Dragusanul - Blog - Part 23

Bucovina Acoustic Park 2019 – o realitate!

Marius Rîpan, un viceprimar care mă onorează cu prietenia domniei sale

 

În vreme ce proiectul Bucovina Rock Castle” încă mai zace frământat de tălpile încrâncenate ale campaniei electorale, Bucovina Acoustic Park” a devenit o realitate, astăzi, prin semnarea protocolului de colaborare, de către primarul Ilie Boncheş, în prezenţa viceprimarului Marius Rîpan şi a „şefului munţilor”, Petru Ariciuc. Iniţiatoarea festivalului, Violeta Codorean, având o neaşteptată problemă de sănătate, a plecat, în zorii zilei, la Cluj-Napoca şi tare-mi mai doresc eu să aflu că i se vor împlini visele, de care doar bunul Dumnezeu şi câţiva prieteni au ştire.

 

Ilie Boncheş, primarul oraşului Vatra Dornei

 

Este o adevărată plăcere să lucrezi cu dornenii, locuitorii unui orăşel care mi-a devenit drag datorită oamenilor săi şi, mai ales, graţie colaborării cu primarii care au marcat deceniile. Numai frumoase aduceri aminte au durat în mine aceşti primari, începând de la sensibilul Petru Ţăranu şi terminând cu „leatul meu”, primarul Iliuţă Boncheş. Nici nu am băgat de seamă când familia mea şi familia domniei sale s-au împrietenit sau poate că doar au reluat de acolo de unde această prietenie dintotdeauna a fost re-desluşită în timp. E un om dintr-o bucată, care preţuieşte legământul unei strângeri de mână mai mult decât un milion de acte. Nouă, Drăguşanilor, ni-i tare dragă şi doamna Rodica, o munteancă descheiată la suflet şi veşnic însetată de lumină, dar care se păstrează cu discreţie în lumea hărniciei şi a tradiţiei ştiinţei de a înţelege munţii.

 

Petru Ariciuc, „şeful munţilor”

 

Petrică Ariciuc, un adevărat suflet făptuitor al muntelui, pune atâta pasiune în Bucovina Acoustic Park, încât, adesea, mă şi sfiesc de minunata lui generozitate, pe care nu am cum o compensa. Astăzi, Petrică a ţinut locul Violetei, care se afla la Cluj, şi nu ne mai puteam despărţi, pentru că prea multe ne leagă şi ne contopesc. Datorită lor, cei care reprezintă minunata obşte dorneană, există şi va exista Bucovina Acoustic Park. Arta are nevoie de găzduire prietenoasă, astfel încât muzica să se prelingă aidoma şuviţelor de apă ale muntelui, pe scocul nevăzut dintre suflete şi suflete, iar la Vatra Dornei există, neprefăcută, o astfel de ospitalitate în calea cântecului.

 

Bucovina Acoustic Park” 2019 se va desfăşura la baza pârtiei „Veveriţa”, undeva, deasupra oraşului, într-un cadru fantastic. În timpul zilelor tinerii pot urca deasupra munţilor, cu telescaunul, pot naviga, în caiace, pe Dorna şi pe Bistriţa Aurie, se pot bucura de tot felul de minunăţii, pe care doar un om ca Petrică Ariciuc le putea transforma în realitate. Merită să veniţi la Vatra Dornei ca să rămâneţi cu enigma nedezlegată a frumuseţii, în aparenta concurenţă dintre muzică şi locuri.


Siminicea, „de la vlădică, până la opincă”

 

Ceea ce preţuiesc eu în monografiile unor localităţi sunt informaţiile comunitare. Nu mă topesc după voievozi şi boieri şi după legende puerile, încropite neinspirat şi cu nespusă gomoşenie locală. De regulă, obştile săteşti, „de la vlădică până la opincă” nu sunt prezente în urice, surete şi în celelalte formule cadastrale primitive, care ne ţin loc de istorie, dar asta nu înseamnă că nu pot fi identificate, dacă ştii unde şi în ce să cauţi. Pentru identificare, iau cazul comunei Siminicea, în care am mulţi prieteni şi de care mă simt legat încă din copilărie, când noi, merenarii, plecam la „hramul ruşilor”, cu coşul căruţei plin de sculuri vopsite multicolor, iar ei veneau la hramul nostru, cu scoarţele şi macaturile minunat lucrate. Ei nu ştiau româneşte, iar noi nu ştiam ruseşte, dar ne înţelegeam de minune şi în Siminicea, şi în Mereni, până ajungeam la cântece, glăsuite bilingv, dar cu mâinile înlănţuite frăţeşte pe după umeri.

 

Pentru mine, copilul de atunci, Siminicea însemna un alean al necunoscutului şi al depărtării, şi aşa a rămas până astăzi, dovadă că am ales-o pentru câteva exemplificări de identificare a surselor de documentare. O astfel de sursă o reprezintă presa ultimului veac (de regulă, istoria recentă ne este cea mai necunoscută). Iată, de pildă, ce se scria despre Siminicea, cu uluită surprindere, în 1878:

*

 „Aflăm de la persoane demne de încredere, că comuna Siminicea, din judeţul Botoşani, este locuită numai de ruşi, care, din neam în neam, vorbesc numai ruseşte, din cauză că n-au nici şcoală, nici biserică cu popă românesc. Recomandăm acest mod de românizare tuturor patrioţilor noştri”[1]. Dincolo de ironia eşecurilor românizării (cum să o faci, când Eroii României libere primeau, în loc de pământul promis, gloanţele jandarmilor regali?), stă misterul, inclusiv cel al unui surprinzător „ecumenism” al tradiţiilor (trompetistul Alexandru Havriliuc şi compozitorul Emil Havriliuc din Siminicea se trag), care merită narat de cunoscătorii din comună sau descoperit şi aşezat în rafturile bibliotecilor de către cineva născut pentru a iubi oamenii, cu excepţia proştilor.

*

O altă sursă de documentare o reprezintă jurnalele periodice bisericeşti, în care sunt consemnate transferuri de parohi, ba chiar şi nefericitele momente, inclusiv pentru obşti, ale morţii lor. Nu caut mult, pentru că doar exemplificarea mă interesează, şi vă ofer doar două informaţii, aflate cu repeziciune:

 

„Preotul Vasiliu Vasile, parohul parohiei Călugăreni, din jud. Botoșani, se transferă la parohia Siminicea Balș, același județ, pe ziua de 1 octombrie 1908”[2]. Numele preotului din Siminicea Miclescul, parohie mult mai bine văzută de BOR, se află „Lista de persoane cari au dreptul de vot la alegerea Consistoriului Superior Bisericesc în cursul anului 1916”, în care este nominalizat elector din partea parohiilor judeţului Botoşani, din „Siminicea Miclescul, preot M. Troteanu” (din Plopeni, preotul Dimitrie Neagu, tatăl minunatului învăţător şi erou-aviator de război), nu și preotul din Siminicea Balș[3].

*

Dar cea mai importantă sursă de documentare asupra comunităţilor din România o reprezintă „Monitorul Oficial”, care, lecturat cu răbdare şi cu inspiraţie, scoate la iveală o puzderie de informaţii despre oamenii fiecărei localităţi. Iată câteva exemple, cu trimitere doar la Siminicea:

 

În 19 decembrie 1914, Prefectura Botoşani publica, în Monitorul Oficial, „Lista de numele şi pronumele tinerilor din judeţul Botoşani, născuţi în anul 1894 şi dispăruţi, fără a se şti unde, care urmează a forma contingentul clasei anului 1916”, printre aceştia aflându-se şi:

 

Gheorgiu Ioan, fiul Petru şi al Catincăi, născut la 1894, iulie 31, cu actul No. 90, în comuna Siminicea.

Gheţun Gheorghe, fiul lui Dumitru şi al Zoiţei, născut la 1894, aprilie 20, cu actul No. 34, în comuna Siminicea.

Mitichiuc Petre, fiul lui Ioan şi al Profirei, născut la 1894, iunie 19, cu actul No. 89, în comuna Siminicea.

Nichifor Ilie, fiul lui Ioan şi al Măriucăi, născut la 1894, iulie 19, cu actul No. 73, în comuna Siminicea.

Pricopi Florea, fiul Mărgăritei, născut la 1894, cu actul No. 41, aprilie 20, în comuna Siminicea.

Saltău Ioan, fiul lui Petrea şi al Paraschivei, născut la 1894, ianuarie 18, cu actul No. 8, în comuna Siminicea.

Tucaliuc Petru, fiul lui Ioan şi al Catrinei, născut la 1894, iunie 27, cu actul No. 57, în comuna Siminicea.

 

Alte nume apar, în acelaşi Monitor Oficial, sub titlul „Tablou de numele şi pronumele tinerilor din judeţul Botoşani, născuţi la 1895 şi dispăruţi fără a se şti unde, care urmează a forma contingentul clasei 1917”, acestea fiind:

 

Amurăriţei Theodor, fiul lui Ilie şi al Irinei, născut la 1895, fevruarie 8, cu actul No. 14, în comuna Siminicea.

Chifuriuc Ioan, fiul lui Constantin şi al Paraschivei, născut la 1895, mai 26, cu actul No. 51, în comuna Siminicea.

Chifuriuc Petrea, fiul lui Nicolae şi Paraschivei, născut la 1895, iunie 8, cu actul No. 55, în comuna Siminicea.

Catz Zalman, fiul lui Haim şi al Surei Leia, născut la 1895, decemvrie 18, cu actul No. 134, în comuna Siminicea.

Mazuru Theodor, fiul lui Constantin şi al Elenei, născut la 1895, fevruarie 27, cu actul No. 21, în comuna Siminicea.

Olan Ilie, fiul lui Gheorghe şi al Catincăi, născut la 1985, iulie 12, cu actul No. 105, în comuna Siminicea.

Olăraşu Grigore, fiul lui Ioan şi al Evdochiei, născut la 1985, ianuarie 26, cu actul No.11, în comuna Siminicea.

Pavel Ioan, fiul lui Filip şi al Elenei, născut la 1895, ianuarie 26, cu actul No. 61, în comuna Siminicea.

Pavliuc Sotir, fiul lui Dumitru şi al Acsinei, născut la 1895, iunie 23, cu actul No. 77, în comuna Siminicea.

Stefiuc Petrea, fiul lui Constantin şi al Mariei, născut la 1895, iunie 23, cu actul No. 67, în comuna Siminicea.

Vorniciuc Ioan, fiul lui Thoader al Irinei, născut la 1895, septemvrie 14, cu actul No. 132, în comuna Siminicea.

Voina Ioan, lui Vasile şi al Catrinei, născut la 1895, fevruarie 5, cu actul No. 20, în comuna Siminicea.

Vulpe Petru, fiul lui Alecu şi al Ravecăi, născut la 1895, iunie 24, cu actul No. 94, în comuna Siminicea”[4].

 

1941, septembrie 30: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24:

 

Scorţariu D. Nicolae, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 5.VIII.1941.

Tucaliuc Vasile, soldat, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu în comuna Siminicea, judeţul Botoşani, mort la 12.VIII.1941”[5].

 

1942, ianuarie 29: „Noi, general Victor Iliescu, subsecretar de Stat al Educaţiei Extraşcolare; / Având în vedere jurnalul Consiliului de Miniştri Nr. 21 din 14 Ianuarie 1942… / Decidem: Art. unic. Se angajează, pe data prezentării la serviciu, ca diurnişti la formaţiunile tineretului extraşcolar, următorul personal, plătibil cu îndemnizaţia de şedinţă respectivă: Judeţul Botoşani:

 

Daneş Haralamb, învăţător, şeful Subcentrului Siminicea.

Tun EIisabeta, învăţătoare, şefa Subcentrului Siminicea”[6].

 

1947, august 28: „În baza cererii, înregistrată la Nr. 389 din 11 august 1947, / În conformitate cu dispoziţiunile legii asupra energiei, / Se autorizează dl Avram A. Lazăr, din satul Călineşti, com. Bucecea, jud. Botoşani, să instaleze şi să exploateze un motor marca „S. Gross”, de 16 H. P., la moara proprietatea domnişoarei Maria Miclescu, din satul Grigoreşti, com. Siminicea, jud. Botoşani, motorul, fiind utilizat ca forţă pentru conducerea acestei mori, combustibilul fiind petrolul lampant. Această autorizaţie se acordă pe termen de 10 ani, socotit de la data publicării prezentei în Monitorul Oficial. / Şeful secţiei energiei reg. III Iaşi, / Ing. Gh. Gălăţeanu / Nr. 310/947”[7].

 

Folosirea unor astfel de mărturii, în documentări, le vor aduce satisfacţii aparte monografilor, pentru că în spatele unor nume aparent obişnuite stau dramatice întâmplări de război, iluminări comunitare, în care „popa sătesc” este, cu adevărat, un fel de sfânt al omenescului, şi, desigur, informaţii preţioase despre viaţa economică a pământului natal al acelei comunităţi.

 

 

[1] România liberă, Anul II, No. 465, vineri 8 decembrie 1878, p. 1.

[2] Biserica Ortodoxă Română: Jurnal Periodic Ecleziastic, Anul XXXII, nr. 9, decembrie 1908, p. 1071.

[3] Biserica Ortodoxă Română: Jurnal Periodic Ecleziastic, nr. 40, 1916 – Supliment, p. 14.

[4] Monitorul Oficial, nr. 213 din 19 decembrie 1914 / 1 ianuarie 1915, pp. 9632, 9637.

[5] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, p. 5805.

[6] Monitorul Oficial, Anul CX, Nr. 24, joi 29 ianuarie 1942, pp. 561, 565.

[7] Monitorul Oficial, Anul CXV, Nr. 179, joi 28 august 1947, p. 6275.


Dragostea divină pentru bucuriile omenești

Hora de la Frumuşica – Cucuteni_005, www.neamt.ro

 

Am reprodus integral și fără comentarii, în materialul anterior, articolul preotului Șeuleanu, „Preoții sunt cauza sectelor?”, publicat în Renașterea[1], pentru un argument surprinzător, prin care se susține, în contradicție cu pildele folosite de Iisus Hristos (de exemplu, pilda păsările care nu se ocupă de hrana lor pentru a doua zi), că „și Iisus a fost preocupat de cele materiale, atunci când a săturat mii de oameni în pustie şi a poruncit apostolilor să le dea de mâncare; iar pe apostoli i-a chemat, cu ocazia Învierii, la mâncare: Veniţi, de prânziţi: nimeni nu şi-a urât trupul său, ci şi-l hrăneşte şi încălzeşte!”. Știam, ca simplu închinător, dar mereu atent la înțelesul cuvintelor, că Iisus iubea bucuriile omenești, dovadă fiind faptul că, la Nunta de la Cana Galileii, doar ca să nu se întrerupă dezlănțuirea de omenesc, săvârșea minunea vinului mai bun, iar horirea, în care s-a prins și El, a putut continua, și tocmai de asta nu puteam înțelege de ce Coresi, Antim Ivireanul, Iacob Putneanul și alți alcătuitori de variante românești ale vechilor scrieri religioase grecești, urau și stigmatizau bucuriile omenești, pe care le iubea atât de mult Iisus, până la minune, numind horele ca fiind „idolatre și drăcești”, iar pe lăutari drept „ademenitori spre iad”. Și m-am întrebat de unde vine ura bisericească față de bucuriile omenești, reprezentate de creația omenească, pe deplin dumnezeiască.

 

Răspunsurile nu au fost greu de aflat, în condițiile în care am puțin, foarte puțin, habar de istorie și, drept consecință, știu că primele închisori ale civilizației creștine funcționau pe lângă mănăstiri, și tocmai de aceea, pentru îndreptarea păcătoșilor criminali, tâlhari și hoți a fost deslușite „o seamă de reguli” aspre ale căinței, de „șapte autori ai Filocaliei grecești”, numită, la adunarea lor în culegeri, „Patrologia Migne”, cei șapte autori ai regulilor pocăirii criminalilor, tâlharilor și hoților fiind „Antonie cel mare, Evagrie Ponticul (cu 4 scrieri), Ion Casian, Nil Ascetul, Marcu Ascetul (cu 4 scrieri) Diadoch al Foticeii şi Isaia Pustnicul, urmând ca al doilea volum să cuprindă în întregime numai scrierile sf. Maxim Mărturisitorul”[2]. De-a lungul vremii, adică între veacurile IV-XIV, aceste scrieri au fost adoptate, drept conduită de viață ascetică, și de către unii călugări, pentru că, deși vizau doar pocăința păcătoșilor cu fapte antisociale probate, închiși în temnițele Sfântului Vasile, citind aceste texte „ai impresia că ele se adresează în mod exclusiv monahilor, ca unii ce s-au dedicat mai intens unei vieţi duhovniceşti”[3].

 

Ca lucrare de sine stătătoare, dar de data asta cu adresabilitate spre comunitatea monahală, care avea nevoie de reguli clare de conduită, „Filocalia” a apărut târziu în românește, abia în 1946, cu precizarea că înseamnă „o seamă de reguli, aşternute în mai multe cărţi de către sf. Părinţi şi scriitori bisericeşti din veacurile IV-XIV, ce au fost colectate de vestitul scriitor bisericesc, de la Muntele Athos, Nicodim Aghioritul (1748-1809), şi tipărite la Veneţia, în anul 1782, sub titlul „FILOCALIA sau culegere din scrierile sfinţilor Părinţi, cari arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi”. Colecţia aceasta de scrieri ascetice şi mistice răsăritene a fost tradusă, de curând, din greceşte, de Î. P. C. Protopop Stavr. Dr. Dumitru Stăniloae, Rectorul Academiei Teologice „Andreiane” din Sibiu şi un prim volum din această traducere a şi văzut lumina tiparului, într-o ţinută tehnică cu adevărat impunătoare”[4]. Deci, scrieri omenești, adresate unei obști omenești, care a ales asceza și disprețuirea bucuriilor omenești, cele atât de înțelese și apreciate de Iisus Hristos.

 

Între timp, Ortodoxia nu mai este atât de intransigentă cu bucuriile omenești istoricizate, ba chiar militează pentru păstrarea tradițiilor neamului românesc; doar unii dintre „sectari” (eu prefer să-i înțeleg drept credincioși ai aceleiași Biserici a lui Iisus Cristos, făcută fărâme de obscure interese de dominare comunitară) încă mai urăsc poezia, muzica, dansul și artele plastice, născocind idolatrii și satanisme false în concretețea bucuriilor omenești, care, prin dragostea lui Iisus, ni se descifrează doar drept concretețe a dumnezeirii.

 

 

[1] Renașterea, Anul XXIV, Nr. 39, Cluj 29 septembrie 1946, p. 2.

[2] Tudor, Pr. D., Filocalia, în Biserica și Școala, Anul LXX, Nr. 26, Arad 23 iunie 1946, pp. 1, 2.

[3] Ibidem, p. 2.

[4] Ibidem, p. 1


Preoții sunt cauza sectelor?

 

„Este o versiune, pe cât de nefondată, pe atât de şubredă, din partea unor străini de neamul şi de credinţa noastră strămoşească şi chiar din partea câtorva intelectuali ai noştri, care cutează să afirme că ivirea şi înmulţirea sectelor religioase se datoreşte exclusiv preoţilor, care sunt acuzaţi că aleargă mai mult spre cele materiale, decât spre o viaţă spirituală.

 

Această învinuire este direct ofensatoare; împotriva ei s-a ridicat, cu toată autoritatea, defunctul Episcop Grigorie al Aradului, în cartea „Sectele religioase”, spunând: „Intelectualii noştri să se oprească a ne acuza mereu că, din cauza clerului, se răspândesc sectele”. Se adresează intelectualilor noştri nu fiindcă numai ei ne-ar acuza, ci pentru că numai asupra lor are autoritate Biserica, iar nu şi asupra străinilor. Întrebăm: pentru ce aceşti străini de neam şi de Biserică nu acuză pe un căpitan de oştire pentru dezertarea unui soldat, pe un medic, pentru nereuşita unei operaţii, sau pe un avocat, când clientul a pierdut procesul? Preoţimea de azi este conştientă de înalta ei chemare şi corespunde nevoilor şi vremilor pe care le străbatem, atât din punct de vedere intelectual, cât şi moral.

 

Cazuri izolate, care depăşesc legea, nu pot tulbura câtuşi de puţin conştiinţa dreaptă a acelora care iubesc dreptatea şi onoarea. Că preoţimea înclină şi spre o viaţă materială? Dar asta nu înseamnă numai decât că se dezinteresează de enoriaşi; dimpotrivă, confirmă şi mai mult grija pentru dezvoltarea şi propăşirea vieţii, atât spirituale, cât şi materiale din sânul Bisericii. Şi Iisus a fost preocupat de cele materiale, atunci când a săturat mii de oameni în pustie şi a poruncit apostolilor să le dea de mâncare; iar pe apostoli i-a chemat, cu ocazia Învierii, la mâncare: „Veniţi, de prânziţi: nimeni nu şi-a urât trupul său, ci şi-l hrăneşte şi încălzeşte!”.

 

E timpul sosit ca preoţimea viguroasă şi conştientă de datoria ei să ridice înalt steagul de luptă contra tuturor vrăşmaşilor, care caută să samene otrava vrăşmăşiei dintre turmă şi păstor. Tovarăşi de luptă, pentru izbânda Bisericii răsăritene, găsim în renumita şi istorica asociaţie: „Frăţia Ortodoxă Română”, la care se aliniase şi F. O. R. S., ale cărei energii proaspete desfăşoară cea mai frumoasă şi rodnică misiune. Să mobilizăm întreg elanul sufletului nostru, să ne înarmăm cu armele bunei credinţe şi să ne mişcăm cu toată conştiinţa devotamentului nostru sfânt pentru apărarea credinţei şi altarului strămoşesc” / Pr. V. ŞEULEANU (Renașterea, Anul XXIV, Nr. 39, Cluj 29 septembrie 1946, p. 2).


cu toate verbele aprinse

 

mi-i sufletul ca o năframă

cu care bandajez prin mine

atunci când cântăreţul vine

şi-n stranii depărtări mă cheamă

să stau de veghe-n galaxie

cu armele la îndemână,

să nu ridic o floare-n mână

s-o răsădesc în veşnicie,

 

ci rondul să mi-l fac tenace

din zarea zărilor în zare

numai tânjind după o floare

şi-o văd din deget cum desface

cuvintele înşiruite

de care tot mai des mă tem

că se aşează în poem

să fie altora ispite,

 

căci eu în postul meu de veghe

cu stelele migrând sub paşi

fac faţă unor uriaşi

ce poartă viaţa ca pe-o zeghe

şi slovele din răni prelinse

mi se adună într-o filă

lăsată lumilor feştilă

cu toate verbele aprinse


Pagina 23 din 1.118« Prima...10...2122232425...304050...Ultima »