Dragusanul - Blog - Part 1183

Primarul ion lungu s-a dat cu victor ponta

ion lungu: Dragii mei suceveni, iată pe cine sprijin eu la prezidenţiale!...

ion lungu: Dragii mei suceveni, iată pe cine sprijin eu la prezidenţiale!…

*

Impus paznic la oi de către galben-portocalii, ion lungu îşi descoperă, brusc şi instantaneu (sic!), şi o vocaţie social-democrată, exprimându-se, aşa şi atât cât poate să îl ducă capul, ca susţinător al lui victor ponta la prezidenţiale, în speranţa că preşedintele PSD Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, o să-l susţină, în viitorul apropiat, în veşnica înşurubare pe scaunul de primar. Ce-i drept, încă nu a identificat şi o altă grădiniţă, pe care s-o transforme în alt sediu de partid, fiind ‘mnealui, deocamdată, cu ochii bulbucaţi pe cultură, poate-poate îi mai cade cu amoc vreo galerie de artă, pe care s-o înşface drept cârciumă personală. Personală, nu privată, pentru că privată, în cultura lui prelipcană, înseamnă un snop de strujeni, cu care să-ţi protejezi intimitatea.

*

Deşi vorba veche susţine că doar cine se aseamănă se adună, eu încă nu mă pot dumiri cine mă dezgustă mai mult: lungu sau ponta? Numai că eu am doar un vot, pe care, în acest an, nici nu am de când să-l folosesc, pe când lungu, ca lup mioritic ce se află, are ditamai turma de voturi şi-o să dea de pământ cu galben-portocaliul, cu care se fudulea mai anţărţ, de-o să-i zboare ACL de arici saxon.

*

Şi-atunci, ce-i de făcut? Să mă resemnez? Răspunsul, din păcate, nu depinde de mine, ci de toţi sucevenii, care, iată, au şi o ocazie neaşteptată de a se dezice de lungu şi de “opţiunile” lui de pleşcar politic.


Cântec la marginea veşniciei: lui Loghin Saviuc

*

Lângă fântâni doar nucii se ascund,

oglinda apei freamătă adâncă

ghicind ceva în largul meu străfund

hotărnicit lumină într-o stâncă,

iar eu mă ştiu în stâncă prizonier

nehotărât să sufle-n lumânare

*

Sau în hăţişul stelelor din cer

atunci când muşc flămând din fiecare

visând să trec fântână într-o stea

incendiind apusul în cădere:

urmează noaptea, mă-nfăşor în ea

ca să mă fac fântână şi tăcere.


Veşnic tânărul Dumitru Vinţilă

Suceava, fotografie din avion

Suceava, fotografie din avion

*

Personaj fabulos al Sucevei, dar şi un om de o inconfundabilă delicateţe – dincolo de zâmbetul lui dezarmant, de care nu se desparte niciodată, Dumitru Vinţilă va avea parte, vineri, 31 octombrie 2014, începând cu ora 14,00, de o adevărată recunoaştere publică, săvârşită, la iniţiativa poetului şi artistului fotograf Victor T. Rusu, dar în complicitate cu Mihai Pânzaru-PIM şi cu Dumitru Teodorescu, în incinta căsoiului culturnic al lui ion lungu, necuvenit numit Centru de Sprijinire a Tradiţiilor, dar care, astfel, îşi capătă şi o utilitate reală.

*

Nea Mitică Vinţilă, harnic mărturisitor de Bucovină reală, când poet şi când umorist şugubăţ, dar, întotdeauna un vibrant trăitor al bucuriilor altora, expune o sută de lucrări şi îşi va lansa şi un album, prefaţat de Dumitru Teodorescu, “Rolliflexul lui Dumitru Vinţilă”. Va zâmbi, ca deobicei, iar de pe şevalete îi va răspunde, tot şugubăţ şi tot cu un zâmbet, celălalt personaj fabulos al Sucevei, regretatul Romeo Calancea.

*

Romeo Calancea, cu "emblema" lui marinărească: nelipsita-i pipă

Romeo Calancea, cu “emblema” lui marinărească: nelipsita-i pipă

*

Pentru site-ul meu, am selectat doar câteva fotografii din expoziţia “Rolliflexul lui Dumitru Vinţilă” (şi câte sute de mii de instantanee nu zac prin dulapuri!), fotografii mărturisitoare, fotografii document, unele pline de umorul duios şi nevinovat, pe care îl trăieşte, de exact opt decenii, Dumitru Vinţilă. În fond, prin umor a izbutit nea Mitică să rămână veşnic tânăr. Nu doar până acum, ci pentru toţi vecii.

*

Retrospectivă în alb-negru - Foto Dumitru Vinţilă, 1960-1990

Retrospectivă în alb-negru – Foto Dumitru Vinţilă, 1960-1990

*

Suceava veche

Suceava veche

*

Renaşterea Sucevei

Renaşterea Sucevei

*

Asaltul ţărănimii folclorice asupra Sucevei

Asaltul ţărănimii folclorice asupra Sucevei

*

Gloriosul Ansamblu "Ciprian Porumbescu"

Gloriosul Ansamblu “Ciprian Porumbescu”

*

Iarnă fără vârste

Iarnă fără vârste

*

Şi cârmacii mor, nu-i aşa?

Şi cârmacii mor, nu-i aşa?

*

Recipientele murăturilor murături

Recipientele murăturilor murături

*

La ţâţa vacii

La ţâţa vacii

*

În căutarea... ţiţeiului

În căutarea… ţiţeiului

*

Soborul capitolinelor

Soborul capitolinelor

*

Convieţuiri

Convieţuiri

*

Pentru liniştea Sucevei

Pentru liniştea Sucevei


Româneşte aşa a fost ipocrizia

Aşa ar fi arătat Bucovina şi pe amfostacolo.ro

Aşa ar fi arătat Bucovina şi pe amfostacolo.ro

*

Multă vreme, am visat să-i ajut pe sculptorii bucovineni să realizeze cel mai lung muzeu de sculptură în aer liber din lume. Imaginasem o “Calea străbunilor” (în fond, asta însemna “Calea lui Dracula”, care urma să valorifice mitul şi legenda istoricităţii româneşti), cu tot felul de sugestii metaforice şi simbolice, pe care le-am supus atenţiei sculptorilor şi nu mică mi-a fost mirarea când am constatat că şi ei visau ceva asemănător.

*

Apoi, pe neaşteptate şi fără explicaţii, Ioan Cătălin Nechifor mi-a tăiat fondurile şi tăiate au rămas. Să-i fie de bine în fruntea prieteniei româno-chineze!

*

Astăzi, trecând prin inesteticul Parc Central, am văzut, însă, o improvizaţie marca Liviu Jitaru: un copac uscat a fost retezat ceva mai sus, iar Liviu a transformat copacul acela într-o operă de artă. Într-un stâlp totemic, într-un element al “Căii Străbunilor”.

*

Opera lui Liviu Jitaru din Parcul Central

Opera lui Liviu Jitaru din Parcul Central

*

Opera lui Liviu Jitariu

Opera lui Liviu Jitariu

*

Dincolo de ingenioasa rezolvare a “dezvelirii” operei din trunchiul uscat al copacului, eu văd în demersul artistic al lui Liviu Jitaru acelaşi dor de a înfrumuseţa cu ceva Bucovina, pe care l-am regăsit şi la alţi sculptori bucovineni, nu doar la Liviu, la Cezar Popescu şi la Florin Cramariuc.

*

Amplasaţi, din 10 în 10 km, de-a lungul itinerariilor turistice ale Bucovinei, astfel de stâlpi totemici, specifici şi nouă (noi aveam trei “ceruri” de stâlpi: de moşie, de ogradă şi de pridvor), dar şi tuturor civilizaţiilor omeneşti, ar fi însemnat contribuţia generaţiei noastre de frumuseţe la frumuseţea clasică, faţă de care nu avem nici un merit, a Bucovinei.

*

Aşa ar arăta Bucovina şi pe blog.vacantesicalatorii.ro

Aşa ar arăta Bucovina şi pe blog.vacantesicalatorii.ro

*

Dar dacă nu vrea Nechifor!…


Româneşte aşa a fost laşitatea

Martirul George Alexianu

Martirul George Alexianu

*

Ultimul mare măcel planetar, ne lasă, prin lipsa de asumare, cu două mari datorii care ţin de demnitatea umană: recunoaşterea Holocaustului, pe de o parte, şi recuperarea de memorie, în cazul victimelor nevinovate din rândul românilor.

*

Eu mă număr printre acei care văd în rănirea unei tinere evreice, care-şi ţinea copila la piept, şi aruncarea amândurora în groapa cu 32 de evrei împuşcaţi, pentru a muri sufocate cu pământ, o incalificabilă monstruozitate. Niciodată nu mă voi putea solidariza cu cei care au ucis atât de inuman o mamă tânără şi un mugure de viaţă. Ştim cu toţii că au fost ucişi evrei, şi încă mulţi. Dacă urmaşii evreilor spun că au fost ucişi o sută de mii, nu am nimic de cârtit. În fond, mama şi pruncuţa fac cât un miliard de victime.

*

Pe de altă parte, nu am să accept şi nu am voie să accept nici întinarea memoriei unor cărturari români nu doar nevinovaţi, ci şi plini de omenie, precum profesorul George Alexianu, ucis în prima zi de iunie a anului 1946 drept criminal de război, deşi George Alexianu salvase numeroase vieţi, inclusiv de evrei. Opt mii de evrei a salvat, conform mărturiei lui Ioan D. Popescu, într-o singură zi de septembrie a anului 1940, la Tiraspol. Şi mai sunt evreii din lagărul de la Berşad, pe care îi măcelărea căpitanul Mihail, evrei pe care i-a salvat tot George Alexianu, destituindu-l pe căpitanul Mihail şi trimiţându-l într-un lagăr disciplinat, care Milhail, ulterior, avea să înceapă o frumoasă carieră ca… victimă a regimului antonescian.

*

Memoria universitarului George Alexianu, cu cariera începută la Cernăuţi, a fost spulberată de vremi zvârcolite, iar familia lui, chinuită inuman prin puşcăriile bolşevice, a trăit şi încă mai trăieşte un iad al umilinţelor fără de sfârşit.

*

Basarabenii, cu mai multă demnitate decât noi, ceilalţi români, au scos, ce-i drept cam discret, o carte despre cel care a fost Rezident Regal al Bucovinei, în anii 1938 şi 1939, “File din viaţa tatălui meu“, de Şerban Alexianu.

*

Alexianu George coperta

*

Faţă de noi, “puii de lei” care se tem şi de umbra proprie, basarabenii tot au făcut ceva. Numai că profesorul George Alexianu merită mult mai mult, merită despovărarea de sitigmatul nedrept, stigmat pe care îl duc, înnăscut, şi urmaşii săi.

*

Cât de cumplit este să încerci, precum Şerban Alexianu, să scoţi o carte despre cel care îţi este tată şi care, în faţa plutonului de execuţie, rostea cu voce calmă: “Doresc neamului românesc să-şi îndeplinească năzuinţele şi idealurile pentru care cad eu, astăzi, aici“, şi să nu ai fotografii (în afară de cele din presa vremii), cu care să ilustrezi acea carte!

*

George Alexianu - coperta IV

George Alexianu – coperta IV

*

Sunt conştient că, dacă nu voi aduce povestea reală a vieţii profesorului George Alexianu în atenţia timpului meu, faţă de mine însumi toate rândurile scrise, de-a lungul anilor, s-ar transforma într-o uriaşă minciună. Sunt la fel de conştient că voi întâmpina numeroase piedici, dar titlul acelei cărţi va cuprinde, la vedere, şi numele universitarului George Alexianu, şi calitatea sa reală. De martir al Neamului Românesc, nu de criminal de război. În fond, noi putem fi şi ucişi, dar demnitatea nu are voie să ni-o ia nimeni!