Dragusanul - Blog - Part 29

Dimitrie Bolintineanu: Iisus pe cruce

 

 

O, Christ cu păr de aur şi cu cuvântul dulce,

Din care se revarsă al mângâierii dar!

Tu însuţi ai zis, Christe, când te-au urcat pe cruce:

„Nu vrei să faci, părinte, să treacă-acest pahar?”.

 

Ce te gândeai tu oare vorbind aşa, Iisuse?

Gândeai că o să piară ce tu ai semănat?

Gândeai că Fariseii au să întoarcă mâine

Poporul din credinţa ce azi ai insuflat?

 

Nu sunt acei puternici ce-mpiedică-o doctrină

Cu toata stăruirea şi influenţa lor!

Ea însăşi, când nu are principiul de lumină,

De viaţă şi dreptate, ucide al ei zbor.

 

Doctrina ta e sfântă şi are viaţă-n sine,

De-aceea pretutindeni lăstari adânci a prins.

Cu cât aflat-a piedici şi suferinţi sublime,

Cu-atâta peste lume în noapte s-a întins.

 

De-atunci de tiranie noi nu ne temem foarte

Când se arată încă aice pe pământ!

O tiranie-n sânu-i aduce a ei moarte

Şi se arată-n viaţă cum naşte un mormânt.


George Coşbuc: Iisus la împăratul

 

 

Pe-o stradă largă-n Nazaret

Copiii se jucau grămadă

Şi-ajunseră din foc la sfadă.

O tânără femeie-ncet

Venea spre ei pe stradă.

 

Văzu că tocmai fiul ei

Plângea şi se zbătea, şi toată

Spre el zbiera-nglotita gloată.

Iar ea a-ntrat să vadă ce-i

Şi fiul să şi-l scoată.

 

Porni cu el apoi pe drum

Şi blândă i-a vorbit cuvinte:

„Sunt răi, îi ştiu, şi fără minte,

Ori tu eşti vinovat acum,

Ori toată gloata minte”.

 

Abia vorbind de multul plâns

Răspunse rugător certatul:

„M-au dus legat la împăratul

Şi m-a durut că prea m-a strâns

Cu lanţul lui soldatul.

 

Dar nu e, mamă, vina mea.

Ei se jucau aici de-a hoţii,

După-un tâlhar fugeau cu toţii,

Să-l ducă la-mpărat, să-şi ia

Pedeapsa-n rând cu toţii.

 

Acesta, mamă, mai ştrengar

Fugi din joc, pe câmp, afară

Şi toţi soldaţii-atunci strigară:

„Pe cine-om duce-acum tâlhar,

Să-l batem jos, la scară?”.

 

Le trebuia un hoţ mişel,

Şi-atunci văzui că unul vine,

S-opri şi arătă spre mine:

„Să-l ducem p-ăsta mititel

Şi iese jocul bine!”.

 

Eu, mamă, nu eram în joc,

Priveam aşa, ca ş-altă dată,

Şi când mi-au zis „Ei, haid’ la plată!”,

Eu n-am vrut să mă mişc din loc

Că n-am vrut să mă bată.

 

Şi-atunci cu ghionturi m-au împins

Să merg cu hoţii la-mpăratul

Şi m-a legat de mâini soldatul,

Iar eu plângeam: de ce m-au prins,

Să-şi prindă vinovatul!”.

 

Aşa i-a zis. Şi-l asculta

Maria cu dureri ascunse,

Dar ea tăcu şi nu răspunse,

Ci-n suflet, în adânc ofta

De-o jale ce-o pătrunse.

 

Eu cred că presimţea de-atunci

Că jocul lor o să mai vie:

Hristos când fiul o să fie

Va fi bătut şi pus la munci

Şi dus la-mpărăţie.

 

Şi-aceşti copii, când vor fi mari,

La Hanna lor au să-l pârască,

Iar El va sta să-l răstignească

De bunăvoie-ntre tâlhari,

Ca scrisul să-mplinească.

 

(Coşbuc, George, Opere complete, Cartea Românească 1905)


Maria Cunţan: Ouă roşii

 

 

Pământul se cutremurase,

S-a-ntunecat în miezul zilei,

Iar sus, pe Golgota, murise

Isus împărţitorul milei.

Apostoli şi mironosiţe

Erau cutremuraţi de-un dor

De-a mântui sfintele moaşte

Şi-a le-ngropa în legea lor.

 

Pilat nu le-a-mplinit rugarea.

Cezarul poate se temea

Că, luat de dânşii, trupul rece

Cum prorocise – va-nvia.

Maria Magdalena însă,

Cea credincioasă lui Iisus,

A înroşit un coş de ouă

Şi cinste lui Pilat le-a dus.

 

Pilat uimit de-aşa minune,

Uitându-şi gândurile grele,

I-a zis Mariei-Magdalene

Să ceară ceva pentru ele.

S-a înroşit mironosiţa

Şi-a îndrăznit să-l roage-ncet:

„Dă-mi mie trupul de pe cruce

Al lui Iisus din Nazaret!”…

 

Pilat s-a turburat o clipă,

S-a hotărât apoi să-l deie,

A luat din mâna ei ploconul…

Ce, să se teamă de-o femeie?

Mironosiţa-nvingătoare

Cu doi apostoli mai străini

Culcară-ntr-un mormânt de piatră

Pe cel încununat cu spini.

 

Şi-a străjuit apoi mormântul

Şi piatra se pecetlui,

Dar cel ce-a întrupat cuvântul

A înviat a treia zi.


George Ranetti: În Noaptea Răstignirii

 

 

De-ar fi făcut să ciocnim ouă

Hazardul orb şi imbecil

În ziua de întâi april

Şi n-ar fi Paştele la două,

 

Când după datina-ancestrală,

Un prieten m-ar fi-ntâmpinat

Cu un „Christos a înviat!,

Aş fi crezut că-i păcăleală.

 

Şi zău, când lumea-ntreagă-i arsă

Pe rugul de trei ani nestins,

Tu zici cd Barabas a-nvinş

Şi că-nvierea e o farsă?!

 

Nu-i vatră unde nu se plânge,

Iar ouăle ce-o să ciocnim

De Paşti, creştinii le-nroşim

În cel mai sfânt şi nobil sânge.

 

La noapte-ntunecă-te, lună,

Când Christ va fi pe cruce pus,

Nu mai învie cum s-a spus,

E-ntâi aprilie, zi de minciună!…

 

Dar totuşi… În cuprinsul firi

Vedem iar raze, fluturi, flori

Şi iar adânc încrezători

Privim la chinul răstignirii.

 

Şi braţele bătute-n cuie

A dulcelui Mântuitor

Par aripi ce se-ntind a zbor

Şi-l aşteptăm spre cer să suie…

 

(Ranetti, George, De-atunci şi de-acolo, Iaşi 1917)


Vasile Voiculescu: În grădina Ghetsemani

 

Iisus lupta cu Soarta şi nu primea Paharul…

Căzut pe brânci în iarbă se-mpotrivea întruna

Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul

Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna.

 

O mână ne-ndurată ţinând grozava cupă

Se cobora-mbiindu-l şi i-o ducea la gură…

Şi-o sete uriaşă sta sufletul să-i rupă…

Dar nu voia s-atingă infama băutură.

 

În apa ei verzuie juau sterlici de miere

Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă…

Dar fălcile-ncleştându-şi, cu ultima putere

Bătându-se cu Moartea, uitase de Viaţă!…

 

Deasupra fără tihnă se frământau măslinii,

Păreau că vor să fugă din loc, să nu-i mai vadă…

Treceau bătăi de aripi prin vraiştea grădinii

Şi ulii de cu seară dau roate după pradă.


Pagina 29 din 1.114« Prima...1020...2728293031...405060...Ultima »