Dragusanul - Blog - Part 21

Vasile Ursache, ultimul boem al Bucovinei

*

Om de o inteligență rară, intelectual în adevăratul sens al cuvântului și un poet înnăscut, Vasile Ursache, pururi cu zâmbetul înfășurându-i sufletul cu seninătate, încă există în universul boem al trăitorului de idei, care simte mereu și mereu nevoia unor evadări din megieșia cuvintelor, iar tentativele acestea, care țin, în fond, de firea omului, îl recomandă și îl caracterizează drept boem. Dar luminozitatea dezarmantă a lui Vasile Ursache disimulează o tristețe bine ascunsă, de parcă poetul cu metafore pururi cântătoare ar dori să împrăștie negurile de deasupra celorlalți, asumându-și-le tainic, atunci când nu mai are cine să o facă.

*

Ca istoric, Vasile Ursache știe aproape totul, până foarte aproape de conștiința zădărniciei; ca poet înnăscut, el îndură tirania cântecului, slobozindu-l spre tăcerile astrale doar atunci când nu-l mai poate îndura. În restul timpului, se caută și se străduiește să se priceapă. Cel mai adesea, izbutește.

*

La mulți ani, Vasile Ursache, și Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


Gabriel Cărăbuș, de veghe în împărăția cărților

*

Doctor în istorie și om cu adevărat școlit, inclusiv, datorită unei burse, în Elveția, Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, exisă între două repere fundamentale: familia și împărăția cărților. Și nu știu care dintre cele două ipostaze, de familist sau de manager cultural, îmi este mai pe plac, deși conștientizez că amândouă definesc individualitatea luminoasă a tânărului meu prieten, Gabi Cărăbuș.

*

Ca om de cultură, cu autoritate recunoscută, doctorul în istorie Gabriel Cărăbuș a izbutit performanțe greu de imaginat, Biblioteca Bucovinei intrând într-un benefic circuit de valori universale, în care specificitatea românească a Bucovinei prinde un contur strălucitor, demn de toată admirația, de consistența afectivă care ține de trăire cu mintea și cu inima. S-a născut astăzi, în urmă cu ceva vreme, așa că profit de ocazie, pentru a-i ura, din tot sufletul:

*

La mulți ani, Gabi Cărăbuș, iar Dumnezeu să ni te ție numai întru bucurie!


Matei Millo, întemeietorul teatrului românesc

(25 noiembrie 1814, Spătăreşti – 9 septembrie 1896, Bucureşti)

*

Exista, cândva, în Suceava, un splendid teatru de amatori, cu mare succes la public, şi care purta numele lui Matei Millo, întemeietorul teatrului românesc. Astăzi, din pură întâmplare, am dat de o puzderie de fotografii, făcute de Carol Pop de Szatmari, cu Matei Millo, în diverse roluri, pe scena bucureşteană. Dar boierul din megieşia Fălticenilor, şcolit la Paris, îşi pusese în gând să întemeieze în Moldova lui un Teatru Naţional Român. Şi a făcut-o. Şi ca actor, şi ca autor dramatic, şi ca militant.

*

Iaşi, Teatrul Naţional, in 1847 – în Boabe de grâu, 3, nr 11. noiembrie 1932

*

Despre Istoria teatrului în Moldova a scris, iniţial, în foiletoane oentru „Convorbiri literare”,  apoi, la Iaşi, până în 1922, în două volume, Teodor T. Burada, dar mai există studii despre Matei Millo, special despre el, publicate în „Memoriile Academiei Române”, Seria III, Tomul I, 1932, şi în „Revista Fundaţiilor Regale”, numărul din 1 aug 1934, aşa cum există şi prin alte reviste şi cărţi ale vremurilor, la unele dintre acestea apelând şi eu, din dorinţa de a… ilustra colecţia de fotografii cu Matei Millo, realizate de

*

*

„Matei Millo II, fiul lui Vasile şi nepot al lui Matei Millo I, s-a născut la Spătăreşti, la 25 noiembrie 1814. A făcut în casa părintească primele studii, cu profesori străini, iar la 1834 era elev în pensionatul francezului Cunez din Iaşi. Încă de tânăr i s-a manifestat talentul dramatic. La 8 noiembrie 1834, de ziua onomastică a lui Mihai Sturdza, Domnitorul Moldovei, elevii lui Victor Cunez au jucat o piesă în româneşte, în care Matei Millo s-a distins, şi ziarul „Albina românească” a vorbit despre el cu elogii. În 1840, plecă la Paris, unde face studii speciale de teatru, şi, întors în ţară, se dedică teatrului, are succese şi este considerat întemeietorul teatrului românesc. Matei Millo a fost şi scriitor: a compus şi câteva piese de teatru, între care „Baba Hârca”. Millo a murit în 1894 (eroare, pentru că Matei Millo avea să moară doi ani mai târziu, în 9 septembrie 1896)” (Artur Gorovei, Folticenii / Cercetări istorice asupra oraşului, Folticeni, 1938, p. 238).

*

*

„Iar, în ziua de sfântul Mihail, onomastica Domnului, la reprezentaţia dată în onoarea lui, elevii pensionatului Victor Quinet joacă, tot în româneşte, piesa: „Serbarea Militară”, al cărui autor, Matei Millo, interpretează şi rolul principal, fiind secundat de alţi colegi de pension, ceea ce făcu multă mulţumire Domnitorului Moldovei” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 523).

*

*

„Tot În 1835, Matei Millo joacă, la moşia Horodnicu (e vorda despre Horodniceni, dar conacul lui Canta se afla în Rotopăneşti – n. n.) a Logofătului Neculae Canta, „Piatra Teiului”, cu un succes extraordinar, după care înfiinţează la Iaşi un „Teatru de societate”, cu ai cărui actori îşi joacă alte două piese: „Poetul romantic” şi „Postelnicul Sandu Curcă”.” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 523).

*

*

„În 1836, după necurmate străduinţe, după biruiri ale celor mai aspre obstacole şi cu mari sacrificii, Vornicul Ştefan Catargiu, Aga Gheorghe Asachi şi Vasile Alecsandri izbutesc să dea fiinţă Conservatorului Filarmonic-Dramatic din Iaşi” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 523).

*

*

„Înainte de deschiderea stagiunii 1846-1847, guvernul, nemulţumit de purtarea actorilor care cântau cuplete şterse de cenzură, sub directoratul lui Tudorache Ghica, se hotărăşte să dea direcţia Teatrului Naţional unui tot pe atât de cult boier şi om de litere, Principelui Nicolae Şuţu, şi Comisului Matei Millo, întors, de curând, de la studii din străinătate, care dovedise mari aptitudini pentru arta şi literatura dramatică. Prin contractul ce ambii îl încheie cu guvernul, li se dau ambele teatre (cel vechi, de Varietăţi, şi cel de la Copou), pe timp de opt ani, cu îndatorirea de a elabora un nou regulament teatral, ceea ce şi fac cei doi directori, supunându-l aprobării Domnului.

*

*

Stagiunea începe, tot la teatrul vechi, cel nou nefiind gata, cu piesele: „Samson şi Spiridon” şi „Femeiuşca dracului”, în ziua de 14 octombrie 1846. Inaugurarea teatrului nou se face la 22 decemvrie 1846, dar nu de trupa românească, ci de trupa franceză, ocârmuirii, fiindu-i teamă ca nu cumva, chiar de la această primă reprezentaţie, actorii să arunce oarecare zeflemeli la adresa puternicilor zilei. Se joacă piesa „Clarisse Horlow”, al cărei subiect nu avea nici o legătură cu importanţa unui atare eveniment. Cea mai mare parte din spectatori se simt jigniţi şi nu se sfiiesc să-şi arate nemulţumirea, cu toate că, în sală, se găseau Domnitorul, Curtea şi consulii ţărilor străine. Această lipsă de atenţie pentru trupa naţională l-a făcut pe Neculai Istrati ca, întâlnind pe cei doi directori, să-i mustre cu asprime, lui Matei Millo spunându-i: „Aşa-ţi cinsteşti breasla în care vrei să intri?”.

*

*

Agitaţia provocată de această jignire a sentimentului de mândrie naţională n-a încetat, până ce trupa moldovenească nu a fost transferată să joace la Teatrul cel Nou. La 1 februarie 1847, actorii moldoveni joacă aci primul spectacol, o traducere, „Vicontele Letorier”, alăturându-i un tablou istoric, scris în grabă de Gh. Asachi, „Bătălia Moldovenilor cu Cavalerii Teutoni, la Marienburg”, tablou primit cu nesfârşite ovaţii de către public. „Pentru ieşeni, scrie Em. Manoliu, aceasta a fost adevărata inaugurare”.

*

*

Tot în acest an, Matei Millo înfiinţează şi o şcoală de declamaţie, înlocuind vorbirea declamatorie şi gesturile exagerate, introduse de Caragiali, cu vorbirea naturală şi gesturi cumpănite, lucruri văzute de el pe scenele pariziene.

*

*

Artiştii care compun trupa naţională sunt acum următorii: Poni, Theodorini, Neculau, Luchian, Banciu, Teodoru, Dimitriu, Sterian, Cuza, Apostolu, Cazacliu, Strcescu, Jan, Evolschi, doamnele Sterian, Lang, Teodorina, Vişu şi domnişoarele Gabriella şi Dimitriu.

*

*

Viitorul Teatrului Naţional moldovenesc pare asigurat, Iaşul având două trupe: franceză şi naţională; cum şi două teatre: cel de varietăţi şi cel nou, de la Copou. Repertoriul jucat în stagiunea 1846-1847 a însumat piesele: „Bărbierul din Sevilla”, „Creditorii”, de Vasile Alecsandri, „Căciula brumărie”, „Contrabandul”, prelucrare de Gh. Asachi, „Rămăşagul”, de Vasile Alecsandri, „Bufonul prinţului”, „Uliţa Lunii”, „Piatra din casă” şi „Buna educaţie”, comedie în 3 acte de Bălăcescu, cu care s-a şi închis stagiunea, la 15 mai 1847.

*

*

Stagiunea 1847-1848 e pregătită din vreme, direcţia teatrului, pe lângă alte îmbunătăţiri aduse scenei, ridică lângă teatru o clădire cu un număr de apartamente pentru artişti; repertoriul e alcătuit cu grijă din vodeviluri, comedii şi drame, hotărând deschiderea teatrului pe ziua de 19 octombrie 1847, cu piesa „Mulatrul”, o melodramă tradusă din limba franceză. Reprezentarea piesei produce o mare zarvă şi nemulţumire în rândurile boierilor, subiectul oglindind viaţa negrilor din colonii, având asemănare cu viaţa robilor acelor vremi din Moldova. Ocârmuirea găseşte pretext să închidă teatrul şi să desfiin­ţeze trupa naţională, ca „fiind alcătuită din nepricepuţi de a-şi cunoaşte rostul”. Aceasta, pentru puţin timp, căci, la 7 decemvrie 1847, noi placarde vestesc continuarea reprezentaţiilor trupei naţionale, reorganizată sub conducerea lui B. Luzzatto. Se joacă o serie de piese, din care cităm: „Lumpatius Vagabondus”, „Plumper”, „Două fete”, prelucrare de C. Negruzzi, „Cleopatra de la St. Paul”, „Sfărâmarea corabiei Meduza”, „O nuntă ţărănească în Moldova”, de Vasile Alecsandri şi Matei Millo, „Robinson” sau „Ştrengarul din Londra”, o traducere a comisului Alecu Vasiliu, cu cuplete de Dumitru Gusti şi muzica de A. Flechtenmacher.

*

*

Neculai Şuţu retrăgându-se de la Direcţia Teatrului, guvernul încredinţează conducerea artistului francez Victor B. Delmary, care-şi alătură pe Matei Millo, căruia de fapt îi trece direcţia Teatrului Naţional.

*

*

Stagiunea teatrală 1848-1849 se deschide la 1 decemvrie 1848, de către trupa franceză, care joacă „Le Demon de la Nuit” şi „La Chercheuse d’esprit”, şi, a doua zi, în 2 decembrie, de către trupa naţională, care joacă piesa „Nişcorescu”, vodevil în 2 acte de Matei Millo, cu muzica de A. Flechtenmacher, şi „Hangiul”, comedie într-un act. În ziua de 5 decembrie, pentru onomastica Ţarului Nicolae I, trupele franceză şi română dau un spectacol extraordinar, jucând „Morăriţa de la Morly” şi „Rămăşagul”, de Vasile Alecsandri, spectacolul fiind deschis de corul unor cântăreţi ruşi. La 26 decembrie 1848, se joacă, pentru prima oară, opereta „Baba Hârca”, în 2 acte şi 3 tablouri, de Matei Millo, cu muzica de A. Flechtenmacher. Succesul a fost extraordinar, iar biruinţa muzicii cu motive naţionale, definitivă. Piesele jucate, apoi, au fost: „Familia de Moronval”, „Viaţa unui jucător de cărţi”, „Joco” sau „Momiţa Americană”, „Cârlanii”, vodevil într-un act, jucat la spectacolul dat în folosul refugiaţilor din Transilvania (al cărui text se află în biblioteca teatrului), iar la 8 mai 1849, „Nişcorescu”, în beneficiul lui Millo, piesă cu care se închide şi stagiunea.

*

*

Anul teatral 1849-1850 se deschide la 10 octombrie 1849, când trupa naţională joacă „Lapeirus”, prelucrare de Gh. Asachi, cu muzica de soţia sa, Elena Asachi. Spectacolul e completat cu „Pamfil”, o prelucrare de Costache Negruzzi. Urmează piesele: „Nobleţea cumpărată”, „Doi ţărani şi cinci cârlani”, comedie într-un act de C. Negruzzi, „Blestemul părintesc”, dramă în trei acte, de comisul A. Vasiliu, „Robert, şeful bandiţilor”, „Scara Mâţei”, operetă originală de A. Flechrenmacher, şi „Cucoana Chiriţa” sau „Două fete şi-o Neneacă”, vodevil în 3 acte, de Vasile Alecsandri. Ca reluări, merită să amintim piesele „Baba Hârca”, „Nişcorescu”, „Burghezul gentilom”, sub titlul „Neguţătorul boierit”, „Iaşii în Carnaval”, iar în reprezentaţia extraordinară, dată în folosul sătenilor nevoiaşi ai Ţării de Jos, bântuiţi de foamete, „Le demon de la Nuit” şi „Nunta ţărănească”.

*

*

Stagiunea 1850-1851 se deschide la 15 octombrie 1850, tot sub direcţia lui Millo. Trupa franceză, la fel, sub direcţia lui Delmary, care ia în impresariat şi o nouă trupă de operă italiană (condusă de Pietro Tozzoli). Ambele teatre, francez şi român, au un director general, pe boierul N. Soutzu. O înştiinţare-program anunţă repertoriul „Timpului Dramatic 1850-1851”, compus din 24 noutăţi, cu un total de 50 de acte, împărţite în 40 de reprezentaţii. Piesa de deschidere e „Solomon Împăratul Iudeilor”. Urmează, apoi, o serie de piese originale, de prelucrări şi traduceri, iscălite de Vasile Alecsandri, Constantin Negruzzi, Matei Millo, Gheorghe Asachi, A. ManolLi şi alţii: „Cucoana Chiriţa”, „Tuzu-Calicul”, „Un Teşmeki”, „Şoldan Viteazul”, „Profesorul şi Chineza”, „Ursul alb şi Ursul negru”, „Samson şi Spiridon”, „Nunta ţărănească”, „Don Cezar de Bazan”, „Baba Hârca”, „Scara Mâţei”, „Iaşii în Carnaval”, „Capodopera necunoscută”, „Strigoiul”, „Înturnarea Plăieşului din Anglia”, „Două dispărţenii”, „Bărbatul anonim”, „Sfărâmarea Meduzei”, „Un trântor cât zece”, „Portul Romantic” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, pp. 528-530).

*

*

Cum doar Matei Millo, ajuns director, este cel care mă interesează deocamdată, o să selectez doar citatele care îl privesc în mod direct. „În vara anului 1851, Matei Millo, înconjurat de o parte a trupei moldoveneşti, artistele Mirişescu, Gabriella Negroni, Nini Valery şi artiştii Teodorini, Luchian şi Nicolau, organizează un mare turneu teatral, cu piesele „Baba Hârca”, „Cucoana Chiriţa”, „Tuzu Calicul”, „Doi morţi vii”, „Nunta ţărănească”, „Şoldan Viteazul”, „Muza de la Burdujeni”, „Herşcu Boccegiul”, „Căsătoria fără voie”, „Ursul alb şi Ursul negru”. Joacă în oraşele Roman, Bacău, Focşani, Bucureşti, Brăila şi Galaţi. La Focşani stă 20 de zile, fiindcă intrigile unor confraţi artişti munteni fac să nu obţină viza paşapoartelor. Numai intervenţia Domnitorului Barbu Ştirbei ajută ca Millo să poată trece graniţa în Muntenia.

*

*

La 5 august 1851, joacă prima reprezentaţie cu „Cucoana Chiriţa”, de Vasile Alecsandri. Succesul repurtat este desăvârşit. Boierimea munteană aleargă, de pe la moşii, să asculte opereta naţională „Baba Hârca” şi chiar Domnitorul asistă la câteva spectacole. Ziarele vremii nu se sfiiesc să sublinieze „via simpatie şi aprobare ce s-au dat domnului Millo, la apariţia dumisale în public. Am aplaudat cu entuziasm pe acest artist român, ce uneşte aşa de bine întreitul caracter al unui bun actor, adică, talentul, dezvoltarea şi onoarea”. Iar mai departe: „Înainte de toate, cele mai multe piese moldovene sunt sub forma naţională, având un scop naţional. Aceasta a făcut a se primi cu entuziasm de publicul nostru: aceasta corespunde destul de bine cu necesitatea supremă ce avem toţi românii de a produce, oricât vom putea, opere naţionale, spre a răspândi gustul naţional, a întipări cu trăsuri plăcute obiceiurile şi tradiţiile noastre şi a cânta faptele străbunilor noştri” (în Zimbrul, Nr. 10 din 2 August 1851).

*

*

Revenit în Iaşi, Millo deschide stagiunea 1851-1852 la 28 octomvrie 1851, cu „Doi morţi vii”, vodevil de Vasile Alecsandri, şi „Nişte secături”, comedie localizată. Slab pregătită, la început, din cauza lipsei lui Millo din Iaşi, trupa moldovenească joacă o serie de preluări: „Tuzu Calicul” (vodevil în 2 acte de Matei Millo – n. n.), „Piatra din casă”, „Baba Hârca”, „Fata Cojocarului”, „Cucoana Chiriţa” şi „Herşcu Boccegiul”. La 20 noiembrie, se reprezintă comedia originală „Fata zgârcitului”, de I. Sion. La 25 noiembrie: „Gealatul tainic” sau „Bravul de Veneţia”, de A. Bourgeois, traducere de A. Vasiliu. La 2 decembrie, „Otrăvitorul sau Doctorul Ghermani”, de Teulescu şi Bolintineanu, care mai prelucrează, la Paris, din îndemnul lui Vasile Alecsandri, piesele „Hurdug-Burdug”, „Bucureşti în Paris”, „Mânzul Neneacăi” şi „Ton-Potera”.

*

*

În programul pe care Millo îl publică în ziarul „Zimbru” No. 45, din 3 decembrie 1851, găsim că, graţie concursului dat de autorul şi poetul Vasile Alecsandri, repertoriul teatral s-a îmbogăţit cu 22 piese noi, drame, comedii şi vodeviluri, din care reţinem: „Şeiloc sau zaraful din Veneţia”, „Lucreţia Borgia”, „Nabucodonosor”, „Peticarul din Paris”, „Dihania Verde”, „Lumea pe dos sau Crăiasa Femeilor”, „Iudita şi Holofern”, pe lângă care Vasile Alecsandri prezintă comedia nouă „Kir Zuliaridi, arnăut cărunt”, trei cântecele comice: „Piciul Dricarul”, „Madama Fercheziana, actriţă”, „Harţă Răzeşul”, la care direcţia se măguleşte cu nădejdea că va putea adăuga şi „mult dorita „Întoarcerea Cucoanei Chiriţa în provincie”, vodevil ăn 2 acte, făgăduit teatrului de autor”…

*

*

… La 19 aprilie 1852, se joacă drama istorică „Mihul” de spătarul Neculai Istrati (nu mi-am închipuit că boierul cărturar Neculai Istrati, de la Rotopăneşti, cel care i-a cumpărat o vioară „Amatti” lăutarului Ştănică din Horodniceni, ajunsă, ulterior, în posesia lui Ciprian Porumbescu, a scris şi literatură – n. n.). Premiera mult aşteptatei „Înturnarea Cucoanei Chiriţa” („Chiriţa în provincie”) are loc la 8 mai 1852, cu actorii Millo, în Cucoana Chiriţa, Bosie, în Leonaş, şi Luchian, în Luluţa. La 18 mai, se joacă, în beneficiul lui Millo, „Istoria Cucoanei Chiriţa”, partea I şi a II-a. În acest an, se produce o intervenţie a Mitropoliei Moldovei, către Departamentul din lăuntru, ca să se oprească reprezentaţiile teatrului, în ajun de sărbători mari şi de toate duminicile anului, cât şi întreg postul mare (bravo! Deci tentativele de interzicere a Festivalului „Bucovina Rock Castle” au tradiţie istorică ortodoxă! – n. n.). Domnitorul (se vede că era la fel de mintos ca perfecta Mirela Adomnicăi! – n. n.) aprobă lista sărbătorilor ce urmează a se păzi, după o veche rânduială, lăsată încă de la 1833 de mitropolitul Veniamin Costache” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, pp. 530, 531).

*

*

„Stagiunea 1852-1853 poate fi socotită ca o înfrângere a ideii de Teatru Naţional. Reprezentaţiile trupei moldovene sunt rare. Directorul Matei Millo părăseşte, pe neaşteptate, conducerea teatrului, în luna decembrie 1852, producând, prin aceasta, o mare perturbare în activitatea trupei na­ţionale” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 531).

*

*

În stagiunea î868-1869, Teatrul Naţional din Iaşi joacă „Duelistul sau Mirele fără noroc”, vodevil na­ţional în 2 acte, de Matei Millo (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, pp. 530, 537). Iar „în luna aprilie 1873 Matei Millo vine şi dă la Iaşi, o serie de spectacole, cu trupa sa de la Bucureşti. Joacă: „Apele de la Văcăreşti”, revistă cu cântece, de Matei Millo; „Sgârcitul galanton”, „Haimana”, canţonetă de Vasile Alecsandri, „Millo, director” şi „Lipitorile Satelor”, tot de Vasile Alecsandri” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 539).

*

*

În august 1877, „vine la Iaşi şi decanul artiştilor Români, Matei Millo. Joacă, în grădina „Madame Alexandre” o serie de piese, între care „Cucoana Chiriţa la Expoziţia din Viena”, care se dă pentru prima dată la Iaşi. Tot Millo dă, pentru beneficiul soldaţilor români răniţi, „Furiile geloziei”… Produsul reprezentaţiei s-a ridicat la peste 2.000 lei” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 542).

*

*

„La 15 Martie, bătrânul decan al artiştilor români, Matei Miilo, vine la Iaşi, anunţând o reprezentaţie de rămas bun de la scenă, fiind hotărât, din cauza vârstei, să nu mai joace. Artiştii ieşeni pregătesc „Cucoana Chiriţa”, cu Matei Millo în rolul principal, şi reprezentaţia are loc în mijlocul unor ovaţii nesfârşite. Vorbesc pentru sărbătorit: Xenofon Gheorghiu. din partea Comitetului Teatral, Em. Manoliu, din partea societarilor Teatrului, State Dragomir, din partea studenţimii ieşene, şi Belador, din partea artiştilor gagişti. Copleşit emoţie, bătrânul artist făgăduieşte că va veni, anul viitor, la inaugurarea noului Teatru, să joace măcar „Barbu Lăutarul”…” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 548).

*

*

„În ziua de 9 septembrie 1896, se stinge, la Bucureşti, flacăra cea mai vie a începuturilor culturii romaneşti din secolul trecut. Marele Matei Millo moare, în vârstă de 83 de ani, lăsând în urma lui, pe de o parte, o bogată operă de autor dramatic, iar pe de altă parte, şi o carieră artistică ce ştiuse să strălucească prin sentimentul jertfirii de sine tot atât de mult cât şi prin calităţile neîntrecute, puse în slujba propăşirii naţionale prin teatru” (Teatrul Naţional din Iaşi, în Boabe de grâu, anul 3, nr. 11, noiembrie 1932, p. 548).

*


1916: Ruşi, în Bucovina, cu maşini americane!

*

Dacă nu aş fi văzut, în „New York Tribune”, ediţia din 18 iunie 1916, fotografia şi explicaţia de mai sus, m-aş fi autodenunţat perfectei Mirela Adomnicăi ot Dărmăneşti pentru falsificarea istoriei Bucovinei, apoi, cale de luni de zile, aş fi bătut metanii în faţa biroului buzincurist de tocat inutil bugetul al distinsului cărturar bucovinean Aurel Buzincu, o adevărată opera omnia a culturii de direcţie din subordinea perfectei. Numai că poza e poză, chiar dacă întrece orice imaginaţie, şi îmi fac speranţe că vor şti să o citească şi Buzincu, şi Adomnicăi. Atât dovedesc ei că au citit, de-a lungul vieţii ştiinţifice: numai poze, dar nu prea multe, ca să nu facă toxi-infecţie intelectuală.

*

Lăsând gluma la o parte, şi peste Ocean există fotografii din primul măcel planetar, desfăşurat pe pământul Bucovinei, interesante. În vreme ce noul Împărat Carol al Austriei trecea în revistă trupele, la Cernăuţi, Regele Prusiei, Wilhelm, trecea în revistă… sondele din regiunea Prahovei (noiembrie 1917):

*

*

Între timp, prin Bucovina se dădeau lupte serioase, iar ruşii ocupau, din când în când, Cernăuţii. Doar de patru ori au făcut-o. Iar românii bucovineni, mobilizaţi în armata austriacă – nici măcar atunci când cădeau prizonieri la ruşi nu acceptau să devină voluntari ai armatei române, aşteptau Marea Unire cu Mirela Adomnicăi perfectă şi buzincuristul Aurel Buzincu director executiv de ştiinţă la Direcţia pentru (in)Cultură Suceava.

*

*


România, uitată şi ignorată prin America

American Hospital in Jassy, 20 aug. 1918

*

Există, în bibliotecile americane, o imensă iconografie românească, iar cea mai importantă mi se pare a fi cea adăpostită de „Library of Congress”, Biblioteca Congresului găzduind peste 15.000 de cărţi, partituri, fonograme, fotografii şi colecţii vechi de legi. Astăzi, răsfoind doar, pe ici, pe colo, am găsit imagini cu ostaşi austrieci în Bucovina, inclusiv una cu pasagerul împărat Carol, trecând în revistă trupele austriece, la Cernăuţi, în 1918 (pe care nu mai ştiu unde am salvat-o), dar şi imagini cu ostaşi români, în 1915. Încântătoare mi s-au părut a fi fotografiile color cu Bucureştii şi cu Valea Prahovei, realizate în 1890 şi publicate, la Detroit, în 1905, într-un splendid album. Mai sunt şi litografii cu bătăliile pentru Sibiu sau cu o horă, desenată de Auguste Raffet, în 1837, precum şi câteva caricaturi cu „politica” europeană premergătoare primului măcel planetar, pe care le-am salvat cu încântare (şi în România există o astfel de tradiţie, impusă de desenatorii evrei din Bucureşti). Dar, vorba vorbelor, să trecem la exemple (în ordine alfabetică a titlurilor), pentru a preîntâmpina sărăcia omului:

*

Austrian artillery, in the Bukowina, 1917

Austrians in the Bukowina

Rumanian soldiers, 1915

Another view of American hospital at Roman, Romania, 20 aug. 1918

Braila, Rumania, 1915

Church of Doma Belascha (Domniţa Bălaşa) Bucharest, 1908

Little Roumanian girls, 1920

Millinery note from Roumania, 1920

Polish refugees from Russia reaching Roumania and safety

Romania National Bank, Bucharest, 1908

Roumanian Gypsy girls, working in the oil fields, 1920

Rumanian Peasants, 1915

Statue of Michael The Brave, with the Russian church, in the background, at Bucharest, 1920

Woman and child, standing by fence of farmyard, Romania, 1910

Upper Prahova, Sinaia, 0Roumania, 1890

Theaterplatz, Bukharest, Roumania, 1890

Sarindar Fountain, Bukharest, Roumania, 1890; publ. 1905, Detroit

Pelesch Castle, Kloster Sinaia, hotels, Kaserne, Ungarth and villas, Sinaia, Roumania, 1890

Pelesch Castle, Sinaia, Roumania, 1890

Michaiwoda Memorial, Bukharest, Roumania, 1890

Kurplatz with hydrotherapic baths and Hotel Karaimann, Sinaia, Roumania, 1890

General view Bukharest, Roumania, 1890

Battle of Hermannstadt, 1853 May 31

Schlacht zwischen Dem Fürsten Von Siebenburg vnd Sinan Bassa mit Eroberung Tergouist und Bogerist vndd Hirgro. Den 22 October Anno 1595

Raffet, 1837: La joc. Dans valah

All nations use Singer sewing machines, 1890

Enfant terrible of Europe, de J. Keppler; 18 octobre 1893

Rumania’s day Poster showing the Kaiser and the King of Romania arguing while examining a map, 1918

The quarrelsome European nursery, de Louis Dalrymple; 17 martie 1897

The angel of peace, de J. Keppler; 27 ian 1886


Pagina 21 din 836« Prima...10...1920212223...304050...Ultima »