Biserica, “logodnă cosmică”
*
Expoziţia „moşteniri totemice”, realizată de artistul fotograf Victor T. Rusu, care se va vernisa în 30 martie 2015, nu are alt rol decât acela de a identifica simboluri sacre străvechi şi în pictura, dar şi în elementele ornamentale ale arhitecturii bisericeşti din Bucovina, deci de a semnala interferenţa totemică dintre Datina Primordială şi Datina Creştină. De cele două „daturi” dumnezeieşti ţin şi elementele de simbolistică totemică ale culturii tradiţionale româneşti, într-o interferenţă şi mai profundă, în absenţa iniţierilor, ceea ce nu este cazul şi în Datina Creştină, acolo unde cunoaşterea profundă şi redefinirea semnificaţiilor multiple sunt comise în deplină cunoştinţă de cauză. Din această pricină, expoziţia „moşteniri totemice” cumulează instantanee care sugerează profilul spiritual al Omului Universal, cum îl numea Vasile Lovinescu pe Omul Metafizic al lui Lucian Blaga.
*
În ornamentaţia sacră a bisericilor ortodoxe din Bucovina veţi putea descifra totemuri ale culturii universale (simbolul in şi iang, triunghiul celtic, gammadionul, rombul, pătratul, triunghiul, octogonul, steaua în şase colţuri ca simbol al planetei Venus – protectoarea Muntelui, deci a Bisericii, etc.), biserica românească din Bucovina fiind un adevărat ou încondeiat, în care banda echinocţială este înlocuită de sugestiile picturale ale lumii creştine, iar calotele Cer-Pământ, de dincolo de căile sau porţile solstiţiale, chiar de Cer şi de Pământ, deşi sugestia căilor, care marchează sacralitatea vieţii (banda de pătrate-piramidă-munte), este, peste tot vizibil marcată.
*
in şi iang, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava
*
Oul încondeiat reprezintă prima carte religioasă a omenirii, iar biserica ortodoxă sugerează, la nivel nu doar simbolic, ci şi iniţiatic, acelaşi Ou Cosmic, în care „Jumătatea inferioară a oului s-a transformat / Şi a devenit pământul de jos, / Şi jumătate superioară s-a schimbat / Şi a devenit cerul de sus; / Din gălbenuşul oului a fost făcut Soarele, / Lumina zilei să strălucească peste noi; / Din albuş, luna a fost închegată, / Lumina nopţii să strălucească deasupra noastră; / Toate fărâmele cojii, frumos colorate, / În stelele cerului s-au prefăcut / Şi firimiturile întunecate s-au schimbat / În nori şi în întuneric al cerului” (Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 70).
*
Oul Cosmic
*
Biserica ortodoxă, lumina dintre Pământ şi Cer, consacră „logodna cosmică”, iar simbolurile sale străvechi, cu o „autohtonie” de peste şapte milenii şi pe teritoriul judeţului nostru, după cum o probează bogatul material arheologic, recoltat de Dr. Constantin-Emil Ursu de la Baia, în ciuda unor vagi modificări semantice, conservă, prin Datina Creştină, ca şi arta populară românească îndătinată, elementele totemice ale Datinii Primordiale.
*
Triunghiul celtic, la Baia (anul 5000 î. H)
Triunghiul celtic la Biserica Bogdania din Rădăuţi (şi la Sf. Dumitru, în Suceava)
*
„Adorarea universală a globului solar… a fost, probabil cel mai vechi dintre toate superstiţiile” (Murray-Aynsley), iar răspândirea iniţială a acestui cult şi a simbolisticii sale totemice la toate populaţiile străvechi planetare constituie, prin relicvele care încă mai supravieţuiesc în Datină, reperele fundamentale şi pentru înţelegere, şi pentru reconstituire. „Privind la diferite populaţii, din diferite părţi ale lumii, toate având aceleaşi ceremonii totemice, aceleaşi semne şi simboluri, aceleaşi exprimări în artă, se poate concluziona o origine comună” („Anumite ceremonii totemice, care au fost practicate de multe triburi din diferite părţi ale lumii sunt identice în simbolismul lor, şi toate acestea trebuie să fi avut o origine comună”), starea aceasta de ecumen primordial, ulterior adaptată la formule naive de manipulare religioasă, consacră totemismul drept „primul semn de limbă în forme, simbolurile şi ceremoniile exprimând ideile, gândurile şi credinţele; este un limbaj al semnelor, în toate etapele sale, durat pentru mii de ani, pentru ca viitorimea să citească şi să înţeleagă, nu prin interpretări ale unor semne singulare, ci ale întregului grup de semne” (Churchward).
*
Crucea, la Baia (anul 5000 î. H)
Crucea, pe oul încondeiat
Crucea, la Bogdania
*
Există, totuşi, şi formule totemice denaturate şi condensate într-o simbolistică unică în chiar vremurile acelea imaginative, de la începuturile conştientizării Timpului ca un ceva distinct („Tradiţia primordială care a adus conceptul de spaţiu şi timp ţine de misterele ciclurilor vieţii şi ale morţii”- Purohit Swami) şi care, aparent, crea relaţii în univers, dovadă fiind faptul că, direct sau indirect, Timpul reprezenta măcar o specificitate a Creaţiei, dacă nu a Spiritului enigmatic şi imprecizat, de dincolo de Ceruri, care nu pretinde „nimic din ceea ce-i aparţine” (Eesha-Upanishad), deşi el „trăieşte în toate inimile” (Katha-Upanishad).
*
Dumnezeu-Cerul, la Mănăstirea Moldoviţa
Dumnezeu-Cerul, broderie pe cămaşă românească
Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat
*
Dumnezeu-Cerul însemna, în vechime, „respiraţia”, „voinţa”, dar şi Cerul îndepărtat, semnul lui grafic, la vechii sumerieni, fiind dat de cele două cruci suprapuse, crucea dreaptă, simbolizând Cerul, şi crucea oblică, simbolizând Pământul de sub Crucea Nordului (Constelaţia Lebăda).
*
Perimetrul Crucii Nordului (Pământul) este un pătrat, care simboliza şi cetatea, şi Paradesha, şi biserica, toate pământene, în vreme ce crucea oblică, cuprinsă de pătrat, simboliza părinţii (pitr). Când Crucea Nordului era încadrată în pătrat, ea devenea simbolul Muntelui (primul templu al credinţelor omenirii), cu sugestie explicită a piramidei. Toate bisericile ortodoxe vechi au marcate, sub simbolurile mai mult sau mai puţin explicite ale sfinţeniei, sugestiile pământeştei căi solstiţiale a părinţilor.
*
Calea Părinţilor, Calea Strămoşilor
*
Perimetru Crucii Drepte (Cerul) este un romb, care înseamnă şi Soare, dar şi dubla natură a sfinţeniei („Sinele individual şi Sinele universal trăiau împreună în inimă, ca lumină şi umbră” – Katha-Upanishad), cea care, prin cunoaşterea Sinelui Particular, cunoaşte Sinele Universal („Când omul se înţelege, înţelege Sinele universal” (Om) – Katha-Upanishad). În creştinism, rombul a fost considerat simbolul Sfântului Graal („Inima lui Iisus”), onfirmându-se, practic simbolistica iniţială a rombului, de dublă natură a sfinţeniei, astrală şi pământească. Cele două triunghiuri suprapuse, care alcătuiesc rombul definesc şi iniţierile, „pe munte”, „în Sinele Universal” (Spiritul) – triunghiul cu vârful în sus şi, respectiv, „în peşteră” (în inima proprie, de fapt), „în Sinele Particular” – triunghiul cu vârful în jos.
*
Calea Sfinţeniei (Zeilor), la Bogdania
Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe o casă din Marginea
Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe cămaşa românească
Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe oul încondeiat
Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)
*
Suprapunerea celor două cruci, cu tot cu perimetrele lor, dau octogonul sau floarea (steaua) în opt petale (raze), care a însemnat, cândva, şi calendar lunar, dar care simbolizează Sacralitatea de dincolo de Cer, Spiritul sau ceea ce noi, creştinii, obişnuim să numim Dumnezeu, Unu sau, în vechime, OM (se scria şi AUM, folosindu-se invocaţia OI). Când suprapunerea vizează doar perimetrele, deci “logodna cosmică”, simbolul marchează spaţiul deplinei sacralităţi, încadrat în cele trei orizonturi (cercuri) ale cunoaşterii.
*
Spaţiul deplinei sacralităţi, la Mănăstirea Humorului
Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa
Spaţiul deplinei sacralităţi, pe oul încondeiat
Spaţiul deplinei sacralităţi, pe bijuteria lui Vlad Ţepeş
*
Există o reprezentare şi mai stilizată, realizată prin unirea unui capăt de cruce cu opusurile celeilalte cruci, o veritabilă stea (floare), pe care o descoperim în toată ornamentaţia populară a popoarelor lumii şi care simbolizează, întâi de toate, Altarul Strămoşilor (deva şi pitr, împreună: „Părinţii şi Zeii sunt una, dar se sărbătoresc, la Luna nouă, părinţii (Pitris), la Luna plină, zeii (Devas), Mahabharata”) şi, desigur, pe capetele ouălor încondeiate ale românilor, oul încondeiat reprezentând, în fond, prima carte religioasă a omenirii. În acelaşi mod este lucrat, pe multe dintre bisericile noastre, şi simbolul planetei Venus (Luceafărul), Ocrotitoarea Muntelui (ca simbol al primei biserici), deşi nici reprezentarea ca stea în şase colţuri nu lipseşte.
*
Venus, Ocrotitoarea Muntelui, la Bogdania
*
Simbolurile echinocţiale se întâlnesc, în bisericile noastre, mai ales sub formă de gammadioane incomplete, la fel ca şi în simbolistica din mileniul V, înainte de Hristos, scoase la lumină de Dr. Constantin-Emil Ursu, din vecinătatea Băii.
*
Gammadioane echinocţiale, la Mănăstirea Humorului
Gammadioane echinocţiale, la Baia (anul 5000 î. H.)
*
„Ceea ce se vede în univers, animate sau inanimate, toate aceste lucruri se vor reînnoi; la fel ca diferitele roade ale pământului, care se succed în ordinea cuvenită anotimpurilor, totul se învârte în lume, fără început, şi fără sfârşit, pe această roată care provoacă distrugerea tuturor lucrurilor” (Mahabharata / Adi Parva, I, p. 3). Acesta este şi mesajul simbolisticii străvechi din ornamentaţia bisericilor ortodoxe, dar şi a oului încondeiat (scris), obiceiul încondeierii însemnând, în fond, obligatoria reînnoire din fiecare primăvară. Iar expoziţia lui Victor T. Rusu, „moşteniri totemice”, nu face decât să semnaleze detaliile fundamentale de pe calea trecerii noastre dinspre poarta părinţilor înspre porţile sacralităţii.
