Dragusanul - Blog - Part 1163

Cântecul vânării strămoşilor: lui Victor Şutac

*

Vânând pe cer, doar lebăda rămâne,

imensu-i zbor, spre norduri aplecat,

câştigă timp, iar porţile păgâne,

trăgând zăvorul greu, le-a sigilat:

odinioară au venit părinţii

râvnind s-ajungă zei şi au trecut

*

Şi au zvârlit pe cerul larg arginţii

urmând să facă drumul cunoscut:

tocmai atunci eu aruncam săgeata;

arcaşul fiind urmaş nepriceput

curmă în cer strămoşilor lui viaţa.


Cântecul fructului interzis: Elenei-Maria Cuşnir

*

Eram singur cu păcatul

lângă creanga unui măr

eu optând pentru muşcatul

necesar din adevăr,

apoi alţii şi-ncă unii

*

M-au urmat cu muşcături

aţâţând masiv nebunii,

regăsiţi în nişte uri

incredibil de ostile,

acuzându-mă mereu

*

Că-am muşcat adânc din zile,

ucigând pe Dumnezeu,

şi-am zvârlit în ei cu mărul

nimerind câteva cete,

iar din ceruri adevărul

riscul vrea să mi-l repete.


Ghiţă TV s-a retras din Ponta SD

Ion Iliescu: E inadmisibi ca acest cetăţean Ghiţă să manipuleze Ponta SD-ul cu RTV-ul.

Ion Iliescu: E inadmisibil ca acest cetăţean Ghiţă să manipuleze Ponta SD-ul cu RTV-ul.

*

Ghiţă RTV guiţă

de i-a-nnebunit pe toţi;

toată ponta e că Ghiţă

chiar e comunist, dar hoţ!


Cântecul ningerii iernii: memoriei lui Gheorghe Parascan

*

Gândind cu gânduri ancestrale

hirotoniţi în suferinţă

erau văzuţi mereu pe cale

oftând adânc din nefiinţă,

râvnind păcatele lumeşti,

ghicindu-le din cer pe toate

har între haruri îngereşti,

etern pierdute şi uitate;

*

Plângeam de mila lor, plângeam

apoi mă năpusteam spre viaţă

rupând cu dinţii, dar rupeam

atât amar, cât şi dulceaţă

să-mi fie-n veşnicii de-ajuns

ca să mai uit de plictiseală,

apoi în nouri m-am ascuns

ningând o iarnă ideală.


Cântecul risipelor dintâi: Rodicăi Alexandru

*

Rând după rând m-am aşternut în file,

o să adorm târziu, şi-ntre coperţi

doar zvâcnetele curgerii prin zile

iar vor ţâşni spre arborii inerţi

ca să-mi găsească liniştea visată,

apoi au să-mi aştearnă căpătâi

*

Aceeaşi filă, mai imaculată

lăsată de risipele dintâi

ecou doar pentru lumea care-şi poartă

xenomania ierbii înspre nopţi

atât de des rupându-mă din soartă,

numindu-mă pândar, cireşii copţi

doar eu să-i apăr aprinzând în beznă

rug uriaş, prin care să-i adopţi

urcuş de şarpe răsucit pe gleznă.