Dragusanul - Blog - Part 5

O „găleată cu apă peste flăcările iadului”

 

Dr. Hyde ne vorbea despre o poveste diferită, una peste care sărise.

 

– Karl Marx este faimos pentru faptul c-a numit religia „opiul popoarelor”. Budismul, mai ales că este o practică destul de populară, promite îndreptarea prin Karma. Islamismul şi creştinismul promit paradisul etern celor credincioşi. Iar speranţa unei vieţi mai bune este, desigur, un opiu extrem de puternic. Dar există o poveste sufistă[1] care spune că oamenii cred doar din cauză că au nevoie de un opiu. Rabe’a al-Adiwiyah, o mare sfântă în tradiţia sufistă, a fost văzută alergând pe străzile orăşelului ei natal, Basra, ducând o torţă într-o mână şi o găleată cu apă în cealaltă. Când cineva o întreba ce făcea, ea răspundea: „Mă duc să arunc această găleată cu apă peste flăcările iadului, iar apoi am să folosesc această torţă pentru a da foc porţilor paradisului, astfel încât oamenii nu-l vor iubi pe Dumnezeu de teama iadului sau din dorinţa de a se afla în rai, ci pentru că El e Dumnezeu” (Green, John, Căutând-o pe Alaska, Bucureşti, Editura Trei, 2014, pp. 223 şi 224).

 

Ruga lui Iisus Hristos în pădurea olivilor

 

[1] Mistică islamică, bazată pe dimensiunea interioară a credinţei, care consideră că iubirea între creat şi Creator este reciprocă (aşa spune, în fond, şi mitul androginului, dragostea aceasta reciprocă fiind tânjirea întoarcerii în întregul din care am făcut parte cândva) şi, drept consecinţă, Dumnezeu este, clipă de clipă, accesibil, iar cunoaşterea Lui şi apropierea de el, se poate face prin credinţă, prin iubire şi prin asceză.


Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XXVII)

Suceava, mănăstirea Zamca – desen de Rudolf Bernt (1844-1914)

 

Petru s-a trezit pe neașteptate la Castel, la data de 1 martie 1542, cu Joachim de Brandenburg, Mareșalul Regelui, pentru a semna un contract, prin care livra 30.000 (treizeci de mii) de vite pentru trupele care luptau împotriva turcilor[1].

 

Probabil că un presentiment al dispoziției sale i-a permis să se consacre mai mult lucrărilor remarcabile la bisericilor Moldovei, pe care le-a înfrumusețat și dăruit cu numeroase bogății. Menționăm mai ales Biserica Mitropolitană din Suceava[2].

 

La începutul lui septembrie 1547, trupul său a fost dus, pentru odihnă veșnică, la biserica mănăstirii Probota[3]. Tot aici, Iliaș, fiul său, a fost uns urmaș la tron de către Mitropolitul Sucevei. Aici s-a întocmit actul de stat din 13 noiembrie 1547, pentru el și frații săi, Ștefan și Constantin[4]. Conform acestei înțelegeri, între Regele Poloniei Sigismund I, reprezentat de Castelanul Cracoviei, Johann Tarnowski, și Domnul Moldovei, se încheie o alianță de protecție și apărare reciprocă. Aceasta i-a permis lui Iliaș să obțină două victorii. Mai întâi, la punctul patru din acest Tratat se prevede că schimburile comerciale reciproce sunt libere „pe vechile drumuri și cu aceleași vămi”. Acest tratat scotea din uz porunca regală, conform căreia negustorilor polonezi le era interzis[5] să frecventeze târgurile moldovene. De asemenea, la articolul șapte, se prevedea ca cetățenilor din cele două țări să li se asigure, în caz de nevoie, justiție rapidă. Aceasta reprezenta o perspectivă promițătoare pentru ca Moldova să revină la o prosperitate comparabilă cu cea avută cu mult înainte.

 

În al doilea rând, lui Iliaș i se garanta posesia Domniei și a țării, printr-un al treilea punct din tratat, care prevedea ajutorul Poloniei în cel mai rău caz. În acest fel, contractul a influențat și treburile interne ale vecinului din Transilvania[6], unde Isabela, fiica Regelui Poloniei, rămasă văduvă după Johann Zapolya, era regentă și conducea alături de fiul său, care era încă un copil, Johann Sigismund. Acesta, împreună cu cameleonul[7] de Georg Martinuzzi, care era când absent, când jovial, când afectuos, și visa să-și ia revanșa fără scrupule. Acest fost sobar ajunsese Episcopul Oradei[8] și visa să se răzbune[9], astfel, pe originea sa umilă din clasa de jos. De aceea s-a luptat, cu orice preț, ca să-și facă sigură suveranitatea ca un exemplu de confirmare a adevărului etern, cu condiția ca mâna slabă a celui muritor să nu oprească roata evoluției istorice a lumii și să o lase să meargă pe calea sa.

 

De trei ori a pornit Iliaș contra secuilor, care luptau de parte Episcopului Georg[10], și mai mult ca sigur că, din prada luată cu aceste ocazii, a început, în anul 1550, construcția bisericii Sfântului Nicolae, la Suceava[11]. Această biserică a lăsat-o Iliaș fratelui său mai tânăr, Ștefan, plecând, curând[12], în Turcia, unde s-a retras în vechea reședință a Regelui de Bithynia, Brussa, care a fost capitala Imperiului Otoman înainte de Adrianopol. Acesta era locul de unde se extrăgea sulful, dar, cu timpul, și-a pierdut celebritatea[13].

 

Un an mai târziu, în 1551, când Grigore a primit Scaunul de Mitropolit al Sucevei, Agopscha, o ramură dintr-o familie bogată de armeni, al cărui singur membru a plecat, în secolul al XV-lea, de la Suceava, la Lemberg, unde încă mai trăiesc urmașii lor[14], a pus fundașia bisericii Sfântului Axentius[15], în partea de vest a Sucevei, unde, în cursul aceluiași an, a fost pus pentru odihna de veci[16]. Probabil că așa și-a dorit.

 

Deoarece armenii și, în special, armenii de la Suceava, care nu numai prin numărul lor, dar mai ales prin prosperitatea binecunoscută, depășeau numeric celelalte seminții din țară, taversau și ei zile grele, s-au gândit să nu rămână necunoscute faptele lor din veac. De-a lungul vremii, și anume în timpul diferitelor valuri de migrație a armenilor, alături de nestorienii de la început, alături de jacobiți și de monoteleți, au mai existat și euthychieni[17], într-un număr însemnat, atât la Suceava, cât și în celelalte așezări urbane din țară. Aceștia de acum, ca și cei de demult – cine știe de când – au trăit în țară și la Suceava, unde s-a aflat și reședința unui episcop armean (Ohannes – n. I. D.), au trăit și ei epoca unei intoleranțe, ațâțată de Reformă, când ortodocșii au căpătat și ei impulsul unei atitudini generale ostile, care adesea a luat forma unor fapte teribile, care l-au impulsionat pe Domnul Ștefan.

 

Aceste acte de vandalism nu s-au limitat doar la a devasta vasele sacre și obiectele de cult, de la veșmintele preoțești și podoabele rituale, ci au continuat cu distrugerea zidurilor până la temelie și cu ridicarea episcopului armenesc, a preoților și a călugărilor, care au fost batjocoriți de mulțimea incitată, pentru ca să ajungă să-și bată joc și de laici, indiferent de vârstă, de stare socială și de sex.

 

 

[1] Wickenhauser, Bochotin, I, p. 23.

[2] Szincaj (Șincai), op. cit., II, p. 184.

[3] Pumnul, op. cit., p. 88.

[4] Inventarium…, p. 142.

[5] Într-o scrisoare către ducele Bavariei, trimisă din Cracovia, la 1 februarie 1531, citată de mai multe ori în Izvoare pentru Istoria Bavariei și a Germaniei (în germană), la p. 101, nota 145, se spune, între altele, că Regele Poloniei „a interzis rezidenților polonezi, chiar și celor mai săraci, să intre în Moldova (numită Valahia, pe atunci, în unele documente – n. n.: doar în documentele poloneze) sau să aibă relații cu aceasta. De asemenea, se interzicea ca în târgurile din Liovul rusesc „să pătrundă vreun valah” (moldovean).

[6] Kemény, op. cit., Cartea I, p. 40.

[7] În actele copiate de mine, în 1858, de la Bathyani’schen Muzeum din Karlsburg, referitoare la misiunea papală din mai 1552, până la jumătatea lui august 1554, pentru investigarea crimelor făcute de Martinuzzi la Gratz, Wiener-Neustadt, Gran și Wien, se găsește, la p. 275, o scrisoare a generalului Castoldo, din 30 noiembrie 1551, către Ferdinand, în care acesta scrie despre Martinuzzi „et qual en un punto rye i llore y promiette y niega, en er mismo muestra entention de santo, y onras de diablo, en un hora me assegura con tota la fe del mondo, dende a un ratto me hazze toccar con las manos todas las dudas y sospechas que se puender pensar” (în spaniolă).

[8] Ibidem, p. 449, spune tot el, după mărturii: „Cum essem puer, fui primus inter pueros, cum dispensator essem in aula Regis Joannis, primus inter diaspensatores; et cum essem Consiliarius, primus inter Consiliarios, et qui socium habet, dominum habet”,

[9] Ibidem, p. 394, se spune că Regele Johann Zapolya, înainte de a fi înlăturat, „Perfidia illius Monachi nullis meritis unquam potuit mitigari”, iar cel care a fost numit, la 20 mai 1553, Petrus Valzan, judecător al Budei, spunea, între altele (cu lacrimi în ochi): „Cum esset Rex Joanes et Regina Budae, frater Georgius, qui tum in aula, ut solebat, aderat, misit ad reginam Isabellam nobilem quendam puerum e familia Balassa, quem frater domi habebat in familiaribus, cumque puer secreto cum regina colloretur, supervenit forte fortuna Rex Johannes, quo conspecto Regina conversa ad eum inquit, interroga Rex hunc puerum, quid mihi a fratre Giorgio nuntiare jussus fuerit; ego enim id honeste non possum proloqui. Tum Rex ad puerum conversus, cum minis eum perterruisset, auditiva puero, quemadmodum eam de adulterio cum ea patrando interpellare jussus fuerat, interpella ritque ipsius fratris nomine, qui tum robistae et intergrae valetudimis et aetatis erat. Qua re in consilium delata, conclusum est, ut capite plecteretur. Quod supplicium dissimulanter exequi volens, fratrem cum literis ad principem Turcarum ablegavit, ut ea occasione e medio tolleretur, quibus in itinere a se ipso apertis, cum substitisset, interea Rex Joannes mortuus est, non sine suspicione inter Regnicolas, quod frater Georgius per medicum ipsius Joannis veneno tolendum curafit, quem medicum ego tum Judex Budensis existens, comprehendendum curavi; sed ille aufugit”.  După Horváth, Geschichte der Ungarn, Pest 1855, 2 volume, II, p. 50.

[10] Miles, op. cit., p. 41.

[11] Notițele de mână de la Arhiva Decanatului din Ipotești.

[12] Nu se pot da alte detalii.

[13] Kogălniceanu, op. cit., I, p. 207; Kemény, op. cit., p. 45; Wickenhauser, Moldawa, I, p. 25, crede, fără o bază documentară, că a fost întemnițat la Brussa; Pumnul, la p. 89, spune, tot documente, că a fost aruncat în valuri.

[14] Sadok Baracz, Viața unor armeni renumiți (în polonă), Lemberg 1856, p. 5. În Siret a fost găsită, în anul 1868, piatra de mormânt a lui Agopșa, încastrată în zidul cimitirului romano-catolic, de unde am copiat inscripția de mormânt.

[15] Cf. Minas Pezeszgian, Călătorie la Roma (scrisă în limba armeană), Veneția 1830, p. 192. Aceasta este „Zamca”.

[16] Sadok Baracz, a. a. O.: „Piatra de mormânt, cu epitaful, încă se mai păstrează”.

[17] Eutyches (monofizit – n. I. B.) propovăduiau cele două naturi ale lui Hristos, una omenească, după reîncarnare. Fleury, Tom. IV, Cartea 27. Baronius, la p. 448, nr. 91-93 u. A. m.


Zaharia Stancu: Rătăcire

 

Am aşteptat azi poşta de la târg

Să văd dacă-mi aduce vreo scrisoare

Şi n-a venit, şi-a fost o zi cu soare

Şi-am rătăcit pe câmpuri fără sârg

 

Am întâlnit cirezi de vite albe

Şi oi cu tina moale cu ciulini

Şi-o fată care-avea în ochi lumini

Şi-o salcie ce zvârle bani din salbe

 

Şi am văzut înveşmântată-n zale

Toamna, trecând într-un vârtej de praf

Şi-am numărat stâlpi strâmbi de telegraf

Înfipţi adânc la depărtări egale.

 

Apoi, când soarele gălbui şi rece

Spre dealul cu podgorii a căzut,

Eu m-am întors acasă abătut:

Din minte-mi chipul tău nu vrea să plece.

 

Simţeam că pot până în zori să-ţi scriu

Şi m-am trezit deodată fără gând

Şi n-am putut să-ţi scriu măcar un rând…

Nu ştiu ce sunt şi nici ce-aş vrea să fiu.

 

Ascult cum vântul se prelinge calm

Prin noaptea care a crescut înaltă.

Trec aripi moi în zbor grăbit spre baltă

Eu numele ţi-l murmur ca un psalm…

 

(Universul literar, XLI, No. 29, duminică 19 iulie 1925, p. 3)


Plata preţului exproprierilor din Transilvania

 

Click pe imagine şi citiţi despre

 

Plata preţului exproprierilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş şi încasarea de la împroprietăriţi a preţului loturilor.

 

(„Monitorul Oficial al Regatului României”, No. 74/1924, 3 aprilie – Supliment, pp. 3852-3854)


Dâmboviţa, Dorohoi, Mehedinţi, Muscel, Neamţ etc.

 

Click pe imagine şi citiţi Suplimentul pentru

 

Judeţele Dâmboviţa, Dorohoi, Mehedinţi, Muscel, Neamţ, Olt, Ploieşti, Putna, Râmnic, Romanaţi, Suceava

 

DÂMBOVIŢA: Voineşti, Pietrari

 

DOROHOI: Codreni, Meleanca, Lunca

 

MEHEDINŢI: Pătulele, Cioroboreni, Recea, Broscarii

 

MUSCEL: Cândeşti, Albeşti, Jugur, Stoeneşti, Lereşti, Dragoslavele, Domneşti, Stăneşti, Ograda, Corbi, Ţiţeşti, Bojeşti, Racoviţa, Valea Stânei, Rădeşti, Ştefăneşti, Goleşti

 

NEAMŢ: Mărgineni, Butnăreşti, Tazlău, Căciuleşti, Războieni, Bozieni, Dagâţa, Părcoşti, Băbuşa, Brănişteni

 

OLT: Frunzaru, Oporelu, Şerbăneşti, Timpeni

 

PLOIEŞTI: Smeuret, Ceraş, Vadu Săpat, Inoteşti, Parepa, Tomşani, Vălenii de Munte, Homoraciu, Gura Vitiori, Predeal-Sărari

 

PUTNA: Cornăţel, Lunca Dochiei,

 

RÂMNIC: Lacul lui Băban, Dumitreşti, Strâmba, Vulcăneasa, Broşteni, Andreiaşu de Jos, Reghiu, Pituleasa, Bălăceanu

 

ROMANAŢI: Băsgărăi

 

SUCEAVA (practic, judeţul Fălticeni, incluzând Iaşi şi Neamţ): Broşteni, Stroeşti, Stolniceni, Vascani

 

(„Monitorul Oficial al Regatului României”, No. 148/1922, 15 mai – Supliment, pp. 6770-6788)


Pagina 5 din 1.072« Prima...34567...102030...Ultima »