Dragusanul - Blog - Part 19

VIDEO: Reînvierea Cântecelor pierdute ale Basarabiei

De un an şi mai bine caut, prin bibliotecile naţionale din Franţa, Austria, Anglia, Turcia, România şi prin Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii, partituri ale cântecelor de odinioară ale Basarabiei, dar nu am găsit, pentru durata 1700-1890, decât 120 de partituri, dintre care profesorul şi muzicianul sucevean Petru Oloieru, cu baştina în Cotiujenii Hotinului, a ales două două seturi de câte 30 de cântece, pe care „Zicălaşii” le-au reînviat în câte două concerte ale fiecărui set melodic, fonotecate video. Pentru celelalte poate că vom găsi timp de fonotecare audio simplă (vioară-ţambal).

Sărbătorirea Basarabiei prin cântecele ei înseamnă, pentru zicălaşii Ion Drăguşanul, Petru Oloieru, Răzvan Mitoceanu, Adrian Pulpă, Narcis Rotaru şi Ionuţ Chitic, mai mult decât o îndatorare a sufletului: o închinăciune pe treptele templului neamului, conştient de sine, în Basarabia, mai mult decât oriunde altundeva.

*

*

*

*

*


atunci când stelei mele mă înclin

în crucea nopţii a zvâcnit vioara

şi cântecul l-am pus drept căpătâi:

cu florile ce-anunţă primăvara

m-au logodit ai mei întâi şi-ntâi

căci mă născusem mugur în derivă

pe crengile din bolţile cereşti

şi nu mi-a stat vreodată împotrivă

povestea vremuirii în poveşti

*

căci crucea nopţii deschidea o cale

spre crengile eternei învieri

şi mi-a ursit cu cântecele sale

să aparţin doar sfintei primăveri

ca să-i veghez până târziu altarul

de stele care-şi caută un trup

ca să ofere lumilor nectarul

din care-am învăţat cum să mă rup

*

şi-acum petală clipocind lumină

în nesfârşitul zărilor ce vin

aud puhoiul stelelor ce-nchină

atunci când stelei mele mă înclin


Spada genoveză a lui Ştefan cel Mare

Conform mărturiei genovezului Gregorio de Reza, consul la Caffa, din 18 ianuarie 1468, Ştefan cel Mare ar fi comandat „o spadă după obiceiul moldovenesc”, pe care urma să o facă, la Genova, meşterul Cristofor clopotarul. Medicul lui Ştefan era, în acel an, genovezul Zoane de la Cabella[2].

*

[2] Academia Română, Călători străini despre ţările române, Supliment I, Bucureşti, 2011, p. 18


Drumurile Împărăteşti

„De la luarea în stăpânire a Bucovinei, s-a construit un drum permanent de comunicaţie, între regiunea de aici, Transilvania şi Galiţia ( „Drumul Împărătesc” dintre Bistriţa şi Cernăuţi, prin Păltinoasa, Solca, Vicov – n.n.), pe o întindere de 35 de mile, la care au contribuit băştinaşii, cu munca şi cu cărăuşia, fără nici o despăgubire. Odinioară, nu se putea călători, din Transilvania, în Bucovina, decât călare, şi aceasta numai cu mare greutate; erai lipsit de orice adăpost. Acum, care încărcate cu bunuri pot merge încoace şi încolo; se găsesc, peste tot, case de poştă bine organizate şi se obţin foarte uşor, de la şeful de poştă, cai, numiţi de „Vorspann” („de deplasare” – n.n.), care costă, câte unul, 10 creiţari de fiecare milă. Numai în lunile de iarnă, zăpada cade în cantităţi mari şi, prin urmare, nu este recomandat să călătoreşti.

Marele împărat Iosif a fost acela, care a pus să se construiască, în anul 1783, o şosea, care, pornind din satul Prundu Bârgăului, în comitatul Doboka, dă posibilitatea călătorului, ce merge din Transilvania, în Bucovina, să facă, într-o singură zi, un drum pentru care îi trebuiau, înainte, şase zile”[1]. Numai că drumul împărătesc al lui Iosif al II-lea avea să se numească Şoseaua Franciscană, după numele împăratului care l-a inaugurat, obiceiul împopoţonării cu munca predecesorilor funcţionând şi astăzi, mai ales astăzi, în Bucovina.

*

[1] Călători, I, Supliment, pp. 156, 157


Drumul Tătarilor, Drumul lui Dragoş Vodă

Drumul „avea, la intrarea sa în munţii Bucovinei, două braţe: unul care începea la orăşelul Solca şi se urca, în sus, la Pietrele Muierilor, şi da în Sihliţă, de unde da în Târşiciori şi, apoi, ieşea în Poiana Mărului; iar celălalt braţ se începea de la satul Marginea, trecea, în sus, pe pârâul Şoarecului, până spre Pietrele Muierilor, da în Târşiciori şi, de aicea, ieşea, ca şi cel dintâi, în Poiana Mărului.

*

Din Poiana Mărului cobora în Craci, unde se întâlneşte Pârâul Poienii Mărului cu al Smidovaticului. De aicea, a apucat în jos, pe apa Dragoşei, a mers până în Zăvoaiele din Mijloc şi-a ieşit în Câmpul Dragoşei, iar de aicea a apucat, mai departe, pe Câmpul Dragoşei, alături cu Dragoşa, până cam spre revărsarea Dragoşei în Moldoviţa. De la Gura Dragoşei, a făcut în sus, pe malul stâng al Moldoviţei, până pe locul unde se află satul de azi Vatra Moldoviţei. De aicea, ieşea la oraşul de azi Câmpulung, de unde ducea, apoi, pe la Piatra Străjii, până ce da pe locul unde se află satul Pojorâta.

*

De la Pojorâta, începând în sus, ducea, apoi, mai departe, tot cam peste vârful munţilor, adică până la Piatra Sterpariului, nu departe de satul de astăzi Ciocăneşti. De aicea, se desfăcea, iarăşi, în două braţe, un braţ, de la Ciocăneşti, trecând apa Bistriţei, apuca muntele Suhard şi, de aicea, ducea tot pe Suhard, până aproape de Poiana Coşnei, nu departe de satul Coşna, apoi pe muntele Cucureasa, de unde scobora spre Rodna Nouă, în Ardeal, iar altul, de la Piatra Sterpariului, în dreapta, peste alte culmi de munţi, ducea în Maramureş”[1].

*

[1] MARIAN, SIMION FLOREA, Plaiul Tătarilor, în Tradiţii poporane române din Bucovina, Imprimeria Statului, Bucureşti, 1895, pp. 236, 237


Pagina 19 din 981« Prima...10...1718192021...304050...Ultima »