Dragusanul - Blog - Part 19

Bucovineni dispăruţi pe fronturile Austriei (V)

Ősterreichische Nationalbibliothek Zerstörtes Bauernhaus Michalcze 22 nov 1915

 

Câte poveşti de dragoste nu s-au mai trăit până la capăt, cât alean prin brazdele străinătăţii, în care s-au contopit trupurile tinerilor bucovineni! Câtă suferinţă, căreia îi suntem datori cu un dram de pioşenie!

 

Ősterreichische Nationalbibliothek Zerstörtes Bauernhaus Michalcze 22 nov 1915

 

Jacob a lui Dimitrie Onufreiciuc, din Voloca, născut în 1885, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, făcând parte din Regimentul 22, se afla pe frontul rusesc. În toamna anului 1914, a fost prins şi internat, în vremea din urmă, în Skotowate, judeţul Bachmut. Acolo să fi murit în iunie 1917, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Veronicei a lui Jacob Onufreiciuc, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Ion a lui Onufrei Morgoci, din Boian, a fost deportat de către ruşi, cu ocazia retragerii lor, la Rusia şi a ajuns internat la Smolinsc. Acolo să fi murit, în iunie 1918, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Paraschivei a lui Vasile Morgoci, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Zaharia Thiele, născut în 1876, în Cernăuţi, a fost, cu ocazia mobilizării generale, înrolat la oaste şi, în martie 1915, a căzut cu garnizoana Pşemisl în prinsoare. El ajunse, cu mai mulţi cernăuţeni, în Taşchent, într-o tabără de prizonieri, unde s-a îmbolnăvit şi să fi murit la 17 sau 19 iunie 1915, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Evei Thiele, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

George Palahniuc a lui Ioan, născut în 1877, în Chiseleu, şi-a început, în anul 1914, serviciul militar la Regimentul 41 şi a plecat în câmp. În luna decembrie 1914, sta la Rarancea, de unde a venit şi ştirea cea din urmă. Acolo să fi murit la 19 ianuarie 1915, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se întrumează, la cererea Vasilenei Palahniuc, născută Andrieţ, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Franţ Dutchevici, în vârstă de 24 ani, născut în Mielnica, a fost, cu ocazia mobilizării generale, în anul 1914, înrolat la oaste şi a plecat în câmp. În luna mai 1915, a primit soţia cea din urmă ştire de la bărbatul ei. După cum adeveresc martorii, conform ştirii din partea Crucii Roşii şi conform cuprinsului listelor celor căzuţi în război, susnumitul să fi căzut în luna mai 1915, în regiunea Melnica. Fiind de presupus probabilitatea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Elenei Dutchievici, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Hersch David, născut în 1869, în Sadagura, a plecat, în 15 februarie 1915, la Leov, spre a fi înrolat în Regimentul 22. După aceea, a călătorit la Brűnn, unde s-a îmbolnăvit şi a fost primit în spitalul de rezervă din Brűnn. Acolo să fi murit, la 3 mai 1917, după ştirile telegrafice ale spitalului acestuia şi după cum adeveresc martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Esterei David, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 47, Cernăuţi în 24 Iulie nou 1919, pp. 4 şi 5).

 

Jucica Nouă, în 1915

 

Ilie Harasim Lukianu, din Rarancea, născut în anul 1890, a mers, în anul 1915, cu Regimentul de Ţintaşi Nr. 22, compania 9, în foc contra Rusiei. După cum afirmă martorii, el să fi căzut, în 10 septembrie 1915, la Poczaje (Polonia Rusască). Fiind deci probabil că a murit, se îndrumează, la cererea soţiei, Sandală Harasym, născută Bileka, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 35, Cernăuţi în 3 Iunie nou 1919, p. 4).

 

Nicolai Waskiwczuk a lui Vasile, din Camena, născut în 1884, în august 1914 a fost înrolat, cu prilejul mobilizării generale, în Regimentul nr. 22 de Ţintaşi, compania 1, şi cu această trupă a participat la luptele contra Rusiei. După cum afirmă martorii, el să fi picat, în 21 octombrie 1914, la Stryj, în Galiţia. Fiind deci posibilitatea dată că numitul a murit, la propunerea Domnichei Waskiwczuk, născută Czerniawski, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Amfilochie Bucătar, născut în 1880, servitor la Comitetul Ţării în Bucovina, a fost mobilizat, la 1 august 1914, ca miliţian la Regimentul 22 şi, în septembrie 1914, fu prins de ruşi şi internat în lagărul Zolotaja Orda, cercul Taşkend, în Turkestan. Acolo să fi murit, după cum atestă martorii, la începutul lui martie 1916. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Ana Bucătar, născută Balas, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Adam Gerber, născut în anul 1875, în Cernăuţi, a fost mobilizat, în august 1914, ca caporal la Regimentul nr. 22 de Miliţieni şi a mers cu regimentul în câmp. În 23 august 1914, să fi picat, după cum afirmă martorii, în lupta de la Rarancea. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Josefina Gerber, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 36, Cernăuţi în 6 Iunie nou 1919, p. 7).

 

Istenia Insteniuk, născută Kaczurek, din Boian, a fost transportată, în anul 1915, de duşman la Rusia şi internată în Tarfor, guvernământul Astrahan, la un loc cu alţi boianeni. Ea să fi murit în acest loc, după cum afirmă mai mulţi martori, în 30 iulie 1918. Prezumându-se ca va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea fiicei ei, Alexandra lui Teodor Isteniuk, procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute”.

 

Adolf Schreier, lăcătuş în Cernăuţi, născut în anul 1884, a fost mobilizat, în august 1914, şi a plecat cu Regimentul său de Miliţieni nr. 80, în anul 1915, la câmp. Numitul să fi picat, după cum afirmă martorii, în iulie 1915, în lupta de la Wielkolas, în apropiere de Brest-Litowsk. Presupunându-se că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Friderica Schreier, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Ilie a lui Ioan Hnatiuc, născut în 1887, în Clocucica, a fost înrolat. Cu prilejul mobilizării generale, la Regimentul nr. 22 Ţintaşi şi a plecat cu el la câmp, şi să fi picat, după cum afirmă martorii, cam pe la 20 decembrie 1914, în apropierea Tarnovului. Presupunându-se că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei lui, Paraschiva Hnatiuc, născută Şcurei, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Ioan a lui Anton Zenka, din Cotul Ostriţei, a fost înrolat, cu prilejul mobilizării generale, şi a plecat, cu regimentul său, la câmp. În staţiunea Strilcze, după cum afirmă mai mulţi martori, să fi murit în 14 sau 15 septembrie 1914. Presupunându-se că va fi aflat moartea, se intrumentează, la cererea soţiei sale, Alexandra Zenka, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 20, Cernăuţi în 20 Mai nou 1919, p. 3).

 

Gallica, Le Miroir 25 aprilie 1915: Infirmierii austrieci părăsesc Przemysl

 

Ilie Serhej al lui Ioan, născut în 1877, gospodar în Bahna, districtul Vijniţei, a plecat, cu prilejul mobilizării generale, la Regimentul 36 de Miliţieni şi a participat la luptele din Polonia rusească. Aici să fi fost prins de ruşi, după cum afirmă martorii, să fi fost internat în Erhet, guverământul Perm, şi acolo să fi murit, în aprilie 1915. Presupunându-se că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Eufrosina Serhej, născută Kordiak, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Apolonia Truszynski, gospodină din Boian, a fost, cu ceilalţi boianeni, transportată de ruşi la Rusia, în primăvara anului 1916, şi să fi murit, după cum atestă mai mulţi martori, în Basmacovca, gubernia Astrahan, în 3 octombrie 1916. Presupunându-se că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea fiicei sale, Ludowika Skromeda, născută Truszynski, procedura pentru adeverirea morţii celei dispărute”.

 

Nicolai a lui Ilie Vaipan, gospodar din Boian, a fost transportat, în primăvara anului 1916, cu toată populaţia din Boian, de către ruşi în Rusia. Mai mulţi martori confirmă că el a murit în gubernia Saratow. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea Domnichii a lui Ilie Vaipan, gospodină din Boian, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Friedrich a lui Friedrich Rundzer din Roş, născut în anul 1882, a fost înrolat, cu prilejul mobilizării generale, în Regimentul nr. 22 de Ţintaşi şi a participat la luptele contra Rusiei. În septembrie 1915, a fost prins şi dus ca prizonier în Rusia şi, la urmă, internat în Orsety, guvernământul Czerniew. Aici, după cum afirmă martorii, să fi murit, în 11 ianuarie 1917. Presupunându-se deci că va fi aflat moartea, se îndrumează, la cererea soţiei Margareta Rundzer, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

„La propunerea doamnei Iona a lui Nichifor Ungur din Valea Putnei, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Nichifor a lui Gheorghe Ungur. Doamna Iona Ungur susţine că soţul ei, Nichifor Ungur, a murit în anul 1914”.

 

„La propunerea doamnei Maria Nicolaiescu din Costişa, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Iftemie a lui Ioan Nicolaescu. Doamna Maria Nicolaiescu susţine că soţul ei a murit în anul 1915”.

 

„La propunerea doamnei Caterina Iurescu din Frătăuţii Vechi, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Simion Iurescu. Doamna Caterina Iurescu susţine că soţul ei, Simion Iurescu, a murit, în toamna anului 1916, la Câmpulung”.

 

„La propunerea doamnei Panoria Pichon din Frumoasa se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Gheorghe a lui Costan Pichon. Doamna Panoria Pichon susţine că soţul ei, Gheorghe Pichon, a murit în anul 1917” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 30, Cernăuţi în 24 Mai nou 1919, pp. 4-6).


vremea încă se perindă

 

drumu-i lung şi cai în tropot

de la capăt până-n scapăt

au făcut cumva să capăt

numai dangătul de clopot,

doar ecoul unor munţi

care-mi cântăresc destinul,

fierbe-n cupe aprig vinul

răstignirilor pe frunţi

 

şi-atunci, suflete, ţi-i sete

şi goleşti scrâşnind paharul

să-ţi întunece amarul

clipele tot mai încete

presurate ca nisipul

de sub brazdă până-n cer

şi nu afli vreun mister

să-ţi mai împrumute chipul,

 

dar zăreşti pe zarea zării

nişte păsări cum se zbat

ba ispită, ba păcat

pentru jertfa depărtării

şi nu-ţi pasă, cai colindă

prin copacii arşi de brume,

încă e tristeţe-n lume,

vremea încă se perindă


1913: Prelegerea lui Ion Nistor la Câmpulung

Ion I. Nistor

 

„Evenimentele care au urmat le avem cu toţii încă prea proaspăt în memorie, încât să fie nevoie de a le releva în cadrul acestei conferinţe. Şi aceasta cu atâta mai vârtos, cu cât am ajuns la hotarul unde se mântuie istoria şi începe politica militantă. Şi apoi nici nu este iertat de a forţa istoria să se pronunţe asupra unor fapte şi împrejurări care se găsesc încă în deplină fermen­taţie. După ce patimile politice se vor fi potolit, abia atunci istoria va fi în măsură de a-şi da verdictul său irevocabil. Din aceste motive, să-mi fie deci permis de a mă opri aici, fiindcă nici nu ne-am întrunit astăzi în adunare politică, pentru a ne oţărî su­fletele, ci în adunare culturală, pentru a ni le primeni şi a ni le înălţa şi pentru a trage din trecut învăţăminte folositoare pentru prezent şi viitor. Am văzut cum au evoluat la noi ideile politice, de la încorporare încoace. La început, eram noi singura naţiune politică în ţară, de aceea politica noastră era absolut iden­tică cu politica ţării. A face politică bucovineană în­semna, pe vremea aceea, a face politică românească. Cu întărirea elementului străin în ţară, se născu însă o deosebire tot mai esenţială între bucovinism şi românism. Bucovinismul ajunse, de pe la anul 1860, încoace, un termen colectiv, care cuprindea toate neamurile locuitoare în Bucovina, nu numai pe români, ca odinioară. Această diferenţă n-a fost băgată în seamă de autonomiştii şi centraliştii noştri. Ei con­tinuau să facă politică teritorială sau provincială, pe când datorinţa lor, ca reprezentanţi ai românilor, era de a face politică naţională. Ei uitaseră cu desăvârşire că, într-o casă cinstită, se face deosebire între cei de casă şi musafiri. Ei nu băgară de seamă că, sub masca bucovinismului, musafirii se răsfăţau ca stăpâni şi se deprinseseră a trata pe cei de casă ca pe slugile lor. Noi deschidem, pe banii noştri, un liceu gr. or. la Suceava şi cerşim, apoi, 20 de ani de-a rândul, ca să ni se îngăduie pe lângă el clase paralele române. Aceasta e numai o pildă, care ilustrează de minune atitudinea noastră politică. Bucovinismul adevărat ar fi trebuit să se mani­festeze în apărarea aprigă a caracterului românesc al acestei ţări, precum au făcut-o polonii în Galiţia. Numai aşa înţeles, buco­vinismul ar fi avut rost. Târziu, pe la anii 1880, se treziră intelec­tualii români, cunoscură primejdia doctrinei bucoviniste, pro­fesată, de la 1861, încoace, de conservatori şi-i declarară război. Războiul acesta ţinu 12 ani, de-a rândul, până ce ruptura între con­servatori şi guvern, pe timpul guvernorului Pace, îl molcomi pentru o vreme. Înţelegerea însă nu ţinu mult, fiindcă conser­vatorii, împăcându-se din nou cu guvernul, intrară iarăşi în apele politicei lor bucoviniste. Abia avântul pe care ideea naţională îl luă, pe vremea lui George Popovici şi Iancu Flondor, îi dezlipi iarăşi, pentru o vreme, de guvern. În momentul hotărâtor, ei părăsesc însă pe naţionalişti şi încheie pactul cu Bourguignon. Persoanele care susţineau aceasta luptă contează puţin, prin­cipiile în numele cărora luptau ele e de interes pentru noi. Principiul naţional se bătea cap în cap cu cel cosmopolit. Primul se rezema pe popor, celalalt pe graţia şi sprijinul guvernului. Principiul naţional a trebuit să învingă, fiindcă se întemeia pe drept şi dreptate, şi fiindcă izvora din adâncimile sufleteşti ale neamului nostru, din acele adâncimi unde se zămis­lesc forţe pe care nici o putere din lume nu le va putea frânge.

 

Ion Nistor, Universul 1938

 

După ce am desfăşurat înaintea ochilor domniilor voastre tabloul posomorât al acestor lupte, să vedem, acuma, ce învăţăminte putem trage din ele. Din cele înşirate mai sus, ne-am putut uşor convinge că politica urmărită, de la 1861, încoace, pe te­meiul bucovinismului, a fost contra intereselor noastre na­ţionale şi culturale şi că ea ne-a pricinuit daune nespus de mari. Din această neclintită convingere, trebuie să se desprindă hotărârea noastră de a combate, cu toată energia, reminiscenţele acestei po­litice dăunătoare şi a griji ca ea să nu se mai încuibe în rândurile noastre. O altă învăţătură, pe care o putem trage din trecut, este că numai răzimându-ne pe propriile noastre puteri ne vom putea apăra şi recuceri drepturile ce ni se cuvin în această ţară. Nici graţia guvernului, nici alianţa cu străinii nu ne vor da ceea ce cerem, dacă noi nu vom fi destul de harnici de a ni le lua cu puterile noastre proprii. Asupra drepturilor unui neam nu se negociază nici cu guvernul, nici cu partidele politice străine. Drepturile aceste sunt sfinte şi inalie­nabile şi se pot cuceri numai de cei ce sunt vred­nici de ele. Nu vom ajunge la izbândă prin com­promisuri, pacte, alianţe şi altele, ci prin munca colectivă a neamului întreg, care trebuie să fie conştient de ceea ce poate şi de ceea ce voieşte.

 

În sfârşit, ultima mare învăţătură, pe care ni-o dă trecutul, este că numai uniţi putem avea un rost în politica ţării acesteia. Dezbinările între autonomişti şi centralişti, apoi între bătrâni şi tineri sau conservatori şi naţionalişti, au dăinuit, între 1861-1900 necontenit. În răstimpul acesta, vedem că, de câte ori românii se apropiau şi se împăcau, postulatele lor erau băgate în samă. Aşa, la 1881, când ni s-au încuviinţat clase paralele, pe lângă liceul de la Suceava, şi Congresul bisericesc, aşa la 1892, când am răsturnat pe guvernorul Pace, aşa la 1898, când am dobândit gimnaziul utracvist de la Cernăuţi. Câtă vreme eram însă dezbinaţi, toata lumea îşi bătea joc de noi şi peste dorinţele şi interesele neamului nostru se trecea la ordinea zilei. Dară, până la 1902, această dezbinare se întemeia cel puţin pe principii, ideea naţională bătându-se cap în cap cu cea cosmopolită.

 

Alois Ziegler loggo Salutări din Câmpulung – Colecţia Vasile Ursache

 

De la 1902, încoace, nu putem susţine nici aceasta. Mişcarea de­mocrată n-a părăsit niciodată principiul naţional, ea nu s-a ră­tăcit nicicând în apele democratismului internaţional. Democraţii noştri rămaseră pe baza ideii naţionale, cucerită cu atâtea jertfe de naţionalişti, în luptă crâncenă cu conservatorii bucovinişti.

 

Fapt este că o deosebire principială între democraţi şi naţionalişti nu există, de vreme  ce ambele partide se manifestează pe bază naţională. Nu principiile sunt deo­sebite, ci tactica şi felul de agitaţie al unora şi al altora.  Aşa fiind, lupta între naţionalişti şi democraţi ni  se prezintă ca o luptă de rivalitate personală, ca luptă de interese, luptă pentru putere, având la baza ei deviza: „De ce tu, şi de ce nu eu?”. Dovada cea mai bună pentru aceasta ni-o dau desele împăcări, care s-au făcut cu mare uşurinţă, între căpiteniile unora şi ale altora, împăcări care tot aşa de uşor se desfăceau în fata alegerilor sau când conducătorii nu se puteau înţelege asupra unor chestiuni de natură particulară. Atunci, lacrimile văr­sate la împăcare se uscau şi îmbrăţişările obişnuite la astfel de ocaziuni erau uitate, şi lupta începea din nou, cu înverşunare şi mai mare decât înainte, scormonind patimi potolite şi demoralizând poporul în modul cel mai detestabil.

 

Aceasta însă nu e politică serioasă, ci un joc frivol cu cele mai scumpe şi mai sfinte interese ale neamului nostru. Duşmăniţi până la cuţite, propagatorii acestei politici se aliază cu duşmanii noştri etnici şi economici sau se închină până la pământ înaintea cârmuirii. Şi isprăvile acestea, patronate de o anumită presă, care nu-şi cunoaşte menirea, nu se fac pentru apărarea limbii, pentru delăturarea utracvismului, pentru încura­jarea şcolilor particulare în comune periclitate, pentru scutirea bisericii contra atacurilor pe care ea are să le îndure, nu ca să se îm­piedece puhoiul disperaţilor care fug peste Ocean cu toiagul în mână – singura amintire din mândra ţară a fagilor, ci dimpotrivă, toate aceste alianţe şi închinăciuni se fac numai cu scopul de a răsturna pe unii din poziţiunile lor înalte şi bănoase, pentru a ridica pe alţii în ele.

 

Câmpulung Moldovenesc, în 1918

 

Duşmănia din sânul unui neam, înăsprită prin amestecul străi­nilor nechemaţi, a săpat groapă falnicei Polonii de odinioară. Duş­mănia internă a frânt puterea Turciei moderne, aruncându-o, ca pe un buştean putred, la picioarele slugilor sale de odinioară. Aceleaşi miasme de putregai se simt şi în tabăra noastră. Pe când neamuri mai înapoiate în cultură decât noi, precum sunt bulgarii, sârbii şi grecii, au avut tăria sufletească de a se avânta până la culmile acelei înălţimi morale, care le-a înarmat braţul pentru dezrobirea fraţilor şi i-a îndemnat să-şi verse sângele pentru întru­chiparea idealului lor naţional, noi, epigonii bicisnici ai unor generaţii mari, ne sfâşiem în lupte fratricide, fără spirit de jertfă şi fără ideal, ca vai de noi. Glasul unui neam răsună din versurile poetului Nicu Dracinschir mustrându-ne cu asprime: „N-avem credinţă, nici avânt, / tăria zilelor trecute, / n-avem nici fapte nici cuvânt, / ci numai lacrimi mute”.

 

Şi dacă nu vom găsi încă destulă vlagă în noi, ca să dăm în lături pe cei ce-şi răzbună patimile şi ura lor personală pe socoteala neamului, şi dacă şi mai departe vom privi cu aceiaşi nepricepere şi nepăsare la toate cele ce se petrec de ani de zile în dauna neamului nostru, atunci, de bună seamă, ne vom îneca ca nişte netrebnici în lacrimile noastre proprii.

 

Port din Câmpulung Moldovenesc

 

Posomorât e orizontul ţării noastre. Propăşirea noastră na­ţionala stagnează pe toată linia. Pe zi ce merge, pierdem tot mai mult teren de supt picioare. Clădirea noastră naţională se clatină din temelie şi e grav ameninţată de a se prăbuşi. Dară să nu desperăm! Şi celor morţi le înfigem crucea nădejdii mântuitoare pe mormânt. E postul mare. Să ne îndreptăm gândul cătră Dum­nezeul străbunilor noştri, care a adumbrit steagul lui Mircea la Rovine, care a oţelit braţul moldovenilor la Răsboieni, care a lu­minat mintea lui Mateiu Basarab şi Vasile Lupu, care a îndemnat pe Cuza la dezrobirea ţăranilor şi care a dăruit izbândă armelor româneşti în şanţurile de la Plevna, către acest Dumnezeu bun şi mare cu lacrimi fierbinţi să ne rugăm ca, în aceste clipe de grea cumpănă pentru neamul românesc din Bucovina, să se îndure de noi, să ne potolească patimile politice, să ne scutească de urgia nefastului politicianism de astăzi şi să ne unească într-o singură tabără naţională, în care să nu se găsească nici naţionalişti, nici democraţi, nici conservatori, nici liberali, nici clericali, nici anticlericali sau cum se vor mai fi chemând unii sau alţii, ci numai simpli români, cinstiţi, destoinici şi muncitori, care doresc să-şi servească neamul cu jertfă şi abnegaţiune, cu dragoste şi în bună înţelegere” (Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Anul II, Nr. 18, Cernăuţi 24 aprilie 1913, pp. 277-281).


Bucovineni dispăruţi pe fronturile Austriei (IV)

 

Continuu publicarea listei eroilor ale căror nume nu pot fi regătite săpate în piatra monumentelor sau grafiate în paginile monografiilor locale, datorită faptului că au dispărut pe fronturile Austriei, iar moartea li s-a constat târziu, prin decizii ale instanţelor, la cererea moştenitorilor, care, fără declararea morţii lor, nu puteau intra în stăpânirea legală a proprietăţii. Este o ironie a istoriei să mori pentru ţărişoara ta, iar ea să te ignore, să nu-ţi recunoască niciodată sacrificiul şi să nu ţi-l onoreze, decât prin sintagma eroului necunoscut.

 

1917, decembrie 17: Kaiser Karl an der Ostfront. Foto: Heinrich Schuhmann

 

Ilie a lui George Struţ, născut în 1878, în Mihalcea, a intrat în anul 1914 în Regimentul 22 şi cu dânsul s-a dus la câmp. De atunci n-a sosit nici o ştire de la dânsul. În vinerea Patimilor 1915 să fi picat într-o luptă, la Lupinka, în Carpaţi, după cum confirmă camarazii lui. Deoarece e de presupus probabilitatea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Domnicei a lui Ilie Struţ, procedura pentru declararea morţii”.

 

Ioan Rizun a lui Vasile, născut în 1884, în Zămoşti, a fost, în 1914, înrolat la oaste (Regimentul 22 Infanterie) şi a plecat îndată pe câmpul de luptă. Prin noiembrie 1914, se afla înaintea Ivangorodului, unde să fi murit în aceeaşi lună, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Elenei Rizun, născută Neissan, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Dimitrie Hlibka, născut în anul 1887, în Mămăieştii Noi, în 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat (Regimentul 41 de Infanterie) şi a luat parte la luptele în contra Rusiei. De la finea lui august 1914, nu e nici o ştire despre dânsul şi de atunci e dispărut. Deoarece e de presupus că e dată probabilitatea legală a morţii, la cererea Mariei lui Dimitrie Hlibka, se îndrumează procedura pentru declararea morţii”.

 

George Missikiewicz a lui Anton, născut în 1887, în Mega, în august 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat (Regimentul 22 de Infanterie) şi cu regimentul acesta a plecat în câmp. În februarie 1915, să fi fost nimerit, prin o puşcătură, mortal şi să fi murit. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Missikiewicz, născută Tokar, procedura pentru adeverirea morţii”.

 

Ioan Klepacz a lui Vasile a lui Nicolai, născut în 1889, în Lujeni, a fost înrolat în 1915 la oaste (Regimentul 24 de Infanterie) şi a mers, în vara anului acestuia, la frontul italian; la 10 noiembrie 1915, s-a îmbolnăvit în tranşeu şi a fost dus în casa de marozi din Madrica. Aici să fi murit la 11 noiembrie 1915, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Vasile Klepacz a lui Nicolai, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

George Ucraineţ a lui Ştefan, din Jucica Nouă, născut în anul 1879, a fost, în anul 1915, deopotrivă cu alţi locuitori din Jucica, deportat la Rusia şi internat la Charcov. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Alexandrei Ucraineţ a lui George, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 57, Cernăuţi în 20 August nou 1919, pp. 3, 4).

 

Lazar Klain a lui Ilie, născut în Mămăieştii Vechi, a fost înrolat, în anul 1914, în Regimentul de Infanterie nr. 41 şi a plecat îndată pe câmpul de luptă. La scoborârea din vagoane, în Zaleszczyki, a sărit el jos din vagon aşa de rău că şi-a atras o boşorogeală gravă. Chiar în aceeaşi lună, adică pe la mijlocul lui august 1914, să fi murit el, în urma acestei nenorociri şi, de atunci, lipseşte orice ştire despre dânsul. Fiind deci probabilă prezumţia legală a morţii, se îndrumează, la cererea Raiftei Klain, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”.

 

Josef Kullman a lui Josef, născut în anul 1890, în Cernăuţi, a fost înrolat, în august 1914, cu prilejul mobilizării generale, în Regimentul de Infanterie Teritorială nr. 36 şi a plecat, apoi, cu regimentul acesta pe câmpul de luptă. Soţia sa a primit ultima ştire de la dânsul cu data din 9 septembrie 1914. De atunci, încoace, lipseşte orice veste despre dânsul şi soţia sa a primit un răspuns, de la „Crucea Roşă”, că bărbatul ei e dispărut din septembrie 1914. Fiind deci probabilă prezumţia legală a morţii, se îndrumează, la cererea Gertrudei Kullman, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”.

 

Ştefan Spetko Ostafiu, născut în anul 1893, în Rostochi, a fost înrolat, în anul 1914, în Regimentul de Infanterie nr. 24 şi a plecat, apoi, cu regimentul acesta, pe câmpul de luptă. În prinsoarea ruşilor ajunse, în anul 1917, până la Kiew, unde a lucrat la o fabrică de fier. Acolo a avut un accident nenorocos, în luna lui octombrie 1917 şi să fi murit, în urma leziunilor îndurate, în aceeaşi lună, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Calinei Spetko Stefaniw, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 58, Cernăuţi în 23 August nou 1919, pp. 3, 4).

 

Alexandru a lui Alexandru Jutiş, născut la 1875, în Ostriţa, a fost înrolat, în 1914, la oaste (Regimentul 24) şi a plecat la război. În luna mai 1917, se afla pe frontul italian şi să fi picat la 20 mai 1917. De atunci nu s-a mai primit nici o ştire de la dânsul. Fiind deci cazul de prezumţie legală a morţii, se îndrumează, după cererea Veronicei Jutiş, născută Pridie, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”.

 

Mihail Tocar a lui Teodor, născut în Camena, la 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat (Regimentul 41) şi, la 23 august, în lupta de la Rarancea, fu grav rănit. La 24 august 1914, să fi murit într-un spital din Cernăuţi, după cum confirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Catrinei Tocar, procedura pentru adeverirea morţii celui dispărut”.

 

Vasile a lui George Ostaficiuc, din Volcineţ, la anul 1914, cu ocazia mobilizării generale, a fost înrolat şi a plecat la război. În timpul din urmă, în anul 1915, a servit el la col. T. S. I. V. grad. 6/II comp. 17. În octombrie 1915, să fi picat la trecerea unui râu. Fiind deci caz de prezumţie legală a morţii, se îndrumează, la cererea Mariei Ostaficiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 59, Cernăuţi în 27 August nou 1919, p. 7).

 

Ioan Cudzik a lui Vasile, născut la 1885, în Cernăuţi, în 1914 a fost înrolat la oaste (Regimentul 22) şi a plecat la război. De la începutul lui ianuarie 1918, n-a dat nici o ştire despre dânsul. Asupra unei întrebări la Comandamentul Regimentului, acesta a comunicat că numitul a picat, la 10 ianuarie 1918, pe frontul italian. Fiind deci caz de prezumţie legală a morţii, se îndrumează, la cererea Paraschiţei Cudzik, procedura pentru declararea morţii celui dispărut” (Monitorul Bucovinei, Fascicula 60, Cernăuţi în 30 August nou 1919, pp. 5 şi 6).


Vasile TĂRÂŢEANU: The Inquisitor to the Poet

 

You shall be burnt alive at staple

along with your circles, all,

I mean-n… your poems…

 

Give up, your poems!

 

Swear

that all you have been claiming is not true,

that a sweet basil wisp

is not lucky love’s blossom,

and dew

will not be dawn tears

as well as perfume

will not be the zodiacal sign of flowers and

the daring will not be

the lion-hearted

and that your parents will not be your parents…

Your parents are not your parents…

 

Endless is this staple,

mother.

(Traducerea: Ioana Carp)

 

La mulţi ani, Domnule Poet,

şi Dumnezeu să vă ţie

numai întru bucurie!


Pagina 19 din 1.139« Prima...10...1718192021...304050...Ultima »