Dragusanul - Blog - Part 715

Scrisori de-ale lui Aron Pumnul (III)

Vigneta 1

*

Acum să-ţi mai scriu şi câte ceva de cele ce se ating de locul naşterii mele. Aş avea trebuinţă de un fecior de omenie, aşa, ca de 16 ani, ca să-mi fie servitor, şi să-l plătesc după cum ne va fi tocmeala. Am scris preotului Ion Pop din Comana de Jos, care este preot şi în Cuciulata, ca să vorbească cu frate-meu Ghiţă, să-mi caute unul la noi în sat; dar nu ştiu ce este, că, până acum, nu mi-a răspuns nimica. Când te vei duce la Făgăraş, treci prin Cuciulata şi vorbeşte cu frate-meu Ghiţă despre lucrul acesta şi, dacă ar găsi pe cineva, să-mi scrie cu ce simbrie şi cu ce legă­tură ar voi să vie, ca aşa să-i scriu dacă pot primi condiţiunile puse ori nu.

*

Aici îţi trimit două exemplare din bro­şura mea despre fondul religionar bucovinean, unul în dar ţie, şi altul, tot în dar, domnului Căpitan Bran de Lemeni, precum este scris cu mâna mea pe a doua pagină a broşurii. Te rog dă acest exemplar domnului Bran şi, cu acea ocaziune, te poţi recomanda la dânsul. Mergând către Făgăraş şi pe aiurea, să abaţi prin toate satele, pe la preoţii români, şi să-i îndupleci pe fiecare să-şi prenumere (rezerve – n. n.) câte un exemplar din broşura despre fond, adică să-ţi dea câte 1 florin 30 cruceri v. a., pe care să mi-i trimiţi de împreună cu numele şi titula (numele – n. n.) prenumeratorilor, şi eu, după primirea banilor, îndată le voi expedia exemplarele prenumărate. Spune-le să citească cu luare aminte, să vadă ce fond măreţ are biserica română din Bucovina şi cât de bine stau preoţii ei, în privinţa materială, apoi să se pregătească, pentru sinodul viitor, să facă propunere bine cugetată, ca să înceapă şi ei întemeierea unui asemenea fond pentru ei şi pentru urmaşii lor, măcar prin colecte anu­ale cât de mici, căci tot vor creşte, cu timpul, şi se vor înmulţi. Dea cerul ca să fie zis într-o oră bună şi să înceapă măreţul lucru!

*

În Pârău am o soră, măritată după David Oană. Astă primăvară mi-a fost scris că se află în mare lipsă, din cauza anului rău, neroditor şi a bolii de vite, şi a fost zis să-i trimit bani, să-şi cumpere boi şi bucate. Mi-a sângerat inima că n-am fost în stare să-i pot trimite; pentru că eu am leafă anuală 630 florini v. a., cum poţi vedea în broşură, la pagina 188. Mai mult de jumătate din astă leafă merge numai pe doftorii; afară de aceea, fiind că pentru boala de care pătimesc, nu pot umbla pe jos, sunt nevoit să ţin un cal şi trăsură, ca să pot umbla la şcoală, şi ţinerea calului îmi mistuie cealaltă jumătate de leafă, aşa, încât, pentru trebuinţele vieţii şi ţinerea casei nu-mi rămâne nimica, ci aceasta se împlineşte din puţina avere a soţiei. Deci, trecând prin Pârâu, te rog abate şi pe la soru-mea, Maria, femeia lui David Oană, şi-i spune împrejurările mele, spunându-i să nu se supere pe mine, nici sămi ia în nume de rău, dacă n-am putut să-i ajut sărmanei în zilele năcazului, că Dum­nezeu mi-i martur că eu încă şi acum mai am datorii de plătit, cu carnete mari.

?

Eu nu pot pricepe de unde poate să vie un asemenea lucru, că oamenii, nefăcând mai mult iobăgie, nedând zeciuială din bucatele lor şi având pământurile lor, să ajungă la sărăcie şi la lipsă mai cumplită decât în timpul iobăgiei. De ce nu lucră ei sârguincios, căci acum li-i deschisă calea să se îmbogăţească; că au câmpurile lor, au cheltuieli puţine, aşadar ce fac, de nu se chivernisesc şi asigură cu bucate pe mai mulţi ani, înainte, ca, aşa, habar să n-aibă de anii neroditori? Eu, să fiu sănătos, m-aş îmbogăţi, în câţiva ani, de mi-aş cumpăra moşii de cele mari şi, apoi, aş face fundaţiuni pentru învăţăcei de cei buni. Îmi sângerează inima că nu pot fi între românaşii făgărăşeni şi cohălmeni, să-i învăţ cum să se cultive şi să se îmbogăţească cu foarte puţin lucru. Eu, să fiu în Cuciulata, aş face din pustiul ei pământ şi din rău întrebuinţata pădure, până în zece ani de zile, un gimnaziu plenar, cu zece fundaţiuni pentru gimnazişti şi cu zece fundaţiuni mari pentru jurişti şi practicanţi. Acolo zace pământ nelucrat mai mult decât 300 de iugăre; pământul se lucră rău, când ar putea produce înzecit mai mult tot cu aceeaşi muncă, nici mătăsăritul, nici pomăritul, nici fânăritul meşteşugit, nici stupăritul nu se cultivă deloc, prin care, de pe un loc de zece iugăre, poate avea cineva, cu lucru de 2 luni, un venit anual de 5.000 florini v. a.

*

Voi, în răstimpul studiilor, vă ocupaţi, cum să vede, numai curat cu studiile, pe când eu ştiu că noi, pe timpul nostru, pe lângă stu­diile obligate, am citit şi am studiat toţi cla­sicii, toţi filosofii tuturor naţiunilor şi toţi isto­ricii şi lingviştii lor; fiindcă este cunoscut că, în şcoală, se învaţă numai îndrumarea spre ştiinţă, iar nu ştiinţa însăşi, aceasta se învaţă numai din studierea autorilor renumiţi, care trebuie studiaţi afară de şcoală.

*

Fii bun, fiule, şi, după ce vei face ce ţi-am însemnat în astă scrisoare, scrie-mi toate împrejurările şi speranţele.

*

Fii sănătos şi fericit, îţi doreşte, al tău amic şi părinte,

*

Arune Pumnul”.

 Autograf Pumnul 2

(Aurel Paul Bănuţ, Luceafărul, I, nr. 8 din 15 octombrie nou 1902, p. 126).


Maria Sofia – “Fântâna Înţelepciunii”

Mihnea si Maria Sofia*

Maria Sofia împlineşte, astăzi, 26 iunie 2017, 3 anişori. Urmează să o întâlnesc, peste zece zile, la Vatra Dornei şi să o felicit tranşant pentru ursirea de “Fântână a Înţelepciunii” în viaţa prietenilor noştri Mihnea şi Nora. Pentru că aşa se traduce numele ei: Fântâna (Maria) Înţelepciunii (Sofia).

*

 Dar Maria Sofia Blidariu este mai mult şi decât atât, este totul, este calea de lumină şi de tămăduire, pe care păşeşte, de trei ani, încoace, acest anarhist incorigibil şi, prin muzică rock şi versuri rock, aprig sfărâmător de lanţuri şi alungător de bezne, numit Mihnea Blidariu de la Luna Amară.

*

Pentru că, de regulă, bărbaţii, şi nu femeile, sunt artiştii, cioplitorii în culoare, în piatră, în cuvinte sau în armonii, încă nu s-a aflat cine să-şi asume o statuie a Paternităţii. Doar aparatele de fotografiat, veşnic grăbite şi nestatornice, mai întrevăd şi schiţează contururile Paternităţii. Duioase, profunde şi biruitoare de vremelnicii.

*

Maria Sofia Blidariu împlineşte, astăzi, 26 iunie 2017, 3 anişori. Nimic nu-i poate face mai fericiţi pe mereu repetabilii părinţi ai lumii acesteia decât miracolul înmuguririi sângelui şi a cărnii lor în sfântul arbore al vieţii.

*

Maria Sofia

*

La mulţi ani, Maria Sofia, şi Dumnezeu să vă ţie numai întru bucurie!


Bianca Băiţan, de la Bucovina Rock Castle

Bianca Baitan facebook

*

Ca orice sucevean care vrea să-şi dureze un viitor sigur, Bianca Băiţan s-a stabilit la Cluj-Napoca, noua capitală a Moldovei dintre Carpaţi şi Nistru. De acolo, din inima Transilvaniei, a izbutit să ocupe un loc vacantat de voluntar al Festivalului “Bucovina Rock Castle”, pentru că festivalul din august reprezintă, din punct de vedere cultural, un dar al sucevenilor izgoniţi din Suceava platitudinii fudule şi a prostiei instituţionalizate.

Bianca Baitan*

Dintre cele trei Bianca Bucovina Rock Castle, care, în vara trecută, au asigurat securitatea spectacolului “Dark Funeral”, când jandarmii şi poliţiştii o tuliseră din loc, de spaima satanei… de sub sutane, Bianca Băiţan este “Bianca cea Blondă” – din pricina leneviei minţii mele, care a memorat, de-a lungul deceniilor, mult prea multe nume.

*

Deşi locuieşte, împreună cu sora ei, la Cluj-Napoca – şi mulţi voluntari s-au stabilit definitiv în municipiul viu de sud Feleac -, Bianca Băiţan nu ar renunţa la statutul ei nobiliar de… Bianca Bucovina Rock Castle pentru nimic în lume, mai ales că zvâcnetul de viitorime din august îi oferă prilejul minunat de a-şi retrăi şi părinţii.

*

 Ştiu sigur că Bianca Băiţan o să-şi afle împlinirile visate, pentru că păşeşte pe calea năzuinţelor ei cu perseverenţă şi cu înţelepciune, dar, deocamdată, ţin să o salut părinteşte şi, odată cu ea, pe toţi voluntarii, din partea uriaşei familii Bucovina Rock Castle.

*

La mulţi ani, Bianca Băiţan, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Ionică Băiţan, un suflet pe la răscruce

Baitan Ion

*

În vara anului 202, când lansam, la Zahareşti, opera recuperată a Eroului Bucovinei, Ion Grămadă, “Cartea sângelui”, un localnic, Ioinică Băiţan, şi Neculai Roşca, de la “Obiectiv de Suceava”, depuneau, în aceeaşi răscruce a vremii, o monografie a satului, o lucrare corectă, echilibrată, fără omisiuni şi fără exaltări, care mi-a atras atenţia. De atunci s-a legat între noi o prietenie, soldată cu amplasarea bustului Eroului Bucovinei la Stroieşti şi nu “undeva, în Bucovina”, cum sugerase Dimitrie Marmeliuc, de loc din Litenii megieşi şi care cunoştea mai bine decât oricare altcineva firea delăsătoare a localnicilor.

*

În 2007, când căutam un amplasament pentru opera sculptorului Cezar Popescu, dedicată memoriei scriitorului erou Ion Grămadă şi când, datorită refuzului stroieştenilor şi zahareştenilor de a contribui cu măcar un leu, intenţionam să ţin cont de sfatul lui Marmeliuc (în fond, bustul se realizase cu generozitatea de artist a lui Cezar Popescu, cu banii de pe “Mărturisitorii. O istorie a scrisului bucovinean” şi cu un sprijin decent din partea unor prieteni: Gavril Mîrza, Gheorghe David, Petrică Ştirbu, Daniel Tănase, Constantin Gătej, Orest Onofrei şi Gabriel Şerban), Ionică Băiţan, după ce eşuase în a mă convinge să pun bustul la Stroieşti, a scos o sumă de bani, nu mai ştiu câţi, rugându-mă să primesc şi de la el un mic obol pentru cauza sufletelor amândurora. Am rămas surprins şi, în baza acelei contribuţii, am decis, pe loc, să pun bustul Eroului Bucovinei undeva, la Stroieşti. Pentru că exista, totuşi, un suflet pe la răscruce, care să-şi asume o fărâmă de responsabilitate.

*

Monografia Zahareştilor şi cinstirea Eroului Bucovinei, Ion Grămadă, care a căzut, la Cireşoaia, în 27 august 1917 (de asta se va încheia Festivalul Bucovina Rock Castle, ediţia din acest an, în 27 august 2017!), au însemnat, mereu, reperele care mi l-au apropiat de suflet pe Ionică Băiţan, actualul director al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava.

*

La mulţi ani, Ionică Băiţan, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Scrisori de-ale lui Aron Pumnul (II)

Arune Pumnul*

„Fiule Paule!

 *

Am primit scrisoarea ce mi-ai trimis-o dimpreună cu absolutoriul de drepturi. Abso­lutoriul e bun. Dumnezeu să-ţi insufle tărie de suflet, ca acum să poţi începe lucrarea în calea Domnului şi a naţiunii. Eu de acest absolu­toriu acum, deocamdată, nu pot face nici o întrebuinţare, fiindcă întrînsul stă scris că tu eşti ardelean: apoi ştii beleaua, despre care ţi-am fost scris mai înainte.

*

Am văzut, din scrisoare-ţi, că tu eşti foarte disperat, atât despre soarta naţiunii din Ardeal şi Ungaria, cât mai ales despre soarta ta. Eu cred şi cunosc că nu este chiar aşa de rău, cum ne închipuim. Ce se ţine de soarta na­ţiunii, trebuie să ştim, că ea a ajuns acum aşa de departe în folosinţa drepturilor naţionale politice, încât nimeni nu o mai poate lipsi de acelea: deci noi putem numai să mai câştigăm, însă nicidecum să pierdem din câte avem până acuma. Dacă unii unguri fanatici şi neînţelepţi strigă prin gazete că românii au fă­cut rău că au trimis la Senatul împărătesc, şi prin aceea au greşit foarte mult faţă cu na­ţiunea ungurească, şi acest pas greşit şi-l pot îndrepta numai prin pocăinţă, dacă se vor ruga de unguri să primească ca să se unească Ardealul cu Ungaria, zicând că ungurii sunt mărinimoşi şi le vor ierta acea greşeală mare. Asta este o fanfaronadă aşa de mare, încât nu cred să i se mai afle soaţă pe pământ. Vai de român, când va ajunge să trăiască din graţia ungurului, a sasului ori a neamţului!

*

Românul a dovedit, şi în timpurile barbariei, când era asuprit de toţi, că are şi capacitate înaltă, şi înţelepciune profundă, şi energie, şi bani. Şi au doară numai acuma, când sunt în folosinţa drepturilor politice, ce se află într-o stare mai rea şi mai apusă? Au doară chiar acum să fie lipsiţi de capacităţi, de înţelepţi energici şi de banii trebuincioşi? Asta să nu o creadă cineva mai mult, căci se înşeală cumplit! Românii ar­deleni au bărbaţii lor cei mai învăţaţi şi cei mai zeloşi naţionalişti în cele mal înalte diregătorii, atât la guvern, cât şi la judecătorie: tot aşa şi românii din Ungaria. Românii din Ardeal şi Ungaria au astăzi două mitropolii, şi prin urmare biserica lor este neatârnată de străini: de sârbii carloviţieni şi de ungurii catolici stregonieni. Aşadară îşi pot administra biserica cum voiesc, fără amestec străin, pot ţine sinoade mitropolitane, episcopeşti, comu­nale sau sătene, îşi pot întemeia fonduri religionare, cum este cel din Bucovina, ca să fie asiguraţi fiecare preot, fiecare biserică, fiecare învăţător comunal; îşi pot organiza şcolile după dorinţă şi trebuinţă, cu un cuvânt, pot înflori după dorinţa inimii, căci cine îi opreşte. Aşadar, cine ar mai putea avea cuvânt să zică că românii din provinciile austriece n-ar avea libertăţi de ajuns de a şti dezvolta şi a înainta în ştiinţă, cultură şi în feri­cire, după placu-şi? Eu sper, fiule, că românii noştri, în scurt timp, îşi vor face toate aşezămintele de cultură, de fericire şi de în­florire. Iar dacă nu şi le vor face, atunci sunt mişei, nu mai au nimica din caracterul străbunesc român, şi atunci se cuvine, după toată dreptatea, să piară şi să le cântăm „Veşnica pomenire!”, pentru că orice fiinţă ce are mijloacele de a trăi şi a se întări, şi nu le întrebuinţează merită să piară! Eu nu cred însă aceasta despre românii austrieci de astăzi, de aceea îţi zic şi ţie, fiule Paule, leapădă-ţi ideile cele posomorite, de care pătimeşti aşa de cumplit!

*

Căci ce se atinge de cauza ta, tu nu stai aşa de rău, cum îţi închipui. Dacă ai ab­solvit drepturile, intră în vreo cancelarie şi îţi începe lucrarea, că stipendiul dorit îl poţi că­păta şi ca diregător cancelarial; ba încă poţi face şi mai mult, adică, umblând la cancelarie, poţi şi studia şi a te pregăti de riguros, şi când eşti pregătit bine, te duci şi îţi faci ri­gurosul, şi vii iar în cancelarie şi te pregă­teşti pentru al doilea riguros, şi aşa mai de­parte. În chipul acesta, câştigi două, adică: ţi se numără şi anii serviciului în cancelarie, şi îţi faci şi doctoratul dorit.

*

Eu, de voi mai putea păstra stipendiile de până acum, unul îl voi păstra pentru tine, la întâmplarea când ai intra în vreo dregătorie ca practicant fără leafă. Despre înfiinţarea stipendiilor celor mari, mă îndoiesc, în acest an, chiar şi eu însumi, din două cauze: 1) pentru că, acum doi ani de zile, au fost foarte nefericiţi în Principate, în privinţa productelor, şi de aceea finanţele lor se află în scăzământ înfiorător; 2) pentru că chiar acum se află Domnitorul dus la scăldători în Germania şi, fără el, nu se poate face nici o hotărâre despre lucruri însemnate. Cu toate acestea, sunt sigur că, până la anul, tot înfiinţez vreo două, trei, că-i bombardez necurmat şi nu le dau pace până nu vor împlini dorinţa şi trebuinţa neapărată a naţiunii.

*

Îmi scrii să te recomand la vreunul din căpitanii şi comiţii supremi români din Ardeal. Mie mi se pare că aceasta ţi-ar strica mai mult decât ţi-ar folosi; fiindcă atunci ar socoti oricare, cu tot dreptul, că tu eşti aşa de necapabil, cu tot absolutoriul de drepturi, încât nu poţi intra în vreo dregătorie, fără numai prin recomandaţia şi chezăşia altora. Eu, să fi fost în locul tău, aş fi colindat, până acum, pe toţi comiţii supremi români din Ardeal şi m-aş fi recomandat lor, şi le-aş fi cerut sfatul ce să fac, şi le-aş fi cerut sprijinirea şi patronarea, numai aşa se face omul cunoscut acolo unde se cuvine şi de unde poate să-i vină ajutorul. Aceasta să o faci numaidecât, cu orice chip. Îmi vei zice poate că n-ai bani de călătorit, însă eu îţi răspund că se poate călători şi fără parale, mai ales în patria ta şi între cunoscuţii tăi.

*

Eu îţi vorbesc din experienţa mea proprie, căci, la 1848, când m-a aruncat soarta din patrie, peste Carpaţi, n-am avut nici parale, nici vreo scrisoare de recomandaţie; ci m-am dus eu, cu capul meu, şi m-am reco­mandat şi la Domn, şi la miniştri, şi la boieri, literaţi, şi m-am recomandat aşa, cât ştiu, că nu mă vor uita nici în mormânt. De aceea şi ascultă acum de acelea ce le spun, căci ştiu că eu nu pun ceva rău. Apoi, căzând revoluţia şi constituţia României şi in­trând muscalii în ţară, am fost nevoit să călă­toresc de acolo, şi providenţa mă îndreaptă, fără vreo precugetare a mea, spre Cernăuţi; dar eu nu aveam nici o para la sufletul meu, şi vezi, cu doi două-decari, împrumutaţi de la pro­fesorul ardelean Nistor, am călătorit apostoleşte, de la Bucureşti, prin Urziceni, Brăila, Galaţi, Bârlad, Iaşi, Botoşani, Dorohoi, Mihăieni, la Cernăuţi, deşi, în tot drumul acela, am fost urmărit, din pas în pas, de către un emisar al lui Coşut, care emisar, înzestrat cu bani de ajuns, conduse, în mai multe locuri, precum la Bârlad, la Iaşi şi la Botoşani, sicari vagabonzi, ca să mă omoare tâlhăreşte; însă îngerul păzitor al meu mi-a descoperit secretul înfiorător şi m-a apărat de dânsul.

*

Iată, fiule, că se poate face călătorie şi fără parale, chiar şi în ţară străină, cu cât mai vârtos prin patria ta şi printre ai tăi. Fă, dară, şi tu aşa: du-te pe la comiţii supremi români, te recomandă lor şi le cere sfatul; şi vei vedea că, pe când te vei întoarce de la dânşii, vei avea speranţă de viaţă mai multă decât ai putea învăţa în teoria şcolii în decurs de zece ani de zile. Cearcă cu un drum şi la guvernul ţării, dacă cumva s-ar afla vreun loc deşert, ca să intri în dregătorie, fără amânare să înceapă a ţi se număra anii serviciului, căci toată ziua şi tot minutul, ce-l petreci fără slujbă, este pierdut pentru viaţă şi pentru patrie, şi pentru tine, căci tu încă ai numai o viaţă, şi nu două.

*

Ei, dacă soarta te-ar prigoni şi restriştea ar aduce cu sine, că tu, după toate acele încer­cări, să nu poţi căpăta nicăieri loc de aşezare, atunci intră în dregătorie chiar şi la saşii voştri, şi chiar şi fără leafă. Însă poartă-te aşa de sârguincios, aşa de cu reverenţă şi cu ascul­tare către mai-marii tăi, încât chiar şi ei să re­cunoască că meriţi să-ţi dea leafă, şi fii sigur că atunci ţi-o vor şi da.

*

Îmi scrii că ai voi să treci în Principate, să serveşti statului lor, mai ales ca fost sti­pendiat al lor. Asta nu se poate din capul lo­cului; pentru că ei au făcut acele stipendii pentru tinerii români bucovineni cu acel scop, ca tinerii ce se vor împărtăşi din ele, după absolvirea sau mântuirea studiilor, să rămână acasă, în patria lor, şi să apere drepturile naţiunii lor. Cei din Principate au pentru ţara lor stipendiaţii lor, trimişi pe la Paris, Berlin, Viena, Florenţa ş. a. Iar, pe de altă parte, nici nu s-ar cuveni să-ţi părăseşti patria ta, chiar atunci când avem trebuinţă de ajutorul ştiinţelor tale. Iată, mă vezi pe mine: m-au ales senator, la Făgăraş, încă la 1849, şi am fost şi întărit, şi, precum ştiu nemţeşte şi esamenele de drepturi încă le fă­ceam până în trei ani de zile, aş fi putut să fiu căpitan acolo, cu leafă bună şi sigură; şi vezi, n-am primit, pentru că am ştiut că acolo se află români vrednici, care vor şti apăra cauza naţiunii şi drepturile ei, ci am rămas în Bucovina, cu leafă mică, de 630 florini v. a. pe an, şi încă şi aceea nesigură, fiindcă, pentru nişte denunţări trimese la guvern asupră-mi, din par­tea unor duşmani, eu nu mi-am primit întăritura definitivă de profesor, în decurs de 14 ani, adică de la 1849-1863, şi afară de aceea, am stătut tot sub priveghere secretă poliţienească, fără ca eu să fi ştiut ceva despre aceea.

*

Tot aşa, m-a chemat şi mă cheamă încă la Universitatea din Iaşi, ca profesor, cu leafă de 380 de galbeni pe an, şi n-am primit, nici nu primesc, deşi aici am o leafă foarte mică, fiindcă trebuinţa cere să rămân încă cu tinerimea română bucovineană, ca să o deştept din amorţeala şi letargia în care se află cu­fundată. Fă, dacă ţi se pare, şi tu aşa, fiule! Du-te nu unde capeţi leafă mare, căci aceea tot o cheltuieşti toată, oricât ar fi de mare, fiindcă trebuie să trăieşti după rangul lefii; ci caută să te aşezi acolo unde vezi că te cheamă providenţa să lucrezi pentru înaintarea binelui public al naţiunii, iar nu numai al tău.

*

Poate ţi-am scris prea multe, fiule Paule, şi poate tu nici n-ai trebuinţă de-alde astea; dar ia-le în nume de bine, căci ele provin dintr-o inimă ce te iubeşte ca pe fiul său şi ar dori să te vadă cât mai curând aşezat într-o poziţiune, în care să poţi lucra şi tu, din parte-ţi, pentru scumpa noastră mamă naţiune!

*

Aron Pumnul.

profesor”.

Autograf Pumnul

 *

(Aurel Paul Bănuţ, Luceafărul, I, nr. 7 din 1 octombrie nou 1902, p. 106).


Pagina 715 din 1,484« Prima...102030...713714715716717...720730740...Ultima »