Dezgustarea de cultură

Elevi aduşi cu forţa, răspândiţi prin public

*

Întotdeauna, am fost împotriva aducerii cu arcanul a elevilor în sălile de spectacol. Elevilor trebuie să le oferi, ademenitor, accesul spre cultura specifică generaţiilor lor, spre ceea ce le place, le aprinde imaginaţia şi îi ajută să răzbească mai uşor în necuprinsa realitate vrăjmaşă, care le va ucide, unul câte unul, visele.

*

Din nefericire, osificarea în manifestări “tradiţionale” transformă instituţiile de cultură ale judeţului Suceava în promotoare ale dezgustului faţă de cultură. Pe tânăr nu-l îndopi ca pe gâşte cu produse culturale faţă de care nu are nici un apetit.

*

Tineri suceveni, captivi, printre rudele concurenţilor, la un festival folcloric

*

Fără îndoială, tinerii trebuie să devină, încetul cu încetul, trăitori ai spiritualităţii neamului lor şi o şi fac, aidoma turiştilor străini, atunci când spiritualitatea străveche îmbracă veşmântul firesc al relevării şi al misterului – cazul festivalului datinilor de iarnă, la care participă mii de tineri, de bună voie, mânaţi doar de inefabilul ciudat al sufletului lor încă tainic, dar reverberant.

*

S-a mai bifat o “acţiune” reuşită, pe seama dezgustării de cultură

*

Îmi este cât se poate de clar că, dacă nu regândim formulele de înfăţişare a spiritualităţii româneşti, o vom înstrăina pentru totdeauna. Cultura înseamnă o nevoie lăuntrică, pe care omul, şi mai ales omul tânăr, şi-o ostoieşte singur, fără să fie îmbrâncit în sala de spectacol de regulamentele bastiliei didactice. Generaţia tânără are îndreptăţire şi la propria ei cultură, dar şi la spiritualitatea străbună, numai că, între generaţia tânără şi îndreptăţirile ei, stau decidenţii, adică indivizi fără îndreptăţiri şi fără discernământ, dar cu autoritatea nătângă a vremelnicelor lor funcţii. “Acţiunile” merg şnur, strivind sub şenilele lor proletcultiste însăşi vibraţia pură a viitorimii.