Dragusanul - Blog - Part 29

Tiberiu Cosovan, recuperatorul de clipite

 

Astăzi s-a născut recuperatorul de clipite. Astfel i-au cântat ursitoarele, în 12 noiembrie 1954, să tot adune clipite, pe care să le lustruiască frumos şi să le depună în rafturile memoriei, ca să le poată pipăi cu nesaţ lumina veşniciei. Clipite care meritau trăite, clipitele din veşniciile altora, din necuprinsul operelor scrise, pictate, dăltuite sau cântate ale Sucevei, care vor răzbi „Prin labirintul penumbrelor” spre aura cosmică a împlinirilor omeneşti.

 

 

În urmă cu vreun an, cu o zi înainte de a păşi în veşnicie, mă sunase. Avea lângă el, pe un pat de spital, un exemplar al cărţii la care trudise cale de o viaţă şi se simţea fericit, deşi amuşinau prin jurul său umbrele şi penumbrele. Un alt exemplar poposea, pieziş, pe masa mea de lucru, iar noi discutam despre proiecte pe termen mediu. Speram să le împlinim împreună, să conturăm împreună „Mistagogia penumbrei”, carte gândită de el în două părţi, prima închinată unor „Amintiri retro-nostalgice din Suceava de altădată”, iar cealaltă, ca întotdeauna, semenilor săi creatori din Suceava, drept „Exerciţii de memorie retro-nostalgice”. Îi propusesem să ilustrăm viitoarea carte cu „caligrafii sentimentale”. Vă mai amintiţi expoziţia lui Tiberiu Cosovan, prima lui expoziţie de autor, „Suceava, caligrafii sentimentale”?

 

Hanul Domnesc – de Tiberiu Cosovan

 

Scrisesem, atunci, în „Monitorul de Suceava” (ediția nr. 228 din 29 semptembrie 2012), ziarul care îl înnobilase şi pe care el îl înnobilase: „Bun cunoscător al tradiţiilor culturale bucovinene, jurnalistul Tiberiu Cosovan pare să se fi despovărat de consacrata-i enigmatică timiditate, propunând publicului sucevean, şi datorită presiunilor exercitate de Radu Bercea, de Mihai Pânzaru-PIM şi de subsemnatul, o primă expoziţie personală, „Suceava, caligrafii sentimentale”, pe care am şi avut onoarea de a o viziona cel dintâi, la domiciliul neaşteptatului şi, tot în aparenţă, insolitului artist plastic.

 

Turnu Roşu, Biserica Sfântul Simion – de Tiberiu Cosovan

 

Luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru. Şi în domeniul creaţiei, ca şi în presa culturală, Tiberiu Cosovan a optat pentru o tradiţie bucovineană, dar a graficii, respectiv cea a linogravurii, tradiţie exemplar încetăţenită de Rudd Rybiczka, Leon Kopelmann, Eusebiu Lipeţchi şi Vladimir Milici, linogravurile lui Tiberiu Cosovan fiind cumva înrudite cu cele lucrate, odinioară, de Rudd Rybiczka (acest „Albrecht Durer al Bucovinei”, cum i s-a spus, în toamna anului 1937, după un itinerariu expoziţional în Bucureşti, Breslau, Stuttgart, Singen, plus alte şase mari oraşe din Germania), înrudirea ţinând de luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru, de eleganţa şi sugestivitatea liniilor, de rezolvarea spectaculoasă şi inedită a simbolisticii detaliilor.

 

Iar dacă Rybiczka, prietenul de căpătâi, de minte şi suflet al lui Mircea Streinul şi ilustratorul tuturor cărţilor lui şi, simultan, ale celor mai mulţi dintre „iconari”, ajunsese să trăiască din linogravură, Tiberiu Cosovan de-abia acum se îndreptăţeşte la a fi râvnit ca ilustrator şi, eventual, ca autor de coperte de carte, lirismul caligrafiilor lui sentimentale, dar şi profund mărturisitoare, acoperind o largă suprafaţă a recuvântării lirice sau epico-istorice.

 

Căpitănia Districtului Suceava – de Tiberiu Cosovan

 

În gravurile lui şi negrul devine luminos şi consistent în aură. Extrem de interesante şi de inspirate mi s-au părut a fi, în opera lui Tiberiu Cosovan, valorificările de planuri, adică alternanţele de alb-negru ale unor fundaluri, metodă prin care artistul redimensionează şi în plan fizic, dar şi în cel metaforic, exploatând la maximum dubla luminozitate, pentru că, în gravurile lui şi negrul devine luminos şi consistent în aură, deşi însăşi tematica vremurilor sucevene de ieri şi de astăzi, pe care o abordează în mod firesc şi aşteptat, emană, la rândul ei, o dublă luminozitate.

 

Fără îndoială că prima expoziţie personală a lui Tiberiu Cosovan, pe care am simţit nevoia să o salut şi să o găzduiesc într-o dublă lansare de carte, va deschide larg uşile spre o lume în care el există din totdeauna, dar în care abia acum ne invită şi pe noi”.

 

Lansasem, atunci, „Povestea aşezărilor bucovinene”, volumul III, şi „Etnii bucovinene”, de Dimitrie Dan, drept volumul IV al poveştii, din solidaritate, din nevoia de a-i fi alături, iar poetul Roman Istrati rămăsese impresionat şi el de luminozitatea incredibilă în alb şi negru ale unei expoziţii de linogravură pe care, până atunci, doar Radu Bercea şi cu mine o mai văzuseră, pentru că o şi provocaseră. Tibi Cosovan avea nevoie de o confirmare, pentru a păşi în templul artelor plastice, pe care îl slujise atât de destonic, vreme de o viaţă, cu emoţii cât de cât ostoite.

 

 

Astăzi, conform plănuirilor pe termen mediu, Tiberiu Cosovan trebuia să lanseze „Mistagogia penumbrei”, iar în 12 noiembrie 2020, o altă carte, cu titlu încă neconvenit, dar care să adune, între două coperte, toate mărturiile presei vechi bucovinene, adunate de Tiberiu Cosovan în ultimii ani şi presurate în lumină prin aceleaşi generoase pagini ale „Monitorului de Suceava”. Dar nu s-a putut, pentru că un decident judeţean s-a pus împotrivă şi în amânare. Să i se pară că există, că înseamnă ceva, altceva decât penumbra pâcloasă ursită drept brânzar la vremea ursirilor, cea în care Trecutul, Prezentul şi Viitorul se întâlnesc, „pentru o foarte singură dată” – vorba lui Nichita, ca să decidă viaţa unui om (cele trei ursitoare asta sunt).

 

Aşa se face, dragă Tibi, că ieri, cu tine sub braţ, am pornit prin târgul Sucevei, pentru a căuta un loc de închinare. Nu-ţi fă probleme, cartea ta o să apară, aşa cum o să apară şi cealaltă, în 2020, dacă va fi să mai rămân pe picioare. Iniţial şi instinctual, am vrut să-ţi public „Mistagogia penumbrei”, astăzi, în variantă electronică, dar m-am răzgândit după aceea, pentru că, la nevoie, voi face o chetă publică şi tot îţi voi tipări cărţile, ca să le pot aşeza în rafturile memoriei. Mai ţii minte biroul nostru, lambrisat cu lemn proaspăt de brad? Nu mai există lemnul, pentru că ăla, decidentul judeţean, tocmai l-a înlocuit cu glaspapir, iar gresia poroasă şi parchetul, cu gresie lunecoasă mai dihai decât politica. De asta nu sunt bani pentru cărţi, nici măcar pentru pururea prospeţimea luminoasă din sufletul şi din cărţile tale, din pricina priorităţilor politice. Dar, deocamdată, dragă Tibi, trebuie să-ţi aflu un loc de popas. Şi nu cred să existe altul mai potrivit decât Fondul Documentar „Bucovina” al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”.

 

 

La bibliotecă, te-am încredinţat poetului Alexandru Ovidiu Vintilă, om croit din aceeaşi stofă cosmică şi mângâietoare ca şi tine, ca şi Radu Bercea, Constantin Horbovanu, Emil Satco, Ion Paranici, Ion Nedelea, Eugen Dimitriu, Gabi Cărăbuş sau Iosif Csukat. Straşnic om şi Ioşka, ăsta, care a izbutit un portret atât de viu şi de luminos, atât de caracteristic pentru felul tău de a fi, de a simţi şi de a gândi.

 

 

La Fondul Documentar „Bucovina” ai o tovărăşie pe cinste: Ciprian Porumbescu (pictat de Doamna Candrea), Simion Florea Marian (pictat de minunatul Ion Grigore), I. G. Sbiera, Constantin Ştefuriuc şi, deocamdată, trei surprinzătoare portrete feminine (Aurora şi probabil mama artistului), realizate de Constantin Ungureanu-BOX. Cu vremea, vor veni şi alţii să ţi se adăpostească prin preajmă, în veghea mângâietoare a unui poet poet.

 

 

 

Alexandru Ovidiu Vintilă mi-a propus locul de deasupra desenului care îl înfăţişează pe Ştefuriuc, dar eu l-aş prefera pe acesta, în care te-am aşezat, doar ca să putem admira şi lucrarea fascinantă a pictorului Iosif Csukat, dar şi vibraţia ta tulburătoare, pe care Ioşka s-a priceput să o surprindă atât de bine. Poţi, desigur, alege orice loc, pentru că şi Ovidiu te aude şi te simte.

 

 

Astăzi, s-a născut Tiberiu Cosovan, omul unic, plecat pe cale înainte de a-i fi lansat albumul „Prin labirintul penumbrelor”, care a însemnat pentru el şi o descătuşată bucurie. Îi doresc mulţi ani în memoria locurilor şi mă voi strădui să contribui la consolidarea acestui loc pe deplin meritat. Deocamdată, doar atât am izbutit să fac pentru tine, prietene, dar te trăiesc, te respect şi mă închin memoriei şi operei tale.

 

 

Astăzi, de ziua naşterii lui Tiberiu Cosovan, se împlinesc 81 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Nici evenimentul acesta nu-l pot sărbători, pentru că aşa a decis un decident judeţean: memoria, lemnul, cărţile, sufletele, minţile se înlocuiesc cu glaspapir! Sârşit.

 


să te-ntrupe iar măiastra

Tiberiu Cosovan, celălalt om… obiectiv

 

Memoriei lui Tiberiu Cosovan,

omul care încă există şi

va împlini 65 de ani,

mâine, 12 noiembrie 2019

 

 

dar ce-ţi pasă că desprinsă

dintr-un ram şi de niciunde

frunza-i tot mai necuprinsă

şi presoară-ncet secunde

din clepsidra fără seamăn

care-abia acum te naşte

în copacul frate geamăn,

singurul ce te cunoaşte

 

cu destinul tău probabil

de ivire-n primăvară,

sufletul ţi-i repetabil

şi şopteşte pe afară

căutându-şi întrupare

când în cer, când în cuvinte

precum steaua căzătoare

care a-nceput să cânte

 

de alean şi de adânc

fără veste, dintr-odată

ca s-o poarte la oblânc

noaptea cea nemăsurată

a uitării omeneşti,

iar câţiva deschid fereastra

aşteptând de unde eşti

să te-ntrupe iar măiastra

 


Tiberiu Cosovan – o viaţă din vârful peniţei

O diplomă pentru o viaţă închinată celorlalţi

 

Mâine, 12 noiembrie 2019, se va naşte Tiberiu Cosovan. Se va naşte iar, pentru a 65-a oară, pentru că aşa le este hăruit oamenilor care şi există. Am vrut să-i salut ivirea pe lume cu lansarea ultimei lui cărţi, în cadrul unui concert de colinde străvechi al „Zicălaşilor”, dar nu mi s-a permis să o fac. Va veni, totuşi, şi vremea acestei cărţi, pentru că orice operă este mai presus de vremelniciile împotrivirilor omeneşti. Deocamdată, cineva mi-a oblonit fereastra, dar nu-i bai: în încăpere, stau la taifas cu Tiberiu Cosovan, care-mi mărturiseşte, din vârful peniţei, câte ceva din şi despre viaţa lui:

 

Tiberiu Cosovan

 

Tiberiu Cosovan, profil de jurnalist

 

Tiberiu-Claudiu Cosovan, născut la Suceava, la data de 12 noiembrie 1954, licenţiat în sociologie, jurnalist – redactor cultural la „Monitorul de Suceava” şi realizator de emisiuni de televiziune („Rezervaţia de cultură” şi „Info Plus Cultural” – la postul local Plus TV Suceava).

 

  • Preşedinte – din anul 2002 – al Filialei Suceava a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi redactor şef adjunct al revistei de literatură şi istorie literară „Ţara Fagilor” (serie nouă), editată de societate.

 

  • Autor, împreună cu prof. Ion Cozmei, al volumului „Din Boian la Vatra Dornei” (pelerinaj transfrontalier pe Drumul Împărătesc al Poetului – pe urmele lui Mihai Eminescu – Editura AUGUSTA, Timişoara, 2004).

 

  • Autor al lucrării „Efigii în filigran” – primul volum cu subtitlul „Profiluri autohtone” (care reproduce – din cele peste 600 de materiale de presă care vizează activitatea artiştilor plastici bucovineni / publicate de subsemnatul până în luna octombrie 2009 / – 114 articole: 88 de texte – interviuri, evocări, cronici plastice – care vin în sprijinul conturării portretelor unui număr de 60 de creatori, precum şi 26 de texte care panoramează viaţa artistică din zonă – saloane anuale, expoziţii colective şi de grup, tabere de creaţie) a fost lansat în luna aprilie 2010.

 

  • Cel de-al doilea volum, care conturează portrete de artişti plastici români şi străini care au venit şi au expus ca oaspeţi în arealul sucevean, se află în programul editorial 2011 al Centrului Cultural Bucovina din Suceava, pentru a fi publicat pe data de 30 ianuarie 2012, cu prilejul aniversării Zilei Artelor Plastice Bucovinene.

 

  • În lucru – volumul „Mistagogia penumbrei” (exerciţii de memorie retro-nostalgice), o monografie sentimentală a Sucevei.

 

  • Colaborări la publicaţii din ţară şi din străinătate („Plus SV”, „Ararat”, „Gazeta de Herţa”, „Curierul ucrainean”, „Agero-Stuttgart”, „Romanian Vip”, „Starpress”, „Noi Nu”, Revista „Singur”…)

 

  • Pasionat de istorie (cu accent deosebit pe heraldică), filatelie, numismatică şi fotografie.

 

Am cercetat şi cercetez documentele aflate în Arhivele Naţionale referitoare la minorităţile etnice din Bucovina (la Suceava există un fond bogat de documente care vizează comunităţile armeană, germană, evreiască, poloneză, ucraineană…), iar fondurile de carte şi documente de la Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor… conţin o bogăţie de informaţii inestimabilă. Acestor documente, care datează cu precădere din perioada Bucovinei habsburgice (cele mai multe sunt în limba germană) li se adaugă colecţiile de publicaţii bucovinene care s-au păstrat în anumite colecţii (în cea mai mare parte private), încă din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea (Monitorul de Suceava, Ediția din 15 februarie 2011).


Povestea arheologiei bucovinene (II)

 

  1. Volumul 9. Notă 114. Pagina CXLIX. (Monumentul Tătarilor). „Conservatorul Ritter v. Gutter a trimis k. k. Comisiei Centrale un raport asupra monumentului tătarilor de lângă Vama, în Bucovina. Acesta este realizat din gresie, cu două praguri înalte și ridicat în amintirea unei victorii câștigate de Vodă Rakoviţă asupra tătarilor, în 1716. Pe cele patru laturi ale stâlpului patrulater, sunt aplicate plăci cu inscripții românești, precum cea care urmează:

 

(Pe latura de sud): „Eu Michael Rakovitza voievod și principe al întregii Moldove, în 1716, în al treilea an al domniei mele, Poarta turcă, nemții” (ilizibil).

 

(Răsărit): „Uniţi cu unii germani, valahi, unguri și sârbi, au căutat să cucerească capitala noastră Iaşi, să ne captureze și să ne supună capitala, așa cum au făcut, anterior, cu Vodă Nicolae Mavrocordat, Prințul Valahiei. Între timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am înghesuit peste tot și le-am îngrămădit trupurile unul peste altul. În semn de amintire, am pus această cruce și un bine construit“ (ilizibil).

 

(Nord): „Acest stâlp de piatră a fost ridicat atunci când am pătruns în munții Mestecăneşti și Suhard, lângă Rodna. De aici, am plecat cu Hanul şi cu un număr mare de tătari până la Bistriţa, ridicând de peste tot pradă mare, și am pus foc în tot locul, numai singur orașul a fost cruțat. De aici ne-am întors prin Maramureş… (ilizibil). Și tătarii au suferit o mare înfrângere“.

 

(Vest): „Sub îndrumarea lui Iordaki Kantakuzino, conducând trupele”… (ilizibil)“.

 

  1. Raport anual, pagina 57 (Picturi murale din Suceava). „Pe baza unui raport al conservatorului Gutter, cu privire la picturile murale din capela cetăţii Suceava, distrus în întegime, el a fost autorizat să facă o călătorie informativă acolo”.

 

 

  1. Volumul 10, nota 135, pagina CCXXIV (Descoperiri în Siret). „După cum relatează conservatorul Gutter, numeroase obiecte de lut (în mare parte fragmentate) au fost găsite, recent, în grădina Beill, de lângă Siret, ca urne de incinerare preistorice, vase mici, o figurină mică de lut (Fig. 3 și 4), la doi metri adâncime, iar lângă ea o spirală răsucită. În pârloaga de lângă casa lui Ciudin s-a găsit un ciocan preistoric din rocă tare, gri închis, bine păstrat, lung de 9 cm, lățime de 4 ½ cm, scăzut pe partea inferioară, pe hacul superior și aplatizat, are un design obișnuit, aproape ca un fier.

 

1884 Raport anual. Page 36 (Descoperiri în Siret). „Conservatorul Gutter a prezentat o descoperire a cărămizilor romane din Siret. Același a trimis mostre de grâu carbonizat, care a fost găsit lângă vasele dintr-o grădină dinspre râul Siret. Studierea, inițiată foarte atent, a evidențiat prezența grâului amestecat cu secară. O figurină din lut, prezentată și de acest conservator, a fost recunoscută drept o descoperire importantă a celei mai vechi culturi. Cu această ocazie, mulți au fost de părere că nu pot crede în vreo legătură între această figurină şi descoperirea grâului preistoric“.

 

1884 Raport anual. Pagina 59 (Rapoarte despre mănăstiri). „Conservatorul Gutter a trimis un raport interesant despre Mănăstirea Putna, pentru care i s-a mulțumit. În ceea ce privește un alt raport important, al aceluiași autor, referitor la monumentele din Suceava și la ruinele castelului cetăţii, şi, la sfârșit, un al treilea raport, privind mănăstirile Sf. Onufrii, Suceviţa și Dragomirna. Superiorul Bergmann s-a referit la acestea și și-a exprimat dorința ca „anunțurile“ să se transforme în studii despre aceste monumente, cât mai curând”.

 

  1. Volumul 11, nota 1. pagina XIII (Cărămizi romane) „În Siret, două cărămizi romane au fost scoase dintr-un zid, conform unui raport al conservatorului Gutter. Din păcate, nu a fost posibil să se investigheze mai mult zidul. Sunt cărămizi arse, de 11 cm grosime, 14 cm lățime; cea mai mare este destul de lungă, având 19 cm lungime. Acestea sunt primele astfel de cărămizi descoperite în Bucovina ”.

 

  1. Volumul 11, nota 121, pagina CXII (Bronzuri celtice din Prisăcăreni) „Conservatorul Gutter aflase, prin agenții săi, că, în satul Kupka, a fost aflată o piatră de temelie a bisericii foarte veche, iar în plus, că la Prisăcăreni s-a găsit o importantă unealtă de bronz. Acest lucru l-a determinat să viziteze acest site, pentru a putea analiza și pentru a organiza transportul pieselor. Pe data de 4 mai 1885, el s-a deplasat la Prisăcăreni, s-a dus la locul descoperirii din pădure și a văzut, la câțiva metri de la intrarea nordică în pădure, pe o arătură întinsă, locul unde o căldare de bronz, puternic deteriorată, a fost sfâșiată de plug. La mijloc, se afla o urnă umplută cu cenușă, înconjurată de douăsprezece unelte celtice de bronz. Căldarea și urna au fost distruse complet de plugari. Conservatorul nu a reușit să obțină decât două unelte celtice pentru Muzeul de Stat din Cernăuți. Acelea sunt în stare foarte bună, patinate în verde, iar toporul, de la orificiul cozii, la muchie, are 11 cm lungime și tăişul 5 1/2 cm lățime, fiind decorat cu dungi circulare și în formă de pană ridicată“ (fig. 5).

 

 

  1. Raportul anual, pagina 40 (Descoperiri pe platoul Hliboka). „Conservatorul Gutter a raportat și despre descoperirile făcute recent la Vama, Banila și Siret, şi s-a decis să se subvenționeze săpături sistematice pe Podișul Hliboka“.

 

  1. Raportul anual, pagina 64 (Biserica Volovăţ) „Conservatorul Gutter a trimis un raport asupra Bisericii Volovăţ din Bucovina. Superiorul Bergmann a descris această biserică drept notabilă, datorită urmelor sale de pictură veche“.

 

  1. Vol. 12. Nota 2, pagina XXIV (Descoperiri de monede) „Conservatorul Gutter din Siret a raportat că, în 1885, multe monede romane de argint au fost găsite în incintele castelului princiar din Suceava, iar alte monedele romane de argint au fost găsite, în număr mai mare, şi la Banila. Ambele descoperiri sunt remarcabile”.

 

  1. Volumul 12. Nota 48. Pagina XCII (Gutter) „La 8 mai 1886, Conservatorul Josef Ritter von Gutter a decedat la Siret“.

 

  1. Raport anual. Pagina 31 (Societatea Arheologică Română). „Înființarea unei societăți românești arheologice la Cernăuți a fost adusă la cunoștința administraţiei centrale”.

 

  1. Raport anual. Pagina 35 (Arta tipografică) … „în sfârșit, formularele regretatului Conservator von Gutter au fost trimise autorităţilor. Încep pregătirile pentru colectarea materialelor necesare pentru o tipografie de artă a Bucovinei“.

 

  1. Raportul anual, pagina 45 (Descoperiri în Kisălău și în Hliboka). „Conservator von Gutter a depus programul pentru o investigație științifică arheologică a Bucovinei, după monumentele preistorice, pentru care dr. Munk pledează pe lângă Comisia Centrală, cu referire la descoperirile majore din Chisălău (Kisseleu) și dintr-un cimitir de pe platoul Hliboka“.

 

  1. Raportul anual, pagina 76 (Biserica Mirăuţi din Suceava). „Conservatorul von Gutter a atras atenția asupra declinului vechii catedrale Mirăuţi (Bucovina); s-a decis întreruperea stadiului de reconstrucție din acest monument, şi studierea de către un organism tehnic. Restaurator Laizner a întocmit un studiu despre această biserică și a descris-o ca un foarte important monument, de un design oriental, ceea ce permite Comisiei Centrale restaurarea acestui monument, după solicitarea aprobării Arhiepiscopului de Cernăuți şi a arhitectului mitropolitan Baurathes Hlavka, propunându-se ca biserica să servească, după restaurate, în scopuri ecleziastice“.

 

  1. Volumul 13, nota 120, pagina CLXXXV (Cimitirul din Călineşti (Kalinestie), Tumulii de la Horodnik). „ Conservatorul Klauser a raportat, de la Rădăuți, Comisiei Centrale, că a găsit, cu ocazia unei săpături, un schelet, îngropat într-un cimitir vechi din Călineşti. Urnele funerare sunt dispuse în linii drepte și la intervale regulate. Mormântul a fost dezgropat în prezența Conservatorului, la o adâncime de aproximativ 7 picioare, dar nu a fost găsit decât cenușă de la dezintegrarea oaselor. În Horodnik, s-au găsit cinci tumuli, similari cu cei de la Hliboka“.

 

  1. Raportul anual, pagina 55 (Descoperiri preistorice, în mormintele tătare din Hlinitza). „Conservatorul Romstorfer a raportat descoperiri recente preistorice în Bucovina și a deschis, cu precauţie, mormintele tătare de la Hliniţa. S-a decis să facă o examinare mai atentă a acestor relicve“.

 

  1. Raportul anual, pagina 103 (Biserica mănăstirii de la Dragomirna). „Conservatorul von Zachariewicz a raportat despre biserica mănăstirii Dragomirna, din Bucovina. Arhitectul Baurath Hlavka considera că biserica mănăstirii Dragomirna reprezintă cel mai important monument dintre bisericile din Bucovina şi că este singura care a fost foarte măiestrit împodobită cu dantelărie din piatră, adăugând că bisericile bucovinene, atât în ​​totalitatea lor, precum și fiecare în parte sunt la fel de interesante și îndreptăţite la un studiu detaliat și complet, prin urmare, recomandându-le Comisiei Centrale pentru o abordare cu o atenție specială. Aceste biserici sintetizează o activitate artistică veche de aproape 300 de ani, în stiluri predominant independente, care au referiri la stiluri bizantine și la cerințele ritualice ale Bisericii Răsăritene, dar și inspiraţii de arhitectură occidentală a Evului Mediu, atât în biserica interioară, cât și în forma cupolelor, care au boltiri de sine stătătoare şi care diferă doar prin încercarea adaptării la orice altă perioadă de artă, și, prin urmare, acest lucru trebuie să fie recunoscut ca un merit deosebit al acestei activități artistice și ca o particularitate originală a acestor monumente. Prin urmare, Comisia Centrală a decis să ia măsuri, astfel încât să fie studiate și explorate arheologic aceste monumente de către forțe adecvate“.

 

1888. Raportul anual, pagina 104 (Arhitectura bisericilor greco-orientale. Înființarea unui muzeu). „Conservatorul Romstorfer din Cernăuți a propus Comisiei Centrale şi Departamentului cezaro-crăiesc de proiectare Raport un raport despre stilul tipic de arhitectură de gr.-or. al bisericile din Bucovina și subliniază necesitatea înfiinţării unui Muzeu pentru Bucovina“[1].

 

Romstorfer, în paraclisul Cetăţii Suceava

 

[1] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 50-52.


Povestea arheologiei bucovinene (I)

Carl Adolf Romstorfer

 

Sursele germane, inclusiv cele arheologice, datorate unor cercetări încă amatoristice, preum în întreaga Europa a vremii, înseamnă, practic, un fel de alfabet al lecturării propriei noastre istorii, chiar dacă multe dintre mărturiile arheologice respective s-a pierdut, fie din pricina proprietarilor pământurilor în care au fost aflate şi care îşi exercitau drepturile şi asupra comorilor respective (la fel se întâmpla şi în România, după cum povesteşte Odobescu), fie datorită războaielor devastatoare de mult mai târziu, care au încenuşat şi însângerat vremuri şi memorie a vremurilor. Dar aşa abia schiţate cum sunt, în compilaţia rapoartelor arheologice, făcută de Romstorfer, informaţiile acestea conduc enigme care încă ar trebui să ne dea de gândit. Mormintele megalitice din Dealul lui Iancu, de lângă Grăniceşti, cu un anumit inventar funerar, obligă la cercetarea raportului lui Gutter din 1881, publicat de Analele din Viena, dar şi sugerează că preistoria boreală a acestor meleaguri trebuie căutată pe înălţimi, nu prin văile târziilor locuiri slave. Dar, între misterios şi istoric, între mit şi memorie uitată (stabilirea armenilor, mai întâi, la Siret, şi-abia după aceea la Suceava înseamnă o astfel de memorie uitată), se întinde nepăsarea, prilejuită de suficienţa tipologică, în baza căreia totul începe cu noi. A trecut mult prea multă vreme de când s-au depus mărturii în rafturile colbuite ale istoriei noastre şi tocmai de aceea mă simt obligat să le tălmăcesc, în primul rând pentru mine, dacă nu au făcut-o alţii, şi să încerc să înţeleg. Şi voi începe cu textele „Din „Mittheilungen der k. k. Central-Commission“ / Compilat de Carl A. Romstorfer“, care înseamnă doar repere spre rapoarte ale unor cercetări, care ar trebui să ne intereseze cu adevărat:

 

Carl A. Romstorfer, desenat de Radu Bercea

 

„Prin înfiinţarea Comisiei Centrale cezaro-crăieşti (k. k. Central-Commission), al cărei statut, după extinderea prin Ordonanța ministerială din 21 iulie 1873[1], publicată și modificată prin decretul din 10 iunie 1892, nr. 10.445[2], cercetarea arheologică din Austria a fost promovată în cel mai durabil mod. Conservatorii numiți pentru districtele individuale din statul imperial nu numai că au exercitat o influență directă asupra conservării monumentelor istorice și artistice din Austria, dar, în concordanță cu corespondenții Comisiei Centrale, au furnizat rapoarte și lucrări științifice despre monumente individuale, documente și altele asemenea. Acestea, dintre care unele sunt menționate pe scurt în rapoartele anuale ale Comisiei Centrale, parțial apar şi în „Mittheilnngen” (reimprimate). În acest fel, cele mai bogate materiale care se ocupă cu studiul artei și de antichității s-au acumulat în referințele menționate mai sus, care, cu referire la Bucovina, apar în ordinea cronologică de mai jos. Cu excepția oricărei repetări, au fost luate în considerare note și comunicate restrânse, în timp ce eseurile mai ample, a căror reeditare ar necesita prea mult spațiu, apar pur și simplu citate.

 

Ca urmare, în aceste rezumate anuale, publicate în în „Mittheilnngen der k. k. Central-Commission“, au fost menţionate lucrările care trebuiau raportate. Compilarea care urmează câștigă, prin adăugarea ilustrațiilor originale, o valoare în plus; pentru a face acest lucru, Comisia Centrală a oferit imagini relevante, în cel mai adecvat mod.

 

  1. Volumul VIII.Pagina 326. (Piese bisericeşti) „În lista pieselor turnate în bronz a lui D. Hollenbach, din Viena, în luna octombrie 1863 au fost expuse o serie de obiectee bisericești pentru catedrala grecească neunită din Cernăuți, care s-au bucurat de cele mai generale aprecieri pentru frumosul lor desen stilistic și pentru măiastra lor execuție. Desenele sunt făcute de arhitectul Hlavka, constructorul noii catedrale și a reședinței episcopale din Cernăuţi“. Nota apare în „Oesterr. Wochenschrift“, buletin săptămânal care conține şi un raport detaliat pe această temă.

 

  1. Volumul 5 al „Neuen Folge“ (Episodul nou). Pagina XVI. (Clopotniță pentru Putna). „Superiorul Bergmann s-a referit la proiectul pentru o clopotniță în mănăstirea unificată grecească de la Putna, proiect care a fost înaintat Ministerului Cultelor pentru prezentarea unui raport, proiect redactat de departamentul tehnic al guvernului Bucovinei, și a descris noul proiect pe scurt, solicitând realizarea adecvată, atât prin caracteristici constructive, cât și stilistice. Secțiunea a fost de acord cu observațiile și a decis să insiste ca ministerul didactic să insiste asupra executării uneia sau a alteia dintre chiţele din proiect, dar că una, dintre mai multele schițe prezentate, ar trebui considerată cea mai corectă din punct de vedere stilistic, constructiv şi al fiabilităţii costurilor, deci se recomandă pentru executare. Secțiunea nu a putut evita să își exprime regretul viu, cu această ocazie, că primul proiect al Comisiei Centrale nu a fost încă prezentat spre examinare, deşi proiectul nu numai că a respectat statutul Comisiei Centrale, dar și chestiunile legate de timp și de cheltuieli au fost economicoase. Prin urmare, Comisia Centrală trebuie să abordeze Ministerul Educației în așa fel încât, din partea tuturor organelor de construcții de stat, sfera de activitate a Comisiei Centrale să nu fie atât de ignorată, dar, din păcate, a fost cazul unora dintre ele, iar Comisia, care este formată din experți care doresc să își facă cercetările pe termen lung şi să valorifice cunoștințele și experiența membrilor ei în modul cel mai dezinteresat, doar din interes pentru cauza administrării statului, se arată îngrijorată de acestea în viitor“.

 

  1. Volumul 5, Raport anual pentru 1878. (Obiecte preistorice). „În timp ce vestea a apărut în secțiune că obiectele preistorice găsite în Bucovina nu trebuiau adăpostite în colecțiile Universității din Cernăuți, Secția a decis să obțină mai multe informații de la Conservatorul lor pentru Bucovina“.

 

  1. Volumul 6 al N.F., nota 21, pagina LXXVI. (De la Asociația Muzeului din Siret). „Președintele acestui club extrem de activ, domnul Josef Gutter, Căpitan i. P. cezaro-crăiesc (prefect, şef al căpinăniei – n. n.)), a oferit ca dar pentru colecțiile științifice ale Universităşii cezaro-crăieşti din Cernăuți o colecție mai mare de monedele antice descoperite în Bucovina și diverse alte antichități, precum și o mulțime de oase fosile. Întreaga colecție valoroasă conține cinci medalii de aur, 23 de monede de aur și 34 de argint, un corn de morsă sau de elan, o parte dintr-un corn de bour, un grătar care putea servi pentru prăjire, o urnă (vas pentru păstrarea cenușii, cu crenguțe, cum foloseau romanii), un vas din perioada preromană, un dinte de cerb, o scoică de mare fosilizată, cinci fosile de lemn și oase fosile în șase loturi.

 

De asemenea, se raportează de la Siret, că de la est la şi la vest de târg, există câte o movilă mare de pământ, a căror distrugere a scos la iveală trei lucrări din cărămidă, care sunt de mare interes pentru arheologie, deoarece conțin vestigii de mare valoare pentru știință, în încercarea de întoarcere în trecutul cenușiu. Un perete fără mortar sau var străbate o vatră cu o cantitate mare de cenușă și cărbune și resturi de oase arse. În acești cărbuni s-au găsit un topor de piatră, un cuțit de cremene, o bucată de corn de căprioară nobilă și un picior. Lângă această groapă de foc, care se află la aproximativ trei metri adâncime, se află o groapă asemănătoare; capacul, expus complet dintr-o parte, s-a desprins de perete și s-a sprijinit în această parte, după ce a fost făcută o încercare de a-l ridica, a fost abandonat din cauza pericolului. Aici era şi un trotuar din pietre arse. Au existat, de asemenea, diverse cioburi de lut, foarte primitive, de grosime neobișnuită, făcute din pământ negru, rupte în interior și în exterior și cu formă circulară neregulată. Descoperiri mai îndepărtate au constat din vase şi din ceramică colorată, care sunt săpate deseori acolo, și din monede din epoca romană, care probează că acest obiectiv a fost ulterior acoperit cu încărcătură suplimentară, în dealul de câmp.

Alte descoperiri, cum ar fi: vârfuri de săgeată de fier, pintenii și un inel masiv de argint, cu inscripția unui braț armat, care ține o sabie în poziție verticală, la jumătatea lunii și înconjurat de trei trandafiri, dovedesc că acest obiectiv trebuie să fi servit ca întăritură de câmp în Evul Mediu, ceea ce oasele umane găsite au confirmat și mai mult. Acolo, în adâncimile de la trei până la patru metri, se găsesc oase fosile ale animalelor primitive, care, totuși, cel mai adesea se dezintegrează, indiferent de cea mai mare grijă. Doar un dinte de mastodont robustus și câteva alte oase au putut fi obținute. Toate aceste descoperiri sunt adăpostite parțial în Muzeul Național din Cernăuți, parțial la căpitanul von Gutter“.

 

  1. Volumul 6, nota 30, pagina LXXIX. (Descoperiri arheologice în Bucovina). „Pietrele de mormânt vechi armenești au fost rupte dintr-o fundație a mănăstirii de la Siret și, când cimitirul a fost zidit, au fost remodelate spre exterior, cu latura lor sculpturală, ale cărei desene sunt în mâinile domnului consilier financiar von Wickenhauser și ale căror transcrieri urmează să se facă în traducere în limba germană: nr. 1). „Aceasta este piatra mormântală a evreului Agopsha, care a murit acum, în anul 1100, conform calendarului armean (1651 în calendarul nostru), 30 ianuarie“. Nr. 2). „Aceasta este piatra gravă a evreului Marcu, care a fost fiul lui Sahag a murit în 1102 (armean)“ – 1653 – n. n. Nr. 3). „Aceasta este piatra de mormânt a evlavioasei soţii a lui Ovanes, Sartarig, și a fiului său Schadbey. Dumnezeu să fie cu sufletele lor milostive. În 1108 (armean) miercuri“ – 1659 – n. n. Nr. 4). „Aceasta este piatra de mormânt a lui Aswadur, fiul lui Hanigczan, care a murit în 1100 (armean)“ – 1651 – n. n. Aceste pietre funerare au fost probabil lăsate să dovedească faptul că principala ramură a armenilor nu se afla în Suceava, ci în Siret, ceea ce se poate dovedi prin faptul că, până acum, în Suceava, nu au apărut pietre de mormânt din acea epocă. În distrugerea vechii fundații a mănăstirii, s-au găsit nu numai cele descrise mai sus, ci şi alte 30 de pietre funerare romane, care au fost zidite. Piatra nr. 1 indică viitoarea familie Agopschowicz, iar piatra nr. 3, familia Schadbey, care trăiește încă în Galicia“.

 

  1. Volumul 6, nota 92, pagina CLVIII. (Turnul de clopotniţă pentru Putna). „Ministerul Educației a finalizat execuția proiectului pentru o nouă clopotniță în mănăstirea greco-ortodxă Putna, propusă de superiorul Bergmann şi aprobată prin rezoluţia Comisiei Centrale, care a solicitat, în același timp, Biroului Provincial pentru Bucovina, raportul rezultatelor restaurărilor similare sau al altor adăugiri și clădiri noi, care fac referire la monumentele vechi ale țării, pentru moment sub formă de schițe, care să direcționeze cererile autorităților de construcții direct către Comisia centrală, pentru orice indicații despre modul în care ar fi elaborate planurile relevante“.

 

  1. Volumul 6, nota 98, pagina CLX. (Descoperiri arheologice în Siret). Se repetă, în nota 21, din 1880, cu privire la Siret, cu remarca ulterioară că cioburile menționate, de formă circulară neregulată, sunt analoge celor găsite în megalitul de la Dealul lui Incu (Jankulberg), lângă Grăniceşti (Graniczeshti), și că, în alt loc s-au descoperit rămășițele scheletului. Se continuă, prin a se spune: „S-au găsit monede: una cu chipul lui Traian și o monedă chipul Faustinei: prima are în A. Capul lui Traian încununat de laur și inscripția „imperatori trajano. opt. Aug. germ. dac. Parte“; pe R. (Roma), în stânga o lance, în dreapta un idol deasupra capului triumfător al lui Traian, care, la rândul său, ține în stânga spolia, iar în dreapta coroana de laur. Faustina, pe A., își arată capul, un K., un Pietas în picioare și, pe marginea păstrată, cuvântul Augusta. Alte monede romane au fost aruncate“. După o altă repetare a săpăturilor s-au găsit, după cum spune nota: „Un al treilea fel de cioburi, care este mai puțin obișnuit, provine dintr-o perioadă mai timpuie“[3].

 

  1. Volumul 7, nota 49, pagina 8 LXXX. (Marele mormânt de pe Dealul lui Iancu – Jankulberge – din Grăniceşti) „Conservatorul Gutter a transmis Comisiei Centrale un raport detaliat al așa-numitelor morminte megalitice, găsite pe Dealul lui Iancu, în apropiere de Grăniceşti (Graniczeschti), raport din care cităm următoarele: Clădirea rectoratului (1872) a fost cauza descoperirii. Unul a rupt cărămizi de pe dealul menționat. Pe creasta dealului s-a găsit un loc de înmormântare, cu blocuri neadecvate, de circa 7 metri lungime, de 4 metri lăţime și 3 metri adâncime, așezate și acoperite; acesta se afla la 3 picioare şi jumătate sub suprafața pământului și conținea, după ridicarea plăcii, un schelet foarte mare şi unul mai mic, întinse unul peste altul. Cel mai mare avea între picioare două vase, asemănătoare oalei de pământ negru, în formă neregulată şi cu pereți groși. Mormântul conținea, cam a șasea parte, o masă lipicioasă, de culoare maro închis, fără miros; în partea dreaptă a scheletului se afla un topor de piatră de agat, foarte bine conservat, și o bucată de lemn fosilizată, asemănătoare cu un cub; mormântul este distrus; o parte din oase, toporul, cubul și cioburile au ajuns la Muzeul de Stat din Cernăuți. Oalele sunt similare cu cele găsite în cărămidăriile Beill și Mück din Siret. În ultimul timp, un al doilea mormânt a fost descoperit, dar imediat totul a fost distrus sau luat“.

 

  1. Volumul 7, nota 53, pagina LXXXI. (Pietre mormântale armenești vechi din Siret). „Conservatorul Gutter a raportat Comisiei Centrale cu privire la mai multe constatări, care au apărut ocazional, la îndepărtarea fundațiilor unei clădiri mănăstirești, abandonată anterior, din Siret. Au fost găsite 30 de pietre funerare, realizate din zidărie, dintre care doar patru au rămas intacte, datorită intervenției la timp a conservatorului menționat anterior. Sunt pietre mormântale armenești vechi. Acestea erau acum plasate în altă parte. O a cincea piatră a fost găsită în altă zonă, unde se presupune că se afla biserica. În același loc se afla o rămăşiţă într-o rochie brodată, foarte putredă. Pietrele provin, conform inscripțiilor, din anii 1562, 1651 și 1653. Sunt decorate, la mijloc, cu o plantă stilizată. Inscripțiile sunt săpate cu litere armene şi înconjură corespunzător ornamentul rotund bine păstrat. Persoanele răposate sunt menționate pe scurt, cum ar fi. B: „Aceasta este piatra de mormânt a rămăşiţelor lui Apriham și Anna, care sunt copii ai capului Agapsha din orașul Siret, în 1101“ (calendar armenesc); sau: „Aceasta este piatra de mormânt a preotului Agopsha, care a murit în anul 1100, 30 ianuarie (calendar armenesc)“ (Vezi și nota 30, a anului 1880)“.

 

  1. Volumul 8, Raport anual pentru 1881. Pagina XI. (Tumuli, morminte megalitice, descoperire de aur). „Conservatorul Gutter a raportat recentele sale cercetări arheologice în Bucovina, în special în vechiul castel din Suceava. S-a remarcat raportul aceluiași conservator despre tumulii din Pătrăuţi (Petrouts), Siret (Sereth), Corceşti (Korczeschti) și Ropcea (Ropcze), precum și un alt raport, despre așa-numitele morminte megalitice, găsite la Jankulberg (Dealul lui Iancu) și despre un depozit de aur, găsit la Hatna“.

 

  1. Volumul 8, Raport anual pentru 1881. Pagina XVIII. (Învățătură ecleziastico-arheologică) „Aranjamente de valoare au fost făcute între Arhiepiscopie şi Ordinariatele episcopale din Cernăuți, despre lecțiile art-istorice și bisericești-arheologice deja existente sau care urmează să fie introduse în seminariile și școlile teologice relevante ale diecezanilor“.

 

  1. Volumul 8, nota 71, pagina CXII. (Descoperiri de bronz la Prelipce). „Conservatorul Gutter din Siret a comunicat că, în 1880, un număr mare de obiecte de bronz au fost găsite în planificarea și prelucrarea unui câmp din apropierea Przelipcze din Bucovina, probabil provenind dintr-o groapă distrusă în această lucrare. Unele dintre obiecte au fost găsite pe proprietate privată, iar altele dintre ele, inclusiv o cască și hamul unui cal, se spune că deja se află în Muzeul Lviv (Lemberger Museum). Două lăncii de luptă și un pumnal au fost prezentate Comisiei Centrale, acestea sunt caracterizate printr-o bună conservare. Un topor de luptă, în care gâtul iese în evidență din semicercul tubular, prins cu ajutorul unei verigi speciale și formând un disc special, se găseşte des printre bronzurile Ungariei, dar este de remarcat faptul că centrul nu se formează ca un vârf, ca de obicei (fig. 1).

 

 

De o frumusețe și perfecțiune deosebită este cel de-al doilea topor de luptă, care se alătură în întregime tipurilor sibiene și caucaziene, deși în Ungaria apar forme conexe celtice (fig. 2)“.

 

 

  1. Volumul al 9-lea raport anual pentru 1882. Pagina XXI. (Prima boltă în Humor etc.). „Conservatorul Gutter a raportat despre deschiderea vechii cripte voievodale din Mănăstirea Humor, care nu a dat rezultate speciale. El a raportat și despre descoperirile medievale făcute în grădina Beill de la Siret“.

 

1883. Volumul 9. Nota 24, pagina L. (Cruce pectorală relicară) Conform unui raport al conservatorului Gutter, o cruce pectorală relicară a fost găsită, în vara anului 1882, la Siret, în locul unui cimitir de multă vreme abandonat. Crucea este din bronz şi a aparţinut, probabil, cel puțin unui prelat. În lucrările cărămidăriei Beill s-au găsit cioburi de ceramică de cea mai primitivă formă, apoi o urnă funerară de 26 cm înălțime și 24 cm lățime, realizată din lut ars roșu, iar lângă ea, mici oale de lut, umplute cu pământ negru. În alt loc, la un metru şi jumătate adâncime, au fost găsite trei grămezi de cărbune și cenușă, fiecare la trei metri una de alta. Straturile superioare ale acestor grămezi conțineau oase de animale şi dinţi, fălci, ciocuri“[4].

 

Biserica Mirăuţi, în timpul reconstrucţiei, săvârşită de Romstorfer (din Kaindl)

 

[1] Inclus în raportul anual pentru 1873, p. 261

[2] Inclus în Raportul anual pentru 1891, p. 122

[3] Prin urmare, este vorba despre o așezare preistorică, care, așa cum se întâmplă adesea, a avut o durată foarte lungă, de la perioada în care au fost folosite pietre lustruite, până în adâncul Evului Mediu. Peretele uscat și acea groapă asemănătoare nu este sigură. Printre cioburile de argilă, sunt deosebit de vizibile cele de grosime neobișnuită și formă rotunjită neregulată; dar cele mai frecvente sunt toartele vaselor, confecționate din lut topit, parțial cu o muncă foarte atentă și o netezire fină. Multe dintre ele amintesc de cioburile de vase găsite, în număr mare, în morminte și așezări preistorice din Galiţia (Horodnica); o perioadă ulterioară – cea a stăpânirii romane în Dacia – este reprezentată de monedele romane. Două resturi de vase din lut fin, bine îngropat, care prezintă caracteristicile roții olarului, aparțin perioadei romane. Mai mult, o parte dintre numeroasele oale pot aparține și Evului Mediu (nota Redacției „Mittheilungenului”).

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-49.


Pagina 29 din 1.166« Prima...1020...2728293031...405060...Ultima »