Dragusanul - Blog - Part 21

1930, iulie 17: Ancheta în Bucovina

 

Ţăranii se plâng de proasta situaţie economică.

 

Suceava, 16 (iulie). Reprezentanţii autorităţilor, care se află în localitate, domnii Cădere, secretar general la ministerul de interne, general Gavrilescu şi şeful de cabinet Cătuneanu, au vizitat numeroase comune din judeţul nostru: Bălăceana, Liuzii Humorului, Comăneşti, Pârteştii de Jos, Cacica, Păltinoasa, Gura Humorului, Solca etc., etc. Pretutindeni au stat de vorbă cu ţăranii, căutând să le arate că nu trebuie să dea ascultare derbedeilor care îi îndeamnă la dezordini. Ţăranii au răspuns că ei nu vor decât linişte şi nu se gândesc decât să-şi valorifice recolta, dar aşteaptă cu nerăbdare înfiinţarea creditului agricol.

 

Domnul Cădere a primit diferite delegaţii ale locuitorilor. Astfel, micii morari s-au prezentat împreună cu preşedintele asociaţiei lor, dl Leonte Duracu, şi au cerut sistarea impozitului pe cifra de afaceri, fixarea impozitelor după venitul real al morilor, acceptarea unui delegat al micilor morari în comisiile de impuneri, ieftinirea combustibililor etc. Domnul Cădere a promis că va satisface aceste doleanţe, apoi, de comun acord cu morarii, a fixat următoarele preţuri pentru măcinat: la 100 kg porumb sau orz – 10 kg în natură sau 25 lei. Pentru grâu şi secară la valţ, 80 lei la 100 de kg. A mai hotărât introducerea în mod obligatoriu a cântarelor la toate morile.

 

De asemenea, domnul Cădere a mai primit pe dl Teich, preşedintele comunităţii evreieşti din Suceava, însoţit de dl Landau, deputat de Chişinău. Secretarul general de la interne le-a cerut să liniştească pe evrei, deoarece, din vizitele ce a făcut în ţară, s-a convins că nu există un curent împotriva evreilor, ci numai din pricina proastei situaţii economice.

 

Locţiitorul de prefect, dl inspector administrativ Miloceanu, a primit o delegaţie a meseriaşilor din comuna Arbore, care au cerut micşorarea impozitelor pe cifra de afaceri şi încurajarea micilor meseriaşi. Dl Miloceanu a promis că va transmite la Bucureşti aceste doleanţe.

 

Procurorul general din Cernăuţi, dl Alexandru Teodoru, a primit numeroase delegaţii de locuitori, care i-au spus diverse reclamaţii. Domnia sa a însărcinat să plece în comunele respective, pentru cercetări, pe primul procuror, dl Bendas. Domnia sa a vizitat comunele Bălăceana şi Băişeşti.

 

La cabinetul de instrucţie continuă cercetările în privinţa dezordinilor recente din Bălăceana şi celelalte localităţi. Se ştie că, pentru mâine, joi, a fost convocată o întrunire publică. O delegaţie din comuna Bosanci, condusă de sătenii Eremia Lazăr şi Ion Tarafine, s-a prezentat la prefectură, cerând libertatea întrunirii şi asigurând că ei nu urmăresc provocarea de dezordini şi nici nu dau ascultare sfaturilor colonelului Niculcea, care vrea să provoace revoluţie. Ei cer numai micşorarea impozitelor.

 

Ieri se zvonise că, în cursul nopţii, se vor produce demonstraţii antisemite la Arbore şi că, de aici, turburătorii vor merge la Solca. Domnii Cădere şi general Gavrilescu, comandantul Brigăzii 8 de Infanterie, au plecat imediat într-acolo. Ştirile sosite astăzi, în cursul zilei, anunţă că pretutindeni a fost linişte. Totuşi, viligiaturiştii de la Solca sunt foarte îngrijoraţi şi se gândesc să renunţe la restul curei şi să se întoarcă acasă. Astăzi este, la Solca, zi de târg săptămânal. Prefectul judeţului asigură că nu se va petrece aici nici o dezordine[1].

 

 

[1] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3


1930, iulie 13: Noi excese în Bucovina

 

Jandarmii au tras salve în aer.

Ministerul de interne, alarmat, 

a decis măsuri drastice

 

Cernăuţi, 12. Azi noapte, la orele 12, prefectura din judeţul Suceava a fost anunţată că, în comuna Bălăceana, s-au produs dezordini antisemite. Imediat au fost expediate acolo două camioane cu jandarmi. De asemenea, au plecat domnii Tudoraş, prefectul judeţului, şi colonel Teodorescu, comandantul garnizoanei, împreună cu procurorul Tetiva. Au sosit la Bălăceana pe la orele 3 dimineaţa, când devastările se terminaseră. Un număr de vreo 200 de inşi au devastat toate prăvăliile evreieşti, aruncând toate mărfurile în stradă. De asemenea, a fost devastată sinagoga, dar fără ca obiectele sfinte să fie atinse. Geamurile tuturor locuinţelor au fost sparte. Satul prezintă un aspect jalnic. Sunt şi câţiva răniţi.

 

Domnul senator Maier Ebner, împreună cu preşedintele comunităţii izraelite locale, dl Teich, au expediat o telegramă de protestare ministerului de interne.

 

Versiunea ministrului de interne. Azi dimineaţă, ministerul de interne a primit o telegramă de la Cernăuţi, în care a fost anunţat că o nouă turburare antisemită s-a petrecut în satul Bălăceana, situat la o depărtare de 15 km de Suceava. La miezul nopţii, agitatorii antisemiţi au tras clopotele de la biserică, adunând satul. Ţăranii au spart multe prăvălii evreieşti şi au devastat o şcoală evreiască din sat. Jandarmii au fost în imposibilitate să menţină ordinea. Ei au fost nevoiţi să tragă salve de focuri în aer, pentru a intimida pe ţărani.

 

Se vor lua măsuri drastice. Dl subsecretar de stat Constantin Angelescu[1], primind, azi dimineaţă, această telegramă, a adus imediat faptele la cunoştinţa domnului ministru Vaida. S-a luat hotărârea să se ia o serie de măsuri drastice pentru a pune capăt acestor agitaţiuni, care fac atât de mult rău ţării, înăuntru şi în afară.

 

Consfătuirea de la ministerul de interne. S-a decis ca, la ora 11, să fie convocaţi la ministerul de interne toţi şefii de autorităţi, pentru a discuta situaţia şi a lua măsurile în consecinţă. La ora 11, s-au întrunit, în cabinetul domnului Angelescu, domnii dr. Vaida, Cădere – secretar general, general Nicoleanu – comandantul jandarmeriei, procurorul general de la Cernăuţi, care se afla întâmplător în Capitală, domnii directori Cristescu şi Bianu de la Siguranţa generală. Conferinţa a durat până la ora 1.

 

Măsurile decise. Domnul C. Angelescu a primit, apoi, pe ziarişti, cărora le-a declarat că guvernul este ferm decis să ia măsuri radicale pentru stârpirea acestor agitaţii. În acest scop, s-au luat următoarele măsuri: Dl Victor Cădere, secretar general al ministerului de interne, va pleca, astă-seară, la Suceava, pentru a conduce şi a supraveghea toate măsurile ce se iau; Dl secretar general al directoratului din Cernăuţi va pleca, astăzi, la Rădăuţi, pentru acelaşi scop; Mai multe detaşamente de jandarmi, sub conducea domnului colonel Bendescu, vor pleca la Suceava şi la Rădăuţi, pentru a sta la dispoziţia autorităţilor; De asemenea, s-a intervenit la ministerul armatei pentru a trimite orice număr de trupe necesare menţinerii ordinii.

 

S-a luat hotărârea că orice agitator, care va face cea mai mică mişcare, va fi imediat arestat şi deferit parchetului. Agitatorii străini de localitate  vor fi imediat arestaţi şi trimişi la urma lor. Nu se vor îngădui întruniri şi manifestaţii care ar putea duce la turburarea liniştii sau care ar putea provoca acte de agresiune. Toate parchetele din ţară vor primi, în cursul zilei de astăzi, dispoziţii telegrafice din partea ministerului de justiţie, prin care li se pune în vedere să dea cel mai larg sprijin celorlalte autorităţi, pentru menţinerea liniştii şi împiedicarea oricărui fel de turburări. Domnul subsecretar de stat Angelescu şi-a exprimat convingerea că, până în câteva zile, datorită acestor măsuri, totul va reintra în normal[2].

 

 

[1] În 18 iulie, la ora 10, 4 studenţi macedoneni vor atenta la viaţa lui Constantin Angelescu, în chiar biroul său de la Interne, sub pretextul unei audianţe – n. n.

[2] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 4.


1930, iulie 13: Ancheta devastărilor din Suceava.

 

Actualmente domneşte la Suceava cea mai perfectă linişte. Dl Crudu, secretarul general al directoratului Cernăuţi, împreună cu dl inspector Dumitrescu, au părăsit oraşul, lăsând acolo numai pe dl subinspector Pihal. S-a început anchetarea arestaţilor. Toţi neagă a fi luat parte la devastări, iar dovezi nu sunt împotriva lor, deoarece au fost arestaţi târziu, seara, după ce lucrurile se potoliseră. Cei mai mulţi declară că n-au venit la Suceava pentru adunarea convocată de colonelul Niculcea, ci pentru alte interese.

 

Teama pentru joia viitoare. În oraş continuă să circule patrule militare. Populaţia continuă a fi foarte îngrijorată, deoarece prefectul judeţului, dl Tudoraş, a dat scris sătenilor că, joia viitoare, vor fi liberi să ţină adunarea proiectată. Toţi sătenii, plecând acasă, au dus cuvânt de ordine că, joi, are loc la Suceava o mare adunare împotriva cămătarilor. Dacă la Suceava domneşte linişte, în satele apropiate, Costâna şi Bălăceana, s-au produs pe ziua de ieri tulburări, spărgându-se geamurile la mai multe prăvălii[1].

 

 

[1] Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 3


1930, iulie 10: Dezordinile din Suceava

 

Câteva mii de oameni au năvălit în oraş

terorizând autorităţile şi populaţia.

 

Cernăuţi, 11. Suntem în măsură a da alte amănunte în legătură cu dezordinile întâmplate, ieri, la Suceava. Autorităţile ştiau, de mai înainte, că joi va avea loc o demonstraţie a Ligii contra Camerei şi a Ligii antisemite. Este de mirare, aşadar, că n-au luat măsuri pentru menţinerea ordinii. Şi la Cernăuţi se ştia că joi vor fi turburări la Suceava.

 

N-au fost scoase forţe suficiente, deşi agitaţiile erau aşteptate. Totuşi, în dimineaţa acestei zile, nu se aflau la Suceava decât 30 poliţişti, 100 de jandarmi şi 70 soldaţi. Este drept că, dimineaţă, s-au postat cordoane de jandarmi la bariere, care au reuşit să oprească pe ţărani, câtă vreme aceştia veneau în grupuri mici. Când însă au început să sosească în cete de câte o sută, cordoanele n-au mai putut face faţă situaţiei.

 

Ruperea primului cordon. Un grup de 300 ţărani din Bosancea au rupt cordonul principal, lovind pe locotenentul de jandarmi. Acesta a fost începutul. Imediat, masele de săteni au invadat oraşul, provocând o panică nespusă. Erau până la 3-4 mii de oameni, care au năvălit în piaţă şi în străzile principale, aşteptând pe colonelul Niculcea, ca să deschidă întrunirea.

 

Ţăranii năvălesc în localul prefecturii. Când au aflat că acesta nu va veni, căci este arestat, oamenii s-au dus la prefectură şi au sfărâmat uşile, pentru a pătrunde înăuntru. Dar Niculcea fusese arestat la Rădăuţi şi transportat la Cernăuţi, astfel că ţăranii au rămas dezamăgiţi. La prefectură se aflau domnii Pihal, subinspector de siguranţă din Cernăuţi, Tudoraş, prefectul judeţului Suceava, şi procurorul. Dar n-au putut linişti pe ţărani.

 

Panică în oraş. Aceştia au pornit înapoi pe străzi, neîmpiedicaţi de nimeni, căci forţele poliţieneşti erau insuficiente. Toate prăvăliile, restaurantele şi cafenelele au fost închise, iar locuitorii s-au baricadat în case şi în pivniţe. Totuşi, câţiva evrei au fost surprinşi pe străzi şi bătuţi. Între aceştia se citează numele lui Grosman şi al lui Schächter.

 

Prăvălii devastate. Ţăranii s-au dus, apoi, la târgul de vite, unde au spart cârciuma lui Nussbrauch, au scos băutura şi au consumat-o. Încălziţi astfel, au pornit apoi să devasteze diferite prăvălii, între care Wassermann, Peltz, Wapner etc. Toată marfa a fost aruncată în stradă. Mulţi ţărani erau înarmaţi, astfel că armata nu putea face nimic contra lor. În urmă, mulţimea s-a întors pe strada principală, unde au devastat alte prăvălii, între care a lui Costiner, Falic, etc. Se spune că, spre seară, s-a dat foc unui depozit de lemne, dar focul a fost localizat. Pe la ora 7, seara, lucrurile s-au potolit.

 

Ajutoarele din Fălticeni şi Cernăuţi. Autorităţile au cerut ajutoare din Botoşani şi Fălticeni. Din Fălticeni au sosit prefectul judeţului, comandantul jandarmilor şi procurorul. De asemenea, au plecat din Cernăuţi secretarul general al directoratului, dl Crudu, şi dl Dumitrescu, inspector general de siguranţă. Toată noaptea, au avut consfătuiri cu autorităţile locale.

 

Comunicat oficial. În cursul nopţii, ministerul de interne a dat următorul comunicat: „La Suceava, întrunirea anunţată în contra cametei n-a mai avut loc. S-au strâns peste 2.000 de ţărani, care au stat aproape toată ziua. Au fost vociferări, fără incidente sângeroase. În cele din urmă, ţăranii s-au răspândit. În prezent este linişte. Poliţia a fost tot timpul la faţa locului, luând măsuri în contra turburătorilor. A fost la Suceava şi secretarul general al directoratului ministerial, care a plecat la Cernăuţi.

 

S-au operat 35 arestări. Declaraţiile domnului C. Angelescu. Domnul C. Angelescu, subsecretar de stat la interne, a comunicat, azi dimineaţă, ziariştilor că autorităţile locale de la Suceava au luat măsuri împotriva agitatorilor. S-au operat 35 de arestări. Colonelul Neculcea, care fusese arestat mai înainte, a fost deferit parchetului. Autorităţile locale iau de asemeni măsuri preventive pentru a împiedica eventuale tulburări ce s-ar putea petrece joi, când s-a anunţat o nouă întrunire. De asemenea, ministerul de interne urmăreşte îndeaproape mişcarea pe care vrea s-o întreprindă în Basarabia dl Corneliu Zelea Codreanu[1].

 

[1] Adevărul, anul 43, nr. 14276, sâmbătă 12 iulie 1930, p. 4


Tragica zi suceveană de 10 iulie 1930

Naş Leonache – Leon Bârzu; după bunicul nu a rămas nici măcar o fotografie

 

O ştire de ziar, referitoare la cele „trei luni de când Suceava a trăit o zi de spaimă în năvala sătenilor din Bosanci”[1], m-a făcut să sper că voi putea afla mai multe despre un tăinuit, mai recent doar din ignoranţă, episod al istoriei sucevene, soldat cu uciderea bunicului meu, Mihai Gâză din Mereni. Aflasem câte ceva, în copilărie, de la bunica Adela sau „Mămucuţa”, cum îi ziceam noi, nepoţii, dar şi Mămucuţa îşi amintea tot mai greu amănuntele episodului care a lăsat-o singură, cu şapte copii de crescut: Maria, Ioan, Eugenia, Petru, Ilie – tatăl meu, Gheorghe şi Ileana. Din fericire, fetele erau harnice şi gospodăroase, iar băieţii au tot aflat de muncă prin sat (tata, ca cioban al dragului nostru Petruţă Tihaniuc, căruia i se spunea Ţâbulea), iar casa frumoasă, cu ferestre şi camere luminoase spre răsărit şi cu cerdac lung, dar iscusit ferestruit, spre vest, spre grădina cu pomet bogat, pe care o durase tot bunicul, şi din care ne înfruptam cu răsfăţ noi, nepoţii care nu l-au cunoscut niciodată. Ştiam, de la naşul de botez al mamei mele, Viorica, Leonache Bârzu, om care ţinea cu mândrie, în „casa cea mare”, titlul împroprietăririi regale şi brevetul decoraţiei prin care i se recunoşteau meritele de „izmănar” la Mărăşeşti (documente pe care le păstrează cu sfinţenie verii mei, Mihai Gîză şi Marcela Cantea), că şi bunicul luptase lângă el, umăr la umăr, pe toată durata războiului, dar după el nu se păstrase nimic. „Le-au luat jandarii, când l-au adus acasă pe ţol”, îmi zicea bunica, fără a lăcrima, fără a se încrunta, ci doar căutând cu ochii Sfântul Soare, pe care îl cinstea cu trei cruci, în largul văilor, mutând cârja în mâna stângă, pe care avea, jucând sub piele, o sferă cât o nucă, moale la pipăit, dar zvâcnind din pricina unei vinişoare în jurul căreia se adunase. Bunica a murit târziu, la vreo 90 de ani, prin 1967 – dacă nu mă înşel. Căzuse într-un somn adânc şi, în vreme ce copiii, ginerii şi nurorile sfătuiau afară, eu, care rămăsesem în odaia ei, am văzut că a deschis cu uimire ochii mari şi, privind într-o depărtare neştiută celorlalţi, a şoptit uşor înciudată: „Doamne, pentru ce am trăit eu viaţa asta?”. Apoi a oftat a uşurarea şi a plecat pentru totdeauna, lăsându-ne moştenire o incredibilă seninătate a chipului mărturisitor de suflet. Nu înţelegeam şi încă nu înţeleg: fusese fericită, iubită, răsfăţată. Era o zână bună pentru toţi urmaşii ei şi, totuşi, se întreba, în ultima clipă, pentru ce a trăit viaţa asta. Putea trăi şi altceva? Urma să trăiască altceva?

 

În privinţa bunicului, cred că Mămucuţa preluase câte ceva şi din legendele satului. Cică într-o duminică de vară, bunicul, însoţit de alţi camarazi de război şi de tineri călări, au mers la Ratuşul lui Ţînţar, mai sus de podul de lemn vechi, care venea dinspre Bosanci, îndreptându-se spre Botoşani. Erau, acolo, pe ambele maluri, câte o barcă, legată cu lanţ de cablul care traversa râul Suceava. Pe celălalt mal au sosit, tot călări, bosâncenii, dar numai unul dintre ei a urcat în barcă („Oniu şi nu mai ştiu cum”, zicea bunica – cred că David Oniu[2] şi nu Gheorghe Oniu[3], cel judecat şi achitat, la Suceava, în procesul din 16 iulie 1930, care era mult mai tânăr decât bunicul), iar bunicul, în ceastălaltă, îndreptându-se spre mijlocul vadului. Obiceiul era vechi, îmi spunea Mămuţica, de pe vremea în care apa Sucevei despărţea Moldova de partea ei voievodală, când bărbaţii se întâlneau în mijlocul apei pentru a pune la cale acte de contrabandă, tolerate şi de austrieci, şi de moldoveni. În vremea războiului, bosâncenii au luptat sub steagul austriac, iar plopanarii – sub cel românesc, şi nu se ştiu alte cazuri de bucovineni, în afară de cele ale udeştenilor Gherasim Nicoară şi Dumitru Catană, care să fi ales să-şi sape singuri mormintele, decât să tragă în fraţii lor, românii. Şi tare-i mai doare-n lungul zării pe românii de astăzi de memoria acestor tineri care, aidoma lui Iisus, au luat păcatele neamului asupra lor, Nicoară şi Catană fiind executaţi de colonelul Pop, la Satu-Lung, lângă Săcele.

 

În mijlocul apei, Oniu şi bunicul au pus la cale cum vor protesta satele lor, în joia de târg, la Suceava împotriva nedreptăţilor vieţii. A ieşit, cică, mare zavistie atunci, s-au spart dughene şi ferestre, apoi la vreo cinzeci de oameni de prin mai multe sate au fost arestaţi, anchetaţi, judecaţi şi eliberaţi după câteva zile. Nu ştia Mămuţica dacă toţi au avut parte de „ancheta” lui bunicul: „L-au întins pe o masă, au pus în lungul trupului o blană de brad şi au bătut în ea cu maiul; n-au rămas urme, dar i-au sfărâmat totul pe dinăuntru. Mi l-au adus în pătură şi s-a prăpădit după vreo doi ani de suferinţă şi neputinţă”. „Bine, dar îşi vărsase sângele pentru ţară!”, i-a strigat copilul din mine, îmbătat de lecturile eroice obligatorii la şcoală. „Şi?”.

 

Vreme de mai bine de o jumătate de secol nu am putut afla nimic, dar mi-a fost dat, în cele din urmă, să aflu. O să vă reproduc fiecare episod al unei istorii necunoscute, aşa cum a fost relatat la vremea lui, dar nu înainte de a face câteva precizări. Mişcările ţărăneşti, puse toate în seama agitatorului colonel Neculcea sau Niculcea, fost în armata austriacă, au avut cauze profunde şi multiple, corect analizate de către profesorul Victor Cădere, secretar general al ministerului de interne. „Dezordinile” au avut cauze economice: dobânzi cămătăreşti de 45 % la cele 20 de bănci sucevene; costuri uriaşe pentru măcinat; impozite mari, luate cu forţa; taxe bisericeşti obligatorii absolut inumane, şi acestea luate cu forţa; costuri enorme pentru executările silite; o corupţie inimaginabilă în justiţie, întreţinută de avocaţi veroşi (doar câţiva aveau să fie arestaţi pentru corupţie); dezastrul economic produs de Mitropolia Bucovinei în gestionarea falimentară a Fondului bisericesc.

 

Tulburările au început în ziua de 10 iulie, zi de joi, când ţăranii de prin satele din apropiere s-au îndreptat spre târgul de vite din Suceava, dar au fost opriţi la barierele târgului, de către jandarmi şi poliţişti. „Un grup de 300 ţărani din Bosancea au rupt cordonul principal, lovind pe locotenentul de jandarmi. Acesta a fost începutul. Imediat, masele de săteni au invadat oraşul, provocând o panică nespusă. Erau până la 3-4 mii de oameni, care au năvălit în piaţă şi în străzile principale, aşteptând pe colonelul Niculcea, ca să deschidă întrunirea” [4], dar, cum colonelul fusese arestat, miercuri, la Rădăuţi, fiind expediat la Cernăuţi, după cum li s-a spus la prefectură, ţăranii s-au îndreptat spre târgul de vite, cu gândul de a se sfătui între ei, dar acolo cârciuma lui Nussbrauch era închisă – ca şi toate cârciumile şi prăvăliile din târg. Dacă ar fi fost deschisă, probabil că nu ar fi spart-o, ci ar fi cumpărat băutură pentru „un pahar de vorbă”.

 

După tulburările de la Suceava, două titluri din „Adevărul” din 13 iulie 1930, „Caveant consules”, editorial asumat de ziar, dar scris de Constantin Mandrea, şi „Agitaţii periculoase”, de Iosif Nădejde, iau în discuţie situaţia exasperării bucovinenilor, discuţiile purtându-se, şi la guvern, şi în presă, „în jurul dobânzilor urcate”, deşi „Guvernul prezintă întâmplările din nordul ţării ca de puţină însemnătate. „Să nu exagerăm!” – este prima sa deviză. A doua deviză a sa este: Tăcere! Să nu exagerăm şi să nu vorbim”[5].

 

Editorialistul „Adevărului”, Constantin Mandrea, sesiza nişte chestiuni lucide, în analiza evenimentului pe care îl anticipase, într-un alt editorial, printre care şi acesta, aparent surprinzător pentru un ziar finanţat de evreii români: „Deşi s-au devastat şi acolo numai magazine şi s-au spart numai geamuri evreieşti, ţinta turburătorilor au fost băncile şi nici şefii autorităţilor nu au fost cruţaţi. Cuvântul de ordine al ţăranilor a fost, după spusa guvernului, împotriva cametei. O parolă financiară, economică, după cum se vede. Evident că dobânzile mari, apăsătoare, exasperează pe cei care suferă sub povara lor”.

 

Şi vine, apoi, întrebarea şoc, prin francheţe şi bun simţ: „Dar oare micul negustor, care a fost victima turburărilor din Suceava, nu suferă din aceeaşi cauză?”.

 

Aceeaşi problemă a creditelor scumpe – „Astăzi, camăta a ajuns un scandal în Bucovina. Chiar băncile cu scont la Banca Națională percep dobânzi nepermise. Totul se explică când veți ști că într-un orășel ca Suceava sunt nu mai puțin de 20 de bănci, fiecare cu consiliile lor de administrație, directori, para-directori etc. și cheltuielile respective”, pe care o sesiza şi prof. Victor Cădere, secretarul general al Ministerului de Interne, în concluziile cercetărilor făcute la Suceava, timp de 10 zile[6] – avea să fie pusă şi de Grigore Filipescu, de la „Epoca”, şi de Iosif Nădejde, de la „Adevărul”[7]. „Turburările grave din Bucovina au ca substrat tocmai specularea cu rea credinţă, inconştientă sau pur şi simplu criminală a problemei dobânzilor prea mari. Lumea, evident, suferă şi pe această stare nevralgică pot aprinde foarte uşor agitaţiile lipsite de scrupule, sau cum spunea trimisul de la Interne, prof. Victor Cădere, deşi Bucovina avea, încă din vremea austriecilor, o eficientă legislaţie anti-camătă, sub administraţie românească de tip „lasă-mă să te las”, „camăta a ajuns un scandal în Bucovina. Chiar băncile cu scont la Banca Națională percep dobânzi nepermise”. Taman ca şi astăzi, în anul de graţie al antiromânismului tradiţional al guvernanţilor români 101!

 

„Grigore Filipescu are perfectă dreptate, când spune că „dobânda oglindeşte pur şi simplu starea economică a unei ţări şi nu poţi să te atingi direct de dânsa prin măsuri artificiale” – sublinia Josif Nădejde, continuând într-o dezlănţuire amar ironică: dobânda urcată apare, astăzi, faţă de situaţia economică de la noi, ca un fenomen natural, aşa cum starea de febră e naturală la anumite boli”.

 

Cu tata şi cu Muzu, pe vremea când mai trăia Mămucuţa

 

[1] Adevărul, Anul 43, nr. 14351, 1930 octombrie 9

[2] Înfrățirea românească, anul V, nr. 1, 1 noiembrie 1928, p. 16

[3] Adevărul, Anul 43, nr. 14279, joi 17 iulie 1930, p. 3

[4] Adevărul, anul 43, nr. 14276, sâmbătă 12 iulie 1930, p. 4

[5] Mandrea, Constantin, Caveant consules, în Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 1

[6] Gazeta Transilvaniei, Anul XCIII, nr. 79, miercuri 30 iulie 1930, p. 4

[7] Nădejde, Iosif, Agitaţii periculoase, în Adevărul, anul 43, nr. 14277, duminică 13 iulie 1930, p. 1


Pagina 21 din 1.096« Prima...10...1920212223...304050...Ultima »