Dragusanul - Blog - Part 1096

B. P. Hasdeu: Carmen Sylva

Elisabeta 1869_005_47-5

*

Când o vezi împresurată

De a curţii pompă rece,

Toţi rostindu-i pe un ton

Câte-o frază măsurată

Ce alunecă şi trece

Ca să-ngheţe lângă tron,

Capul tău adânc se-nchină:

E regină! E regină!

*

Când citeşti în reverie

Cugetările-i intime,

De pe „Vârful cel cu dor”,

Unde totu-i poezie,

Scăpărând din înălţime

Suferinţă şi amor,

Inima-ţi duios suspină:

E femeie, nu-i regină…

*

Din purpură când descinde

Şi-n catrinţă românească

La săraci şi la copii

Mâna-i darnică întinde,

Lăcomind ca să-i zâmbească,

Să-i surâdă mii şi mii,

Este Crist ce ne alină:

E un înger, nu-i regină…

*

De-i regină, de departe

Licărind ca o scânteie,

Ea dispare fără veste

Şi-o admiri abia în zbor,

Dar priveşte-o-n astă carte

Şi mereu o vezi femeie,

O femeie care este

Înger scump pentru popor.

*

(„Românul”)

* *

B. P. HĂŞDEU

(Familia, Anul XVIII, 1882, nr. 35, p. 420)


“România, ca o frunză pe apă”

Alecsandri 1883_019_1-5

*

Creanga de stejar

 *

Creangă mică-abandonată,

Jos, pe valul dunărean,

Eşti menită-a fi-necată

În al mărilor noian.

Tu pluteşti, dar tot spre vale

Te împinge cruntul val;

Cine te-a opri din cale

Şi te-a scoate iar la mal?

*

Spune-mi, care-i al tău nume?

Unde mergi, de unde vii?

Eşti tu moartă-n astă lume?

Mai faci parte dintre vii?

Spune-mi: crivăţul iernatic

Smulsu-te-a cu braţul lui

De pe-un arbore sălbatic

Să te-arunce valului?

*

Vulturul cel gol pe frunte,

Cel cu ochi fulgerători,

Dusu-te-a în vârf de munte

Să-ţi dureze cuib sub nori?

Fulgerul trăznit-a oare

Cuibul sus, pe stânci, durat

Şi-n a Dunării vâlvoare

Din văzduh te-a aruncat?

*

Vai, sărmană creangă mică,

Eu la tine când privesc,

Inima mi se despică

Şi te plâng, şi te jelesc;

Tristă e a ta menire!

Cel balaur dunărean

Te conduce la pieire

În al mărilor noian.

*

– N-ai tu grijă de-a mea soartă,

Eu sunt mică, dar nu pier,

Dunărea pe sân mă poartă,

Dar plutesc cătând la cer.

Mulţi au vrut a mă culege

Şi-a mă arde… în zadar!

Sunt odraslă eu de rege,

Căci sunt viţă de stejar!

 *

În curând oi prinde viaţă,

Pe-acest mal voi răsări

Şi cu-a mea umbră măreaţă

Lume multă voi umbri.

Voi privi peste-orizonturi

Cu-al meu văz împărătesc,

Căci din lemnul meu fac tronuri

Şi port sucul românesc.

 *

V. ALECSANDRI

 *

Alecsandri Vasile Familia 9 din 1865

*

Această poezie ni s-a transmis însoţită de şirele pe care le reproducem mai la vale, pentru că ele ne reîmprospătează epoca în care s-a stârnit această inspiraţiune a ilustrului autor:

*

„Mirceşti 1/13 dec. 1882

 *

Domnule Vulcan,

 *

Îndeplinind, şi de această dată, cu cea mai vie mulţămire, dorinţa exprimată în amabila dumneavoastră scrisoare din 10 decembrie, vă trimit o poezie, intitulată „Creanga de stejar”, şi care a fost compusă într-un timp în care România se găsea ca frunze pe apă.

*

Mulţămită Dumnezeirii şi vitalităţii neamului românesc, iată acum ţara scăpată din valuri, independentă, încoronată prin sine însăşi şi demnă de a primi în sânu-i pe marele său oaspe, Ştefan, a cărui statuie e gata a se arăta lumii.

*

În acea zi solemnă, românii vor putea cu tot dreptul să zică, închinându-se în faţa Eroului: O, Ştefane, priveşte-ţi ţara cu mândrie, căci, după patru secole,

*

Tu, ce mulţi ani ai apărat-o

Cu-a tale arme vitejeşti,

Independentă ai lăsat-o,

Independentă o găseşti!

*

Primiţi etc.

V. Alecsandri

(Familia, Anul XIX, 1883, nr. 1, p. 1).


O epigramă de B. P. Hasdeu, din 1883

Alecsandri 1878_014_42-5

*

La „Fântâna Blanduziei”

*

Bătrânule Horaţiu, al Romei vechi mândrie,

Cu care toţi latinii în veci se vor mândri,

Iubirea-mi pentru tine azi este şi mai vie:

Iubindu-te pe tine, iubesc pe-Alecsandri!

 *

Bucureşti 30 martie 1883

*

B. P. Hăşdeu

(Familia, Anul XIX, 1883, nr. 16, p. 182)


Caricatura română veche (I)

1882 La pictor

*

Caricatura, din câte am observat, cu ocazia unei preumblări prin vremuri, începuse, în presa românească doar ca ilustraţie la texte umoristice sau la… sfaturi pentru copile, apoi a lunecat spre snoavă (povestiri hasidice, preluate de către români de la birtaşii evrei) şi spre anecdotic. Caricatura era, la începuturile sale, o descriere, o ilustrare a poantei dialogului, iar mostrele pe care vi le prezint astăzi probează cele afirmate. De pildă “icoana (portretul) de familie”, pe care îl arată, cu mândrie, slujnica, este un cap de bou, iar prostituatele care vor să se facă infirmiere vor să îngrijească bărbaţi cât mai sănătoşi. Tot aşa, Îţic, în goana calului, fiind şi bâlbâit, îşi pierde silabele pe drum. Dar toate desenele sunt înrobite naraţiunii prin cuvinte, evoluţia spre poantă nerostită fiind anevoioasă şi datorită stadiului degustătorilor sfătoşi de umor de altădată.

*

Încă nu intenţionez să formulez observaţii şi să trag concluzii, mulţumindu-mă, deocamdată, doar cu tezaurizarea, împreuncă cu dumneavoastră, a unei cât mai bogate colecţii de caricaturi vechi, drept pentru care voi posta câte patru, de episod, aşa cum se şi publicau, odinioară.

*

 Frontispiciu 1882

1882 Icoana familiara

1882 Ingrijitoare de bolnavi

1882 Itzig calare

*


Dacă părăsesc Bucovina, sucevenii pot făptui cultură!

Ştiţi câţi suceveni vor urca pe scena din Cluj-Napoca?

Ştiţi câţi suceveni vor urca pe scena din Cluj-Napoca?

*