Dragusanul - Blog - Part 40

1885: Răbdare!

*

Români, opriți strigarea că „roșii” ne fură,

Că țara pentru dânșii destule rele-ndură,

Lăsați-i să se scalde în jafuri și omor,

*

Să punem la-ncercare răbdarea, cât va ține,

și dacă ni-o vom pierde să știe orișicine

că-atunci pieri-vor hoții cu toată ceata lor!

*

Și-amar va fi de dânșii când țara-nverșunată

De-atâta suferință, durere îndurată

Va răzbuna tot răul ce-atât l-a suferit

*

Și mila, rugăciunea deoparte vor fi date

Căci ele nu se cade să fie acordate

Acelora ce țara mereu au asuprit!

*

(Ciulinul, Anul III, No. 95, Duminică 4 august 1885).

 


Ascultând „Rapsodia” lui Ciprian Porumbescu

*

Nu ştiu dacă există sau nu români care să fi putut asculta, vreodată, „Rapsodia Română” a lui Ciprian Porumbescu. Oricum, eu am auzit-o astăzi, după orele de repetiţii ale orchestrei Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. Mai întâi, pe bucăţi, cu viori şi ţambal, apoi şi cu braci şi contrabas, iar în cele din urmă, de la capăt, la capăt, într-o execuţie care m-a dat gata. Iar mâine va fi şi mai bine, urmând să se repete şi alte piese. La cât a compus Ciprian Porumbescu, cred că vom avea de lucru pentru încă două dintre zilele lui de naştere – doar atât mai am şi eu până la pensionare. Oricum, ne străduim să dăm curs ultimelor lui cuvinte, şoptite în 25 mai / 6 iunie 1883: „Nu lăsaţi muzica mea să moară!”.

*

„Rapsodia Română”, concepută într-o manieră preclasică, aproape romanescă, precum cântecul acela din 1476, pe care l-a adus la Suceava Maria de Mangop şi pe care l-au cântat „Zicălaşii” în Cetatea Sucevei, în urmă cu vreo doi ani, este de o frumuseţe tulburătoare prin nobleţea demnităţii cu care creatorul îşi apără vremelnicia. Exploatează, într-un stil interpretativ vioristic propriu lui Ciprian Porumbescu, stil pe care Narcis Rotaru şi Adrian Pulpă sunt pe cale să-l înţeleagă pe deplin (pe ei, pe viorişti, cade greul spectacolului), mai ales că Răzvan Mitoceanu le-a arătat, la un moment dat, pe vioară, cum se obţin anumite efecte armonice, regăsibile şi în „Balada”. Muncă multă din drag de drag, iar impresia mea că pe o rază de lumină poposise şi Ciprian Porumbescu lângă „Zicălaşi” s-ar putea să ascundă o realitate. De care ne vom convinge sau nu, sâmbătă, 14 octombrie, în ziua naşterii personajului pururi emblematic al Bucovinei.

*

*


Ilustrația română: Niște profesori distrați

*

UN PROFESOR DISTRAT

*

Un profesor dintre cei distrați pleacă, într-o dimineață, la frizer. Afară, ploaie și vânt. Ieșind în stradă, după cațiva pași, vântul îi întoarce umbrela pe dos, rupându-i un arc. În trecere, intră la umbrelar și-i lasă umbrela, ca s-o repare, până la reîntoarcerea sa de la frizer. Aici, însă, mai avea trei umbrele în reparație: a doamnei, a fetei și a băiatului, care așteptau, mai de mult, ca să fie scoase. După ce termină la frizer, din obișinuință, se îndreptă spre cuier și puse mâna pe o umbrelă străină. Proprietarul umbrelei observă, prin oglindă, gestul, spunându-i:

– Domnu’… ați gresit adresa…

*

Profesorul, rușinat, se scuză și puse umbrela la locul ei. Ajuns la umbrelar, scoase cele patru umbrele și se urcă în tramvai. Întâmplarea făcu ca, în același vagon, pe banca din fața lui, să se afle clientul cu pricina de la frizer. Observându-l pe profesor, cu patru umbrele în brațe, îi zise ironic:

– Domnule v’a mers bine azi, nu-i așa?…

*

*

ALT PROFESOR DISTRAT

*

Un profesor se întâlnește, după vreo 15 ani, cu un fost elev al său. Între altele, îl întreabă:

– Dar bătrânul dumitale, ce mai face?

– Tata, răspunse tânărul, a murit, acum vreo zece ani.

– A, da, da, da…, replică profesorul: de aceia îl văd atât de rar…

*

 

 

(Ilustrațiunea română, Anul I, nr. 4, joi 18 iulie 1929).


Mulțumiri și recompense pentru antiromânism

*

Încântat până peste poate de antiromânismul ierarhilor Bisericii greco-orientale române din Transilvania, contele Ștefan Tisza, șeful guvernului maghiar, le-a mulțumit acestora pentru „declarațiunea patriotică” din 6 septembrie calendar vechi și, desigur, i-a recompensat cu o creștere a salariilor de 40 %, creștere numită „o urcare de scumpete”. Nu avea cum bănui contele Tisza că, peste doar doi ani, toți acești ierarhi români, dar patrioți maghiari, cu excepția mitropolitului Vasile Mangra, care va răposa între timp, vor fi liderii patriotismului… românesc unionist, cu ocazia Marii Adunări de la Alba Iulia.

*

Tot pe atunci, Nicolae Iorga scria în jurnalul său, provocat de smintelile austro-patriotarde ale bucovineanului Dori Popovici, că, atunci când românii vor intra în provinciile răzlețite, toți cei care înjurau oștirea română în 1916 o vor binecuvânta la sosire, iar noi, românii din Regat, nu doar că nu ne vom supăra, dar îi vom copleși cu onoruri și funcții. Iorga punea un pariu cu sine și l-a câștigat, cu rezultate peste închipuirile sale, dacă dușmanul unității românești, episcopul Miron Cristea, avea să ajungă primul patriarh al românilor de pretutindeni din întreaga lor istorie.

*

„Consistor plenar.

*

Joi, în 6/19 Octomvre 1916, s-a întrunit consistoriul plenar al diecezei noastre, în care P. S. S. D. episcop diecezan a prezentat răspunsul ministrului prezident, contele Ştefan Tisza, datat 14 Septemvre, prin care anunţă P. S. Sale, că a luat cu recunoştinţă la cunoştinţă declaraţiunea patriotică a consistoriului plenar, ţinut la 6 septemvre, şi că a suşternut (înmânat – n. n.) acest act patriotic Maiestății Sale cesaro şi apostolico regeşti; mai departe, rescriptul datat 4 Octomvre, prin care aduce la cunoştinţa P. S. Sale că Maiestatea sa cu vie mulţumire preagraţios a primit omagiul şi declaraţia de fidelitate a Consistorului gr. or. român din Arad, făcut din incidentul declaraţiei de războiu a României.

*

Prezintă mai departe actul Prea Sfinției Sale, în calitate de prezident supleant, prin care aduce la cunoştinţa consistoriului că, în înţelegere cu excelenţa sa, alesul arhiepiscop şi mitropolit Vasile Mangra, a stabilit ziua sfinţirii, întru episcop şi a introducerii dânsului în scaunul mitropolitan, pe 16/29 Octomvre, în Oradea-mare.

*

Consistorul luând act despre acest act istoric în viaţa noastră bisericească, deleagă pe asesori congresuali Roman R. Ciorogariu, Sava Raicu şi Gheorghe Popa să ia parte în representanţa diecezei. S-a urmat, apoi, la petiţia corpului profesoral şi a funcţionarilor diecezani de a li se vota, pe durata războiului, o urcare de scumpete de 40 % la salariul fundamental. Cosistorul încuviinţează cererea” (Biserica și Școala, Anul XL, Nr. 41, Arad, Octomvrie 9/22 1916, p. 310).


Antiromânismul ortodoxiei transilvane

*

Scrisoare circulară către venerabilul cler şi către poporul dreptcredincios român din de Dumnezeu păzita metropolie a Românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania.

*

România, căreia fiinţă i-a dat patria noastră, Ungaria, căci Radu-Negru de la Făgăraş a întemeiat principatul Ţării-româneşti, Dragoş din Maramurăş a întemeiat principatul Moldovei şi cu sprijinul monarhiei Habsburgice s-a ridicat şi s-a întărit România modernă, liberă şi independentă, care de bună voie s-a legat de monarhia noastră cu contract de credincioşie, cu făgăduieli de sprijinire reciproc: România – spre marea noastră durere – a călcat făgăduiala de credinţă, a rupt peceţile contractului în chip perfid şi a ridicat arma asupra acelor fraţi, cari de doi ani de zile luptă pe moarte şi viaţă cu o vitejie nemaipotrivită împotriva duşmanilor monarhiei.

*

Da, ei n-au ascultat porunca sângelui, n-au auzit chemarea tainică a fraţilor de o limbă şi un sânge de a ne da mâna de ajutor, ca trupele regatului român să lupte alăturea cu noi împotriva duşmanului comun, care tinde la nimicirea patrie noastre şi la sugrumarea neamului românesc, să lupte hotărâţi şi cu bărbăţie în contra Rusiei cotropitoare. Nu, ci ei amăgiţi de lupii îmbrăcaţi în piei de oi şi ameţiţi de făgăduielile lui Iuda, au considerat cele mai vitale interese ale neamului şi sub cuvântul că vin „să ne slobozească”, vin să ne facă robi muscalilor, vin înfrăţiţi cu hoardele ruseşti, cari au jefuit şi au aprins satele şi bisericile întemeiate de Ştefan cel Mare, cari au ucis pe urmaşii plăieşilor vestiţi dela Dumbrava-roşie, cari au necinstit Putna şi Suceava, locuri sfinte de închinare sufletului românesc – vin acum să ne calce şi să ne fure moşia agonisită de moşii şi părinţii noştri cu sudori de sânge!

*

Unde vă este şi în ce se arată patriotismul vostru, Români ucigători de fraţi, vă întrebăm cu Lactanţiu: „Cum patriotismul vostru poate să fie o virtute? Poate să existe o virtute într-un sentiment esenţialmente duşmănos şi răutăcios? Binele, la care tinde iubirea voastră de patrie, constă în a face rău altora? Voi întindeţi graniţele voastre în hotarele vecinilor voştri, voi creşteţi puterea voastră, veniturile voastre, dezbrăcând pe alte națiuni? Puteţi voi să numiţi virtutea aceea ce e distrucţiunea a toată virtutea? Voi rupeţi legăturile societăţii umane, voi distrugeţi inocenţa, voi nutriţi rapacitatea, voi nimiciţi ideea de dreptate. Drept aceea şi urile naţionale sunt necompatibile; acolo unde lucesc armele, dreptatea se nimiceşte. Poate să fie drept acel ce vatămă, urăşte, despoaie şi ucide? Iată faptele voastre, a celor ce ziceţi că vă iubiţi patria (Lactantius. Div Inatit., VI. 6.).

*

Acela care, cu vorbele vicleniei pe buze, cu dorul de jaf în suflet, vine în hotarele noastre nu-i frate, ci cel mai păgân duşman, care, pentru a-şi împlini pofta sălbatică, îşi omoară fraţii şi părinţi. Da, fraţii de ieri, astăzi prin voinţa şi faptele lor păcătoasă şi nelegiuite s-au făcut pentru noi în cei mai mari şi mai urgisiţi duşmani, asupra cărora glasul sângelui şi legea firii porunceşte să-ţi rădici braţul fără milă. „Că cel ce varsă sângele omului, pentru sângele aceluia sângele lui se va vărsa” (Facerea, IX. 6 ).

*

Iubit cler şi popor! Avem cea mai mare mângâiere şi bucurie a sufletului că iubirea voastră faţă de patrie e nemărginită, că alipirea şi credinţa voastră cătră înaltul tron sunt neclătite, că din iubirea, alipirea şi credinţa aceasta curată şi tradiţională purcede ascultarea voastră necondiţionată şi isvorăşte vitejia, care mai ales în anii din urmă în mod atâta de strălucit din nou ați dovedit-o. De aceea vă sfătuim, mai vârtos acum, în aceste zile de cea mai grea cumpănă, şi vă îndemnăm cu cuvintele sf. apostol Petru ca cu blândeţe să vă supuneţi autorităţilor şi rânduielilor înaltei stăpâniri „ori împăratului, ca celui mai presus, ori guvernatorilor, ca celor trimişi de el spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine, căci aşa este voia lui Dunezeu, ca cu facerea de bine să amuţiţi necunoştinţa oamenilor celor fără de minte, ca cei liberi, iară nu ca cum aţi avea libertatea, ca un acoperământ răutăţii ci ca servii lui Dumnezeu” (I. Petru, C. II. v. 13-16.).

*

Faţă cu noul duşman, care râvneşte în chip atâta de păcătos la ştirbirea şi la stricarea hotarelor patriei noastre, veţi şti să luptaţi cu aceeaşi îndârjire, vitejie şi credinţă, cu care eroii noştri au sfărmat cetăţuile de granit de la Iwangorod. Căci dragostea, credinţa şi alipirea cătră tron şi patrie vă va lumina mintea şi sufletul, vă va întări inima şi vă va oţeli braţul.

*

Întăriţi-vă dar cu credinţă în Dumnezeu, bucuroşi fiind în inimile voastre că aţi ştiut şi aţi putut să dovediţi credinţa şi alipirea voastră cătră tron şi patrie cu fapte atâta de strălucitoare şi cu jertfe atât de scumpe. Fiţi cu încredere că, în ziua judecăţii şi a răsplătirii, Maiestatea Sa înălţatul nostru împărat şi rege, împreună cu luminatul său guvern ungar nu vor întârzia a răsplăti după merit credinţa şi vitejia, cu care aţi apărat tronul şi patria, asigurând condiţiunile pentru dezvoltarea şi întărirea etnică, culturală şi economică a poporului român din patrie.

*

Noi n-am provocat şi n-am dorit războiul cu fraţii noştri şi cu toată sinceritatea am stăruit pentru înfăptuirea păcii şi bunei înţelegeri între români şi maghiari şi credincioşi chemării noastre nu vom înceta de a ruga pe Dumnezeu ca să ne trimită pacea de sus, pacea la toată lumea, pentru că zice sf. Vasile cel mare: „Nu există un cine mai mare, decât pacea, care este un dar ceresc, a căreia şi numele numai este mai dulce, decât orice” (Basil Ep, 46, 1. Ep. 70.)

*

Isus Hristos este principiul păcii, zise sf. Grigorie; apostolii au predicat pacea lui Dumnezeu. Armonia domină în Dumnezeu şi în toată creaţiunea; oameni trebuie să inainteze pe creatorul, păzind între ei concordia şi în puterea acestei condiţiuni trebuie să existe cetăţile, societăţile şi popoarele (Greg. Naz. Orat, 12.).

Oradea-mare – Nagyvárad – la 8/21 Septemvrie 1916,

*

Vasile Mangra m. p. / ales și întărit arhiepiscop

Ioan I. Papp m. p. / episcopul Aradului

Dr. Miron E. Cristea m. p. / episcopul Caransebeșului”.

*

*

(Biserica și Școala, Anul XL, Nr. 40, Arad, Octombrie 2/15, 1916).


Pagina 40 din 868« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »