Ion Paranici: Numele meu răstignit pe o carte?
Paranici Ion
născut la 26 martie 1937, în satul Tişăuţi, comuna Ipoteşti, judeţul Suceava;
A semnat şi cu pseudonimele: I. Pavel şi I. Tisă.
Studii:
Absolvent al Şcolii elementare de şapte ani din Tişăuţi, promoţia 1952;
Absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava, promoţia 1955, şi al Facultăţii de filologie (secţia română) a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, promoţia 1961 (I-au fost profesori: Constantin Ciopraga, Gavril Istrate, Al. Dima, Th. Simensky, Şt. Cuciureanu, N. I. Popa, I. D. Lăudat, Al. Husar ş. a.);
Debutează cu versuri în ziarul Zori noi din Suceava, în 1955;
Bibliotecar-şef la Biblioteca Regională Suceava (1961-1962), inspector metodist la Inspectoratul Regional de Învăţământ şi Cultură Suceava (1962), inspector principal şi, apoi, secretar C. R. C. C. S. la Comitetul Regional de Cultură şi Artă Suceava (1962-1965), redactor I, şef de secţie, apoi redactor şef-adjunct (1965-1972) şi redactor-şef (1972-1989) la ziarul Zori noi din Suceava, redactor-şef (1989-1998) la ziarul Crai nou din Suceava;
Publică versuri, reportaje şi articole în mai multe volume şi suplimente culturale apărute pe plan regional şi judeţean (Ţara de Sus, Trepte lirice, Suceava etc.);
Colaborează cu poezii (unele alcătuind grupaje) şi eseuri la Convorbiri literare şi Cronica din Iaşi, Orizont din Timişoara, Oraşul (revistă de cultură urbană) din Cluj-Napoca, S. L. A. S. T. , Contemporanul şi Presa noastră din Bucureşti, Bucovina literară, Pagini bucovinene, Ţara Fagilor, Zori noi şi Crai nou din Suceava, Zorile Bucovinei din Cernăuţi, Limba Română (revistă de ştiinţă şi cultură) din Chişinău;
Îi sunt publicate poezii în volumele: Antologia poeţilor români din Bucovina (1775-2002) (Emil Satco, Editura „Junimea”, 2002, Iaşi); Poeţi din Bucovina (Adrian Dinu Rachieru, Editura „Helicon”, Timişoara, 1996), creaţiile poetice fiind prefaţate de un comentariu); Antologia poeziei bucovinene (ediţie bilingvă) (Ion Drăguşanul, Editura „Muşatinii”, 2008, Suceava); Poezie bucovineană (Mihai Pânzaru-PIM, Editura „Muşatinii”, 2011, Suceava); Sol omnibus lucet – antologie editată de Societatea Scriitorilor Bucovineni (Editura „Lidana”, Suceava, 2012) şi în Almanahul 2004 al „Bucovinei literare” (editat de Consiliul Judeţean Suceava şi Societatea Scriitorilor Bucovineni);
Comentarii privitoare la activitatea şi creaţia lui I. P. apar în volumele: Dicţionar de literatură. Bucovina de Emil Satco, Ioan Pînzar, editat sub egida Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, 1993, Suceava; Enciclopedia Bucovinei de Emil Satco, Editura „Princeps Edit” Iaşi, 2004; Bucovina – pagini de enciclopedie de N. Monteoru, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, 2004, Suceava; Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (1862 – 2012), vol. II, de Mircea Irimescu, Editura „Septentrion”, Rădăuţi, 2013;
Împreună cu prozatorul Platon Pardău şi, un număr de ani, singur, a coordonat preocupările de editare a revistei Suceava (supliment social-cultural-literar al ziarului local), această publicaţie grupând condeierii din zonă care, ulterior, au elaborat revistele Pagini bucovinene şi Bucovina literară;
Face parte din colectivul de realizatori ai publicaţiei Pagini bucovinene (1982-1989), editată ca supliment al revistei ieşene Convorbiri literare şi apărută în corpul acesteia;
Cărţi publicate:
Poezie:
Vă sînt anotimp, Editura „Junimea”, Iaşi, 1999;
Fiecare zi e o pasăre împuşcată, Editura „Junimea”, Iaşi, 2001;
Cerneala căzută pe gânduri, Editura „Junimea”, Iaşi, 2007;
Drum prin insomnii, Editura „Junimea”, Iaşi, 2015;
Mersul înserării, Editura „Junimea”, Iaşi, 2016.
Publicistică:
Lumea din preajmă, Editura „Muşatinii”, Suceava, 2007;
Din cele câte au fost, Editura „Muşatinii”, Suceava, 2013.
Semnează, împreună cu istoricul Grigore Foit, îndreptarul turistic Suceava, apărut la Editura Stadion, Bucureşti, 1970.
Premii şi diplome:
Diploma de Excelenţă pentru contribuţia adusă la stimularea creaţiei literare sucevene, acordată în anul 2001 de către Societatea Scriitorilor Bucovineni; Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei pe 2001 pentru poezie, pentru volumul Fiecare zi e o pasăre împuşcată; Premiul „Sextil Puşcariu” pentru promovarea cărţii bucovinene, acordat de Grupul Editorial „Muşatinii & Bucovina Viitoare”, Suceava, 1999; Premiul pentru publicistică literară acordat de Fundaţia Culturală a Bucovinei pentru volumul Lumea din preajmă (2007); Premiul şi Diploma „Opera Omnia” poetului, din partea Consiliului Judeţean Suceava (martie 2012); „Diplomă de Excelenţă” pentru remarcabila contribuţie la afirmarea presei bucovinene din partea Redacţiei ziarului Crai nou – Suceava (martie 2012); Diploma pentru acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al presei sucevene” din partea „Monitorului de Suceava” (martie 2012); „Titlul de Senior al Scrisului Sucevean”, poetului şi publicistului, din partea Editurii „Muşatinii” Suceava (martie 2012); Diploma de merit pentru contribuţia prestigioasă la revigorarea culturală şi spirituală a Bucovinei, acordată de Consiliul Judeţean Suceava (octombrie 2012); Premiul pentru Patrimoniul Cultural pentru volumul Din cele câte au fost, din partea Fundaţiei Culturale a Bucovinei (2013); Premiul pentru Editorialistică pe anul 2013, pentru volumul Din cele câte au fost, din partea Societăţii Scriitorilor Bucovineni ; Diploma şi Premiul „T. Robeanu” din partea Centrului Cultural „Bucovina”, cu ocazia sărbătorii „Ziua Scrisului Bucovinean” (noiembrie 2015).
Este, din martie 2001, membru al Societăţii Scriitorilor Bucovineni.
Face parte din Societatea Ziariştilor Profesionişti din România.
APRECIERI CRITICE
Privind cărţile de poezie:
Niadi Cernica:
Trebuie spus dintru început că această carte (Vă sînt anotimp – n. n. ) este, dincolo de tematica variată a poemelor, o adevărată „artă poetică”, un posibil răspuns la eterna întrebare: „La ce bun poeţii în vreme de secetă?”. Poezia, la Ion Paranici, e o pătimire, o rupere a cuvântului originar din propria lui fiinţă: „În cuvinte e amiaza nebună, / Setea-i o umbră de cântec. / Cine mă poate-aduna de pe răni / Fără să-l doară / Numele meu răstignit pe o carte?” („Cine mă poate-aduna”). Cititorul, în complicitate existenţială cu autorul, trăieşte durerea logosului pe care acesta şi-l rupe din sine, autovidându-se, pentru a-l proiecta asupra marii tăceri a lumii.
(…) putem spune că poezia lui Ion Paranici instaurează un nou panteism sau, mai degrabă, un nou panantropism: prin cuvânt, prin puterea de a semnifica un întreg univers tăcut, lumea devine fiinţa cea largă a poetului. Ca în legenda Meşterului Manole, persoana individuală moare, dar renaşte în ceea ce a creat, adică în întregul real revalorizat liric. Poezia sa, meditativă, de o delicată expresivitate, susţine puternic acest crez de creaţie, de incontestabilă autenticitate. Dincolo de temele abordate, Ion Paranici este, în primul rând, un poet al poeziei, al destinului pătimitor-fericit al creatorului.
La ce bun poeţii..?, Crai nou, februarie 1999, Suceava
Bărbăţia văzută nu ca o expresie a eroticului (tema lipsind cu desăvârşire), ci a unei demnităţi a întrebărilor curajoase (şi întotdeauna fără răspuns), a unei aristocratice încrederi în sânge, în strămoşi şi în trecut, în ceea ce timpul, neputând distruge, a confirmat, este valoarea supremă a acestei cărţi orgolioase şi discrete, de o indiscutabilă nobleţe a scriiturii.
Şi dacă „Fiecare zi e o pasăre împuşcată” va fi văzut ca un volum al întrebărilor totale, pe care punându-le, nu te tulburi, te întemeiezi, atunci înseamnă că am pătruns mai aproape de un spirit şi o viziune seniorială a lumii. Iar dacă alţii vor iubi alte lumini ale cărţii, le vom fi recunoscători. E un îndemn spre a citi cartea, sperând că totuşi nu e adevărat că „poeţii scriu acum pentru poeţi”.
O prezenţă seniorială — Crai nou. septembrie 2001, Suceava
Ilie Dan:
Cel de-al doilea volum tipărit de Ion Paranici, cu un foarte frumos titlu {Fiecare zi e o pasăre împuşcată), apărut, ca şi cel dintâi, la Editura „Junimea” din Iaşi, e unul care confirmă un real talent, poemele implicând într-o caligrafie stilistică originală, grefată pe un cumul de idei şi metafore, cu o amplă forţă de sugestie, o „autobiografie” lirică relevantă, dar şi un dialog existenţial, deschis lumii interioare şi celei cu care poetul meditativ şi lucid-sceptic se confruntă permanent şi adesea în vâlvătăi sufleteşti nepotolite, fără a asista la o „gâlceavă” a autorului cu lumea. Dimpotrivă, poemele se succed într-o albie limpede şi unduitoare, în care sufletul poetului se oglindeşte vălurind între baladă, pastel şi dramatică mărturisire a unei arzânde carpe diem.
Prin urmare, e greu de spus cât e confesiune, cât e lirism bine temperat şi câtă luciditate şi contemplare animistă domină poemele din acest volum, care îl impun, cu siguranţă, pe autor între poeţii de substanţă ai liricii contemporane. Chiar dacă modestia, fuga de calofilie gratuită şi un sever control al autocenzurării l-au determinat să publice discret, la intervale mari de timp şi după o matură chibzuinţă venită din bun simţ şi cultură temeinic asimilată! Asta nu înseamnă că elanurile şi efuziunile lirice transparente lipsesc, aşa cum o probează, în fiecare dintre lucrări aproape, ideatica, sintagmele poetice şi prospeţimea imaginilor…
Cu „gânduri ce sapă fântâni”, poetul caută şi descoperă, se întreabă şi se miră, se mărturiseşte senin sau tulburat şi ne ispiteşte pe noi înşine, întru spovedanie de minte şi de suflet. Ne întâlnim cu dorul de părinţi şi casa natală, extazul primăvăratic al bucuriei necurmate a vieţii, regretul, cu diezi şi bemoli bine temperaţi, pentru implacabilul fugit irreparabile tempus!, amintiri şi „plânsul ritmat”, tăceri şi convingeri, anotimpuri, drumuri, dor şi singurătate, poetul autodefinindu-se ca un „paznic de ploi”. Aş îndrăzni să numesc creaţiile din acest volum, amintindu-mi de Esenin şi Blaga, iar ca titlu de cel al lui Zaharia Stancu, drept poeme simple.
Pasărea rănită a poeziei – Revista română, octombrie 2002,
şi vol. Popas printre oameni şi cărţi, Editura Vasiliana – ’98, Iaşi, 2004
Mircea A. Diaconu:
Nu are rost să încercăm aici şi acum o detaliere a contextelor de istorie literară la care poate fi raportată poezia lui Ion Paranici; faptul că aceasta ar releva, printre altele, afinităţile organice cu generaţia 60, în descendenţa căreia, de altfel, poetul acesta, autor a două volume târzii (Vă sînt anotimp, Junimea, 1999; Fiecare zi e o pasăre împuşcată, Junimea, 2001), se situează firesc.
In fond, poezia lui Ion Paranici nu se doreşte altceva decât mărturisirea unei conştiinţe care simte apropierea umbrelor, căldura discretă a amintirii şi, peste toate, semnele unei existenţe supuse metamorfozelor lente. A substitui excesele temperamentelor vulcanice şi tumultuoase – semne ale unei civilizaţii citadine ale cărei agresiuni seamănă prezentului în genere – cu blândeţea reveriei, ţine de natura unei ideologii tradiţionaliste, care a conservat în memorie vârsta de aur a copilăriei şi spaţiul idilic al satului. Ceea ce este însă cu adevărat caracteristic – şi important – nu ţine de prezenţa acestei ideatici, care nu devine nicicând o ideologie, ci de implicarea emoţională. În fond, sursa acestei poezii este chiar relativa şi imperceptibila transformare a lumii, căci, iată, toposul paradisiac al altui timp hrăneşte memoria unei fiinţe care, la rândul ei, în pragul unor înalte metamorfoze, nu se lamentează, ci doar are sentimentul împlinirii prin cântec.
Ion Paranici sau vârstele chtonicului – Crai nou, martie 2002, Suceava
Ion Drăguşanul:
(…) Îi ştiu poezia limpede şi frumoasă ca o ninsoare aşezată încă din vremea în care arăta unor prieteni nişte texte surprinzătoare, scrise, cică, „de-un amic, Ion Tisă” (pseudonimul pudorii, al delicatului său suflet), şi-am admirat mereu, în scrisul liric al lui Ion Paranici, dezinteresul pentru mode, tehnici şocante, mondenitate literară. Domnul Paranici (…) are propriile livezi (nutrite de „omături în vene”), care, atunci când dau în floare / Pomii umblă desculţi prin sufletul meu / Şi mă doare”, dar şi durerea aceasta e blândă şi blajină, aidoma ninsorilor calme, însemnând, în fond, sentimentul trecerii, mărturia lunecării timpului, pe care puţini o şi văd, o şi percep.
Bogat, deja, datorită cărţilor de poezie aşezate discret în bibliotecile durabile, Ion Paranici a îmbogăţit spiritualitatea românească din Bucovina cu adevărate şi tulburătoare „sărbători ale paşilor”.
În loc de postfaţă – vol. Poezie bucovineană, de Mihai Pânzaru PIM,
Editura Muşatinii, 2011, Suceava
Angela Furtună:
Deloc grăbit să semene „mai mult cu ceaţa”, Ion Paranici publică acum o binevenită carte (Fiecare zi e o pasăre împuşcată – n. n.) – unitară în limbaj, viziune şi miză – ce mărturiseşte că sensul discret al existenţei poate fi închinarea la acel optimist „paznic de ploi”, „… răbdarea ce poate să suie / Nădejdile-n rumene toamne”. Ceea ce captivează la numărarea grijulie a acestor zile ce au devenit din păcate doar păsări împuşcate, este prevalenţa deloc supărătoare, ba chiar elegantă prin cerebralitate, a investigării ideatice existenţiale, a introspecţiei ponderat metaforice, în dauna unei mize estetice exclusiviste. Poetul este, aici, prins în capcana iscată din „iadul hârtiei” în care, ca-ntr-o oglindă, îşi admiră corola din vremea „când devin copaci bărbaţii”, dar de unde, ca prin farmec, „Se face-ntuneric în paşii generaţiei mele”.
(…) Pentru că psihanaliza poate aşeza un colan de lauri la gâtul acestui poet, voi observa că vârsta omenirii şi decrepitudinea ei l-au putut tulbura peste măsură, redimensionându-i setea de transcendent, înfiripată în acel dor de a auzi „…cum o maică suie / Toaca unei mănăstiri în ceruri”.
Paznicul ploilor – Bucovina literară, august-septembrie 2001, Suceava
(…) Discursul confesiv, alcov al unei tristeţi anxioase, îl scoate din când în când la iveală pe cel deprins cu lupta: „Că în mine dansează / Văzduhul din vocea culorii / Şi umblă-ncruntarea / Ce poartă cuţitul în dinţi”. Un stoic, totuşi, dublat de un gladiator ce răpune rând pe rând musculatura tânără a întrebărilor şi dorinţelor, poetul îşi este sieşi by-pass, căci e „mult prea săracă / Fărâma de lut care eşti / Sub întinderea fricii de aripi”.
Un contemplativ în sala de reanimare a modernităţii – Crai nou, martie 2007, Suceava
Gheorghe Lupu:
Poezia lui Ion Paranici învinge „destinul clepsidrei”, desfăşurându-şi aripile nu ca o pasăre ucisă, ci ca una în deplinătatea zborului său interior. Absenţa imprevizibilului şi gesticii spectaculoase asigură starea de confort spiritual, pe fondul unei acalmii interiorizate. Forţa poemelor din cărţile de faţă izvorăşte tocmai din delicateţea lor asumată aproape provocator. Poetul rămâne credincios sieşi, într-o demnitate orgolioasă şi stenică, sub semnul privilegiat al unităţii de stil şi viziune.
Grădina din cer – Obiectiv – Vocea Sucevei, noiembrie 2004, şi vol. Incursiuni critice, Editura „Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2004
Emilian Marcu:
Tăcut ca umbra frunzei pe coala albă, Ion Paranici, pitulat mai mereu în dosul gândurilor, şi-a adunat poemele în călimara cu Cerneala căzută pe gânduri încercând să locuiască „în pădurea de vorbe” unde „Gândul fricos s-a închis / Într-o aripă ruptă”.
Ion Paranici simte că „Pentru încă o noapte / Oraşul adoarme / În trupuri păzite / De foamea ascunsă în câini vagabonzi”, fiindcă, şi pentru autor şi pentru câinii vagabonzi, „Noaptea aceasta-i cimitir de iluzii”.
Fin observator al cotidianului adesea banal, autorul presimte cum „Nemuritoare-i fiecare clipă / Din trupul dimineţii” şi se întreabă, aproape cu disperare, „Mâine cine va vrea să mai fie / Umbra / Liniştii lor înţelepte?”, hălăduind „Pe străzi înnebunite de pofte viclene?”.
Vitrina cărţilor, Editura PIM, Iaşi, 2013
Cu această carte Drum prin insomnii se conturează profilul unui poet adevărat, al unui truditor al cuvântului, al unui om care, departe de lumea dezlănţuită, ştie să-şi rememoreze lucrurile şi amintirile sfinte, să-şi descrie liric universul patimilor şi durerilor sale.
Vitrina cărţilor – Convorbiri literare, mai 2015, Iaşi
Ion Nedelea:
Emoţia rămâne, pretutindeni în volum (Drum prin insomnii – n.n.), o stare asociată sincerităţii, fiecare episod liric dezvăluind frământările gândului întrebător şi ale sufletului încercat de nostalgii (memorabilă este, printre altele, cea mărturisită în legătură cu „…mărul / În care amiaza ardea…” muşcat în tandemul unei idile, simulacrul de păcat originar trimiţându-şi peste vârste senzaţia de ardere şi flacără), tristeţi, incertitudini, nedumeriri (pentru fiecare din acestea cititorul va descoperi multe stihuri ilustrative). Este remarcabil, de asemenea, că emoţia îşi găseşte cuvintele potrivite, iar acestea se armonizează în construcţii lirice temeinice, fără fisuri, salturi şi ruperi (de natura celor prin care se poate structura suspiciunea improvizaţiei, artificiului şi chiar a imposturii, cum se mai întâmplă chiar pe la autori… oficial titraţi). Această cursivitate/coerenţă, păstrată în câmpuri metaforice şi contexte oricât de subtile, îngăduie bucuria lecturii şi convingerea că actul creaţiei se desfăşoară, în acest caz, sub puterea unor aptitudini reale şi sub controlul onestităţii.
Stăpân pe cuvinte, ca un luminat boier (al minţii), Ion Paranici nu le sileşte să se supună vrerii sale lirice, ci doar le alege cu iscusinţă pe cele mai vrednice pentru anume ţeluri poetice, lăsându-le libertatea să-şi dezvăluie energiile şi adâncimile dobândite prin veacuri. De aceea şi lipsesc împotrivirile – stridente ori răzvrătirile în contra gândului ce-şi caută drum spre lume. Drept care şi însoţirile fecunde semantic, zămislitoare de ziceri metaforice se produc… de bună voie şi nesilite, întru folosul mesajului consistent ce se înfiripă spre a fi dăruit.
Insomnii roditoare, Crai nou, martie 2015, Suceava
Adrian Dinu Rachieru:
(…) Fiecare zi e o pasăre împuşcată (Junimea, 2001) confirmă acest salt. Ins cumpănit, poetul şi-a vegheat, îmblânzind nopţile, „intrarea temătoare în cărţi”; dar, sub apăsarea anilor, „izvoarele frunzei” au secat şi „recea-împăcare cu lutul” strecoară, printre amintiri colbuite, la „tristul ospăţ al umbrelor”, teama. El cheamă cuvintele „slobode”, urcând în „margini de cer”. Rădăcinile sale rurale poartă „febra seminţei” şi culorile crude. Ruptura, întreţinând o nevindecată rană existenţială, s-a produs însă: „…nu-s decât plânsul ritmat / Al plecării de-acasă”. O patină retro stăpâneşte aceste versuri care visează, cu inconştienţă paradisiacă, reîntoarcerea în copilărie; dar bătrânii se răresc („împărţind” uitarea), iar oraşul, „încâlcit în gânduri negre”, cu „negii de fum” şi gălăgioase orgolii naşte doar poeme ofticoase.
Intratabil suflet rural, sincer – tânjitor, Ion Paranici nădăjduieşte într-o reîntoarcere posibilă: „Puteţi să-mi spuneţi orice, / Numai albii cireşi nu-i ucideţi / Şi cocorii sub frunte / Lăsaţi să se-ntoarcă. / De nu, mă voi duce / Să cresc încă o dată acasă”, (v. Plânsul ritmat).
Poeţi suceveni (I) – Convorbiri literare, iulie 2004, Iaşi
Emil Satco:
Un volum de versuri (Vă sînt anotimp – n. n.) care vede lumina tiparului după zece ani de la zămislirea lui. „Sfiiciunea editorială”, de care vorbea criticul Adrian Dinu Rachieru în antologia „Poeţi din Bucovina”, a fost, în sfârşit, învinsă şi Ion Paranici vine la „judecata” cititorilor cu acest volum de versuri, o adevărată sfidare faţă de cei care i-au pus la îndoială apartenenţa la breasla poeţilor. „Se face ziuă-n poeme / Şi iar mă vindec de-ndoieli / Până simt că mă arde / Lama de cuţit a adevărului” (Cine mă poate-aduna). Volumul are, în loc de prefaţă, o poezie-metaforă „Măcar o zi” („De va fi să trăiesc / Măcar o zi în aripile Meşterului Manole, / Mă voi şti condamnat / Să învii păsări din resturi de zbor / Ce-mi culeg respiraţia de jeratic /A sângelui dus în nelinişti”). O poezie care spune mult despre rostitorul versurilor înmănuncheate în trei porţiuni simbolic delimitate de titluri: Mi-i pasăre retina, Sângele, nedumerirea aceasta, Bătaia cu flori a revederilor. Dar cum nu vreau să fur pâinea criticilor, mă mulţumesc să citesc şi să recitesc: „Mai la deal de toamna asta / Stau cu vorbele de vorbă. / Şi mai bate câte-un sunet / Peste luciul greu al spaimei, / Şi mai urcă-n cer un clopot…”. Oare unde-am mai auzit eu muzica aceasta?
Autori bucovineni şi cărţile lor – Scriptum nr. l, 1999, Suceava
Ioan Ţicalo:
Ion Paranici e poetul cu o disciplină de fier, înveşmântat în straie metaforice, e într-o permanentă stare de veghe, fără să iasă la rampă, fiindu-i complet străină cucurigeala şi împăunarea. Trăirile de mare adâncime nu au nevoie de suportul publicităţii, karatele poeziei autentice trecând prin vreme neatinse de zbenguiala a tot felul de experimente cu pretenţie de hlamidă literară.
Cred că starea poetică a lui I. Paranici din acest volum (Drum prin insomnii – n. n.) e aşezată sub semnul dorului care i-a invadat sufletul, înflorindu-l în singurătatea dialogului cu sine însuşi, gândul său se îndreaptă, în asemenea momente, către părinţi, icoane vii, străfulgerând permanent tristeţile mănoase ale poetului.
(…) Trecând prin alcătuirile stihuitoare ale lui I. Paranici, impresia e că poetul a devenit o clepsidră prin care curg amintirile, suport sufletesc având capacitatea de a ţine în frâu răvăşirea ce se vrea atotcuprinzătoare, iar echilibrarea interioară e susţinută de poezie, de fiecare dată o conversie energetică stabilizatoare.
E fără dubii, I. Paranici e un sacerdot, având maximă responsabilitate faţă de sine şi de menirea-i de a reda cuvântului demnitatea şi frumuseţea dintâi: Poate de-aceea / Mă rog să nu fie / Cimitir de metafore.
Insomniile poetului Ion Paranici, Revista română, iulie 2015, Iaşi
Adrian Ţion:
Stăpânit de psalmodierea în ritmuri surdinizat-elegiace, Ion Paranici se aliniază discret tendinţelor de conceptualizare din lirica actuală, rămânând de fapt un sensibil interpret al emotivităţii primare. El caută „făptura cuvântului grav” în versuri de o caldă muzicalitate. Ultimul său volum de versuri, al patrulea, Drum prin insomnii (Junimea, Iaşi, 2015), trasează direcţia unor trăiri spontane, confesiuni sau meditaţii, transcrise ca temătoare incursiuni în factologia realului. De altfel, poetul pune în evidenţă o sensibilitate reticentă ce înregistrează temeri ascunse şi tinde spre „împăcarea cu ele” prin mijlocirea actului creator.
Imaginar unitar construit, Tribuna, iunie 2015, Cluj-Napoca
Privind cărţile de publicistică:
Se cuvine evidenţierea, însă, alături de spiritul democratic şi pertinenţa autorului, şi a valorii literare a scrierii lui. Literat tot mai cunoscut, autorul articolelor nu vrea să şocheze prin senzaţional, ci prin reliefarea realului curent, înregistrat uneori întâmplător, dar din „ţesătura” zilelor, constând din fapte, atitudini şi comportamente cărora le caută acribios substraturile mentale, civilizaţionale, economice şi legislative în perspectiva relaţiei cauză-efect, desprinde adevărurile esenţiale, semnificative şi astfel conturează procesele şi – drept consecinţe – fenomenele caracteristice societăţii noastre. Nimic pur raţional şi livresc, ca la unele instanţe arbitrare, totul cu febra trăirii, a dilemei intime (cu o rezultantă: pagini de proză autentică), a asumării concluziilor, cartea („Lumea din preajmă” – n. n.) putând avea titlul sau subtitlu Lumea din mine. Interesant este că, de la primul (din 1991), până la ultimul articol (din 2003), cuprins în secţiunea Febre, cititorul trece prin stări gradate, de la mirare şi exprimarea discretă a opiniei la problematizare, indignare decentă şi apoi la acuză vehementă, inclusiv cu nominalizări ale vinovaţilor de anomaliile/maladiile din ţară. Dar, deşi poet, autorul nu poetizează, iar ca ziarist nu patetizează alarmist ca în multe gazete de azi, ci comentează lucid, ironic, apoi tot mai motivat caustic şi sarcastic. Pe tot parcursul lecturii savurăm o substanţialitate şi o expresivitate notabile.
Constantin Blănaru, O carte făclie,
Bucovina literară – mai-iunie 2008, Suceava
În teancul de cărţi primite stă, de aproape un an, răbdătoare ca şi autorul ei, culegerea de articole Din cele câte au fost (Ed. „Muşatinii”, 2013), carte importantă pentru istoria culturală a oraşului şi judeţului Suceava, de Ion Paranici. Acesta este un publicist şi un poet respectabil. A condus ziarul Zori noi, devenit, două zile, în decembrie 1989, Suceava, apoi Crai nou. A fost şi a rămas un bărbat distins, echilibrat, cu stăpânire de sine, decent, capabil de obiectivitate. Îl ştiu din studenţie, şi toate informaţiile ulterioare, până la cele mai recente, confirmă caracterizările de mai sus. Ca publicist (cartea la care mă refer o dovedeşte) are o certă „moralitate a scrisului”.
Ce a adunat în Din cele câte au fost? Evocări ale unor scriitori şi artişti plastici, opinii critice cu privire la lipsa grijii faţă de statuile oraşului, însemnări de la concertele date în „Casa Cristian” din Gura Humorului, editoriale prin care sunt marcate etapele ziarului la care a lucrat.
Constantin Călin, Din cele câte au fost, Ateneu şi vol. Cărţile din ziar – II.
Pagini de critică literară, Editura BABEL, Bacău, 2015
Mă bucur că exact la momentul unei noi ediţii „Labiş” pot să semnalez apariţia unui volum avându-l autor pe unul din coautorii vremurilor strălucite ale celui mai vechi Concurs Naţional de Poezie din România. Este vorba de poetul şi publicistul Ion Paranici, de data aceasta, în mâinile şi bibliotecile noastre, cu o culegere de însemnări şi articole, Lumea din preajmă, Editura „Muşatinii”, Suceava, 2007, selectate – cu grija şi severitatea care-l caracterizează dintotdeauna în raport cu propria-i creaţie – din numeroasele apărute (în cele aproape trei decenii de gazetărie, „respirând aerul şi febra redacţiei”), în „Pagini bucovinene”, „Crai nou” şi „Contemporanul”. Mărturisind, noi, ca şi cei mai mulţi colegi de breaslă, o undă de inevitabilă emoţie în faţa acestei reîntâlniri, la lectură, cu un timp din care de asemenea am făcut parte, să mai notăm şi eleganţa prezenţei editoriale în care copertele valorifică două talente plastice de primă mărime ale Sucevei, Camelia Rusu-Sadovei şi Ion Carp-Fluerici.
Doina Cernica, Ion Paranici despre «Lumea din preajmă» ,
Crai nou – octombrie 2007
Ion Paranici, omul ursit atavic să priceapă că „istoria se învaţă şi se trăieşte, întreţinându-i lucrarea”, deşi viaţa avea să-i arate, uneori cu mult prea multă brutalitate, „cum se trăieşte starea de jenă”, într-un târg cu „mult prea puţine statui”, dar cu o ignorată redutabilă aristocraţie a frumosului, care păşeşte serafic prin paginile cărţii şi care divinizează aerul pe care îl respirăm.
„Supus împătimirii jurnalistice”, Ion Paranici a „pus cuvinte şi idei la lucru”, le-a „făcut să se bucure sau să se încrunte, să mediteze şi să pledeze pentru întruparea binelui”, într-un timp social al jalnicei alienări, în care „ neodihna condeiului, a cuvântului aspirând la cerneala de tipar” pare să piardă din sacralitate.
Ion Drăguşanul, Ion Paranici: «Din cele câte au fost» , Monitorul de Suceava, februarie 2014, Suceava
(…) prin slovele recentei sale scrieri, Ion Paranici a împărţit şi dăruit idei, sentimente, opinii, convingeri, judecăţi, a identificat şi elogiat binele, a dezavuat şi înfierat răul, minciuna, necinstea, ipocrizia, viciul sub orice formă s-ar fi manifestat şi înfăţişat ele. Astfel, în „Lumea din preajmă” autorul decelează şi înfierează pe cei care se mulţumesc cu „pospaiul de cultură”, pe individul transformat într-un „patentat al învârtelilor” (p. 12) sau pe cel „cu două feţe: una pentru dânsul, alta pentru lume” (p. 37); dezavuează acel „cameleonism” al unora „practicat la scenă deschisă, fără jenă” (p. 37), „minciuna spusă cu neobrăzare” şi, deopotrivă, „corupţia ce bate cu insolenţă la toate uşile” (p. 47); constată că nedorita şi prelungita „tranziţie – acest travaliu greu de suportat prin natura lui” – ne-a adus „şomajul” care s-a lăţit şi-a devenit „membru cu drepturi depline” în „societatea actuală”, acea „poftă de-a face politică”, degenerată într-o preocupare „aproape nebună”, din care s-au născut şi au crescut „ciolaniada” şi „hărmălaia, cupiditatea, necinstea” şi „magazinele second-hand”, care, „agresive ca număr şi ofertă”, „ne-au adus acasă, aproape de buzunarele noastre ofticoase, Europa de mâna a doua”, în vreme ce „investitorii străini” sunt descurajaţi şi alungaţi de sporirea „impozitelor, dobânzilor şi, mai ales, de umblatul după hoţii şi unsul osiilor” (p. 29, 35, 85).
Mihai Iacobescu, O conştiinţă vie, o carte făclie pentru «Lumea din preajmă»,
Crai nou – noiembrie 2007
Acest profesionist al ziaristicii din Bucovina a condus ani mulţi două publicaţii sucevene: Zori noi (înainte de 1989) şi Crai nou (după acest an de hotar).
Cu mână sigură, cu talent, dar mai ales cu minte limpede şi conştiinţă curată. Lungul răstimp din istoria contemporană a Sucevei, pe care-l acoperă cele câteva zeci de mii de apariţii ale celor două cotidiene, are, aşadar, o cronică fidelă, o linie de forţă a celor mai importante evenimente, prin semnificaţiile de moment şi prin consecinţele bănuite şi nebănuite.
Ca nimeni altul a ştiut a fi unul dintre ceilalţi, rămânând, ceas de ceas, el însuşi!
Şi totuşi, Ion Paranici nu-şi propune să producă seisme prin publicistica sa şi nici nu are naivitatea să creadă că se va schimba ceva peste noapte – zi. El se aşază însă în poziţia unui martor de neclintit, care nu se vinde, nu se teme şi speră că nu toate urechile sunt surde! El este şi va rămâne O VOCE inconfundabilă, premonitorie uneori şi crede că nimic din ceea ce a făcut n-a fost în zadar.
Marcel Mureşeanu, O voce, prefaţa cărţii de publicistică Din cele câte au fost,
Editura „Junimea”, 2013, Iaşi
Ion Paranici este un nume foarte cunoscut mai ales în zona Sucevei, acolo unde şi-a afirmat, de-a lungul timpului, talentele de gazetar, poet, om de cultură. A fost destul de discret în ceea ce priveşte promovarea poetică (volumele de autor şi le publică de-abia după anul 2000, cel mai recent fiind Cerneala căzută pe gânduri, apărut la Editura „Junimea” din Iaşi în 2007, deşi nimic nu l-ar fi împiedicat să aibă o „recoltă bogată” şi înainte de 1989), fără motiv, credem noi, o dată ce declară convingător: „Locuiesc şi acum în lacrima satului”, iar în altă parte: „În tăcerea bătrânilor / S-a făcut duminică, / Întâia rostire / Din facerea lumii e-n ea / Şi-i îngândurarea din noaptea / În care poeţii-s puţini”. Tot în acest an de graţie, Ion Paranici îşi strânge într-un cochet volum (Lumea din preajmă, Muşatinii, Suceava) articole din presă („Crai nou”, „Pagini bucovinene”, „Contemporanul”), variate ca problematică, dar mai întotdeauna grele de sensuri, probe ale unei implicări susţinute în viaţa cetăţii. Într-un loc spune: „Multe din cele care înseamnă mai nimic sunt, adesea, clamate în chip jenant. Un soi de gălăgie, de infatuare îmbracă gesturi mărunte, cu viaţă scurtă. Autorii lor, orgolioşi, nu pot accepta să fie sufocaţi de anonimat. Deşi – unii dintre ei – merită aceasta”. Un cu totul alt tip de autor-personaj este cel cunoscut de generaţii întregi sub apelativul „Bădia”, evocat cu deferentă, uneori cu veneraţie, de toţi cei care l-au cunoscut, anume George Sidorovici, cel cu nume de neşters în peisajul bucovinean, prezent şi în amintirea lui Ion Paranici.
Liviu Papuc, George Sidorovici – Un « magician al cuvântului»,
Lumina, noiembrie 2007
Din florilegiul publicistic „Lumea din preajmă”, carte menţionată cu premiul „Fundaţiei Culturale a Bucovinei”, se evidenţiază câteva instantanee care denotă că Ion Paranici a fost şi este cu inima aproape de dorurile românilor înstrăinaţi. O parabolă edificatoare, de exemplu, găsim în rândurile din „Piatra de pe inimă”, în care descrie doi trecători ce se deosebeau vădit de locuitorii Sucevei, opriţi în faţa Bibliotecii Judeţene: „Unul din ei îşi trimite privirile spre firma instituţiei menţionate şi – surprins, oarecum derutat – citeşte cu voce tare şi poticneli: «Siberia!…». Se opreşte (cu nedisimulată ciudă) pentru a relua lectura firmei. De data aceasta vede bine şi se bucură: «Sbiera». I se luase o piatră de pe inimă”. Autorul n-a încercat să afle dacă acei necunoscuţi ştiau cine este Sbiera. Acest detaliu nu avea vreo importanţă. L-a şocat doar ceea ce ţine de soartă şi de pătimire şi s-a bucurat în tăcere împreună cu ei.
Maria Toacă, O picătură din îngândurata-i cerneală, Crai nou, aprilie 2012,
Zorile Bucovinei, Cernăuţi – aprilie 2012
Scriitorul şi publicistul Dumitru Teodorescu, la sărbătorirea poetului Ion Paranici
Au mai scris despre creaţia poetică, publicistică şi conduita profesională (de jurnalist) şi despre cărţile de publicistică ale lui I. P.: Dumitru Teodorescu (Crai nou), Elena Simionovici (Crai nou), Al. Toma (Gazeta de Bucovină), Dumitru Brădăţan (Crai nou), Roman Istrati (Jupânu), L. D. Clement (Crai nou), Magda Axon (Crai nou), Tiberiu Cosovan (Monitorul de Suceava), Gheorghe Giurcă (Crai nou), Petru Tomegea (Obiectiv)[1].
Mihai Iacobescu şi Ion Paranici
[1] Holban, Ioan, coordonator, Un dicţionar al scriitorilor români contemporani, Volumul IV, Colecţia Opera Omnia, TIPOMOLDOVA, pp. 427-436
Ion Paranici
