Dragusanul - Blog - Part 5

Şoseaua franciscană, la 2 noiembrie 1802

Pojorâta, Valea Putnei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

„De la luarea în stăpânire a Bucovinei, s-a construit un drum permanent comunicaţie între regiunea de aici, Transilvania şi Galiţia, pe o întindere de 35 de mile, la care au contribuit băştinaşii, cu munca şi cu cărăuşia, fără de nici o despăgubire. Odinioară nu se putea călători, din Transilvania, în Bucovina, decât călare, şi aceasta numai cu mare greutate; erai lipsit de orice adăpost. Acum care încărcate cu bunuri pot merge încoace şi încolo; se găsesc peste tot case de poştă bine organizate şi se obţin foarte uşor, de la şeful de poştă, cai numiţi de „Vorspann” (cai folosiţi pentru transportul gratuit al funcţionarilor în deplasare – cf notei 17 de subsol), care costă câte unul 10 creiţari, de fiecare milă. Numai în lunile de iarnă, zăpada cade în cantităţi mari şi, prin urmare, nu este de recomandat să călătoreşti. Marele împărat Iosif a fost acela care a pus să se construiască, în anul 1783, o şosea, care, pornind din satul Prundul Bârgăului, în comitatul Doboka, dă posibilitatea călătorului ce merge, din Transilvania, în Bucovina, să facă, într-o singură zi, un drum pentru care îi trebuiau, înainte, şase zile. În anul pomenit mai sus, s-a pus în stare de funcţiune şi un drum de poştă, şi un drum comercial între Sibiu şi Braşov, care parcurge 12 mile ungureşti”[1].

 

Mestecăniş, popasul de poştă – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

[1] Rohrer, Joseph, Relatarea călătoriei prin Moldova şi Bucovina, Academia Română, Călători străini despre Țările Române, Serie nouă, Vol. I (1801-1821), București 2004, pp. 155, 156


După voia Sfântului Medievalizării

 

Bucovina Rock Castle a fost verificată de toate instituțiile statului, inclusiv de Curtea de Conturi, care a constatat, verificând ediție cu ediție, legalitatea deplină în care s-a desfășurat și se desfășoară festivalul. Reclamațiile Sfântului Medievalizării, în fața căruia bat metanii Prefectura și Consiliul Județean (în toamnă, când am adresat un memoriu de eficientizare a festivalului, nici Deliberativul, nici Executivul Consiliului Județean nu m-au chemat pentru discuții lămuritoare), care au sprijin de sforari din partea veșnicilor uneltitori Buzincu și Blanaru, cele două căpușe aculturale de la instituția de incultură a Prefecturii Suceava. Savanți în fața Mirelei Adormita de la Prefectură, în ciuda faptului că nu au produs nimic sau că doctoratul lui Buzincu se bazează pe „lucrări științifice” publicate în „Crai nou” – un ziar pe care îl respect, dar care nu poate fi substituit unei publicații românești pentru doctorate.

 

Ieri, s-a aprobat aprobarea în Consiliul Județean Suceava, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că trebuie așteptat „avizul de legalitate” al Mirelei Adormita, care, cu siguranță, nu a auzit de concluziile controlului Curții de Conturi, concluzii care nici nu au greutate în fața bolboroselilor cruciatului pastor de oi și de oameni, care ne hărțuiește de peste doi ani de zile. Apoi, după viza Adormitei, se va convoca ditamai Consiliul de Administrație al Centrului Cultural „Bucovina”, care să aprobe consultativ proiectul și-abia după aceea, adică după 20 iunie, se va putea trece, pe servicii, la punerea în practică (caiete de sarcini, licitații etc.).

 

Dacă festivalul nu ar fi lucrat, în partea lui artistică, m-aș lăsa păgubaș, începând cu această clipă. Dar ar fi păcat să îi păgubesc pe tineri de o întâlnire directă cu TeseracT, Leprous, Skindred, Monuments, Mother’s Cake, Alternosfera și așa mai departe.


Bucovina Rock Castle: Opriţi planeta, eu vreau să cobor!

 

s-a năpustit pe cântece minciuna

şi-aud cum cad cuvinte sfârtecate,

prostia li-i duşman dintotdeauna

cu blestemata ei ferocitate:

nu mai e voie!, moliile ţipă

prin beznele care-mbrâncesc în noapte

şi-n ceruri nu mai e nici o aripă,

iar stelele s-au fost ascuns în şoapte

 

încât încep să mă tot tem de lume,

de lunecarea ei înspre niciunde

care transformă cântece-n postume

aglomerări de viaţă pe secunde,

dar nu mai este loc de crengi în cer

şi mugurii-s siliţi să se ascundă

cât timp prostia s-a-ncropit hanger

în coasta lui Iisus să mai împungă,

 

iar noi, doar trăitorii cântecelor sfinte,

bem sângele acela ca pe-o beznă

şi-apoi vedem cum sacrele cuvinte

ni se preling din rănile din gleznă

gonite nemilos de o otravă

a urii revărsate-n viitor,

şi-atunci vă strig, strivit de-această pleavă:

Opriţi planeta, eu vreau să cobor!

 


Petru Oloieru, starostele cântecelor neamului

 

Săptămâna viitoare, după marea sărbătoare a „Zicălaşilor”, prin care starostele Petru Oloieru va consacra, mâine, 45 de ani de existenţă, 300 de cântece vechi româneşti vor intra în interpretare şi dezbatere, interpretarea însemnând descifrarea ritmicităţilor extreme ale fiecărui cântec, mărturisite, în timp, de Franz Joseph Sulzer, Otto Wagner, Karl Engel şi aşa mai departe, iar dezbaterea vizând supravieţuirile în linii melodice vioaie, de măcar horă mişcată, ale unor cântece precum „Romanţa” lui Dimitrie Cantemir, care, în notaţie primă şi în ritmicitate extremă, conturează două cântece distincte, ultimul încă în viaţă. Există, desigur, în nevoia de înţelegere şi hora Muntelui Soarelui, numită „a buciumului”, care descrie aproape pictural ceremoniile astrale din jurul ziguratelor din Carpaţi (la Densuş, există încă deschiderea circulară prin zid, menită pătrunderii buciumului, din interior, pentru a anunţa bucuria cosmică a împlinirii „călătoriei prin Ceruri”, cum numea Mircea Eliade horirile străvechi), şi încă în variante din 1690, 1849 şi 1907, dar toate organic înrădăcinate în primordial.

 

Dacă nu mi-ar fi ieşit Petru Oloieru în cale, el ar fi rămas acelaşi mare muzician şi instrumentist, dar eu nu aş fi auzit niciodată respiraţia strămoşilor, fisura aceea în suflet sfârtecându-mi nevoia disperată de tăcere, care, precum undele izvoarelor, înveleşte şi freamătă contururile pietrelor, ca să nu le mai putem ghici lumina lăuntrică. Din fericire, Petru Oloieru există, iar ceata lui dumnezeiască (Răzvan Mitoceanu, Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă) probează că armoniile serafice sunt calea, de la noi, până lângă tălpile dumnezeirii.

 

La mulţi ani,

Petrică Oloieru,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

 


Mai există speranţe pentru BUCOVINA ROCK CASTLE 2019?

 

 

Categoric, da. Pentru că e sigur că Executivul şi Deliberativul Consiliului Judeţean Suceava, care s-au pronunţat în unanimitate pentru continuarea festivalului, nu se vor intimida de mofturile şefuistice ale numitei în funcţie prin pseudo-kinegheticus-konkurs Mirela Adomnicăi, „păpuşa-manechin” a unui partid aflat în derivă şi în care dânsa, provocând „oamenii care şi gândesc”, cum inspirat formula Preşedintele Gheorghe Flutur, şi dând un şut inconştient găştii politice care a transformat-o, dintr-o banală ţărancă din Dărmăneşti, în „prima doamnă” a judeţului Suceava.

 

Păcat de timpul care se pierde, păcat de întârzierea licitaţiilor şi de riscul de a rămâne fără o scenă profesională de primă mână şi chiar fără locuri de cazare. Am convingerea că Gheorghe Flutur nu va lăsa să piară un festival înfiinţat în primul mandat al domniei sale şi care, în sfârşit, ar putea aduce beneficii Consiliului Judeţean Suceava de peste un miliard de lei, cu condiţia ca proiectul să nu fie aprobat abia în 22 august.

 

Ştiam, dintotdeauna, că dacă faci un lucru bun, mulţi vor arunca în tine cu pietre. N-a fost bai. Dar să blochezi o uriaşă bucurie publică, doar ca să-ţi dai importanţă de imponderabil în scaunul de prefect, e prea de tot, e adomnicăi mirela, adică nici o făptuire devenită emblemă judeţeană.


Pagina 5 din 1.101« Prima...34567...102030...Ultima »