Dragusanul - Blog - Part 40

Mihnea

 

 

 

În muzica și în societatea românească, Mihnea e un personaj simbolic al bătăliei cu morile de vânt pentru demnitatea umană. Crede atât de intens în îndreptățirile noastre, încât arareori se mai trăiește pe sine și numai prin Sofia-Maria – Prințesa Speranței, muzica și versurile lui fiind, dintotdeauna, armă și armură, tăiș pătrunzător și metal protector pentru ascunderea rănilor sufletului. Cea mai dureroasă – dezamăgitoarea Suceava, care a spulberat în vânt și pustie, ca pe o cenușă, Bucovina Rock Castle. Definitiv și iremediabil.

 

 

 

 

În anul din urmă, cel mai cumplit pentru cultura română, Mihnea a supraviețuit. Și-a câștigat cele necesare traiului din practicarea unor meserii brutale, dar care îi garantau demnitatea înnăscută. Mihnea nu poate trăi sub ordinele imbecililor care domină discreționar toate domeniile de activitate socială românească. Mihnea nu poate suporta prostia și nu o să i se închine supus niciodată. S-a sufocat la fiecare interzicere „pandemică” a concertelor în aer liber ale trupei „Luna Amară”, pentru că, în România reală, nu mai există aer liber. Și nici respirație.

 

 

 

 

Un cântec vechi îi prelungește timpul, nici nu se-ntreabă și nici nu-și răspunde, doar ar fugi, și cum nu știe unde, salută cu securea anotimpul. Habar nu aveam, în urmă cu zeci de ani, când scriam aceste versuri, cu care am câștigat „Labiș-ul”, că intuiam și defineam destinul Mihnea al unor necuprinse generații de creatori români. Pentru că Mihnea ne reprezintă și ne cuvântă pe toți.

 

 

 

 

La mulți ani, Mihnea,

și Dumnezeu să ni te ție!

Ca să avem și noi o bucurie…

 

 


Tiberiu Avram lansează un nou roman

 

 

 

Nu înseamnă şi nu a însemnat pentru mine o surpriză tentativele cunoscutului lider sucevean de presă, Tiberiu Avram, de a se împlini şi prin naraţiuni ample, în care, pornind de la fapte reale, care i-au marcat sufletul şi memoria, să încerce să înţeleagă (nu să şi explice), oameni şi întâmplări. Şi o face dezarmant de onest, fără înflorituri inutile, rarele recursuri la hiperbole reprezentând, de fapt, raportări la universal, din perspectiva condiţiei existenţiale a generaţiilor noastre. Şi tocmai onestitatea aceasta narativă, fără stropi de trucuri sentimentale, place lumii, Tiberiu Avram devenind, aparent pe neaşteptate, o adevărată personalitate şi a scrisului literar, nu doar jurnalistic, în acest nord de ţară românească a Moldovei. Am întâlnit puhoi de oameni cu suflete limpezi şi proaspete la Gura Humorului, care veniseră să cumpere cartea „Aventuri pe şase roţi”, primul roman al realităţii (nu neapărat realist), pe care l-a scris şi publicat Tiberiu Avram, după câteva volume de publicistică.

 

 

 

 

 

Citisem romanul, la o corectură primară, şi am fost la fel de entuziasmat, ca şi distinsa Prof. Univ. Dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, în prefaţa noului roman, de acelaşi filon „captivant” al naraţiunii, deci de intimitatea tulburătoare care se încheagă între autor şi lector, o intimitate fluidă, care parcă ar adopta cuvintele pentru desluşirea propriilor aduceri aminte. Iar consecinţa imediată, manifestată chiar în timpul lansărilor, este cea a unui adevărat spectacol, în care sufletele sărbătoresc, pentru că fiecare carte, indiferent de autor, este ca o rugăciune şoptită într-o catedrală. Prin cărţi ne îndumnezeim toţi cei care nu suferă de maladia ereditară a suficienţei şi a invidiei.

 

 

 

 

Felicitări, Tiberiu Avram, chiar dacă ştiu că merite mari în a te „împinge” la scris au şi prinţesele tale, Clara şi Dinuţa, tot aşa cum ştiu că, dacă n-ar fi existat în lăuntrul tău sămânţa sentimentală a inspiraţiei, nimic nu s-ar fi ivit în lumina zilei, nici măcar mugurii.

 

 


Radu Bercea: Memoria retinei

 

 

 

 

Puteţi vizualiza albumul lui Radu Bercea „Memoria retinei”, făcând click pe imaginea copertei.

 

 


Radu Bercea sau viaţa pe două tărâmuri

 

Radu Bercea

 

 

Născut în Cuciurul Mare al pe nedrept uitatului Mircea Streinul, pictorul Radu Bercea a trăit pe două tărâmuri: cel al suferinţei, în timpul opresiunii comuniste, şi cel al împlinirii, care cuprinde copilăria şi destinul de zugrav al luminii, de după eliberarea din lagărele de muncă forţată. Fiind un artist plastic îndrăgit, Radu Bercea nu mai are nevoie de vreo prezentare, nici măcar astăzi, de ziua naşterii sale. De aceea, prefer să vorbesc despre destinul de stejar al lui Radu Bercea, care îşi vede viaţa împlinită prin urmaşi şi prin urmaşii urmaşilor săi; şi o voi face folosindu-mă de peniţa de caligraf al sufletelor a lui Radu Bercea, apelând la uriaşa mea colecţie de fotografii ale lucrărilor marelui pictor român, care trăieşte în Gura Humorului. Şi asta, pentru că Radu Bercea mai are un domiciliu secret, în afară de cel din inima mea, templul mult mai statornic şi mai durabil al familiei:

 

 

Bunicul lui Radu Bercea

 

Copiii lui Radu Bercea

 

Sentimentul familiei

 

Nepoţii lui Radu Bercea

 

 

La mulţi ani, Radu Bercea,

şi Dumnezeu să ni te ţie

numai întru bucurie!

 

 


poartă stigmatul din Săgetător

 

 

 

păşeam prin vremi atât de-ndepărtate

încât copacii se trezeau în zori

ca nişte zei, ca o singurătate

pe care-o retrăiesc adeseori,

şi tot în zori dezlănţuirea ierbii

zidea în zări acelaşi colţ de rai

şi coborau din zodiacuri cerbii

şi alergau, şi alergau, şi mai

 

 

mă îndemnau să-i însoţesc pe cale

până spre locul sacru de popas

şi mi-am văzut strămoşii, cum agale

se-ndepărtau de ceea ce-a rămas

colb al uitării şi al amăgirii

depus atât de gros în viitor,

deşi în zarea vremurilor mirii

poartă stigmatul din Săgetător

 


Pagina 40 din 1,484« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »