Dragusanul - Blog - Part 35

1936: Demnitate suprimată în închisoarea din Suceava

 

„La Suceava, deţinuţii politici (comunişti – n. I. D.) sunt izolaţi în celule, fără foc şi fără sobe, fără nici un ajutor medical şi fără medicamente. Din pricina regimului la care sunt supuşi la Suceava, următorii deţinuţi politici au murit, în cursul ultimului an: Dermaugi, Baradj, Sarindar şi Minker; în urma relelor tratamente, în 21 martie 1936 a murit Kisch Ludwig. Deţinuţii care reclamă la director sau la primul procuror sunt bătuţi sălbatic a doua zi, cum este cazul lui Rudenco Feodor, Korolenko şi alţii, precum Artensia Găină, Protopopescu Marin, Luca Rosa, Leibovici Zisu, Rosemberg S., Veinstock, Torban I., Sârbu, Picher, Stoica G., Adler etc.” (La digne supplie des prisonniers politiques en Roumanie, in La Défense, 10 année, No. 377, Vendredi 20 novembre 1936, p. 7)


În plin necunoscut, de Gavril Todică

Eleonora Zugun. în cartea fenomenelor paranormale Mind over Matter

 

O senzaţie a zilelor noastre este, fără îndoială, Eleonora Zugun şi demonul ei. O fetiţă de 13 ani, din Dorohoi, infes­tată şi maltratată de „dracul” – cum se exprimă ea. O doamnă binevoitoare din Bucovina a plimbat-o şi o mai plimbă pe la somităţi medicale în Viena şi Lon­dra, ca să o poată vindeca. Rezultatul e nul cât priveşte vindecarea, dar toată presa de specialitate din Austria, Germa­nia, Anglia, America, Franţa, tratează pe larg fenomenele extraordinare, ce se pe­trec cu această fată, cu acest „medium”, cum se zice în terminologia ocultistă. Patru memorii ştiinţifice au apărut, până acuma, în chestiunea Eleonorei.

 

Un memoriu al psihistului F. Grünewald, în revista germană Psychische Studien din Lipsca.

O broşură a doamnei Wassilko, Der Spuk von Talpa, în editura Barth din München.

Un articol antemergător al psihistului din Londra, Harry Price, publicat în Journal of the American Society for psychicaJ Research (August,1926).

E în curs de publicare un memoriu al profesorului Thiring din Viena şi o a doua broşură a doamnei Wassilko.

 

Fenomenele sunt nenumărate: cu zecile, într-o singură zi.

Rezumăm câteva, după scrisoarea preo­tului Ionichie Irimciuc, superiorul mănăstirii Gorovei, către dl doctor Pădeanu din Bucureşti (publicată în revista Ini­ţierea):

 

„Eu, personal, şi alţi părinţi ai mănă­stirii am văzut mai bine de 400 de feno­mene, în majoritate ridicări de obiecte în aer, ce veneau asupra fetei.

 

1). În Miercurea Patimilor, când un preot îi cetea, în biserică, seara, pe la ora 8, a venit, prin uşa deschisă a bisericii, o lingură de lemn din bucătăria servito­rilor, depărtată de 50 m., şi a lovit-o în cap. Eu singur am ridicat lingura de jos.

2). A fost apoi lovită, de două ori, cu capul de duşumea, cum sta aplecată sub patrafirul preotului.

3). După ce i s-a cetit de preot, mergând să se închine la icoane, iată că o masă, ce se afla în biserică, fu trântită violent pe podeală.

4). În aceeaşi seară, când s-a culcat, a fost trântită jos din pat, de două ori.

5). Am dispus să se culce jos, pe duşumea, dar atunci a început să fie lovită de veri­gile (roatele) de la plită (cuptor), de cu­iele din zid, de bucăţi de zahăr cubic, de o damigeană şi un sfeşnic. Eu strângeam lucrurile şi le treceam în dormitorul meu, de alături.

 

6). Încetând aceste lovituri, au început bombardări în uşa mea, cu o pereche de ghete, cu mare violenţă, o râşniţă de ca­fea, o legătură de 20 kg făină de grâu, o cutie de chibrituri, haine din cuier etc.

7). A urmat, apoi, stingerea luminii ce-o aveam în mână, a rupt o pernă şi a arun­cat-o în capul nostru.

8). Pe fată a început a o lovi cu pumnii în piept (mai bine de 10 lovituri, fata strigând mereu: Văleu! mă bate!).

9). Hainele bărbăteşti, ce le aveam cu mine, le-a aruncat în lumânarea noas­tră, stingând-o.

10). Am dat hainele în salon, am în­chis şi încuiat uşa, dar uşa s-a descuiat şi deschis imediat, singură. Lucrul s-a re­petat de 3 ori.

 

11). Odată cu descuiatul uşii, un băiat, ce sta pe o ladă cu lingerie, a fost zguduit de 10 ori. Eu priveam toate cu resemnare, iar fata era acoperită şi peste cap cu plapoma. La 12 fără un sfert, am intrat în lini­şte.

12). Dimineaţa, am găsit sub mine, în aşternut, 3 cuie mari.

13). A doua zi, în bucătărie fiind 4 oameni şi Eleonora, s-a ridicat o oală de pe cuptor, ca de 2 kg, cu ceai, s-a înăl­ţat până la un metru în aer şi apoi a fost trântită jos, fără să se verse o pică­tură de ceai din ea.

14). În aceeaşi zi i s-a pus, din rafturi, o oală în cap.

15). Pe mine m-a lovit cu un cartof de­gerat.

 

16). A adus un topor, de la tăietor, ce era la 10 m depărtare, trecându-l prin 2 uşi deschise şi lovind pe Eleonora cu muchea în picior.

17). Seara, la ora 7, a ridicat o oală de ciorbă dulce de pe cuptor, fiind de faţă 6 bărbaţi şi 2 cucoane, şi a trântit-o în mijlocul bucătăriei, vărsând conţinutul fierbinte peste picioarele tuturor, îndeo­sebi peste ale Eleonorei.

18). În acea seară, în timpul mesei, s-a aruncat cu zahăr în lampă, s-a stricat un pahar de vin, a aruncat zahăr pe masă, a luat o ceaşcă cu cafea, cu tot, şi cu far­furioara ei şi le-a sfărmat în bucăţi, în mijlocul cerdacului.

19). A adus, prin uşa deschisă, o cutie de chibrituri aprinse, trecând-o prin altă uşă, în odaia mosafirilor: a dat foc în pivniţa de zarzavat, arzându-mi tot – nefiind nici foc, nici vânt prin preajmă.

20). A vârât într-un vas cu var o haina călugărească a unui frate.

 

21). Eleonora, fiind la răsădit varză, cu alte fete, în grădină, i s-a adus, din bucătăria servitorilor, de la 100 m depărtare, o bucată de came, ce fierbea pe maşină şi i-a vârât-o în sân, fără să vadă cineva, decât auzind ca ea începe să strige: Văleu, mă frige!

 

Inginerul ocultist Fritz Grünewald, din München, fu chemat de specialiştii din Cernăuţi şi a studiat pe Eleonora timp de 2 săptămâni, înregistrând 187 de fe­nomene.

Dl Pădeanu, de la Bucureşti, a trimis pe secretarul revistei dumisale la faţa locului, unde a mai aflat următoarele feno­mene:

 

22). Pe când dl secretar, sceptic, vizita mănăstirea (fiind de faţă preotul şi Eleonora), sare dopul de la o sticlă cu vin, ce o ţinea fata, şi-l stropeşte cu vin pe faţă. Voind să plece, şoferul cade într-o ame­ţeală, ce-l ţinea 10 minute. Revenindu-şi în fire şi voind să întoar­că automobilul, se căzneşte, o jumătate de oră, căci, de câte ori reuşea, să o întoarcă, maşina revenea singură la loc.

23). Altădată, Eleonora fu lovită de o monedă. Preotul o lua, o curăţa, constatând că era o monedă veche de 108 ani. O dădu Eleonorei, care o îngropă în pă­mânt şi puse o cărămida pe locul respectiv. Abia făcu, însă, câţiva paşi şi moneda o lovi din nou în spate. Dându-sc cărămida la o parte şi deschizându-se groapa, se constată că moneda dispăruse. Părintele stareţ luă moneda şi o puse în buzunarul său, spre a vedea dacă fenomenul se mai reproduce. Dupa o jumătate de oră, băgând mâna în buzunar, constată că moneda nu mai era acolo.

24). O fată din Bucecea, care se pre­tindea vrăjitoare, a venit să înveţe pe Eleonora cum să-şi hrănească diavolul. A făcut o mămăligă fără sare, mestecată de la dreapta, spre stânga. O puse pe o farfurie cu lapte şi o aşeză în pod. Când, peste câtva timp, se duse în pod, găsi mămăliga vârâtă în nişte ţoale. O puse la loc şi, la a doua vizită, o găsi în cenuşă, în loc de lapte, deşi nu era deloc cenuşă în pod, iar oblonul fusese închis şi ni­meni nu pătrunsese acolo.

 

25). Pe când vrăjitoarea se cobora pe scară, fu lovită cu un ciomag în cap, deşi nu era nimeni în pod.

26). Punând un ou lângă farfuria cu lapte, oul a fost aruncat în capul fetei, murdărind-o. Farfuria a fost aruncată, prin fereastra podului, jos, pe iarbă, spărgându-se. O altă farfurie din pod a fost azvârlită la fel, pe nişte lemne, dar nu s-a stricat.

27). Şeful postului de jandarmi, îndoindu-se de realitatea fenomenelor ce i se povestiseră, fu lovit cu o bucată do cărămidă, venită din pod, lucru de care s-a speriat foarte tare.

 

28). Pe când inginerul Grünewald sta, cu Eleonora, la masă, veni, prin aer, un toc de cauciuc, de la o pereche de ghete ale lui, ce se aflau în altă cameră, şi apoi se aşeză pe masă.

29). Tot pe acea masă se mai aflau 2 monede de 2 lei, un ceasornic, o ruletă, nişte mărgele ale fetei şi câteva bucăţi de zahăr. Zahărul a sărit în capul fetei, mărgelele au plecat şi s-au întors după 10 mi­nute la locul lor. Monedele s-au ridicat, s-au lovit de tavan şi apoi au căzut la loc. Ruleta a sărit şi l-a lovit pe Grüne­wald, apoi a căzut în iarbă, la distantă de 5 m.

30). Într-o zi, cumpărând din satul apropiat, Vârful Câmpului, nişte zahăr şi punându-l în mâneca unei polcuţe, atârnată în cui, zahărul dispăru şi nu putu fi găsit, cu toate cercetările călugăriţe­lor. Seara, pe când se aflau la masă, au început să lovească pe Eleonora câte 3 bucăţele de zahăr, până când i s-a înapoiat toată cantitatea ce cumpărase.

 

31). Două ouă au fost luate de sub cloş­că, aduse în casă prin două uşi şi sparte pe duşumea.

32). Bucătăreasa a luat 7 ouă, pentru gă­tit, şi, când a ajuns la bucătărie, a constatat că 3 lipsesc.

33). Într-o seară, a fost scoasă sticla de la o lampă aprinsă, trântită de tavan şi apoi căzută pe pământ, fără a se sparge.

 

34). O haină lungă a Eleonorei începu a i se sfâşia, de jos, în sus, şi cu toată lupta fetei de a opri fenomenul, haina a fost ruptă în întregime.

35). Pe când voia să pună nişte cartofi, toţi îi veneau în cap.

36). Odată, părintele stareţ i-a dat Eleo­norei 3 colaci. Unul i-a fost smuls din mână, ridicat până în tavan şi trântit pe duşumea, iar ceilalţi doi au fost aruncaţi în spatele stareţului, deşi fata căuta sa-i ţină strâns.

 

37). Altădată, dându-i-se o Psaltire, să cetească, fata fu lovita cu ea pe frunte, de trei ori, şi apoi Psaltirea fu rupta în bucăţi.

38). O călimară străină, necunoscută, a venit prin aer, lovind pe inginerul Grü­newald în piept.

39). O strachină cu hrean a fost ridicată în tavan şi spartă de duşumea, un capac de fier, de asemenea. Nişte foarfeci din cui au fost azvârlite în tavan, cu forţă, şi s-au înfipt într-o bârnă.

 

40). Pe când Grünewald nota fenomenul precedent, o cană smălţuită, de o jumătate kg, a fost aruncată oblic în tavan şi a căzut în cratiţa cu lapte, cu gura în sus, începând a se învârti în ea.

41). Muriseră nişte găini în sat. Un ghem de pene a venit, din vale, şi a lovit pe Eleonora în piept, împrăştiindu-se apoi în toate părţile.

42). Într-o zi, Eleonora sta pe un scaun, în faţa bucătăriei, şi fu aruncată jos, în troaca găinilor. Mai târziu, o lingură o lovi în cap, iar masa din cameră a în­ceput a merge şi a se ridica.

 

43). Altădată, dintr-un butoi cu res­turi pentru porci, ieşi un băţ, care servea de mestecător, şi lovi atât pe Eleonora, cât şi pe stareţ.

44). O ceaşcă a ieşit din casă şi a lovit pe Eleonora. Unei bucătărese i-a fost smulsă din mână o cutie de chibrituri şi apoi aprinsă spre gura Eleonorei.

45). Într-o zi, spre a nu mai lăsa obiec­tele să fie aruncate, stareţul a strâns mai multe din ele în camera sa, între care şi o râşniţă. Voind, mai în urmă, să ia râşniţa, ea dispăruse. Ulterior, râşniţa fu aruncată, cu putere, de uşă şi stri­cată.

 

46). Lumânările aprinsese stingeau. Lu­crurile pe care Eleonora le lua să le cu­reţe îi zburau din mâini, spărgându-se, sau erau azvârlite la distanţe mari.

47). Un şervet din cui fu băgat în oala cu mâncare, iar săpunul de rufe azvârlit în asistenţi.

48). Într-o zi, o găleată cu apă fu azvârlită spre un grup de oameni, udându-i până la piele.

 

49). Un făcăleţ de mămăligă lovi pe Eleonora în cap, în umăr şi apoi căzu jos, unde începu a se învârti pe loc.

50). De nenumărate ori, Eleonorii i se încleştau dinţii, neputându-şi deschide gura. Într-o zi, i s-a întâmplat aceasta chiar în faţa arhimandritului Ciubotariul, su­periorul mânăstirii Neamţ.

 

Acestea sunt numai fenomenele produse la mănăstirea Gorovei, foarte puţine în comparaţie cu celelalte, descrise în memo­riile menţionate şi care se vor mai de­scrie. Ele sunt drastice şi, vorbind spiriticeşte, ne fac impresia că atât Eleonora, ca medium, cât şi demonul ei, ca spirit in­ferior, dar nu tocmai „drac”, au să-şi expieze ceva păcate. Fenomenele nu vor înceta, până nu se va împlini expiaţiunea. Atunci vor înceta de sine. Ele mai pot avea darul să zguduie, tocmai astăzi, în frământările noastre excesiv de materialiste, scepticismul savan­ţilor de multe categorii, care nu văd de­cât până la vârful nasului.

 

Pot constitui dovezi drastice, ca tot natul să înţeleagă, că viaţa noastră e cârmuită şi de alte puteri, nevăzute, nu numai de forţele naturale cunoscute. Că învăţăturile religioase nu sunt vorbe goale, superstiţii băbeşti, oricât le-ar zeflemisi doctorii iscusiţi şi oricât le-ar tălmăci şi răstălmăci diferitele secte şi biserici.

 

Faptele sunt mai tari decât teoriile, care ar vrea să le nege, ori să le interpreteze greşit, atribuindu-le pur şi simplu diavo­lului. Dacă există diavol, trebuie să existe şi spirite superioare. Dacă există negativ, există şi pozitiv. Dacă există demoni, există şi îngeri.

 

Psihologia savanta de astăzi vorbeşte de toate, numai de „suflet” nu prea vorbe­şte. Ori, când vorbeşte, îi neagă existenţa. Aceasta ştiinţă mai degrabă este un ame­stec de somatologie, citologie, fiziologie, neurologie etc., decât „ştiinţă despre su­flet”. Psihologii moderni se pot compara cu acei savanţi teoreticieni ai muzicii, care ar „explica” virtuozitatea unui pianist, disecând şi examinând sârmele instru­mentului, descriind şi analizând clavia­tura, măsurând jocul clapelor, angrena­rea ciocănelelor, ritmul şi amplitudinea oscilaţiilor, acordarea, cutia de rezonanţă, efectul pedalei şi, mai ales, discordările multiple ale întregului instrument. După atâta ştiinţă muzicală, experimen­tală, precisă, exactă, pianistul devine, fireşte, de prisos. Virtuozitatea acestuia e un „non-sens” un „deus ex machina”. „Pianul e totul şi mai ales claviatura”, ar exclama, cu tot dreptul, teoreticienii noştri înţelepţi, care îşi bazează afirma­ţiile numai pe experienţă şi calcul!

 

Dar iată că, la acelaşi instrument, se pune câteodată alt virtuos, nu proprieta­rul instrumentului. Şi la acelaşi aparat, produce alte armonii, alte dizarmonii; alte melodii, cu alt timbru şi alte oscilaţii…

 

Psihologii, cu măsurile şi înregistrările lor, rămân perplecşi, dezorientaţi. Caută explicaţii şi ipoteze noi. Sperăm că vor tot căuta, până vor afla. Deocamdată, putem primi lecţii aspre prin Eleonora Zugun, care ne arată că navigăm în plin necunoscut şi trebuie să fim foarte rezervaţi în negaţii. / Gavril Todică ( Todică, Gavril, În plin necunoscut, în revista Societatea de mâine, Anul IV, Nr. 22, Cluj, Duminică 5 ianuarie 1927, pp. 291, 292).


Posedata, la Londra. Manifestări satanice apar în jurul Eleonorei Zugun

 

„Am relatat, acum câteva zile, tulburătoarele mistere care o apasă pe Eleonora Zugun, o româncuţă în vârstă de 13 ani, care a spus că este posedată de diavol. Contesa Zoe Wassilko Serecki, care a găsit-o pe această copilă într-un azil de nebuni şi a scos-o de acolo  şi a dus-o la Londra, pentru a o prezenta unei examinări din partea Laboratorului Naţional Britanic pentru Cercetări Psihice.

 

Contesa Serecki afirmă că a avut de constat următoarele fenomene: pe corpul Eleonorei Zugun, au apărut brusc amprente de dinţi, precum în cazul unor muşcături adânci; acele apar de nu se ştie de unde şi se înfig în faţa ei; pensule invizibile trasează semne misterioase; un pumnal, care se găsea pe o mobilă, în camera posedatei, a zburat, pentru a se înfige în lemnul uşii.

 

Un scepticism universal  a întâmpinat aceste stranii declaraţii. Acum se pare că toţi aşteaptă primele concluzii ale Laboratorului Psihic, în stabilirea adevărului. Sâmbăta trecută, într-adevăr, manifestări „satanice” s-au produs în jurul Eleonorei Zugun. În cursul după-amiezii, pe când tânăra fată se afla în compania a doi observatori, şase pete de arsură i-au apărut pe piept. Aceste pete au prins contur şi s-a putut constata că ele desenau foarte clar o muşcătură adâncă. Fenomenul a durat un sfert de oră, timp în care Eleonora nu a încetat să plângă şi să se vaiete, ca şi cum s-ar fi aflat în mâinile unui torţionar invizibil.

 

Domnul Harry Price, directorul Laboratorului şi un nume binecunoscut în lumea psihiatrilor, a declarat că el a constatat alte fenomene, nu mai puţin tulburătoare. Scrisorile, închise şi încuiate cu cheia într-un cufăr din metal, s-au găsit, nu se ştie cum, căzute într-un colţ al camerei. Adineauri, inelul tinerei fete, pe când un observator o ţinea de fiecare încheietură, căzu de pe degetul inelar, ca şi cum o mână invizibilă l-ar fi rupt. Acest inel a fost găsit, apoi, pe coridorul imobilului.

 

– Nu sunt omul care să exagereze lesne, a declarat domnul Price reporterilor care au venit şi l-au asediat cu întrebări, dar susţin am constat în jurul Eleonorei Zugun manifestări ale unor forţe oculte (La possédée de Londres / Des Manifestation satanique se produisent autor d’Eleonora Zugun, in La Liberté, 61 année, No. 22804, 5 octobre 1926, p. 1).


O enigmă misterioasă: Posedata din Talpa

Biserica mănăstirii Gorovei

 

Informaţia despre misterele paranormale, care şi-au revărsat enigmele asupra nordului Moldovei, începând cu data de 7 aprilie 1925, captând interesul savanţilor Europei şi Americii, precum F. Grünewald sau Harry Price, am găsit-o, mai întâi, în presa franceză şi cum povestea fetiţei de 13 anişori, din Talpa, este incredibilă (bolboroseau apele Siretului şi se abătea grindina asupra casei ei, când ieşea în uliţă; obiecte mari şi grele căpătau imponderabilitate; un preot din Zamostea, care, ca şi cei de la Sfântul Ioan cel Nou, a vrut să o exorcizeze a fost lovit de un fulger, ivit din senin şi intrat în biserică pe uşă, apoi dispărând prin vitraliul ferestrei bisericii, pe care a spart-o, etc.) şi, după ce am verificat-o şi prin presa română a vremii, am zis că e bine să o fac ştiută, cu câte o relatare de presă pe zi, doar ca să ne convingem cât de uitucă este mintea nemărturisitoare a românilor. Precizez, încă din start, că în toată această reală poveste a paranormalului nu „diavolul” o sâcâia, poznaş de copilăreşte, pe Eleonora (de pildă, în prezenţa a numeroşi martori, după ce şoferul trimisului doctorului Pădeanu, din Bucureşti, întorcea maşina trudnic, în câte o jumătate de oră, spiritul o repunea, imediat, în poziţia iniţială, în care fusese parcată în faţa bisericii mănăstirii Gorovei). Întâmplarea paranormală din 1925 şi din anii următori (internată în ospiciul din Cernăuţi şi izolată în celula unui pavilion mărginaş, Eleonora dispare inexplicabil) merită cunoscută, pentru că, vorba unui uitat gazetar bucovinean, Gavril Todică, probează că suntem total neştiutor în ceea ce priveşte „ştiinţa despre su­flet” şi că, „deocamdată, putem primi lecţii aspre prin Eleonora Zugun, care ne arată că navigăm în plin necunoscut şi trebuie să fim foarte rezervaţi în negaţii”. Dar iată, mai întâi, relatarea din „La Liberté”, care mi-a deschis calea spre un subiect fantastic şi adevărat, pe care vă vi-l voi prezenta în episoade:

 

„De aproape două luni, o întâmplare cât se poate de stranie ţine toată Bucovina românească  în precipitată respiraţie. Este vorba despre un caz enigmatic, unul dintre cele mai incredibile şi mai neliniştitoare dintre câte s-au văzut pe aici. Iată faptele. Nu poate fi nici o dispută în privinţa lor. Rapoartele poliţiei, ale experţilor medicali, ale unei misiuni ştiinţifice au stabilit aceleaşi concluzii, pe care noi le vom prezenta.

 

În 7 aprilie trecut (1925 – n. n.), o tânără ţărancă din Talpa, un sat mare, situat la frontiera română ungară, se întorcea din satul vecin, Buhai. Eleonora Zugun fusese în vizită la bunica, o vrăjitoare de aproape o sută de ani, foarte cunoscută în regiune. Ce s-a întâmplat în cursul acestei vizite? Este imposibil de ştiut.

 

Dar, la întoarcerea Eleonorei, fenomene inexplicabile au început să se producă în casa ei părintească: apariţii stranii, lamentaţii sfâşietoare, a căror origine era necunoscută. Când copila intra într-o cameră, toate obiectele metalice se puneau în mişcare. Oalele grele începeau să plutească. Când ieşea pe uliţele satului, apa Siretului, care traversează localitatea, începea să clocotească, o ploaie cu pietre se abătea atunci  peste casa micii vrăjitoare.

 

Panica domnea peste tot în sat. Posedata fu dusă la moaştele Sfântului Ioan cel Nou din Suceava, pentru a fi exorcizată. Toţi preoţii au trudit zadarnic. Manifestările diabolice s-au dublat. În cadrul unei exorcizări, oficiată de preotul Ioan Macarescu, din Zamostea[1], un fulger, ivit din senin, l-a lovit în faţă şi a spart vitraliul ferestrei bisericii. A fost nevoie să fie transportat, muribund, la spitalul din Cernăuţi.

 

Exorcismele trebuiau întrerupte. Într-adevăr, un fel de contagiune satanică părea că ar fi prins călugărițele mănăstirii[2]. Posedarea părea să fie cât mai curând posibilă.

 

Internată la azilul de alienaţi din Cernăuţi, aceleaşi simptome de blestem urmară. Ceea ce au constatat şi medicii ospiciului, doi profesori universitari cunoscuţi, doctorii Flohr şi Rammler.

 

A fost nevoie ca tânăra fată să fie închisă în celula unui pavilion izolat, din care bolnavii fuseseră evacuaţi. Or – şi aceasta este cea mai nebunească întâmplare – în 2 mai 1925, pe când medicii veniră să-şi facă vizita cotidiană, ei au constatat că fata a dispărut. Nu ştim ce a devenit Eleonora Zugun (Un envoutement mysterieux: La possédée de Talpa, in La Liberté, 60 année, No. 22.303, Dimanche 24 mai 1925, p. 1).

 

[1] În biserica mănăstirii Gorovei, după cum aveam să aflu ulterior – n. I. D.

[2] Călugăriţele mănăstirii Gorovei, martore, în Miercurea Patimilor anului 1925, la 21 de fenomene, din cele peste 400, câte au fost notate, câtă vreme Eleonora a stat aici, înainte de a fi dusă de baronesa Wassilko pe la somităţile medicale ale Europei – n. I. D.


Burdujeni, Plopeni, Salcea și Dumbrăveni, în 1904

 

Două spinări de dealuri, pe o câmpie strălucind la soarele de iulie în verde, în aur, în toate colorile florilor verii. O apă îngustă, șuviță mișcătoare de argint, lunecă repede între ele, pe un pat de pietriș. În apropierea ei, se văd câteva căsuțe albe, vite albe, ce pasc supt paza unui băiețandru. Linia trenului taie, ceva mai departe, valea, mergând alături cu vesela apă de munte.

 

Pe unul din dealuri[1], care se ridică, deodată, într-o singură undă moale, se urmează, aproape drept și se mântuie prin scrijelături ciudate, sticlesc în rând turnuri, și mai vechi, și mai noi, șapte la număr. Lânga acela care strânge asupră-i mai multă lumină se pitulează un meterez de ceate, o movilă gălbuie de țărnă răscolită și de pietre clădite, unele dintr-însele în înălțime, iar altele revărsate în neorânduială. Doi colți negri se ivesc deasupra.

 

Așa, pe coastele și culmile de dealuri, s-au clădit, totdeauna, târgurile și orașele românilor. Recunoști semănarea capricioasă a caselor, belșugul arborilor, mândria turnurilor sfințite. E, desigur, o așezare de-a noastră, și zidurile acelea de pe movilă arată silințele ce s-au cheltuit, odată, pentru păstrarea acestui oraș.

 

Cele șapte biserici, între care a Sfintului Gheorghe, a Sfântului Dumitru, a Învierii, a Sfântului Ioan, a Mirăuților, sunt biseridile Sucevei, și cetatea de lângă dânsele e aceea care a văzut plecând, fără nădejde, pe ostașii cei mulți și bine înarmați ai lui Ioan Albert, regele Poloniei. E unul din cele mai mândre sfinte locuri ale neamului nostru, dar apa aceea a Sucevei, care curge devale, limpede și senină, parcă ar despărți două grădini, e hotarul vamal și taie Suceava vechii Moldove de trupul României.

 

A noastră e întinsa gară de jos[2], cu coperămintele ei de table roșie, măreața clădire de folos și de parade, cu pereții de cărămidă aparentă și sălile multe și largi. Și a noastră e așezarea din fața Sucevei, unde iarăși se înalță turnuri de biserică din verdeața bogată a livezilor. Aici sunt Burdujenii: satul și târgul.

 

 

Odată era, în aceste locuri, numai o mănăstire, a Todirenilor, pe care o întemeie, pe la 1600, un frate, după tată, al voievozilor Ieremia și Simion și al Mitropolitului Gheorghe, Movileștii: Toader Movilă. Satul urmașilor lui Burdujea[3], ai „Burduhosului”[4], prin urmare: Burdujenii duceau, în preajma zidurilor încunjurătoare ale mănăstirii aproape domnești, o viață sărăcăcioasă.

 

Ruperea Bucovinei[5], nenorocirea țării aduse fericirea acestui umil colțișor de viață țărănească și, mai mult decât fericirea, întinderea și îmbogățirea lui. Putința câștigului cu mărfuri strecurate supt ochii vameșului și supt baioneta jandarmului, ademeni pe evrei, care veniră, crescură și se înmulțiră. Mai târziu, în vremea lui Mihai Sturza, se făcu un târg pentru acești oaspeți fără iubire, al căror număr se ridică, în zilele noastre, la cinci sute de capete de familie, românii, cu funcționari, cu tot, fiind, pe lângă ei, vreo nouăzeci de gospodari.

 

Apoi marele proprietar de pământ, al cărui grâu găsea tot mai multă trecere pe piețele lumii, de la 1830, încoace, avu nevoie de brațe și el le căută aiurea. Astfel veniră și rămăseseră țărani ruși din Bucovina apropiată. Satul păstră numele său vechi, dar urmașii lui Burdujea se adăugiră prin muncitorii de pământ, sosiți din nou. Limba noastră sluji drept mijloc de înțelegere între rutenii din sat și evreii din târg.

 

De la gara uriașă, drumul duce, întâi, printre cochetele vile, pe care statul le-a clădit pentru funcționarii gării și vămii. Apoi, de-a lungul șoselei se ivesc curatele căsuțe ale fruntașilor târgului, pe lângă înjghebări țărănești, cu scheletul de lemn solid și coperământul de șindrilă sau de draniță. O primărie de cărămidă aparentă, o școală cu geamurile sparte. Evreii desfășoară, apoi, în mijlocul îngustului trotuar de piatră, mărfurile lor ieftine și rele: în liniștea unei seri obișnuite, când nu se fac afaceri, negustorii în caftane se primblă alene sau privesc, din pragul locuințelor murdare, pe când femeile își strâng copiii, care scheaună ascuțit.

 

Curtea mare a bisericii e încinsă încă de zidurile, acum în ruină, ale mănăstirii de odinioară. Un turn greoi apără intrarea. În dreapta, se înalță altul, mai mic și mai nou, lângă o intrare astupată. Biserica, schimonosită astăzi printr-un urât pridvor jos, e croită în liniile nobile ale arhitecturii religioase din veacul al XVI-lea, mai ales din zilele lui Petru Rareș. Pereții se sprijină pe patru puternice contraforturi; un altul, ca o masă de piatră dintr-o singură bucată, poartă, în litere latine, însemnarea „Kos. 1596 Bt.”, ceea ce pare a cuprinde numele lui Constantin Batiște (Baptista) Vevelli, cunoscut boier grec al domnilor Moldovei, poate în însușirea de ispravnic al clădirii. Zugrăveala e mai nouă: ea a fost făcută de un Veniamin din Troada, la 1785, când clădirea s-a reparat, supt egumenia grecului Anania, mitropolit de Sivas.

 

Biserica din sat, la care mă duce preotul vechii mănăstiri, priceput și harnic pictor și săpător de icoane, e un dar al arhiereului Filaret Scriban, cleric cărturar și sprijinitor al unirii. Tot el a făcut și spitalul. În biserică e îngropat fratele lui Filaret, Neofit, episcop titular de Edesa.

 

Satul e bine împrejmuit cu garduri de răchită. Casele sunt în mare parte acoperite cu șindrilă; odaia de oaspeți, cu grinzile ei încrucișate deasupra, cu fereștile destul de mari, dar care nu se deschid, cu scoarțe frumoase, care acopăr lavița ce urmează de jur-împrejur pereții, e foarte cuviincioasă. Grădinile, în care se pun toate feturile de legume, sunt minunat lucrate. Adăugându-se lucrul lemnelor și scoaterea pietrei, sătenii au cu ce-și petrece, câștigând, vremea care nu li se cere la câmp. Banca populară merge binișor.

 

„Auzi cum cântă copila românește”, îmi spune un țăran, la izbucnirea veselă a unui glas argintiu. Oamenii sunt veseli, vioi, fără sfială; ei nu se apleacă, să sărute mâna „boierului”, ci dau „bună ziua”, fără multă mirare. Sfaturile ce le împarți le ascultă și par a se gândi să le urmeze. Amintirile lor din oaste cuprind ideile „politice” trebuitoare pentru starea lor: unul ar dori să aibă în casă icoane românești, în locul celor polone și rutene, și chipurile regelui și reginei, în locul acelor ale suveranilor Germaniei, dar nici unele, nici altele nu se pot cumpăra, fiindcă nu e nimeni să le vândă.

 

De la Burdujeni, spre Botoșani, în trăsura bunișoară, cu cai focoși, a unui birjar evreu, rapt în coate, care a slujit în oaste și vorbește destul de înțeles românește. De o parte, apa Sucevei, cu vederea orașului numit de la dânsa. De alta, valuri blânde de pământ foarte roditor, pe care grâne înalte așteaptă încă secerișul, și porumbul cu foile largi și grele își leagă rodul supt spicul auriu, pe când pășunile sunt smălțate de o nemărginire de flori galbene, de lumânărele înalte și drepte, de busuioc vânăt, de cicori ca niște picături de cer senin, de coada-șoarecului albă, cu floricelele adunate strâns în mănunchi. Pe drumul uscat, vântul rece înalță nori de praf, prin care răzbat care încete, cu boii cuminți, privind dulce cu ochii mari, negri și umezi, căruțe cu calul înhămat supt arcul de lemn, care se obișnuiește și în toată Rusia, săteni frumoși, în cămăși foarte curate, purtând pălăria de pâslă, cu margini mari, peste pletele ce fâlfâie, țărance mai mult ofilite, îmbrăcate urât, în polcuțe și rochii de cit din oraș, cu cosițele tuflite supt barizul negru, tot de cumpărătură. O trăsurică încărcată cu sifoane poartă numele domnului fabricant Șmilovici, al cărui vizitiu botos duce marfa, de la un crâșmar de sat, la altul.

 

Dintru întâi, satele au încă înfățișarea bună: case cu șindrilă stau lângă acelea pe care le acoperă stuful, așezat frumos, în pături sau căzând în mițe putrede; fereștile sunt, chiar și la acestea din urmă, mărișoare, ferești de târg, prin care poate veni lumina.

 

Plopenii arată o foarte frumoasă biserică, din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, întemeiată de marele boier Lupu Balș, a cărui soție se odihnește lângă lăcaș, supt o piatră cu armele Cantacuzinilor, familia ei. Preotul și poporenii au reparat, deunăzi, marea clădire, care ar împodobi și un oraș.

 

Salcea are o biserică mai nouă, care e încunjurată, însă, de plantații de brazi și de flori. Gospodăria proprietarului, care e dl Alexandru Cantacuzino-Pașcanu, se poate socoti printre cele mai bune din țară: un heleșteu se revarsă la soare cu luciul său de oțel; apele lui dau puterea electrică, prin care se luminează curtea; în cuprinsul ei se îngrămădesc coșarele și magaziile, și un păstor mână un cârd de viței sperioși, care zburdă nebunatici în jurul trăsurii.

 

Dumbrăvenii, pe care îi împart un proprietar român și un arendaș evreu, dintre evreii care caută să se apropie și să se confunde cu noi. Curtea celui dintâi se pierde în vechea măreție a unor uriași copaci de pădure, cealaltă râde la soarele vesel. Supuși și uneia, și alteia, țăranii se adăpostesc în case sărăcăcioase, prizărite, prin marile livezi neîngrijite (Iorga, Nicolae, România cum era până la 1918, volumul II, Moldova și Dobrogea, București 1972, pp. 27-33).

 

 

[1] Suceava, văzută din tren, pe ruta Verești-Burdujeni – n. n.

[2] Gara Burdujeni a fost construită de o companie poloneză, condusă de contele Sapieha – n. n.

[3] Doi frați din Bistrița, negustori de vite, Mihai și Petria Burduja, care au închiriat dealurile nelocuite ale mănăstirii Teodrenilor (înercaseră, mai întâi, cu dealurile Mitropoliei Sucevei, dar li s-a cerut prea mult), au construit saivane și bordeie pentru văcari, întemeind, astfel, prin veacul al XVIII-lea, viitorul sat. Unul dintre ei, Petria Burduja, s-a însurat, ulterior, cu o câmpulungeancă, stabilindu-se pe „drumul vitelor” – n. n.

[4] Nicolae Iorga s-a înșelat: în româna veche „burduhos” se numea „fultic”, iar „burduja” defina umflătura de pe pulpa vacilor, care se ivea după înțepături de tăun – n. n.

[5] La 7 mai 1775, Bucovina a fost anexată samavolnic de către Austria, datorită slăbiciunii Turciei și corupției unei părți a boierimii ( n. ed.).


Pagina 35 din 1.128« Prima...102030...3334353637...405060...Ultima »