Vernisajul expoziţiei lui Radu Bercea

*

Ieri, la Gura Humorului, se vernisa prima expoziţie integral de lucrări în ulei pe pânză a lui Radu Bercea, aşa că un comando al Centrului Cultural “Bucovina”, singurul care obişnuieşte să se transforme şi în spectatori ai marilor manifestări culturale din judeţ, s-a deplasat în urbea primarului primar Marius Ursaciuc. Gabriela Teişanu, Tiberiu Cosovan, Cornel Boicu şi sub(ne)semnatul ne-am dus să facem concurenţă afectivă comandoului dornean al Violetei Codorean, directorul Casei de Cultură din urbea de sub Ouşor. Lume peste lume, tablouri reţinute ad-hoc, atmosferă aristocratică în care elitele Humorului, cu rare excepţii, obişnuiesc să-şi lumineze viaţa.

*

Despre Radu Bercea şi opera lui a vorbit, în deschidere, Mihai Camilar – discurs complet, excelent documentat, apoi, cu amărăciune poetică, dar şi cu o bună cunoaştere a fenomenului plastic bucovinean, s-a pronunţat poetul sucevean Mihai Sultana Vicol – splendidă prezentare a unei opere inconfundabile. Pentru că sunt complicele lui Radu Bercea de o fărâmă de timp (în curând se va face doar o jumătate de veac), mi s-a dat şi mie cuvântul, dar, după ce am înspăimântat publicul cu un teanc de foi, scos din buzunar, rugându-l să plece, să ia cina şi să revină după vreo două ceasuri, când voi termina eu discursul şi va vorbi Radu Bercea, am spus cele cinci epigrame, scrise şi publicate ieri, cu “ţinte” alese dintre prietenii mei humoreni: Marius Ursaciuc, doamna doctor Angela – care a sponsorizat pânzele şi ramele, veşnic tânăra Vera Romaniuc, savurosul Constantin Logigan şi, desigur, Radu Bercea. În teancul de foi, aveam, de fapt, copii ale setului de epigrame, pe care le-am dăruit celor cinci prieteni “ţintă”, dar şi ziariştilor Dorin Moldovan şi Tiberiu Cosovan.

*

Radu Bercea, cu setul de epigrame în mână şi scufundat într-o emoţie copleşitoare, a folosit doar câteva propoziţii pentru a le mulţumi celor care-i sunt, ca întotdeauna, alături, iar primarul Marius Ursaciuc, şi el economicos la vorbă, dar risipitor de afectivitate, a spus că dacă economia românească ar funcţiona precum penelul lui Radu Bercea, America şi China ar privi, de undeva, de jos, spre mândrii urmaşi ai daco-geţilor.

*

Atmosferă caldă, luminoasă, confortabilă pentru suflet, şi un eveniment cultural, închinat zilei Unirii Bucovinei cu Ţara, cinstit şi curat. Un eveniment cu adevărat închinat.

*

Expoziţia dedicată de Radu Bercea Unirii Bucovinei

*

Radu Bercea, victimă a decăderii României Mari în România comunistă, cu stagii interminabile prin închisorile şi lagărele de muncă forţată ale patriei, pentru că, licean fiind la “Octav Băncilă”, liceu de arte plastice din Iaşi, încerca să adune provizii pentru luptătorii din munţii Bucovinei, care se ridicaseră împotriva ocupaţiei bolşevice, iată că este primul artist care se închină cu evlavie, printr-o expoziţie de lucrări în ulei pe pânză, şi Bucovinei, şi întregirii sale. Prin lucrările lui Radu Bercea, aşa cum sublinia poetul Mihai Sultana Vicol, Bucovina se rosteşte, vibrează, cântă şi devine, fără voia noastră, un etalon al îndumnezeirii acestui biet neam românesc, printr-un interesant dialog al expresivităţii cu lumea largă. Tocmai de asta am să reproduc, fotografiate în înghesuiala vernisajului (nici un pictor bucovinean nu va aduna, vreodată, atâţia oameni şi niciunuia dintre ei nu i se vor reţine, încă de la vernisaj, atâtea opere!), lucrările din expoziţie, mai puţin una, pe care nu am putut-o salva. Dar nu-i bai, în 31 ianuarie 2017, la Gura Humorului, se va sărbători Ziua Artelor Plastice Bucovinene, sărbătoare a memoriei care nu-l va premia şi pe Radu Bercea, dar în cadrul căreia va fi lansat albumul “Confesiuni cromatice”, care va cuprinde şi lucrările din actuala expoziţie.

*

L-am reîntâlnit pe George Gavrilean!

*

Plecase. Habar nu aveam unde şi de ce plecase – poate că zugrăvea încă o biserică sau poate că îşi vernisa o nouă expoziţie de caricatură sau de pictură, pentru că era un artist desăvârşit şi în plastică, şi în poezie. Îi rămăseseră doar poemele, frumos stivuite, volum cu volum, pe masă, de parcă ar fi uitat să le încredinţeze memoriei, şi atunci le-am luat şi le-am aşternut în paginile unei antologii de autor, pe care o am şi eu în bibliotecă şi pe care o mai răsfoiesc uneori, mai ales atunci când mi se face dor de prietenul tinereţii mele, împreună cu care desfăceam în dinţi nişte vodci glazurate, în vreme ce scriam, umăr lângă umăr, poeme care să şi vizualizeze, să şi cânte.

*

Plecase, dar iată că, astăzi, l-am reîntâlnit în Gura Humorului şi tare m-am mai bucurat. Ne-am salutat discret, sânge cu sânge, scrâşnet cu scrâşnet, şi ne-am bucurat de revedere:

*