor, fie dintr-o înaltă datorie cetățenească”. Acuzator public șef era Avram Bunaciu, iar secund, Dumitru Săracu.
În fața instanței Tribunalului Poporului erau aduși:
*
*
„1. Macici Nicolae, General de Corp de Armată, în vârstă de 57 de ani, născut în Craiova, ultimul domiciliu în București, str. Mihai Vodă nr. 55, arestat.
2. Trestioreanu Constantin, general de divizie rezervă, născut în Buzău, domiciliat în București, str. Alex. Donici, nr. 36, arestat.
3. Niculescu Mihail, locotenent-colonel jandarmi rezervă, fost preot militar al orașului Odesa, în zilele de 23, 24 și 25 octombrie 1941, dispărut.
4. Ionescu Radu, căpitan rezervă, dispărut.
5. Bălăceanu Eugen, căpitan rezervă, dispărut.
6. Calotescu Cornel, general de divizie rezervă, domiciliat în Pitești, str. Lascăr Catargiu nr. 13, arestat.
7. Stere Marinescu, locotenent-colonel rezervă, domicilat în București, str. Sabinelor, 73, arestat.
8. Zlătescu Gheorghe, colonel rezervă, domiciliat în comuna Pucioasa, județul Dâmbovița, arestat.
9. Trepăduș Grigore, învățător, domiciliat în Craiova, str. Eminescu nr. 17, arestat.
10. Murgescu Ion, locotenent-colonel rezervă, domiciliat București, bdul Mărășești nr. 83, arestat.
11. Budarescu Sever, pictor, domiciliat în București, str. Polonă nr. 69, arestat.
12. Popescu Cristodor, fost ajutor și comandant al Legiunii II Vapniarca și comandant al lagărului cu același nume, dispărut.
13. Popescu Lucian, învățător, domiciliat în comuna Stâlpu, județul Buzău, arestat.
14. Ceachir Dumitru, funcționar particular, domiciliat în com. Budești, județul Ilfov, arestat.
15. Finkelstein Beniamin zis Bubi, domiciliat în București, strada Radu de la Afumați nr. 61, arestat.
16. Isopescu Modest, colonel rezervă, domiciliat în București, str. Epicol nr. 9, arestat.
17. Pădure Aristide, domiciliat în București, str. Epicol nr. 9, arestat.
18. Mănescu Vasile, pretor, arestat.
19. Melinescu Nicolae, plutonier jandarmi, legiunea jandarmi Prahova, arestat.
20. Bobei Gheorghe, domiciliat în București, str. Gheorghe Lazăr nr. 9, arestat.
21. Creștinu Avram, domiciliat în Botoșani, str. Sf. Nicolae nr. 4, arestat.
22. Izu Landau, născut în Austria, arestat.
23. Ambrus Romulus, maior rezervă, dispărut.
24. Ghineraru Florin, sublocotenent rezervă, str. Vrăjitoarei nr. 2 bis, București, arestat.
25. Gavăț Ștefan, locotenent-colonel rezervă, domiciliat în București, str. Profesor Bogdan nr. 11 bis, arestat.
26. Pătrășcoiu Nicolae, colonel rezervă, domiciliat în București, str. Justiției nr. 41, arestat.
27. Grigorescu Gheorghe, învățător, comuna Mogoșari, județul Dâmbovița, arestat.
28. Haranga Ion, învățător, dispărut.
29. Wielentz Alfred, dispărut.
30. Dumitrescu Mihail, subofițer, dispărut.
31. Năstase Ion, plutonier jandarmi, dispărut.
32. Solomon Ștefan, sergent major, dispărut.
33. Bulatu Dumitru, sergent major, dispărut.
34. Covila Coveta Serghie, fruntaș TR, dispărut.
35. Alexandrescu Constantin, pretor, com. Gurahonț, județul Arad, arestat.
36. Clinceanu Constantin, pensionar militar, comuna Homorociu, județul Prahova, arestat.
37. Mihailuc Constantin, dispărut.
38. Hațeganu Ion, pretor, domiciliat în Alba Iulia, str. Aurel Vlaicu nr. 1”.
*
*
Actul de acuzare, lung, lozincard și stufos, cuprinde, mai întâi, generalități de genul „care au rupt firul alianțelor firești și al vecinătăților pașnice”, „aservind toate bogățiile țării Germaniei hitleriste”, „declarând război vecinei și marei prietene a popoarelor, Uniunii Republicilor Sovietice”, „profitând atât de războiul criminal de cotropire și jaf al lui Hitler și Antonescu, cât și de ideologia rasismului” etc. Apoi încep acuzele la adresa fiecărui acuzat în parte.
*
În 16 octombrie 1941, Odesa fusese ocupată, iar în 22 octombrie, o explozie a aruncat în aer clădirea comandamentului și ucigându-i, printre alții, pe generalul comandant Glogojanu și pe câțiva dintre ofițerii personalului comandamentului, comanda fiind luată de adjunctul generalului Glogojanu, Trestioreanu Constantin, comandantul secund al Diviziei 10 Infanterie. În cursul nopții, soseau la Odesa generalul Macici Nicolae, comandantul Corpului II Armată din Transnistria, „colonelul Stănciulescu Ion, Stănescu Virgil și Ciocan, aceștia trei din urmă având misiunea de a restabili legăturile telegrafice și telefonice ale Odesei cu postul de comandă al Armatei IV din Baden și de a cerceta cauzele exploziei.
*
În aceeași dimineață, apar pe străzile și piețele Odesei spânzurători, iar oamenii erau împușcați la întâmplare, astfel că, în aceeași dimineață, circa 5.000 de oameni erau împușcați la Odesa. La ora prânzului, execuțiile încetează, însă jandarmii și poliția încep să adune mii și zeci de mii de oameni, pe care-i închideau în marea închisoare de la Odesa.
*
*
În ziua de 24 octombrie 1941, compania a 2-a din Batalionul 10 Mitraliere divizionar primește ordinul de a-i escorta pe acești nenorociți către un anuit loc – nu bănuiau ce-i așteaptă – la marginea Odesei, între bariera Daling, unde se aflau patru magazii… În timpul transportului, mulți dintre acei încolonați cădeau, datorită slăbiciunii – imediat erau împușcați de către jandarmi… (vezi depozițiile dep. Alex. Neacșu și maior Seltea Vasile).
*
Primul lot, adus la locul execuției, era compus din 40-50 de inși, care, legați strâns, cot la cot, cu frânghii, a fost băgat într-un șanț anti-tanc și întors cu fața spre pământul care forma parapetul șanțului. Locotenent-colonelul Deleanu Nicolae ordonă personal deschiderea focului, atrăgând atenția soldaților ca să tragă fiecare câte un foc ochit, pentru a se face economie de timp și muniție. Constatând că acest procedeu nu satisface scopul urmărit, s-a hotărât să se treacă la executarea lor în masă. Astfel, au fost băgați în primele trei magazii bărbați și câteva femei, și anume acele care nu se putuseră hotărî să se despartă de soții lor, iar în a patra magazie au fost băgate femeile și copiii. În total, după spusele martorilor, în cele patru magazii au intrat peste 5.000 de oameni.
*
Pentru executarea în masă, s-au făcut creneluri în pereții magaziilor, prin care s-au introdus gurile de mitralieră. La comanda locotenent-colonelului Deleanu Nicolae, astăzi mort, și a locotenent-colonelului Niculescu N. Coca, s-a tras în plin… Gloanțele însă nu au putut răzbate până la ultimul om… și s-a recurs la un alt procedeu și mai odios, anume la exterminarea prin ardere”.
*
Relatarea amănunțită și cutremurătoare, cu atât mai mult cu cât și rușii au săvârșit-o împotriva antecesorilor noștri, permite extinderea acuzațiilor (doar învingătorii nu răspund de nimic, niciodată, iar tragicul capitol Odesa mă face să cred că, în bună parte, procesul acesta reprezintă o primă epurare a Armatei Române de ofițerii loiali lui Antonescu), în rechizitoriu susținându-se că, „Mareșalul Antonescu a fost încunoștințat de explozia din 25 octombrie 1941, de către generalul Trestioreanu Constantin, iar din raportul colonelului magistrat Mihail Vasile, care se află în dosarul nr. 3941 al Ministerului Apărării Naționale, se constată că, cu acea ocaziune, au fost omorâți 16 ofițeri, 9 subofițeri și funcționari, precum și 35 de soldați”[1].
*
*
În astfel de situații, conform legilor războiului, acceptate la nivel internațional, deși sunt inumane, represaliile au justificare. Nu îndreptățire, ci justificare. Peste ele se trece, de obicei, cu indiferența, cu condiția să te numeri printre biruitori. România era, însă, în 1945, când se judeca procesul, o țară sub ocupație, iar generalii ruși se jucau de-a pisicile și șoarecii cu nevârstnicul rege al românilor. Așa că nu-i de mirare dacă primul proces al criminalilor de război începea cu supraviețuitorii unei oștiri decimate, care trebuia exterminată până la capăt. Căci asta era voia ocupantului sovietic biruitor. Prin urmare, ofițerii români care au executat represaliile, din ordin înalt, descifrat de căpitanul Nanciu Ionescu și ars imediat după lecturare, vor deveni victimele aceleiași statalități, care-i transformase în asasini. Pentru că statalitatea regelui Mihai ordonase represalii și tot ea, la fel de infirmă și de neputincioasă, și în compania lui Antonescu, și în cea a generalilor ruși, ordona și masacrarea, printr-un penibil proces, a ofițerilor care au respectat ordinele. Tocmai de asta, ca nevinovații să pară la fel de odioși ca vinovații, în grămada celor 38 de acuzați, pe lângă monștrii reali și de necontestat, au fost cetluiți în lanțurile nedreptei blamări și români care și-au făcut doar datoria față de stat, uneori călcând peste propriile lor suflete.
*
E greu, acum, de ales grâul de neghină, dar vinovăția celor care au ascultat de autoritatea statului regal român nu îndreptățea acel stat regal să-i dezonoreze pentru totdeauna. Nu susțin că generalii Macici Nicolae, Trestioreanu Constantin și Ghineraru Nicolae, căpitanul Nanciu Ionescu, locotenent-colonelul Niculescu Mihail Coca și ceilalți militari care au săvârșit masacrul de la Odesa, căruia i-au căzut victime, vreo 25.000 de ființe omenești, ca represalii pentru uciderea comandamentului armatei române care ocupase orașul, au procedat omenește, dar nu statalitatea regală care ordonase crimele era îndreptățită să-i stigmatizeze, printr-un simulacru de proces, menită să gâdile orgoliul comisarilor sovietici care controlau ocupatul regat al României.
*
Fără îndoială, pe parcursul relatărilor despre proces, vom afla și crime împotriva umanității, săvârșite datorită apucăturilor firii omenești de a se substitui chiar și lui Dumnezeu, din plăcerea sadică de a avea la cheremul lor mulţimi cât mai impresionante. Sper, însă, că statul regal român nu a mutat doar pe umerii celor care l-au slujit cu loialitate toate poverile responsabilităţii.
*
[1] Scânteia, Anul II, nr. 221, 13 mai 1945, p. 5
