Dragusanul - Blog - Part 19

Andrei „Buzu” Parascan, de la „Toy Machines”

*

Aseară, la Cluj-Napoca, după o zi rodnică de repetiţii, trupa „Toy Machines” l-a sărbătorit pe cel mai tânăr component al său (toţi s-au născut în primul an al libertăţii noastre, 1990, dar înşiraţi pe parcursul lunilor şi al zilelor), chitaristul solo Andrei „Buzu” Parascan. „Buzu”, apelativul pe care îl foloseau fraţii lui mai mici, a devenit nume de scenă pentru Andrei Parascan datorită faptului că şi vocalistul se numeşte Andrei, iar numai unuia dintre ei i se putea spune Andi.

*

Andrei „Buzu” Parascan, spre deosebire de ceilalţi componenţi ai trupei suceveano-clujene, care ţin de Colegiul Naţional „Petru Rareş” din Suceava, a făcut studiile liceale la Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret”, apoi a urmat destinul profesional al părintelui său, specializându-se în hidrotehnică la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, în clipa de faţă fiind inginer la Apele Române Suceava. Colţ în colţ cu Centrul Cultural „Bucovina”. A pus umărul, încă de la începutul aventurii „Toy Machines” (până la vârsta de 19 anişori, „rareşiştii”, căutându-şi drumul artistic, „rătăciseră” pe sub alte titulaturi şi stiluri interpretative), şi la definirea trupei, şi la întemeierea şi consolidarea Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”, apoi şi la întemeierea „mezinului” muzical „Bucovina Acoustic Park”.

*

Astăzi, deci, în 12 noiembrie 2017, este încă una dintre sărbătorile „Toy Machines”, sărbătoarea Andrei „Buzu” Parascan. Eveniment important de familie, pentru că asta suntem noi, „Toy Machines”: o familie, pe cale de a deveni o naţiune: naţiunea… Bucovina Rock Castle.

*

La mulţi ani, Buzu, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


1869: Gura Satului şi caricatura românească

 

1869, ianuarie 6, Gura Satului: Proiectul

*

Din 1862, când, în calitate de proprietar, redactor responsabil şi editor, Iosif Vulcan scotea, la Pesta, gazeta umoristică „Gura Satului”, caricatura pe care acesta o promova, caligrafiată încântător şi mucalită în sens ardelenesc, depăşea cu mult exprimările umoristice şi satirice prin limbă, fiind la nivelul elegantelor desene franţuzeşti ale vremii. Din păcate, singurele numere care s-au păstrat ale „Gazetei Satului” încep cu cele din anul 1869, şi iată ce inspirată variantă caricaturală propune umoristul grafic al lui Iosif Vulcan pentru noua emblemă imperială:

*

1869, ianuarie 6, Gura Satului: Proiectul

*

Nu vi se pare că austriacul şi maghiarul, din proiectul de stemă al gazetei „Gura Satului”, îi anticipează perfect pe viitorii comici Stan şi Bran?

*

În textele acide, scrise în ortografia etimologistă, greu de descifrat astăzi, umorul e frust şi surprinzător, în ciuda faptului că fiecare desen şi fiecare text urmează un calendar riguros al întâmplărilor la zi, din Transilvania, din imperiu, din lume. Din texte, aflăm că românii patrioţi din Alba Iulia s-au sculat… din pat, iar din caricatură, că presa contează pentru Brătianu cam cât lătratul câinilor pentru lună. Şi tot aşa, dar haideţi să exemplificăm:

*

Depeşe telegrafice

1869, ianuarie 14, Gura Satului: Ce a făcut părintele?

(Serviciul particular al Gurii Satului)

1869, ianuarie 14, Gura Satului: După conferinţă

Sasca. Pe aici se vorbeşte că Gozsdu, pentru care, în 1865, muriră trei români, vine a se candida în cercul nostru, în contra lui Babeş. Însă noi îi răspundem:

Nu te-alegem noi la Peste

Nici de-ar prinde mâţa peşte,

Nici de-a face plopul nuci

Nu te-alegem nici atunci!

1869, ianuarie 22, Gura Satului: Fraţi de cruce

Făget. Toţi diregătorii sunt pentru Maniu, numai minoritatea, adică poporul, e în contra domniei sale. Căci acela ce s-a şters nu e vrednic de ales.

1869, ianuarie 22, Gura Satului: Un cântec poporal

Baia de Criş. Toţi românii au fost de opiniunea că este imposibil a reieşi în contra lui Hodoş; acuma, însă, s-a găsit un Toma necredinciosul, care vrea să se convingă, prin căderea sa, despre adevărul opiniei publice (Gura Satului, Anul VII, nr. 3, Pesta, miercuri 22 ianuarie / 3 faur 1869)

1869, ianuarie 30, Gura Satului: Ce face Federațiunea

Alba Iulia. Azi, dimineaţă, toţi românii s-au sculat. Din pat. 99.999 legiuni, cu 10.000.000 de tunuri, cartace etc. etc. etc. au sosit la hotare, cu gurile căscate, gata să înghită toate, toate, chiar şi vinurile cele mai bune!

1869, ianuarie 30, Gura Satului: Ce face Gura Satului

Abrud. Moţii aleargă, cu mic, cu mare, la lucru. Munţii răsună de doine. Buciumul păcurăresc a sunat. Pişta tremură, îl scutură frigurile. Nu va avea capăt bun.

1869, februarie 7, Gura Satului: Icoane din Caraş

Beciu. C. Beust s-a întors într-un călcâi, joacă într-un picior, căci pruncii (de)legaţi încă joacă după fluier. Voia bună e mătrăgună!

1869, februarie 7, Gura Satului: Icoane din Caraş

Hing King Hong Kong. Împăratul împăraţilor, regele regilor, Domn a toată lumea cunoscută şi necunoscută, biciul lui Dumnezeu, maximul Tamerlang, şezând cu picioarele încrucişate, cu braţele umflate, la propunerea ministrului său secretar de stat, la externe şi răzbel, Attilla, a ochit straşnic cu stângul şi a decretat şi decretează, după cum urmează:

1869, februarie 15, Gura Satului: Acrobaţii naţiunii

Art, I. Rumunyii să nu mai fie rumunyi.

Art. II. Novilii şi eroii nepoţi ai lui Mogul şi Vadur sunt şi rămân cârmuitori a toată lumea (pe care o va descoperi Columb II, undeva, în aer). Urmează subscrierile scărlâmbate (Gura Satului, Anul VII, nr. 27, Pesta, sâmbătă 2/14 august 1869)

 

1869, februarie 23, Gura Satului: Calomnia despre femei

1869, februarie 23, Gura Satului: Calomnia despre femei

1869, februarie 23, Gura Satului: Calomnia despre femei

Metehnele pe care le înfăţişa peniţa caricaturistului de odinioară sunt cele de astăzi: corupţia politică şi religioasă, fanfaronada, ţăţismul elitelor, carierismul şi aşa mai departe.

1869, martie 4, Gura Satului: Ce e nou la sate

1869, martie 4, Gura Satului: Cum se prind păsările

1869, martie 11, Gura Satului: Pe drum, către târg

1869, martie 11, Gura Satului: Pe drum, către târg

1869, martie 19, Gura Satului: Alegerea lui Zsiga Baci

1869, martie 19, Gura Satului: Alegerea lui Zsiga Baci

1869, martie 29, Gura Satului: Pasivitatea în districtul Făgăraşului

1869, martie 29, Gura Satului: Pasivitatea în districtul Făgăraşului

1869, aprilie 4, Gura Satului: Din cauze care nu ţin de noi

1869, aprilie 4, Gura Satului: Câinii lătrători

1869, aprilie 12, Gura Satului: La deschiderea Dietei

1869, aprilie 12, Gura Satului: La deschiderea Dietei

1869, aprilie 20, Gura Satului: Necazurile unui deputat

1869, aprilie 20, Gura Satului: Necazurile unui deputat

1869, aprilie 20, Gura Satului: Necazurile unui deputat

1869, aprilie 28, Gura Satului: Inspectorul şcolar maghiar

1869, aprilie 28, Gura Satului: La ministru

1869, mai 6, Gura Satului: Călătoria dlui Cristir către Miercurea

1869, mai 6, Gura Satului: Călătoria dlui Cristir către Miercurea

1869, mai 6, Gura Satului: Călătoria dlui Cristir către Miercurea

1869, mai 6, Gura Satului: Panteonul Gurii Satului

1869, mai 14, Gura Satului: Frica de o albină (e vorba de gazeta „Albina românească” de la Iaşi)

1869, mai 14, Gura Satului: La bucătar

1869, mai 22, Gura Satului: În prăvălie

1869, mai 22, Gura Satului: La moară

1869, mai 30, Gura Satului: Soarta ziariştilor în Turcia

1869, mai 30, Gura Satului: Soarta ziariştilor în Turcia

1869, iunie 7, Gura Satului: Studii dietale

1869, iunie 7, Gura Satului: Studii dietale

1869, iunie 15, Gura Satului: Acela colo în oglindă

1869, iunie 15, Gura Satului: Libertatea cuvântului

1869, iunie 23, Gura Satului: Satisfacţia

1869, iulie 1, Gura Satului: La graniţă

1869, iulie 1, Gura Satului: De ce te temi nu scapi

1869, iulie 9, Gura Satului: Românii antiluptători

1869, iulie 14, Gura Satului: După natură

1869, iulie 14, Gura Satului: Amintiri de la alegeri

1869, iulie 25, Gura Satului: Călătorie la Şomcuţa

1869, iulie 25, Gura Satului: Călătorie la Şomcuţa

1869, iulie 25, Gura Satului: Călătorie la Şomcuţa

1869, august 2, Gura Satului: Cei şapte şvabi

1869, august 2, Gura Satului: Cei şapte şvabi

1869, august 10, Gura Satului: Ghicitoarea

1869, august 10, Gura Satului: Dezlegarea

1869, august 18, Gura Satului: Anunţurile din ziare

1869, august 18, Gura Satului: Anunţurile din ziare

1869, august 26, Gura Satului: Dai sau ba?

1869, august 26, Gura Satului: Dai sau ba?

1869, septembrie 3, Gura Satului: Ce ar fi dorit unele foi?

1869, septembrie 3, Gura Satului: Ce ar fi dorit unele foi?

1869, septembrie 11, Gura Satului: Însufleţirea noastră naţională

1869, septembrie 11, Gura Satului: Însufleţirea noastră naţională

1869, septembrie 27, Gura Satului: Conferirea unei parohii

1869, septembrie 27, Gura Satului: Conferirea unei parohii

1869, octombrie 5, Gura Satului: Despre ortografia nouă

1869, octombrie 5, Gura Satului: Despre ortografia nouă

1869, octombrie 13, Gura Satului: Copilul bolnav

1869, octombrie 13, Gura Satului: La cules de vii

1869, octombrie 13, Gura Satului: La cules de vii

1869, octombrie 21, Gura Satului: Când fierbe mustul

1869, octombrie 29, Gura Satului: Călătoria la Suez

1869, octombrie 29, Gura Satului: Călătoria la Suez

1869, octombrie 29, Gura Satului: Călătoria la Suez

Doi emisari români

1869, noiembrie 6, Gura Satului: Doi emisari români

Într-una din zilele trecute, s-a întâmplat minunea minunilor.

– Ce?, întrebaţi dumneavoastră.

S-au descoperit doi emisari români.

1869, noiembrie 6, Gura Satului: Doi emisari români

– Ai ghicit-o!, răspundeţi iarăşi dumneavoastră. Ce mai minune e asta! Au nu găseşte acuma guvernul, în fiecare zi şi în fiecare tufă, câte un emisar român?

Aşa este, domnilor… pardon!, doamnelor şi domnilor! Însă emisarii aceştia nu i-a descoperit guvernul, ci…

– Ci?

Eu, Gura Satului.

– Ah, oh!

1869, noiembrie 14, Gura Satului: Părinţii ultramontani

Dar asta încă nu e nici o minune. Ci minunea e aceea că emisarii aceştia nu sunt trimişi şi plătiţi de guvernul român, ci…

– De cine?

De iubitul nostru Pişta. Aşa, zău aceea! Chiar acum aflai că Pişta a trimis pe Giga bátsi în Ardeal, iar pe Pruncul Banatului în Ţara Românească, ca să… Dar v-o mărturisesc că nu ştiam pentru ce i-a trimis. Deci, în neştiinţa mea, am întrebat de deputaţii noştri, că ce cugetă ei, ce o fi şi cum o să fie? Şi iată ce îmi răspunseră, şi anume:

1869, noiembrie 14, Gura Satului: Părinţii ultramontani

Babeş zise: Lui Giga nu-i va merge rău în Ardeal, căci culesul viilor a trecut şi vinul e acum acru, iar Pruncul Banatului se va întâlni cu vărul său din Bucureşti, între ale căror principii nu e mai multă deosebire decât între un elefant şi un ţânţar.

Bogdan: Peste puţină vreme, deşi dânşii nu au câştigat la loterie, o să-i numească baroni! Doamne, apără şi mă păzeşte!

Borlea: Tanda cu Manda călătoresc, să facă sfară în ţară. Nici un pericol!

1869, noiembrie 22, Gura Satului: Depeşe oficiale din Catalunia

Buteanu şi Pop: De bună seamă, îi va chema ministrul Rainer la prânz.

Gruescu: Tot omul cunoaşte păsările după pene şi glas.

Hodoş: Oare, Doamne, nu vor lua la critică ortografia stabilită de membrii Academiei din Bucureşti?! Doamne, dă-le cuget bun!

1869, noiembrie 22, Gura Satului: Depeşe oficiale din Catalunia

Dimitrie şi Lazăr Ionescu: Cel puţin, de vor trece prin Arad, partidul naţional le va face o serenadă grandioasă.

Cucu: De ar fi, acolo, un congres catolic maghiar, fără îndoială că pe mine m-ar fi trimis ministrul.

Antoniu şi George Mocioni: Atâta merge ulciorul la fântână, până ce, la urmă, se sparge.

1869, noiembrie 22, Gura Satului: Depeşe oficiale din Catalunia

Alexandru şi Eugen Mocioni: Trec mere, trec pere, vine…

I. Popovici: Să nu o păţească şi ei ca altcineva, adică să le promită guvernul posturi mari şi, apoi, să se trezească numai cu promisiunile!

Alexandru Roman: Cel puţin procurorul de stat nu le va face proces de presă.

1869, noiembrie 30, Gura Satului: Când au plecat la Suez

Ex-deputatul Miron Călugărul a exclamat, cu ochii plini de lacrimi, şi a zis: O, Doamne, de ce nu m-a putut trimite pe mine la Bucureşti? Căci doar acolo voi putea afla o mitră vlădicească, ceea ce, în Ungaria şi Ardeal, am pierdut-o pentru totdeauna, prin Dietă.

Semi-deputatul Wlad: Cel puţin în România ar fi trebuit să trimită guvernul un nemeş, dacă a voit să-şi atingă scopul. Nimic nu va fi de toată treaba! (Gura Satului, Anul VII, nr. 39, Pesta, Joi 6/18 noiembrie 1869, pp. 153, 154).

1869, noiembrie 30, Gura Satului: Şi când s-au întors de acolo

1869, decembrie 8, Gura Satului: Amicii

1869, decembrie 8, Gura Satului: Amicii

1869, decembrie 8, Gura Satului: Amicii

1869, decembrie 16, Gura Satului: Compătimirea

1869, decembrie 16, Gura Satului: În dos şi în faţă

1869, decembrie 24, Gura Satului: O viziune vie

1869, decembrie 24, Gura Satului: O viziune vie

1869, decembrie 24, Gura Satului: O viziune vie


Victor Şutac, profesorul de imaginaţie

*

Din punctul meu subiectiv de vedere, profesorul sucevean de imaginaţie Victor Şutac merită acelaşi respect ca şi legendarul Ioan Nemeş sau vrednicul său părinte, regretatul universitar Ionel Şutac. Îi zic profesor de imaginaţie pentru că Victor Şutac nu predă doar o disciplină ştiinţifică, ci ştafete întru hăruire şi aflare de sine. Victor Şutac nu încredinţează taine ale ştiinţei, ci oferă ştiinţei elite viitoare, pe care doar el ştie să le identifice din vreme şi să le călăuzească.

*

Omul Victor Şutac împlineşte, astăzi, o jumătate de veac de existenţă. Sacerdotul Victor Şutac nu are vârstă, el este atemporal, inexorabil şi de-o vârstă cu vârstele care au nevoie de iniţieri şi beneficiază de ele la momentul oportun.

*

Prin profesorul Victor Şutac şi prin câţiva dintre prietenii lui, profesori şi discipoli, Suceava a fost poziţionată definitiv pe harta ştiinţifică a lumii, dar Victor (mi-i nepot de văr) pune mai mult preţ pe răsadurile care vor nutri viitorimea.

*

La mulţi ani, Victor Şutac, şi Dumnezeu să ni te ţie numai întru bucurie!


Premierea Seniorilor Scrisului Bucovinean

*

„Nu mai trăiesc două săptămâni: mor, Ion…”, mi-a zis Poetul Roman Istrati, ieri, prin telefon, cu voce măcinată de durere; nimic din rezonanţele metalice, pe care le cunosc de o viaţă, ci doar epuizare, o irosire, o topire de sine care-mi amintea de Radu Gyr şi de disperatele lui cuvinte: Pentru rănile mele nedrepte, / Eu, Doamne, te iert! Şi nu am mai fost, începând de ieri, decât neputinţă şi zădărnicie, deşi îmi doream din răsputeri să fiu măcar o boare de vânt care să răcorească fruntea Poetului. Fruntea lui Roman Istrati.

*

Ca să prind puteri, dimineaţă am scris un poem, în ritmicitatea şi, desigur, în spiritul minunatului „Talcioc” al tinereţii poetului Roman Istrati. Am apucat să-l public pe site înainte de a sosi Constantin Horbovanu, dar tot rămăsesem frunză în vânt. Horbovanu, cel mai odihnitor dintre toţi prietenii mei – cum îl definise fiică-mea, părea senin, luminos şi liniştit ca şi ziua care se aşezase pieziş între pământ şi cer. Nu părea să împartă cu mine sentimentul neputinţei.

*

*

La spital, în pavilionul durat de Franz Ritter Des Loges, l-am găsit pe Roman Istrati. Şedea întins în pat, cu perfuzii în mâna dreaptă. Arată bine şi, deşi s-a ridicat, ţinându-se de mâna mea, are glasul pe care îl ştiu: viguros, metalic, pus pe poante şi autoironii. Se bucură de prieteni, de prietenii lui de la Radio AS, de la JUPÂNU’. Ieri l-a căutat Sorin Avram, iar minunata Teodora Gâlcă nu-l scapă din ochi nici pentru o singură clipită. Roman Istrati nu e singur decât în faţa durerii, din ce în ce mai insuportabilă, dar şi pe seama ei glumeşte acid: „Dacă nu au morfină, să-mi dea altceva: cocaină, lsd…”.

*

*

Dintr-odată, văd o spaimă chinuindu-i pleoapele şi, când îi urmez privirile, îl zăresc pe Constantin Horbovanu lunecând pe spate, cu privire tulbure şi cu fruntea scăldată în sudoare rece. Abia apuc să-l prind şi, pentru că tocmai intrase o tânără asistentă cu perfuzia („Prânzul!”, cum glumeşte Roman Istrati), să-l aşez pe un scaun, ca să primească îngrijirile de urgenţă necesare. Iată, de fapt, ce era dincolo de seninătatea luminoasă de pe chipul şi din gesturile umoristului sucevean: o clocotitoare furtună lăuntrică a solidarităţii umane. Mai târziu, avea să-mi spună că s-a deschis pământul sub picioarele lui atunci când l-a văzut pe Roman Istrati ridicându-se cu sprijinul braţului meu. A trecut atât de puţină vreme de la lansarea cărţii „rusu’ moralist”, în 14 octombrie – în ziua naşterii lui Ciprian Porumbescu, şi astăzi… E om, e doar om şi Constantin Horbovanu, iar fiecare făptură umană nu poate duce pe suflet mai mult decât i-a fost ursit să poată duce.

*

*

Plecăm, pentru că trebuie să ajungem şi la Eugen Dimitriu. Aerul proaspăt îi face bine lui Constantin, deşi e uşor slăbit şi îi întind braţul, de câte ori avem de coborât sau de urcat nişte scări. Îi propun să-l conduc la domiciliu, dar refuză hotărât, pentru că misiunea noastră încă nu a fost dusă până la capăt. În două rânduri, mă sună Roman Istrati, ca să afle dacă şi-a revenit Constantin Horbovanu. A uitat de propria lui suferinţă. Poetul e tot poet.

*

*

Eugen Dimitriu, un tânăr scriitor de 95 de ani şi 38 de cărţi publicate, are biroul aglomerat cu manuscrise şi fişe. Cărţi, cărţi şi dosare stivuite cu corespondenţă cu alte somităţi ale culturii române. În tinereţe, datorită răutăţii omeneşti pururi pârâcioase, Eugen Dimitriu a fost victima torţionarilor bolşevici. Dacă nu s-ar fi smuls din mâinile lor şi, năvălind spre fereastra cu gratii, dinspre stadionul din Iaşi, nu ar fi strigat nepământeşte „Săriţi, că mă omoară, oameni buni!”, probabil că 38 de cărţi ar fi lipsit pentru totdeauna din patrimoniul de memorie românească.

*

Vioi, puternic şi cu o minte dinamică şi ascuţită, Eugen Dimitriu, deşi nu mai lucrează decât câte două ore pe zi, rămâne un reper statornic al culturii din acest nord de ţară moldavă. Îl preumblu puţin prin vremuri şi pentru că păşeşte entuziast pe potecile spiritului, capăt încredinţare că, dacă voi avea norocul să trăiesc, îi voi sărbători şi centenarul. Îmi va fi, atunci, alături şi Roman Istrati – eu presimt că se va face bine, că va birui nedreptatea destinului, iar premoniţia aceasta am trecut-o în programul pe 2018 al Centrului Cultural „Bucovina” drept carte de poezie, pe care Roman Istrati o va scrie cu siguranţă. Mai ales că a şi început-o, fără să-l dezamăgească vreuna dintre paginile de până acum.

*

Cât despre Constantin Horbovanu, care ne-a speriat astăzi atât de cumplit cu vulnerabilitatea sufletului lui plin de omenească dragoste de semeni, acesta, după cum am aflat, adineauri, sunându-l, nu doar că e bine, ci, după ce a împărţit premii altora, în timpul zilei, şi-a văzut, la ceas de seară, premiată de către Fundaţia Culturală a Bucovinei a doua lui carte de literatură umoristică:

*

*

Semn că bunul Dumnezeu întotdeauna întoarce înzecit binele făcut altora!


cântec pentru roman istrati

*

în piața mică, doar grădini captive,

iar în exilul dulce-amărui

numai poeții mai găsesc motive

să fie pe vecii ai nimănui

când verbele lor zac crucificate

pe lungile tarabe dimprejur

și mâinile-s atât de disperate

că nu găsesc în aură contur,

*

în piața mică fierbe vinul creț

și aburii se-ncolăcesc pe cer,

femeile uzate țin la preț,

iar mărul se transformă-n giuvaer

să nu repete vreun poet păcatul

și să nu muște bietul din destin,

iar nourii, de-a lungul și de-a latul,

ne pradă de tăcere și senin

*

să ne ajungă bezna, să ne strângă

de-amar și suflet, și de gânduri; cică

de ieri, de azi, au început să plângă

poemele uitate-n piața mică


Pagina 19 din 868« Prima...10...1718192021...304050...Ultima »