Dragusanul - Blog - Part 110

Crucea stră-străbunicului meu – Fecioara Cerească

Atent la simbolistica gravată pe crucea stră-străbunicului meu, Nicolai Gâză, mort în 1889, în care „poziţia sumeriană a zeilor” şi „sabia vikingă” constituiau elementele şoc, nu am dat prea mare atenţie formei ciudate a crucii, care seamănă mai curând cu o stelă a civilizaţiilor primordiale, decât cu o cruce creştină. Fără îndoială că, în 1889 sau până în 1889, crucile de acest fel nu însemnau excepţii – am mai văzut şi altele asemănătoare în cimitirul („cimitir” vine de la „zicerea grecească „koimeterion”, adică dormitor”[1]) Plopenilor, dar mult mai mici şi mai stilizate, cea a stră-străbunicului Nicolae, descoperită de verişorul Viorel Gîză, având peste un metru înălţime. Preocupat de simboluri, am văzut o sabie asemănătoare cu cea gravată pe cruce în blazonul familiei de şleahtici polonezi Miecz (Sabie), iar cum numele Gâză vine din polonul „giza”, eram îndreptăţit în presupunerea unor antecesori în rândurile valahilor din sudul Poloniei, ştiut fiind faptul că primii trei regi poloni, toţi Corvin, dar fără a se înrudi unul cu celălalt, erau valahi – după cum preciza Jan Dlugosz. Nu ştiu dacă m-am pripit sau nu într-o astfel de supoziţie, dar cert este că şi crucea în sine, şi cele două simboluri, trebuie căutate în cea mai adâncă vechime a civilizaţiilor europene, în miturile primordiale, care au rezistat, la noi, inclusiv în ţesături, până în timpurile recente, pierzând încărcătura mitică, pentru că „aceste credințe începură a slăbi îndată ce apărură științele pozitive. Fiecare pas înainte făcut de aceste din urmă constituie un pas înapoi pentru cele dintâi”[2], iar simbolistica şi „obiectele antice au fost păstrate din neștiință și superstiție”[3].

The sign of Tanit, chief goddess of the Phoenicians. Upper part of a votive stele with engraving of a bottle. White limestone (4th BCE), from a Tophet, the enclosed area for sacrifice, Carthago. Height 62 cm. Location: Musee du Bardo, Tunis, Tunisia.

Aparenta simbolistică a creştinismului ascunde, în realitate, mituri mult mai vechi, cum s-a întâmplat, de pildă, în vestul european, căci doar „Se știe, spre exemplu, că în mai multe biserici catolice din Franța meridională, statui de piatră neagră, de bazalt, au fost păstrate cu venerațiune, ca chipuri făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, pe când acelea erau antice statui ale zeiței egiptene Isis, ținând pe fiul ei Horus în brațe”[4]. Iar crucea stră-străbunicului meu chiar asta reprezintă: Fecioara Cerească sau Stăpâna Altarului (Templului), numită, în diverse civilizaţii, Tanat sau Tanit (feniciană, cartagineză), Ishtar sau Inanna (sumeriană), Isis, până a deveni, prin stilizare, „crucea lui Osiris” (egipteană), tot aşa cum Moş Timp avea să fie numit Cernunos (celţi), Cronos (greci), Saturn (romani), Ba’al sau Bel, care nu era altul decât Marele Păstor Enlil, numit astfel atunci când a fost „înlocuit un dumnezeu cu un altul, pe care poporul îl va onora cu libaţii”[5] (fenicieni, cartaginezi, babilonieni) sau Osiris (egipteni), deşi numele real al divinităţii supreme era cel de „Tatăl nostru”, dar populaţiile lumii „i-au dat multe nume, deoarece multe neamuri, fiecare vorbind altă limbă, a simţit nevoia de a traduce numele lui, pentru a i se închina”[6].

Baba stone crosses (în sumeriană, BaBa însemna moşi, în sensul de cuplu iniţial, de Adam şi Eva

Din compoziţia mitologică hittită „Cântecul lui Ullikummi”[7], una dintre cele mai vechi scrieri ale omenirii, ştim că planeta Venus şi Luna erau considerate „zeiţele Soartei şi Mama zeiţelor”[8], ambele astre dobândind şi statutul de preotese în Templul Soarelui, care este, dintotdeauna, muntele. În mitologia românilor, cele două „zeiţe” cereşti s-au numit „soțiile cerești” ale șamanului[9], iar „raporturile șaman – soție cerească”[10] obligă la a descifra în şaman pe Fiul Soarelui, deci al lui Ba’al sau Enlil, Osiris, Apolo etc. În fond, şamanul relua, prin ritual, logodna cosmică, mai întâi prin gravarea, pe capul simbolului Fecioarei Cereşti, a lui Ba’al, deci a Soarelui sau, mai curând, a celui iniţiat în cunoaşterea cerească, şamanul sau Marele Păstor de Suflete Enlil[11], apoi, prin esenţializări ale sugestiei, datorită cunoaşterii Timpului (solar, desigur), şi drept „cruce, trupului stricăcioasă”[12].

Stele with Tanit’s symbol in Carthage’s Tophet, including a crescent moon over the figure

Miracolul păstrării crucii boreale, anterioară cu măcar un mileniu creştinismului, în ţinuturile carpatice, până mai adineauri, se explică prin „Legea degradării sensului, înțelegând prin aceasta orice alterare, orice pierdere sau uitare a unei semnificații originale… lege care se verifică mai ales în folclor – unde anumite gesturi și formule orale se conservă și după ce funcția lor primordială, și înțelesul originar s-au pierdut”[13]. În 1889, când a murit şi a fost înmormântat stră-străbunicul meu, nimeni nu mai ştia nimic despre simbolistica reală a crucii care i-a împodobit mormântul, în ciuda faptului că se păstrase simbolul Fecioarei Cereşti şi al Zeului Soarelui (poziţia sumeriană, gravată pe capul Fecioarei), după regula lui „aşa am apucat”, deci cu înţelesul originar pierdut.

Skellig Michael, country Kerry

Am convingerea că în întreg spaţiul românesc au existat numai cruci asemănătoare, care probează o vechime şi o continuitate spirituală de peste patru milenii; numai că mai toate acele cruci au fost îngropate în morminte, odată cu o nouă înmormântare, în tentativa zadarnică a generaţiilor de a domina peste cele anterioare. O tentativă finalizată, întotdeauna, cu noi pierderi de identitate şi de sfinţenie. Pentru că sfinţenia nu se poate afla decât în aura lui Tatăl Nostru, dintotdeauna, acum şi în toţi vecii.

Tanit, the Great Goddes of Carthagina

Stele with image of Tanit

Stele de Nora Sardaigne VIII VII î H

Punic stele Tophet of Carthage

Tanat Phoenicia

Egypte Ankh Symbol Osiris

*

[1] Odobescu, Al., Opere Complete, Volumul IV – Istoria Arheologiei, Editura „Minerva”, București 1919  – apărută în 1877, p. 318

[2] Conta, Vasile, Opere filosofice / Ediție revăzută și însoțită de o introducere de Nicolae Petrescu, București, Editura „Cartea Românească”, 1922, p. 35

[3] Odobescu, Al., Opere Complete, Volumul IV – Istoria Arheologiei, Editura „Minerva”, București 1919  – apărută în 1877, p. 112

[4] Ibidem

[5] Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literatury of the East, I, London, 1917, p. 53

[6] Young, Jean I., The Prose Edda, Cambridge, 1954, p. 16

[7] Guterbock, Hans Gustav, The Song of Ullikummi Revised Text of the Hittite Version of a Hurrian Myth, Chicago, 2009

[8] Guterbock, op. cit. p. 153

[9] Eliade, Mircea, Șamanismul și tehnicile arhaice ale extazului, Humanitas, 1997, p. 87

[10] Eliade, op. cit., p. 88

[11] Zend-Avesta, Vendîdâd, pp. 11, 12

[12] leitmotiv în Eesha-Upanishad, pp. 15, 16

[13] Eliade, Mircea, Cosmologie și alchimie babiloniană, Iași 1991, p. 13


Cum a luat fiinţă GAZETA BUCOVINENILOR

 

Desigur că entuziaştii cari au format Cercul Bucovinenilor de la Bucureşti, cu un program atât de vast, din care cităm numai două: susţinerea unui cămin al studenţilor bucovineni şi zidirea unei Case a Bucovinenilor, la Bucureşti, s-au izbit de primul şi esenţialul impediment: lipsa de bani. Dar cine îţi dă bani, dacă nu te cunoaşte? Încercările de a populariza Cercul, prin ziarele bucureştene şi cele din Bucovina, s-au izbit de indiferenţă. Trebuia găsit un mijloc la dispoziţia noastră, cu care să putem comunica cu marele public. Aşa s-a născut ideea unei gazete a Cercului Bucovinenilor de la Bucureşti.

*

Toată vara şi toamna anului 1934, secretarul general al Cercului, domnul Grigore D. Grecul, a căutat să-şi popularizeze ideea şi să-şi câştige aderenţi. Totuşi, membrii Cercului rezistau. În primul rând, Cercul nu vroia să jertfească puţinii bani, adunaţi cu trudă, într-o afacere care nu avea sorţi de izbândă, iar în al doilea rând, prestigiul Cercului ar fi fost diminuat prin nereuşita gazetei. Totuşi, o voinţă tenace nu se sperie de obstacole şi, deci, în scurt timp, au fost găsite şapte persoane, cari se ofereau să pună la dispoziţie câte o sumă de 5.000 lei, ca fond iniţial. Deci, un obstacol părea înlăturat, rămânea celălalt.

*

În adunarea Cercului, din 3 Octombrie 1934, între alte chestiuni, s-a pus în discuţie şi chestia gazetei. După discuţiuni, la care au participat şi domnul Ministru Ion Nistor, preşedintele de onoare al Cercului, s-a admis ca această gazetă să fie scoasă de domnul Grecul, ca organ al Cercului, fără, însă, ca Cercul să participe cu bani, cari trebuiau să fie puşi la dispoziţie de comitetul „financiarilor”. Pe această bază, primul număr s-a pus în lucru şi, ca dată a apariţiei, s-a fixat ziua de 4 Noiembrie 1934.

*

Primul care a plătit un acont asupra cotizaţiei sale a fost domnul docent dr. I. Bistriceanu, vicepreşedinte al Cercului, şi, apoi, domnul dr. veterinar căpitan Ştefan Piersic, care şi-a vărsat cota întreagă. Numărul prim apăruse, deci obligaţiunea morală era luată faţă de public, cu toate că ceilalţi domni nu s-au mai executat să-şi plătească cotizaţiile. Au urmat alergături după bani şi tot ce nu ajungea desigur că trebuia să complecteze directorul. În aceste zile grele ale începutului, nu putem trece cu vederea sprijinul ce ni s-a dat de către domnii: V. Dimitriuc, care a obţinut cinci abonamente de una mie lei de la Banca Naţională, Ministru I. Nistor, avocat Vasile Pavel (Iaşi), Maior Zaharia Moroşanu, senatorul Teofil Lupu, inspector general Ştefan Zoppa; cari au plătit abonamente de sprijin de 500-1.000 lei.

 

 

Dr. Ştefan Piersic

 

Odată cu trecerea anului nou, situaţia gazetei s-a ameliorat şi şi-a continuat apariţia regulată îmbunătăţind atât conţinutul, cât şi hârtia şi, mai ales, înmulţind clişeele, astfel că, astăzi, a devenit cea mai citită gazetă din Bucovina. Atât personalul redacţional, cât şi cel administrativ nu este plătit. Administraţia este făcută, cu un rar devotament şi pricepere, de doamna Afrodita Grecul, căreia trebuie să-i aducem mulţumirile noastre.

*

În ce priveşte redacţia, în primul rând trebuie să menţionăm pe domnul Constantin Vicol, ale cărui articole de fond, din fiecare număr, l-au situat printre ziariştii de frunte. De altfel, Domnia sa este un vechi ziarist, scriindu-şi articolul de fond, în mod regulat, de opt ani, la ziarul săptămânal „Profit şi pierdere”. Secretarul de redacţie este domnul George Turtureanu, un tânăr avocat plin de viitor şi căruia îi cerem scuze că împrejurările îl silesc să fie „fată la toate” ale gazetei. Un valoros element, mai ales în materia turismului, îl avem pe domnul Mircea Sârbu. Printre corespondenţii noştri mai harnici, amintim pe domnii Aurel T. Popescu, Ion Negură, Emilean Popinciuc şi Octav Rusu.

*

Printre colaboratorii noştri, numărăm pe domnii consilier Corneliu Gheorghian, prim-preşedinte Ilie Ţabrea şi preşedinte Gheorghe Cramariuc, distinşi publicişti, cari, însă, din cauza cunoscutei deciziuni a Ministerului Justiţiei, în calitate de magistraţi, nu au voie să colaboreze la ziare. Noi, însă, le mulţumim pentru sprijinul ce ce ni l-au dat. Nu este posibil să amintim pe toţi colaboratorii noştri ocazionali, însă le mulţumim tuturor. Gazeta a cetitorilor şi, deci, îi rugăm ca, pe lângă sprijinul material ce ni-l dau, să colaboreze şi pentru ridicarea ei. / LICURG („Gazeta Bucovinenilor”, Anul II, Nr. 23, 15 noiembrie 1935, pg. 3).


1.648 bucovineni cuceresc Bucureştii

Începând cu ziua de 25 august vechi (7 septembrie nou) 1906, la Bucureşti s.a desfăşurat, cu ocazia Expoziţiei Naţionale, Marele Festival al Cântăreţilor – cum numea Valeriu Branişte concursul celor 12 coruri româneşti, cele bănăţene fiind „fruncea”, concurs care a adunat interpreţi „din toate părţile locuite de Români”, inclusiv din Bucovina (corul Societăţii studenţeşti „Dacia”, şi în care „au unit în cântare dorul sfânt al inimii româneşti”. Senzaţia evenimentului de „unitate culturală naţională” a fost portul ţăranilor bucovineni („Uite plăieşii lui Ştefan!”, a strigat un licean, pe Calea Victoriei, văzându-i), majoritatea celor 1.648 excursionişti din Bucovina purtând straiele neamului lor. Întâmplarea de atunci este, în general, pierdută în uitare, aşa că o voi aduce lângă sufletele contemporanilor, mărturie cu mărturie, folosindu-mă şi de ilustraţii din cartea lui Valeriu Branişte (Cântăreţii noştri la Bucureşti, Lugoj 1907), până va fi să găsesc şi altele.

„Duminică 27 august (9 septembrie 1906… Pauza de amiază a fost foarte scurtă, căci programul zilei se reîncepea deja la orele 3.

Prima privelişte mişcătoare ne-a oferit-o intrarea în Arene a celor o mie trei sute de Români din Bucovina, care veneau, înşiraţi după districte şi comune, purtând tăblii care indicau aparţinerea lor. Toţi purtau cocarde tricolor, combinate cu negru-galben – culoarea Casei Domnitoare austriene. Pe port şi statură, diferite după regiuni, se putea vedea situaţia etnică a poporului român din grădina ruptă de la corpul mamei şi alăturată imperiului habsburgic. Era mare contrastul între figurile amărâte de pe valea Siretului şi pletoşii voinici din munţii Câmpulungului, între cei din districtul Cernăuţilor şi Storojineţului, unde avansează rusificarea cu paşi gigantici, şi între cei din districtele Rădăuţilor şi Sucevei, pe care îi susţine încă mândria conştiinţei naţionale moldoveneşti. Ţi se rupe inima de durere, privind la aceşti urmaşi ai leilor lui Ştefan cel Mare şi gândindu-te la amarnica soartă ce i-a ajuns ( Ioţa lu Toboc – pseudonim al lui Valeriu Branişte, Cântăreţii noştri la Bucureşti, Lugoj 1907, p. 41).

Sosirea Bucovinenilor în Capitală

*

Ieri, la amiază (26 august – n. n.), au sosit în Capitală cei aproape 1.700 de ţărani şi orăşeni bucovineni, veniţi să viziteze expoziţia şi ţara. Încă de dimineaţă, oraşul avea o înfăţişare de sărbătoare; principalele străzi din centru erau frumos pavoazate cu drapele tricolore. La gara de nord sunt reprezentanţii diferitelor societăţi culturale din Capitală, mulţi studenţi, societatea macedo-română şi numeroase persoane oficiale şi neoficiale.

*

Trenul intră în gară la orele 12 şi 50, în aclamaţiunile publicului de pe peron. Bucovinenii sunt obiectul unei entuziaste manifestaţii de iubire frăţească. Cel dintâi le urează bun sosit dl Ciurcu, locţiitor de primar al Capitalei. Vorbeşte, apoi, din partea ministerului instrucţiunii dl Em. Grogoroviţa, profesor. Apoi, dl Alexandru D. Florescu, secretarul general al „Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor”, rosteşte următoarele cuvinte:

*

„Iubiţi fraţi bucovineni, ne simţim cuprinşi de o adâncă emoţiune, venind înaintea voastră să vă urăm bun-venit… Fiţi bineveniţi între noi! Ţara noastră e şi a voastră, precum azi voi sunteţi ai noştri!”. Din partea Bucovinenilor vorbeşte cel dintâi dl Filaret Doboş, preşedintele Societăţii „Dacia”, care a organizat excursiunea… A vorbit apoi preotul bucovinean Bucevski, ale cărui cuvinte au provocat un entuziasm de nedescris: „Dacă, acum un secol, am fost depărtaţi de patria mumă, n-am uitat, însă, că suntem români şi aci, pe pământul României libere strigăm: Sângele apă nu se face!”…

*

Ţăranul Alecu Burlă a vorbit din partea ţărănimii bucovinene. Au mai vorbit domnii Taşcu Purcerea, din partea macedo-românilor, şi Donar Munteanu, din partea studenţilor universitari.

*

S-a format, apoi, un impunător cortegiu, care a străbătut calea riviţei şi Victoriei, până la biserica Doamna Bălaşa. Un public numeros şi însufleţit de cel mai curat şi entuziast sentiment patriotic salută, pretutindeni, cu dragoste pe preoţii venerabili, pe voinicii şi cuminţii ţărani, îmbrăcaţi în frumoase haine naţionale, pe ţărăncile harnice şi curate. De prin balcoane, lumea arunca flori şi agita batistele, cu ochii umezi de emoţiune. În faţa Palatului Regal, ţăranii s-au descoperit cu respect.

*

La orele 2 şi 10, a sosit al doilea tren special, cu restul de bucovineni, cărora li s-a făcut aceeaşi entuziastă şi frăţească primire. Au vorbit domnii Donar Munteanu, Grigoroviţă şi Covată, din partea studenţilor macedoneni. A răspuns profesorul Tofan din Cernăuţi, spunând că cei din patria lui Ştefan cel Mare vor continua să se gândească totdeauna cu drag la ţara românească. S-a format un al doilea cortegiu, care a străbătut străzile, în mijlocul aceleiaşi patriotice însufleţiri. Bucovinenii au fost găzduiţi pe la cazărmi şi diferite institute particulare. Fiind obosiţi de călătorie, ei au preferat să se odihnească şi numai o mică parte dintr-înşii au vizitat, ieri, după-amiază, oraşul şi expoziţia.

*

Ieri, vineri, la orele 1 şi 41 p. m., a plecat de la gara principală din Cernăuţi Societatea muzicală „Armonia”, cu vreo 120 membri, spre Bucureşti, unde va lua parte la Festivalul coral al societăţilor române de cântare. Societatea a sosit, ieri, la orele 4 şi 35, la Burdujeni, unde a fost întâmpinată de un delegat al Societăţii corale „Carmen” din Bucureşti. „Armonia” va sosi în Capitală sâmbătă dimineaţa şi va petrece aici patru zile (Voinţa naţională, Anul XXIII, nr. 6386, 27 august / 9 septembrie 1906, p. 2).

Zile de sărbătoare

*

Inimile parcă bat mai tare, sufletele se simt mai libere şi mai înălţate, orizonturi mari se deschid ochilor noştri şi speranţe tainice şi scumpe frământă firea tuturor românilor. Fraţii noştri din Bucovina şi Ardeal sunt în mijlocul nostru şi dânşii sunt cei care ne deşteaptă aceste sfinte emoţiuni. Când s-au pornit, ieri, din gara de Nord, bucovinenii, cu tricolorul românesc în frunte, purtat de românii din Macedonia, a fost un singur fior în mulţimea de mii şi mii de români, ce ieşiseră să ureze bună-venire acestor fraţi din „frumoasa Bucovină, veselă grădină”!…

Portul popular al românilor bucovineni

Sunt momente de fericire naţională acelea prin care trecem şi parcă şi soarele şi cerul şi-au spus că trebuie să fie senine şi zâmbitoare deasupra Capitalei Patriei-Mume! Cuvinte înfocate au fost rostite, ieri, în gara de Nord, de reprezentanţii oraşului, ai Ligii pentru Unitatea culturală a tuturor românilor, ai ministerului instrucţiunii, dar poate că cele mai elocvente au fost cele câteva vorbe simple ale ţăranului Alecu Burlă din Bucovina – dacă nu greşim, un frate al răposatului filolog Vasile Burlă din Iaşi:

Portul huţulilor din Bucovina

„Am venit aici ca să dăm mâna celor cu inima română şi să învârtim hora cu ţăranii de aci, pe care îi socotim ca fraţi ai noştri”.

Fie ca aceste zile de sărbătoare să înfrăţească inimile şi cugetele româneşti în aşa fel ca, pe urma lor, conştiinţa naţională să se întărească şi mai mult şi românii de pretutindeni, privind opera de muncă şi cultură a geniului românesc, întrupată în Expoziţia naţională, să-şi spună cu toţii: „In hoc signo vinces”! (Adevărul, Anul XVIII, No. 6113, duminică 27 august 1906 stil vechi, p. 1).

Portul lăutarilor ţigani din Bucovina

Sosirea bucovinenilor

*

Bucovinenii, fiindcă erau neodihniţi, în urma lungului drum şi a plăcutelor, dar totuşi obositoarelor ovaţii, ce li s-au făcut pe la gări, atât în timpul zilei, cât şi al nopţii, au preferat să se odihnească. După ce au luat masa în comun, la Regimentul II, unii au făcut baie, la duşurile cazărmii, alţii s-au culcat şi numai o mică parte a vizitat oraşul şi Expoziţia. Ţăranii şi ţărăncile din Bucovina sunt, mai toţi, înalţi şi bine făcuţi, făcând o excelentă impresie. Un grup dintre dânşii, cu pieptarele şi bondiţele lor îmblănite, trecând pe calea Victoriei, un şcolar a exclamat: „Uite plăieşii lui Ştefan!”. Era cel mai mişcător omagiu ce li se putea face.

Convorbire cu dl Doboş. Am putut avea, ieri, o scurtă convorbire cu dl Filaret Doboş, student în litere de la facultatea din Cernăuţi, preşedintele societăţii „Dacia”, care a organizat această excursie.

– Suntem foarte mişcaţi de primirea grandioasă ce ni s-a făcut. Nu ne aşteptam la atât… şi nu vom uita niciodată aceste clipe, pe care le socotim ca pe cele mai fericite din viaţa noastră…

– Care este scopul societăţii „Dacia”?, am întrebat pe dl Doboş.

– Societatea „Dacia” e o societate studenţească. Dintr-însa nu fac parte relativ decât puţini studenţi. Aici suntem numai douăzeci şi cinci. Dar, pe lângă apărarea intereselor noastre studenţeşti, urmărim şi răspândirea culturii în popor. Suntem un fel de societate poporanistă. Această excursie mostră am organizat-o cu scop de a instrui poporul român din Bucovina, de a-l face să cunoască ţara românească, să vadă progresele pe care le-a realizat regatul liber, în curs de aproape jumătate de veac.

Ştiind că dl Filaret Doboş e şi conducătorul excursiei, l-am rugat să-mi dea câteva amănunte în această privinţă. Domnia sa a avut amabilitatea de a mă informa că, în urma unei înţelegeri avute cu Regimentul VI, excursioniştii vor mânca acolo, plătind câte 60 de bani de om. Astăzi şi mâine, bucovinenii vor rămâne în Capitală. Luni vor pleca probabil la Constanţa, dacă li se vor face înlesniri de drum, iar marţi vor părăsi ţara. Numărul exact al excursioniştilor  e de 1.648 (Adevărul, Anul XVIII, No. 6113, duminică 27 august 1906 stil vechi, p. 3).

„Ziua de 28 August 1906 a fost rezervată pentru o vizită la Sinaia. Aci, o delegaţie de 60 de persoane a fost primită de Majestăţile Lor, iar corurile au defilat, în faţa Suveranilor, pe terasa Castelului Peleş. La sfârşit, un cor imens, de peste 2.000 de glasuri, a intonat Imnul Regal. Pe feţele Suveranilor, zice un ziar, se vedea o imensă bucurie faţă de sincerele omagii ce le aduceau Românit din ţară şi Românii de peste fruntarii, uniţi, într-acel moment, într-o singură gândire şi într-un singur simţământ” (Albina, IX, nr. 49, 3 septembrie 1906, p. 1280).


De ce nu suntem veseli?

 

În sfârşit, visul înaripat şi aurit s-a realizat! Avem, da, avem întocmirea tuturor Românilor, avem alături de inima noastră Ardealul, avem în braţele noastre Moţii cei viteji, avem pământul străbun, de unde au pornit cele două descălecări, avem Făgăraşul lui Radu Negru, avem Maramureşul lui Dragoş şi al lui Bogdan, în fine, avem Romania Mare… Şi, totuşi, o piatră ne stă parcă în inimă. De ce?

*

De ce? Fiindcă, dacă s-au schimbat graniţele, nu s-au schimbat şi oamenii. Din nenorocire, oamenii nu s-au schimbat.

Mă uit împrejurul mei şi văd, acolo unde se ţine cârma Statului, aceiaşi lipsă de bună credinţă, aceiaşi dragoste pentru necinstea politică, aceiaşi falsificatori de alegeri, aceiaşi măsluitori ai legilor, aceeaşi magiştri ai imposturii.

*

Am crezut şi eu că tragicele evenimente prin care a trecut ţara, că sângele mult ce a curs, că mizeria grea ce ne apasă, că experienţa dureroasă ce am făcut, va fi hotărât pe cei rău nărăviţi ca să se îndure şi să se amendeze.

Am crezut că, de milă măcar, pentru această ţară, să se schimbe vechea sistemă de guvernare. Am crezut că vom fi scutiţi, dacă nu de aceleaşi figuri cunoscute şi compromise, cel puţin de aceleaşi procedee nedemne. Dar am crezut în zadar.

*

La Decembrie 1918, România e cârmuită tot ca înainte de Turtucaia, de Mărăşti şi de tratatul de la Bucureşti. La guvern, aceeaşi oameni, cu aceleaşi năravuri… De la un capăt la altul, bătrâna Europă e zguduită de convulsiile reformei; numai la noi, numai la păcătoşii de noi, tot aceiaşi indispensabili nepopulari, tot cenzura, tot starea de asediu, tot Curtea Marţială, tot alegeri falsificate, tot necinstea, tot minciuna!

*

Cum vrei ca să fie vesel Românul, care vede că, în afară de preţurile din piaţă, care s-au urcat tâlhăreşte, avem acelaşi nivel scăzut al moravurilor politice? Dacă este ceva schimbat în această ţară e în mai rău; în mai bine nu e nimic schimbat! Şi cu ce sete aşteptam ziua schimbării în bine!

*

Eu, care am văzut de aproape pe soldaţii Kaizerului, călcându-ne mândria naţională sub ciubotele lor greoaie, aşteptam cu nerăbdare febrilă ziua în care steagul tricolor va reintra în Bucureşti. Ca cel mai umil dintre mahalagii şi eu aşteptam „pe ai noştri”.

*

Dar „ai noştri” sunt tot „ai noştri”. N-au apucat să intre pe o barieră şi entuziasmul naţional a ieşit pe toate celelalte / Constantin BACALBAŞA (Adevărul, Anul XXII, No. 10611, joi 3 ianuarie 1919).


Cântecul Unirii

 

şi-a fost atunci o nouă mântuire

şi-a fost şi-o altă zi după Hristos

când îmbrăcând cămăşile de mire

s-au răstignit pe cerul luminos

cei ce-au păşit în jertfă pentru ţară

despovărându-şi neamul de păcat

şi-a fost şi-o nuntă şi a fost povară

destinul care ni s-a arătat

*

pe calea numai aură şi cetini

care vestea o sfântă sărbătoare

în care să fim fraţi, să fim prieteni

doar sprijinind pe frunţi o viitoare

cunună de lumini care să-nşire

doar fericirea neamului, prinos

rodit atunci din sacra mântuire

din cea de-a doua zi după Hristos

*


Pagina 110 din 1.144« Prima...102030...108109110111112...120130140...Ultima »