„Munţi glorioşi, solemnă furtună, Bucovina”
Dintotdeauna „dulce Bucovină”, şi datorită frumuseţii sale cereşti, dar şi pentru că „românii ştiu prea bine că ţărmurile” sale „de multe ori pe Ştefan cel Mare-au legănat”, a beneficiat de o pioşenie lirică inconfundabilă, mereu dublată de încrederea şi nu doar de speranţa că „un viitor de aur e scris în cartea”[1] sa. De regulă, i se atribuie lui Vasile Alecsandri sintagma „dulce Bucovină”[2], deşi o folosise, în 1848, şi Gheorghe Sion, „dulce Bucovină” însemnând, probabil, un apelativ obştesc, preluat din lirica populară locală, al tinerilor revoluţionari moldoveni, care au beneficiat, în acei ani, de ospitalitatea bucovineană a boierilor Hurmuzachi.
În general, exceptând poemele lui Eminescu, lirica închinată nordului românesc al Moldovei este una ocazională şi adesea facilă, în ciuda construcţiilor alegorice cu repere legendare şi, de bună seamă, mistice, precum „sfânt lăcaşul de la Putna”[3], „loc de rugi ales”[4], în care „Icoana lui Ştefan veghează / Senină din vremuri străbune”[5], transformând întreaga Bucovină într-un adevărat „leagăn de eroi”[6], mitizarea trecutului modelând şi prezentul continuu al Bucovinei, pentru că „aici, în Bucovina, luceferii niciodată nu se sting!”[7], pentru că „se prelungesc în umbrele copilăriei / odăjdiile asfințiturilor bucovinene”[8] („au întomnat miresmele în Bucovina”[9]), conferindu-i celei mai cântate dintre toate provinciile româneşti statutul de „pământ de ţărani şi poeţi!”[10], în care crezul existenţial se exprimă simplu: „Fără tine n-avem ţară, / Bucovină, Bucovină”[11].
La Eminescu, întâlnim, într-o adevărată invocaţie cosmică, apelativul „frumoasă Bucovină”[12], dar şi „dulce Bucovină” ca o vibraţie selenară a necuprinsului, în care se înveşniceşte „Bucovina mea” [13], având ceva din delicata şi mângâietoare tăcere a ninsorilor calme de Crăciun, într-o epocă în care se producea „a Bucovinei modernă răstignire!”[14] („Unde Iuda este-aproape, nu-i departe nici Christos!”[15]). Fără îndoială, nimic nu egalează aleanul eminescian, dar sutele şi sutele de versuri care s-au adunat în paginile îngălbenite ale vremurilor înseamnă un patrimoniu, care trebuie conştientizat ca atare. Dacă zvârlim cântecele Bucovinei în nepăsătoarea uitare, rămânem nu doar cu buzunarele goale, ci şi cu sufletul ofilit şi fără vlaga iubirii de viitor. Pentru că asta se intuieşte în versurile închinate Bucovinei, de-a lungul vremii: un simbol alegoric al viitorimii româneşti identic sau măcar schiţat după contururile realităţii bucovinene ale acelor ani, când încă nu se uita că „Moldova-i maica noastră, tatăl nostru-i Dumnezeu!”, că nimeni „dorul de-nfrăţire nu-l opreşte la hotar”)[16].
Cu încredinţarea că şi în această neînsemnată antologie „va sta semn lângă semn întreaga Bucovină, / visul lângă faptă, sufletul la icoane” şi cu speranţa ca poezia omagierii Bucovinei, „să fie câmpie, pădure şi slavă, / biserică unde-a trecut Eminescu”[17], căci, dintotdeauna şi pentru totdeauna, „La noi, în Bucovina, încărunţit-au fagii! / La Putna şi Suceava dorm somn de veghe magii. / La noi, în Bucovina, stejarii se închină / Şi bat metanii ulmii cu frunţile-n lumină”[18].
Chiar nu auziţi cum Bucovina „cu toate clopotele ei se-nchină / că Dumnezeu din pulbere-o adună”?
Ion Drăguşanul
[1] Sion, Gheorghe, Adio la Bucovina, în Poesii ale scriitorilor din epoca Unirii, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte 1909, pp. 78-82
[2] Alecsandri, V., Poezii, Volumul II, Editura „Cartea Românească” București 1937, p. 127
[3] Viaţa Românească, Anul III, volumul 8, nr. 3, ianuarie 1908, p. 30
[4] Gazeta Bucovinei, nr. 42/1894
[5] Luceafărul, Nr. 12-13, Anul III, Budapesta 1 Iulie stil vechi 1904, p. 237
[6] Zamfirescu, Duiliu, Poezii noi, Bucureşti 1899, pp. 7, 8
[7] Bucovina literară, No. 82, Anul III, duminică 26 decembrie 1943, p. 5
[8] Revista Fundațiilor Regale, Anul VIII, nr. 8-9, 1 august 0 1 septembrie 1941, p. 17
[9] Revista Bucovinei, nr. 9-10/1944, p. 297
[10] Revista Fundaţiilor Regale, Anul VIII, 1 august – 1 septembrie 1941, Nr. 8-9, Basarabia şi Bucovina / Omagiu / Mareşalului I. Antonescu, Bucureşti 1941, pp. 437. 438
[11] Posteucă, Vasile, Poeme fără ţară, Editura „Carpaţii” din Madrid, 1954, p. 15
[12] Lăcrămioarele învăţăceilor gimnasiaşti de’n Cernăuţi la mormântul prea iubitului lor profesoriu Arune Pumnul, repausat întra 12/24 Ianuariu 1866, Cernăuţi 1866, p. 4
[13] Familia, Nr. 25, Anul II, 14/26 august 1866
[14] Alecsandri, V., Poezii, Volumul II, Editura „Cartea Românească” București 1937, pp. 76-79
[15] Petrino, Dimitrie, Adio Bucovinei, în Convorbiri literare, Nr. 8, Anul IX, Iaşi, 1 noiembrie 1875 pp. 321, 322
[16] Petrino, Dimitrie, Adio Bucovinei, în Convorbiri literare, Nr. 8, Anul IX, Iaşi, 1 noiembrie 1875 pp. 321, 322
[17] Revista Fundaţiilor Regale, Anul VIII, 1 august – 1 septembrie 1941, Nr. 8-9, Basarabia şi Bucovina / Omagiu / Mareşalului I. Antonescu, Bucureşti 1941, pp. 437. 438
[18] Almanahul ziarelor Bucovina şi Basarabia 1943, Bucureşti 1942, p. 228
