Dragusanul - Blog - Part 20

cântec pentru Bucovina Rock Castle

 

ningea dumnezeieşte-n ziua-n care

satana se crezuse Dumnezeu

cerându-mi să mă las de închinare

prin cântecele-n care cred şi eu

şi-ameninţa cu mari urgii Suceava

cu ape tulburi şi noian de foc

şi-şi revărsa peste ninsori otrava

stigmatizând un festival de rock,

 

dar eu, creştin precum îmi este neamul

şi fascinat de calmele ninsori,

eram un cântec ce-l tot duce ramul

înspre lumina ce vesteşte zori

şi-ţi apăr, Doamne, lacrima cerească

din cântecele noastre veşnic vii

şi îţi promit că-o să le fac să crească

să ai de ce alături să ne fii!

 


dacă-l vrei, întinde-o mână…

 

şi-au venit atunci şi caii

tropotind peste ninsoare

ca să-mi fie fulgii iernii

cântec fără de sfârşit,

iar fântânile de-acasă

au ursit trei ursitoare

şi mă-nfăşura omătul

ascultând ce mi-au ursit:

 

lângă tâmpla mea copacii

tot vuiau cu gânduri duse

fremătând din muguri tainici

care năzuiau spre zări

şi m-am închinat prin cântec

spaţiilor suprapuse

numai nafura luminii

presurând-o-n lumânări:

 

Doamne, zis-am eu luminii

viscolită-n veşnicie,

dă-mi cuvintele în pază

când le-oi scoate din fântână!,

şi am auzit un zâmbet

dăruindu-mi-se mie,

iată, încă-l port cu mine,

dacă-l vrei, întinde-o mână…


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XII)

1810: Ansicht des silberhaeltigen Bleybergbaues und der Schmelzhüttenwerke zu Marien-See bey Kirlibaba in der Bukowina. Autor: Anton von Manz Mariensee

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

 

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL XII

 

  1. Gestiunea financiară a Fondului. Rezultatele gestiunii, de la înfiinţarea Fondului, până la războiul mondial

 

 

Până-n anul 1786 pădurile Fondului nu aduceau nici un venit.

La origine, moşiile agricole erau acelea cari produceau toate veniturile Fondului, iar domeniul păduros era neproductiv. Până prin anii 1880 domeniile agricole s-au menţinut încă în situaţia de principale surse de venit iar veniturile din gospodăria forestieră erau în plan secundar.

După o consemnaţiune întocmită de episcopul Dosoftei şi generalul Enzenberg din 31 august 1785 veniturile moşiilor mănăstireşti din Bucovina erau în acel timp de 58.043 florini, iar cheltuielile erau de 56.093 florini aşa că rezultă un venit net de 1950 lei.[1]

 

În cifra cheltuielilor era cuprinsă însă şi alocaţia necesară întreţinerii episcopului şi a întregului consistoriu preotesc, a călugărilor şi călugăriţelor din cele 4 mănăstiri ce erau pe atunci precum şi întreţinerea a două şcoli normale. Calculându-se drept cheltuieli de administraţie numai sumele necesare pentru administrarea moşiilor, în mărime de 15.137 florini, rezulta pe atunci un venit net de 42.906 florini.

Cu timpul, veniturile au sporit, dar nu avem înregistrări asupra modului cum au evoluat ele.

 

În perioada  1866 – 1870 venitul net al averilor Fondului era deja de 161.000 florini anual în mediu. Veniturile din pădurile Statului din Bucovina ce erau date în administraţia Fondului erau în acel timp de 32.000 fl. Anual, aşa că totalul venitului net din proprietăţile Fondului şi ale Statului era de cca 200.000 fl. Anual în cifră rotundă.

În cele ce urmează, cifrele date ca venituri cuprind şi veniturile din pădurile Statului cu cari pădurile Fondului se administrau împreună.

Din cauza micimei lor – fiind vorba în total de 1494 ha păduri ale Statului înglobate în ocolul silvic Codrul Cozminului – ele pot fi considerate ca cantitate neglijabilă, fără a altera icoana situaţiei gestiunei financiare a Fondului în ansamblu.

Expunem la pag. 556  situaţia gestiunei financiare a Fondului dela înfiinţare până-n anul 1933/34[2].

 

Faptul că sunt înregistrări destul de complecte asupra gestiunei financiare a Fondului, dela înfiinţare până-n prezent, ne permite să tragem cocnluziuni din cele mai importante cu privire la gospodăria Fondului.

Lăsând deocamdată la o parte rezultatele gestiunei financiare din perioada de după războiu considerăm perioada antebelică, deoarece formează un ciclu complet al evoluţiei gospodăriei Fondului dintr-o fază primitivă până la cea mai înaltă treaptă de perfecţiune pe care o putea atinge o gospodărie forestieră în munţii Carpaţi în situaţia de dinaintea războiului mondial.

În decurs de 128 ani, venitul brut s-a urcat progresiv dela 58.043 florini în anul 1785 la 8.940.000 coroane în cinceniul 1909 – 1913.

 

Timpul dela înfiinţarea Fondului până-n cinceniul 1874 – 1878 nu prezintă prea mari fluctuaţiuni în gestiunea financiară, deoarece condiţiunile  economice din Bucovina până-n anul 1876 au fost de tot primitive, această provincie fiind până atunci izolată din lipsa mijloacelor de comunicaţie.

Faţă de sporul relativ încet al veniturilor în timp de cca 90 ani, dela 1785 – 1874 reiese deosebit în evidenţă ascensiunea bruscă a venitului net în intervalul dela 1885 – 1913 dar mai ales în perioada scurtă 1893 – 1913 după cum reprezentăm în mod grafic în diagrama 1.

 

În acest scurt interval de timp venitul net al Fondului a sporit cu 645%. Această ascensiune bruscă a venitului se datoreşte punerii în exploatare succesivă a tuturor pădurilor Fondului, şi comercializării produsului lemnos pe piaţa internaţională, prin construirea în Bucovina a reţelei de căi ferate normale şi în legătură cu ele o reţea complectă de căi ferate forestiere, şosele şi drumuri forestiere pe întreg cuprinsul pădurilor Fondului.

Această sporire a venitului net ce a rezultat în cea mai mare parte din exploatarea pădurilor câştigă şi mai mult în importanţă dacă considerăm că în acelaşi timp cheltuielile s-au urcat :

 

 

În cheltuielile susexpuse nu sunt însă cuprinse şi investiţiile făcute de către firmele contractante cumpărătoare de materiale lemnoase în lucrări technice în vederea deschiderii pădurilor pentru exploatare, ca : căi ferate forestiere, drumuri, clădiri de exploatare etc.

Din sporirea cheltuielilor de administraţie, investiţie şi îngrijirea pădurilor concomitent cu urcarea veniturilor, se desprinde evident faptul că gospodăria Fondului a fost condusă de principii ce au avut în vedere întotdeauna viitorul.

Relevăm faptul că tocmai cheltuielile pentru îngrijirea şi regenerarea pădurilor s-au uscat cu 1381%, faţă de sporirea veniturilor cu 645% – iar cele de investiţie pentru construcţiuni noui, amenajamente, cumpărări de terenuri s-au urcat în acelaşi interval cu 471%.

 

Sporirea apreciabilă a cheltuielile de salarizarea personalului confirmă în mod strălucit principiul că printr-o bună funcţionare a apartului administrativ, technic şi de pază prin înmulţirea personalului şi o concomitentă ameliorare a retribuţiunilor, veniturile gospodăriei sporesc cu un procent mai mare decât procentul sporirii cheltuielilor de salarizare.

Este natural că sporirea veniturilor este a se atribui şi altor factori decât ameliorării aparatului administrativ, şi anume : urcarea preţului lemnului, punerea în exploatare de păduri noui şi mărirea producţiunii, deschiderea pădurilor prin înfiinţarea mijloacelor de transport. O determinare precisă a gradului cu cât a contribuit fiecare din aceşti factori la sporirea veniturilor nu este posibilă.

 

Conducerea Fondului printr-o politică economică cu vederi largi ce a avut în vedere viitorul, după cum rezultă din dezvoltarea cheltuielilor, a ştiut să pună în mişcare toate resorturile ce sunt de natură să mărească veniturile unei gospodării, să stimuleze toţi factorii de producţie, confirmând în mod practic principiile sănătoase de bună gospodărie forestieră.

După cum se expune şi în mod grafic în diagrama 1, curba veniturilor Fondului se menţine în continuă ascensiune tot timpul, cu excepţia anilor 1906 şi 1907 în cari se arată un mic regres. A fost atunci o criză neînsemnată pentru păduri, pentru ca urcarea veniturilor să reînceapă puternic în anul 1908.

 

Aceeaşi tendinţă de continuă urcare în perioada 1874 – 1913 are şi venitul net la hectar, cu excepţia anilor susmenţionaţi de criză. Venitul net pe hectar se urcă dela 2,12 coroane în cinceniul 1874 – 1878 la 15,5 cor. în anul 1913, deci un spor de 645% în 39 ani (diagrama 3).

Este foarte instructivă repartizarea venitului net pe categorii de bunuri.

În cinceniul 1874 – 1878 venitul net din păduri reprezintă încă abia 39% din totalul venitului net al Fondului, care era compus încă pe atunci în majoritate de 61% din agricultură, clădiri închiriate, pescărie şi vânătoare, dreptul de propinaţie, etc.

 

Abia în perioada de 5 ani 1889/1893 proporţia se inversează şi pădurile dau partea principală a venitului net în proporţia de 70% faţă de 30% venit din bunuri secundare de producţie. În cinceniul ultim dinaintea războiului mondial (1909/13) venitul net din păduri este de 95,3% faţă de 4,7% din bunuri secundare, la cari s-au adăugat minele din Iacobeni şi băile din Vatra Dornei.

Diagrama alăturată ilustrează scăderea venitului din bunuri secundare de producţie în perioada 1889/93 după pierderea exploatării dreptului de propinaţie.De atunci aceste venituri s-au menţinut mai mult sau mai puţin constante, faţă de urcarea vertiginoasă a venitului net din păduri.

Venitul net pe hectar de cca 15 cor. ce se realiza înainte de războiu din gospodăria Fondului, întrecea cu mult chiar şi rentabilitatea gospodăriilor forestiere din centrul Europei.

 

Cârlibaba, în altă carte poştală a lui Kubi Wohl

 

2). Rezultatele gestiunei în perioada de după războiu

 

Războiul mondial a distrus gospodăria Fondului. Căderea veniturilor din anul 1913 la anul 1919 este fără precedent în gospodăria Fondului.

Reprezentarea grafică din diagramele anexate ilustrează această cădere. Pentru a face comparabile rezultatele de după războiu cu cele antebelice, am transformat sumele din valută hârtie în valoare aur.

După o gestiune deficitară în anul 1919, (deficit 157.181 lei hârtie) cu începerea anului 1920 gestiunea a devenit din nou activă. Încasările s-au urcat continuu până-n anul 1927 atingând atunci cifra maximă de 293.685.611 lei (9.221.728 lei aur), faţă de 10.249.937 coroane în anul 1927.

 

Dacă considerăm însă că venitul din anul 1927 nu mai cuprinde şi pe cel din domeniul agricol, care între timp a fost expropriat, aşa că el se raportează la o suprafaţă mai mică decât în anul 1913, constatăm aceeaşi rentabilitate a gospodăriei în anul 1927 ca şi în anul 1913.

Cu toate că volumul lemnos exploatat în anul 1927 este cu cca 100.000 m3 mai mic decât cel din 1913, acest minus se compensează prin obţinere de preţuri în parte mai urcate pentru materiale lemnoase vândute în 1927.

Venitul net pe hectar în anul 1927 este de 15,30 lei aur faţă de 15,5 coroane în anul 1913.

 

Cu toate că preţul  lemnului s-a menţinut urcat şi în anii 1929 şi 1930, încasările sunt în scădere pentru aceşti ani din cauza reducerii volumului lemnos exploatat.

Este demn de relevat că curba încasărilor în lei aur (diagrama 1) înregistrează un maxim în anul 1920/21 datorită faptului că pe atunci leul hârtie avea încă o valoare destul  de mare. Diagrama 2 care reprezintă gestiunea în lei hârtie, nu are acest maxim.

În urma exproprierii domeniului agricol, şi devastării bunurilor secundare de producţie – băile, minele şi pescăriile – în primii 5 ani de după războiu, 97,9% din venitul net aparţine pădurilor şi numai 2,1% provine din bunurile secundare de producţie.

 

În cinceniul 1924 – 1928 se relevă deja ceva mai simţitor venitul net din bunurile secundare de producţie prin participare în proporţie de 4,2% la venitul net total. Această tendinţă de urcare se accentuiază şi mai mult în cinceniul 1929 – 1933/34 pe urma lucrărilor importante de refacerea acestor bunuri de producţie.

Epocei de prodperitate economică din anii 1927 – 1929 a urmat în anul 1930 o depresiune fără precedent în istoria economiei Fondului.

Această vertiginoasă cădere a încasărilor pe urma scăderii preţului lemnului a fost pentru Fond cu atât mai dureroasă, având în vedere că după ce prin un lung şir de ani veniturile Fondului au fost dijmuite prin executarea contractelor de exploatare pe lungă durată în condiţiuni atât de păgubitoare pentru Fond, după expirarea acelor păgubitoare contracte, Fondul avea dreptul să spere la o perioadă cu mari încasări la menţinerea constantă a preţului lemnului pe piaţă.

 

Pe când bugetele până-n anul 1928 se menţineau în general sub linia încasărilor efective din cauza sporirii continue a preţului lemnului până atunci, chiar bugetul din 1929 se soldează cu un deficit pe urma primelor simptome de criză dela sfârşitul anului 1929.

Bugetul anului 1930 s-a întocmit încă în atmosfera de propăşire economică cu suma de 303.000.000 lei, dar s-a soldat cu un formidabil deficit de 130.430.781 lei care era cu atât mai dureros, şi insuportabil, având în vedere că economia Fondului a fost surprinsă de criză pe neaşteptate.

Organizarea economiei forestiere a păşit în anul 1930 pe baze sigure rezultate din o situaţie cu tendinţe – ferme din deceniul de după războiu. Perspectivele de desvoltare erau cu atât mai frumoase, având în vedere că a intervenit şi stabilizarea monedei româneşti în anul 1929. Toate întreprinderile forestiere şi-a alcătuit bugetele pe 1930 în orientare amăsurată unei situaţii normale, dar anul 1930 a adus surprize dureroase şi direct catastrofale economiei forestiere.

 

Criza de consumaţie a lemnului, fiscalitatea excesivă în materie de păduri şi asupra exploatărilor şi industriei lemnului precum şi invazia lemnului rusesc prin dumping tocmai pe acele pieţe de desfacere pe cari şi Fondul îşi plasa în mod obişnuit o parte din producţie, au provocat criza.

Reîntrarea Rusiei în comerţul internaţional al lemnului cu ţară exportatoare, dacă s-ar fi produs în condiţiuni normale, ar fi avut ca efect o eftinire a lemnului realizând o normalizare a preţurilor cari începuseră deja să întreacă paritatea aur de dinainte de războiu. Dar, lemnul rusesc întrând pe piaţă cu preţuri de dumping a determinat o prăbuşire a preţului pe piaţa lemnului.

Este interesant de relevat cum s-a manifestat primul an de criză în gospodăria Fondului. Deoarece trecerea dela cele mai bune condiţii de desfacere a lemnului la o scădere catastrofală a preţurilor, în legătură cu o staţiune în desfacerea acestor materiale s-a produs în mod brusc şi neprevăzut, industria lemnului nu şi-a putut acomoda imediat producţia la o nouă situaţie. La fel ca şi alţi producători Fondul bisericesc a exploatat în anul 1929 în mod posibilităţile sale în ipoteza îndreptăţită că vânzările favorabile din anul 1929 vor subsista şi în anul 1930.

 

Faţă de o cerere anormal de micşorată în anul 1930, oferta de provizii lemnoase a fost normală ca şi în anii trecuţi, şi de foc trebuiau aduse pe piaţa spre desfacere, preţurile ce s-au putut obţine au devenit tot mai mici în raport cu cele puse la baza bugetului.

Încă dela începutul anului 1930, administraţia Fondului prevăzând că criza are tendinţă de a se accentua, a început să se acomodeze situaţiei de pe piaţă, şi încă în Mai, la începutul exploatărilor de vară a restrâns aceste exploatări la un minim. Printre măsurile luate în vederea restrângerii producţiei, este sistarea aproape complectă a exploatării lemnelor de foc în ocoalele din regiunea muntoasă.

Totuşi, nu a fost posibil de a mai opri unele tăieri de iarnă, cari începute în mod normal la finele anului 1929 au produs materiale, din cari o parte nu s-au mai putu valorifica decât cu pierdere. Mai ales, s-au exploatat în mod obicinuit apreciabile cantităţi de lemn de foc în regie cu un preţ de cost urcat faţă de timpul de criză din anii următori ce nu s-au putut valorifica decât succesiv chiar şi în anul 1932 bineînţeles cu pierderi.

 

Criza a progresat cu tendinţe de accentuare până-n anul 1932. În anul 1933 a început a se resimţi a înviorare pe piaţa lemnului cu tendinţa de a se menţine în cursul anului 1934.

S-a făcut constatarea că bunurile secundare de producţie ş.a. băile din Vatra Dornei şi pescăriile din Cozmeni, cu toate că criza este generală au fost mai puţin lovite în rentabilitatea lor, ceea ce a înfluenţat asupra totalului venitului net în sensul că în anul 1933/34 aportul acestor bunuri la venitul net total este de 36% faţă de cca 4% cât a fost în mod normal înainte.

Din cauza excesivei diminuări a venitului net, Fondul a consumat toate rezervele sale din Fondul de rezistenţă, fondul pentru creşterea averii şi Fondul de pensiuni şi a mai făcut împrumuturi pentru a pune la dispoziţia Eparhiei sumele necesare pentru întreţinerea bisericii.

 

Cârlibaba

 

3). Impozitele

 

Impozitele au constituit în toate timpurile pentru bugetul Fondului o contribuţie foarte importantă.

Cu toate că Fondul bisericesc este o instituţie publică şi din veniturile sale se întreţine întreaga Eparhie a Bucovinei atât în ce priveşte plata personalului bisericesc (preoţi, cântăreţi şi funcţionarii Mitropoliei) cât şi întreţinerea şi construirea bisericilor şi caselor parohiale, substituindu-se astfel Fondul direct obligaţiunilor Statului, el mai este obligat să suporte şi alte sarcini publice ş.a. să plătească anual sume importante sub titlu de impozite. Sarcinile impozitelor sunt cu atât mai apăsătoare, având în vedere că autorităţile publice utilizează importante clădiri de ale Fondului (2 cazărmi la Cernăuţi şi la Sadagura, 2 licee la Cernăuţi, l liceu la Suceava, 2 Prefecturi la Rădăuţi şi Câmpulung, Cercul de recrutare şi Administraţia Financiară la Rădăuţi, Prefectura la Gura Homorului şi altele) pentru cari în timpul îndată după unirea Bucovinei cu vechiul Regat n-a avut nici un venit iar în timpul recent Statul plăteşte chirii foarte reduse cari abia acoperă cheltuielile de întreţinere.

 

În situaţia tabelară de la pag. 556 se expune că impozitele plătite de Fond în cinceniul 1874/78 erau de 306.000 coroane anual în mediu, ceea ce reprezintă o contribuţie de 1,12 cor. la ha faţă de un venit net de 2,12 cor. la ha. Ele s-au urcat progresiv şi în cinceniul 1909/13 au ajuns la 764.000 cor., anual în mediu sau 2,87 cor. la hectar.

În anii imediat următori războiului au fost neînsemnate, dar în trieniul 1929/31 s-au urcat la 702.000 lei aur anual în mijlociu, sau 2,88 lei aur la hectar faţă de un beneficiu net de 7,75 lei aur la hectar în acel timp. Deci, impozitul a devenit cu mult mai mare proporţional cu mărimea venitului, decât chiar înainte de războiu.

În special în ultimii ani Fondul a plătit următoarele impozite ca contribuţiuni directe către stat, judeţ, comune şi camerele de Agricultură sub titlu de impozit agricol pe terenuri şi păduri, impozite pe clădiri, impozit comercial, impozit minier, impozite pentru drumuri, taxe de 2% pentru comune urbane, precum şi toate dările comunale cu excepţia impozitului pe salarii care se reţine din salarii şi se varsă lunar pe baza statelor de plată:

 

 

Cifrele vorbesc dela sine. În anii de criză 1930 şi 1931 impozitele sunt în mărime de aproape ½ din venitul net, iar în anii 1932/33 şi 1933/34 impozitul echivalează aproape cu sechestrarea totală a venitului net, iar Fondul a trebuit să se împrumute ca să poată plăti impozitele.

Până-n anul 1929, Fondul nu numai că şi-a achitat cu uşurinţă impozitele, dar a mai contribuit şi pentru alte necesităţi de ordin public, ş.a. contribuţiuni la fondul general bisericesc, la Spitalul militar Principeasa Ileana, cumpărarea unui avion militar, Eparhia Hotinului, precum şi contribuţiuni la Societăţi filantropice. Dar, îndată ce a început criza pe piaţa lemnului nu s-a mai putut face faţă nici cheltuelilor strict necesare pentru plata salariilor, presiunilor precum şi pentru necesităţilor gospodăriei; cheltuieli de plantaţiuni, întreţinerea instalaţiunilor de transport, clădiri, etc., şi totuşi, Fondul a fost constrâns fără milă să achite la curent impozitele cu precădere. În procedura sa riguroasă fiscul a mers chiar atât de departe, încât a sechestrat veniturile Fondului şi a făcut chiar şi vânzările materialelor lemnoase fata fasonate cu preţuri derizorii cauzând daune Fondului.

 

Regimul fiscal apasând cu toată greutatea asupra gospodăriei Fondului, paralizându-i totodată şi activitatea prin măsurile  de sechestrare şi constrângere ce i-a aplicat, încă în anul 1971 Fondul a atacat cu apel impunerea pădurilor cerând totodată scutirea principială de impozite, dar fără nici un rezultat. A sesizat chiar şi Comisiunea centrală fiscală pe lângă Ministerul Finanţelor cerând scutirea de impozitul agricol cel puţin asupra veniturilor din pădurile puse în tăiere de Fond în regie proprie ca proprietari, dar fără rezultat.

Ca ultimă soluţie pentru degrevarea fiscală Fondul a intervenit la Preşedenţia Consiliului de Miniştri cât şi la Ministerul Finanţelor pentru depunerea pe biroul Corpurilor Legiuitoare a unui proiect de lege prin care Fondul să fie scutit de plata orişicărui impozit către Stat, Judeţ şi comună la fel ca şi instituţiunile de asistenţă spitalicească, însă din această stăruinţă n-a avut vre-un rezultat.

 

Desigur, că va remâne ca o pagină dureroasă în istoria gospodăriei Fondului faptul că în anii de cumplită criză, când Fondul abia putea face faţă obligaţiunilor sale de ordin public, totuşi veniturile i-a fost sechestrate pentru achitarea impozitelor.

Cât de dureroase şi nedrepte au fost amputările pricinuite veniturilor Fondului de către fisc prin încasarea forţată a impozitelor, vorbesc dela sine cifrele de mai sus.

Abia o schimbare de regim în toamna anului 1933 a adus unele mici uşurări, prin păsuirea impozitelor şi diverse compensări cu sume datorate Fondului de către Stat sub titlul de chirii pentru cazărmi.

 

Totuşi nici prin măsurile ce le-a luat Statul acum, chestiunea impozitelor Fondului nu este soluţionată.

O lege specială de scutirea Fondului de orice sarcini publice se impune numaidecât. Fondul are tot dreptul să fie scutit de sarcini publice, având în vedere că îndeplineşte el însuşi o utilitate publică şi se substituie obligaţiunilor Statului. Dealtfel, Eforia Spitalelor civile din Bucureşti, este scutită de impozit şi ar fi a se aplica şi Fondului acelaşi tratament.

 

Iacobeni

 

4). Efectele crizei asupra gospodăriei Fondului. Datoriile Fondului.

 

Am arătat mai înainte că Fondul bis. a eşit din războiul mondial cu grele prejudicii aduse gospodăriei şi averii sale. Pagubele de războiu s-au estimat în anul 1919 la cca 65 milioane lei, în valuta hârtie de atunci (cca. 10,56 milioane lei aur după cursul leului la bursa dela Zuerich).

Refacerea daunelor cauzate de războiu, ce s-a executat în mod succesiv în anii 1920 – 1929, deodată cu scăderea valutei româneşti – prin reconstruirea fabricelor de cherestea, refacerea instalaţiunilor de transport, refacerea stabilimentului de băi din Vatra Dornei, a stabilimentului minier din Iacobeni, apoi a iazurilor de peşte din Cozmeni, repararea clădirilor, s-a făcut cu mari jertfe. Fondurile cheltuite în aceste refaceri – în total cca 120 milioane lei – s-au luat din veniturile curente, cu toate că ele înseamnă investiţii făcute în exploatare, ce în mod normal ar fi trebuit să se acopere dintr-un fond care să se amortizeze într-o durată mai lungă ş.a. printr-un împrumut amortizabil în anuităţi pe termen de 20 – 25 ani.

Numai în anul 1919, fiind un deficit în gestiune, Fondul l-a acoperit printr-un împrumut pe termen scurt.

 

Prin executarea contractelor de exploatare pe lungă durată cu firmele „Bucovina”, „Adlersberg” şi „Goetz” în condiţiuni oneroase, veniturile Fondului au suferit serioase amputări.

În fine, în anul 1929 intervenind şi necesităţile Fondului pentru exploatările în regie proprie Fondul a contractat un împrumut în cont curent la „Societatea de bancă vieneză” din Cernăuţi în sumă de 30 milioane lei cu 12% dobândă.

Intervenind în anul 1930 şi criza pe piaţa lemnului, Fondul n-a mai putut face faţă tuturor cheltuielilor din cauză că sumele prevăzute la încasări nu se puteau realiza în întregime şi a fost nevoit să contracteze şi alte împrumuturi pe termene scurte, aceasta în speranţă că situaţia pe piaţa lemnului se va ameliora.

 

Aşteptările acestea nu s-au împlinit, preţul lemnului, a continuat să scadă vertiginos ajungând cu mult sub paritatea preţurilor de dinainte de războiu astfel că această scădere catastrofală pe piaţa lemnului timp mai îndelungat şi cu tendinţă de continuitate a produs o gravă perturbaţiune în gospodăria Fondului.

În anul 1932, Fondul avea deja datorii de 78.000.000 lei la următoarele instituţii : Banca Naţională, Banca de Credit Român, Banca Românească, Soc. de bancă vieneză, Legion – banca din Praga, Casa Eparhială şi case de economie.

Pe lângă aceste datorii la bănci se acumulase atunci şi o serie de alte datorii şi anume:

 

a). Pentru materiale furnizate şi diferite munci prestate de antreprenori la fabrici, exploatări ş.a. … 11.500.000 lei

b). Impozite restante din anul 1931… 8.000.000 lei

c). Cassa de pensiuni… 6.918.000 lei

d). Salarii restante pentru anul 1931 pentru funcţionari, preoţi şi pensiuni restante … 30.640.000 lei

Total …………………………………………………………..      57.058.000 lei

 

Totalul datoriilor Fondului în anul 1932 se ridică deci la suma de 135.058.000 lei.

În această grea situaţie, Fondul a căutat să contracteze un împrumut pe termen lung pentru achitarea tuturor restanţelor de salarii şi consolidarea datoriilor mici şi s-a adresat Creditului Agricol Ipotecar al României car este o instituţie semioficială şi putea prezenta cele mai bune garanţii pentru acordarea împrumutului fără intermediari şi fără condiţiuni prea grele.

 

Numitul institut de credit fiind în principiu  de acord de a da Fondului un împrumut de 150.000.000 lei pe termen de 20 ani şi rambursabil în anuităţi de 11,87% ceea ce face 17.805.000 lei anual, s-a depus în Martie 1932 din iniţiativă parlamentară cu aprobarea miniştrilor de pe atunci ai Ministerelor de Finanţe, Agricultură şi Domenii precum şi cel al Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, un proiect de lege prin care se autoriză Fondul să contracteze împrumutul din vorbă. Acest proiect de lege a fost votat de Corpurile Legiuitoare şi în urmare legea a fost promulgată în Mon. Of. No. 123 din 30 Mai 1932.

 

În urmare, încă în vara aceluiaş an s-a procedat la îndeplinirea lucrărilor preliminare pentru perfectarea împrumutului; o comisiune specială a procedat la estimarea averii Fondului şi posibilitatea acoperirii împrumutului. Comisiunea a estimat valoarea bunurilor Fondului la suma de 2.574.347.512 lei şi ăn concluziunile expertizei conchide că garantarea capitalului de împrumutat este complet asigurată, suma împrumutată având acoperirea necesară.

Când contractarea împrumutului era aproape lucru îndeplinit şi contractul gata întocmit, au intervenit însă împrejurări cari au zădărnicit efectuarea acestui împrumut.

 

În anul 1933 Fondul a contractat un împrumut pe termen scurt de 25.000.000 lei dela Casa Naţională de Economie din Bucureşti din care sumă a achitat salariile restante pe anul 1931.

La data de 31 Martie 1934 cu ocazia încheerii bilanţului situaţia împrumuturilor Fondului este următoarea :

 

Casa Naţională de Economie Bucureşti ………………………..        25.655.104 lei

Soc. Română de Bancă …………………………………………..        36.433.032 lei

Banca Românească ………………………………………………          6.651.200 lei

Banca Românească cont special ……………………………….          1.058.000 lei

Banca Naţională a României ……………………………………..         5.770.000 lei

Depozitele Casa Eparhiei …………………………………………         8.662.503 lei

Banca de Est ………………………………………………………         20.415.723 lei

Legiobanca Praga …………………………………………………               80.580 lei

Banca de Credit Român ………………………………………….        13.186.500 lei

Creditul Urban Iaşi ……………………………………………….            1.309.750 lei

Total ……………………………………………………………….        119.222.392 lei

 

Pe lângă aceste datorii la bănci, Fondul mai are şi alte diverse datorii sub titlu de salarii restante în sumă totală de 7.212.392 lei pe anul 1932 cuvenite funcţionarilor Eparhiei, personalului bisericesc (preoţi, cantori, etc.) şi funcţionarilor fondului, precum şi datorii mai mici către diverşi furnizori sau antreprenori.

Situaţia Fondului, în urma eşuării împrumutului era destul de dificilă la începutul anului 1934 din cauza multiplelor împrumuturi neconsolidate.

Faţă de multiplele datorii, Fondul are şi depuneri. În anii de economie prosperă 1927 – 1929 Fondul avea la diferite bănci depuneri în cont curent cari însă deodată cu criza financiară declanşată concomitent cu criza economică prin falimentarea acelor bănci, nu au mai putut fi ridicate la timp.

 

Banca Generală a Rădăuţilor ……………………………………          2.001.960 lei

Banca Schieber & Co. Vatra Dornei ……………………………           2.269.387 lei

Banca Marmarosch Blank ……………………………………….                  4.910 lei

Banca Producătorul Agricol ……………………………………..              343.890 lei

Banca Comercială Văşcăuţi ……………………………………..                  4.107 lei

Banca de Est …………………………………………………………       3.516.751 lei

 

Alte depuneri sunt :

 

Casa de Economie a Eparhiei …………………………………….        1.232.758 lei

Fond Valerian pentru ajutorarea funcţionarilor cu împrumuturi la caz de nevoie … 1.000.000 lei

Banca Poporului Storojineţ ………………………………………..           150.000 lei

Casa Română Cernăuţi ……………………………………………..         102.700 lei

Banca Naţională a României ………………………………………              1.697 lei

Total …………………………………………………………………        10.628.160 lei

 

Afară de aceste depuneri mai are Fondul şi debitori pentru suma de 28.070.154 din titlul de executarea contractelor de vânzare de materiale lemnoase ş.a.

 

 

Dorna Watra, maskierte Brücke

5). Mijloacele de luptă pentru atenuarea efectelor crizei

 

Deodată cu întrarea Fondului în criză, s-a ivit necesitatea de a se lua măsuri cari să-i atenueze cât mai mult situaţia, dându-i posibilitate să-şi îndeplinească obligaţiunile statutare.

În general, Fondul a aplicat aceleaşi măsuri de cari a făcut uz şi Statul, care de asemenea trece prin aceiaşi criză.

În special Fondul a aplicat următoarele măsuri încă la începutul crizei:

 

a). A concediat diurniştii cari nu sunt strict necesari bunului mers al serviciului;

b). A făcut reducerea numărului personalului şi prin pensionarea acelora ce au 35 ani de serviciu sau 57 ani vârstă împlinită, pe baza unei legi excepţionale din anul 1930.

c). S-a decretat efectuarea plăţilor numai în limitele încasărilor. În special salariile – deosebit de curbele de sacrificiu cari s-au aplicat prin buget, deodată cu reducerea generală a salariilor funcţionarilor publici – s-au achitat numai în parte până la o cotă de cca 60 – 65 la sută din salarul bugetar.

d). S-a decretat contopirea ocoalelor silvice Ostra şi Stulpicani, Gura – Homorului cu Mănăstirea Homorului şi Argel cu Moldoviţa.

 

Tot asemenea s-au contopit şi o serie de cantoane de pază în cari nu se fac exploatări şi cari nu sunt expuse furturilor.

O comisiune specială ce s-a constituit pentru a aviza asupra măsurilor pentru comprimarea cheltuielilor şi raţionalizarea gospodăriei Fondului, a întocmit un plan de ansamblu care pe lângă unele din măsurile mai susexpuse cuprinde şi soluţiuni ce ating administraţia Eparhiei ca : neocuparea parohiilor vacante, ci administrarea lor prin parohii vecini; trecerea pensionarilor Fondului şi ai Eparhiei la Casa generală de pensiuni prin tratative cu Statul, iar la caz de imposibilitate atunci revizuirea pensiilor şi reducerea indemnizaţiilor de scumpete, revizuirea salarizării funcţionarilor şi preoţilor prin reducerea indemnizaţiilor de scumpete şi suprimarea adaosurilor excepţionale.

 

În vederea sporirii veniturilor Fondului s-a pus problema valorificării imobilelor ce fiind ocupate de Stat nu produceau veniturile corespunzătoare valorii lor precum sunt cazărmile şi liceele. Valorificarea lor în mod corespunzător se poate face prin vânzare către Stat sau cedare către acesta în schimbul scutirii Fondului de impozite prin compensare.

Prin revizuirea sistemelor de desfacerea produselor lemnoase s-a hotărât suprimarea investiţiilor la manipularea lemnului în regie prin vânzarea lemnului pe tulpină şi căutarea de debuşee noui mai ales în Basarabia lipsită de păduri.

Ca un semn specific al timpurilor de criză este demnă de relevat şi Adunarea generală a tuturor inginerilor din serviciul administraţiei Fondului din 23 Ianuarie 1932. La acea dată, toţi inginerii adunaţi la un loc, dându-şi seama de marea răspundere ce o au în buna administrare a averilor Fondului, după o amplă deliberare a problemei crizei din toate punctele de vedere au propus şi remediile necesare luând şi hotărârea de a rezista cu răbdare tuturor vicisitudinilor crizei, şi a lupta din răsputeri fiecare la postul său pentru salvarea Fondului.

 

Astăzi, când a trecut timpul cel mai critic de criză, şi situaţia a întrat într-o fază de ameliorare, trecând în revistă toate măsurile de apărare ce s-au luat ajungem la o concluziune importantă _ În cazuri de criză, Fondul nu poate aştepta nici un ajutor din afară, ci salvarea în asemenea cazuri este numai şi numai în propriile sale resurse şi mijloace.

S-a văzut că Statul – atunci când criza era mai apăsătoare a procedat la sechestrarea veniturilor Fondului în contul impozitelor restante cu toate că din veniturile acestea se susţine întreaga preoţime din Bucovina, care dealtfel ar trebui să cadă în sarcina Statului.

 

Dacă, ar fi avut Fondul un fond de rezervă constituit în timpuri de prosperitate, atunci ar fi suportat criza mai uşor, fără necesitatea de a se împrumuta.

Datoriile actuale, ce le-a contractat Fondul le va putea plăti cu uşurinţă în câţiva ani dacă se va normaliza preţul lemnului.

 

Dorna Watra: Gr. Kath. Kirche

 

[1] E. Guzmann – Die Forstwirtschaft und ihne Industrien

[2] Datele vechi le-am luat după E. Guzmann şi J. Opletal, iar cele noui le-am calculat după date primite dela serviciul de contabilitate.

Se remarcă că există diferenţe neglijabile între datele după Opletal şi cele după E. Guzmann.

 


Wilhelm Schmidt: Suceava în mărturii istorice (XVI)

Ștefan cel Mare, imaginat de Emmanuel Fremiet

 

Aşa au trecut câţiva ani de pace providenţială, care au fost, până la urmă, întrerupţi de incursiunile lui Ştefan împotriva Voievodului Valahiei, din anul 1481. Victoria a fost sărbătorită[1] pentru a arăta prietenilor şi duşmanilor că incursiunile în Moldova nu rămân nepedepsite. Acest exemplu se adresa, în special, secuilor, care făceau incursiuni de pradă în zonele de graniţă dintre Moldova şi Ungaria. Regele Ungariei a făcut, ulterior, presiuni asupra secuilor, cu siguranţă că la cererea lui Ştefan, şi a interzis astfel de incursiuni de pradă[2].

 

Trei ani mai târziu, în septembrie 1484, forturile Cetăţii cad sub forţa uriaşă a armatei Sultanului Baiazid, setos de răzbunare pentru înfrângerea sângeroasă, suferită de Semilună în 1475. Numeroasa armată de pedestraşi şi călăreţi a intrat pe neaşteptate în Moldova, astfel încât Ştefan nu a putut opune nici o rezistenţă[3] şi, la 19 septembrie, Suceava este din nou transformată în cenuşă[4]. Mare amărăciune pentru Ştefan, pentru că aliaţii săi l-au lăsat în voia sorţii[5], cu toate că, prin omagiul pe care l-a jurat Poloniei[6], în 15 septembrie 1458, la Kolomeea, aceştia trebuiau să-i sară în ajutor.

 

Atunci, la 15 septembrie 1458, când Ştefan a jurat credinţă la Kolomeea, Regele Cazimir l-a trimis pe Johann Karnkowski, în fruntea a trei mii de cavaleri înzăuaţi, care au intrat împreună cu Ştefan în Suceava, oraş care începuse a se ridica din moloz[7]. Tot atunci, s-a întors acasă, după ce a fost iertat, împreună cu toate bunurile sale, cancelarul Michael, despre care am tot vorbit.

 

De data aceasta (în 1484 – n. n.), cei din armata ungurească se pare că au contribuit mai mult la înfrângerea turcilor, care pătrunseseră mult în teritoriul Moldovei. Coşmarul incursiunilor repetate ale acestor oaspeţi nepoftiţi a fost astfel înlăturat, iar Suceava a cunoscut un nou program de reconstrucţie. Pentru casele private s-a renunţat la materialele grele (piatră) şi acestea au fost făcute mai repede. Astfel, vechile case au fost refăcute şi viaţa a reînceput cu tot tumultul, dar impresia de soliditate şi aspectul urban au dispărut. În curând, însă, un alt nor ameninţător se apropie. Un ţăran de rând, Muha, împreună cu încă zece mii de moldoveni şi ruteni, au ajuns în Pocuţia[8], tâlhărind peste tot pe unde treceau; au fost învinşi, în cele din urmă, de către Nicolaus Chodecki Zemelka, iar Muha a fost închis într-o temniţă din Krakowia[9].

 

Polonia, care se cam îndoia de jurământul de credinţă al lui Ştefan, dat la strâmtoare, nu prea a crezut în această alianţă, aşa că a văzut cu mai mult succes o alianţă cu Rusia (Roşie – n. n.), Podolia şi Lituania, pentru a se împotrivi turcilor[10]. Această decizie l-a împins pe Ştefan la ruperea păcii[11]. În plus, în competiţia dintre Polonia şi Ungaria, care susţineau opoziţia dintre clasa nobiliară[12] (boierească) şi populaţia Moldovei, Ştefan a început să încline de partea celei din urmă, ştiind că în felul acesta o poate utiliza mai inteligent în favoarea sa. De aceea, când Regele Cazimir şi-a dat obştescul sfârşit, şi s-a ridicat la ceruri[13], la  1 iulie 1492, aceasta a fost interpretată ca un semn ceresc, în urma căruia Johann Albrecht a ocupat tronul rămas liber. Acest conducător, care nu credea nici el într-o legătură perpetuă a lui Ştefan cu Polonia, s-a gândit să aducă în Moldova un prinţ polonez, care ar fi respectat mai mult interesele Regatului şi ale familiei nobiliare din care provenea. Pentru aceasta, el a vrut să-l pună pe fratele său mai mic, Sigismund, viitorul Rege al Poloniei Sigismund I sau „cel bătrân”.

 

La data de 14 aprilie 1496, se organizează la Leutschau (azi, Levoča – zona centrală a Zips-ului, de unde s-au colonizat, ulterior, zipteri în Transilvania şi în Bucovina – n. I. B.) un congres de familie[14], de la care a lipsit doar Regele Ungariei Wladislaus[15]. La această reuniune s-a decis, sub pretextul unei expediţii, ce va avea loc în Croaţia, Steiermark şi Carintia, Regele Poloniei să se asigure că turcii nu vor mai reprezenta un pericol pentru Polonia[16]. Johann Albrecht nu voia să pornească singur în această aventură şi a trimis o delegaţie la Suceava, pentru a-l convinge pe Ştefan să participe şi el la această expediţie belicoasă.

 

Episcopul de Kiew, Ceslaus von Kurozwański, şi Nicolaus Podlodowski, care au venit cu o întreagă delegaţie la Ştefan, au fost primiţi în audienţă şi au explicat în detaliu avantajele acestei expediţii regale, cerând, în acelaşi timp, dreptul ca trupele regale să treacă liber prin ţara Moldovei. Ca preţ al acestei permisiuni, lui Ştefan şi Moldovei le reveneau cetăţile Akierman (Cetatea Albă) şi Kilia, care tocmai fuseseră cucerite de turci şi deveniseră porturi de tranzit.

 

 

[1] Manuscrisul de la Mănăstirea Cozia, I, p. 147.

[2] Eder: Breviarium Juris Transsilvanici (Breviar Juridic al Transilvaniei), Sibiu 1800, 8. Aprobat et compilat. Constituones Transsilvaniae (Constituţia Transilvaniei aprobată şi discutată), Art. III, 76. 4: „De Siculis. In vicina regna Valachia sub poena centum florenorum eruptionem tentare illicitum esto”.

[3] Vapowski: Chronica Polonor., Ediţia 1874, publicată de Academia imperială de Ştiinţe din Cracovia, II, 2: „Potenitia – Bajazetus – erat major quam ut Stephanus, Moldaviae palatinus, ei possit ire obviam, magnus alioquiu bellator… bellator ea tempestate famigeratissimus”.

[4] Manuscrisul de la Mănăstirea Cozia, I, p. 149, cu informaţia de la Ureche (firesc, manuscrisul acesta fiind o compilaţie de fragmente ale scrierilor cronicarilor moldoveni – n. n.), dată de Kogălniceanu, în Cronicile Române, Bucureşti 1872, I, 169.

[5] Kovacsich: SS rer. Hung. Minores, II, pp. 81, 82. Engel: Gesch. Des ung. Reiches, III, p. 190. Ce spune Kogălniceanu, op. cit., III, p. 476, după o mărturie luată unui olăcar, în septembrie 1485, care aducea veşti despre turci, la Suceava. Conform acestei, Choromota (Hroiot – n. n.) trebuia să ajungă Hospodar (Domn). Această informaţie este unică şi neacceptabilă.

[6] În mijlocul taberei poloneze se afla o tribună, împodobită cu broderii scumpe, iar în spatele ei se afla cortul Regelui Poloniei. Ştefan a sosit, însoţit de o numeroasă suită de funcţionari de stat. În cort se afla un tron, pe care stătea Regele. Ştefan a intrat singur şi a îngenuncheat. Deodată, pereţii cortului s-au dat la o parte „ex composito”, aşa cum au fost montaţi, şi toţi au putut vedea această scenă. Nici o strângere de mână sau vreo tentativă de a se ridica. Totul părea încremenit în această scenă. Wapowski, op. cit; Gebhardi, op. cit, p. 153, cu trimitere la Priluscius, în Pistorfi: Corp. hist. Poloniae (Documente pentru istoria Poloniei), I, p. 254: Stema care reprezenta Moldova era brodată cu roşu şi fir de aur „Roth mit Cold” , şi fiecare provincie a Moldovei „Terrigenorum, bona haereditaria in Moldavia habentium”, şi reprezentanţii nobilimii „Curiensium notabiliorum” aveau steaguri separate. Drapelul care a fost depus, odată cu jurământul, nu a fost descris.

[7] Kromer, op. cit, p. 1303.

[8] În sens larg, aceasta cuprinde teritoriul situat la la sud de Nistru, până la Carpaţi. În sens mai îngust, aceasta cuprinde clinul dintre Ceremuş şi Prut. Cf. Balinski şi Lipinski, op. cit., II, p. 691. De la „kat”, pe ruseşte „kut” unghi, aşa cum arată Wickenhauser, în lucrarea sa „Bochotin”, I, unde explică forma „pe kut = Kodr = păduri”. O altă etimologie ar veni de la „Winkel (unghi) = kat = kut gera”, dar această supoziţie nu e valabilă.

[9] Bielski, op. cit., I, p. 887.

[10] Kromer, op. cit., p. 1301.

[11] Ibidem. „Si non concitante, connivente quidem certe Stephano, Palatino Moldaviae” (Dacă sunt supărate, ele vor fi atrase cu siguranţă de Ştefan, Palatinul Moldovei).

[12] Cf. Wenrich: Cercetări, în „Arhivele Societăţilor pentru istoria Transilvaniei”, Serie nouă, VI, 1.

[13] Aici trebuie socotiţi, după Wapowski, op. cit., II addit. P. 303: „Doi Sori gemeni. O altă minune, apar două Luni pline pe cer şi se poate observa o cometă. O altă minune constă în arderea a jumătate din oraşul Krakowia şi depopularea mai multor oraşe din Polonia, datorită unei mortalităţi ridicate”. Bentkowski, Hist. Lit, Pol., Tom II, p. 449, explică această mortalitate ridicată prin frecvenţa mare a sifilisului în Polonia, unde această boală se numeşte „przymiot” sau „Kiła”.

[14] Szujski: Istoria Poloniei (în poloneză), Lemberg 1862, 8, II, p. 120.

[15] Wapowski, op. cit., II, p. 19: „Satis constat. Alberto regi, qui post triennium totis regni viribus expeditionem contra Moldavos ac Turcas susceperat, auxilia nulla praebuisse” (Este destul de clar că Regele Albert a constatat, în timpul campaniei împotriva forţelor Moldovei, că acestea nu îi vor fi de nici un ajutor în lupta împotriva turcilor”).

[16] Ibidem, op. cit., II addit. P. 304, la anul 7065, după plecarea acestuia, a numerotat diferit perioada de după 5508 pentru anul 1497. O mărturie care se regăseşte în multe alte confirmări ale istoricilor autohtoni şi străini.


Fondul bisericesc ortodox român din Bucovina (XI)

Dorna Watra, Bahnhof

Ștefan GÂRBU: MONOGRAFIA

FONDULUI BISERICESC ORTODOX ROMÂN DIN BUCOVINA

 

 

CAPITOLUL XI

 

Bunuri secundare de producţie

 

 

 

După cum am arătat în enumerarea generală a tuturor bunurilor ce constitue averile producătoare de venituri ale Fondului bis. ort. Rom. din Bucovina. în afară de păduri – cari constituesc – principala avere şi resursă de venituri, Fondul mai posedă şi ramuri de gospodărie anexe pe cari  le-a achiziţionat în trecut.

Aceste sunt următoarele :

 

a). Băile din Vatra Dornei

b). Băile din Iacobeni

c). Minele din Iacobeni

d). Pescăriile din Cozmeni.

 

Înainte de războiu, Fondul mai poseda şi un întins domeniu agricol care aducea importante venituri, însă a fost expropiat în anul 1920 în folosul populaţiei rurale după cum am arătat la paragraful despre exproprieri.

În trecut, până prin anul 1888 domeniul agricol era principala ramură de gospodărie producătoare de venituri şi abia deodată cu înfiinţarea mijloacelor de transport, pădurile ce până atunci constituiau o avere latentă, au luat locul cuvenit de principal producător de venituri, lăsând cu mult în urmă importanţa celorlalte ramuri de producţie.

Încă în cinceniul 1874 – 1878 ramurile astăzi secundare de producţie erau pe atunci cele principale căci cota parte de venit net ce ele aduceau era de 61% iar pădurile contribuiau numai cu 39% la venitul net.

 

De atunci, deodată cu punerea în exploatare a pădurilor, importanţa veniturilor din păduri a crescut mereu, lăsând cu mult în urmă venitul net din ramurile secundare de producţie.

La cinceniul 1919 – 1923 ramurile secundare de producţie participă cu abia 2,1% la venitul net total, dar deodată  cu repararea stricăciunilor de războiu, cu toate că s-a expropriat domeniul agricol, băile, minele şi pescăriile devin tot mai productive şi participă în cinceniul 1924 – 1928 cu 4,2% iar în cinceniul 1929 – 1933/34 cu 6,1% la venitul net total.

 

Blick vom rechten. Ufer der Dorna gegen Bahnstation und Rathaus

 

A). Băile din Vatra Dornei

1). Istoricul

 

Primele hrisoave asupra importanţei izvoarelor minerale din Vatra Dornei cu efecte vindecătoare, datează din anul 1790. Era cunoscut încă din vechime un izvor  de burcut a cărui captaţiune era făcută în mod de tot primitiv prin o tulpină groasă de copac găurit şi vârât în pământ până la adâncime de cca ¾ m de unde se scurgea burcutul pe un jgheab făcut din lemn.

În anul 1805 se descoperi şi izvorul de apă minerală Poiana Negrii a cărei analiză se făcu pentru prima dată de Dr. Plusck. Primele băi ce se făceau erau de apă feruginoasă. Băile se preparau în mod de tot primitiv. Adusul şi încălzirea apei se făcea cu mijloace de tot rudimentare. De aceea, încă în anul 1811 Dr. Plusck întocmi un proiect pentru înfiinţarea unui institut balnear care trebuia să cuprindă 17 camere de baie cu câte 2 căzi, 6 locuinţe pentru vizitatori în familie, constând fiecare din câte o cameră şi bucătărie şi 8 camere fără bucătărie pentru vizitatorii fără familie precum şi toate clădirile administrative  necesare.

Din cauza războaielor napoleoniene din acel timp lucrările s-au sistat şi nu s-au reluat decât în anul 1845.

 

În anul 1846 numărul vizitatorilor a fost de 53 familii; în anul 1847 au fost 57 familii iar în anul 1880 numărul vizitatorilor staţiunei a crescut la 300 – 400 şi 890 în anul 1897.

În anul 1869 Fondul cumpără stabilimentul balnear şi terenurile  cu toate izvoarele aparţinătoare şi începu să execute o serie de lucrări de adaptare, fără a reuşi însă să dea o însemnătate corespunzătoare acestei staţiuni.

Abia cu începerea anului 1895 Fondul a început a executa lucrări importante pentru amenajarea staţiunei.

 

Sub conducerea prof. Ludwig, Dr. Loebel, Dr. Clar şi a inginerilor Crasuscki, Isăcescul şi a arhitectului P. Brang s-au executat în anii 1895 – 1908 toate lucrările de captaţiunea modernă a 7 izvoare de ape minerale precum şi s-au construit toate clădirile şi instalaţiunile actuale ş.a. un nou stabiliment balnear, două hoteluri mari o uzină electrică şi un casinou.

Toate lucrările s-au executat în cadrul unui program de investiţii pe 10 ani şi au costat 298.208 coroane.

 

În anul 1908 s-a întocmit un nou plan de investiţie pe 10 ani şi s-au mai executat până la începerea războiului lucrări de captarea izvoarelor, o casă de izolare pentru bolnavi infecţioşi, ş.a.

În anul 1912 administraţia Fondului mai cumpără şi o instalaţie balneară veche dela medicul O. Binder cunoscută astăzi sub numele de „Băile Vechi”.

 

Dorna Watra, în 1917

 

2). Situaţua staţiunei, clima, izvoarele şi nămolul

 

Orăşelul Vatra Dornei care cuprinde această staţiune balneară este situat în munţii Carpaţi pe valea Bistriţei la o altitudine de 804 m deasupra nivelului mării.

Regiunea este pitorească, cu privelişti din cele mai atrăgătoare datorită bogăţiei pădurilor. Climatul este dulce, temperat şi exercită o acţiune din cele mai binefăcătoare asupra sistemului nervos al organismului.

Staţiunea dispune de numeroase izvoare minerale şi anume : Unirea, Setinela, Ferdinand, Arcadie, Nectarie, Silvestru, Petru, izvorul de Est şi cel de Vest. Apele acestor izvoare conţin conform analizei institutului de chimie al Universităţii din Cernăuţi, cantităţi mari de radiu, fier, magneziu, calciu, litiu, sodiu, potasă, fosfor, sulf şi acid carbonic.

 

În localitatea apropiată Poiana Negri Fondul posedă un izvor cu renumita apă „Poiana Negrii” care se comercializează în măsură destul de importantă.

Apele izvoarelor minerale sunt folosite atât pentru băi de acid carbonic şi feruginoase cât şi pentru băut.

Pe lângă aceste izvoare minerale care alimentează stabilimentele băilor carbo – gazoase şi a celor feruginoase, staţiunea Vatra Dornei mai dispune şi de o mare bogăţie de nămol vegetal răşino – feruginos care se întrebuinţează pentru băi fierbinţi. Acest nămol are o considerabilă valoare curativă de tratarea reumatismului şi alte afecţiuni, având efect ca astringent tonic şi antiseptic.

Zăcăminte importante de nămol sunt la Colăcel, Poiana Stampii, Poiana Negrii, Candreni, Coşna şi Şarul Dornei. Aceste depozite cuprind mari suprafeţe cu straturi groase de 1 – 3 m adâncime.

 

După analizele chimice făcute de profesorul Dr. Ludwig din Viena aceste nămoluri conţin substanţe eterice, balsamite şi răşinoase în concentraţie dela 7,5 – 8%; substanţe minerale 2,2 – 18,8% şi diferite substanţe organice dela 54 – 63% iar restul apă.

 

Blick auf Dorna Watra

 

3). Inventarul şi instalaţiunile Stabilimentului balnear

 

Stabilimentul balnear în forma actuală sub care se prezintă satisface întru totul cerinţele unui stabiliment balnear modern.

Terenul afectat acestui stabiliment cuprinde o suprafaţă de 84,24 hectare din care cca 3 ha sunt afectate clădirilor balneare şi cca 80 ha formează un parc de agrement ce înconjoară stabilimentul balnear. Acest parc este bine amenajat şi serveşte ca loc de recreaţie vizitatorilor.

Stabilimentul ca atare cuprinde următoarele clădiri şi construcţiuni:

 

  1. Zece izvoare de apă minerală cu captaţie complectă.
  2. Două stabilimente balneare pentru băi de nămol carbo-gazoase şi feruginoase cu toate instalaţiunile necesare.
  3. O clădire impozantă ce cuprinde cazinoul staţiunei balneare.
  4. Una uzină electrică complectă ce furnizează curentul eletric necesar exploatării stabilimentului în bune condiţiuni
  5. Una spălătorie mecanică cu o mare capacitate de lucru pentru spălarea continuă a lingeriei necesare stabilimentului balnear şi hotelurile Fondului.
  6. Un spital de izolare.
  7. Una moară de nămol în care se prepară băile de nămol.
  8. Două mari oteluri.
  9. Trei clădiri de administraţie.
  10. Parcul cuprinde 11 pavilioane, 2 chioşcuri şi diverse instalaţiuni.
  11. Una clădire pentru exploatarea izvorului de apă minerală „Poiana Negrii”.

 

Stabilimentul balnear este adaptat pentru următoarele feliuri de băi:

 

  • Băi carbo-gazoase şi feruginoase cari sunt indicate la boli de cord, arteric scleroză, surmenaj fizic şi psichic etc.
  • Băi de nămol cari sunt indicate la tratamentul reumatizmelor, paraliziei, scrofulozei, anemiei ş.a. afecţiuni.

 

Stabilimentul cuprinde şi un institut mecano-terapeutic, sistem Zander – Herz, înzestrat cu toate aparatele necesare acţionate de curentul electric furnizat de uzina Fondului; un institut radiologic, lampă de cvarţ, băi idro-electrice, băi de lumină, laborator chimic şi un institut de idroterapie.

Valoarea totală a băilor dimpreună cu tot inventarul se cifrează la suma de cca 40.000.000 lei.

 

Dorna Watra

 

4). Exploatarea băilor

 

În timpul dela 1896 până la izbucnirea războiului mondial, ad-ţia Fondului a exploatat stabilimentul balnear în regie proprie.

În urma dezastrului războiului mondial, administraţia Fondului ajungând în dificultăţi financiare a exploatat acest stabiliment în anii 1919 – 1922 prin arendare. Arendaşii au realizat venituri mari fără a investi însă în stabiliment sumele necesare în vederea unei raţionale exploatări şi întreţinerii stabilimentului în stare ireproşabilă, ci din contra din cauza intrelăsării complecte a lucrărilor de întreţinere, stabilimentul mergea către ruină.

Un proiect de a se înfiinţa a Soc. de exploatarea stabilimentului pentru 20 ani a căzut şi în cele din urmă administraţia Fondului a abandonat definitiv proiectul exploatării prin arendă ci a preluat exploatarea în regie proprie.

Cu suma de cca 3.000.000 lei s-au reparat daunele cauzate de războiu, şi cu începerea anului 1924 stabilimentul refăcut a fost adus la situaţia de dinaintea războiului.

 

Deodată cu sporirea numărului vizitatorilor din an în an instalaţiunile balneare devenind insuficiente pentru cerinţele tot mai mari, ivindu-se necesitatea unor lucrări de amplificare. Fondul a făcut în anii 1927 – 1929 importante lucrări de recaptarea izvoarelor pentru mărirea debitului după un program de refacere întocmit de geologul Dr. Iosif Knett din Viena în toamna anului 1927 pe bază de lucrări de exploatare făcute pe teren.

Prin opera de refacere şi modernizare  a băilor pe lângă recaptarea complectă a izvoarelor s-a sporit numărul cabinelor pentru băile carbo – gazoase, s-au instalat căzi noui de cupru sistem Bacon din Viena, s-a amenajat o hală de repaus după baie, şi în general s-au complectat inventarele institutelor de radiologie, mecano – terapie ş.a.

Lucrările de adaptare au necesitat investirea de importante capitaluri, cheltuindu-se în anul 1928 suma de 6.675.906 lei ca credit special de investiţie, pe lângă cheltuielile pentru diverse lucrări de adaptare efectuate în anii 1927 şi 1929 din veniturile curente.

 

Rezultatele investiţiilor au fost  îmbucurătoare, sporind în mod considerabil capacitatea stabilimentului. Faţă de 400 – 500 băi carbo – gazoase servite pe zi înaintea refacerii, se servesc astăzi în medie în timpul sezonului cca 700 băi carbo-gazoase pe zi.

Conducerea administrativă a băilor este încredinţată şefului ocolului silvic Vatra Dornei ca atribuţiune secundară, pentru care primeşte un supliment de salariu.

Conducerea medicală, este încredinţată unui medic, numit director medical.

 

Personalul de exploatare este compus din : un contabil, un casier, un mecanic, un fochist, un maestru de băi de nămol, un administrator de hotel, un grădinar şi un păzitor de noapte. Pentru timpul sezonului se mai angajează după necesitate numărul necesar de baieşiţe şi eventual alt personal auxiliar.

Pentru vânzarea biletelor se detaşează în timpul sezonului numărul necesar de funcţionari (2-3) din administraţia centrală.

În ultimii ani numărul vizitatorilor acestei staţiuni variază între 4000 – 5000 iar stabilimentul a servit următorul număr de băi respectiv tratamente:

 

 

Cele mai cerute sunt băile de acid carbonic. În timpul sezonului principal se servesc câte 900-950 băi de acid carbonic pe zi. Cererea mare se datoreşte bunei reputaţii ce au aceste băi.

Încasările variază între 3-5 milioane anual. Expunem mai jos rezultatul gestiunei în anii 1927 – 1933/34:

 

 

Veniturile brute s-au menţinut destul de constante, cu o tendinţă de scădere cu începerea anului 1930 când s-a ivit criza economică şi s-a impus necesitatea de a reduce treptat tarifele la băi, camere, chirii etc.

Deodată cu scăderea veniturilor s-au redus în mod proporţional şi cheltuielile de exploatare şi întreţinerea stabilimentelor balneare.

Cheltuielile anilor 1927 – 1930 sunt mari deoarece în ele sunt cuprinse şi cheltuieli de investiţie făcute cu lucrările de ameliorare şi amplificarea stabilimentului.

Venitul net se menţine constant în jurul cifrei de 2 milioane lei anual.

 

Procentul cheltuielilor din venitul brut s-a stabilizat în ultimii ani în jurul cifrei de 50, după ce în anii 1928 – 1930 a fost mai urcat din cauza marilor cheltuieli de investiţie ce s-au făcut atunci.

Numărul vizitatorilor ajunge la maximum în luna August. Din cauza aglomeraţiei abia se pot satisface toate cererile de băi carbo – gazoase, pe când afluxul vizitatorilor în lunile Iunie şi Septembrie este mic, fapt ce se datoreşte temperaturei relativ scăzute în acest timp în regiunea muntoasă.

Cu începerea anului 1932 s-a înfiinţat un sezon balnear de iarnă combinat cu diferite sporturi ca schi, săniuţe, patinaj. Rezultatele sunt satisfăcătoare prin reclama ce se face prin aceasta staţiunei.

Faţă de numărul crescând al vizitatorilor şi cererea tot mai mare de băi carbo – gazoase se va impune captarea de noui izvoare şi lărgirea departamentului pentru asemenea băi.

 

 

1894, Iacobeni – Foto: Julius Dutkiewicz

 

B). Băile din Iacobeni

 

În comuna Iacobeni Fondul posedă un stabiliment balnear de băi sulfuroase şi de nămol situat pe malul stâng al pârâului „Puciosul”. Încă înainte de războiu s-au captat izvoarele sulfuroase cu efecte curative din această vale şi există o instalaţie balneară primitivă.

În anul 1926 Fondul a reconstruit stabilimentul balnear dându-i o instalaţie modernă spre a putea corespunde tuturor cerinţelor.

Stabilimentul este dat în administraţie inginerului însărcinat cu administraţia minelor din Iacobeni, iar conducerea şi supravegherea medicală este dată unui medic cu sediul în Iacobeni.

 

Stabilimentul constă dintr-o clădire cu cabine de baie şi inventarul necesar complet, un cazan balnear, un izvor captat de apă sulfuroasă, o conductă de apă minerală şi dulce şi un teren în suprafaţă de 4,30 ha afectat stabilimentului ca loc de clădire şi parc. Valoarea întreagă a stabilimentului cu tot inventarul aferent este de cca 1.300.000 lei.

Este un stabiliment de proporţii reduse având şi un număr relativ redus de vizitatori.

Până-n anul 1933 stabilimentul avea numai instalaţii pentru băi sulfuroase. Pentru a atrage vizitatorii şi a spori numărul lor Fondul a adaptat şi două cabine de nămol ce s-au dat în exploatare  în sezonul 1933 cu rezultate mulţumitoare.

Expunem în urmare gestiunea acestui stabiliment în ultimii 6 ani:

 

 

Se poate deci conta pe un venit net mediu anual de cca 50.000 lei.

Procentul cheltuielilor din venitul brut este în mediu de cca 80%, ceea ce denotă că întreprinderea aceasta mai este susceptibilă de raţionalizare şi se poate aştepta la un venit net mai mare.

Influenţa anilor de criză reesă din faptul diminuării succesive a încasărilor dela 363.530 lei în anul 1928, la 157.704 în anul 1933, deci o reducere de peste 50%. Această excesivă reducere rezultă nu numai din micşorarea tarifelor de băi, dar şi din diminuarea din an în an a numărului vizitatorilor şi în consecinţă reducerea numărului băilor servite, dela 5490 băi sulfuroase în anul 1928, la 2593 băi sulfuroase în anul 1933.

 

Indiferent  de încasările mici întreprinderea lucrează cu profit, cheltuielile reprezentând în mediu cca 30% din încasări.

Având în vedere combinarea băilor sulfuroase cu instalaţie de băi de nămol precum şi faptul că numărul vizitatorilor la băile învecinate din Vatra Dornei se menţine urcat cu toată criza, este de aşteptat că pe urma ameliorărilor făcute, va fi mai adese vizitată şi această staţiune balneară şi aceasta cu atât mai mult, având în vedere că localitatea este recunoscută staţiune balneară şi deci vizitatorii au reducere de 50% pe CFR. Deosebit de aceasta, localitatea are poziţii foarte frumoase pe valea Bistriţei.

 

 

C). Minele din Iacobeni

 

Fondul posedă în sudul Bucovinei o veche întreprindere de exploatări miniere care se fac prin o administraţie cu sediul în Iacobeni.

Ţinuturile din sudul Bucovinei fiind de formaţiune geologică mai veche cu roce de origine eruptică, conţin bogate zăcăminte de minereuri de fier şi anume mangan şi pirită precum şi alte minerale.

În prezent, Fondul exploatează terenurile sale miniere în regie proprie şi face extracţiuni de mangan.

 

Ciotina und Bahnhof in Jakobeny, 1917

 

1). Originea şi exploatările în trecut

 

După cum am arătat în cap. I exploatările miniere din Iacobeni datează încă dela finea secolului XVIII scurt timp după ocuparea Bucovinei. În Iacobeni se făceau exploatări de mangan iar pentru extragerea fierului din minereul manganez s-a înfiinţat o topitorie.

În anul 1976 fraţii Anton şi Vinzenz Manz din Mariensee au cumpărat instalaţia, şi au lărgit cu timpul întreprinderea tot mai mult.

Au construit un furnal înalt în Prisaca Dornei (Eisenau), o laminatorie în Valea Stânei, au cumpărat dela Stat mina de cupru din Pojorâta precum şi alte întreprinderi de felul acesta din Bucşoaia şi Stulpicani iar în Cârlibaba au deschis minele de argint din munţii Dadu şi Fluturica. Pentru executarea exploatării au adus numeroşi lucrători din Ungaria înfiinţând coloniile : Luisenthal (Pojorâta), Eisenau (Prisaca), Freudenthal (Moldoviţa), Mariensee (Cârlibaba) şi una în Iacobeni.

 

Această întreprindere prosperă odinioară şi începută cu mare avânt nu s-a putut însă menţine din cauza concurenţei întreprinderilor similare din Vest, şi în anii 1860 – 1865 şi-a încetat definitiv activitatea.

Statul austriac având însă tot interesul ca exploatările înfiinţate să-şi continue activitatea pentru a da ocupaţiune coloniştilor nemţi aduşi de fraţii A.V. Manz deoarece ei erau consideraţi ca un fel de pioneri culturali, recurse şi de astă dată ca şi în trecut cu atâtea alte ocazii la resursele Fondului. Obţinând consimţământul episcopului Eugenie Hacman de pe atunci, Fondul cumpără în Decembrie 1869 întreprinderea falimentară cu toate terenurile aferente în suprafaţă de 2000 hectare cu munţi, păduri, poieni cu suma de 600.000 coroane. Pentru începerea exploatărilor la cari s-a obligat, Fondul investi în întreprindere un capital de alte 700.000 coroane, înfiinţă administraţia minelor din Iacobeni şi începu exploatările.

 

La început, întreprinderea a avut de luptat cu cele mai mari dificultăţi şi Fondul a fost necesitat să reducă exploatările la extracţiuni de mangan din Iacobeni, sistând celelalte exploatări. Dar, deodată cu punerea în circulaţie a liniei ferate locale Câmpulung – Vatra Dornei, şi prin ameliorarea condiţiunilor de comerţ, întreprinderile au luat un nou avânt. Minereul de mangan se comercializa în bune condiţiuni iar Fondul pe lângă alte investiţiuni importante a construit şi o cale ferată îngustă pentru transportul minereului.

În anul 1904 Fondul făcu investiţiuni noui pentru instalarea de maşini noui pentru prepararea minereurilor cu suma de 260.000 coroane.

În anii 1897 – 1903 s-au făcut importante lucrări de exploatare cu suma de 250.000 cor. la vechea mină dela Luisental şi găsindu-se importante zăcăminte de pirită Fondul a reluat şi aceste exploatări – remase părăsite din timpul lui Manz – în care scop în anul 1905 a făcut investiţiuni importante în sumă de 200.000 cor.[1]

 

Înaintea războiului, capitalul investit în întreprinderile miniere era estimat la cca 700.000 cor. iar beneficiul net calculat după media ultimilor ani era de cca 50.000 – 60.000 cor. anual.

Administraţia Minelor din Iacobeni era o întreprindere autonomă ce depindea de Ministerul Industriei din Viena.

În timpul războiului mondial armata austriacă a făcut un timp extracţiuni de minereuri de mangan pentru trebuinţele industriei armamentului puterilor centrale. Mutându-se însă mai târziu zona frontului de luptă în Iacobeni exploatările miniere au fost întrerupte, iar inventarul de exploatare s-a devastat în cea mai mare parte. Calea ferată îngustă  exploatată prin curent electric a fost deteriorată şi materialul rulant în parte defectat, aşa că exploatarea a devenit imposibilă, fără considerabile noui investiţiuni.

 

După încetarea ostilităţilor, exploatările miniere s-ar fi putu normaliza numai prin mari investiţii. In situaţia de sărăcie în care a ajuns Fondul prin daunele de războiu, nici vorbă nu putea fi de investiţii în exploatările miniere, cari produceau un venit relativ neînsemnat în raport cu gestiunea Fondului din păduri, astfel că grija principală după războiu fiind concentrată asupra refacerii instalaţiunilor de exploatarea pădurilor, exploatările miniere au fost neglijate.

În aceste condiţiuni, instalaţiunile şi clădirile de exploatare şi administrative ale acestei întreprinderi în cari Fondul făcuse în trecut atât de importante investiţiuni, au continuat a se degrada, ajungând în cele din urmă într-o stare de tot dezolantă ce marchează peste tot lipsa de activitate.

 

 

 

Jakobeny, 1916

2). Reorganizarea exploatării

 

În anul 1925, deodată cu reorganizarea administraţiei Fondului s-a pus şi problema refacerii acestei întreprinderi miniere prosperă altădată şi readucerea exploatărilor la nivelul de mai înainte.

Deocamdată, până la întocmirea unui program de investiţii mai important, prin adaptări strict necesare s-au intensificat exploatările miniere din Iacobeni şi Vatra Dornei şi în urmare, în cursul  anului 1927 ele au atins o producţie aproape normală şi anume câte 500 vagoane minereuri de mangan, deci în total 1000 vagoane care s-a vândut cu cca 3000 lei vagonul. Numărul muncitorilor a sporit dela 46 în anul 1925, la 220 în anul 1927.

Pentru punerea în funcţiune a minelor din Fundul Moldovei, Cârlibaba şi Gura Negrii s-au început lucrări mai intense.

 

În anul 1928 exploatările miniere au dat rezultate şi mai satisfăcătoare urcându-se producţia minelor din Iacobeni (mina Arşiţa) şi Vatra Dornei (mina Theresia) la 2635 vagoane minereu de mangan în valoare de cca 13.000.000 lei reprezentând deci un spor de 150% faţă de cantitatea extrasă în anul 1927. Prin aceasta, nu numai că s-a atins producţia normală a acestor mine, dar s-a ajuns şi la o intensificare.

Concomitent s-a întreprins şi lucrări de explorare având ca obiect descoperirea de zăcăminte noui de minereuri atât de mangan cât şi de pirită şi alte minereuri ca galenită, blendă de zinc, etc. cheltuindu-se suma de 300.000 lei numai cu lucrări de exploatare. Prin mărirea veniturilor din exploatare fiind dată posibilitatea, s-au făcut şi investiţii în instalaţiunile de exploatare ş.a. s-a refăcut din nou zăgazul de pe râul Bistriţa care a fost distrus complet prin inundaţiile din anul 1927, s-au făcut importante lucrări de repararea edificiilor ş.a.

 

Lucrările de explorare s-au făcut cu concursul geologului ing. Dr. Knett care pe atunci tocmai era ocupat cu lucrările de captarea izvoarelor minerale la băile din Vatra Dornei.

Cu toată producţia mare a minelor de mangan din Vatra Dornei şi Iacobeni rentabilitatea era însă mică din cauză că transportul minereurilor de mangan dela mină până la staţia de încărcare din gările Iacobeni şi Vatra Dornei se făcea cu carul,  deoarece calea ferată îngustă distrusă în timpul războiului n-a fost refăcută.

Pe baza unui program de investiţii întocmit în anul 1929 s-a construit un funicular în lungime de 3 km dela minele din Iacobeni : Arşiţa şi Nepomocenii până la gara Iacobeni care s-a pus în funcţiune în anul 1930. Prin exploatarea acestui funicular costul transportului minereului s-a redus dela 2400 lei de vagon cât se plătea înainte pentru transportul cu carul, la 550 lei de vagon ceea ce a avut drept urmare o considerabilă urcare a minereurilor exploatate în minele din Iacobeni.

 

Funicularul este construit de firma „Bleichert” din Leipzig. El este de tipul cu un singur cablu şi este acţionat de un motor electric alimentat de o turbină.

Funicularul în lungime de 3 km proiectat a se construi pe traseul dela minele „Theresia” din Vatra Dornei până la gara Vatra Dornei n-a mai putut fi construit din cauza crizei ce a intervenit, în anul 1930.

Costul de extracţie pentru o tonă de minereu se ridică la suma de 359 lei în anii 1928 – 1929 şi 314 lei în anul 1930, astfel că la valoarea de 3000 – 4000 lei a unui vagon de minereu, rentabilitatea exploatărilor era dată chiar şi la transportul primitiv cu carul.

 

Jakobeny: Bergwerckbahn, 1917

 

3). Rezultatele exploatării şi rentabilitatea

 

În anii 1927 – de când s-au normalizat exploatările de minereu de mangan la minele din Iacobeni şi Vatra Dornei – până-n anul 1933 s-au făcut următoarele extracţiuni de mangan:

 

În anul 1927 s-au extras   1.000 vagoane

În anul 1928 s-au extras   2.635 vagoane

În anul 1929 s-au extras   1.952 vagoane

În anul 1930 s-au extras   2.100 vagoane

În anul 1931 s-au extras   1.155 vagoane

În anul 1932 s-au extras      346 vagoane

În anul 1933 s-au extras      960 vagoane

 

În acelaşi interval de timp, gestiunea financiară a dat următoarele rezultate:

 

 

Veniturile şi cheltuielile sunt supuse la mari variaţiuni, astfel că numai din aceste date în aparenţă nu s-ar putea trage concluziuni definitive asupra mărimii venitului net ce ne poate aştepta pentru viitor dela această întreprindere.

Încasările anuale au început a se normaliza abia în anul 1928 deodată cu reorganizarea administraţiei stabilizându-se ele în jurul cifrei de cca 9 – 10 milioane lei anual, dar au căzut brusc deodată cu intervenirea crizei în anul 1931.

Venitul net mediu anual de 546.830 lei pentru perioada 1927 – 1933 cu cca 92% cheltuieli, este a se considera ca o cifră minimă amăsurată timpului de criză.

Pentru viitor, după îndreptarea pieţii şi raţionalizarea exploatării se va putea conta pe un venit anual de cel puţin 1.000.000 lei faţă de venitul net anual de cca. 1.800.000 lei (55.500 coroane aur) realizat în mediu înainte de războiu.

 

Deutsche Parade am 27 Jan. 1917, in Jakobeny. KAISER WILHELM

 

4). Criza economică şi influenţa ei asupra exploatărilor miniere

 

Depresiunea generală economică şi financiară care a început a se resimţi în vara anului 1930 şi în exploatările miniere, agravându-se în cursul anului, a influenţat în mod nefavorabil şi gestiunea administraţiei minelor.

Uzinele siderurgice din străinătate cari ani dea rândul formează debuşeurile pentru producţia Fondului de mangan, din lipsă de comenzi au fost necesitate să sisteze exploatările furnalelor înalte. Această stare a influenţat implicit şi cererea de minereu.

Fondul a început a avea dificultăţi la plasarea minereului său de mangan, reducându-şi în consecinţă şi exploatările, dela 2100 vagoane în anul 1930 la 1155 vagoane în anul 1931, deci o reducere de 55%.

 

Pe lângă reducerea cererilor de manganez a uzinelor siderurgice, a mai intervenit şi concurenţa rusească  care intensificându-şi exploatările cu un cost de producţie minimal prin impunerea muncei forţate, în mine, a aruncat pe piaţă mari cantităţi de mangan cu preţuri de dumping, provenit din zăcămintele de manganez aflătoare în munţii Caucaz, cari sunt incomparabil mai bogate ca calitate şi cantitate decât ale noastre.

În aceste condiţiuni, Fondul pierzând treptat debuşeurile din Silesia, Cehoslovacia şi Polonia şi negăsind posibilitate de a desface stocurile mereu crescânde de mangan, a suspendat lucrările de exploatare cu începere dela 1 aprilie 1932 până la finele anului. Din această cauză, producţie în anul 1932 s-a micşorat la 346 vagoane în timpul celor 3 luni de exploatare.

Desfacerea manganului a atins un minim care dela anul 1924 n-a mai fost. In străinătate s-au exportat 230 vagoane iar în ţară s-au plasat 50 vagoane.

 

Cu finea anului 1932 şi cu începerea anului 1933 s-a resimţit o înviorare pe piaţă. Fiind în curs mai multe cereri, Fondul şi-a mărit producţia în cursul anului 1933 la 960 vagoane, reprezentând un spor de 340% faţă de producţia anului 1932.

În cursul anului 1934 tendinţa de urcarea cererii de mangan se menţine, astfel că Fondul va fi în măsură să normalizeze exploatările.

 

Exploatările minelor se fac în regie proprie iar producţia de mangan se vinde prin licitaţie publică.

Cea mai mare parte din producţie se exportează în Cehoslovacia şi Polonia, mai puţin în Germania şi Ungaria. Trebuinţele pentru consumul intern sunt reduse la minim.

 

Tunelstützpunkt bei Jakobeny –
Valeputnastrasse, 1916

 

5). Inventarul exploatărilor miniere

Personalul de administraţie şi exploatare

 

Terenurile miniere ale Fondului sunt situate în comunele : se fac numai pe perimetre din proprietatea Fondului pe bază de concesiune dată de Ministerul de Industrie şi Comerţ în conformitate cu legea minelor. Suprafaţa de exploatare este de 98,69 ha distribuite astfel:

 

a). În comuna Iacobeni mina de mangan Arşiţa cu un perimetru de exploatare de … 54,14 ha

b). În comuna Vatra Dornei mina de mangan „Theresia” cu un perimetru de … 8,99 ha

c). În comuna Fundul Moldovei sunt mine de mangan cu un perimetru de … 8,49 ha

d). Minele de pirită I şi II cu un perimetru de … 18,05 ha

e). În comuna Cârlibaba sunt minele de blendă de zinc Carol I şi II cu un perimetru de … 9,02 ha

TOTAL           98,69 ha

 

O parte din aceste suprafeţe sunt acoperite cu pădure şi contează ca teren împădurit şi ca atare sunt în administraţia ocoalelor silvice respective în raza cărora ele cad. În administraţia propriu zisă a minelor intră numai suprafaţa de 68,19 ha destinată ca terenuri de exploatare, depozite, terenuri de clădire şi terenuri agricole şi anume : 3,10 ha arătură, 4,55 ha grădini, 24,56 ha fâneţe, 26,82 ha păşuni şi 9,10 ha pentru clădiri în valoare totală de cca 450.000 lei.

Clădirile de administraţie şi de exploatare. În total există un număr de 76 clădiri în valoare de cca. 5.300.000 lei. Clădirile sunt în majoritate din timpul lui Manz, de construcţie solidă. Administraţia minelor este o clădire mare ce cuprinde şi mai multe locuinţe de serviciu. O mare parte din clădiri se utilizează prin închiriere la particulari şi oficii publice.

 

Funicularul construit în anul 1930 se exploatează în condiţiuni ireproşabile. Valoarea lui este de 7.817.000 lei.

Pentru deservirea funicularului există o instalaţie telefonică complectă cu o reţea în lungime  de 3352 m în valoare de 67.000 lei.

Pentru alimentarea turbinei s-a construit pe râul Bistriţa un zăgaz de 108 m lungime. Valoarea lui este de 650.000 lei.

Administraţia minelor posedă o uzină electrică cu instalaţiuni complecte şi conducte pentru curent electric în lungime de 6213 m3.

 

Această instalaţie furnizează curent electric pentru iluminat în comună contra anumite taxe fixate de Fond, cari sunt astfel calculate încât acoperă costul de exploatare şi întreţinerea uzinei. Instalaţia valorează cca 1.083.000  lei.

Vechea instalaţie a liniei ferate decauville în lungime de 2650 m, cu 5 locomotive şi 118 vagonete mai reprezintă o valoare de cca 700.000 lei.

Pe lângă exploatările de mangan, Fondul mai posedă la administraţia minelor din Iacobeni şi alte întreprinderi secundare, afară de uzina electrică ş.a. o turnătorie de fontă, ateliere mecanice în cari se execută tot felul de lucrări în metal şi reparaţinui la exploatarea întreprinderilor miniere şi ciocane mecanice de sistem vechiu cari fabrică sape şi târnăcoape.

 

Din cauza exploatării iraţionale, turnătoria, atelierele mecanice ciocanele şi uzina electrică au lucrat cu deficite, dar deodată cu reorganizarea administraţiei şi raţionalizarea exploatării s-au înlăturat deficitele.

Valoarea totală a întreprinderii cu tot inventarul de exploatare este de cca 30.000.000 lei.

Personalul tehnic de exploatare era compus înainte de războiu din 2-3 ingineri minieri. După războiu a funcţionat până-n anul 1928 un inginer minier ca şef al administraţiei iar deodată cu reorganizarea exploatării s-a mai angajat şi un al doilea inginer minier ataşat. Personalul mediu este compus din 2 funcţionari administrativi (un casier şi un contabil) iar pentru supravegherea lucrărilor de exploatare pe teren, funcţionează doi conducători minieri.

 

Plute pe Bistriţa, la Dorna (Arini)

 

D). Pescăriile din Cozmeni

1).Înfiinţarea pescăriei şi rezultatul exploatării înainte de războiu

 

Iniţiativa pentru înfiinţarea pescăriei din Cozmeni aparţine dietei Bucovinei şi datează încă din anul 1890. Ea a pornit dela consideraţiunea că în Bucovina sunt locuri potrivite pentru pescării, iar peştele este un aliment căutat pe piaţa locală, având în vedere populaţia de aici de religie ortodoxă în majoritate ţine foarte multe zile de post în cari peştele este principalul aliment.

Fondul bisericesc ca cel mai mare proprietar din Bucovina şi care prin vastele sale mijloace este încă din vechime predestinat şi păşească cu bun exemplu şi cu gospodării  model înaintea populaţiei rurale, a fost indicat de Ministerul Agriculturii cu decretul din 7 Februarie 1895 să construiască pe spesele proprii o mare pescărie model în Cozmeni după planuri aprobate de acel Minister, cu condiţiunea ca această pescărie model să pună la dispoziţia dietei Bucovinei fără plata şi anume cu titlul de recompensă pentru întocmirea proiectului pescăriei, 25.000 – 30.000 crapi sau peşti similari de prăsilă.

 

În urmare, administraţia Fondului a construit şi instalat în anii 1896 – 1899 iazurile pe o suprafaţă de 260 jughere dimpreună cu o locuinţă pentru administratorul pescăriei, sub supravegherea inginerului J. Blaske după planurile întocmite de ing. M. Kunscher.

Cheltuielile de instalaţie au fost de 66.000 cor. iar în primii 6 ani după construcţie s-au mai făcut cheltuieli de 30.060 cor. pentru lucrări suplimentare, aşa că suma totală investită în întreprindere este de 96.000 cor. în cifră rotundă.

Instalaţia s-a făcut pe baza unui plan de rentabilitate cu durata de amortizarea capitalului investit de 30 ani cu o dobândă de 4,5%.

 

Venitul net înainte de războiu era de cca 10.000 cor. anual sau cca 66 coroane pe ha. Rentabilitatea era deci pe atunci foarte mare şi întrecea cu mult pe cea realizată din terenurile cultivate prin agricultură, care era pe atunci cca 18 coroane venit net pe ha.

În timpul războiului, toată instalaţia s-a distrus iazurile au fost secate complet iar peştele a fost complet ridicat de armată.

Refacerea pescăriei în anii de după războiu s-a făcut cu multe dificultăţi din cauza lipsei de mijloace în gospodăria Fondului în anii de după războiu. De aceea, refacerea a durat până-n anul 1928.

 

Dorna Watra: Villa, 1917

 

2). Situaţia şi inventarul pescăriei după războiu

 

Pescăria este situată în nordul Bucovinei pe teritoriul comunei Cozmeni şi cuprinde următoarele : 131,60 ha eleştee, 75,75 ha stufărie, 30,17 ha teren arabil, 3 clădiri de administraţie cuprinzând o suprafaţă clădită de 922 m2, una moară de apă exploatată prin arendare şi tot inventarul necesar exploatării eleşteelor.

Iazurile sunt situate pe valea pârâului Soviţa, un afluent al Prutului, la distanţa mijlocie de 24 km dela Cernăuţi. Iazurile sunt grupate în 4 centre mai mari, fiecare centru cuprinzând mai multe iazuri.

Aceste eleştee formează astăzi o instituţie piscicolă model pentru cultivarea artificială a crapului.

Menite fiind de a promova şi astăzi piscicultura din ţară, ele alimentează şi eleşteele particulare cu peşte de sămânţă nobilă, iar plusul ce rămâne se vinde pe preţuri convenabile pentru consum aşa că veniturile realizate din desfacerea peştelui asigură rentabilitatea eleşteelor.

 

Producţia anuală este de 20.000 – 30.000 kg. peşte de consum şi de sămânţă. Peştele de sămânţă se vinde proprietarilor de eleştee din Bucovina, Basarabia şi Moldova.

Specia principală de peşte ce se cultivă este un soiu de crap inobilat, aşa numitului „împăratul crapului” (rex ciprinorum).

Afară de aceasta se mai cresc şi ştiuci.

În anul 1928 s-au făcut încercări pentru cultivarea şi creşterea păstrăvului californian şi a şalăului. În acest scop s-a construit un eleşteu special de păstrăvi, importându-se din Polonia 3000 păstrăvi şi s-a refăcut totodată instalaţia de clocire care exista din timpul de dinaintea războiului.

Pentru sporirea suprafeţei utile de producţie s-au comandat maşini speciale pentru stârpirea trestiei şi a stufărişului care stânjeneşte foarte mult producţia de peşte. În urma lucrărilor de curăţire, producţia peştelui s-a ridicat la cca. 29.000 kg  anual în anii 1930 – 1932.

În anul 1930 s-a introdus alimentarea peştilor pe cale artificială cu rezultate foarte bune, prin mărirea producţiei.

 

Ceremuş, Plute pe Ceremuş – desen de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

 

3). Rezultatul exploatării şi rentabilitatea

 

Producţia şi rezultatul gestiunei din exploatarea eleşteelor în anii 1925 – 1933 este următoarea :

 

 

Venitul net mediu anual de 362.100 lei corespunde aproximativ celui de dinaintea războiului.

Venitul net mediu la ha este de cca 2700 lei anual, care întrece cu mult rentabilitatea oricărui alt fel de cultură, caracterizând astfel această întreprindere ca cea mai rentabilă şi productivă ramură de exploatare din toate bunurile Fondului.

Având în vedere că venitul net susarătat calculat din gestiunea în anii 1925 – 1933 este diminuat prin anii de criză 1932 şi 1933, pe baza rezultatelor din anii normali, se poate conta pe un venit net mediu de cca 400.000 lei anual.

 

Producţia s-a micşorat brusc în anul 1933 la 19.642 kgr. Faţă de 29.013 kgr. În anul 1932 deoarece vara ploioasă şi zilele reci din anul 1933 au fost nefavorabile pentru piscicultură.

Crapul de desvoltă şi creşte numai în timpul cald începând dela 15 Maiu până la 15 septembrie iar hrana lui principală sunt crustaceele cari şi ele cresc şi se desvoltă numai la căldură suficientă. Timpul fiind însă ploios şi rece desvoltarea peştilor a remas înapoi, pe de altă parte, tot din cauza timpului nefavorabil pentru peşti s-au înmulţit în mod considerabil diferiţi paraziţi cari au făcut ravagii între peşti. Astfel, s-a constatat că baccilul Mysobolus cypeini a cărui  prezenţă s-a semnalat încă în anul 1932, favorizat fiind de vremea ploioasă şi lipsa de raze solare s-a înmulţit extraordinar. Pe lângă acest baccil s-a ivit şi un număr mare de lipitori de peşte, cari la fel au contribuit la distrugerea peştilor.

 

Din aceste motive recolta de peşte a fost în anul  1933 atât de redusă.

Pentru a stârpi paraziţii de peşte, administraţia eleşteelor a desinfectat prin var o parte din eleşteele contaminate.

Având în vedere marea rentabilitate a pescăriilor Cozmeni, precum şi importanţa acestei întreprinderi pentru economia naţională ca model de instituţie piscicolă, care aprovizionează în fiecare an cu crapi de soiu nobil pisciculturii din întreg nordul Bucovinei, această instalaţie are dreptul la toată solicitudinea administraţiei Fondului, cu toate că este numai o ramură secundară de producţie.

 

Dealtfel, administraţia pescăriilor din Cozmeni se face fără dificultăţi, având numai un mic stat de personal constând din un administrator ajutat de un agent de pescărie şi 3-4 păzitori de iazuri.

Situaţia favorabilă a pescăriilor în vecinătatea Cernăuţului ca mare centru de consumaţie înlesneşte comercializarea producţiei de peşte.

Vecinătatea imediată a administraţiei centrale din Cernăuţi înlesneşte mult controlul.

 

 

[1] I. Opletal – Das forstliche Transportwiesen

 


Pagina 20 din 1.074« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »