Dragusanul - Blog - Part 21

O carte a eroismului cotidian

Nicolae Iorga era de părere că „întâmplările mărunte fac istoria mare”, iar spusa aceasta, din prefaţa cărţii cu însemnări pe vechi cărţi religioase, a lui Ilie Corfus, mi-a rămas întipărită în suflet, pentru că, în fond, exista acolo dintotdeauna, iar Nicolae Iorga doar a trezit-o la viaţă. Şi-mi amintesc de ea, lecturând, în cadrul unei corecturi finale, recenta carte a lui Tiberiu Avram, „Aventuri pe şase roţi”, care mă ia prin surprindere, mai ales prin ignorarea premeditată a „gloriilor” mult mai semnificative şi mai spectaculoase ale autorului, cum ar fi, de pildă, necazurile cu Securitatea, după încercarea de a realiza un avion-machetă teleghidat, care să circule între Gura Humorului şi Bârlad, sau întemeierea şi consacrarea celui mai bun ziar judeţean, „Monitorul de Suceava”, şi ca expresie a unei tămăduitoare concepţii de viaţă. În locul lor, ca o adevărată eliberare de senzaţional, Tiberiu Avram preferă un altfel de eroism, pe care mi-i greu să-l definesc, pentru că îmbină în el prietenie, căutare de sine şi vindecări existenţiale.

*

În principiu, „Aventuri pe şase roţi” e o carte despre adolescenţă, despre răscrucile tulburătoare ale vârstei opţiunilor care ne definesc, scrisă, tot premeditat, într-un limbaj adolescentin, cu propoziţii scurte, cu un restrâns al lexicului aproape de jargotic şi cu o desprindere detaşată de încărcătura emoţională a vârstelor care aveau să urmeze. Tiberiu Avram retrăieşte, prin noua lui carte, nu doar o vârstă, ci şi tulburătoarea răscruce a opţiunilor, străduindu-se să nu o umbrească sau să o lumineze cu scânteierile metaforice ale maturităţii, deşi îi mai „scapă”, uneori, dar numai în cazul descrierilor de natură, şi lirisme expuse cu dibăcie şi care par doar respirări ale adolescenţei de odinioară. Adolescenţa este, prin excelenţă, zodia, nu doar vârsta prieteniilor durabile şi definitorii, iar Tiberiu Avram, redescoperindu-şi adolescenţa sau pecetea aceluiaşi suflu existenţial cu Dan Lefter şi Dan Gaftoniuc, ia în discuţie, pe fondul unui record care aparţine adolescenţei lor solidare (mersul la mare, cu bicicletele), şi un test de bărbăţie, şi o nivelare a conflictului dintre generaţii, şi sensul năzuirii în viaţă, şi împăcarea cu sensul existenţial – nu cu destinul, ci cu sensul existenţial, care presupune o competiţie şi cu tine, şi cu timpul în care exişti.

*

Fără dram de didacticism, care nici nu aparţine adolescenţei, Tiberiu Avram povesteşte. Povesteşte, încercând să se înţeleagă, căutându-se şi descoperindu-se, uneori cu optimism debordant, alteori cu istoricizată resemnare românească, dar întotdeauna împăcat cu sine şi cu linia de conduită, moştenită din veac în veac. Bucurii mărunte, respirate profund, umplu orizontul, scapără de lumină, o lumină pe care o culege, ca pe boabele de strugure copt, fetiţa lui, Clara, deci o altă dezlănţuire de curândă adolescenţă, care are nevoie de repere vechi doar pentru a-şi premedita propriul ei parcurs. O ciudată alunecare din Tibi Mitrii Petrii Toderii Simionului, din nume în nume, pe curmezişul muntelui cosmicităţii vremelniciei, în care virtuţile se moştenesc cu contururi şi cu orizonturi noi, caracterizează, dincolo de explicitul narativ, noua carte a lui Tiberiu Avram, o carte a eroismului cotidian, în care valorile se derulează cu un anumit firesc, un firesc prin care eroismul, deşi în el există, se demitizează sau capătă dimensiunea nostalgică a ninsorilor de altădată. Nu ştiu formă de eroism mai profundă şi mai adevărată decât prietenia şi, cu toate astea, nu am premeditat, vreodată, să-i schiţez silueta de înger veşnic viu, dar iată că o face Tiberiu Avram. O face cu sufletul, păzindu-se de cuvinte şi de mirajul lor ameţitor, o face cu o carte, prin care şi prietenii lui se aşează în fereastra zilei şi salută cerul. E un gest tulburător, pe care ştiu să-l preţuiesc ca atare. Cu sufletul.

*

La o primă vedere, „Aventuri pe şase roţi” – titlu care face discretă trimitere la nostalgia pentru „Cireşarii” lui Constantin Chiriţă, e greu de încadrat într-un gen narativ anume. Nu e un roman sau o povestire, nu e o carte de memorii. E ceva mai mult, dar sarcina descoperirii a ce anume este această carte le revine cititorilor lui Tiberiu Avram, care, cu siguranţă, înţeleg şi trăiesc mult mai multe decât mine sau decât autorul acestei cărţi. Spun fără ironie că doar cititorii pot descifra profunzimile, pentru că asta este fiecare om de pe acest pământ: o profunzime tulburătoare şi care merită respectul cel mai desăvârşit (I. D.).


Cel mai bogat om din judeţul Suceava!

Bucovina Rock Castle nu ar avea nici o şansă pentru menţinerea ascendenţei valorice, dacă nu se găsesc soluţii pentru constituirea unui fond de rulment, din care să se plătească, în avans, cu titlul de cheltuieli de transport, sume convenite mai curând ca taxe de credibilitate pentru un românism atât de compromis de puzderie de „aleşi”, dar şi de cetăţeni de nevoie voiajori. Sfătuit de Gheorghe David şi de Daniel Tănase să fac nişte cereri de sponsorizare pentru constituirea fondului respectiv, desigur că m-am conformat, deşi nu prea aveam eu încredere în comunitatea oamenilor de afaceri din Suceava, dar mizam pe încă doi prieteni, care, după cum se vede treaba, nu au putut să mă ajute (sunt sigur că, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o, pentru că ne leagă zeci de ani de prietenie). După trei luni de demersuri, aveam doar echivalentul a 1.000 euro în cont, contribuţia lui Gheorghe David şi a lui Daniel Tănase, dar prima plată pe care trebuia să o fac, în baza „Invoice”-ului din toamna anului 2017, până în 1 februarie 2018, era de 3.000 euro. De unde să scot eu încă 2.000 de euro? Şi de ce să-i scot?

*

De ce? Pentru că întineresc, în fiecare vară, când văd generaţiile tinere fericite măcar timp de 3 zile şi 3 nopţi. E drept, vor să dea cu tăvălugul beznei peste fericirea lor şi fanaticii talibani ai ortodoxiei, şi cei ai cultelor protestante, care îşi închipuie că memoriile semnate de 2 sau de câteva sute de bigoţi sunt majoritare în raport cu circa 20.000 de prezenţe întru luminile şi iluminările muzicii. Cum aş putea eu dezarma, când ştiu că miile acelea de tineri aşteaptă şi altceva, dar mai presus de toate, o necontenită primenire şi creştere valorică a Festivalului Bucovina Rock Castle? Da, dar de unde bani?

Soluţia salvatoare a venit ca un fulger luminos de vară: descoperiri de carduri! În negocierile cu nevastă-mea, nu a fost nevoie să fiu cine ştie ce persuasiv, ca să accepte sacrificiul dobânzilor pe care le vom plăti împreună, până la acoperirea sumelor descoperite, adică retrase ca împrumut bancar. În condiţiile acestea, când sute de oameni de afaceri şi de politicieni prosperi ai judeţului Suceava nu s-au învrednicit să pună mână de la mână, ca să adune vreo cinci mii de euro, care să folosească, an de an, ascendenţei festivalului care ne reprezintă cultural în Europa, stau şi mă întreb şi vă întreb: cine-i, cu adevărat, cel mai bogat om din judeţul Suceava?


La cheremul… Instituţiei Prefectului!

Instituţia Prefectului – foto SuceavaNews

Nu ştiu cui i s-a năzărit să stabilească, prin lege, că o carte de identitate trebuie să expire exact în ziua de naştere a bietului cetăţean român; nu cu câteva înainte sau după, ci taman atunci când meriţi măcar să te odihneşti, dacă nu chiar să te sărbătoreşti. Dar, mă rog, când Patria ne-o cere, nici un sacrificiu nu-i prea mare, aşa că astăzi m-am dus să-mi schimb, disciplinat, cartea de identitate, care, de mâine, nu mai este valabilă. Am consultat, pe net, de ce acte şi plăţi este nevoie, m-am dus la primărie şi am plătit 7 lei, apoi, cu actele în original şi în copie, m-am prezentat la ghişeele Patriei, biata Patrie fiind, de fapt, pingeaua Guvernului, reprezentat, la Suceava, de Instituţia Prefectului Judeţului Suceava sau, mai precis, de dama din imagine, fardată ca o gheişă medievală, încât niciodată nu am văzut şi cum arată. De poticnit în imaginea fardului domniei sale m-am mai poticnit, căci persoana respectivă mai adineaori a ordonat cercetări, la reclamaţia unui buzincurist semidoct, pentru interzicerea site-ului meu propriu şi personal (sic!), pe motiv că, în loc să declam lozinci, dezlipite cu abureală din creieraşul domniei sale, am scris că unirea cu România a Ardealului şi a Bucovinei s-a făcut prin optare pentru răul cel mai mic. E minunat că s-a făcut, dar să mă prefac analfabet ca buzincuriştii nu pot şi pace. Cetăţeanca Instituţie, şi încă a Prefectului (cine o fi, dom’le, ăsta, Prefectul?), nu a prins de veste că obligaţia ei este să-mi garanteze libertatea de exprimare, nu să mi-o interzică prin gealaţii administrativi.

*

Bun, dar nu ăsta e subiectul. Patria evidenţei populaţiei sucevene e la mama dracului, în lunca Sucevei. Acolo, lume peste lume, înghesuită în trei cozi mari, pentru depunerea dosarelor, şi o coadă înjumătăţită, pentru fotografiat. Nu pierzi decât un ceas şi ceva (plus încă pe atâta cu plata de la primărie şi cu folosirea mijloacelor de transport în comună – nu în comun, pentru că e vorba de comuna primitivă), până ajungi fie în faţa bărbatului flancat de două dame, fie în faţa uneia dintre cele două, croite după chipul şi asemănarea reprezentantei guvernului în teritoriu. Doar că-s ceva mai amabile, în ciuda faptului că nu dau semne că ar şi gândi. Iar cetăţenii… O doamnă de vreo optzeci şi ceva de ani, din Gura Humorului, care a venit cu un maldăr de acte, ca să-şi scoată buletinul expirat, fără de care nu se poate prezenta în faţa comisiei anuale de constatare a nu ştiu cărui handicap şi, deci, nici bani nu mai primeşte, s-a împiedicat de un act. Halt!, i-a strigat, pe româneşte, Patria-bărbat de la ghişeu. Biata doamnă l-a privit lung şi a murmurat: „Le rup, dară, şi mă azvârl înaintea trenului”. Sper să nu o facă, mai ales că pe cetăţeanul-patrie o să-l doar în cot.

*

Cu mine, lucrurile nu au stat chiar aşa de disperant. Nu aveam la mine certificatul de căsătorie, pentru că eu nu m-am măritat, ci m-am însurat. Am scăpat uşor: mi s-a făcut dosarul, cu promisiunea că revin, până în ora 16, cu certificatul de căsătorie în copie şi în original, şi am trecut la coada de la pozat, la dispoziţia unei artiste fotograf preţioasă şi pretenţioasă. În fine, am scăpat, am stat în frig până a venit autobuzul, am dat o fugă până acasă şi retur – un fleac, încă vreo două ceasuri. Dar m-am conformat Patriei negânditoare, care mi-a spus să revin peste o lună, ca să-mi iau cartea de identitate. Cum am nevoie de buletin pentru diverse operaţiuni bancare, mi s-a cerut să scriu o cerere justificată de urgenţă – şi m-am temut că trebuie să merg, iarăşi, la primărie, ca să plătesc… un leu! Dar, iarăşi, am avut noroc. Mi s-a primit cererea, fără să fiu pus la plată suplimentară.

*

Ceea ce mi s-a întâmplat mie, astăzi, nu contează şi nu aş fi scris un rând, dacă mâine şi în toate celelalte zile ale anului, câteva sute de cetăţeni pe zi nu ar păţi la fel. Şi o vor păţi, pentru că Instituţiei Prefectului nu-i trece pe sub fard şi bucle artificiale ideea de a deschide un birou de taxe al Primăriei Sucevei acolo, unde se eliberează cărţi de identitate (necesar şi pentru serviciul cu probleme de circulaţie – să vedeţi acolo iad înghesuit!), aşa cum nu-i trece prin spaţiul dintre fard şi bucle să-şi instruiască subalternele că nu toate actele enumerate în lege sunt obligatorii la schimbarea unei cărţi de identitate care expiră.


O poetesă suceveancă: Liliana Widocks

Stabilită definitiv în insulele britanice, suceveanca Liliana Widocks, descendentă a unor germani din Iţcani, scrie poezie în limba română şi, când îi permite timpul, participă discret la manifestări culturale de acasă (în 2017, am întâlnit-o, la „Naţiunea poeţilor”, în Corlata şi în Suceava, dar a participat, tot împreună cu băieţelul ei, şi la „Bucovina Rock Castle”). Cum doar discutaserăm despre poezie, inclusiv în corespondenţa electronică, i-am cerut câteva poeme, ca să mă dumiresc ce şi cum scrie, iar adineaori mi-a sosit lotul liric de mai jos, căruia o să-i încerc şi o succintă prezentare.

*

Nu mică mi-a fost surpriza să constat, şi în poezia Lilianei Widocks, un iconarism modern, ceva mai înrudit cu cel al lui Mircea Streinul, inclusiv prin tenta „Înapoi, la Eminescu!”, stabilită de Traian Chelariu, un iconarism în care desluşirile şi vestirile mitice („strigătul de fiinţă”) „în întuneric îşi caută gropile”, din care să ţâşnească „seva timpului aţipit”, pentru a revigora puterea de viaţă prin trăire cu mintea şi cu sufletul, ceea ce, în fond, înseamnă „doar un împrumut al secundelor din eternitate” (admirabilă definiţie a existenţei umane!), atunci când fiinţa umană are „poftă de suflet”, deci de o logică a făptuirii, care, în mod paradoxal, ţine mai mult de pământesc, decât de astral, deşi se săvârşeşte prin „plecări din omenesc”.

*

Aflată mereu în căutarea unor „bulgăraşi de fericire”, care să-i permită evadări de sub teroarea clipei şi a însumării de clipite, într-un „azi (când) calculatoarele trăiesc jocul lor / şi e o lipsă stringentă de zâmbete pe planetă”, Liliana Widocks, cetăţean planetar, dar cu rădăcini durabile în Suceava, se defineşte prin poezie, în religia eminesciană cea mai temeinică, spre care se şi îndreaptă, de altfel, cu sau fără adresări directe, invocaţiile ei pe deplin modern iconariste: „Ne închinăm fantasmelor eternităţii, / nu mai avem nici rimă, nici milă pentru grai, / patriotismul a ajuns un ipocrit, paradă a sănătăţii, / mai stai în stele, pe pământ e beznă, bădie Mihai”.

*

*

Criză de pământ

*

Ploaia ocoleşte strigătul de fiinţă,

în întuneric îşi caută gropile fără sămânţă,

gropile mute, aşteptând zadarnic copac,

în care doar aerul frământă cer ca pe cozonac,

gropi a neputinţă, gropi zădărnicite,

unde numai lacrimi ajung, surghiunite

din preamultul norilor, din emoţii de zeu,

ele şi-au ratat propriul Dumnezeu,

gropi în umbra timpului, gropi fără erou,

un abis în moarte, cuvânt rupt de ecou,

gropile uitate, cu guri pline de apă,

blestemând noroiul şi laşitatea de sapă.

Îmbrăţişez gropile, verdict definitiv

de singurătate până jos, la tiv.

*

Umbre de gânduri pe Nil

*

Pe vârfurile degetelor îmi crescuseră nişte piramide,

din cârpe, îmbibate cu Nil, răzbăteau incantaţii morbide,

Ra întindea lumina pe valea din palmă,

ordonând arheologilor, ce săpau pe sub piele, în tăcerea calmă,

capul lui Osiris, seva timpului aţipit,

întoarcerea triumfală a faraonilor în Egipt,

nu pentru a încălca legile firii deşarte,

ci doar un împrumut al secundelor din eternitate.

Se clătinau piramidele în nisip, înghiţite în pumn,

blestemele sarcofagelor zgâriau pe palmă un drum,

din otrava lichidă, agăţându-se de cuvânt,

Isis mi-a născut, în sânge, şi rai, şi pământ.

*

Asceză

*

Pe sub piele îmi bat milioane de ceasuri,

îmi predică raiul ploi de pene şi glasuri,

întunericul îmi cere certificat de botez,

nu-mi pasă de noime, azi mă-nsingurez.

*

Pe frunţi, în agora, gânduri cearcă cuvinte,

un vierme îmi sapă dup-aduceri aminte,

vând la târg iubirea şi nu mă tocmesc,

azi am poftă de suflet, plec din omenesc.

*

Unde voi nu-i soare, nici murmur de cer,

numai umilinţa de a-mi fi temnicer,

acolo mi-s gheaţă şi flamă-n pereche,

tras de somn infinitul mi-adoarme-n ureche.

*

Bătăi la uşă

*

Ştii tu unde se duce sângele

când îl dă inima pe uşă afară,

la ce alte uşi bate, promiţând iubire

ieftină, ştii cui o să-i ceară

amintiri şi tandreţe, scrânciob pentru copii?

Tu nu ştii de păcatul pulsului rubicond,

jurăminte-ncălcate, terne şi evazive,

doar alinţi lamentări de bătrân vagabond,

care, obosit, se întoarce să doarmă acasă,

uneori trage după el vâlvătăi,

reproşuri, arţag, peste care vechea dorinţă se lasă,

perpetuul iad, calvarul rostului cu năbădăi.

Ştii tu câtă grijă port inimii,

când dă sângele pe uşă afară,

când ameninţă cu o viaţă de pustnică

şi pe nemernic că o să-l doară?

*

Copilării

*

Cumpără-mi vată pe băţ,

din aceea care ţi se lipeşte de faţă,

lasă-mi pe buze, din zahăr, răsfăţ,

să fiu dulce la cafeaua de dimineaţă!

Cumpără-mi bulgăraşi de fericire,

ca cei ce astâmpără pofta copilului din cer,

dă-mă jos din carusel la prima oprire

şi hai să îngropăm gustul lor în mister!

*

De-ale nopţii

*

S-au domolit, de ieri,  amintirile,

parcă nu mai muşcă, voluptuos, din regret,

pe nopţi se-aşează, cuminţi, strălucirile

dinţilor de lumină, visele-şi strâng dorinţele-n buchet.

Pe altarului somnului tremură suflu de candele,

îmi şterg ochii cu un colţ de tăcere,

foste lacrimi se întorc din deznădejdi de pubele,

au crezut în zadarnic, azi adorm pe-un surâs, fără durere.

*

E frig şi-n cartea de istorie

*

Pe sub croncănitul ciorilor

numai vrabia geru-l boceşte,

tăcerea împăcării apelor mărilor

îmbătrâneşte vinul, cu gust de peşte.

Coroane de flori aburcă pe geamuri,

se-aşteaptă durerile iernii să cearnă,

copacii-şi întind sub moarte din ramuri,

giulgiul de ceaţă pe la tiv se destramă.

Dumnezeu a trimis, cu iertări, un bufon,

ce aleargă cu inima, de istorie s-o lege,

lumina e-n doliu, au aprins un neon,

între două păreri şi-un protest, am pierdut un destin, de rege.

*

Eminescului (I)

*

Plăpânde versuri, fără suflet, fără de noroc,

din cele ftizice, ce şi-au pierdut firescul,

nu iei pe ele nici doi bani la iarmaroc,

ne iartă pentru aşa prostii, bădie Eminescu.

*

Ne închinăm fantasmelor eternităţii,

nu mai avem nici rimă, nici milă pentru grai,

patriotismul a ajuns un ipocrit, paradă a sănătăţii,

mai stai în stele, pe pământ e beznă, bădie Mihai.

*

Eminescului (II)

*

Veronică, dacă aş putea să te ating pe inimă,

aş lua de acolo doar trecerea frumosului poet

şi din poezii aş fura cea de pe urmă rimă,

căci pentru noi el e icoană şi ruga către el sonet.

*

Melancolie într-o cochilie

*

Pe alee a murit de plictiseală un şotron,

o minge zace-acoperită de iarbă şi un ultim gând de iasomie,

unde-s copiii şi glasul lor, râzând fericit pentru cine ştie

ce zbor de porumbel sau o pisică căutând pretexte într-o cutie?

Altădată l-ar fi pândit pe Moş Crăciun,

pentru cărţi de colorat şi o promisiune de bicicletă,

azi calculatoarele trăiesc jocul lor

şi e o lipsă stringentă de zâmbete pe planetă.

*

Nimb la mezat

*

Bătrân, bolnav, lăsat fără parcela de soartă,

Dumnezeu vinde lumea şi sufletul la bucată,

pe la talciocuri, ruşinat, de spate adus,

în rai Sfinţii s-au obişnuit să trăiască în lux,

cumpără diavolii, profitând de situaţie,

pe piaţa păcatelor e veşnic inflaţie,

ministerul minciunii şi al urii lansează rachete,

îngerii sunt exterminaţi şi de pe alte planete,

mulţi l-au trădat, motivând prin copii

renunţarea la bine, de dragul celor vii,

o greutate de rană îi ţine suflarea de plămâni,

timpul, prieten vechi, i-a construit, pe undeva, un azil de bătrâni.

*

Precipitaţii

*

O rotulă s-a lovit de un ou alb ca varul,

dinăuntru, gălbenuşul a tresărit,

pasărea şi-a strâns lângă trup cuibul,

pe sub coaja subţire un zbor s-a născut lihnit.

Între crengi şi paie, s-a prefăcut că-i era somn,

luptele ploii cu vântul i-au influenţat educaţia,

cerul şi-a scuturat, satisfăcut, burdihanul enorm,

printre râsete s-a strecurat, în viaţă, tentaţia.


Călătorie în vremea Unirii Principatelor (I)

Închipuindu-mi eu că nu ar fi lipsită de interes lecturarea ştirilor de presă românească din ianuarie 1859 – admirabile prin obiectivitate, vă propun o călătorie în timp, din care să înţelegeţi singuri cum s-a făcut Unirea Principatelor, dar să şi aflaţi că, la propunerea lui Cogălniceanu, cel mai bun prieten al lui Cuza, alesul moldovenilor, Cuza Vodă, a depus, mai întâi, la obşteasca adunare (divan ad-hoc este un termen turcesc), cererea de abdicare în alb, care să intre în vigoare în clipa în care românii vor găsi un domn străin, care să le desăvârşească unirea. Sunt multe lucruri interesante în presa din vremea primei uniri, toată scrisă cu chirilice, inclusiv despre încercările ierarhilor ortodocşi de a o zădărnici sau despre turcizarea elitelor, care, pe lângă nume româneşti mai aveau şi câte unul de mare boier turc (paşă). Dar, cum vorba multă e sărăcia omului şi cum scopul meu este să vă ajut să aflaţi şi să judecaţi singuri, haideţi să trecem la mărturii:

*

MOLDOVA. Iaşi. După ce în Moldova atât alegerile deputaţilor pentru noua dietă a ţării, cât chiar şi alegerea Domnului a decurs în cea mai bună linişte, ar fi crezut oricine că acum situaţiunea politică, cum am zice, se va lumina şi că, totodată, ştirile şi faimele, contrazicătoare deocamdată, vor înceta cu totul, iar ţara va intra pe calea propăşirii şi a reorganizării practice liniştite. Este prea adevărat cum că „Monitorul” oficial din Franţa, în urma raporturilor trimise de la Iaşi de către consulatul francez, se arată cu decursul împăciuit şi regulat al tuturor alegerilor şi cu persoana Domnului ales; precum şi că jurnalele Vienei încă recunosc unanimitatea şi liniştea întru care se alese Domnul, de faţă fiind la alegere mai toţi consulii puterilor străine. Celelalte jurnale nu au publicat, până acum, nici atâtea ştiri autentice câte s-au văzut în cele sus atinse.

Alegoria „Unirea Principatelor”

De altă parte, însă, numeroasele procese verbale sau dispute ale Kaimacanilor au dat ocaziune, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească, ca mulţi din public să judece lucrurile cu totul altmintrelea şi să-şi închipuiască oareşcare mari intrigi şi nelegiuiri, între care ar fi decurs alegerile în ambele ţări. Lasă că nimeni nu poate fi judecător competent şi drept al noilor evenimente, care nu va cunoaşte, cum se zice, pe de rost, pe din afară Convenţiunea de la Paris, din 19 august 1858 (vezi foaia Nr. 2 şi 3 din anul curent), împreună cu adaosele aceleiaşi, apoi încă nici atâta nu e de ajuns, ci trebuie să se afle cineva la faţa locului, lăsând acasă toate patimile sau interesele în parte, cunoscând bine tot jocul ascuns al partidelor dinlăuntru şi străine, pentru ca să informeze despre starea de faţă acurată. Numai aşa va putea cineva judeca drept; iară la din contra, toate ştirile jurnalelor le citim numai pentru ca să ne ameţim capetele şi să nu mai ştim ce avem să credem.

*

Între asemenea ştiri, numărăm şi următoarea, reprodusă, nu ştim de unde, în „ Kronstädter Zeitung” din 29 ianuarie:

„Situaţiunea generală astăzi iarăşi este înnourată. Alegerea Domnilor în Moldova şi în Ţara Românească va da Franţei ocaziune de a face iarăşi pe mentorul (conducătorul) Europei. Se spune cum că Poarta ar avea de scop a disputa legalitatea alegerii Domnului în Moldova. Cuza fu ales pentru ca dânsul, cu cea dintâi ocaziune, să abdice din a sa demnitate, în favoarea unirii Moldovei cu Ţara Românească. Poarta este prea bine informată despre faptele despotice şi falsificaţiunile (?) Kaimacamiei din Iaşi, în cauza alegerilor, iar apoi aceeaşi Poartă se adresă, în această privinţă, la Paris, pentru ca să câştige învoirea puterilor ca dânsa ca dânsa să-şi poată susţine drepturile sale pe cale executivă (a armelor??). Ci cabinetul din Paris este bun către Moldova, iar consulul franţuzesc în Iaşi luptă în cea mai strânsă coînţelegere cu Kaimacamia, şi „Monitorul” salută pe nou alesul Domn cu cele mai amicale cuvinte, totodată guvernul francez întinse asupra lui protecţiunea sa.

Divanul ad-hoc

În Bucureşti iau lucrurile aceeaşi direcţiune ca şi în Iaşi. Ceea ce va face guvernul turcesc este însă necunoscut. Iară Austria va rămânea pasivă. La caz când Poarta nu va recunoaşte alegerea, va trebui să se convoace un congres (din cauză că Principatele stau sub garanţia europeană), unde apoi turcilor le va fi foarte cu greu a reuşi. Cum s-ar părea, scopul Franţei este de a degrada şi de a bucăţi Turcia. Toată întâmplarea este o măgărie pentru parizieni”.

*

Priceapă acest articol care cum îl taie capul; noi ne mărginim întru aşteptarea faptelor împlinite. Într-aceea, pe când scriem acestea, iată că unul din toate jurnalele Vienei, adică „Ost d. Post”, ne aduce o descriere pe larg şi cu totul interesantă a decursului alegerilor din Moldova, până în momentul în care Domnul Alexandru Cuza ocupă scaunul străbun al patriei sale. După aici numitul jurnal, toate au decurs în cea mai bună orânduială, cu atât mai vârtos căci partida sturzească (a fostului Domn Maihail Sturza şi a fiului său celui mai mare, Grigorie Sturzam alias Muhlis Paşa), văzându-se şi în minoritate, şi dezbinaţi între ei, a dat mâna şi s-a sărutat cu partida naţională cea mare; numai vreo cinci membri au părăsit adunarea înadins. Întru altele, tot ce s-a întâmplat mai extraordinar a fost cum că, la propunrea domnului Mihail Kogălniceanu, s-a decretat, prin adunare, ca noul Domn să subscrie un înscris, prin care să se îndatoreze că, la caz când Principatele s-ar uni sub vreun Domn străin, Măria Sa va abdica de bună voie. Din toate, deci, această întâmplare poate fi că va produce vreun protest din partea Porţii otomane.

*

Oricare alte faima (zvonuri – n. n.), răspândite prin alte jurnale, rămân, deocamdată, lipsite de adevăr, iar între acestea se enumeră şi aceea, împrăştiată după „Gazeta univ.” Nr. 29, ca şi cum adunării i s-ar fi făcut vreo silă, prin concentrarea de trupe, după care mitropolitul şi alţii ar fi protestat.

*

ROMÂNIA. Bucureşti. Citind cineva următorul articol, din „Naţionalul” Nr. 10, cu luare aminte, s-ar părea că, în Ţara Românească, a început a se face silă (forţare – n. n.) alegerilor tocmai din contra de ceea ce împărtăşirăm mai sus, după jurnalul nemţesc, adică cu asuprirea partidei naţionale. Acelaşi articol sună aşa:

„Bucureşti, 10 ianuarie vechi. La 8 ale lunii, au avut loc alegerile prin plăşi pentru alegătorii de întâiul grad; la 10, s-au făcut alegerile pentru deputaţii proprietarilor mari. Nu cunoaştem încă rezultatul din toată ţara. Acele ce cunoaştem din alegerile proprietarilor mari sunt acestea: la Ilfov s-au ales prinţul Alexandru Ghika şi prinţul Dimitrie Ghika; la Brăila, domnii Ioan Slătineanu şi Gregorie Filipescu; la Buzău, domnii Ion ;arghiloman şi Grigore Hrisoscole; la Focşani, domnii Ioan Cantacuzino şi Scarlat Fălcoianu; la Vlaşca, domnii Arsache şi Nicolae Tătăran; la Mehedinţi, domnii Dimitrie Filişanu şi Nicolae Bibescu; la Prahova, domnii Ioan Cantacuzino şi Constantin Filipescu.

Şedinţa Divanului boieresc

La 12 ale lunii acesteia, se vor face alegerile deputaţilor de oraşe. Până ce aceste linii (rânduri – n. n.) vor ajunge la cele mai multe districte, alegerile se vor şi face. Tot ce putem zice astăzi este mai ales pentru capitala noastră. Acei alegători să-şi aducă încă o dată aminte de importanţa misiunii lor; să nu uite că au să dea un mare exemplu ţării şi străinătăţii, că adică capitala a ştiut să aleagă pe bărbaţii ce sunt mai mult în stare de a servi ţara lor. Să bage de seamă că s-a introdus, nu ştim de cine, o tactică de a înnegri pe unii, alţii din oamenii naţiunii şi aceasta numai cu scop de a depărta de la dânşii încrederea publică. Dacă alegătorii noştri ascultă vorbele şi nu vor şti să examineze faptele şi trecutul, vor da în curs şi vor dovedi că sunt o societate primitivă, care nu are încă o adevărată opiniune publică. Se mai vede încă o sumă de nume figurând între aspiranţii la deputăţie. Acesta iarăşi poate contribui la a împărţi voturile şi a da majoritate la alţii, ce nu prezintă toate garanţiile cerute. Dacă, iarăşi, alegătorii vor urma astă tactică şi nu vor şti a-şi reuni voturile asupra unor nume numai, vor da iarăşi curs vor dovedi puţin tact politic. Fiecare alegător să aibă în vedere pentru alesul său trei condiţiuni: moralitatea, fără care orice patriotism este o minciună; învăţătură, fără care calitatea de deputat nu poate fi de nici un folos ţării; şi tăria de caracter sau curajul opiniunilor sale, fără de care deputatul devine o statuie pasivă, dacă nu un instrument complet al celor ce voiesc să facă rău. Dacă tot alegătorul se va convinge de aste trei calităţi, dacă fiecare le va căuta să le aibă deputatul său, este multă probabilitate că voturile nu se vor risipi şi se vor concentra asupra unor nume. Noi nu am voit a recomanda aceste nume; nici a le face cunoscute publicului; căci nu voim să impunem conştiinţei alegătorilor întru nimic. Voim numai ca fiecare să aibă o convingere curată şi luminată şi atunci suntem siguri de bunul rezultat al alegerilor.

Tot ce mai voim încă ca nici alţii să nu exercite o presiune asupra alegătorilor şi ca voturile să se dea în libertate şi cu toată legalitatea. Dar cu mare părere de rău aflăm că aceasta nu s-a urmat pretutindeni. Cel puţin, după câte ştim noi, aflăm că în districtul Buzău s-au întâmplat mai multe ilegalităţi, cu ocaziunea alegerilor de întâiul grad ale proprietarilor mici. Aşa, în plasa Pirscov, sala alegerilor a fost înconjurată de dorobanţi, dorobanţii au intrat chiar în sală şi au dat afară pe alegătorii ce aveau sentinţe judecătoreşti în favoarea lor şi care, după decretul de la 5 ianuarie, trebuiau să voteze; alte persoane, fără a fi înscrise de tribunal, ci de administraţie, după 31 decembrie, au fost vârâte în sală. Alegătorii au protestat şi au ieşit din sală.

La plasa Câmpului, domnul Dimitrie Tomescu, admis între alegători prin sentinţă judecătorească, s-a scos cu puterea din sală de către administraţie. Alegătorii au protestat.

La plaiul Slănic, trei alegători, admişi prin sentinţă judecătorească, s-au scos iarăşi cu puterea şi dorobanţii au năvălit în sală. Alegătorii au protestat şi nu au votat.

În toate aste protesturi, alegătorii zic că, dacă dreptate nu li se va face, ei vor veni în capitală, spre a protesta şi la reprezentanţii puterilor garante. Dacă alegerile se vor fi şi făcut tot în ăst chip şi la celelalte judeţe, apoi, zău, nu vedem unde este legalitatea şi sinceritatea lor”.

Comerţul Ţării Româneşti încă tot este lânced; iară criza politică europeană din zilele noastre apasă şi mai rău asupra daraverilor (afacerilor – n. n.). Afară de cele două falimente mari, publicate în zilele trecute prin jurnalele din Bucureşti, se mai întâmplă şi altele mai mici, care însă, între relele cele mai mari, nu se mai bagă în seamă.

*

Bucureşti, 14 ianuarie vechi. Aleşii capitalei sunt domnii:

Nicolae Golescu, 187 voturi;

  1. A. Roseti, 184 voturi;

Vasile Boerescu, 151 voturi.

Numărul votanţilor de faţă era de 264; fiecare din aleşi a avut, de la întâia votare, o majoritate absolută.

*

Mai întâi, alegători s-au adunat, la 8 ore dimineaţa, în biserica Sfintei Mitropolii, spre a asculta un serviciu divin, făcut înadins pentru alegeri. E. S. părintele Mitropolit, împreună cu clerul său, se afla de faţă. Serviciul s-a făcut cu toată solemnitatea cerută. După citirea unei rugăciuni, înadins pentru alegeri, toţi alegătorii, pe la 10 ore, s-au retras în sala obşteştii adunări. Aci, s-a procedat, mai întâi, prin vot secret, la formarea biroului, compus din domnii C. A. Roseti – prezident, Vasile Boerescu şi Dimitrie Culoglu – secretari. După aceea, s-au început operaţiile votării. Fiecare alegător se striga anume spre a-şi primi buletinul său tipărit şi subscris (semnat – n. n.) de prezident; apoi, după ce-şi scria pe aleşi, şi-l depunea în urnă, iarăşi prin apel nominal. Cu toată complicarea acestei lucrări, aleşii s-au putut proclama, seara, la 7 ore. Cea mai mare regularitate şi ordine au domnit în tot timpul votării; şi oricine a fost impresionat de sentimentele de religiozitate, de patriotism şi de unitate ce se vedea pe feţele mai ale tuturor alegătorilor.

Din judeţe mai primim numele mai multor aleşi, pe care-i vom arăta într-o listă specială. Observăm însă că şi la alte judeţe nu s-a făcut alegeri, din cauza ilegalităţilor. Aşa, la Muscel, între proprietarii mari, deşi s-au ales domnii V. Velu şi G. Lenş de către proprietari; însă alegerea a căzut, că s-a oprit intrarea la doi, ce aveau sentinţe judecătoreşti.

Cuza Vodă şi sultanul Abdul Aziz – Le Monde illustré 23 iulie 1864

Deputaţia moldovenească, destinată a merge în Constantinopole, spre a cere învestirea Domnului, a ajuns în Bucureşti, la 14 ale lunii acesteia. Ea este compusă din domnii Dimitrie Negri, Nicu Catargiu şi colonel Mavrichi. Felicităm pe moldoveni de această idee fericită. Ea este conformă cu vechile noastre datine, când Domnii români nu mergeau în persoană la Constantinopole, spre a încerca un fel de umilinţă naţională, ci trimiteau o ambasadă spre a cere investitura. Dar, de când cu beii fanarioţi, obiceiul se schimbă; căci aceştia trebuiau să meargă înşişi, spre a săruta piciorul sultanului lor, care îi numise. De aceea, ca să înceteze acest abuz, convenţia din Paris, în art. 12, zice curat „că întărirea se va cere ca şi mai înainte şi va fi dată în timp de o lună sau ceva mai mult”. Fraţii moldoveni se conformară ăstui articol; căci ei cer ca şi mai înainte investitura, adică o deputaţie va merge Constantinopole, spre a o cere în numele naţiei / Naţionalul (Gazeta Transilvaniei, nr. 3, 22 ianuarie 1859).


Pagina 21 din 926« Prima...10...1920212223...304050...Ultima »