Dragusanul - Blog - Part 28

Gheorghe Bezviconi: „Muzica în Basarabia”

 

„Începuturile muzicii în Basarabia trebuiesc căutate în bogatul folclor al acestei provincii, în cântecele voiniceşti şi haiduceşti, ce le executa încă, la Chişinău, ultimul poet al codrului, Tobultoc, pierit în condiţiuni jalnice, la 1833.

 

Acum o sută şi ceva de ani, la Chişinău era renumită orchestra ţigănească a boierului Iordache Varfolomeu, care executa cu foc cântecele moldoveneşti: Arde-mă, frige-mă şi Te iubesc peste măsură[1]. Melodiile sălbatice impresionau mult pe vizitatorii străini.

 

Rumänische Hochzeitsfahrt. Nach einer Skizze auf Holz gezeichnet von W. Heine. Zicălașii de odinioară ai Basarabiei, conducând alaiul tradițional de nuntă.

 

Venind la Chişinău, în aprilie 1818, împăratul Ale­xandru I a ţinut să vadă dansurile naţionale locale, printre care era şi Mititica. Cu această ocazie, au sosit din Iaşi, ca să-l salute, din partea Domnitorului Moldovei, boierii Plaghino şi Pantazoglu, aducând cu ei pe vestiţii lăutari moldoveni: Barbu Lăutarul şi Năstase din Botoşani[2]. Şi mai târziu, lăutarii moldoveni colindau pe amândouă malurile Prutului, mai cu seamă renumitul Lemiş[3], amintit în roma­nele lui Cruşevan şi Stere.

 

Lăutari basarabeni, înainte de anul 1900

 

În Basarabia, pe timpul războiului din 1877, era vestit conducătorul unei orchestre întregi, Iancu, care executa cu multă însufleţire: Doina, Copiliţa, Doi ochi şi Să mor cu tine. Despre un alt renumit lăutar, Sava Pădureanu[4], ne povestea „Moş Pavalache” Kuzminski. Chiar şi orches­trele oficiale cântau vechea horă moldovenească. Aşa s-a întâmplat în decembrie 1862, când, la plecarea sa, neuitatul guvernator generalul Fanthon de Verrayon, căsătorit cu Cleopatra Filipescu, a ţinut să-şi manifeste dragostea românească, jucând cu boierii basarabeni o horă străbună. De altfel, dirijorul orchestrei Diviziei a XIV-a din Chişinău, Bankevici, era apreciat pentru excelentul său potpuriu moldovenesc: Suvenire din Basarabia[5].

 

Balan Pădurean, 33 ans (n. 1856)

Joan Dinicu, chef d’orchestre, 36 ans ( n. 1853)

Alecu Barbu, fiul lui Vasile Bargu, lăutarul, ţinând armonia cu chitara dăruită de Theodor Burada

Paris, 1889: Banda lui Dinicu

[1] Piese din repertoriul lui Barbu Lăutarul n. n.

[2] Fiul lui Ion Angheluţă din Suceava, care, în 1818, cânta în taraful lui Barbu Lăutarul – n. n.

[3] Gheorghe Lemiş din Bălţi (confuzia lui Posluşnicu, care îl localiza în Iaşi, se explică prin necunoaşterea numelui vechi al târgului Bălţi, anume… Eşi), muzician evreu, cu studii muzicale la Krakowia, care a cântat, toată viaţa sa, numai muzică românească, pe care o considera sacră, datorită rădăcinilor ei în horirile primordiale; refuzând să cânte şi muzică rusească, guvernatorul rus l-a aruncat în Prut, în 1852, dar bătrânul lăutar a supravieţuit şi a ajuns, cu o căruţă, la Alecsandri, care îl preţuia nespus de mult – n. n.

[4] A uimit Parisul, în 1898, cântând la nai, în taraful lui Ioan Dinicu, în care cânta şi tânărul violonist, pe atunci, Cristache Ciolacu – toţi din cătunul Ciolacu, de lângă Ungheni – n. n.

[5] Bezviconi, Gheorghe, Profiluri de ieri şi de azi, Editura Librăriei Universitare „I. Cărăbaş” 1943, pp. 144, 145


Un erou bucovinean uitat: Ioachim Obadă din Corlata

Ioachim Obadă, un personaj necunoscut chiar și în Corlata, acolo unde s-a născut la 27 iunie 1891, este unul dintre eroii anonimi ai Bucovinei, care, pentru că a făcut parte din Comitetul de organizare a legiunii române din Italia, a fost condamnat la moarte de către autoritățile austriece.

 

Licențiat al Facultății de litere a Universității din Cernăuți, Ioachim Obadă și-a dedicat viața cauzei românismului în Basarabia, fie ca director al liceului „Al. Russo” din Chișinău, fie ca inspector ajutor al Regiunii X Școlară, primind, drept însemne ale recunoștinței, Medalia „Ferdinand I” cu spade și panglică, precum și Ordinul „Coroana României” în gradul de Cavaler.

 

Ioachim Obadă a fost și un excelent publicist, dar și autorul unui studiu insolit și interesant, „Ideile morale și religioase în scrierile lui Lucius Annaeus Seneca”. Ioachim Obadă a trăit din plin, dedicat și exponențial, deci e firesc să nu-l mai știe nimeni nici în Bucovina, nici în Corlata lui natală. Eu l-am aflat în enciclopedia „Figuri contemporane din Basarabia” (Volumul I: N-Z, p. 100), realizată și prefațată de Nicolae Dunăreanu (1881-1973) și publicată la Chișinău, Editura „Arpid”, 1939.


Violeta Bucovinei Acoustic Park

 

Bucovina Acoustic Park este un vis împlinit al Violetei Codorean, directorul Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei și, ca și Violeta Țăran de Berchișești, una dintre Doamnele din Bucovina, pe care Andi Drăgușanul, Mihnea Blidariu și eu le respectăm în mod deosebit, datorită amplitudinii, dar și realismului viselor care se cer transpuse în realitate.

 

Visând un festival acustic la Vatra Dornei, Violeta Codorean a izbutit să ne solidarizeze, până la fraternitate, pe noi, cei din administrația edilitară a orașului de sub Oușor, cu noi, cei care slujim cultura sub flamura Centrului Cultural „Bucovina”, instituție de specialitate a Consiliului Județean Suceava. Violeta Codorean a fost, este și va fi un simbol al bucuriei de a aduce bucurii altora, poate și pentru faptul că Vatra Dornei înseamnă, pentru sufletul ei, o nestăvilită bucurie.

 

 

La mulți ani, Violeta Codorean,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 


Gabi, din celebrul neam al Havriliucilor

 

 

Gabriela Havriliuc este colega noastră, a celor de la Centrul Cultural „Bucovina”; colega și prietena fiecăruia dintre noi, pentru că s-a născut cu un suflet luminos și cu o fire dinamică, iar aptitudinile implicării firești întru slujirea culturii nu pot fi vreodată nereceptate. S-a născut în celebrul neam al muzicienilor Havriliuc din Siminicea, dar are propria ei personalitate, o personalitate distinctă, deci inconfunabilă, în care valorile umane primează și definesc, semnifică și ierarhizează.

 

 

Gabriela Havriliuc, Gabi de la Centrul Cultural „Bucovina”, e o zi de primăvară, care împrospătează cerul și pământul cu o cumsecădenie și cu o generozitate netrucate, ci respirate odată cu viața, de care se bucură cu aceeași dezarmantă seninătate. Gabi este un model de echilibru, de la care ne inspirăm și împărtășim, ori de câte ori ne zburătăcesc vremuirile.

 

 

La mulți ani, Gabi,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 


ca dar dumnezeiesc şi ca destin!

 

hai, pune-ţi cântul să îl ai merinde,

iar iarba încălţare pentru drum,

pe când zăreşti în depărtare cum

amurgul doar o candelă aprinde

ca să o mute printre stele mute

în cine ştie care alte zări

pădurile visând îndepărtări

de vremuri toropite şi ştiute

 

de parcă te-ar visa din nou mesteacăn

la un ospăţ cu candelabre grele

la care-ai pus în buzunare stele

şi-abia aştepţi petrecerea să treacă-n

înaltul cel înalt, fără prihană

în care se aleargă pe poteci

şi când nu vrei să ştii spre unde pleci

culegi din câmpuri câte-o sânziană

 

să-ţi fie pentru leac şi vremuire

precum icoana mamei estompată

pe care o visezi câteodată

de parcă-ai aştepta să-ţi dea de ştire:

hai, pune-ţi cântul drept pahar cu vin

şi pâine sfântă pentru veşnicie

să poţi să le găseşti în poezie

ca dar dumnezeiesc şi ca destin!

 


Pagina 28 din 1.126« Prima...1020...2627282930...405060...Ultima »