Dragusanul - Blog - Part 20

Familiile, bisericile şi cimitirele din Igeşti

 

Părintele Dan, membru corespondent al Academiei Române, ne comunică aceste date din Igeşti (Bucovina):

 

A). Familiile din Igeşti. Pe şesul Sireţelului, între comunele Crasna, Ciudei, Budeniţ, Pătrăuţul de sus şi de jos, Corceşti şi Vicovul de Sus, este situată comuna răzeşească Igeşti, locuită numai de români, fără oarecare amestecare de oameni, ceea ce în Bucovina se întâlneşte adesea, – doară câteva familii de evrei. După tradiţia locală[1], familiile din această comună îşi au obârşia din comunele respective ale ţărilor care se vor indica:

 

1). Familia Ungurean s-a stabilit aici, venind din Marmaţia. 2). Familia Buta a venit încoace de pe Ilinca, cătunul Pătrăuţului. 3). Originea familiei Lazăr nu se ştie. 4) Mazilii Daşchievici s-au mutat încoace din Banila Moldovenească. 5). Frunzenii se trag de pe timpul Vlădicăi Calistru de Rădăuţi, de la un slujitor episcopesc, căruia acesta să-i fi dat numele, deoarece slujitorul era aşa de harnic, cum se clatină frunza pe apă. 6). Familia Zaveliţa se trage din Carapciu pe Ceremuş şi Vilaucea. 7). Familia Ură a venit de la mănăstirea Putna. 8). Loghinenii sunt băştinaşi din Igeşti; ei se porecleau şi pentru că erau negustori de diferite obiecte de alimentare. 9). Un oarecare Scripa, cumnat de-al unui băştinaş Colţilă, a venit încoace de la Budeniţ. 10). Familia Agapi este originală din oraşul Siret. 11). Moscalescu Gheorghe, tatăl lui Nicolae, a venit din Călineşti pe Ceremuş, iară fiul acestuia era „fiu de urzici”, deoarece mama lui era ţigancă. 12). Familia Haritiuc este de origine galiţiană, ca şi familia Socolescu. 13). Porumbenii au venit încoace din Pătrăuţi. 14). Chiseliţenii la Ivăneşti au venit din Galiţia, ca şi familia Racoschi, al cărei cap era ciubotar, „srobgiu”. 15) Familia Lupaşcu se trage din Moldova. 16). Familiile Druciuc şi Bodnariuc sunt venetici din Galiţia. 17). Familia Rei[2] se trage din Tarnow, în Galiţia; ei sunt nobili, „conţi”, de origine cehi. Fiind în Polonia doritori de locuri înalte, au fost persecutaţi de concurenţi şi s-au refugiat încoace. Alţi membri ai familiei s-au stabilit în Polonia, iară alţii în Rusia. 18). Familiile Danilescu şi Romaniuc sunt venite din Galiţia. 19). Luchianenii au venit încoace din Coşciuia. 20). Capul familiei Porumbel a fost un copil aflat. 21). Familiile Ionaşcu şi Burlă sunt originare din loc (răzeşi). 22). Familia Muşcear este venetică, din Galiţia. 23). Bercovici a venit din Ciudei (se pare că de origine evreu botezat). 24). Tiron se chema Roşca, era mazil, care şi-a luat porecla soţiei; unul, Tiron Ianachi, era zugrav. 25). Numele de familie Cozac era Piţul, din care unul a fost preot la Ilinca. Cozăcenii adevăraţi au venit încoace din Comareşti. 26). Numele Tecleanul li s-a dat Ionăştenilor după o străbună „Tecla”. 27). Cutiscă a venit, coval, din Galiţia. 28). Familia Vlad parte era băştinaşă, parte a venit încoace din Opaiţeni. Din această familie au fost doi preoţi, în Zamca. 29). Bejan era mazil din Budeniţi. 30) Cuciulenii erau răzeşi, aşezaţi aici din Carapciu şi Vilaucea. 31). Gătej era din Davideni. După Scalatachi Goran a venit Băjenco şi apoi Grigorcea. 32). Ursachi era ţăran din Crasna. 33). Chiful zice că să fi fost băştinaş. 34). Vornicul de poartă Ureche a venit din Banila Moldovenească. 35). Grigorovicenii au venit de la Cernăuţi, iară ţăranii Iliuc, din Pătrăuţi. 36) Mazilii Semaca sunt de la Muşeniţa, iarăşi răzeşii. Lenta, din Boianciuc pe Nistru. 37). Ţăranii Luhan au venit din Frătăuţul Nou, iară Teodorovici, din Sniatin în Galiţia. 38). Ţurcan era familie preoţească din Grăniceşti. 39). Galer Tudor era mazil din Mihalcea, pe când ţăranul Gavrilescu era din Pătrăuţul de Sus şi s-a căsătorit aici cu o răzeşiţă. 40) Familiile Frunză, Tomac, Terentin, Jija sunt tătari de origine, al căror nume adevărat este „Tomac”; de la tătarul „tomai” = herghelegiu. 41). Ţăranul Schipor a venit din Vicovul de Sus, Onufciuc, din Galiţia, iară Scheiber, din Baineţ. 42). Vlad a fost poreclit „Sabie”, pentru că el, pe unde mergea, lua tot ce afla, „pârjolea”, iară altul, Lehaciu, pentru că vorbea, adecă „lehăia” mult. 48). Andrei Iacoviţă a venit, cu Gavril Ionaşcu, din Coşciuia şi s-a căsătorit aici cu fata evreului botezat Vasilachi Ionaşcu. 44). Ţăranul Clepa Ioan a venit din Cuciur. 45). Venetici au fost Cojocar şi ruteanul Borciuc, ca şi ruteanul Siminiuc. 46) Huţan a venit din Storojineţ, Paladi din Budeniţa, Pavel de pe Ilinca, din Pătrăuţi, Grozavul din Ciudei, Iuniciuc, rutean, din Galiţia şi Sauciuc, din Carapciu. 47. Mazilii Brahă sunt din Ropcea, pe când familia de mazili Rîpta era băştinaşă: ea s-a stins, cea de acuma este venită din Călineştii lui Cuparencu. 48). Tcaciuc a venit din Corceşti, Şindilar de la Rădăuţi, Corniciuc a venit, odată cu Paşcaşii, din Gropeni, Bruja, de la Crasna, Dolinschi, din Galiţia; Ariciu, băştinaş, Măslinescu, de la Muşeniţă, Berlinschi, din Târgul Siretului, Iluţac, din munţii ruseşti, Cornarniţchi, de la Ceartoria, Oshovschi, de la Muşeniţa, Zus, de la Siret, Zelinschi nu se ştie de unde, Simeon, soldat din Moscova, Beluţchi şi Sahoverschi, ruşi din Galiţia. 49). Bălăşescul, răzeş, a venit din Banila Moldovenească, şi 50). Familia Cracalia, tot de acolo.

 

B). Biserica din Igeşti. Prima biserică din Igeşti era pe Zamca[3] şi servea pentru Igeşti şi comunele Pătrăuţul de Sus şi Jos. Ea era din lemn de stejar, şi a fost, în anul 1843, dăruită şi strămutată la Tărăşeni. Iconostasul din „starea femeilor” a fost adus din Zvineasca, de unde era de loc Zamfira, soţia lui Ienachi Răus, născută Volcinschi. A doua biserică a fost tot de lemn, însă a ars; în locul ei a făcut, în anul 1889, Grigoraş Răus, supt conducerea lui Ienachi Răus, biserica actuală, după planul bisericii celei vechi din Pojorâta, pe care a văzut-o pe când umbla prin, ţară în calitate de comisar pentru birul ţării.

 

C). Cimitirele din Igeşti. 1). Un cimitir a fost, după spusa lui Castretin Iordachi, „posesia parohială” din Zamca; 2). Unul a fost pe dealul Danciului[4], pe timpul holerei din anul 1830, când s-au îngropat acolo, în timp de şase săptămâni, 84 de morţi; 3). Unul dinapoia bisericii; 4). Unul, pe deal, la Andrei, acuma Iancu Sripa, şi 5). Cel prezent, cumpărat de la Alexie Dănilescu[5].

 

Dimitrie Dan, desen de Radu Bercea

 

[1] Dată într-o notiţă pastorală din Arhiva parohială din Igeşti.

[2] Cf. Anexa.

[3] Zamca a fost o fortăreaţă şi întăritură a creştinilor, contra invaziei tătarilor.

[4] Unde era pădure, ca şi pe Castir, Ursoaia, Frăsiniş, unde erau frasini, între Pătrăuţi şi Ciudei şi pe Bahnă, unde erau arbori foarte deşi, de nu se putea străbate, şi numai ici-acolo câte o poieniţă.

[5] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119


Tiberiu Cosovan, recuperatorul de clipite

 

Astăzi s-a născut recuperatorul de clipite. Astfel i-au cântat ursitoarele, în 12 noiembrie 1954, să tot adune clipite, pe care să le lustruiască frumos şi să le depună în rafturile memoriei, ca să le poată pipăi cu nesaţ lumina veşniciei. Clipite care meritau trăite, clipitele din veşniciile altora, din necuprinsul operelor scrise, pictate, dăltuite sau cântate ale Sucevei, care vor răzbi „Prin labirintul penumbrelor” spre aura cosmică a împlinirilor omeneşti.

 

 

În urmă cu vreun an, cu o zi înainte de a păşi în veşnicie, mă sunase. Avea lângă el, pe un pat de spital, un exemplar al cărţii la care trudise cale de o viaţă şi se simţea fericit, deşi amuşinau prin jurul său umbrele şi penumbrele. Un alt exemplar poposea, pieziş, pe masa mea de lucru, iar noi discutam despre proiecte pe termen mediu. Speram să le împlinim împreună, să conturăm împreună „Mistagogia penumbrei”, carte gândită de el în două părţi, prima închinată unor „Amintiri retro-nostalgice din Suceava de altădată”, iar cealaltă, ca întotdeauna, semenilor săi creatori din Suceava, drept „Exerciţii de memorie retro-nostalgice”. Îi propusesem să ilustrăm viitoarea carte cu „caligrafii sentimentale”. Vă mai amintiţi expoziţia lui Tiberiu Cosovan, prima lui expoziţie de autor, „Suceava, caligrafii sentimentale”?

 

Hanul Domnesc – de Tiberiu Cosovan

 

Scrisesem, atunci, în „Monitorul de Suceava” (ediția nr. 228 din 29 semptembrie 2012), ziarul care îl înnobilase şi pe care el îl înnobilase: „Bun cunoscător al tradiţiilor culturale bucovinene, jurnalistul Tiberiu Cosovan pare să se fi despovărat de consacrata-i enigmatică timiditate, propunând publicului sucevean, şi datorită presiunilor exercitate de Radu Bercea, de Mihai Pânzaru-PIM şi de subsemnatul, o primă expoziţie personală, „Suceava, caligrafii sentimentale”, pe care am şi avut onoarea de a o viziona cel dintâi, la domiciliul neaşteptatului şi, tot în aparenţă, insolitului artist plastic.

 

Turnu Roşu, Biserica Sfântul Simion – de Tiberiu Cosovan

 

Luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru. Şi în domeniul creaţiei, ca şi în presa culturală, Tiberiu Cosovan a optat pentru o tradiţie bucovineană, dar a graficii, respectiv cea a linogravurii, tradiţie exemplar încetăţenită de Rudd Rybiczka, Leon Kopelmann, Eusebiu Lipeţchi şi Vladimir Milici, linogravurile lui Tiberiu Cosovan fiind cumva înrudite cu cele lucrate, odinioară, de Rudd Rybiczka (acest „Albrecht Durer al Bucovinei”, cum i s-a spus, în toamna anului 1937, după un itinerariu expoziţional în Bucureşti, Breslau, Stuttgart, Singen, plus alte şase mari oraşe din Germania), înrudirea ţinând de luminozitatea incredibilă a lucrărilor în alb-negru, de eleganţa şi sugestivitatea liniilor, de rezolvarea spectaculoasă şi inedită a simbolisticii detaliilor.

 

Iar dacă Rybiczka, prietenul de căpătâi, de minte şi suflet al lui Mircea Streinul şi ilustratorul tuturor cărţilor lui şi, simultan, ale celor mai mulţi dintre „iconari”, ajunsese să trăiască din linogravură, Tiberiu Cosovan de-abia acum se îndreptăţeşte la a fi râvnit ca ilustrator şi, eventual, ca autor de coperte de carte, lirismul caligrafiilor lui sentimentale, dar şi profund mărturisitoare, acoperind o largă suprafaţă a recuvântării lirice sau epico-istorice.

 

Căpitănia Districtului Suceava – de Tiberiu Cosovan

 

În gravurile lui şi negrul devine luminos şi consistent în aură. Extrem de interesante şi de inspirate mi s-au părut a fi, în opera lui Tiberiu Cosovan, valorificările de planuri, adică alternanţele de alb-negru ale unor fundaluri, metodă prin care artistul redimensionează şi în plan fizic, dar şi în cel metaforic, exploatând la maximum dubla luminozitate, pentru că, în gravurile lui şi negrul devine luminos şi consistent în aură, deşi însăşi tematica vremurilor sucevene de ieri şi de astăzi, pe care o abordează în mod firesc şi aşteptat, emană, la rândul ei, o dublă luminozitate.

 

Fără îndoială că prima expoziţie personală a lui Tiberiu Cosovan, pe care am simţit nevoia să o salut şi să o găzduiesc într-o dublă lansare de carte, va deschide larg uşile spre o lume în care el există din totdeauna, dar în care abia acum ne invită şi pe noi”.

 

Lansasem, atunci, „Povestea aşezărilor bucovinene”, volumul III, şi „Etnii bucovinene”, de Dimitrie Dan, drept volumul IV al poveştii, din solidaritate, din nevoia de a-i fi alături, iar poetul Roman Istrati rămăsese impresionat şi el de luminozitatea incredibilă în alb şi negru ale unei expoziţii de linogravură pe care, până atunci, doar Radu Bercea şi cu mine o mai văzuseră, pentru că o şi provocaseră. Tibi Cosovan avea nevoie de o confirmare, pentru a păşi în templul artelor plastice, pe care îl slujise atât de destonic, vreme de o viaţă, cu emoţii cât de cât ostoite.

 

 

Astăzi, conform plănuirilor pe termen mediu, Tiberiu Cosovan trebuia să lanseze „Mistagogia penumbrei”, iar în 12 noiembrie 2020, o altă carte, cu titlu încă neconvenit, dar care să adune, între două coperte, toate mărturiile presei vechi bucovinene, adunate de Tiberiu Cosovan în ultimii ani şi presurate în lumină prin aceleaşi generoase pagini ale „Monitorului de Suceava”. Dar nu s-a putut, pentru că un decident judeţean s-a pus împotrivă şi în amânare. Să i se pară că există, că înseamnă ceva, altceva decât penumbra pâcloasă ursită drept brânzar la vremea ursirilor, cea în care Trecutul, Prezentul şi Viitorul se întâlnesc, „pentru o foarte singură dată” – vorba lui Nichita, ca să decidă viaţa unui om (cele trei ursitoare asta sunt).

 

Aşa se face, dragă Tibi, că ieri, cu tine sub braţ, am pornit prin târgul Sucevei, pentru a căuta un loc de închinare. Nu-ţi fă probleme, cartea ta o să apară, aşa cum o să apară şi cealaltă, în 2020, dacă va fi să mai rămân pe picioare. Iniţial şi instinctual, am vrut să-ţi public „Mistagogia penumbrei”, astăzi, în variantă electronică, dar m-am răzgândit după aceea, pentru că, la nevoie, voi face o chetă publică şi tot îţi voi tipări cărţile, ca să le pot aşeza în rafturile memoriei. Mai ţii minte biroul nostru, lambrisat cu lemn proaspăt de brad? Nu mai există lemnul, pentru că ăla, decidentul judeţean, tocmai l-a înlocuit cu glaspapir, iar gresia poroasă şi parchetul, cu gresie lunecoasă mai dihai decât politica. De asta nu sunt bani pentru cărţi, nici măcar pentru pururea prospeţimea luminoasă din sufletul şi din cărţile tale, din pricina priorităţilor politice. Dar, deocamdată, dragă Tibi, trebuie să-ţi aflu un loc de popas. Şi nu cred să existe altul mai potrivit decât Fondul Documentar „Bucovina” al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”.

 

 

La bibliotecă, te-am încredinţat poetului Alexandru Ovidiu Vintilă, om croit din aceeaşi stofă cosmică şi mângâietoare ca şi tine, ca şi Radu Bercea, Constantin Horbovanu, Emil Satco, Ion Paranici, Ion Nedelea, Eugen Dimitriu, Gabi Cărăbuş sau Iosif Csukat. Straşnic om şi Ioşka, ăsta, care a izbutit un portret atât de viu şi de luminos, atât de caracteristic pentru felul tău de a fi, de a simţi şi de a gândi.

 

 

La Fondul Documentar „Bucovina” ai o tovărăşie pe cinste: Ciprian Porumbescu (pictat de Doamna Candrea), Simion Florea Marian (pictat de minunatul Ion Grigore), I. G. Sbiera, Constantin Ştefuriuc şi, deocamdată, trei surprinzătoare portrete feminine (Aurora şi probabil mama artistului), realizate de Constantin Ungureanu-BOX. Cu vremea, vor veni şi alţii să ţi se adăpostească prin preajmă, în veghea mângâietoare a unui poet poet.

 

 

 

Alexandru Ovidiu Vintilă mi-a propus locul de deasupra desenului care îl înfăţişează pe Ştefuriuc, dar eu l-aş prefera pe acesta, în care te-am aşezat, doar ca să putem admira şi lucrarea fascinantă a pictorului Iosif Csukat, dar şi vibraţia ta tulburătoare, pe care Ioşka s-a priceput să o surprindă atât de bine. Poţi, desigur, alege orice loc, pentru că şi Ovidiu te aude şi te simte.

 

 

Astăzi, s-a născut Tiberiu Cosovan, omul unic, plecat pe cale înainte de a-i fi lansat albumul „Prin labirintul penumbrelor”, care a însemnat pentru el şi o descătuşată bucurie. Îi doresc mulţi ani în memoria locurilor şi mă voi strădui să contribui la consolidarea acestui loc pe deplin meritat. Deocamdată, doar atât am izbutit să fac pentru tine, prietene, dar te trăiesc, te respect şi mă închin memoriei şi operei tale.

 

 

Astăzi, de ziua naşterii lui Tiberiu Cosovan, se împlinesc 81 ani de la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Nici evenimentul acesta nu-l pot sărbători, pentru că aşa a decis un decident judeţean: memoria, lemnul, cărţile, sufletele, minţile se înlocuiesc cu glaspapir! Sârşit.

 


să te-ntrupe iar măiastra

Tiberiu Cosovan, celălalt om… obiectiv

 

Memoriei lui Tiberiu Cosovan,

omul care încă există şi

va împlini 65 de ani,

mâine, 12 noiembrie 2019

 

 

dar ce-ţi pasă că desprinsă

dintr-un ram şi de niciunde

frunza-i tot mai necuprinsă

şi presoară-ncet secunde

din clepsidra fără seamăn

care-abia acum te naşte

în copacul frate geamăn,

singurul ce te cunoaşte

 

cu destinul tău probabil

de ivire-n primăvară,

sufletul ţi-i repetabil

şi şopteşte pe afară

căutându-şi întrupare

când în cer, când în cuvinte

precum steaua căzătoare

care a-nceput să cânte

 

de alean şi de adânc

fără veste, dintr-odată

ca s-o poarte la oblânc

noaptea cea nemăsurată

a uitării omeneşti,

iar câţiva deschid fereastra

aşteptând de unde eşti

să te-ntrupe iar măiastra

 


Tiberiu Cosovan – o viaţă din vârful peniţei

O diplomă pentru o viaţă închinată celorlalţi

 

Mâine, 12 noiembrie 2019, se va naşte Tiberiu Cosovan. Se va naşte iar, pentru a 65-a oară, pentru că aşa le este hăruit oamenilor care şi există. Am vrut să-i salut ivirea pe lume cu lansarea ultimei lui cărţi, în cadrul unui concert de colinde străvechi al „Zicălaşilor”, dar nu mi s-a permis să o fac. Va veni, totuşi, şi vremea acestei cărţi, pentru că orice operă este mai presus de vremelniciile împotrivirilor omeneşti. Deocamdată, cineva mi-a oblonit fereastra, dar nu-i bai: în încăpere, stau la taifas cu Tiberiu Cosovan, care-mi mărturiseşte, din vârful peniţei, câte ceva din şi despre viaţa lui:

 

Tiberiu Cosovan

 

Tiberiu Cosovan, profil de jurnalist

 

Tiberiu-Claudiu Cosovan, născut la Suceava, la data de 12 noiembrie 1954, licenţiat în sociologie, jurnalist – redactor cultural la „Monitorul de Suceava” şi realizator de emisiuni de televiziune („Rezervaţia de cultură” şi „Info Plus Cultural” – la postul local Plus TV Suceava).

 

  • Preşedinte – din anul 2002 – al Filialei Suceava a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina şi redactor şef adjunct al revistei de literatură şi istorie literară „Ţara Fagilor” (serie nouă), editată de societate.

 

  • Autor, împreună cu prof. Ion Cozmei, al volumului „Din Boian la Vatra Dornei” (pelerinaj transfrontalier pe Drumul Împărătesc al Poetului – pe urmele lui Mihai Eminescu – Editura AUGUSTA, Timişoara, 2004).

 

  • Autor al lucrării „Efigii în filigran” – primul volum cu subtitlul „Profiluri autohtone” (care reproduce – din cele peste 600 de materiale de presă care vizează activitatea artiştilor plastici bucovineni / publicate de subsemnatul până în luna octombrie 2009 / – 114 articole: 88 de texte – interviuri, evocări, cronici plastice – care vin în sprijinul conturării portretelor unui număr de 60 de creatori, precum şi 26 de texte care panoramează viaţa artistică din zonă – saloane anuale, expoziţii colective şi de grup, tabere de creaţie) a fost lansat în luna aprilie 2010.

 

  • Cel de-al doilea volum, care conturează portrete de artişti plastici români şi străini care au venit şi au expus ca oaspeţi în arealul sucevean, se află în programul editorial 2011 al Centrului Cultural Bucovina din Suceava, pentru a fi publicat pe data de 30 ianuarie 2012, cu prilejul aniversării Zilei Artelor Plastice Bucovinene.

 

  • În lucru – volumul „Mistagogia penumbrei” (exerciţii de memorie retro-nostalgice), o monografie sentimentală a Sucevei.

 

  • Colaborări la publicaţii din ţară şi din străinătate („Plus SV”, „Ararat”, „Gazeta de Herţa”, „Curierul ucrainean”, „Agero-Stuttgart”, „Romanian Vip”, „Starpress”, „Noi Nu”, Revista „Singur”…)

 

  • Pasionat de istorie (cu accent deosebit pe heraldică), filatelie, numismatică şi fotografie.

 

Am cercetat şi cercetez documentele aflate în Arhivele Naţionale referitoare la minorităţile etnice din Bucovina (la Suceava există un fond bogat de documente care vizează comunităţile armeană, germană, evreiască, poloneză, ucraineană…), iar fondurile de carte şi documente de la Muzeul Bucovinei, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor… conţin o bogăţie de informaţii inestimabilă. Acestor documente, care datează cu precădere din perioada Bucovinei habsburgice (cele mai multe sunt în limba germană) li se adaugă colecţiile de publicaţii bucovinene care s-au păstrat în anumite colecţii (în cea mai mare parte private), încă din cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea (Monitorul de Suceava, Ediția din 15 februarie 2011).


Povestea arheologiei bucovinene (II)

 

  1. Volumul 9. Notă 114. Pagina CXLIX. (Monumentul Tătarilor). „Conservatorul Ritter v. Gutter a trimis k. k. Comisiei Centrale un raport asupra monumentului tătarilor de lângă Vama, în Bucovina. Acesta este realizat din gresie, cu două praguri înalte și ridicat în amintirea unei victorii câștigate de Vodă Rakoviţă asupra tătarilor, în 1716. Pe cele patru laturi ale stâlpului patrulater, sunt aplicate plăci cu inscripții românești, precum cea care urmează:

 

(Pe latura de sud): „Eu Michael Rakovitza voievod și principe al întregii Moldove, în 1716, în al treilea an al domniei mele, Poarta turcă, nemții” (ilizibil).

 

(Răsărit): „Uniţi cu unii germani, valahi, unguri și sârbi, au căutat să cucerească capitala noastră Iaşi, să ne captureze și să ne supună capitala, așa cum au făcut, anterior, cu Vodă Nicolae Mavrocordat, Prințul Valahiei. Între timp, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am înghesuit peste tot și le-am îngrămădit trupurile unul peste altul. În semn de amintire, am pus această cruce și un bine construit“ (ilizibil).

 

(Nord): „Acest stâlp de piatră a fost ridicat atunci când am pătruns în munții Mestecăneşti și Suhard, lângă Rodna. De aici, am plecat cu Hanul şi cu un număr mare de tătari până la Bistriţa, ridicând de peste tot pradă mare, și am pus foc în tot locul, numai singur orașul a fost cruțat. De aici ne-am întors prin Maramureş… (ilizibil). Și tătarii au suferit o mare înfrângere“.

 

(Vest): „Sub îndrumarea lui Iordaki Kantakuzino, conducând trupele”… (ilizibil)“.

 

  1. Raport anual, pagina 57 (Picturi murale din Suceava). „Pe baza unui raport al conservatorului Gutter, cu privire la picturile murale din capela cetăţii Suceava, distrus în întegime, el a fost autorizat să facă o călătorie informativă acolo”.

 

 

  1. Volumul 10, nota 135, pagina CCXXIV (Descoperiri în Siret). „După cum relatează conservatorul Gutter, numeroase obiecte de lut (în mare parte fragmentate) au fost găsite, recent, în grădina Beill, de lângă Siret, ca urne de incinerare preistorice, vase mici, o figurină mică de lut (Fig. 3 și 4), la doi metri adâncime, iar lângă ea o spirală răsucită. În pârloaga de lângă casa lui Ciudin s-a găsit un ciocan preistoric din rocă tare, gri închis, bine păstrat, lung de 9 cm, lățime de 4 ½ cm, scăzut pe partea inferioară, pe hacul superior și aplatizat, are un design obișnuit, aproape ca un fier.

 

1884 Raport anual. Page 36 (Descoperiri în Siret). „Conservatorul Gutter a prezentat o descoperire a cărămizilor romane din Siret. Același a trimis mostre de grâu carbonizat, care a fost găsit lângă vasele dintr-o grădină dinspre râul Siret. Studierea, inițiată foarte atent, a evidențiat prezența grâului amestecat cu secară. O figurină din lut, prezentată și de acest conservator, a fost recunoscută drept o descoperire importantă a celei mai vechi culturi. Cu această ocazie, mulți au fost de părere că nu pot crede în vreo legătură între această figurină şi descoperirea grâului preistoric“.

 

1884 Raport anual. Pagina 59 (Rapoarte despre mănăstiri). „Conservatorul Gutter a trimis un raport interesant despre Mănăstirea Putna, pentru care i s-a mulțumit. În ceea ce privește un alt raport important, al aceluiași autor, referitor la monumentele din Suceava și la ruinele castelului cetăţii, şi, la sfârșit, un al treilea raport, privind mănăstirile Sf. Onufrii, Suceviţa și Dragomirna. Superiorul Bergmann s-a referit la acestea și și-a exprimat dorința ca „anunțurile“ să se transforme în studii despre aceste monumente, cât mai curând”.

 

  1. Volumul 11, nota 1. pagina XIII (Cărămizi romane) „În Siret, două cărămizi romane au fost scoase dintr-un zid, conform unui raport al conservatorului Gutter. Din păcate, nu a fost posibil să se investigheze mai mult zidul. Sunt cărămizi arse, de 11 cm grosime, 14 cm lățime; cea mai mare este destul de lungă, având 19 cm lungime. Acestea sunt primele astfel de cărămizi descoperite în Bucovina ”.

 

  1. Volumul 11, nota 121, pagina CXII (Bronzuri celtice din Prisăcăreni) „Conservatorul Gutter aflase, prin agenții săi, că, în satul Kupka, a fost aflată o piatră de temelie a bisericii foarte veche, iar în plus, că la Prisăcăreni s-a găsit o importantă unealtă de bronz. Acest lucru l-a determinat să viziteze acest site, pentru a putea analiza și pentru a organiza transportul pieselor. Pe data de 4 mai 1885, el s-a deplasat la Prisăcăreni, s-a dus la locul descoperirii din pădure și a văzut, la câțiva metri de la intrarea nordică în pădure, pe o arătură întinsă, locul unde o căldare de bronz, puternic deteriorată, a fost sfâșiată de plug. La mijloc, se afla o urnă umplută cu cenușă, înconjurată de douăsprezece unelte celtice de bronz. Căldarea și urna au fost distruse complet de plugari. Conservatorul nu a reușit să obțină decât două unelte celtice pentru Muzeul de Stat din Cernăuți. Acelea sunt în stare foarte bună, patinate în verde, iar toporul, de la orificiul cozii, la muchie, are 11 cm lungime și tăişul 5 1/2 cm lățime, fiind decorat cu dungi circulare și în formă de pană ridicată“ (fig. 5).

 

 

  1. Raportul anual, pagina 40 (Descoperiri pe platoul Hliboka). „Conservatorul Gutter a raportat și despre descoperirile făcute recent la Vama, Banila și Siret, şi s-a decis să se subvenționeze săpături sistematice pe Podișul Hliboka“.

 

  1. Raportul anual, pagina 64 (Biserica Volovăţ) „Conservatorul Gutter a trimis un raport asupra Bisericii Volovăţ din Bucovina. Superiorul Bergmann a descris această biserică drept notabilă, datorită urmelor sale de pictură veche“.

 

  1. Vol. 12. Nota 2, pagina XXIV (Descoperiri de monede) „Conservatorul Gutter din Siret a raportat că, în 1885, multe monede romane de argint au fost găsite în incintele castelului princiar din Suceava, iar alte monedele romane de argint au fost găsite, în număr mai mare, şi la Banila. Ambele descoperiri sunt remarcabile”.

 

  1. Volumul 12. Nota 48. Pagina XCII (Gutter) „La 8 mai 1886, Conservatorul Josef Ritter von Gutter a decedat la Siret“.

 

  1. Raport anual. Pagina 31 (Societatea Arheologică Română). „Înființarea unei societăți românești arheologice la Cernăuți a fost adusă la cunoștința administraţiei centrale”.

 

  1. Raport anual. Pagina 35 (Arta tipografică) … „în sfârșit, formularele regretatului Conservator von Gutter au fost trimise autorităţilor. Încep pregătirile pentru colectarea materialelor necesare pentru o tipografie de artă a Bucovinei“.

 

  1. Raportul anual, pagina 45 (Descoperiri în Kisălău și în Hliboka). „Conservator von Gutter a depus programul pentru o investigație științifică arheologică a Bucovinei, după monumentele preistorice, pentru care dr. Munk pledează pe lângă Comisia Centrală, cu referire la descoperirile majore din Chisălău (Kisseleu) și dintr-un cimitir de pe platoul Hliboka“.

 

  1. Raportul anual, pagina 76 (Biserica Mirăuţi din Suceava). „Conservatorul von Gutter a atras atenția asupra declinului vechii catedrale Mirăuţi (Bucovina); s-a decis întreruperea stadiului de reconstrucție din acest monument, şi studierea de către un organism tehnic. Restaurator Laizner a întocmit un studiu despre această biserică și a descris-o ca un foarte important monument, de un design oriental, ceea ce permite Comisiei Centrale restaurarea acestui monument, după solicitarea aprobării Arhiepiscopului de Cernăuți şi a arhitectului mitropolitan Baurathes Hlavka, propunându-se ca biserica să servească, după restaurate, în scopuri ecleziastice“.

 

  1. Volumul 13, nota 120, pagina CLXXXV (Cimitirul din Călineşti (Kalinestie), Tumulii de la Horodnik). „ Conservatorul Klauser a raportat, de la Rădăuți, Comisiei Centrale, că a găsit, cu ocazia unei săpături, un schelet, îngropat într-un cimitir vechi din Călineşti. Urnele funerare sunt dispuse în linii drepte și la intervale regulate. Mormântul a fost dezgropat în prezența Conservatorului, la o adâncime de aproximativ 7 picioare, dar nu a fost găsit decât cenușă de la dezintegrarea oaselor. În Horodnik, s-au găsit cinci tumuli, similari cu cei de la Hliboka“.

 

  1. Raportul anual, pagina 55 (Descoperiri preistorice, în mormintele tătare din Hlinitza). „Conservatorul Romstorfer a raportat descoperiri recente preistorice în Bucovina și a deschis, cu precauţie, mormintele tătare de la Hliniţa. S-a decis să facă o examinare mai atentă a acestor relicve“.

 

  1. Raportul anual, pagina 103 (Biserica mănăstirii de la Dragomirna). „Conservatorul von Zachariewicz a raportat despre biserica mănăstirii Dragomirna, din Bucovina. Arhitectul Baurath Hlavka considera că biserica mănăstirii Dragomirna reprezintă cel mai important monument dintre bisericile din Bucovina şi că este singura care a fost foarte măiestrit împodobită cu dantelărie din piatră, adăugând că bisericile bucovinene, atât în ​​totalitatea lor, precum și fiecare în parte sunt la fel de interesante și îndreptăţite la un studiu detaliat și complet, prin urmare, recomandându-le Comisiei Centrale pentru o abordare cu o atenție specială. Aceste biserici sintetizează o activitate artistică veche de aproape 300 de ani, în stiluri predominant independente, care au referiri la stiluri bizantine și la cerințele ritualice ale Bisericii Răsăritene, dar și inspiraţii de arhitectură occidentală a Evului Mediu, atât în biserica interioară, cât și în forma cupolelor, care au boltiri de sine stătătoare şi care diferă doar prin încercarea adaptării la orice altă perioadă de artă, și, prin urmare, acest lucru trebuie să fie recunoscut ca un merit deosebit al acestei activități artistice și ca o particularitate originală a acestor monumente. Prin urmare, Comisia Centrală a decis să ia măsuri, astfel încât să fie studiate și explorate arheologic aceste monumente de către forțe adecvate“.

 

1888. Raportul anual, pagina 104 (Arhitectura bisericilor greco-orientale. Înființarea unui muzeu). „Conservatorul Romstorfer din Cernăuți a propus Comisiei Centrale şi Departamentului cezaro-crăiesc de proiectare Raport un raport despre stilul tipic de arhitectură de gr.-or. al bisericile din Bucovina și subliniază necesitatea înfiinţării unui Muzeu pentru Bucovina“[1].

 

Romstorfer, în paraclisul Cetăţii Suceava

 

[1] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 50-52.


Pagina 20 din 1.157« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »