Dragusanul - Blog - Part 121

George Voevidca: Bucovina

09.04.1893, Sinăuţi – 01.02.1962, Suceava

 

Poetul şi epigramistul care, la îndemnul lui Ion Grămadă, a apucat să publice, înainte de Unire, doar o singură poezie în „Junimea literară“ (nr. 4-5/1914), sonetul „Reminiscenţă“, avea să evolueze scriitoriceşte superb, cărţile sale de poezie, „Sonete“ (1920), „Turnuri“ (1928), „Cântece pentru Lu“ (1936) şi „Pro Patria“ (1943), cele două texte dramatice, „Supremul argument“ şi „Puteri întunecate“, precum şi sutele de epigrame publicate definindu-l drept un spirit bucovinean inconfundabil.

 

 

Bucovina

 

Zidită toată din aur şi vreamăt,

în milenare stânci şi-a spart izvoare.

În vifor, fier şi sărbătoare-n soare,

ca din străfund de veacuri vuie cheamăt.

 

Restrişti băură mucenicu-i geamăt.

Biserici spun izbânzi nemuritoare.

Pe plaiul ei, ca-n vremi băsmuitoare,

cresc Feţi-Frumoşi din lacrimi şi neteamăt.

 

Latina criţă şi dârzenia Dacă

le-ngemănă, creştină, aci, Lumina.

Sus, Crucea luce cremene posacă.

 

Aduce Crucea gloria, deplina…

Slăvita Ţară-n purpură se-mbracă.

Se-nalţă-n Nord, coroană, Bucovina.

 

 

Bucovina

 

All architectural in gold and past,

She carved in stone her offspring’s waterfall.

From depths of deep eternity; wild, cast

Through storm, through steel or Sundays – hear the call.

 

Her martyre’s groan keeps telling of her mis’ry .

And churches of prevailing of what’s holy.

From legends, from her valleys’ ancient hist’ry,

Arthurs will grow of tears and passion slowly.

 

Thracian hardy words get craft and power,

And Latin sentences grow brief’r and keener:

Two tongues mingled in Christ at joyous hour.

 

And now, the country which has never been a

land in its whole will take purple attire!

Up North, we see our crown: it’s Bucovina.

 

Desen de Radu Bercea

Traducerea: Ioana Carp (Olanda)


Nicolae TCACIUC-ALBU: To Li-Tai-Peh

11.11.1885, Rogojeşti – 1960, Bucureşti

 

N. Tcaciuc-Albu, universitar de marcă al Bucovinei, dar şi poet al grupării „Iconar“, a publicat mult prin gazetele vremii, dar abia în 1944 şi-a adunat o parte din creaţiile poetice între coperţile unei cărţi, „Versuri de tot felul“, publicată, în refugiu românesc, la Brad.  În anul lui deplin, 1943, sublimul cărturar bucovinean, care avea să îndure prigoană românească de stânga, publicase, la Cernăuţi, „Schiller şi Eminescu”, „Poezii chinezeşti” şi lucrarea monografică „Ienăchiţă Văcărescu”.

 

 

Lui Li-Tai-Pe

 

Înalte clipe de extaz divin

Trăit-am împreună-n ore sfinte,

Străin poet! Acuma îţi închin

Cunună împletită din cuvinte.

 

Eu n-am văzut frumoasa ţară Tsin,

Nici fluviul Jo-yeh. Dar nu mă doare,

Căci farmecul le-am cunoscut deplin

Din slova ta în veci nemuritoare.

 

Săgeţile-ţi de aur au zburat

Învingătoare peste timp şi spaţii,

Gând luminos, bogat au semănat

În cele mai îndepărtate naţii.

 

Grădină ai sădit pe glob meschin

Ca peste lumi etern să strălucească,

La gloria-ţi străveche acum vin

S-adaog o ghirlandă românească.

 

 

To Li-Tai-Peh

 

Far-away poet, you and I did share

Some lofty moments in some sacred hours!

I’ll write to you a poem like a prayer –

Now it’s my turn to use my modest powers.

 

I’ve never seen the beautiful land Tsin,

Or the river Jo-yeh. I’m not frustrated.

It is their charm, their feeling where I’ve been

Reading your forceful words, never outdated.

 

Cast are your golden arrows in the air

Gracious in flight, defeating time and space.

Enlightened thoughts and powerful they share

With the whole planet, like in an embrace.

 

You made this world, so petty and mischievious,

Into a realm of beauty and salvation

Should I now show my poor self so oblivious

And… not express Romanian adoration?

 

Desen de Radu Bercea

Traducerea: Ioana Carp (Olanda)


Liviu Marian: Toamna / Autumn Poem

06.06.1883, Siret – 25.11.1942, Craiova

 

Doctor în litere al Universităţii din Cernăuţi, cu lucrarea „Contribuţiuni la istoria literaturii române din veacul al XIX-lea” (1927), ctitorul şi întâiul preşedinte al Societăţii studenţeşti „Dacia”, Liviu Marian rămâne un pe nedrept uitat poet (remarcabile sunt cele patru „Tablouri flamande“), prozator, istoric literar şi traducător, care şi-a risipit opera, după anul 1905, prin paginile gazetelor vremii. Câteva povestiri au fost adunate într-un volum de „schiţe şi nuvele originale”, „Suflete stinghere” (1910).

 

 

Toamna

 

Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,

Ce-n vânt se zbate-ntruna sub spălăcitul cer

Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…

Din zbor, înfrigurate,

Cu aripi ostenite,

Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.

 

O clipă înfrunzite

Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,

Un ţipăt de erete!

Ca glonţul, spăriete,

Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte

Şi piere-n largul zării…

 

Tăcerea parcă creşte.

E clipa înserării.

Pe câmpu-ntins şi trist

Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist

Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită

 

… În zarea mohorâtă,

Ce-o-nghite-ncet amurgul,

Se stinge tot mai jalnic

Un ţipăt de erete!

 

 

Autumn Poem

 

A lone acacia dwelling on the deserted land,

wrestling in the wind under poor-coloured sky.

Bare, crippled, grayish branches, a huge beseeching hand…

Freezing, fluttering wry,

exhausted wings. A flock

of sparrows goes like lightning toward the lonesome tree.

 

One moment lasts the shock of

its weight, feeling like leaves.

A desperate hawk’s cry!

Scared,

like thieves,

the sparrows rise and flapping hard they go.

And spread

and vanish…

 

The night is falling.

And the silence’s widening.

Upon the mournful field,

just like a Christ to heaven, the acacia

won’t yield

in stretching out her crippled and agonising being.

 

In the gloomy horizon, slowly swallowed by the dusk,

one can hear a desperate

hawk’s cry

fading.

 

Desen de Radu Bercea

Traducere: Ioana Carp (Olanda)


Gavril ROTICĂ: No one’s Child

01.05.1881, Udeşti – 01.06.1952, Bucureşti

 

Gavril Rotică, acest „Goga al Bucovinei“ (Loghin), acest „Faun, scoborât din munţii Câmpulungului“ (Lovinescu), a fost, mai întâi de toate, „un ales cântăreţ liric“, prin care s-a rostit „Bucovina, grădina Moldovei, cu poezia ei nesfârşită“ (Sadoveanu). După Gavril Rotică au rămas câteva cărţi cu versuri, „Poezii“ (1909), „Cântarea suferinţei / 1916-1917“ (1920) şi „Paharul blestemat“ (1924), precum şi volumul de publicistică „Bucovina care s-a dus / Articole despre oameni, locuri şi fapte“ (1921).

 

 

 

Cântecul unui copil al nimănui

 

Lăsaţi-mă în fum să şăd,

În fund de crâşmă-ntunecată,

Şi fraţii vagabonzi să-i văd

Cu ochii tulburi cum mă cată.

 

Lăsaţi-mă lângă pahar,

S-arunc sub masă cartea vieţii;

E vinul un venin amar

Şi plâng când îi deschid păreţii.

 

Lăsaţi-mi capu-nfierbântat

S-adoarmă-n cântec de vioare,

De sub arcuşul fermecat

Uitarea peste el coboare.

 

Lăsaţi-mă aici, să-mi spui

Viaţa scândurii de masă

Eu sunt copilul nimănui

Şi n-am nici drum, şi n-am nici casă.

 

 

 

No one’s Child

 

Just leave me, fellows, leave me in

That smoky corner of a tavern,

To see those stragglers dry their chin,

And booze again and say it’s heaven.

 

Just leave me there next to my glass,

So I can fling the book of life;

Wine, sweet-and-bitter venom mass,

I weep, I hold my pocket knife.

 

Let my tormented lead-like head

Get drowsy at the sound of fiddles,

Let sweet oblivion come instead

Of all those wisdom words and riddles.

 

Leave, leave me here, so I can tell

My story to some mouse or toad.

For I am no one’s child; no hell,

No heaven’s mine, no home, no road.

 

Desen de Radu Bercea

Traducerea: Ioana Carp (Olanda)


mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

 

nu ştiu să pun cuvintele pe masă

şi să mă-ncarc cu măreţia lor,

copilul care-am fost, rămas acasă,

pe drum păşeşte încă-n viitor,

iar eu desprins la fel ca o ninsoare

şi-ademenit în largile plutiri

îmi bandajez aceleaşi răni cu soare

şi cu-un noian de alb şi amintiri:

 

nu ştiu să cânt şi să înalţi urări,

deşi-s născut să strâng cu drag la piept

ca păsările-n sfinte înălţări

înspre ce-i bun şi luminos şi drept,

dar cobza veche de alean vibrează

din struna ei ca sufletul, subţire,

şi-atunci poemul singur vă urează:

mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

 


Pagina 121 din 1.165« Prima...102030...119120121122123...130140150...Ultima »