Dragusanul - Blog - Part 5

Gruia Bodnărescu: Rămas bun

Autograf

Pentru Doina

S-au tulburat vremile, năpădind ceaţă

peste tot ce în noi se numeşte viaţă.

În mine simt azi

că viaţa mi-e-n creştet de-amiazi

şi că răsăritul vieţii nu l-am pipăit,

ci doar spre-un apus am de pornit…

*

Mâine, poimâine, merg

să iau flinta hotare nedrepte să şterg…

*

Mă doare atâta amar de aşteptare!

Cu sânge, din temelie, o să clădesc hotare,

voi pleca la luptă de răzbunare încins

hotare clădind pe aspre drumuri spre soarele aprins.

Voi sângera, dar n-oi muri – o ştiu prea bine –

căci cel ce luptă nu se teme de nime…

Pornit mâine, poimâine, pe drumul cel mare,

dincolo de casa noastră muta-voi hotare.

Voi trece pe-acasă, pe glodosul drum,

s-adulmec copilăria prin fum,

să plâng o clipă lângă-un morman de scrum!…

*

Rămas bun, copilărie trecută,

şi voi, idealuri cu vreme pierdută;

rămas bun, visuri neîmplinite,

năzuinţi astăzi zdrobite!…

*

Rămas bun, mamă, tată şi fraţilor mei,

rămas bun, plopilor gingaşi şi-nalţilor tei!

Rămas bun, lume banală,

chinuită în hăul cu smoală!

Rămas bun, copilă mică şi albă

ce-ţi strângi iubirea în salbă,

şi să m-aştepţi, căci voi veni odată

când ţara va fi de alt soare scăldată!…

*

Vor creşte vieţile din apă, cer şi moină…

Numai fata albă mă va aştepta cu cânt de doină,

cu aceiaşi ochi verzi-căprui

ca ai nimănui!…

*

Rămas bun!… Pe drum aspru, dar trist,

trebuie să sânger pe urme de Crist,

mâine, poimâine, când merg

hotare nedrepte să şterg!…

*

August 1944 (Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pp. 21-22)


S. Anton: Ieşire din cetate

S-au deschis porţile albe de cetate,

Omul s-a scoborât din turn tăcut

Şi ca altădată a furat icoana unui frate

Pentru mâinile lui aspre de lut.

*

Şi a râs, şi a plâns lângă ea o noapte

Pe lespezile ude de calcar,

Dincolo de ziduri cădeau stele coapte

Şi creştea minunea albă la hotar.

*

Numai el, numai el plângea sub bolţi de vis

Peste oglindirea chipului pierdut,

Apoi porţile cetăţii s-au închis

Şi-nmugurea minunea-n mâinile de lut.

*

(Revista Bucovinei, nr. 7/1944, pg. 240)


Teofil Lianu: Seara în munţi

Coboară ţapinarii în amurg

Spre case scunde cu pădurea-n prag.

Prin văgăună cântecele curg

Se scurg apoi prin rariştea de fag.

*

În urma lor stau stivele de brad

Ca gândul împăcat la masa verii,

De nu ştiu unde negurile cad

Perdea peste-nceputurile serii.

*

Curând şi noaptea se strecoară-n sat

Cu sunetul tălăngilor din deal.

Să-şi ducă pasul viu şi tremurat

Rămân doar apele din mal în mal.

*

Ca un stăpân pe plai bucovinean

Rarăul se ridică înspre cer.

Moldova-i cântă vremea an cu an

Şi noaptea tot mai cade în mister

*

Când focurile stânilor se stâng

Un baci bătrân mai suflă în tăciune

Şi la lumina lunii peste crâng

Îngână pentru ani o rugăciune.

*

(Revista Bucovinei, nr. 1-2/1945, pg. 38)


Teofil Lianu: La Voroneţ

Prin luminişuri de brădet înalt

Simt veacurile lângă trupul meu

Precum un cruciat pe Dumnezeu

Când şi-a crestat simbolul în bazalt.

*

La rădăcina anilor ascult

Culcat o clipă-n cetină de brad

Cum cântă heruvimii peste vad,

La deal de mănăstire un imn de demult.

*

În leagănul frunzelor tresar,

Cenuşa spadelor îmi stă sub cap.

De taina ceasului nu pot să scap.

Îngenunchez cu faţa la altar.

*

Fiorii liniştii de la izvor

Strâng sufletul în crustă de oţel.

Nu-ncape toată rugăciunea-n el.

Trecutul stă-ntr-o carte în pridvor.

*

            (Revista Bucovinei, nr. 8/1943, pg. 402)


Teofil Lianu: În mănăstirea Suceviţa

În mănăstirea de la Suceviţa,

Precum şi spune-ngălbenita filă,

Domniţa Voevodului Movilă

Spre pomenire şi-a lăsat şuviţa.

*

Şi urma gândurilor de mătasă

Şi-a degetelor albe şi trudite

Rămas-au pe ştergarele-nflorite.

*

Şi-era Domniţa straşnic de frumoasă!

*

(Junimea literară, nr. 1-3/1933, pg. 27).


Pagina 5 din 964« Prima...34567...102030...Ultima »