Dragusanul - Blog - Part 1119

Cărţii “Luminile pleiadei”, de Gheorghe Scântei

*

Cărţii “Luminile pleiadei”, de Gheorghe Scântei, carte care se va lansa mâine, 22 aprilie 2015, ora 14, la Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” din Suceava:

*

Cei ce caută pricini

pot susţine, cu temei,

că-au văzut nişte lumini

risipite în… Scântei!


Dănuţ Lungu sau Ziua cu prieten

Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

*

Mi-e coleg, mi-e prieten. Ba şi nepot de-al treilea – dacă nu mă înşel, deşi despre înrudirea noastră nu am ştiut până de curând.

*

Îl văzusem tremurând de emoţie pentru un spectacol al prietenului lui, Vasile Purice, apoi pentru un alt spectacol, al altui prieten al lui, Petrică Oloieru, apoi pentru formidabila expoziţie a lui Victor T. Rusu din iarnă, iar trăirile intense de bucurii ale altora întotdeauna au fost pe placul sufletului meu.

*

Dănuţ Lungu, colegul şi prietenul meu, încartiruit, pentru ceea ce înseamnă el ca om şi nu pentru înrudirea întâmplătoare, în clanul drăguşanilor, împlineşte, astăzi, o vârstă frumoasă. L-am întâlnit, dimineaţă, stors de oboseală, după trei îndelungate zile de manifestări artistice, pe care nu doar că le slujeşte, ci le şi trăieşte, şi am uitat să-i fac urările de cuviinţă. Nici nu prea era nevoie, pentru că Dănuţ Lungu ştie că şi eu, şi Petrică Oloieru, şi Vasile Purice, şi Mihai Pânzaru-PIM, şi Corina Scîntei, şi Oana-Maria Sârbu-Botezat, şi Andi Drăguşanul, şi Radu Bercea, şi Victor T. Rusu, şi Gheorghe Senciuc, şi Nicu Nuţu, şi Tiberiu Cosovan, şi Constantin-Emil Ursu, şi Constantin Horbovanu, şi Gabriela Teişanu, şi Lucian Căluşeriu, şi Gabriel Sandu, şi Marcel Horodincă, şi Mena Falek,  şi “Zicălaşii”, şi “Bucovina Rock Castle” şi aşa mai departe ne-am născut, ca şi el, pentru a trăi şi bucuriile altora, inclusiv pe cea reprezentată de ziua lui de naştere. La mulţi ani, prietene, şi, mai ales, Fericire!


Gheorghe SCÂNTEI: O carte a rostirilor definitive

Cartea care se va lansa miercuri, 22 aprilie 2015

Cartea care se va lansa miercuri, 22 aprilie 2015

*

Nu mi s-a mai întâmplat să întâlnesc, în viaţa asta, un om care să adune înţelepciune şi s-o tezaurizeze, cu încrâncenare, doar în sufletul său, apoi, la vremea vremii, să apuce sămânţa cea bună din sac şi să încerce să o încredinţeze, cu migală, brazdelor proaspete, primăvăratice. Nici n-am ştiut că un om se poate mulţumi, zilnic, cu doar atât de puţin, ca să descopere, cândva, că a adunat atât de mult încât nimeni nu-l mai poate egala şi în bogăţie, şi în îndestulare.

*

Nici măcar nu mi-am putut imagina că, undeva, pe lume, nu doar în vecinătatea propriilor mele nelinişti, s-ar fi durat un altar viu al cărţilor, al rostirilor definitive, care înfruntă cu măreţie vremuirile, izbândind împotriva timpului, asupra acestei ireparabile erori a imaginaţiei omeneşti, care stabileşte trecerea şi irosirea. Pentru că omul care a săvârşit această carte, domnul Gheorghe Scântei, cu religiozitatea pasiunii sale pentru rostiri înţelepte, asta este, un altar viu al cărţilor, cu străluminări discrete, în ciudata lor fermitate, spre reperele fundamentale ale condiţiei umane.

*

Nu cred că rostul cărţilor s-a mai desluşit, vreodată, cu atâta nepământească vigoare, încât să li se închine, timp de o viaţă de om, toate dimensiunile unui suflet conştient de sine, precum cel adăpostit în domnul Gheorghe Scântei şi care, cu certitudine, merită vegheat, pentru totdeauna, între copertele unei cărţi închinată cărţilor. Pentru că înseamnă o vocaţie nu să citeşti, ci să pricepi până la a-ţi modela sufletul, până la a te întrupa spirit din spirit, ca să fii îndreptăţit să-ţi ospătezi semenii la cina cea de taină a desluşirii luminilor.

*

Şi Lev Tolstoi, dar şi bucovinenii Vasile Gherasim şi Mircea Streinul obişnuiau să spună că, în fiecare clipă, păşim pe lângă bunul Dumnezeu, dar fără să ne dăm seama de asta. Ca cititori de cărţi, ni se întâmplă şi mai des, ba mai ajungem, uneori, şi la sacrilegiul păşirii indiferente peste tot ce este dumnezeire, semn că minţile noastre, mult prea ostenite de trăirea clipei, nu mai au puterea desluşirii de divin. În cărţile omenirii, veşnicia deja a durat punte luminoasă spre lumină şi rari sunt cei care o şi văd, contururile ei vindecătoare fiind sufocate de narativul propriei existenţe, pe care ne tot străduim să o dedublăm şi, dacă se poate, să-i conferim şi un sens. Domnul Gheorghe Scântei, însă, nu s-a căutat niciodată pe sine, semn că se cunoştea bine, ci a râvnit la zestrea de divin din conştiinţele umane, pe care, generaţiei după generaţie, le-au spulberat mărşăluirile fără de ţintă şi pururi înspăimântate de beznă.

*

Tezaurizând înţelepciune, domnul Gheorghe Scântei s-a tot rupt, conştient, din bezne, întrezărind adevăratele repere existenţiale; iar zicerile tezaurizate, prin voia sorţii şi a întâmplării, şi-au ocupat locul într-o stranie naraţiune astrală, pe care o puteţi descifra, dacă vă preocupă cu adevărat, din paginile acestei cărţi, care, în ciuda aparenţelor, nu înseamnă o colecţie, ci un mod de a năzui şi, deci, de a deveni (I. D.).


Strămoşii se înmormântau în… Cer?

*

Dr. Constantin-Emil URSU

Dr. Constantin-Emil URSU

Bogatul material arheologic de la Baia, scos la iveală de Constantin-Emil Ursu, doctor în arheologie şi manager al Muzeului Bucovinei, pare să îngăduie alte perspective în înţelegerea civilizaţiei metafizice, pe care noi o numim preistorică.  În situl de la Baia se suprapun, desigur, mai multe culturi, din epoci diferite, dar cea mai veche civilizaţie, cea din jurul anului 5000 înainte de Hristos, surprinde prin profunzimea totemismului (simboluri, semne şi sugestii de ceremonii), practicat, pe atunci, totemismul fiind “primul semn de limbă în forme, simbolurile şi ceremoniile exprimând ideile, gândurile şi credinţele; este un limbaj al semnelor, în toate etapele sale, durat pentru mii de ani, pentru ca viitorimea să citească şi să înţeleagă, nu prin interpretări ale unor semne singulare, ci ale întregului grup de semne” (Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 48).

*

Elementele simbolisticii astrale de la Baia (Crucea, Triunghiul Celtic, Axul Lumii, Arborele Vieţii, Soarele, Cerurile etc.) au mai fost prezentate, inclusiv în acest spaţiu virtual, dar şi mai impresionantă decât simbolistica este compoziţia culorii albe din pasta care ornează ceramica, şi care, conform analizelor făcute la un laborator de specialitate din Germania, a fost obţinută din… oase omeneşti pisate.

*

Situl de la Baia, o aşezare de 7000 de ani

Situl de la Baia, o aşezare de 7000 de ani

*

Om de ştiinţă fiind, Constantin-Emil Ursu nu se poate lansa în speculaţii, chiar dacă se vede obligat să recunoască faptul că pasta albă pentru împodobit ceramica, făcută din pulbere de oase omeneşti, sugerează practici ceremoniale legate de cultul strămoşilor, care, conform tuturor cărţilor religioase străvechi, se mutau în Cer, prin Poarta Zeilor (Deva-Yana). Se mutau spiritual şi, după câte se pare, şi trupeşte – afirmaţia asta o risc eu.

*

Înmormântarea în Cer, care se mai practică şi azi prin Nepal şi prin Tibet, se făcea în două feluri: prin încredinţarea rămăşiţelor pământeşti vulturilor sau prin incinerare. În ambele cazuri, rămâneau o parte din oase, care, după cum sugerează, ba chiar probează ceramica de la Baia, erau înglobate în vasele de zilnică folosinţă (apa, de pildă, reprezintă concreteţea Sinelui Universal) şi, desigur, în cele ceremoniale.

*

Dr. Constantin-Emil Ursu a deschis un făgaş spre cunoaşterea trecutului îndepărtat (aşezări asemănătoare celei de la Baia, dar încă necercetate, sunt multe în judeţul nostru, inclusiv la Bogdăneşti, la Spătăreşti şi la Mihoveni), trezind interesul universitarilor din întreaga lume. Din nefericire, interesul nu înseamnă şi un specific românesc.


Muzica veche românească, până la ZICĂLAŞII lui Oloieru

Prof. Petru OLOIERU

Prof. Petru OLOIERU

*

Până să apară ZICĂLAŞII profesorului Petru Oloieru, nu ascultasem, din muzica veche românească, decât cele 20 de piese, culese de armeanul Karol Mikuli din Bucovina (însoţit, la Boian şi pe valea Moldovei, de la Şipot, în jos, de Iraclie Porumbescu) şi publicate, în transcriere pentru pian, la Paris, în 1847. În transcriere pentru pian, pentru că franţuzoaicele nu puteau fi atrase de exotica muzică românească decât dacă le puteau cânta la clavir (caracteristică a lumii instruite din întreaga Europă, inclusiv din Bucovina vremii).

*

Cele 20 de piese, culese de Mikuli şi transcrise, în format electronic, de profesorul Marius Ciurar, pentru monografia folclorică a Bucovinei, puteau fi ascultate prin blancurile interpretate de… calculator. Frânturi melodice, pe care le ascultam la nesfârşit, cu repetare automată, deşi se aud discret.

*

Sesizasem o altă coloristică a melosului bucovinean, de o splendidă simplitate şi în care influenţele polone, ungureşti, ucrainene şi evreieşti dădeau savoare cântecelor româneşti ale vremii, care, fără îndoială, prin aceste influenţe îşi căpăta specificitatea, care ţinea de multiculturalitate. Şi am vrut mai mult, mai cuprinzător, dar n-a fost posibil, până ce colegul Dănuţ Lungu nu mi-a făcut cunoştinţă cu prietenul lui, Petrică Oloieru, pe care l-am simţit, imediat, şi drept muzician înnăscut, dar şi om de mare caracter, aşa că, fără ezitări, am trecut, împreună, la realizarea montărilor de spectacole muzicale în baza unor partituri vechi şi încă nemaiauzite la noi.

*

Din nostalgie (cântecele culese de Mikuli vor forma osatura următoarei montări), am să vă pun la dispoziţie câteva dintre frânturile electronice de interpretare, pe care puţini dintre prietenii mei le-au mai auzit. Va trebui să daţi volumul la maximum, dar merită disconfortul unor audiţii de slabă calitate, din moment ce înseamnă o izbândă asupra veacurilor (sper să-mi izbutească postarea; dacă nu se deschid salvările, puteţi salva piesele, făcând click pe fiecare, ca să le puteţi asculta după aceea – am verificat şi văd că merge prin salvare):

*

p 8.

*

p ah suflete

*

p corabiasca

*

p hora 1

*

p hora 7.

*

p hora 10

*

p hora 12

*

p sub o culme de cetate

*