Dragusanul - Blog - Part 814

L-am reîntâlnit pe George Gavrilean!

In memoriam George Gavrilean 0

*

Plecase. Habar nu aveam unde şi de ce plecase – poate că zugrăvea încă o biserică sau poate că îşi vernisa o nouă expoziţie de caricatură sau de pictură, pentru că era un artist desăvârşit şi în plastică, şi în poezie. Îi rămăseseră doar poemele, frumos stivuite, volum cu volum, pe masă, de parcă ar fi uitat să le încredinţeze memoriei, şi atunci le-am luat şi le-am aşternut în paginile unei antologii de autor, pe care o am şi eu în bibliotecă şi pe care o mai răsfoiesc uneori, mai ales atunci când mi se face dor de prietenul tinereţii mele, împreună cu care desfăceam în dinţi nişte vodci glazurate, în vreme ce scriam, umăr lângă umăr, poeme care să şi vizualizeze, să şi cânte.

*

Plecase, dar iată că, astăzi, l-am reîntâlnit în Gura Humorului şi tare m-am mai bucurat. Ne-am salutat discret, sânge cu sânge, scrâşnet cu scrâşnet, şi ne-am bucurat de revedere:

*

In memoriam George Gavrilean 1

In memoriam George Gavrilean 2

In memoriam George Gavrilean 3

In memoriam George Gavrilean 5

In memoriam George Gavrilean 6

In memoriam George Gavrilean 7

In memoriam George Gavrilean 8

In memoriam George Gavrilean 9

In memoriam George Gavrilean 10

In memoriam George Gavrilean 11

In memoriam George Gavrilean 12

In memoriam George Gavrilean 13

In memoriam George Gavrilean 14

In memoriam George Gavrilean 15

In memoriam George Gavrilean 16

In memoriam George Gavrilean 17

In memoriam George Gavrilean 18

In memoriam George Gavrilean 19

In memoriam George Gavrilean 20

In memoriam George Gavrilean 21

In memoriam George Gavrilean 22


Dacă tot vă interesează colindele…

Horodnicu de Jos 4

*

Dacă tot am văzut că vă interesează originea colindelor, haideți să apelăm la antecesori și să ne dumirim împreună. Iată, de pildă, ce spunea George Coșbuc, la 1903, în prima parte a studiului „Colindele noastre”, înșelându-se doar asupra anotimpurilor (se cântau în prima parte a lunii mai – de unde și denumirea de „malakă” pentru alaiul cu măști – în decembrie fiind omagiat Timpul, Cernunos sau „Cerul Îndepărtat”, prin ritualurile „Cerbului”) și asupra nașterii lui Iisus, care s-a petrecut în aprilie, dar a fost mutată, din interese bisericești, nicidecum religioase, în decembrie, pe Deva-Yana (Calea Zeilor), deci în cadrul misterelor solstițiale de iarnă:

*

Colindele au fost cântece solare, fragmente şi rămăşiţe din cântările liturgice ale cultului naturii. Unele dintre ele, probabil minoritatea lor, în aparenţă sunt imnuri religioase creştineşti, tratând legende creştine şi cântând naşterea şi moartea lui Iisus. Ele însă sunt cu mult mai vechi decât creştinismul şi numai unei coincidenţe calendaristice i se datorează faptul că vechile cântece solare poartă, deşi foarte superficial, o urmă de creştinism. Cântările pe care le aveau popoarele indo-germanice, poate din timpuri preistorice, ca părţi integrante ale cultului lor, preamăreau în versuri elementele şi lupta lor în natură, fenomenele naturii şi corpurile cereşti. Îndeosebi soarele stă în centrul acestui cult: biruinţa lui asupra întunericului nopţii, a iernii şi a furtunii, fäceau dintr-însul un erou; căldura lui şi lumina, pe urma cărora creşteau plantele, făceau din el un binefăcător al lumii.

*

Ca erou şi binefăcător, soarele era şi este central miturilor solare, şi este şi astăzi centrul basmelor noastre. Apunerea sa, seara, dar mai ales depărtarea lui de pământ, începând de la solstiţiul de vară, erau privite ca o călătorie a lui printr-altă lume, chiar ca o moarte a lui – pe urma lui murea lumina, venea frigul şi despuierea naturii – iar oamenii îi dădeau poveţe cum să se lupte cu duşmanii săi, pe unde să meargă, ca să nu rătăcească, cum să se poarte printr-altă lume. Ca drumeţ înstrăinat, el era plâns în cântece, şi este plâns şi astăzi în bocetele noastre. Iar de la solstiţiul de iarnă, când începea să se apropie de pământ, el era eroul biruitor, care se întorcea din luptă, i se aduceau jertfe, i se cântau cântece de bucurie şi de biruinţă. Venirea lui era privită ca o naştere, căci cu el renăşteau lumina zilelor şi viata naturii. Iar la echinocţiul de primăvară, era sărbătorit îndeosebi ca erou întors din luptă, „ca unul înviat din morţi, dăruind viaţă lumii”. Ca erou ce se naşte, a fost cântat de popoare în toate timpurile, cu urări reciproce de fericire, cu alegorizări şi simbolizări, şi este cântat, şi astăzi, în colindele noastre, şi este sărbătorit de datinile noastre.

*

Colindele erau şi sunt cântece la adresa soarelui, ce renaşte la solstiţiul de iarnă, prin Decembrie. Printr-o coincidenţă calendaristică, naşterea lui Christos, în cultul creştin, cade tot pe vremea solstiţiului de iarnă. Poporul nostru, sărbătorind, deodată, naşterea eroului păgân cu a Dumnezeului creştin, a substituit numirile cântecului păgân. În loc de Soare a zis Christos, în loc de Lună, Cer sau Lumină, a zis Sfânta Maria, în loc de Jupiter a zis Sfântul Ilie etc. Faptele, însă, au rămas neatinse, cântecul e păgân. Nu numai fondul cântecului e întreg, dar însăşi forma este a cultului solar. Bineînţeles, acest fapt nu e general. Nu, pentru că schimbarea nu s-a putut întâmpla decât în unele cazuri: când cântecul cânta naşterea soarelui, ori, printr-o atracţie, moartea lui. Deci, colindele care cântă naşterea şi moartea lui Christos au substituit numirile păgâne; rar, însă, sau mai niciodată, acelea care cântă fapte prea păgâneşti de-ale soarelui, nepotrivite cu fapte de-ale lui Christos. Acestea au rămas, neatinse întru nimic, cântece păgâne.


confesiuni cromatice proprii: humorene

V Radu si Bodnar

*

Primarului Marius Ursaciuc

*

Vreau să declar fără emfază,

cât nu mă macină otrava,

că Ursaciuc mă enervează

că nu-i primar și în Suceava!

*

Doamnei Angela, care a asigurat pânzele și ramele

*

Dacă se-apropie Crăciunul,

iertare cer dentiștilor

că-aveam un dinte contra lor,

căci, gata!, nu mai am niciunul!

 *

Dietă pentru tinerețe fără bătrânețe

*

Atent și curios, firește

am observat și eu că încă

doar Vera nu îmbătrânește,

dacă de-o viață ne mănâncă!

*

Paradoxul Constantin Logigan

*

Un paradox care converge

spre fapta care îl susține

e Logigan: abia mai merge

de când îi merge mult mai bine!

*

Pictorul Radu Bercea

*

Răspândește frumusețe

cu penelul ne-ncetat,

mai puțin în tinerețe,

când doar alții l-au… pictat!


Emoţii, pentru o trupă folk ieşeană!

Trupa ieşeană cu Ştefi

*

Trebuie să recunoaştem cinstit şi eu, şi Mihnea Blidariu – ca prieten prieten al nostru , că, în seara asta, avem emoţii pentru o trupă folk ieşeană, care cântă în noaptea de concurs (sperăm că şi în cea de gală) a unui festival de la Brăila. Emoţii pentru că, din drag de drag, Andi este un fel de tour-manager neoficial, dar şi gardă personală, dar şi fan împătimit al ieşenilor (băieţi superi şi chitarişti de excepţie – şcoala lui Paul Arva, deh!), dar mai ales pentru că solista trupei este Ştefi M. Ganea, prietena lui Andi şi, deci, nu doar sărbătorita noastră de ieri (când împlinea 20 de anişori), ci, de-ar da bunul Dumnezeu, pentru totdeauna. Ieşenii lui Ştefi nu pot pierde decât în faţa unui juriu folk-ultraortodox, muzica lor, compusă de Ştefi, având o modernitate care probează că şi folkul, ca şi rockul, poate renaşte din propria cenuşă doar dacă se eliberează de dogmatismul comunist. Dar nu concursul contează, ci publicul acelui concurs, care nu am nici o îndoială că va fi încântat de ieşeni. O să vă ţin la curent. Doar ca să mă fudulesc, în modul cel mai omenesc posibil.


Radu Bercea: Expoziţia-carte “Confesiuni cromatice”

Invitatie Radu Bercea

Invitatie Radz Bercea text

*

Redactor îndătinat al majorităţii cărţilor lui Radu Bercea, mâine, la ora 16, voi fi în Gura Humorului, ca să văd şi pe simeze prima expoziţie integral în ulei pe pânză a pictorului Radu Bercea, care va deveni albumul “Confesiuni cromatice”, pe care îl voi îngriji tot eu, şi pe care, în urmă cu vreo lună, am văzut-o în atelierul de lucru de acasă al artistului (sufrageria), unde mi-o arătase, lucrare cu lucrare, Tiberiu Cosovan, pe când ne aflam noi în voluntariatul pentru supravieţuirea poetului Roman Istrati şi când Radu Bercea, ca şi prietenul lui Ioan Bodnar, dăruise vreo şapte opere, pe care poetul să le vândă şi să-şi cumpere mâncare şi medicamente (tablourile lui Istrati, adunate într-o viaţă de om, au plecat de mult de pe pereţii casei). Că-aşa-i în Bucovina: politicienii n-au de dat, ci numai de luat, şi-atunci tot sărăntocii de creatori se ajută între ei, cu drag. De asta şi ajută bunul Dumnezeu, Roman Istrati urmând să se externeze, săptămâna viitoare, cu o retragere a bolii într-un procent de 74%. Deci, ne vedem la vernisaj.


Pagina 814 din 1,484« Prima...102030...812813814815816...820830840...Ultima »