Dragusanul - Blog - Part 50

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bucşoaia

 

BUCŞOAIA. Prima menţionare a sătucului din coasta Frasinului, Bucşoaia, pare să fi fost Izvodul mănăstirii Voroneţ din 24 octombrie 1772, când la „Bucşoae” sunt menţionate 37 de gospodării, dar numărul iobagilor scade, până în 1775, la 1 popă şi 17 ţărani, cu bordeie risipite prin Bucşoaia, Doroteia şi Plutoniţa.

 

În 1748, s-a stabilit la Bucşoaia familia grănicerului năsăudean din Zagra, Ioan UNGUREAN. În 1759, a sosit, din Budacul Românesc, familia plugarului Vasile UNGUREAN, iar în 1778, familia lui Nichita UNGUREAN, argat din Zagra.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bucşoia „9 – toată suma caselor”, toţi oamenii fiind birnici, şi anume: Ion nepot ILIŞOAEI, Simion SIHLIAN, Ion SIHLIAN, Acsinte SIHLEAN, Gavril SIHLIAN, Ion PAŢA, Andronic CIOFUL, Ion, ungurian, şi Măriuţa cu holtei.

 

Prin actul de arendare din 17 iulie 1782, Inochentie, egumenul Voroneţului, arendează evreilor Marco din Suceava şi Solomon din Gura Humorului, pe timp de un an, satele din vecinătatea Bucşoaiei, cu excepţia acestuia din urmă.

 

Coloniştii germani, agricultori şi meşteşugari din Franconia şi Bavaria şi câţiva din Austria, au sosit la Bucşoaia (Bukschoja) în perioada 1782-1787.

 

1817: Călătorind pe valea Bârgaielor, pe „Şoseaua Franciscană”, cum se numea, din 1817, în cinstea împăratului Francisc, care o folosise în acel an, „drumul împărătesc” al lui Iosif al II-lea, Schmidl ajunge şi la „Bucşoaia şi Gura Humorului, unde regiunea devine mai prietenoasă şi unde apare, iarăşi, agricultura”[2].

 

În 1843, Bucşoaia şi Frasinul, împreună cu Voroneţul, erau arendate bisericii fostei mănăstiri din Voroneţ, parohul Ioan KARLOWETZKI păstorind peste 934 enoriaşi. În Bucşoaia exista o şcoală trivială germană. În 1876, Bucşoaia, Frasin, Doroteea şi Plutoniţa formau o singură comună bisericească, din 1865, cu 1.779 enoriaşi, paroh fiind Cassian TUSCHINSKI. Acelaşi statut se păstra şi în 1907, biserica cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, ctitorită, în 1751, de câmpulungenii Nicolai COGĂLNICEANU (vornicul tgrimis de domnie şi acceptat de obşte), Grigorie PITICARIU şi preotul ŞANDRU, restaurată de frăsinenii Petru şi Maria DRILCIUC, în 1854, când s-a schimbat şi hramul bisericii, fiind închinată biserica Sfintei Maria. Paroh în Bucşoaia, la 1907, era Dimitrie POPESCUL, născut în 1845, preot din 1883, paroh din 1899, iar cantor, din 1897, era Ilie SĂHLEANU, născut în 1858.

 

1851: Rutele poştale din Bucovina: „Din Gura Humorului, pe valea Moldovei, prin Bucşoaia, trecând pârâul Negrileasa, apoi râuleţele Molid şi Moldoviţa, se ajungea la Vama, localitate aflată la o poştă şi un sfert de Gura Humorului” [3].

 

1857: „Călătorind la Dorna, în scopul documentării, Denarowski a beneficiat de „toate facilitățile unei excursii montane”, adică de panorama unor „munții înalți, impunători pe ambele părți ale localității, un birou poștal și o stradă comercială foarte bună”[4]. Sosise, prin Gura Humorului, prin satele Bucșoaia și Frasin, care l-au frapat prin faptul că formau „un contrast puternic” cu sud-estul provinciei. De la Gura Humorului începe „lanțul muntos”, cu coline domoale, rareori întrerupte de „ziduri abrupte de stâncă”, acoperite cu păduri de brad și molid, i-au făcut impresia unui adevărat „parc natural”, în care, ici și colo, „se ridică mesteceni și coloanele lor” strălucesc printre „ramurile întunecate” ale conferelor. „Se formează dealuri luxuriante și stufoase, care sunt succesive și cresc mereu în formațiuni conice”, odată cu „ridicarea și înălțarea muntelui”, „în vârful căruia se află, uneori, un singur molid zvelt”, care parcă se bucură singur de „o vedere pitorească originală”. Iar în această alternanță a peisajului” [5].

 

Din 1869, în Bucşoaia funcţiona şi o şcoală cu 5 clase[6]. O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[7].

 

1895: Cabinetul de lectură „Unirea” din Bucşoaia, înfiinţat în 1895, cu 37 membri, 24 cărţi, 2 abonamente la gazete şi o avere de 29 florini şi 40 creiţari, funcţiona în casa lui Ioan Piticariu, sub prezidenţia lui Ilie Sahlean, secretar fiind George Brătean. În primăvara anului 1895, a fost ales comitetul comunal din Bucşoaia, în Corpul III fiind aleşi George Rusu, Dumitru Sahlean, Ferdinand Fedra, Gavril Gemănar, iar ca suplinitori Vasile Ungurean şi Gavril Peticar; în Corpul II, au fost aleşi Filip Sahlean, Alexa Ungureanu, Ioan Sahlean, Ilie Sahlean, iar ca suplinitori Ilie Flocea şi Vasile Sahlean; în Corupl I, au întrunit sufragii Dumitru Caba, Gavril Sahlean, Iosif Lazanowski, Rudolf Vlotkovski, iar suplinitori Ioan Piticar şi Grigori Venin. Electorii l-au ales primar pe George Rusu, iar ca adjuncţi pe Gavril Gemănar şi pe Filip Sahlean[8].

 

1897: O colectă pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, făcută, din 18 decembrie 1897, la Bucşoaia, menţionează următoarele nume de localnici: Toader PITICAR, Mihai PITICAR, F. STIGLEŢ, Dumitru FĂNU, Constantin PITICAR, George PITICAR, George BRADAŢAN, Toader BRADAŢAN, Constantin PRECOP, Neculai PITICAR, Neculai UNGUREAN, Dumitru BILAN, Vasile BILAN, Constantin CIOFU, Emilian SĂHLEAN, Ştefan SOLCAN, Constantin SOLCAN, Vasile CIOFU, Ioan CIOFU, Nicolai PIRCU, Ioan UNGUREAN, Constantin RUSU, George DRELCIUC, Dumitru DRELCIUC, Dumitru UNGUREAN, Vasile MOROŞAN, Artemi CĂINAR, Dumitru CIOBOTAR, Dumitru SĂHLEAN, George SĂHLEAN, George VENIN, Dumitru GRIGORAŞ, Ion CIOFU, Dumitru NAGI, Neculai MOROŞAN, Dumitru FLOREA, George SĂHLEAN, directorul George BRĂTEAN, cantorul Ion SĂHLEAN, George GEMANAR, Nicolai FLOCEA, George CĂILEAN, Petru SOLCAN şi Vasile DRELCIUC[9].

 

1901: Celebrul dialectolog german Gustav Weigand ajunge, în 7 august 1901, la Bucşoaia, şi scrie: „Am petrecut noaptea în casa preotului din Bucşoaia, la vărsarea râului din Suha în Moldova. Bulgari nu locuiesc pe această vale, după cum s-ar putea presupune, în baza hărții etnografice  Kieperts, dar huţuli, în Ostra, germani în Negrileasa (Schwarztal), iar celelalte comunități de pe valea Suhăi sunt românești sau amestecate cu huţuli, în Gemenea și Frasin”[10]. Seara, i-au cântat oaspetelui Domnica Grigoraş, de 55 ani (Frunză verde de-alunică), şi Nicolai a lui Petrea Flocea (41 ani).

 

1904: Nicolae Iorga trece prin Bucşoaia: „Îndată, Moldova se vede iarăşi la stânga şi, la Bucoşoaia, o trecem în locul unde, într-un larg câmp de prundiş, străbătut de vânturi, ea primeşte dunga de oţel albăstriu a Suhăi. Şi de aici, încolo, ea este însă pe marginea drumului, ducându-se, prin această Bucovină hrăpită, din Maramureşul descălecătorului, spre acea ţară nouă care de la dânsa a primit numele: Moldova. Între sălcii, supt dealurile puternic clădite, ea îşi urmează, clipă de clipă, drumul ei veşnic. De amândouă laturile ei, înălţimile întind pădurile de brad cu feţe goale, rupte de stânci lostopănoase şi negre. Valea seamănă cu acelea de la apus ale Moldovei noastre”[11].

 

1906-1907: Bucşoaia nu putea lipsi din „mitul Bellegarde”, dar nu simpatiza cu legendarul conte, fiind vizitată de contra-candidatul T. V. Stefanelli, „unanim proclamat de candidat pentru senatul imperial” şi care era „hotărât a lucra din răsputeri contra candidaturii contelui Bellegarde”. În vreme ce Francisc Belegarde şedea liniştit la Viena, „comitelui naţional, împreună cu dl consilier T. V. Stefanelli” s-a deplasat „în comunele Stulpicani, Bucşoaia („Aici erau adunaţi, în număr impozant, poporenii din comunele Frasin, Doroteea şi Bucşoaia, în frunte cu zelosul paroh Truţă Popescu, vrednicul primar Sahleanu şi secretarul comunal Sidorovici”), Vama, Pojorâta, Fundul-Moldovei”, participând  şi la „grandioasa şi impozanta adunare electorală, care a aflat loc, luni în 18 martie 1907, în Câmpulung, unde muntenii spătoşi şi cu plete lungi din vechiul ocol, ascultând mai întâi cu multă atenţiune şi plini de încredere referatele comitetului naţional din Cernăuţi, privitor la o organizare trainică a tuturor păturilor sociale, au proclamat cu o însufleţire rară de candidat pentru senatul imperial pe dl consilier T. V. Stefanelli”[12]. Dar, cu toate astea, în ciuda propagandei făcute de „zelosul paroh Truţă Popescu, vrednicul primar Sahleanu şi secretarul comunal Sidorovici” şi drept dovadă că sătenii nu mai puteau fi prostiţi prea lesne, după vot s-a constatat că, în Bucşoaia, Bellegarde a câştigat 186 de voturi, iar Stefanelli doar 15, în vreme ce „opozantul democrat” Aurel Onciul nu a dobândit nici un vot[13].

 

1908: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[14], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Ioana CIOFU (20 ani în 1913), Paraschiva a lui Ilie SAHLEAN (25 ani în 1913) şi Axenia RUSU (42 ani în 1907) din Bucşoaia.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bucşoaea, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată la confluenţa pârâului Suha cu râul Moldova. Suprafaţa: 10,58 km p.; po­pulaţia: 754 locuitori, dintre cari 508 români, restul ger­mani şi puţini izraeliţi. Confe­siunea românilor gr. or.; restul, de religie – rom. cat., ev. şi mozaică. Se compune din vatra satu­lui, cu 609 locuitori, şi din că­tunele Suha şi Poiana-Bucşoiţei. Este străbătută de drumul principal Gurahumora-Câmpulung şi e staţie pe linia ferată Hatna-Cîmpulung. Are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu 2 clase, o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, de care ţine şi Frasinul. La 1776, era în posesia mănăstirii Voroneţ. La 1810, s-au aşezat aci o mulţime de mineri germani, cu ocaziunea întemeierii minelor de fier şi de cupru, protejate de stat. Populaţia, formată din fa­milii originare române, peste care au venit colonişti transil­văneni şi din familii de mineri germani, se ocupă cu exploatarea pădurilor, precum şi cu creşterea vitelor mari şi prăsila de oi. Comuna poseda 120 hectare pământ arabil, 82 hectare fânaţuri, 5 hectare grădini, 105 hectare izlazuri, 599 hectare pădure. Se găsesc 52 cai, 197 vite cornute mari, 311 oi, 185 porci şi 23 stupi. Bucşoaea, pârâu, aflat pe dreapta Mol­dovei, izvorăşte de sub Butea Mărului şi se revarsă în Moldova, mai jos de satul Bucşoaea, districtul Câmpulung”[15].

 

În 1910, Bucşoaia era locuită, în părţi aproape egale, de români şi de germani.

 

1914: „Când s-a făcut, acum, în urmă, recrutarea reformaţilor, deputatul nostru, Aurel Onciul, care are multă trecere în populaţia românească, s-a sfătuit cu comandantul armatelor din Bucovina, colonelul Fischer, ca din cei recrutaţi să se oprească o parte, alcătuindu-se din ei un aşa-zis corp al legionarilor, cum a mai fost şi pe la 1848”. Un astfel de voluntar povestea: „După patru săptămâni, când s-au apropiat ruşii de Humor, noi, toţi cei 800 de legionari din district, am fost duşi în oraş, la Gura Humorului. Ruşii s-au apropiat, duminică, seara, înainte de Crăciun. Când a venit o patrulă de cazaci dinspre Băişeşti, noi, care eram la barierele oraşului, am tras asupra ei, fără să lovim, însă, pe nimeni. Atunci, ruşii au amânat intrarea, până la 2, noaptea, când au înaintat şi au ocupat oraşul. Cu vreun ceas înainte, vagmiştrii de jandarmi, care ne conduceau, ne-au îndreptat spre Bucşoaia. Era o vreme foarte ceţoasă. Ascunşi după case şi după garduri, noi am început să tragem asupra lor. Un cazac a fost omorât. De la noi, a fost ucis, de asemenea, un flăcău. Ruşii au mai omorât două femei (şi un preot, care privea pe fereastră, după cum se comunica în 5 ianuarie – n.n.), căci ei trăgeau şi asupra caselor, de după care puşcam şi noi. Văzând comandanţii noştri că nu ne putem împotrivi mai multă vreme, ne-am retras. O parte au luat-o spre Câmpulung, iar altă parte, ca la vreo 150, în sus, pe râul Suha. Ruşii urmărindu-ne, am ajuns la graniţa românească. Ce să facem? Înapoi, cazacii, înainte, graniţa României. Am trecut hotarul, ca să ne scăpăm vieţile, căci, de ne prindeau, ruşii ne împuşcau” [16]. „După ce au trecut de Bucşoaia, ruşii au înaintat până la Câmpulung, unde au stabilit cartierul statului major al trupelor de ocupaţie ruseşti (comandant era generalul Baron Vebel, însoţit, în acele zile, şi de generalii Laurenţiev şi Navroţchi, care au sosit în Bucovina pentru a stabili strategia ofensivei – n.n.). În lagărul acesta s-au construit grajduri pentru 500 de cai, s-au adus 50 de tunuri şi s-au concentrat numeroase trupe”[17].

 

1914-1918: În Primul Război Mondial, s-au jertfit pentru Bucovina „infanteristul Ironim Sahlean, Bucşoaia, Regimentul 22, prizonier”[18] şi „Ioan a lui Petru Sahlean, din Bucşoaia, a participat la război şi e dispărut, din anul 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana a lui Ioan Sahlean, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[19].

 

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării, „în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Eugenia Holca la Bucşoaia[20].

 

1936, 11-23 iunie, Teofil Sidorovici, bucşoianul ajuns Comandantul Străjii Ţării, a organizat o excursie în Bucovina pentru tinerii străjeri, relatarea căpitanului Marin I. Georgescu[21] însemnând doar o înşiruire de lozinci, şi nicidecum o mărturie.

 

 

1939: „Bucşoaia. În fermecătoarea ţară a Bucovinei, pe pământul ce freamătă de pioase amintiri ale trecutului, pe locul acela vrăjit, unde Mol­dova îmbrăţişează într-o armonioasă înfrăţi­re undele cristaline ale râulului Suha, este o încântătoare vale, străjuită de culmile împă­durite ale dealurilor Frasin, Cetăţele, Bârloagele, Valea Seacă, Stulpicani şi Suha, va­le ce adăposteşte în pitorescul ei satul Buc­şoaia, cu lunca-i adumbrită de crestele verzi ale brazilor şi mângâiată de susurul melo­dios al izvoarelor. Acolo, în aceea luncă din Bucşoaia, ce se răsfaţă într-un decor desprins parcă din tă­râmuri de legendă, Straja Ţării şi-a înfipt, pentru totdeauna, măreţul său stindard, în­fiinţând aci o minunată tabără permanentă pentru comandantele străjere, tabără care, pe lângă posibilitatea de perfecţionare, ce o oferă comandantelor, este şi o incomparabilă reali­zare de folos obştesc pentru populaţia ace­lor meleaguri, populaţie căreia i-a fost hără­zit să-ndure, atâţia ani de-a rândul, jugul apă­sător al străinului. Înfăptuită din iniţiativa şi grija deosebită ce o poartă Comandantul Străjii Ţării armatei albe a Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea, condusă, cu o rară măiestrie, de către Comandanta Falangei Străjerelor, domnişoara Vio­rica Liţica, şi a harnicelor dumisale colabora­toare, „Casa noastră” din Bucşoaia îşi des­chise, vara asta, pentru întâia oară, porţile-i primitoare. Sute de comandante, venite din colţurile cele mai îndepărtate ale ţării, au trăit, la Bucşoaia, neuitate momente de apropiere sufletească, într-o atmosferă de adevărată şi sinceră camaraderie. Acolo, lămurindu-se o serie de probleme, s-a pus la punct programul ce se va aplica, începând din toamnă, s-a făcut să se înţeleagă că, în această mişcare de salvare a tării, co­mandantele de orice grad nu trebue să fie numai nişte funcţionare, care lucrează un nu­măr definit de ore, ci adevărate misionare, care, cheltuindu-se pe sine, îşi dăruiesc sufletul lor întreg pentru pregătirea unei generaţii sănătoase la trup şi la minte, generaţie care să formeze stâncă de granit în calea celor ce cu atâta lăcomie ne râvnesc pământul. Aci, la flacăra caldă a focului aprins în răcoarea binefăcătoare a luncii din Bucşoaia, sufletele lor s-au înfrăţit, pentru triumful ce­lei mai sublime devize, aceea a Credinţei şi a muncii pentru ţară şi Rege. Viaţa de tabără, cu specificul ei nelipsit de pitoresc, cu plimbări şi excursii, ce au dezvăluit, la tot pasul, minunăţiile acestui bi­necuvântat colţ de ţară, cu sfaturile şi în­demnurile frumoase, strecurate în sufletul comandantelor prin graiul cald şi convingător al domnişoarei conducătoare a taberei, a avut asupra lor efectul acelei picături de apă vie, care reconfortează şi însufleţeşte. E sigur că fiecare comandantă s-a în­tors acasă călăuzită de un singur gând, acela de a munci din răsputeri pentru înălţarea cât mai sus a scumpei noastre patrii, ducând, în acelaşi timp, cu ele fiorul multor, impresii de neuitat de pe pământul ce adăposteşte, în sânul său, rămăşiţele marelui nostru Ştefan”[22].

 

 

1941: Printre primii Eroi ai României Mari, proveniţi din Bucovina, se numără şi „Moroţanu Arcadie, soldat, ctg. 1936, cu ultimul domiciliu în comuna Bucşoaia, judeţul Câmpulung, mort la 6 iulie 1941”, şi „Sahleanu Vasile; fruntaş, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în comuna Bucşoaia, judeţul Câmpulung, mort la 28 iulie 1941”[23].

 

1941: „Inginerul agronom cl. I, Vasile Colibaba, şeful centrului agricol Bucşoaia, jud. Câmpulung, se destituie din funcţiune, pe data de 3 martie 1941, conform art. 41 din legea de organizare a corpului agronomic, fiind condamnat definitiv de instantele militare la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie corecţională, pentru faptul de rebeliune contra autorităţii”[24].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[25], următorii învăţători şi învăţătoare: Scutelnicu Emilia, comuna Frasin-Bucşoaia, jud. Câmpulung, media 7,06”.

 

1945: „Ministrul secretar de Stat la Departamentul Afacerilor Interne, / Luând în examinare deciziunea Nr. 60 din 21 Aprilie 1945, prin care dl prefect al jud. Câmpulung a hotărât dezlipirea satului Bucşoaia de la comuna Frasin, pentru a forma o comună rurală aparte, cu denumirea de „Bucşoaia”; / Având în vedere că deciziunea de mai sus a fost luată în urma cererii locuitorilor din satul Bucşoaia şi cu îndeplinirea formelor prevăzute de legea Nr. 62 din 1942; / Văzând că veniturile de la capitolul ordinar al viitoarei comune Bucşoaia sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile obligatorii; / Pe baza dispoziţiunilor art. 4 din legea administrativă din 14 August 1938, modificat prin legea Nr. 62 din 1942, / Decidem: Art. 1. Se aprobă dezlipirea, pe data de 1 Aprilie 1945, a satului Bucşoaia de la comuna Frasin, pentru a forma o comună rurală aparte, cu denumirea de „Bucşoaia”. / În unna aeestei modificări, comunele Bucşoaia şi Frasin vor fi compuse fiecare dintr-un singur sat, cu acceaşi denumire. Art. 2. Direcţiunea administraţiei finanţelor locale este însărcinată cu executarea prezentei deciziuni. / Dată la 30 Iunie 1945. / p. Ministru, George Silviu / Nr. 4.394”[26].

 

1946: „Curtea Martiali a Contandamentului IV Teritorial / Noi, colonel magistrat Rudeanu Corneliu, Preşedintele Curtii Marţiale a Comandamentului IV Teritorial, / Având în vedere ordinal de trimitere direct în judecată Nr. 313 din 12 Aprilie 1946, prin care acuzaţii arătaţi mai jos, sunt trimişi în judecata Curţii Marţiale a Corpului IV, pentru faptele specificate în dreptul fiecärnia: 1). Drelciuc Isidor zis Zidor, de 32 ani, din comuna Bucşoaia, jud. Câmpulung, pentru crima de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 524, 525 din codul penal, combinat cu legea Nr. 509 din 1943; crima de incediere, prevăzntă şi pedepsită de art. 353 şi 355 din codul penal; evadare, prevăzută şi pedepsită de art. 297 din codul penal. 2). Dochiţa D. Catargiu, din comuna Doroteia, jud. Câmpulung; 3). Ilarion Năhărneac, de 43 ani, din comuna Voroneţ, jud. Câmpulung; 4). Dumitru Praja, de 55 ani, din comuna Gura Humorului, jud. Câmpulung; 5). Constantin Volanschi, de 24 ani, din comuna Frasin, jud. Câmpulung, toţi trimişi în judecată pentru: favorizarea infractorilor, prevazută şi penată de art. 284 din codul penal, combinat cu art. 2 din legea Nr. 509 din 1943, şi tăinuire de bunuri, prevazută şi pedepsită de art. 283 din codul penal. 6). Ulian Constantin, de 31 ani, din comuna Capul Câmpului, jud. Câmpulung; 7). Vasilică E. Drelciuc a lui Florea, din comuna Bucşoaia, jud. Câmpulung; 8). Cozan Gheorghe, de 20 ani, din comuna Stulpicani, jud. Câmpulung, toţi pentru crima de favorizarea infractorilor, prevăzută şi pedepsită de art. 284 din codul penal, combinat cu art. 2 din legea Nr. 509 din 1943; / Având în vedere că numiţii nu s-au prezentat pentru îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 254 din C. J. M., / Ordonăm: / Ca acuzatii: Drelciuc Isidor, Dochiţa D. Catargin, Ilarion Năhărneac, Dumitru Praja, Constantin Volanschi, Ulian Constantin, Vasilică E. Drelciuc a lui Florea şi Cozan Gheorghe să se prezinte, cel mai târziu în cinci zile de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei ordonanţe, la Curtea Marţială a Comandamentului IV Teritorial, spre a fi judecaţi pentru crima de favorizarea infractorilor, prevăzută şi pedepsită de art. 284 din codul penal, combinat cu… / Dată la 31 Mai 1946, / Preşedinte Col. mag. Rudeanu Corneliu / Nr. 83.385”[27].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[28], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Manolache Gheorghe, de la Frasin, la Bucşoaia; Gorea Dumitru, de la Bucşoaia, la Frasin”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 259

[2] Călători, XIX, III, pp. 291, 292

[3] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[4] Capitolul „Reise nach Dorna” (O excursie la Dorna), pp. 1 și următoarele.

[5] Denarowski, Dr. Carl, Die mineralquellen in Dorna-Watra und Pojana-Negri in der Bukowina, Wien 1868

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 56, 1876 p. 51, 1907 p. 95

[7] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[8] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1896, p. 86

[9] DEŞTEPTAREA, Nr. 4/1898, p. 30

[10] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[11] Iorga, N., Românismul în trecutul Bucovinei, Mitropolia Bucovinai, 1938, pp. 207, 208

[12] Apărarea Națională, Nr. 22, Anul II, Cernăuți, duminică 24 martie stil nou 1907, pp. 1-3

[13] Gt., Viața Românească în Bucovina, în Viața Românească, Volumul V, anul II, Iași 1907, pp. 304, 305

[14] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[15] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 38, 39

[16] Adevărul, 28, nr. 9993, 7/20 ianuarie 1915, p. 3

[17] Adevărul, 28, nr. 9991, 5 ianuarie 1915, p. 2

[18] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 3, Cernăuţi 3 februarie nou 1921, pp. 28-33

[20] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[21]Georgescu, Marin I, căpitan, I , Grupa Măriei Sale în Bucovina, în De strajă, Nr. 1-3, Anul I, ianuarie-martie 1938, pp. 9, 10

[22] Baciu, Cornelia A., Bucşoaia, în Afirmarea, No. 8-9, august-septembrie 1939, pp. 106, 107

[23] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[24] Monitorul Oficial, Nr, 94, 19 aprilie 1941, p. 2147

[25] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[26] Monitorul Oficial, Nr. 156, 13 iulie 1945, p. 5947

[27] Monitorul Oficial, Nr. 158, 11 iulie 1946, p. 7268

[28] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Broscăuţi

 

BROSCĂUŢI. Satul de pe malul drept al pârâului Hliniţa, numit, ulterior, Broscăuţii Vechi, aparţinea, în 20 august 1616, când este dăruit mănăstirii Dragomirna, lui Ionaşco Stroici. Aflat în apropierea Cernăuţilor, între Mihalcea, Camenca, Căbeşti, Bobeşti şi Dracineţ, satul Broscăuţi începe să fie cumpărat, prin părţi de moşie, începând cu 10 iunie 1638, când Nastasia şi Gligorie Ropceanul beneficiază de o astfel de tranzacţie.

 

În 4 martie 1648, Nastasia Ropceanu vindea jumătatea ei de moşie lui Dumitraşco de Călineşti.

 

În 24 februarie 1671, Arsenie şi Acsana Volcinschi dau un sfert din satul Broscăuţi pârcălabului de Hotin, Dumitraşco, pentru un sfert din satul Iurcăuţi. Celălalt sfert de sat, stăpânit de Arsenie Volcinschi, este întărit, în 30 iunie 1729, lui Gheorghiţă Badiul, care declarase, în faţa Divanului lui Grigore Ghica Vodă, că ar fi avut o astfel de înţelegere cu Arsenie.

 

Un document din 1711, nedatat, la care face referire Teodor Bălan, spune că, după înfrângerea lui Dimitrie Cantemir şi a lui Petru cel Mare la Stănileşti, „atuncia şi Rugină, înpreună cu giupâneasa lui (Aniţa), au lipsăt di aici din ţară şi s-au dus cu Moscalii, iar aici, în urma lor, rămăind datorii la unii şi la alţii”, satele Broscăuţi şi Vijniţa, din viitoarea Bucovină, pe lângă altele din întreaga Moldovă, au fost luate de creditori, precum Sandu neguţătoriul, căruia îi datora 120 lei. Episcopul Rădăuţilor, Calistru, a plătit acele datorii, dar ginerele lui Preda Paladi, Mihai Micul, ca rudă mai apropiată, a întors banii episcopului, păstrând Vijniţa, în vreme ce Broscăuţii şi celelalte sate au fost luate de domnie şi dăruite lui Sandu Sturdza.

 

Un alt proprietar al unei părţi de sat, Grigoraş Stroescul, este confirmat, prin întăritură domnească, primită de la Constantin Mavrocordat, în 5 octombrie 1735.

 

Familia Volcinschi revine în Broscăuţi, ca stăpânitoare de moşii, prin Gheorghi şi Gavril Volcinschi, care, în 1 iunie 1744, după ce achită un rest de plată de 30 lei, primesc actul de cumpărătură de la Iuon gramatic, ginerele lui Iuon Neniu, care vânduse partea lui de sat lui Sandu Volcinschi, părintele celor doi plătitori ai diferenţei de preţ.

 

Noii proprietari, Gheorghi şi Gavril Volcinschi se vor judeca, în 15 noiembrie 1753, în faţa Divanului lui Matei Ghica Vodă, cu vărul lor, Gligoraş Stroescul, pentru moşiile rămase după Lupul Stroescul şi, în baza actelor doveditoare, cei doi fraţi Volcinschi obţin şi acele moşii.

 

În 1 septembrie 1766, când Ştefan, fost vornic de poartă, hotărnicea jumătate de sat Broscăuţi, cea a lui Constantin Volcinschi, răzeşii s-au împotrivit, spunând că întreg satul fusese al strămoşului lor, aga Robceanul, şi că, vânzând Nastasia Robceniţa jumătate de sat, „a stabilit drept hotar ale celor două jumătăţi un drum pe lângă pârâul Hiliniţa, dar hotarnica n-au arătat”.

 

În 1771, Constantin Volcinschi a ctitorit, pe moşia Broscăuţi, un schit de călugări, pe care l-a încredinţat, împreună cu cei 6 călugări şi cu 15 fălci de pământ, egumenului Nazarie Săvescul, schit desfiinţat, după doar 12 ani, prin Ordonanţa Imperială din 19 iunie 1783.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Broscăuţi, moşie a lui Ioniţă VOLCINSCHI şi a răzeşilor, „39 – toată suma caselor”, însemnând 8 ruptaşi, Toader muntian, Alecsandru muntian, Ion HAIDRAGA, Gavril HAIDRAGA, Toader PRESCURNIC, Vasili POPESCUL, Grigorie sin lui şi Toader băranul (agentul fiscal), 6 văduve, Tudosca, Ioana, Paraschiva, Antimia, Vasilca şi Iliaca, 1 jidov, Herşko, şi 24 birnici, adică: Simion vornicul, Vasili ILINCA, Toader ILINCA, Nichita MALINICI, Simion MALINICI, Acsinti HANGANUL, Vasili ŢARĂ, Toader ŢARĂ, Vasili KRIUKO, Dumitraş MITRAŞ, Ion DRĂGUŞ, Alecsa HANGANUL, Pritula MIHAIL, Ion muntian, Ştefan HUŢAN, Nicolai muntian, Vasili muntian, Mihai ŢURCAN, Anton rus, Agachii BAHRIN, Necolai BAHRIN, Petraş zet BAHRIN, Ion sin GIORGE şi Giorgie vătăman.

 

În 1775, satul Broscăuţi, din Ocolul Cirimuşului, avea 22 familii de răzeşi şi 32 familii de ţărani. În 1910, marea majoritate a locuitorilor din cele două sate Broscăuţi, Vechi şi Noi, erau ucraineni.

 

În 27 mai 1775, „Ghervasie monah of Cabin” (Căbeşti) ceda ginerelui său, „preutului Teodor, care ţine pe nepoata mea Irina” şi nepotului său, Ursachi, jumătate din satul Broscăuţi, pe care o avusese drept zestre de la socrul lui, Gligorie Corne Săvăscul, „şi ace parte de moşie am stăpânit-o pănă când au trăit soţul mieu Paraschiva”.

 

În 4 noiembrie 1775, ginerele lui Ghervasie, Ion Bărbierul, şi preotul Teodor trăgeau în judecată pe feciorii lui Ion Onciul din Cuciurul Mic, Ion şi Nicolai, pe motiv că Ion şi Niculai susţineau că, fără ştirea Paraschivei, Ghervasie ar fi vândut moşia din Broscăuţi lui Ion Oancea, dar, când li s-au cerut zapise, nu au putut dovedi.

 

În 1843, comuna Broscăuţi, în care funcţiona o şcoală trivială, avea 2.141 ortodocşi, păstoriţi de parohul Athanasie TARNAVSCHI. Patron al bisericii era Ioan de DUNCA. În 1876, când patronii bisericii din Broscăuţi erau George cav. de FLONDOR şi Casandra de BUBERLE, paroh era Ioan TARNAVSCHI, care păstorea peste 2.608 suflete. Până în 1907, numărul patronilor bisericii sporeşte cu Fanny von MEDVECZKY, Catinca de BARBIER, Dr. Josef ROTT şi Michail de STYRCEA, cum îşi zicea urmaşul neamului Stârcea. Paroh era Dimitrie POPOVICI, născut în 1872, preot din 1902, iar cantor, din 1883, Paul OSTAPIUK, născut în 1861.

 

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”.

 

În Boscăuţii Vechi a funcţionat o şcoală cu 3 clase şi o şcoală-filială, cu 2 clase, din 1873, iar în Broscăuţii Noi, o şcoală cu 3 clase, din 1892[2].

 

În 1894, două dintre cele 15 şcoli româneşti din întreaga Bucovină, funcţionau la Broscăuţii Vechi şi Noi.

 

Cabinetul de lectură din Broscăuţii Vechi, „Aurora”, funcţiona în cancelaria comunală, încă din anul înfiinţării, 1898, cu 105 membri, 41 cărţi, 4 abonamente la gazete şi o avere de trei florini, sub preşedinţia lui Grigori Costaş, secondat de vicepreşedintele Nico Prodanciuc şi de vistiernicul Averchie Macovei.

 

Însoţirea raiffeisiană din Broscăuţii Noi şi din Broscăuţii Vechi a fost înfiinţată în 1 martie 1903, sub direcţiunea lui Dimitrie Popovici.

 

„Broscăuţul se află într-o depărtare de-o oră şi jumătate dincolo de Storojineţ, spre nord-vest. Închipuiţi-vă o regiune de forma unei căldări; în jurul său, este încunjurat satul, pe-o distanţă de două treimi din periferia sa, de codri. Gropana uriaşă, în care se află aşezat satul, este traversată de delurele lungi, în formă radială; printre delurele, se coboară tot atâtea văi, brăzdate, în fundul lor, de păree mai mari sau mai mici, cari se varsă toate în râuleţul cel mai mare din ele, numit Hliniţa. Cest din urmă se varsă, apoi, spre nord, în Prut. Dâmbul cel mai nalt dintre cele amintite se întinde până în centrul satului, unde nălţimea îşi ajunge culmea sa. Pe înălţimea aceasta stă o casă cu livezi întinse la vale, de toate laturile. De la casa aceasta, ai o privire peste toată comuna, împrejur. O particularitate deosebită a comunei Broscăuţ este că tot teritoriul, pe-o întindere poate de jumătate de milă pătrată, e presărat cu locuinţe, încunjurate de economii; prin unele locuri, chiar şi prin locul pădurii, vezi astfeliu de case. Greu îşi vor putea afla păreche Broscăuţii în Bucovina în privinţa extinderii clădirilor sale, doară numai pe la munte… Comuna aceasta constă, pe jumătate, din familii vechi de răzeşi, precum sunt Săveştii, Popeştii, Stârcea, Reusenii, Muntenii, Dolinscenii, Braha, Galeriu, Onciu, Barbir etc. Răzeşii sunt toţi români, dar şi o parte din poporul ţăran constă din români… Broscăuţii au o biserică de tot frumoasă şi mare, precum numai puţine se văd prin Bucovina. Acel frumos templu e rădicat de cătră comună, prin neobosita stăruinţă a răpăusatului protopresviter Ion Tarnavschi… Broscăuţii au şi o şcoală din cele mai vechi”[3].

 

În 28 martie 1903, un memoriu înaintat „Înaltului Ministeriu de culte şi instrucţie” din Cernăuţi, caligrafiat de Policarp ILICA, a fost semnat, ca adeverire că toate cele scrise în memoriu „se basează pe adevăr”, de următorii locuitori ai comunei Broscăuţii Noi: parohul Grigori COSTAŞ, primarul Vasile BEUŢEC, Lazăr ILICA, Alexandru ILICA, Artemon ILICA, Policarp ILICA, Teodosie ILICA, Grigori ILICA, Iustin ILICA, Teodosie ILICA, Michail ILICA, Iustin ILICA, Simion ILICA, Leonti MANILICI, Ioan BUDEI, George PALAGICIUC, Petre GRIGOREAC, Macovei BIHUN, David MANILICI, Iosif ILICA, Petrea ILICA, Nicolai alui Simion ILICA, Ion alui Nichifor ILICA, George RODINCIUC, Nicolai alui Mihai ILICA, Petrea ILICUŢĂ, Costin PALAGICIUC, Ion alui Grigori CREUCO, Petrea alui Iustin ILICA, Ion alui Afanasie MELNECIUC, Ilie HARAGA, Dumitru alui George ILICA, Ion alui George ILICA, Gavril ILICA, Dumitru alui Aftanasi ILICA, Aftanasi alui Petrea ILICA, Sava ILICA, Leonti alui Maftei ILICA, Aftanasi alui Onufrei ILICA, George alui Axenti ILICA, Procopie MANILICI, Ion alui Ilie MANILICI, Aftanasi ANTONIUC, Ion GERASIM, Ion alui Aftanasi MANILICI, Teodosi alui Grigori MANILICI, Ilie CORDUBAN, Simion JITARIUC, Vasilie alui Ignatie CORDUBAN, Dumitru alui Axenti ILICA, Maftei SCRIPA, Ilie alui George CRENCO, Ion alui Axenti ILICA, Nicolai SCRIPA, George alui Nicolai ILICA, Ion alui George ILICA, Nicolai alui George ILICA, Maftei alui Ion ŢÂRĂ, Calistrat ILICUŢĂ, Ştefan ILICUŢĂ, Vasile MANILICI, Alexa MNOHOGITNEI, Petrea alui Maftei ILICA, Aftanasi alui Pentelei ILICA, Cozma alui Constantin ILICA, George alui Petrea ILICA, Andronie CREUCO, Simion alui George CREUCO, Ion alui Nichifor CREUCO, Petrea IVONCIAC, Nicolai alui Iacob ILICA, Dumitru IVONCIAC, Vasile alui Nichifor ILICA, Mihai alui Constantin ILICA, Ilie HRAB, Iacob MALEVANIUC, George alui Nicolai MANILICI, Petrea REBAC, Dumitru REBAC, Iftemi SIDOR, Grigori Sidor, Dimitrie MANILICI, Vasile alui Toader IVANCIAC, Ilie alui Iacob ILICA, Petru CREUCO, Simion MAILICI, Ilie MANILICI, Mihai alui Aftanasi MANILICI, Filip ILICA, Procopie HRAB, Petrea SCRIPA, Dumitru alui Atanasie MANILICI, Constantin alui Gavril ILICA, Aftanasie alui Ion MANILICI, Macovei ILICA, Alexa alui Grigori ILICA, Alexandru alui Simion ILICA, Ion alui Teofilact ILICA, George alui Alexa MANILICI, Dumitru GUBERNAT, Dumitru alui Ignatie ILICA, Ignatie ILICA, Grigori TURCIN, Atanasie DULGHIER, Grigori MANILICI, Ion alui Grigori MANILICI, Ion alui Aftanasie DEMCIUC, George alui Simion CRENCO, Nicolai alui Mihail MANILICI, Vasile ILICUŢĂ, Dumitru alui Nichifor ILICA, Aftanasi alui Axenti MNOHOGITNEI, George alui Axenti MNOHOGITNEI, Maftei MNOHOGITNEI, Teodosi MNOHOGITNEI, Ilie alui Nicolai ŢÂRĂ, George alui Nicolai ŢÂRĂ, George PÂRVUL, Vasile PÂRVUL, Artemi PÂRVUL, Grigori PÂRVUL, Mihai DEMCIUC, Petrea STASIUC, Nicolai DOUHAN, Dumitru DOUHAN, Simion BEUŢEC, Simion alui Miron CREUCO, Maftei alui George ŢÂRĂ, Dumitru FEŞTEREGA, Maftei FEŞTEREGA, Petrea FEŞTEREGA, Simion alui Nicolai CRENCO, Vasile alui Ion BEUŢEC, Atanasie ŢURCAN, Grigorie HRAB, Ion HRAB, George alui Ion MNOHOGITNEI, Pentelei MNOHOGITNEI, Grigori alui Artemi MNOHOGITNEI, Simeon SIDOR, Maftei alui Dumitru ŢÂRĂ, Ion alui George LUNGULEAC, Aftanasie MALEVONIUC, George MALAICU, Alexa alui Ignatie PALAGICIUC, Dumitru alui Ignatie PALAGICIUC, Dumitru HAVRELIUC, Nicolai MOSCALIUC, Grigori alui Nicolai ŢÂRĂ, Andrei MNOHOGITNEI, Ion SIDOR, Anton ILECUŢĂ, George LUNGULEAC, Nicolai STEFSENIUC şi George alui Nicolai MALAICU[4].

 

1906: „Condiţiunile de viaţă ale rezeşilor şi mazililor din Broscăuţul-vechi sunt de tot triste… Cu toate, că Broscăuţul-vechi e o comună curat răzeşască, unde toţi locuitorii înţeleg şi vorbesc numai limba romînească, s-a simţit îndemnată comanda jandarmariei să afişeze pe cazarma jandarmilor o tablă cu inscripţie ruteană… Nici pentru afacerile şcolare nu s-au interesat, până acu, puternicii chinuitori. În Broscăuţul-vechi se află peste 10 crâşme, se înţelege toate nişte palate frumoase, iară şcoala este internată într-un bordeiu sărăcuţ şi lipsit de încăperile necesare”[5].

 

1906: „În decursul anului 1906 au binevoit a sprijini societatea „Ţăranul” din Broscăuţii Noi, spre a promova scopul ei, multe persoane cu tragere de inimă, pentru ca să nu piară urmele românilor din Broscăuţii Noi şi, deci, comitetul se simte plăcut îndătorit a aduce, pe calea aceasta, tuturor binefăcătorilor mulţumita cea mai călduroasă, în special însă se aduce această mulţămită: 1). Tuturor preţuitelor ziare, care au binevoit a informa lumea interesată despre starea românilor din Broscăuţi; 2). Înaltei Diete, pentru o subvenţiune de 100 coroane; 3). Onoratei „Societăţi pentru cultura şi literatura română” din Cernăuţi, pentru subvenţiunea de 200 coroane, în scopul întreţinerii cursului de limba română de aice; 4). Onoratei „Însoţiri de economie şi credit din Cernăuţi”, pentru sprijinul de 20 coroane; 5). Onoratei filiale „Şcoala română” din Cernăuţi, pentru sprijinul de 20 coroane; 6). Onoratei direcţiuni a internatului de băieţi români din Cernăuţi, pentru 50 de cărţi folositoare; 7). Dlui director A. Motrescu din Rădăuţi, pentru „Cartea de agricultură”; 8. Dlui învăţător în Vicov, Ioan Bolocan, pentru un teanc de note muzicale pentru „Muza română”; 9). Dlui Chr. Negoescu din Bucureşti, pentru 5 cărţi şi o mapă, donată prin dl Medvighi din Mănăstirea-Humorului; 10). Dlui Mihai Ilica învăţător, pentru o carte instructivă la orchestră, „Lira română”, şi 5 coroane; 11). Dlui cantor Alexandru Drăgănuş, pentru o carte instructivă, „Lira română”, şi 4 coroane; 12). Domnişoarei Anghelina Ilica din Broscăuţii Noi, pentru o carte didactică; 13). Dlui cantor Alexandru Drăgănuş pentru prima rată, 12 coroane 38 creiţari, din 200 coroane la Casa Naţională; 14). Dlui învăţător Ilica Michail, pentru loc de Casă Naţională, în preţ de 300 coroane; 15). Dlui profesor liceal din Cernăuţi, Iancu cavaler de Cuparencu, care a sprijinit societatea pe orice teren şi pentru 10 coroane pentru Casa Naţională; 16). Dlui Ilica Michai, secretar comunal în Sadova, pentru rata de 27 coroane 87 bani, din suma de 200 coroane la Casa Naţională; 17). D-lui Ilica Michai, pentru 1 coroană 20 bani, donată pentru Casa Naţională, şi, în fine, dlui Ilica Gavril, pentru 80 bani, dlui Ilica Vasile, pentru 60 bani, dlui Demciuc Macovei, pentru 80 bani, dlui Mnohogitnei George, pentru 1 coroană, Ilica Ioan, pentru l coroană 8 bani, dlui Hrab Grigore, pentru 17 bani, dlui Ilica Nicolai, pentru 98 bani, dlui Ilica Ioan a lui Axenti, pentru 20 bani, dlui Beuţec Ioan, pentru 96 bani, dlui Ilica Lazar, pentru 20 bani, dlui Ilica Michail a lui Constantin, pentru 2 coroane, dnei Ţîra Maria a lui George, pentru 1 coroană 54 bani şi părintelui Dimitrie Popovici, pentru 200 coroane, ca ultimă rată din 300 coroane pentru Casa Naţională din Broscăuţii Noi. / Broscăuţii Noi, în 7 Martie 1907. / Ilica Vasile, casariu”[6].

 

Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[7], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Melania BAHRIN (28 ani în 1914), Ecaterina POPESCU (învăţătoare în Broscăuţii Vechi, 40 ani în 1908) şi Grigorie DOLINSCHI (răzeş, 81 ani în 1913) din Broscăuţi.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Broscăuţul-Nou, comună ru­rală, districtul Storojineţ, aşezată pe partea stângă a pârâului Hliniţa, afluent al Prutului, spre-sud de Broscăuţul-Vechi. Suprafaţa: 13,81 km p.; po­pulaţia: 1.527 locuitori, români şi ruteni, de religie gr or. Se compune din Broscău­ţul Nou (propriu-zis) şi din cătunele Buchenhain şi Hlibicioc. Printr-o şosea comunală este legată de drumul principal Storojineţ-Sniatin, până la care se întind casele sale răzleţe; ţine de scoala şi biserica de comu­na Broscăuţul-Vechi. La 1776, forma un singur sat şi domeniu cu Broscăuţul-Vechi, pe care îl stăpânea mazilul Ioan Volcinschi. Populaţiunea se ocupă cu agricultura şi cu creşterea vi­telor. Comuna posedă 819 hectare pământ arabil, 221 hectare fânaţuri, 34 hectare grădini, 121 hectare izlaz, 145 hectare pădure. Se găsesc 97 cai, 665 vite cor­nute mari, 42 oi, 287 porci, 70 stupi. Broscăuţul-Vechi (sau Muntenii), comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe dreapta pârâulul Hliniţa, afluent al Pru­tului. Suprafaţa: 38,54 km p.; po­pulaţia: 2.292 locuitori, dintre care mai bine de trei părţi români de religie gr. or.; restul sunt slavi gr. cat., veniţi din Galiţia. Se compune din Broscăuţul-Vechi (propriu-zis) cu 2.197 locuitori şi din cătunul Criva. Este legat, printr-o şosea co­munală, cu drumul principal Storojineţ-Sniatin; are o şcoală populară, cu 3 clase; o bise­rică parohiala gr. or., cu hra­mul „Sfânta Paraschiva” şi o bi­serică gr. cat. La 1776, era proprietatea mazilulul Ioan Volcinschi. Avea, pe atunci, şi un schit, clădit de boierul Constantin Volcin­schi, care fu însă secularizat, în 1783. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor, cu exploatarea de păduri şi cu albinăritul. Comuna posedă 1.298 hectare pământ arabil, 591 hectare fânaţuri, 51 hectare grădini, 839 hectare izlaz, 1.007 hectare păduri. Se găsesc 158 cai, 957 vite mari cornute, 156 oi, 219 porci, 384 stupi”[8].

 

1911: O scrisoare de încurajare, adresată profesorului Cuparencu, era trimisă, din „Broscăuţii Vechi, la 20 iulie 1911”, însoţită de 58 de semnături, „în frunte cu binecunoscutul naţionalist şi luptător, parohul Dimitrie Popovici, primarul David Dolinschi, şi Grigori Dolinschi şi 46 subscrieri din Broscăuţii Noi, în frunte cu societatea „Ţăranul”, în numele căreia au semnat dnii Dimitrie Popovici, prezident, şi G. Manilici”[9].

 

1911: „În 19 August 1911, de Schimbarea la faţă, a ţinut societatea Mazililor şi Răzeşilor o adunare generală extraordinară la Broscăuţii-vechi. Societatea era reprezentată de către vicepreşedintele dl Dr. Cuparencu şi dl A. Vitencu. După sfârşitul liturghiei, se adunaseră răzeşii în casa comunală, cu primarul, preoţii, învăţătorii şi fruntaşii satului, pentru a asculta raportul ce aveau să-l facă membrii comitetului. O deputaţiune de răzeşi din Comăreşti se prezentase, de asemenea, la Broscăuţi, pentru a se întâlni cu fraţii lor şi a se sfătui asupra nevoilor ce au de învins. În faţa unui numeros public, deschise dl Cuparencu adunarea, bineventând pe cei prezenţi din loc şi mulţămind celor din altă parte, pentru sosirea lor. Într-o oraţiune lungă desfăşură vice­preşedintele societăţii activitatea comitetului, arătând ce sprijin aduce societatea răzeşilor, în genere, şi broscăuţenitor, în special. Raportul fu ascultat cu atenţie şi luat la cunoştinţă cu vădită satisfacţie. Dl Cuparencu vorbi, mai departe, despre trecutul răzeşilor şi ma­zililor şi îi îndeamnă la frăţie şi unire, căci numai astfel vor putea înlătura piedicile ce stânjenesc înaintarea lor materială şi culturală”. Şi aşa mai departe, dar cu alte glasuri otova, mai întâi al „părintelui Popovici, parohul local”, responsabil cu mulţumirile, al superiorului Mihai de Popescul şi, în fine, dl Vitencu, care-i îndeamnă pe localnici „şi la meserii, şi la negoţ. Căci nu e ruşine de a te ocupa de o meserie care îţi înlesneşne traiul mai degrabă decât o gospodărie mică şi săracă”. Iar la final, dl Cuparencu „aminteşte pe paşnicul şi înţeleptul nostru ocârmuitor, care, cu o zi înainte, împlinise 81 de an. Cu un întreit „Trăiască M. S. Împăratul” se închide adunarea aceasta”[10].

 

1911: Cu îngrijirea dlui D. Popovici, paroh în Broscăuţi şi prezident al societăţii „Ţăranul”, un număr însemnat de români din satele periclitate de slavism au adresat o petiţie Maj. Sale, în care, ară­tând nedreptăţile cărora e expusă mişcarea noastră naţional-culturală, roagă recunoaşterea, după cuviinţă, a cursurilor de limba română, întemeiate de Societatea „Ţăranul”, în urma cererii diferitelor comune. Publicăm din petiţie următoarele: Pe lângă alte comune din tară, au decis şi comunele Panca, Comareşti, Comareşti-Tisoveţ, Jadova, Carapciu pe Ceremuş, Hliboca, Petriceanca, Volcineţul-nou, Costeşti etc., între care multe comune răzeşeşti, cu caracter şi sentiment curat românesc, să-şi redeştepte şi să-şi dezvolte limba lor românească, în regiunile lo­cuite de ei. În scopul acesta, şi-au deschis numitele comune, cu 1 Septemvrie 1911, „Cursuri” româneşti, pe baza statutelor Socie­tăţii „Ţăranul” din Broscăuţii-noi, care toate cursuri au fost anunţate la timp, conform legilor, consiliilor şcolare districtuale şi celui de ţară. Ca să elucidăm însă mai bine intenţiunile şi scopul creării aces­tor cursuri, arătăm, în cele următoare, copia unui decret trimis de Societatea „Ţăranul” cătră petenţii comunei răzăşeşti Cotul-Jadovei: Nr. 260. Broscăuţii-noi, la 12 Septemvrie 1911. Cătră prea­cinstiţii locuitori români din Cotul-Jadovei, la mâna prea stimatului domn Ioan Bordianu. În rezolvarea petiţiunii Domniilor Voastre din 24 August 1911, respectuos subsemnata societate a decis, în şedinţa sa din 31 August 1911, a deschide în comuna Domniilor Voastre, sub mo­dalităţile induse în petiţiune, în casa dlui Antonie Ptaşnic din Cotul-Jadovei, sub Nr. 611, un curs privat gratuit pentru învăţarea şi dezvoltarea limbii româneşti la românii din Jadova, cu observarea că petenţii vor îngriji singuri de cele necesare pentru des­chiderea, instalarea şi purtarea acestui curs. Dirigenţa cursului nu­mit o va purta dl Iancu Stratulat, ca putere didactică examinată, iar ca inspector va funcţiona dl Arcadie Vihnan din Storojineţ. Acest curs s-a deschis în Cotul Jadovei, pe baza §-lui 2, lit. c), şi §-lui 3, lit. 1), a statutelor alăturate. Dorindu-vă succese excelente în tot demersul acestui curs, vă salutăm cu dragoste frăţească, cu adausul că ne place a spera cum că, în scurt timp, se vor ridica şi în Cotul Jadovei românii la treapta cea mai înaltă de cultură şi vor fi pildă răzeşimii, după pilda regimentului de Volintiri, care, din im­pulsul lor propriu au fortificat ţara Bucovinei, formând o ceată de sentinele, spre apărarea înaltului Tron Habsburgic şi a bunului Nostru Împărat, pentru care noi, toţi românii, suntem gata a vărsa şi ultima picătură de sânge şi, în fine, ca români bravi de sub steagul Austriei şi patrioţi demni vor rămânea fii scumpi ai bi­sericii noastre strămoşeşti. Deci, cu Dumnezeu înainte!  / Pentru Comi­tetul societăţii „Ţăranul”: / Dimitrie Popovici m. p., / pre­şedinte, L. S. / G. Manilici m. p., / secretar /… / Urmează la 200 de iscălituri din comunele Broscăuţi, Costeşti, Cabeşti, Carapciu pe Ceremuş, Comareşti, Hliboca, Panca, Petriceanca, Volcineţ. / Cernăuţi, la 20 Decemvrie 1911”[11].

 

1913: Cetăţeni de onoare în Broscăuţii Noi: „Consiliul comunal din Broscăuţii Noi a numit, într-o şedinţă, pe următorii domni cetăţeni de onoare: Dr. Constantin cavaler de Isopescul-Grecul, Dionisie Simionovici, inspector şcolar de ţară, Dr. Iancu cavaler de Cuparencu, Dimitrie Popovici, merituosul paroh şi luptător din Broscăuţi, Mihai Ilică, învăţător George Manilici, conducător aş şcolii româneşti din Broscăuţii Noi”[12].

 

1914-1918: Jerfele de sânge pentru Bucovina au fost semnate, din Broscăuţi, de: rezervistul Nicolae Ilica, Broscăuţii Noi, Regimentul 22, rănit; fruntaşul Vasile Jitariuc, Broscăuţii Noi, Regimentul 22, rănit; infanteristul Ilie Popescu, Broscăuţi, Regimentul 22, rănit; infanteristul George Perhul, Broscăuţii Noi, Reg. 58, prizonier”[13]. „George Bazar din Broscăuţii Vechi a fost înrolat, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, la oaste. El a picat prizonier la ruşi şi a fost internat, în timpul din urmă, în Skubolew, Rusia. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Pustina Bazar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „George Bazar din Broscăuţii Vechi a fost înrolat, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, la oaste. El a picat prizonier la ruşi şi a fost internat, în timpul din urmă, în Skubolew, Rusia. Acolo ar fi murit, în iulie 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Paustina Bazar, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”. „Gheorghe a lui Iftemi Sidor, născut în Broscăuţii Noi, la 22 martie 1885, să fi murit la anul 1916, în Katarinburski Uest, gubernia Peromski, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Nastasiei a lui Gheorghe Sidor, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”. „Petru a lui Grigori Neagul, născut în Broscăuţii Vechi, la 29 iunie 1885, a luat parte, ca participant al războiului universal, la luptele în Carpaţii ungureşti, după Paştele 1915 şi să fi murit aici, pe la acest timp, după cum s-a aflat. Din acest timp, lipeşte orice veste de la dânsul. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Neagul, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[14]. „Manoli a lui Policarp Ilica, născut în Broscăuţii Noi, la 28 februarie 1885, ar fi murit la Petro Pavlewsk, guvernământul Omsk, în Siberia, în 9 iunie 1919, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Paraschivei a lui Manoli Ilica, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[15].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Flondor Iancu Dr., Strojineţ, (Strojineţ, Broscăuţii-Vechi)”[16].

 

1922: Prin ordinul No. 322/22, referitor la „Mişcarea în învăţământul primar”, au fost făcute numirile în învăţământul bucovinean, în baza concursurilor organizate de Consiliul şcolar al ţării: în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive – Adam Corduban la Broscăuţii Noi, Ecaterina Melniciuc la Broşcăuţii Noi[17].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[18], următorii învăţători şi învăţătoare: Ilică Paraschiva, comuna Broscăuţii Vechi, Centru, jud. Storojineţ, media 7,91; Popescu Octavian, comuna Broscăuţii Vechi, Tăbărişte, jud. Storojineţ, media 8,20; Tanasiciuc Profira, comuna Broscăuţii Vechi, Tăbărăşti, jud. Storojineţ, media 7,08”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 442

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 73, 1907 p. 141

[3]  VASILE BUMBAC, Schiţe de escursiuni făcute prin Bucovina în feriile de vară ale anului 1888, în „Revista Bucovinei”, Anul IV, nr. 4 / 15 Februar 1889, pp. 12, 13

[4] DEŞTEPTAREA, Nr. 25/1903, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, duminică 21 octombrie stil noi 1906, p. 4

[6] Apărarea Naţională, Nr. 32, Anul II, duminică 28 aprilie stil nou 1907, p. 3

[7] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 20

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 16, Anul I, 12 august 1911, p. 183

[10] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 17, Anul I, 15 septembrie 1911,  pp. 204-206

[11] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 22, 4 ianuarie 1911, pp. 275-277

[12] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 9, Anul III, 12 noiembrie 1913, p. 141

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 14, Cernăuţi 21 aprilie nou 1921, pp. 171-173

[15] Monitorul Bucovinei, Fascicula 6, Cernăuţi 21 februarie nou 1921, pp. 61-64

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[18] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Brodina

 

BRODINA. Satul Brodina nu figurează în recensămintele austriece, nici măcar în harta etnografică a lui Iancu Nistor, din 1910, deşi o bisericuţă din lemn este consemnată, la Brodina de Sus, din 1859. Nicolai Grămadă îl descoperă abia în Harta Ocolului Silvic Falcău, din 1924, dar numai pe baza toponimelor neconcludente (pâraie, râuri, păduri), numele unor cătune, precum Brodina, Cornu, Cununschi, Dubivschi, Ehreşti, Falcău, Hepa, Nisipitu, Paltin, Ploşci, Roşişnei sau Sadău fiind menţionate abia în documentele Prefecturii judeţului Rădăuţi, din 1890.

 

Case huţăneşti existau, totuşi, în aceste locuri, pe la anii 1808-1810, când pictorul silezian Franz Jaschke face portretul unui astfel de huţan. Ulterior, adică prin anii 1900-1902, preotul cărturar Dimitrie Dan, propovăduind prin cătunele huţăneşti, cu nume vechi, preluate de la munţii menţionaţi în hotarnica braniştei mănăstirii Putna, din 9 august 1551, avea să intre în dispute cu preoţi anonimi, dar plini de arţag.

 

Prima colonizare cu huţani, în ţinutul munţilor Brodina, s-a făcut, probabil, după 20 mai 1762, atunci când egumenul Putnei, Vartolomei, aşeza în braniştele mănăstireşti „nişte ruşi veniţi din Putila”.

 

1898: „Fondul religios are, de asemenea, gatere proprii în Falcău (fierăstrău cu aburi), în Brodina și în Rus pe Boul (ferăstrău cu apă), care sunt totuși închiriate”[1].

 

1907: „Dl Arcadie Boca, elev silvic la direcţia bunurile fondului religionar, a fost transferat, de la Seletin, la Brodina[2].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Brodina, cătun, pendinte de comuna rurală Şipot, districtul Rădăuţi. Are 157 locuitori huţani gr. or. şi o capelă de cimitir. Este numai o parte din că­tunul Brodina şi se numeşte Brodina de sus; cealaltă parte depinde de comuna Seletin. Brodina, cătun, aşezat pe pârâul cu acelaş nume, pendinte de comuna rurală Seletin, districtul Rădăuţi. Are 17 case şi 74 locuitori huţani gr. or. Brodina, localitate cu fabrică de scânduri, pendinte de moşia Seletin, atenenţă a moşiei cu administraşie particulară Izvor, districtul Ră­dăuţi. Are 4 case şi 45 locuitori, evrei şi huţani. Brodina, mare afluent, pe dreapta Su­cevei, izvorăşte de sub cul­mea Cornodovata şi, primind, pe dreapta, pâraiele Cuninschi şi Brodinorsca, se varsă în Su­ceava, între cătunele Frasin şi Bro­dina, districtul Rădăuţi, formând lunga vale cu acelaşi nume. Brodina-Buk, târlă, pendinte de comuna rurală Şipot, districtul Rădăuţi. Are 3 case şi 4 locuitori. Brodina-Haburma, târlă, pen­dinte de satul de reşedinţă Şipot, comuna rurală Şipot, districtul Rădăuţi. Brodinorsca, afluent pe dreapta pârâului Brodina, se varsă în Su­ceava; izvorăşte de sub muntele Sihloaia şi se varsă în Brodina, în drep­tul baratcei de război Cazarma Tabora, districtul Rădăuţi”[3].

 

1919: „S-a înregistrat în registru, la 3 mai 1919, firma „Vereinigte Holzindustrien Falcău, Brodina, Putna”[4].

 

1919: Ida Rudich din Brodina a pierdut „suma de 5.892 coroane, pentru trei vite furnizate” firmei „Schlachtviehdepot”[5].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[6]: Schlein Nathan Mendel, măcelar, domiciliat în Brodina; Straub Sabina, măcelar, domiciliat în Brodina; Gros Abraham, măcelar, domiciliat în Brodina; Schleim Max, măcelar, domiciliat în Brodina; Schleim Israel, măcelar, domiciliat în Brodina; Straub Vilhelm, bărbier, domiciliat în Brodina; Mioc Anton, bărbier, domiciliat în Brodina şi Babat Leib, tinichigiu, domiciliat în Brodina”.

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[7]Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Solescu Alcesa, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Cacica, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, un an interdicţie, conform art. 250 şi 260 din codul penal. Popescu Ioachim, funcţionar, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Straja, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 4 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal. Dumitriu Ioan, lucrător, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal. Ambrozie Mihai, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Carapciu, jud. Storojineţ, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal. Ştirbău Gheorghe, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Straja, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal. Niţu Simion, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal.

 

1941: Tot pentru rebeliune, au fost condamnaţi la Iaşi[8]: Hudema Teodor, plugar, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 6 luni închisoare corecţională, conform art. 261 şi 258 din codul penal. Serediuc Ilie, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 250 şi 260 din codul penal. Hudema Nicolae, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Duistian Merieu, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Duistian Merieu, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Huraciuc Teodor, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal. Hudema Gheorghe, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armata, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 din codul penal.

 

1945: Constituirea Societăţii anonime române Forestiera Brodina, la cererea unor acţionari bucureşteni (Dosar Nr. 2.966/945), numele englezesc al societăţii, declarat în statute, fiind Brodina Wood Company L. T. D. Primul consiliu de administraţie era format din Harry (Horia) Sarf, Friedrich Klipper şi Natan Klipper[9].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[10], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Târdea Nina, de la Dorneşti, la Brodina”.

 

1949: „Judecătoria populară rurală Vicovul de Sus, sediul secundar Brodina, judeţul Rădăuţi: Doamna Vasilena Rospopova, aflătoare în U. R. S. S., este citată a se prezenta în faţa Judecatoriei rurale populare Vicovul de Sus, sediul secundar, în ziua de 11 ianuarie 1949, ora 8, în calitate de moştenitoare a defunctului Bodnar Vasile a Gheorghe, din comuna Brodina, pentru a lua parte la dezbateri şi accepta succesiunea, cunoscând că, la neurmare, se va judeca în lipsă conform legii. / Nr. 18.247. Dos. Nr. 812/948”[11].

 

 

[1] Engel, Alexander von, Österreichs Holz-Industrie und Holdzhandel, I Theil, Wien 1907, pp. 196-202

[2] Apărarea Naţională, Nr. 26, Anul II, duminică 7 aprilie stil nou 1907, p. 4

[3] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 19

[4] Monitorul Bucovinei, Fascicula 79, 1 noiembrie nou 1919, p. 8

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, 5 aprilie 1919, p. 3

[6] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208

[7] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[8] Monitorul Oficial, Nr. 115, 17 mai 1941, pp. 2684-1686

[9] Monitorul Oficial, Nr. 87, 11 aprilie 1946, pp. 2859-2861

[10] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[11] Monitorul Oficial, Nr. 2, 3 ianuarie 1949, p. 10


1941: Nedreptăţile anului 1941

Suceava, fotografie din avion

 

1941: „Prin decizia ministerială Nr. 25.020 din 22 Mai 1941[1]… următorii salariaţi evrei, din întreprinderile arătate în dreptul fiecăruia, vor fi concediaţi, pe data prezentării înlocuitorilor, în conformitate cu decretul-lege Nr. 3.825 din 1940, pentru românizarea personalului din întreprinderi:

 

Rozemnann Herman, Berăria „S. Rudnic” Rădăuţi.

Glaubach Carol, Berăria „S. Rudnic” Rădăuţi.

Weissbrot Iacob, Berăria „S. Rudnic” Rădăuţi.

 

Auslender Wötan, Berăria „S. Rudnic” Rădăuţi.

Deutsch Lotti, Berăria „S. Rudnic” Rădăuţi.

Katz Ickter, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

 

Stern Solomon, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

Schödel Moses, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

Feld Moses, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

 

Kurtzberg Melek, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

Edinger Mayer, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

Grümberg Avram, Berăria „Rudisch” Rădăuţi.

 

Bretschneider Iosif, „Moara Sistematică” Dorneşti.

Bretschneider Iacob, „Moara Sistematică” Dorneşti.

Müller Iulius, „Moara Sistematică” Dorneşti.

 

Uscher Abraham, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

Werpoller Laura, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

Wenger Solomon, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

 

Niderhofer Mozes, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

Wohl Phöbus, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

Hörer Iacob, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

 

Wankert Rebeca, Fabrica de baterii „Vega” Rădăuţi.

Freim Oswald, „Moara Sistematică” Dorneşti.

 

 

„Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[2]:

 

Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava):

 

Josanu Constantin, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Arbore, jud. Suceava, născut în comuna Arbore, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru nepredarea armei, la 3 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 8 şi 9, ord. Nr. 1 A. M.

Fartăeş Ştefan, absolvent liceu, domiciliu în comuna Câmpulung-Moldova, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi un an interdicţie, conform art. 258 si 259 din codul penal, combinat cu I. D. Nr. 856 din 1938.

Brăteanu Nicolae, conducător silvic, cu ultimul domiciliu la Vama, Câmpulung, născut în comuna Stupca, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, un an interdicţie, conform art. 258, 259, c. p., comb. I. D. 856/938.

 

Solescu Alcesa, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Cacica, jud. Suceava, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, un an interdicţie, conform art. 250 şi 260 din codul penal.

Petrescu Gheorghe, funcţionar, cu ultimul domiciliu în Fălticeni, strada Maior Ioan Nr. 19, născut în Fălticeni, jud. Baia, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, conform art. 259 şi 260 codul penal, combinat au I. D. Nr. 856 din 1938.

Popescu Ioachim, funcţionar, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Straja, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 4 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal.

 

Dumitriu Ioan, lucrător, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal.

Ambrozie Mihai, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Carapciu, jud. Storojineţ, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal.

Ştirbău Gheorghe, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Straja, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 ai 260 din codul penal.

 

Niţu Simion, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal.

Glăvesiuc Victor, lucrător, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Breaza, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal. 1

Bărlică Dumitru, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, născut în comuna Brodina, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, conform art. 259 şi 260 din codul penal.

 

Feleagă Ioan, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, născut în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal.

Hojbotă Dumitru, comerciant, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 din codul penal, ord. I. D. Nr. 856 din 1938.

Hojbotă Matei, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Mănăstire Humor, jud. Câmpulung, născut în comuna Mănăstirea Humorului, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p., ord. I. d. Nr. 856 din 1938.

 

Dănilă Alexandru, agricultor, domiciliat în comuna Baia, str. Uzinei Nr. 11, născut în comuna Fălticeni, jud. Baia, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, conform art. 259 şi 260 c. p., ord. I. d. Nr. 856 din 1938.

Erhan Sebastian, comerciant, cu ultimul domiciliu în oraşul Câmpulung, str. Armand Călinescu Nr. 137, născut în Câmpulung-Moldova, condamnat de Trib. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p., ord. I. d. Nr; 856/938.

Ţimpău Marţian, muncitor, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Câmpulung-Moldova, condamnat de Trib. Mil, C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p.

 

Cosinschi Aurel, muncitor, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Breaza, jud. Câmpulung, născut în comuna Breaza, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p.

Lungu Ioan, funcţionar, cu ultimul domiciliu în comuna Mălini, jud. Baia, născut în comuna Paşcani, jud. Baia, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, conform art. 259 şi 260 c. p., comb. cu 1. d. Nr. 856 din 1938.

 

Vasilovici Ciprian, funcţionar particular, cu ultimul domiciliu în comuna Câmpulung, str. Alexandru cel Bun Nr. 4, născut în comuna Câmpulung-Moldova, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p.

Ursescu Dionisie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, născut în comuna Fundul Moldovei, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p., combinat cu art. 157 c. p.

Calanciu Teodor, muncitor, cu ultimul domiciliu în oraşul Rădăuţi, născut în oraşul Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259, 260, 58 şi 59 c. p., combinat cu 1. d. Nr. 856 din 1938.

 

Lupancu Constantin, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, născut în comuna Satul Mare, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 c. p.

Trufin Gheorghe, agricultor, cu ultimul domiciliu în oraşul Rădăuţi, născut în oraşul Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 5 ani închisoare corecţională, 2 ani interdicţie, conform art. 258, 259 şi 260 c. p.

Bertea Petre, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Sadova, jud. Câmpulung, născut în comuna Dorobanţi, jud. Botoşani, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 4 ani închisoare corecţională, conform art. 259, 266 c. p.

 

A Petrei Ioan, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Breaza, jud. Câmpulung, născut în comuna Vorona, jud. Botoşani, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.

Borcea Ilie, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Ciocăneşti, jud. Câmpulung, născut în comuna Cornăţel, jud. Putna, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.

Cerchez Mircea, funcţionar particular, cu ultimul domiciliu în Câmpulung, născut în Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.

 

Ionel Avram, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Pojorâta, jud. Câmpulung, născut în Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. al. Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conf. art. 259, 260 c. p.

Gavrea Valerian, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Pojorâta, jud. Câmpulung, născut în Turda, condamnat de Trib. Mil. al Corp. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 1 an interdicţie, conform art. 259, 260 c. p.

Grijincu Petre, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Horodnicul de Sus, jud. Rădăuţi, născut în comuna Horodnicul de Sus, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie, conform art. 259, 260 c. p., combinat cu art. 258 c. p. 1. d. 556 din 1938.

 

Prelipceanu Dumitru, funcţionar particular, cu ultimul domiciliu în Rădăuţi, Strada Regele Ferdinand Nr. 240, născut în comuna Horodnicul de Sus, jud. Rădăuţi, condamnat de Trib. Mil. C. IV Arm., pentru rebeliune, la 2 ani închisoare corecţională, conform art. 259, 260 c. p., combinat cu I. d. Nr. 856 din 1938.

 

 

[1] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, p. 2850

[2] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Breaza

Satul Breaza, în 1880

 

BREAZA. Moş-strămoşii românilor din Breaza sunt Timotei şi Berchez, menţionaţi, ca şi în cazul lui Benea, a cărui casă devenise reper toponimic, cu dealuri şi runcuri în hotarnica braniştei mănăstirii Putna din 15 martie 1490. Berchez a rămas înveşnicit şi în numele unei părţi a satului, cândva cătun, Bentesz sau Benteşti.

 

Ca şi Benia, Breaza este atestată drept hotar de branişte a mănăstirii Putna („braniştea Benia şi obcina până la poiana lui Ivan, la Făgeţăi”), în hotarnica lui Ştefan Rareş, din 9 august 1551, dar o parte a moşiei brezene a câmpulungenilor, pentru care aceştia se vor judeca vreme de veacuri, este întărită, în 20 aprilie 1555, de Alexandru Lăpuşneanul, mănăstirii Homor, care, astfel, dobândeşte, în defavoarea grănicerilor câmpulungeni, „un plai, care se cheamă Măgura, cu toate poienile şi izvoarele, care sunt de la Cârstăneia (văduva lui Cărstea, vornicul Vamei), care acel mai sus zis plai a fost a noastră dreaptă domnească ocină”.

 

„Hotarele muntelui Măgura se pot constata după ispisocul de întăritură al lui Dabija voievod, din 1662, Ianuarie 3. Hotarul începe la iezer la Feredeu, tot cu Opcina, la culmea Prislopului, până la fântână prin pădurea Praca, până la apa Moldovei, cu apa Moldovei în sus, până unde cade pârâul în Moldova. Muntele Breaza, până la iezer”[1].

 

În hotarnica braniştei mănăstirii Putna, întărită de Vasile Lupul, îm 15 august 1647, sunt menţionate vecinătăţile cu Breaza, respectiv „vârful muntelui Tatarca Mare şi tot cu Opcina, peste vârful Găinei, la Molda, drept la vârf, prin făget la Petrişul, la Sălaşul Mare, la alt sălaş, la râul Benea, drept la Arsură, la Oglinda şi la Poiana Crucii”[2].

 

1662: Moşie a scaunului domnesc, deci a instituţiei voievodale, ca întreg ţinutul grăniceresc al Câmpulungului Moldovenesc, Breaza se afla în hotarul moşiilor mănăstirii Putna cu cel al mănăstirii Humorului, hotarul celei din urmă mănăstiri, stabilit în 3 ianuarie 1662, începând, pe teritorul Brezei, „la iezer la Feredeu, tot cu obcina, pe culmea Prislopului, până la fântână, prin pădurea Praca, până la apa Moldovei, cu apa Moldovei, în sus, până unde cade pârâul în Moldova, muntele Breaza până la iezer”.

 

1709: Venind de la Bender, unde se întâlnise cu Carol al XII-lea, de Johann Wendel Bardili trece pe lângă Breaza: „Prin mijlocul ei curgea râul (Moldova – n.n.) pe care îl urmasem până aici şi pe care nu l-am pierdut niciodată, ci l-am trecut, zilnic, de mai multe ori, aşa cum şi astăzi l-am trecut de zece ori. Pe munte, din amândouă părţile, se găseşte, ici şi colea, câte o căsuţă, unde valea are doar atâta lărgime şi atâta pământ, încât să poată hrăni câteva capete de vite. Sate întregi nu se întâlnesc aici, deoarece, într-o vale atât de îngustă, este cu neputinţă să se facă rost de hrană, şi nici măcar să se spere, în viitor, la hrană pentru oameni mai mulţi. Spre seară, am poposit la o asemenea colibă mică şi ne-am aşezat pe sub streaşină, de jur, împrejur. La popasul acesta se desparte drumul spre Transilvania şi spre Ungaria, dintre care acela s-ar putea să fie ceva mai larg şi mai bun decât acesta. Cel puţin, aşa părea la început, că un călător trebuie să-l aleagă pe acesta: căci pe el s-ar mai putea înainta într-o căruţă mică, pe când drumul celălalt era doar o potecuţă de picior, care, cu timpul, nici nu se mai cunoaşte, iar pentru un călăreţ este tot atât de greu cât de periculos. Ni s-a spus că, aici, ar fi ultima locuinţă din Moldova (la fundul Moldovei – n.n.) şi că am avea de călătorit două zile întregi ca să ieşim din munţi şi din păduri, şi, de aceea, dis-de-dimineaţă, am pornit, din nou, la drum. Am mai trecut de patru ori râul şi, apoi, l-am părăsit, în sfârşit, la dreapta, iar noi am luat-o, dimpotrivă, la stânga (pe Tâmpa – n.n.), ridicându-ne, din vale, la deal, ceea ce nu s-a făcut fără o vădită primejduire a vieţii. Cu cât te urci mai sus, cu atât prăpastia e mai mare şi mai îngust drumul, care, însă, în câteva locuri, îngăduie să călăreşti printre copaci, cu mai multă siguranţă. Sus de tot, începe o pădure, în care am întâlnit câţiva unguri călare, pe care nu i-am socotit a fi chiar fără bănuială, cu toate că, la întrebările noastre, de unde vin şi unde se duc, ne-au dat răspunsuri bune, şi anume că vin, din Ungaria, în Moldova, pentru nişte negustorii. După aceea, am ajuns la o stână de oi, care, atunci, era cu totul goală şi părăsită. Ne-am informat ce putea însemna stâna aceasta, într-un loc părăsit, şi am aflat, de la moldovenii noştri, că locuitorii de la mai multe mile depărtare de munţi îşi mână, aici, oile, la păşune, pentru o vară întreagă, fiindcă, în unele locuri de pe munte, iarba este minunată; iar colibele acestea le serveau pentru prelucrarea şi păstrarea laptelui şi a brânzei. După ce am trecut pe acolo, munţii s-au lăsat, iarăşi, în jos, încât îţi venea aproape să crezi că, în curând, se vor termina. Dar de-abia am coborât şi am fost nevoiţi să urcăm din nou, pe partea cealaltă; în felul acesta este alcătuit tot lanţul de munţi, şi anume că aceştia nu sunt legaţi unii de alţii, ci, de foarte multe ori, sunt despărţiţi printr-o vale, ceea ce oboseşte mult pe călător. Noi am suit câţiva munţi de aceştia şi ni se părea, întotdeauna, că unul e mai înalt ca celălalt, până când, pe la amiază, iarăşi am ajuns într-o vale încântătoare (valea Tătarcei, între Breaza şi Suliţa – n.n.), prin care curgea un pârâiaş frumos. Ne-am aşezat sub umbra copacilor, ca să ne bucurăm de odihnă şi să ne mai înviorăm puţin, şi, în această privinţă, pârâiaşul plăcut a făcut minuni. Regiunea aceasta era atât de plăcută, încât am stat, aici, două ore şi, apoi, cu părere de rău, am părăsit acest loc încântător. Dar de abia am trecut pârâiaşul şi a început, iarăşi, un munte. După ce l-am traversat şi pe acesta, şi încă unul, şi trebuia să coborâm, din nou, la vale, am văzut, din depărtare, sus, pe culme, câţiva oameni, care au dispărut numaidecât, observând că au fost văzuţi. Nu puteam şti ce ar fi putut să însemne aceasta, mai ales că erau cu totul în afară de linia drumului, dar ei îl puteau observa bine, de pe muntele lor”[3].

 

1723: Românii din Breaza sunt câmpulungeni, adesea proveniţi din Fundu Moldovei sau din Sadova, precum Ioana şi Istrate Floce, care îşi înzestrează fata, Teodosia, la logodna cu Miron Checheriţă (străbunul unei celebre rapsoade din Vama, Ana Checheriţă), în 2 februarie 1723, „în Breaza, cu un loc pe care l-am cumpărat de la Nechifor”.

 

1737: De altfel, în Breaza se stabiliseră mulţi grăniceri câmpulungeni, proveniţi din toate satele, dovadă fiind documentul din 21 mai 1737, prin care călugării mănăstirii Homor se împacă, pe bază de mărturii, cu Vasile Lehaci, Ştefan Făşcu şi alţi „oameni care sunt locuitori mai în sus de Strajă, pe apa Moldovei” (deci, la nord de Piatra Străjii din Pojorâta), după ce „am avut noi, călugării de la Homor, cu aceşti oameni multă gâlceavă şi multă pricină pentru o bucată de loc, cât ţine, din pârâul Negri, în jos, pe Moldova, până spre Dealul Negru şi Moldova, în sus, până în gura Brezi şi Breaza până la iezer”. Tranzacţiile cu moşii, din vremurile care urmează, confirmă statutul câmpulungean al satului Breaza, cu drept de revendicare ca dată a atestare documentară pentru ziua de 14 aprilie 1411, data atestării Câmpulungului.

 

1787: Astfel, în 14 martie 1787, Ioniţă Holuţ (nume sadovean) şi Lup vând lui Vasile Leuştean (vechi nume, ca şi Lehaci, din Fundu Moldovei) „o dreaptă moşie a mea în Breaza, anumă Pochină” (Pinet), iar în 17 august 1808, Toader Şandru vinde lui Timofte Sărghie şi vărului său, Grigore (cel care deja cumpărase mai multe moşii în Benia) „partea me, care se numeşte Veja cea mare”, situată, deci, la poalele muntelui cu acelaşi nume.

 

1802-1815: „Dintre așezările planificate, numai cea a huţulilor din Breaza s-a putut face, între anii 1810-1817. Biroul districtual a trimis un raport, în 23 septembrie (26?) 1817 şi, din acest an, aflăm mai multe despre această colonizare a familiilor rusești, împrăștiate în munții camerali ai văii Moldovei. Această așezare s-a întemeiat pe râul Moldova, între pârâurile Breaza și Neagra, pe un teren adecvat, înzestrat cu fânețe și pajiști, în scopul asigurării traiului. Coloniștii ar fi trebuit să primească şi un pastor, astfel încât obiceiurile lor sălbatice să fie îmbunătățite și prin învățătură religioasă. Această colonizare a fost dispusă expres, prin Decretul Cancelariei Curții, din 9 iunie 1802. Existau 78 de familii de ruși, dintre care 20 urmau să fie familii de fermieri, cu 30 de dosare, 35 pe jumătate fermieri, cu 15 dosare, și 10 ca vultori, cu 1,5 dosare; restul s-ar muta în Cârlibaba. Încă din 1815, aceștia ofereau, drept dobândă, câte o zi muncă, pentru fiecare membru, și câte 1 florin 48 kruceri taxă de pădure pentru fiecare familie; pentru aceasta, ei primesc gratuit lemnul de foc, precum și lemnul de construcţie; aceasta deja se aprobase, prin Decretul Cancelariei Curții din 9 iunie 1802. Coloniştii nu primesc scutire de impozitele împărăteşti, deoarece rămân definitiv, bucurându-se de anumite avantaje în creşterea animalelor și de câștig prin poziţia noilor reședințe”[4].

 

În 1816, când mănăstirea Solca, primind, la schimb de faţadă, cu Maria jitnicereasa, mătuşa voievodului cu rădăcini câmpulungene (Călmaşul), Grigore Ioan Callimah, munţii Cocoşul, Găina şi Porşescul, călugării colonizează vatra actualului sat Breaza cu „78 de familii de rusneaci”, iar românii, cu case răzleţite pe înălţimi, încep să se aduce în vatra satului.

 

1816: Statutul de comună datează, deci, din 1816, dar comuna Breaza există ca atare abia din 1818, primul vornic al satului, huţanul Grigore Hajdeac, apărând şi într-o mărturie din 2 martie 1824, alături de Ioan Cepeliuc şi de Gheorghe Buhaleac, prin care se atestă că Dronina Sărghie şi Iosif Mazurea au avut o prisacă în Breaza.

 

În 7 august 1826, vornic al Brezei era Mihalachi Macovei, cel care, după ce va rata şansa de a-şi căsători fata, Măriuţa, cu Iraclie Porumbescu, se va mulţumi cu un ginere câmpulungean, Vasile Cosinschi, fiul preotului din Câmpulung. Mihalache Macovei, împreună cu „giuratul” Ion Ungureanul, cu vatamanul Gavril Bodnaru şi cu fruntaşul satului Toader Macovei, semnează, în data menţionată, documentul prin care „vornicia din satul nou Breaza dă lui Toader Conta mărturie în scris că a slujit opt ani cu dreptate şi bună orânduială în fervalterie”. Există, la Breaza, o excelentă cronică parohială, începută de legendarul preot Alexe Comarniţchi, în care sunt înscrise toate familiile, cu evoluţia lor în timp, inclusiv cea a unchilor lui Iraclie Porumbescu, Ioan şi Maria Golembiovschi, cununaţi de însuşi vornicul Mihalachi Macovei, dar de recursul la acea condică se poate uza doar în cazul scrierii unei monografii a comunei.

 

Conform documentelor în circulaţie, care vorbesc, în pricipal, despre tranzacţii imobiliare, se pot desluşi afirmări, în istoria comunei, din partea unor anumite familii.

 

În 13 mai 1827, Gavril Ciupiliuc, cum este caligrafiat numele Cepeliuc, cumpără, de la Dumitru şi Ilinca Floce, cu 42 lei de argint, 2 fălci şi 60 prăjini de pământ, situat în Gura Porşescul, peste apa Moldovei, sub Răchitiş, alături de moşia lui Ştefan Iordache şi de moşia Bilăilor.

 

În 16 ianuarie 1830, sadovenii Ştefan şi Nastasia Dăscăliţei vând aceluiaşi Gavril Cepeliuc din Breaza o moşioară de 2 fălci şi 36 prăjini, pentru 36 florini, la locul numit Răchitiş, mărginită de apa Moldovei, „pe o scursură de pârâu”, pe brazda inginerească, la Bâtcă, în Bahnă şi până la moşia lui Dumitru Floce. În 19 ianuarie 1831, Gavril Cepeliuc cumpără, cu 350 florini, tot la Răchitiş, şi moşia de 5 fălci şi 29 prăjini a sadovenilor Petre şi Varvara Lehaci.

 

În 20 mai 1833, câmpulungenii Petre şi Ioana Grigorean vând lui Fădor Macovei din Breaza 7 fălci şi 29 prăjini, pe apa Brezei, pentru 326 lei de argint.

 

În 6 iulie 1835, Vasile Mândrilă, supus cameral din Breaza, se plânge Administraţiei cezaro-crăieşti din Câmpulung împotriva fratelui său şi a mamei sale vitrege, care doreau să împartă între ei pământul pe care el îl răscumpărase, în urmă cu patru ani, de la Nichita Pentiuc. Vornic al satului şi martor, în 1835, era Gheorghe Birău, fiul unui fost emigrant trasilvan.

 

1836: Un alt supus cameral din Breaza, Constantin Vovanc, se plânge administraţiei imperiale câmpulungene, în 26 decembrie 1836, că, deşi este căsătorit şi are 4 copii, plăteşte impozitul imperial şi celelalte taxe, deşi nu are „nici un picior de pământ”, ci trăieşte „pe pământ şi în casă românească”, şi, de aceea, roagă să fie dotat cu un lot de casă. În 1836, vornic al satului este Nichita Macovei, în această calitate întărind cererea, pe care administratorul imperial Hubrich o avizează favorabil, în 2 ianuarie 1837.

 

În 27 septembrie 1837, câmpulungenii Vasile şi Ilinca Grămadă vând huţanului Vasile Droniuc din Breaza o moşie la Obcina Ursului, pentru 60 lei. Familia Droniuc era una dintre cele mai bogate din sat, ea cumpărând şi moşii în Benia (în 1 noiembrie 1838, de la surorile Ileana Porcuţan şi Marian Andronic, fetele lui Grigori Droniuc, 2 fălci şi 16 prăjini de moşie, pentru „8 lei bani de argint, 5 lâni întregi, 3 lei, 20 heleri, 2 miţe, 24 heleri, care, legându-se în bani, fac 11 florini şi 44 heleri”, plus o juncă pentru Ileana şi 12 florini şi 48 heleri, bani de argint, pentru Maria; în 1839, de la Gavril şi Axinia Butnaru, 2 fălci şi 40 prăjini, pentru 64 lei, bani de argint; în 3 noiembrie 1840, de la câmpulungenii Nicolai şi Nastasia Mândrilă, 3 fălci şi 17 prăjini, în Benia, la Răpa Roşie, lângă muntele Porşescul, pentru 200 lei, bani de argint; în 9 iulie 1846, de la Simion Şandru din Fundu Moldovei, cu 196 lei şi 40 creiţari, o moşie de 9 fălci, mărginită de pământurile lui Vasile şi Dănilă Droniuc, iar în 19 aprilie 1848, de la Grigore Şandru din Fundu Moldovei, o moşie de 3 fălci şi 40 prăjini, cu 64 lei, învecinată cu pământurile lui Iuruga, Ignat, Sărghie, Simion Şandru şi Grigorie Şandru).

 

1841: Unchiul lui Iraclie Porumbescu, Ioan Golembiovschi, venit la Breaza din Suceviţa, unde fusese consilier comunal, şi-a durat o casă, pe pârâul Făghiţel, încrustând pe grindă, cum avea să facă şi Ciprian Porumbescu, la Stupca, mult mai târziu, următoarea însemnare, care se mai păstrează: „Făcut această casă cinstită gospodari Icon Golembiovschi cu soţia sa Maria, 1841, luna August”. Iraclie Porumbescu soseşte la Breaza, în 13 septembrie 1841, când tatăl său, Tănase, gândea să-l însoare cu Măriuţa, frumoasa fată a bogatului vornic Mihalache Macovei şi a soţiei sale, Aniţa. Numai că logodna, pusă la cale atunci (fata avea o avere uriaşă, iar posibilul ginere avea ştiinţă de carte, ceea ce reprezenta un capital uriaş în acele vremi), se va rupe definitiv în 26 decembrie 1843, când Iraclie, aflând că Măriuţa s-ar cam afla în dragoste necuviincioasă cu Vasile Cosinschi, returnează calul, primit în dar de la ipoteticul său socru, şi uită de posibila sa dragoste brezeană.

 

În 1843, biserica de lemn din Breaza, adusă, în 1826, de la Fundu Moldovei şi montată pe dealul cimitirului actual de vornicul Mihalache Macovei, avea 798 enoriaşi, preotul Alexe Comarniţchi fiind trecut în evidenţele Mitropoliei româneşti din Bucovina drept Alexey HOMARNICKI. În 1876, biserica avea 1.355 enoriaşi, paroh fiind George PRELICI. În 1907, Breaza, împreună cu cătunele Pocescul, Benea şi Cucoşul, avea 2.056 enoriaşi ortodocşi, paroh fiind tot George PRELICI, născut în 1832, preot din 1857. paroh din 1863, iar preot cooperator fiind George AGAPI, unchi al mamei actorului Florin Piersic, născut în 1871, preot din 1896. Cantor era, din anul 1900, Ioan GHEBIUC, născut în 1848.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Câmpulung – Câmpulung (Târg cu judecătorie) cu Breaza, Gropana, Frumoasa, Fundu Moldovei şi Luisenthal, Pojorâta, Rus pe Boul cu Freudenthal şi Vatra Moldoviţei, Rus Moldoviţa cu Ciumârna şi Argel, Sadova (Ulma), Valea Putnei, Vama cu Eisenau”[5].

 

În 1845, vornic al Brezei este Aftanasi Voloşeniuc, cel care, în 30 noiembrie 1845, îl împuterniceşte, în numele vorniciei, pe Vasile Voloşeniuc să plece, prin Cernăuţi, la Colomeea, unde feciorul lui îşi făcea datoria faţă de imperiul austriac, în cadrul Companiei a 14-a din Regimentul „Prinţul Lucca”.

 

1846: Măriuţa Macovei, fosta dragoste a lui Iraclie Porumbescu, se va căsători, în 1 martie 1846, cu Vasile Cosinschi, viitor vornic al Brezei, iar zestrea miresei constă din întreaga gospodărie a vornicului Mihalachi, din 50 fălci de fâneaţă, 6 boi de tracţiune, 10 vaci, 2 cai şi 100 oi. Martori ai înzestrării au fost Mihail Tăutul, Carl Fischoller, George Cosinschi şi primarul Tanasi (Aftanasi) Voloşeniuc. Înzestrarea din partea socrului câmpulungean, preotul George Cosinschi, s-a făcut în ziua următoare, 2 martie 1846, noua familie primind casa socrului din Câmpulung, cu o falcie de grădină în jurul casei, 5 prăjini de fâneaţă în Priluca, 5 boi, 3 vaci, un cal şi 30 oi. Vasile şi Măriuţa Cosinschi, deşi putrezi de bogaţi, nu au fost dăruiţi de soartă şi cu copii, aşa că, după moartea Măriuţei şi după o nouă căsnicie nefructuoasă, Vasile Cosinschi s-a văzut nevoit să înfieze un băiat al surorii lui, Maria, căsătorită cu câmpulungeanul Ion Grămadă, pe Artemie Grămadă, care, la rândul lui, avea să ajungă primar al Brezei, onoare de care avea să se bucure, peste vremuri, şi nepotul lui Artemie, Ştefan Grămadă. Şi, tot atunci, a înfiat-o şi pe Ana Badale. Artemie Grămdă avea să sfârşească tragic, fiind decapitat de ruşi, în 12 iunie 1916, „pe trupul Tâmpa”, pe considerentul că ar fi făcut spionaj în favoarea austriecilor, deşi avusese doar nenorocul de a se fi aflat la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit.

 

1846: Primii evrei stabiliţi în Breaza par să fi fost Carl Fischoller, menţionat în 1846, şi Abraham Schloim Gelba, cel care, în 9 noiembrie 1946, plăteşte arenda de 97 florini şi 49 kreutzer, pentru terenuri din Breaza, Oficiului cameral din Câmpulung, dar nu înainte de a fi devenit creştin ortodox.

 

1871: În Breaza, va funcţiona o şcoală cu o clasă din 1871[6], dar învăţământul efectiv se va dezvolta după anul 1911, când învăţătorul Eusebie Mercheş, din Fundu Moldovei, începe o adevărată operă de luminător al satului.

 

1876: „Al doilea râu principal, Moldova, curge prin zona de șisturi, parcurgând doar lungimea de aproximativ două mile, spre sud, intrând la Botuş (între Breaza și Fundul Moldoei), apoi întorcând spre sud-vest, spre Fundul Moldovei, printr-o vale longitudinală, iar la Pojorâta, în viraj ascuțit spre nord-est, se îndoaie spre marginea mezozoicului” [7].

 

1890: „Breaza, o comună locuită de Huţani, e situată pe un loc deschis; din cauza aceasta, e satul mai mult concentrat decât Fundul Moldovei. Breaza se hotărăşte, spre răsărit, cu muntele Runcul Brezei, despre sud şi sud-vest, cu râul Moldova, care, de-a dreapta sa nemijlocit spală temelia muntelui Dealul Crucii; despre nord, cu muntele Măgura Brezei; despre apus, cu muntele Răchitişul Brezei… Trecând prin Breaza, staţiunea o avurăm la prea venerabilul părinte paroch Preliciu, un adevărat părinte faţă cu poporenii săi. Făcând o plimbare cu Sfinţia sa cătră un izvor, ce ieşea de sub piciorul muntelui Musticiu, ni descoperi părintele Preliciu că acel izvor te face vesel şi purure bine dispus, ba te întinereşte chiar, gustând, prin timp mai îndelungat, apă din el. Voind a căpăta şi noi ceva din acea sănătate perfectă a Sfinţei sale, scurs-am câte vreo şese păhară din izvorul proaspăt, rece şi viu. Casa părintelui Preliciu era plină de tineri ce călătoreau prin munţi şi staţionau la Sfinţia sa în decursul feriilor”[8].

 

1896: La Breaza funcţiona, încă din 1896, un cabinet de lectură, această primă bibliotecă din sat numindu-se „Steluţa” şi funcţionând în casa lui George D. Macovei. Cabinetul avea 67 membri, 83 de cărţi, 3 abonamente la gazete şi o avere de 13 florini şi 74 creiţari. Preşedinte al Cabinetului era preotul George Agapi, unchiul mamei actorului Florin Piersic, vicepreşedinte era primarul Vasile Cosinschi, iar secretar, preotul cooperator Ioan Ghebiuc.

 

În 1897, datorită unor inundaţii, care distrug nişte mori, rupându-le iazurile şi roţile, cea a lui Nicolae Rarion şi cea a unui proprietar evreu, în Breaza se manifestă tendinţele antievreieşti ale preotului George Prelici şi a fiului său, Ilarion Prelici, membri ai „Concordiei” lui George Popovici, care înfierează o aparentă nedreptate: „Imediat, a venit o poruncă de la căpitănat (prefectură) ca proprietarii morilor să nu facă iazurile, până nu va veni comisia. Dar ovreii n-au mai aşteptat. Ei au tocmit iazul, până la o săptămână, şi moara lor tot îmblă, acu, zi şi noaptea. / Dar Nicolae Rarion? S-a dus bietul creştin la căpitanat, să-şi ceară învoire ca să-şi facă iazul. N-a primit concesiunea dorită. Ce lucru ciudat! Ovreilor le sunt toate iertate. Frumos şi bine. Dar de ce e Românul la toate împiedicat şi strâmtorat? Birul e mare, cheltuielile, aşijderea, şi venit – ca în palmă. Nu-i de mirare că alţii se îmbogăţesc, iar Românii sărăcesc, pe zi ce merge, că de starea bietului Român nu grijeşte nime, la toate dă de piedici”[9].

 

Tot în 1897, după cum se mărturiseşte într-o scrisoare din 4 august, a început „lucrarea drumului nou, din Pojorâta”, încă din 1896, sub gestiunea antreprenorului evreu Gottesmann, „un om de cuvânt şi rânduială. Lucrătorii erau plătiţi bine, trataţi omeneşte. Nimeni nu s-a plâns de Gottesmann. / În acest an, e antreprenor Iacob Storfer. De acum, toate sunt schimbate. Lucrătorii sunt rău plătiţi şi tratarea lor lasă mult de dorit. Lucrul stagnează adeseori, din aceste pricini, şi Dumnezeu ştie cum va ieşi gata. / Săptămâna trecută, au lucrat vreo 50 de lucrători, sub privegherea unui lipovan. După sfârşirea lucrului, lipovanul a dispărut, iar antreprenorul nici nu vrea să ştie ceva de lucrători. Bieţii oameni au mers la casele lor, rămânându-le paralele neplătite. Unul a rămas în pagubă de 2 florini, iară alţii au pierdut câte 3 florini”[10].

 

În 1898, pentru că aveau probleme cu învăţământul în sat, după ce-şi spuseseră „durerile cele mari… şi domnului deputat Popovici (George Popovici, istoric şi poet, cu opera lirică semnată cu pseudonim, T. Robeanu), la Fundu-Moldovei, românii brezeni apelează, persuasiv, şi la sprijinul gazetei „Patria”, la „scumpa noastră „Deşteptarea”, dar şi în alte gazete”, cerând „să ni se facă dreptate”, prin angajarea unui „învăţător cum se cade şi învăţarea limbii româneşti, de care avem cea mai mare trebuinţă, fiind satul nostru aşezat în un district românesc şi având noi necontenit negoţ şi alte daraveri la Câmpulung, osebit că la noi, în sat, şed mulţi Români Fundmoldoveni”, ba mai fac şi o colectă, pentru căminul de stundenţi din Cernăuţi (nu şi pentru şcoala din satul lor), iniţiată de Iliarion şi George Prelici, primindu-se donaţii din partea „zelosului şi neobositului spriginitor al cauzelor culturale, domnul Teodor Leuştean, gospodar din Fundul-Moldovei, în sumă de 121 florini 75 creiţari”, dar şi din partea brezenilor „Ioan alui Teodor URSACHI cu 50 florini, Vasili alui Teodor URSACHI, Ioan GHEBIUC, cantor bisericesc, Petru LESENCIUC (fost primar) şi Nicolai Larion UNGUREANU câte 10 florini, Amfilochi TURTUREAN, George alui Dumitru MACOVEI şi Societatea „STELUŢA” câte 5 florini, discosul bisericii 2 florini 75 creiţari, Vasili CONCINSCI (COSINSCHI, primarul în funcţie), Vasile ŢIMPĂU, Alexa VOLOŞENIUC, Alexa LOBO şi Procopiu alui Alexa MACOVEI câte 1 florin, Maria alui Gavril ŢIMPĂU 60 creiţari, Ilie al Anei VOLOŞENIUC şi George BIRĂU câte 50 creiţari, Ana alui Ioan LAZAR, Ioan alui Matei MOISA, Ioan JECALO, Gavril POLOCHAN, Costan MOROŞAN şi Ana MOROŞAN câte 20 creiţari, Ignat şi Nastasia COSTELIUC câte 15 creiţari, Gavril SERAFINCIUC, Vasili NERESTIUC, George HALIŢA, Ioan COJOCAR, Nicolai SOROCEAC, Petru alui Mihail LAZAR, Ilie CECIULEAC, Ioana alui Teodor VOLOŞENIUC, Ileana HOJDA, Serghie MÂNDRILĂ, Alexa ZICALEAC (ginerele lui Ioan GOLEMBIOVSCHI), Maria alui Teodor ŢIMPĂU, Ana TURENSCHI, Maria alui Ilie LOBA şi Palaghia alui Ioan MACOVEI câte 10 creiţari, Catrina alui Costan VALACH 6 creiţari, Daniil IASENCIUC, Ioan COSTELIUC, Ileana alui Niţă URSU, Ana alui Nichifor DANILIUC, Parasca alui Teodor MIHALCEA, Nastasia SEROCEAC, Ileana G. MACOVEI câte 5 creiţari şi Ileana BUTĂ 4 creiţari”[11].

 

În 29 decembrie 1899, pledoaria pentru studiul limbii române în şcoala din Breaza, de către un dascăl competent şi statornic, este făcută şi de români, şi de huţani. O interesantă listă, cuprinzând numele românilor brezeni şi a copiilor lor de vârstă şcolară, însoţeşte pledoaria: „Ioan UNGUREAN cu 1 copil, Onufrei UNGUREAN cu 5 copii, Iftemie ŢIMPĂU – Dimitrie ZÎMPĂU cu 1 copil, George ŢIMPĂU cu 3 copii, Precop MACOVEI cu 6 copii, George BALABAŞ cu 3 copii, Vasile ROTAR – Vasile COSINSCHI – Petrea GRAMADA cu 1 copil, Artemie GRAMADA cu 1 copil, Vasile GRAMADA – Sofronia ONUFREICIUC cu 2 copii, Petru ONUFREICIUC cu 3 copii, Petru SURPAT cu 1 copil, Maxim FERAR cu 2 copii, Grigorie MÂNDRILĂ cu 3 copii, George COSINSCHI cu 6 copii, Petru BIRĂU cu 1 copil, Ilie ROTAR cu 2 copii, Alexa VOLOŞENIUC cu 3 copii, Ilie BIRĂU cu 2 copii, Elena LEUŞTEAN cu 1 copil, Anastasia LEUŞTEAN cu 3 copii, Teodor MOISA cu 1 copil, Niţucă URSACHI cu 1 copil, Ioan DARABĂ – Daniil CECIULEAC – Nicolai LARION cu 3 copii, Teodor NICHIFORIAN (ŞVERŢAR) cu 1 copil, Mariuca REBENCIUC cu 1 copil, Ioniţă ŢIMPĂU cu 3 copii, George UNGUREAN senior – George UNGUREAN junior cu 3 copii, Mihai BALABAŞ cu 2 copii, Vasile ŢIMPĂU cu 10 copii, Ilarion PAŞCAN – Andrei PAŞCAN cu 2 copii, George BIRĂU cu 2 copii, Gavriil ONUFREICIUC cu 3 copii, Vasile MOISA – Vasile URSACHI cu 8 copii, Amfilochie TURTUREAN cu 6 copii, Ilie POLOCHAN cu 5 copii, Nicolai RUSAN cu 2 copii, Gavriil LARION – George alui Mihai ŢIMPĂU cu 2 copii, Ioan DORNIAN – Filip CEHREN cu 6 copii, Ioan PRISLOPAN cu 5 copii, Mihai LARION cu 2 copii, Gavriil IVAŞCU cu 4 copii, Iftemie VALACH cu 6 copii, Ştefan LUCAŞCIUC cu 4 copii, Andrei PINTEA cu 2 copii, Chirilă POPESCUL – Nicolai LEUŞTEAN cu 6 copii, Sârghie MÂNDRILĂ cu 3 copii, Andrei SAVUŢĂ cu 3 copii, Atanasiu TIRONIAC cu 5 copii, Nistor SALAHURĂ cu 4 copii, Costan MOŞULEAC – Ioniţă BURDUHOS cu 3 copii, Nicolai ZAHAN cu 6 copii, Teodor ŞALVAR – Spiridon DORNIAN cu 4 copii, Andrei VOLOŞENIUC cu 1 copil, Costan ŞCURHAN cu 1 copil, Pavel PENTIUC cu 1 copil, Ilie VOLOŞENIUC cu 1 copil, Simion CECIULEAC cu 1 copil, Ioniţă CURUŢ cu 7 copii, Ioniţă LEUŞTEAN cu 5 copii, Rachila BUCUR (PROCOPIUC) cu 4 copii”. În memoriul respectiv se mai spune că foarte puţini copii brezeni au învăţat la şcolile din Câmpulung şi din Fundu Moldovei, şi anume: Ioniţă URSACHI, Amfilochie TURTUREAN, Vasile URSACHI, George UNGUREAN şi Precop MACOVEI. Nevoia de învăţământ în limba română era cerută, în acelaşi memoriu, şi de „toţi Ruşii, fără deosebire… pentru că au neapărată trebuinţă de ea, căci îs încunjuraţi, din toate părţile, numai de Români şi, încotro se mişcă, numai tot cu ei (Românii) vin în atingere. Oraşul cel mai apropiat îi Câmpulungul şi, acolo, nu poţi nimică începe fără limba română. Pân’ la Câmpulung, însă – de Putila nu mai amintim, căci îi mult mai depărtată şi nu mai merge nime la ea, pentru că ne-am prea hrănit de cămătari – avem de trecut prin Fundul-Moldovei şi Pojorâta, tot numai sate curat româneşti. Oamenii noştri îs, mai departe, mai că de-a rândul, lucrători la lemn şi, ca atari, vin încă numai cu Românii în atingere. Şi, în fine, nici în Breaza, chiar când ne-am pune de gând să nu ieşim niciodată din sat, nu putem trăi fără limba română, căci aici au moşii întinse: Simion, Costan şi Ilie MÂNDRILĂ, Pentelei ŞANDRU, Pentelei şi Ilie ŢÎMPĂU, Toader şi Mihai COCÂRŢĂ, Ioana ŢÎMPĂU, Vasile ŞALVAR, Spiridon ROPCEAN, Toader şi Costan URSESCU, Toader şi Gavril LEUŞTEAN etc. din Fundul-Moldovei, George şi Ioniţă NEMŢAN, Vasile ULIAN şi Ioniţă BURDUHOS etc. din Câmpulung. Cea mai mare parte din an, petrec ei pe aici şi ai noştri trebuie, ori de vreau, ori de nu vreau, să înveţe româneşte”. În finalul memoriului, huţanii şi ucrainenii, care formau, ca şi românii, câte o treime din populaţia satului, avertizează „Nu vă mai temeţi atâta că ne romanizăm, căci nu ne mai romanizează nime, ba, din contră, mulţi din noi s-au rusificat, cum îi o mare parte din familia MOISA, venită din Transilvania, şi familia cea mare a BODNARENILOR şi SÂRGHIENILOR, a MACOVIENILOR, VALACHENILOR, LAZARENILOR şi a SAVUŢENILOR”[12].

 

1901: „În valea Moldovei nu au mai rămas decât Fundul Moldovei şi Breaza, primul parohie, iar celălalt arondat acestei parohii” [13].

 

1902: Însoţirea raiffesiană de credit, înfiinţată în 1902, funcţiona, ca şi Cabinetul „Steluţa”, în casa lui George D. Macovei, sub direcţiunea preotului George Prelici, în consiliul director activând şi preotul Geoge Agapi, şi gospodarul Ioan Burduhos, care deţinea calitatea de vistiernic.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Breaza, comună rurală, districtul Câmpulung, aşezată pe stânga râului Moldova, între pârâul cu acelaşi nume şi Valea-Neagră. Suprafaţa: 79.99 km p.; po­pulaţia: 1.672 locuitori huţani, de religiune gr. or. şi vorbind şi limba românească. Se compune din următoa­rele cătune: Benia, Cocoşul, Dealul-Glodului, Măgura, Por­cescul, Runcul. Mai are, apoi, şi două târle: Făgeţelul şi Răchitişul. Este ultimul punct al dru­mului districtual ce vine de la Pojorâta. Are o şcoală po­pulară, cu o clasă, şi o bise­rică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Comuna există abia de câteva decenii. În analele vechiului oraş de mineri din Şemniţ (Ungaria) se pomeneşte despre o mină de argint, depărtată, exploatată de mineri unguri, care, la 1224, au plecat de aci. Probabil, această mină a existat în valea Benia, lângă comuna de astăzi Breaza. De aci se explică şi numele Benia = Baia. Se mai crede că argintul extras din mină era transportat, pe cai, la târgul Baia, în Moldova, unde se lu­cra apoi de artizani saşi sta­biliţi acolo, precum se ştie din istoria Moldovei. Populaţia se ocupă cu prăsila de oi şi de vite mari, precum şi cu exploatarea de păduri. Comuna posedă 58 hectare pământ arabil, 2.044 hectare fânaţuri, 2 hectare 50 ari grădini, 1.713 hectare izlaz, 365 hectare poieni şi 3.739 hectare pădure. Se găsesc 308 cai, 2.821 vite mari cornute, 3.700 oi, 623 porci, 132 stupi. Breaza, pârâu, afluent pe stânga Moldovei, îşi adună izvoarele pe sub şirul muntos Opcina Feredeul şi se varsă în Moldova, în faţa muntelui Tâmpa (1.241 m), chiar în localitatea Breaza, districul Câmpulung”[14].

 

1913: „Gospodarul Ion Dorneanu din Breaza a dăruit curatoriului şcolii particulare româneşti de acolo suma de 200 coroane, cu care s-a plătit chiria localului. E o faptă care se laudă în sine şi care arată că poporul ştie să preţuiască însemnătatea şcolii” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 9, Anul III, 12 noiembrie 1913, p. 139).

 

1914-1918: „Preotul Gheorghe Prelici, din Toporăuţi (original, din Breaza – n.n.), a fost arestat, batjocorit şi dus în fiare prin mijlocul Cernăuţilor, pentru că a plecat la drum, în direcţia în care erau soldaţii ruşi” [15]. S-au jertfit pentru Bucovina, pe câmpurile de luptă: fruntaşul Chiriac Crâncu, Breaza, Regimentul 22, rănit; rezervistul George Bodnar, Breaza, Regimentul 22, prizonier; rezervistul George Ceciuleac, Breaza, , Regimentul 22, prizonier; infanteristul Vasile Droniuc, Breaza, Regimentul 22, rănit”[16]. „La propunerea domnului Spiridon Leuştean din Fundul-Moldovei, se îndrumează procedura pentru adeverirea morţii lui Dumitru a lui Jacob Leuştean din Breaza . Domnul Spiridon Leuştean susţine că fratele său Dumitru Leuştean a murit, în anul 1917, la Lemberg / Tribunalul Suceava, Secţia I, la 16 Iulie 1919”[17].

 

1929: „Tra­versez cătunul Benie, apoi frumosul sat Breaza, la ieşirea de miază-zi a căruia, în punctul numit „Podişul”, munţii, îmbrăcaţi cu frumoase păduri, se apropie, valea, pe fundul căreia, alături de şosea, şerpuieşte limpede, învolburată şi frumoasă apa Moldovei, se strâmtează foarte mult şi, într-amurg, când soarele, aruncându-şi înapoi cele din urmă raze, scaldă în lumină valea cu apa, coastele, coamele şi măgurile munţilor învestmântaţi cu brad, ajung la marele şi frumosul sat Fundul Moldovei” [18].

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[19]: Topan I. Grigore, seria 1938, media 7,80, numit în comuna Breaza Centru, postul I, jud. Câmpulung. Vizitiu D. Ioan, seria 1938, media 7,80, numit în comuna Breaza Centru, postul III, jud. Câmpulung. Crăciunescu Gheorghe, seria 1938, media 7,76, numit în comuna Breaza, Pârâu, postul I, jud. Câmpulung”.

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Grama Ioan, comuna Pârâul Breaza, jud. Câmpulung, media 7,00. Romacia Vasile, comuna Breaza, jud. Câmpulug, media 8,33”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[21], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Pavel Mina, de la Breaza, la Moldova Suliţa. Supelniac Anton, de la Pojorâta, la Breaza. Ciocârlan Ioan, de la Negrileasa, la Breaza-Pârâu. Caproş Alexandru, de la Breaza, la Deia”.

 

 

[1] BALAN, TEODOR, Documente bucovinene, vol. I / 1507-1653, Cernăuţi 1933, pag. 214

[2] BALAN, TEODOR, Documente bucovinene, vol. II / 1519-1662, Cernăuţi 1933, pag. 129

[3] Călărori, VIII, pp. 280-282

[4] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 139.

[5] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[6] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 57, 1907 p. 61

[7] Paul, K. M., Grundzüge der Geologie der Bukowina, în Jahrbuch der k. k. Geologischen Reichsanstalt, volumul XXVI, Viena 1876, pp. 263-270

[8] BUMBAC, VASILE, Schiţe de excursiuni feriale. Anul 1889, în „Revista Politică”, Anul V, nr. 17 / 1 septemvre 1890, pp. 6, 7

[9] Patria, Anul I, Nr. 18, Duminecă 10/22 August 1897, pag. 2

[10] Patria, Anul I, Nr. 11, Vineri 25 Iulie / 6 August 1897, pag. 2

[11] Gazeta Bucovinei, Anul VI, nr. 78, Duminecă 29 Septemvrie / 11 Octomvrie 1896, pag. 4

[12] Patria, Anul III, Nr. 366, Miercuri în 5/ 17 Decemvrie 1899, pag. 2

[13] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[14] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 19

[15] Nicolae Iorga, Memorii, I, Editura Ramuri, Craiova, 1928, p. 354

[16] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicula 67, Cernăuți, în 24 Septemvrie nou 1919, pp. 5-7

[18] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330

[19] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[21] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657


Pagina 50 din 1.241« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »