Dragusanul - Blog - Part 19

Dimineaţă, am fost la Dragomirna

Dimineaţă. pe când clopotele sunau viguros în difuzoarele bisericilor din Suceava, fără să le pese de poluarea fonică (şi nici autotăţilor), am decis să merg la Dragomirna, să văd cu ochii mei ce se întâmplă acolo, mai ales că mă cutremurase mărturia pictorului-martir Radu Bercea: „Plec cu un gust amar din acest colţ de rai, nu m-am aşteptat ca maica stareţă împreună cu subalternele sale să aibă un comportament execrabil faţă de turiştii străini, cât şi a celor veniţi din ţară”. Pe dreapta, între mine şi urmele copilului care am fost cândva şi care nu lipsea niciodată la sărbătorile de „Sub brazi”, un gard trainic şi fără de sfârşit, durat pe „banii papiştaşilor”, pe „ochiul dracului”, deci pe fonduri europene. De când s-a durat acest gard, nu am mai fost la Dragomirna, deşi, înainte de asta, veneam des, intrând pentru închinare chiar şi în camera călduroasă din corpul chiliilor, în care se ţin slujbele religioase în zilele prea friguroase de iarnă. Înainte de zăbrelirea împotriva noastră, îi fusesem alături regretatului Mihai Unguraşu, care a realizat, pe banii lui şi ai altor oameni de afaceri, convocaţi în Consiliul Judeţean Suceava de preşedintele Gavril Mîrza, aducţiunea cu apă şi grupurile sanitare necesare unui monument arhitectural atât de frumos.

Ajuns la Dragomirna, fără să mă intereseze litigiul funciar, care e de competenţa Justiţiei, văd două maşini scumpe, care blochează accesul pe o proprietate privată, precum şi un gard, tot cu „banii papiştaşilor” făcut, care va izola definitiv o proprietate, condamnând-o la soarta „omului Vineri”. Din postarea Artis,  distribuită în pagina mea de domnului Gabriel Todică, aflasem ce voi vedea: „Tabăra de pictură Ţara Fagilor din Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava / 09-14 iulie 2018 / Acţiunea în forţă a maicilor mănăstirii Dragomirna de a îngrădi teritoriul campingului, fără preaviz. Turiştii români şi străini prezenţi sunt (puţin spus) dezgustaţi. Dacă aceasta este imaginea creştinismului, nu prea văd mare diferenţă de practicile jihadiste islamice. Dacă la fel s-au purtat creştinii în cruciade, este lesne de înâeles de ce Orientul a ales islamismul. Oare nu învăţăm nimic din istorie?”.

Gardul nu are nici un sens, decât dacă stareţa voieşte să confişte şi drumul: o bandă de 2 m lăţime, stearpă dintr-un capăt în celălalt, nu înseamnă nimic sau, vorba lui Saladin, înseamnă totul. În părţile neterminate ale gardului sunt postate, pentru a bloca accesul în cealaltă proprietate şi, indirect, pentru a sechestra acolo turiştii români şi străini, două maşini scumpe şi o camionetă plină cu gunoaie (nu i-am putut vedea numărul de circulaţie): un Volkswagen metalizat, cu numărul de înmatriculare SV 07 JJE, şi cred că un Opel (nu mă pricep la mărci), cu numărul SV 82 KID.

 

Precum v-am spus, nu mă interesează conflictul funciar şi nici decăderea ortodoxiei până la un similar al politicului. Trec, decici, peste arţagul vulgar de lumesc al „mireselor lui Hristos” împotriva celuilalt latifundiar din zonă, trec peste prejudiciile de ele aduse României (o nemţoaică, sechestrată acolo, a sunat la Ambasada Germaniei). Şi mă întreb doar dacă legislaţia rutieră e valabilă şi pentru şoferii în sutane, iar dacă da, atunci ce păzesc poliţiştii de la rutieră, inclusiv cei din Mitocu Dragomirnei, de permit un asfel de incalificabil premeditat abuz?


Prieteni din lumea largă: Chotika Tarachokcharudech

De pe pagina ei de facebook, poţi afla doar că trăieşte în districtul Tha Mai, în oraşul Chanthaburi (Thailanda). Altceva nu mai povesteşte Chotika Tarachokcharudech despre sine, semn că trăieşte năzuinţe, că are o ţinută intelectual-creativă de anvergură şi că dezvăluieşte doar câte un strop din curgerea care o defineşte.

Harnic promotor al culturii neamului său, în special prin filmuleţe, unele adevărate documente, altele amuzante, Chotika Tarachokcharudech mi-a atras atenţia unei lumi minunate, dincolo de aparenţele facebook – de care ştiu să mă apăr, dar pentru că am exagerat cu precauţia, mi-au scăpat atenţiei oameni cărora le seamăn şi cu care înfrăţit a fost să mă nasc.

Înţelegând cum stau lucrurile, de la prietenul meu thailandez Chotika Tarachokcharudech, am înfiinţat rubrica „prieteni din lumea largă”, în care voi prezenta doar oameni cărora este de recomandat să le solicitaţi prietenia, pentru a beneficia de benefice schimburi de spirit şi de cultură. Câteva mostre de acest fel, în filmuleţele de mai jos:

*

https://www.facebook.com/MarvellousThingsByGenmice/videos/2122188601155369/UzpfSTEwMDAyMzM0NDE2NDI4MjoyNTI4MzMzNzIxNzE0NjY/?fref=ufi

*

.

سەیرە کاکە ڕەش چی دروست دەکاتنLike (Y) Kurd Niga

Publicată de Kurd Niga pe Sâmbătă, 16 Iunie 2018

*

Publicată de Cambo Realty pe Miercuri, 13 Iunie 2018

*


drept zidirea lui Iisus

Doamne, nu mai sunt biserici,

nu e loc de închinare

unde să ne afle sferici

scapărul din lumânare,

nu-s nădejdi şi nu e vis,

ci doar cel care ne minte

cum că Tu ai fost ucis

şi doar el ne e părinte

*

după spusa lui nu-s fiu

şi nici frate în lumină

ci doar rob într-un pustiu

unde spaima e deplină

şi doar biciul lui scrâşneşte

cu venin şi-ameninţare,

Doamne, rău ne asupreşte

făcând viaţa închisoare,

*

deşi viaţa-i darul Tău

împlinit în libertate

şi nu prăbuşire-n hău

şi în frici nemeritate,

de aceea dor îmi este

doar de ce există sus

după cum am prins de veste

drept zidirea lui Iisus


Ucideți-mă, dar nu mă umiliți!

Împotriva morții nu te poți ridica, dar împotriva umilinței e obligatoriu. Iar umilință nu înseamnă doar piedicile din partea vremelniciei, inclusiv a popândăilor lui Gheorghe Flutur, care, din exces de buzincurism, tropotesc și pe istoria, și pe spiritualitate românească veșnic vie (cântecul și dansul național), grăbindu-se să impună viziunile fistichii ale președintelui care nu admite să fie vreodată contrazis. Umilință înseamnă să nu lași mărturii, să nu făptuiești sau să o faci fragmentar, să intri în siajul de incultură a campaniei electorale fără de sfârșit a acestor ani. Ni s-a luat pământul de sub picioare – nu-i bai, pentru că și străinii proprietari ai lui au nevoie de brațe de muncă, măcar ca să îl facă să rodească; dar ni se ia și spiritul curat al neamului, se stânge cu nerușinare lumânarea și noi nu zicem nimic, nu scrâșnim și nu ridicăm sufletul pumn către ceruri. De ce? Din lașitatea comodității, din suficiența automulțumirii și, nu în cele din urmă, din spiritul de turmă al supraviețuirii. Pentru noi nu mai contează cum trăim, ci doar să supraviețuim. Și e trist, și e epuizant, și e cumplit de târziu.

*

Eu nu pot trăi așa, pentru că nici nu înseamnă trăire să-ți arunci sufletul în ignoranță, doar ca să te faci plăcut ăstora. Pentru mine a trăi înseamnă să te bați, ca să-ți meriți pământul pe care stai – cum îndemna regretata Elena Greculesi. Pentru mine viața înseamnă o înșiruire de încercări, cărora trebuie să le faci față; păcat doar că, pentru a izbuti să îmi duc responsabilitățile până la capăt, trebuie să stau mereu cu parul în mână.

 


cu roua să-i aduni, Iisuse!

când văd prin ierbi înrourate

desculţe tălpi din vremuri duse,

aştept să le aduni pe toate

sub rana rănilor, Iisuse,

şi-atunci când poate s-or prelinge

pe lemnul crucii de povară

doar munţii cei cărunţi vor strânge

păşirea de odinioară

*

ca s-o aştearnă pe o masă

cu manuscrise şi cu cărţi

pe care umbra mea o lasă

atunci când pleacă-n alte părţi

să-mi cate şi să-mi afle trupul

din care zilnic s-a desprins,

în prea înalt se-aude lupul

şi tăinuitul necuprins

*

îmi cheamă umbra, s-o dărâme

sub dansul unor rădăcini

ce-au izbutit să mă amâne

rătăcitor printre străini,

cumplită-i lumea cu vrăjmaşi

la pândă-n veacuri suprapuse,

prin iarbă trec desculţii paşi

cu roua să-i aduni, Iisuse!


Pagina 19 din 1.010« Prima...10...1718192021...304050...Ultima »