Dragusanul - Blog - Part 1100

Vernisajul expoziţiei “Ia incultura românească!”

Unde e politică, televiziunile răspund milităreşte: Prezent!

Unde e politică, televiziunile răspund milităreşte: Prezent!

*

Am văzut, astăzi, expoziţia aruncată cu furca în şandramaua artizanală a Primăriei Sucevei şi iarăşi m-am convins cât de păgubos poate fi să dai decizia culturală în mâna prostului, care, cum îşi pune şezutul pe scaunul de “şăf”, cum se crede şi deştept.

*

Am ascultat, astăzi, aceleaşi lozinci de papagali nătângi, reluate pe diverse voci şi am reţinut doar câteva chipuri pitoreşti, pe care îmi face plăcere să le reproduc:

*

Copilărosul Sandu Băişanu

Copilărosul Sandu Băişanu

Sculptorul Florin Cramariuc

Sculptorul Florin Cramariuc

Poetul Victor T. Rusu şi poezia... Manuela David

Poetul Victor T. Rusu şi poezia… Manuela David

*

În rest, n-a mai fost nimic. Doar că s-a mai bifat “o acţiune”. Un nou triumf al inculţilor asupra culturii.


Doamna Lazăr s-a dat la… Alecu Russo!

În loc să însemne memorie românească, sunt cunoscuţi drept "Trei bărboşi"

În loc să însemne memorie românească, sunt cunoscuţi drept “Trei bărboşi”

*

În vremea în care Aurel Buzincu, directorul “la fără frecvenţă” al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Culte ciubucărea (i s-a plătit prestaţia) pentru inculte şi inculţi în comisiile varvaroistice de tras cultura pe sfoară, o oarecare doamnă Lazăr, şefă prin Primăria Sucevei, a simţit că o apucă amocul pentru “cei trei bărboşi”, care, după minţişoarele domniei sale, meritau niscaiva tratamente geriatrice (sic!), aşa că a dat poruncă băţoasă să tabere peste bietele relicve de memorie românească ditamai haidamacii, care să-i fărbuiască cu vopsea neagră pentru metal.

*

Dacă Buzincu şi-ar merita măcar un leuşor din salariu-i baban, atunci doamna din primărie ar fi ştiut că tot ceea ce ţine de patrimoniu are parte de tratamente de întreţinere, între anumiţi termen (dacă îmi aduc bine aminte, busturile şi statuile – o dată la 15 ani), iar lucrările acestea nu pot fi făcute decât de către autorii lucrărilor de artă respective sau de către laboratorul specializat al Muzeului Bucovinei.

*

Alecu Russo, urâţit din ordinul doamnei din primărie

Alecu Russo, urâţit din ordinul doamnei din primărie

*

Pe când haidamacii fărbuitului trudeau mai de zor, s-a întâmplat să treacă prin zonă un angajat al primăriei, sculptorul Liviu Jitariu, care i-a salvat pe Kogălniceanul şi pe Negruzzi, aprinzându-şi paie în cap cu doamna decizională. Că-aşa-i la noi: lipitorii de afişe ajung şefi, ba chiar ditamai managerul peste cultură, ca să-i aibă la cherem arendăşesc pe ăştia, scriitoricoşii, pictoricoşii, cântăcioşii, ăştia care, pe vremuri, sfârşeau drept busturi şi statui, ca să ne batem noi capul cu emailurile negre şi cu alte chestii şi mai distructive!

*

Bietul Alecu Russo! Cum îl mai cântă pe el România suceveană!

Bietul Alecu Russo! Cum îl mai cântă pe el România suceveană!

*


Luminile Sucevei

În miezul zilei, luminile Sucevei "ard gazul de pomană"

În miezul zilei, luminile Sucevei “ard gazul de pomană”

*

Astăzi, pe la 12, becurile Sucevei luminau frumos oraşul, de parcă urbea ar fi avut ceva de sărbătorit. Nu-i bai, că doar votanţii… plăteşte!


Chipuri care există: Mihail Pascally şi Matei Millo

Mihail Pascally Familia 26 din 1868

*

Pentru că au avut implicări importante în formarea culturii române, inclusiv în Bucovina, adeseori am vorbit sau am citat texte în care actorii, dramaturgii şi directorii de teatre Mihail Pascally şi Matei Millo (născut la Spătăreşti, şcolit la academia lui Nicolae Istrati de la Rotopăneşti) figurau ca personaje principale. Habar nu aveam că portrete de ale lor există, dar numai în paginile până de curând inaccesibile ale vechilor gazete româneşti.

*

Millo Matei Familia 11 din 1867

*

Cele două portrete înseamnă, în materialul de faţă, doar un pretext de a vă asigura că mărturii importante pentru neamul nostru există şi că, printr-un efort minim, ele se şi pot recupera.


Iosif Vulcan: Despărţirea

Familia 31 din 1867 Vulcan Despartirea-1

*

Nu ştiu din ce pricini (folosirea abuzivă a neologismelor “lătineşti”?), opera lirică a lui Iosif Vulcan a rămas în închistarea limbajului etimologist, fără să încerce cineva să o recupereze şi să ne-o ofere în limbajul contemporan. Ceea ce nu este greu, dovadă fiind poemul “Despărţirea”, pe care l-am copiat astăzi:

*

Mândrul soare-n depărtare,

Colo, sus, la răsărit,

Se-mbrăca, cu pompă mare,

În veşmântu-i strălucit;

Dar inima-mi iubitoare

Se încinse-n negru doi,

Căci al dânsei dulce soare

Nu mai surâdea vioi.

*

Ce suavă dimineaţă

Peste cer se revărsa,

Nicăieri o neagră ceaţă

Nu zării pe faţa sa;

Însă cerul zilei mele

Fu tot negru, de nori plin,

Inima-mi ofta de jele,

Pieptu-mi scoase tot suspin

 *

Căci era clipita-n care

Fericirea-mi apunea,

Întrucât în depărtare

Se ducea copila mea.

Ah, minut de despărţire,

Mult erai întristător,

Sub acea nefericire

Apăsat, stăteam să mor,

 *

Dar copila-ncântătoare

Mângâios îmi zice-aşa:

„Răsări-va şi-al nost’ soare,

Şi noi iară ne-om vedea!”.

Însă dânsa, deodată,

Îşi întoarse ochii vii

Şi pe faţa-i adorată

Două lacrime zării

 *

Şi ce ea, prin vorbe-uşoare

Şi prin fapte, n-a putut

Aste scumpe lăcrămioare

Mult mă mângâiau plăcut;

Căci aceste lăcrămioare

Îmi spuneau încet, mereu:

„Te iubesc eu cu ardoare,

Cu credinţă, scumpul meu!”.

 *

Iosif VULCAN

(Familia, Anul III, 1867, nr. 31, p. 1)