Dragusanul - Blog - Part 1092

„Nu ard luminile de ceară, cântări de groapă nu răsună”

Mihai Teliman acel "Caragiale al Bucovinei (20.11.1863, Siret - 21.12.1902, Siret

Mihai Teliman
acel „Caragiale al Bucovinei
20.11.1863, Siret – 21.12.1902, Siret

 

Dincolo de lumea aceasta cinică, duplicitară, dar pe deplin tradiţională, numită Bucovina, au existat, cândva, doi scriitori adevăraţi, un poet şi un prozator satiric.

 

T. Robeanu, acel "Eminescu al Bucovinei" 20.11.1863, Cernăuţi - 12.26.07.1905, Muncaci-Ungaria

T. Robeanu,
acel „Eminescu al Bucovinei”
20.11.1863, Cernăuţi – 12.26.07.1905, Muncaci-Ungaria

 

Poetul este fiul al unui „luceafăr al bisericii noastre“, profesor de morală la facultatea de teologie şi decan al respectivei facultăţi, archimandrit, deputat în sfatul ţării şi în parlamentul vienez. Poetul are doctoratul în drept, e liderul grupării „noi, Românii“ şi deputat, ca şi Înalt Prea Cucernicia sa, tatăl său, în dieta ţării şi în parlamentul vienez. Când „noi, Românii“ îi iau drapelul din mână, poetul pleacă în pribegie, iar când osteneşte, undeva, într-un hotel din Ungaria, se sinucide.

*

Prozatorul este fiul unor târgoveţi oarecare, dar şi el a studiat la Viena, pe cheltuiala statului. A optat pentru sărăcie, pentru statutul de gazetar-scriitor, deşi s-ar fi cuvenit să fie profesor. Scrie mult, pictează, arde ca o lumânare aprinsă la amândouă capetele, aşa că oboseala îl răpune mult prea curând.

*

Poetul este poet, iar scriitorul este scriitor, primul scriitor profesionist al Bucovinei.

*

Nu cred că, în preajma sărbătoririi a câte 150 de ani de la naşterea satiricului Mihai Teliman şi de la naşterea poetului T. Robeanu (pseudonimul calamburistic – te robea, nu? – al istoricului şi tribunului George Popovici), mai are rost să reamintesc pustietăţii pseudobucovinene că Robeanu este întemeietorul impresionismului timpuriu german (Mircea Streinul ar fi vrut să scrie „Poezia morţii, la T. Robeanu”, pentru a demonstra acest lucru, dar la oprit boala de piept, numită glonţ bolşevic) şi un poet român de primă mână, aşa cum nu are rost să povestesc nimic nici despre Teliman, pe care Nicolae Iorga îl considera egalul lui Caragiale.

*

În Bucovina nu a fost, nu este şi nu va fi niciodată loc pentru memorie şi pentru promovarea valorilor. Fala noastră: dihorii strămoşeşti, omagiaţi la festivalele barabulii, curechiului, hribului, afinatei, sarmalelor, plăcintelor, zacuştii şi ale haida-dârla-dârî-da-urile manelisto-rurale.

*

E-atâta prostie înghesuită şi atâta suficienţă lăfăitoare în Bucovina numiţilor Mîrza, Flutur, Nechifor, Lungu, Băişanu, Brăteanu, Steiciuc, Horvat, Dumitrache, Cozmei etc., încât nici măcar o lumânare nu ai unde aprinde, pentru desluşirea luminilor noastre reale:

*

*

Mihai Teliman:

*

*

Crească sănătos!

*

Românu-i om bun. El taie chiar cloşca pentru oaspeţi şi, neavând lemne, scoate hadaragul de la turtele şi o frige. Aşa-i firea lui şi din asta nu-l poţi scoate. Graţie acestei virtuţi, mulţi din ei au ajuns azi la sapă de lemn şi nici aceasta nu le trebuie, căci n-au câmpuri şi, prin urmare, ce prăşi. Acum încep încetişor a-şi pierde limba. Cel puţin, nu o cultivă. Cărţi româneşti rar unde întâmpini. Ici, colea, doar câte un ceaslov sau Visul Maicii Domnului.

*

În societăţile româneşti auzi vorbindu-se nemţeşte, evidenţele şi alte acte se scriu tot în aceeaşi limbă, ba unii încep acum şi „Tatăl nostru“ pe nemţeşte, doar ar fi mai degrabă auziţi în consiliul şcolar al ţării. De-l întrebi pe un cooperator sau „supranumerar“ (al doilea preot dintr-o parohie – n.r.) de ce nu scrie româneşte, te trezeşti cu următorul răspuns stereotip:

*

– Apoi, domnule, eu îs cooperator; de voi scrie româneşte, mă iau ceia la ochi şi, apoi, adio carieră. Stai să mă fac paroch şi atunci ai să vezi cum le frec harţagul!

*

După vreo douăzeci de ani, îl face paroch. Timpul evidenţei româneşti ar fi sosit.

*

– Scrii româneşte, de acum înainte, reverendisime?

*

La aceasta, capeţi răspunsul:

*

– Apoi, domnule, eu îs paroch; de voi scrie româneşte, m-or lua ceia la ochi şi asta n-o vreau. Stai să mă fac protopop şi, apoi, le frec eu harţagul, n-ai grijă!

*

După treizeci de ani, îl fac protopresviter. Tocmai atunci îi moare soţia. Toată politica sa rezervată n-a putut să accelereze numirea sa.

*

– Dar, acum, vei scrie româneşte, părinte, aşa-i?

*

Răspunsul:

– Apoi, domnule, eu îs protopresviter şi, de-oi scrie româneşte, m-or lua ceia la ochi şi asta n-o vreau. Stai să mă fac archimandrit şi, apoi, le frec eu harţagul, n-ai grijă!

*

După ce-i arhimandrit, are toate calităţile cerute de un candidat de mitropolit. Ca să nu fie luat la ochi, se fereşte cât se poate şi mai mult decât oricând de a fi „Român“.

*

Însă harţagul tot nu le freacă.

Capătă mitra, în fine. Visul e realizat. Acum aşteptăm, cu drept cuvânt, frecarea harţagului. Aşa! Dumnealui tace mai departe. Vrea să fie excelenţă. Şi aceasta se întâmplă.

*

– Ei, excelenţă, poate acum veţi pune un cuvinţel în favoarea limbii noastre?

– Domnule, puţină răbdare numai; am încă un mic plan şi, de-l scot în cale, nu te teme, îl frec eu!

*

Şi se face baron. Dar, acuma, vine morticica şi-i freacă dumisale harţagul, înainte de a-l fi frecat dumnealui altora. Fălcile mormântului apucă prada, brazda o acoperă, tragedia se încheie aici spre a se repeta în alte locuri.

*

Subiectul rămâne acelaşi, numai personajele se schimbă. Profesorii vor să fie directori, aceştia inspectori etc.

*

Numai pălimarii se ţin bine. Păcat că sunt aşa de puţini, căci nu de alta, dar naţia ar fi salvată.

Aşa merg treburile la noi, în vesela grădină.

*

De porţi o cravată tricoloră, îţi periclitezi existenţa. Nici bumb (insignă – n.r.) naţional nu poţi purta, doar numai la jiletcă, ascuns. Căci, de te zăreşte vreun muftişor, pe loc te pune la condică drept „daco-român“.

*

Ciudat lucru acesta! Dar sunt altele şi mai ciudate. Avem, de pildă, ici-colea, câte un Român care e de absurda părere că a fi naţional e o crimă. Cu astfel de oameni nu poţi sta de vorbă.

Cum se vede, stăm bine.

*

Românilor li s-a dat, în Suceava, sfatul să înveţe din răsputeri limba germană (de Erast Tarangul, nobil român de Valea Uţei, căpitan al Sucevei, şi de directorul gimnaziului, românul Vasile Burduhos -–n.r., sf. „Deşteptarea, nr. 20, 21/1908, pg. 319). Cea românească n-o ştiu şi aceasta le era de recomandat. Poate că se va face recomandarea la o altă sfinţire, de pildă când vom căpăta un gimnaziu românesc în Cernăuţi.

*

Parcă văd cum râzi, dragă cititorule! Ştiu că nu crezi că ni se va încuviinţa. Românilor li se ia ce au, de dat – nici vorbă! Poate se va schimba şi timpul şi vom căpăta un gimnaziu românesc în Cernăuţi.

*

Se întâmplă şi minuni la noi: câteodată, se iau în considerare şi cererile întemeiate ale Românilor. Se înţelege, cam răruţ.

*

Românii nu zic nimic. Ei sunt oameni buni. De aceea, până capătă câte ceva, le creşte părul prin cuşmă. Crească sănătos!“ (Mihai Teliman, Foiletoane, Suceava, 1906).

*

*

*

T. Robeanu:

 

Un mort

*

Nu ard luminile de ceară, cântări de groapă nu răsună,

Să mă privească înc-odată prietenii mei nu s-adună,

Şi, totuşi, stau tăcut, zadarnic bătaia inimii s-ascult,

Când fiecare gând la tine îmi zice c-am murit de mult.

Şi-atunci te văd venind spre mine, din vremi pierdute-o arătare

Şi ochii mari şi plini de milă de vină grea îmi dau iertare“.

            (Revista Bucovinei, nr. 5/1943, pg. 215)

În bolta de la „Craiul Negru”

 *

Suceava e avută-n turnuri

Ca muntele bogat în stânci,

Ea are strade glorioase

Şi are pivniţe adânci

 *

În bolta de la „Craiul Negru“

Acolo-i vinul minunat.

Acolo trei voinici aseară

Într-un ungher s-au aşezat

 *

Au pene roşii-n pălărie

Şi tinereţe în obraz.

Mustăţile, aşa de dârze

Şi vorbele aşa cu haz.

 *

Crâşmaru-n umbră clipoceşte,

Mănunchi de chei i-atârnă-n brâu,

Nepoata are ochi albaştri

Şi-i blondă ca un spic de grâu.

 *

Aduce vin în cupe clare,

Roşind, celor trei darabani,

Ei au mustăţi atât de dârze,

Ea numai optsprezece ani.

 *

Şi unul sare în picioare,

Zâmbind mânuţele i-a prins.

Guriţa-al doilea îi sărută

În şagă mai, mai înadins.

*

Iar cel din urmă stă deoparte

Aşa de palid, chinuit –

Ah, mult amar şi, totuşi, dulce

În ochii săi ea a citit.

 *

 *

Strofe Carpatine

*

Prin întuneric de codru de brad,

Ploi de lumini din stele cad.

Şi umplu de-argint izvoarele clare

Şi inima de dor şi visare.

*

Aşa tânără, fragă, ca amorul dintăi

Înfloreşte o roză la răscruce de căi,

Înfloreşte-aşa dulce, ca tine, la care

Mă duce, iubită, ascunsa cărare.

*

Sub pasul rar şi discret de cerbi

Se-nfioară încet vârfuri de ierbi;

Din vale negura se ridică

Căruntă ca o legendă antică.

*

Se clatină brazii, salută în somn:

Prin visul lor trece Dragoş domn.

În pălărie o veselă floare,

În mână cornul de vânătoare.

            (Convorbiri literare, XXV, pg. 526)

 *

La crâşma verde

 *

La crâşma verde pe vâlcea

Voios m-abat din calea mea;

La masa de stejar mă pun,

Nimic nu cer, nimic nu spun.

 *

Dar crâşmăriţa cea nurlie

Ea mă cunoaşte şi mă ştie

Şi sprintenă şi mlădioasă

Aduce cupa cea frumoasă;

 *

Pe umeri braţul mi-l aşază

Lumina ochilor să-mi vază,

Şi pentru vesele cântări

Primesc drept plată sărutări.

*

O, filosofi cu gând greoi,

Când oare-ţi înţelege voi

C-a fericirii dulce cheie

E-n vin, în cântec şi-n femeie?

            (Convorbiri Literare, XXII, pg. 181)

 *

Alcovul e în umbră…

*

Alcovul e în umbră şi tu vii să te culci,

Copilă cu ochi negri şi buze moi şi dulci;

Încet ridici perdeaua şi-n zare un balaur

Îţi pare cerul nopţii cu ochii săi de aur.

*El zborul lui de nouri spre tine îl îndreaptă…

Tu nu cobori perdeaua şi nu eşti înţeleaptă.

*

Ci gândul de copilă din depărtări lumeşti

Pe Făt-Frumos îl cheamă să vie ca-n poveşti,

Cu farmec de iubire din suflet de viteaz

El dorul să-ţi adoarmă şi iar să-l facă treaz

Şi tu în a‘ lui braţe voioasă să te culci,

Copilă cu ochi negri şi buze moi şi dulci.

            (Convorbiri literare, XX)

 *

Voievodul

 *

În tăcute bolţi din veacuri doarme-n pace Voievodul,

Mâinile scăldate-n sânge stau pe piept, evlavioase,

Peste dânsu-n risipire zace lumea lui cea veche

Lespezi vechi şi slove şterse, candele ce nu mai ard.

Şi la căpătâi se roagă un călugăr ce nu ştie

Că din aburul albastru Dumnezeu a dispărut.

Dar în ceas de miază-noapte clopotul când sună jalnic

Voievodul se trezeşte

 *

„Eu din vechea strălucire vreau să ies azi la divan,

Logofete, mergi de adă din muzeu pecetea ţării

Şi spătarul să aducă spada mea vândută-n Londra!“

Logofătul nu-l aude şi spătarul său nu vine –

Goale-n ceas de miază-noapte oasele-i sclipesc în lună.

            (Convorbiri Literare, XX, Junimea literară, nr. 9/1905, pp. 132-133)

 *

Blondă ca grâul

*

O, la ce-ar vesti bătrâna

Poezie-n neagră haină

Cum eşti blondă tu ca spicul

Şi ştii săruta în taină?

 *

Şi de ce-s la faţă palid

Ce-are lumea să o ştie?

Numai blondul grâu s-audă

Cântecul de ciocârlie.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, pg. 185)

 *

Icoana Maicii Domnului

*

Antreul stă iluminat!

Te văd din cap cum clatini,

Prietenul meu mult stimat,

Că epicele datini

Frivol le-am aruncat deoparte

Şi-aduc pericol castei arte.

*

Vezi, am aşa temperament

Şi sunt sfădit cu-o muză.

Să o invoc? E evident

Că n-a vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că nici la el nu vrea să vie.

 *

Antreu – portal de paradis –

Marmorică splendoare.

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare

Oglinzile lucesc feeric,

Afară-i glod şi întuneric.

*

Stau ca fantastice tiviri

Fenici la portiere;

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de-argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

*

Lacheul cască somnoros,

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată.

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă.

După perdelele de pleoapă,

*

În orient şi-n occident

E ordinul acesta.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, pg. 185)

 *

 *

Agnes

 *

Ard candelabrele-n antreu…

Te văd din cap cum clatini

Şi mă numeşti barbar ateu

Că epicile datini

Şi clasicismul castei arte

Frivol l-am aruncat deoparte.

 *

Sunt, de când perii suri răsar,

Sfădit cu doamna muză.

Să chem superba? E-n zadar,

Ea nu vrea să m-auză.

Şi Aron Densuşianu-mi scrie

Că ea nicicând n-a vrut să-l ştie.

*

Îmi şuier cântu-n orice ceas!

Numiţi-mă chiar cinic.

Nu vreau să moară fără glas

Avântul meu sanguinic:

A’ tinereţei dor şi jale,

Potop rebel, oprit în cale

 *

Antreu, portal de paradis,

Marmorică splendoare…

Se-neacă pasul ca în vis

În mutele covoare.

Oglinzile lucesc feeric.

Afară-i gol şi întuneric.

 *

Stau, ca fantastice tiviri,

Fenici la portiere,

În candide încremeniri

Zeiţe în unghere.

În glas de argint de pe părete

Acum bat ore-ntârziete.

*

Lacheul cască somnoros.

Apasă pe cravată

Extrem, discret şi graţios

Bărbia diplomată;

Şi ochii sfincşi încet se-ngroapă

După perdelele de pleoapă.

*

Destinul generos i-a dat,

Din cornul său de haruri,

În leagăn de orfelinat

Aşa drăguţe daruri,

Cu ele-n valea de la Istru

Putea s-ajungă prim-ministru.

*

A cui vina, dacă tont

Nu s-a înălţat în scară?

Ei! cel imparţial ia cont

Fumând a sa ţigară,

Că în livrea sau în mătasă

Ce-i rasă tot rămâne rasă.

*

În orient şi occident

Lacheul dominează:

Vizir şi paşă opulent

Sau cardinal cu vază

Îşi bate joc din înălţime

De lupta palidei mulţime.

*

Scurt şi energic a sunat…

Din gânduri Jean tresare.

Rădică capul parfumat,

Patetic dă intrare

Stăpânilor, ce-n timp hidropic

Vin de la balul filantropic.

*

E-n ţară cel dintâi bancher,

Iar ea o damă cultă

Şi cea mai tristă din muieri

Din cele ce ascultă,

Xantipele în roşe bluze

Din cântecul meu sunt excluse.

*

Dar crinul cel abia-nflorit

E Agnes a lor fată,

E parcă Venus a ieşit

Din valuri încă-odată.

Umbriţi de şalul cu dantele

Ard tainic ochii-unei gazele.

            (Inedite, în Junimea literară, nr. 9-10/1908, pg. 184)

 *

Cântec vechi

 *

La Suceava în cetate

Ceas de miază-noapte bate,

Păzitorii cântă-n uliţi

Răzimaţi în albe suliţi.

 *

La Suceava în cetate

Ceas de miază-noapte bate,

Zidul vechi adânc răsună:

„Noapte bună, noapte bună!“

 *

Şi din plai şi de la mare

Visurile vin călare

Din risipe-ncetişor

Creşte-un  mândru foişor.

*

La prag luna ţine strajă

Înlăuntru doarme-n vrajă

Fata cea de voievod,

Cu păr galben pus în nod.

*

Cine vine şi-l dezleagă

Nu se duce noaptea-ntreagă

Şi cui vine s-o sărute

Toate nopţile-s pierdute.

*

Copiliţă mult nătângă,

Ochii tăi cu mâna stângă

Să-i acoperi; iar cea dreaptă

Facă drum celui ce-aşteaptă.

*

Ca în ceasul din poveşti

De la dragile-ţi fereşti

În ispită să nu-l ducă

Albul număr de nălucă.

            (Revista Bucovinei, nr. 5/1943, pg. 215)


Cealaltă Românie, România lor

Ion Iliescu: Îmi place că se menţin tradiţiile şi obiceiurile...

Ion Iliescu: Îmi place că se menţin tradiţiile şi obiceiurile…

 

În politică, se ştie

şi-o confirmă toţi pigmeii,

ca şi în bucătărie,

se preferă… mititeii!


Gigi Becali este un om liber!

Constantinescu, Iliescu, Băsescu, Ponta, Antonescu şi ceilalţi: Noi suntem români, noi suntem români, / Noi suntem aici pe veci stăpâni!

Constantinescu, Iliescu, Băsescu, Ponta, Antonescu şi ceilalţi: Noi suntem români, noi suntem români, / Noi suntem aici pe veci stăpâni!

 

Să iei aminte, când votezi, române,

şi să respingi lichelele şi laşii,

căci din ce suntem, după noi rămâne

doar binele ce ne înseamnă paşii!


De ce este Gigi Becali un om liber?

 

Pentru că există. Pentru că are suflet. Pentru că sufletul lui se revarsă în lumină.

 

Argumente:

 

 

Gigi Becali îi ajută pe Amar şi pe Mădălin, doi copii bolnavi şi săraci din Neamţ

 

Din spatele gratiilor, Gigi Becali şi-a pus oamenii să-i ajute pe Amar şi pe fratele lui, Mădălin. Doi copii bolnavi şi săraci din Neamţ, pe care părinţii nu mai aveau cum să-i crească.

Vizionaţi reportajul, făcând click pe observator.tv!

 

 

Marian Ursea se roagă pentru Gigi Becali

 

Marian Ursea, copilul sărac din Buzău pe care Gigi Becali l-a luat anul trecut în grija sa, trăieşte de ieri un adevărat coşmar. Băiatul a privit şocat la televizor cum tatăl său adoptiv a ajuns după gratii. Rămas fără principalul său sprijin, Marian mai are acum o singură speranţă: ca George Becali să fie graţiat de preşedintele Băsescu (citiţi ştirea, făcând clik pe libertatea.ro).

 

Marian Ursea, rugându-se pentru Gigi Becali (libertatea.ro).

Marian Ursea, rugându-se pentru Gigi Becali (libertatea.ro).

 

Rămas în grija bunicii după ce tatăl s-a spânzurat iar mama l-a abandonat , Marian Ursea s-a luptat mai bine de trei ani cu o sărăcie cruntă.

Impresionat de drama copilului rămas fără părinţi care avea  şi grijă de bunica sa, omul de afaceri Gigi Becali a făcut în luna august a anului trecut o donaţie substanţială.

Micuţul a fost scos dintre mormane de mizerie şi apoi ajutat de afacerist să se mute împreună cu bunica dintr-un bordei într-o casă nouă cupărată cu banii jos. Apoi Becali i-a cunpărat calculator, haine şi mâncare şi i-a angajat micuţului o bonă ca să-l îngrijească.

După ultimele evenimente neplăcute din viaţa îngerului său păzitor cum îl numeşte Marian Ursea pe George Becali, copilul se roagă ca cineva să-l scoată din puşcărie

„Îmi pare rău de tot ce s-a întâmplat. De aseară sunt şocat de ce i s-a întâmplat domnului Becali. Cred că doar preşedintele Băsescu ar putea să-i dea drumul”, spune copilul.

Bona lui Marian este şi ea în stare de şoc de când a auzit vestea. „Nu ştiu cum ne vom descurca, dânsul m-a ajutat şi pe mine că mi-a dat un loc de muncă. Sunt şocată şi mă rog pentru dânsul”, a declarat Lungu Nicoleta, bona copilului.

De aceeaşi părere este şi femeia care i-a vândut casa latifundiarului, care crede că pedeapsa la care este suspus afaceristul este prea grea.

„Acum mă rog pentru sufletul lui că să scape că este un om bun. Ne-a dat cât am cerut pe casă. Ceea ce a făcut el n-a mai făcut nimeni pentru oamenii amărâţi în ţara asta”” a declarat Lucreţia Ion.

Magnatul din Pipera a plătit pe loc 17.700 de euro pentru casa în care locuiesc de acum puştiul şi bunica sa.

 

Citiţi ştirea, pentru autentificare, făcâd click pe libertatea.ro!

*

*

Gigi Becali a cumpărat casă unei familii cu 7 copii, ducând plasmă,

maşină de spălat şi pahare de cristal. „Alexandre, om te-ai făcut, mă”!

 

Gigi Becali a mers, miercuri, cu elicopterul în Gorj, unde a cumpărat o casă pentru o familie cu şapte copii, căreia i-a adus plasmă, maşină de spălat, pahare de cristal, spunând că a văzut cazul la televizor şi că i-a fost teamă că dacă nu face nimic nu va şti ce să spună la Judecata de Apoi.

Europarlamentarul Gigi Becali a venit cu un elicopter în comuna gorjeanã Văgiuleşti pentru a cumpăra o casă pentru un localnic, Alexandru Bucur, tatăl a şapte copii, şase dintre ei aflându-se într-un orfelinat din Târgu Cărbuneşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

 

Citiţi ştirea, pentru confirmare, făcând click pe gândul.ro!

 

 

Gigi Becali i-a dat unui copil de 4 ani, grav bolnav, 25.000 de euro

pentru analize şi operaţie: „Pentru mine e foarte puţin!”

 

Gigi Becali mai ajută un copil cu probleme. Edi, un băiețel din Timișoara, suferă de sindromul hunter, o boală rară care apare la 200.000 de nașteri și care-i afectează tot organismul. Pentru analize și operația micuțului, părinții copilului de numai 4 ani mai au nevoie de 25.000 de euro. Gigi Becali va suportat toată cheltuiala.

 

Citiţi mai multe, făcând clik pe gsp.ro!

Gigi Becali este, deci, un om liber, libertatea fiind condiţia existenţială fundamentală a unui om. Chiar dacă îl ţin „ăştia” sub zăbrelele temniţei politice, Gigi Becali rămâne un om liber. Întemniţaţi sunt „ăştia”, Băsescu, Ponta şi toţi trepăduşii lor, nu Gigi Becali.

Nu mă număr printre fanii lui Gigi Becali, dar îl respect, pentru că, dincolo de copilărismul care îl ajuta să se răsfeţe singur, în viaţa de zi cu zi, iată că izbuteşte, şi după ce întemniţaţii în vremelnicie i-au înjumătăţit averea, să ajute şi să fericească mulţi, mulţi oameni nefericiţi.


Vrăjmaşii culturii tradiţionale ucrainene din Bucovina

Port şi dans ucrainean, în 1870

Port şi dans ucrainean, în 1870

 

Cultura tradiţională ucraineană din Bucovina, splendidă prin încărcătura mitică pe care o prelungea în timp, s-a confruntat, în ultimul veac şi jumătate, cu trei agresiuni devastatoare: cea a uniatismului galiţian, dintre anii 1860-1900, cea a românizării forţate, între anii 1919-1939, şi cea a bolşevismului, după 1944 şi până de curând. În aceste condiţii, rădăcinile s-au cam pierdut iar năvala „multiculturalităţii”, declanşată, mai ales, după anul 2010, spulberă definitiv patrimoniul cultural tradiţional ucrainean din Bucovina. Şi e păcat să se piardă o cultură străveche, prin promovarea unor rusisme spectaculoase, dar care nu înseamnă tradiţie ucraineană.

 

Rusisme promovate în zona Siretului.

Rusisme promovate în zona Siretului.

Admir, fără rezerve, şi marea cultură rusă, dar ea îşi are spaţiul ei de sacralitate şi nu e drept să fie compromisă, prin satele judeţului Suceava, de incultura crasă a promotorilor de tradiţii false, adică şi de instructori ucraineni de contrafaceri ruseşti, dar şi de ageamiii înşurubaţi în jurii festiviste de către culturnicii judeţului Suceava, ca să nu mai vorbesc de cei ai regiunii Cernăuţi.

 

Dansul rutean „Cerkowcia”

Dansul rutean „Cerkowcia”

 

Ucrainenii au avut, de-a lungul veacurilor, un port asemănător cu cel al românilor (sau viceversa), „dar parcă mai frumos”, după cum spunea primul guvernator al Bucovinei, generalul austriac Spleny, elementele de frumuseţe constând în culorile pastelate care puneau în evidenţă ornamentele florale ale portului ucrainean, cel românesc fiind, în cazul bărbaţilor, simplu, fără ornamentaţii (doar cămăşile femeilor aveau celebra ornamentaţie dreptliniară, în culorile cucuteniene: negru, cărămiziu şi alb).

 

Portul ucrainean în Bucovina şi în Galiţia de fiecare zi.

Portul ucrainean în Bucovina şi în Galiţia de fiecare zi.

 

Odată cu pătrunderea masivă a uniaţilor în Bucovina, ucrainenii ortodocşi din Bucovina trec, şi cu port, şi cu folclor – adesea şi cu limbă, în tabăra ortodocşilor români (inclusiv călugării de la Schitul Mare, din Polonia, care se mută la Burdujeni, abandonând, brusc, şi buchiile, şi limba slavonă).  Românii, la rândul lor, şi mai ales româncele, primesc cu bucurie noua cultură, asemănătoare sau doar complementară cu a lor, portul românesc din regiunea Cernăuţi, dar şi din zonele Rădăuţi şi Siret arătând, astăzi, precum cel ucrainean de odinioară. În mod firesc şi de necondamnat, interpreta de folclor Adriana Bucevschi, ca şi sătencele din Bilca – de pildă, poartă, pe scenă, costumul ucrainencei din Coţmani, care este, astăzi, costumul tradiţional al baştinii ei.

 

Ruteancă din Coţmani, fotografie din colecţia lui Dimitrie Dan.

Ruteancă din Coţmani, fotografie din colecţia lui Dimitrie Dan.

 

Cărturarul bucovinean Dimitrie Dan, care a scris, printre celelalte monografii ale unor etnii bucovinene, şi „Rutenii în Bucovina” (numai dogmaticii pseudopatriotismului nu vor pricepe că rusini, ruteni şi galiţieni înseamnă, de fapt, ucraineni), a pus la dispoziţia viitorimii următoarele mărturii iconografice, pe care le ignoră şi instructorii ucraineni de dezrădăcinare, din zona Siretului, dar şi agramaţii savanţi ai juriilor festiviste de folclor din Suceava şi din Cernăuţi:

 

Rutence din şesul Prutului.

Rutence din şesul Prutului.

 

Familie de ruteni.

Familie de ruteni.

 

Altă familie de ruteni din nordul Bucovinei.

Altă familie de ruteni din nordul Bucovinei.

 

Ruteni din lunca Prutului.

Ruteni din lunca Prutului.

 

Miri ruteni, dintre Prut şi Siret.

Miri ruteni, dintre Prut şi Siret.

 

Ruteni din valea Prutului.

Ruteni din valea Prutului.

 

Ruteni, în îmbrăcăminte de iarnă.

Ruteni, în îmbrăcăminte de iarnă.

 

Cu ce, prin ce se pot regăsi, în aceste superbe veşminte tradiţionale ucrainene din Bucovina fistichismele colorate ale „ansamblurilor (ne şi anti) ucrainene de la Bălcăuţi, Siret, Măneuţi, Cacica etc.?

 

Parada "portului popular ucrainean", la un festival din judeţul Suceava.

Parada „portului popular (ne)ucrainean”, la un festival din judeţul Suceava.

 

Bineînţeles, copiii din fotografie nu au nici o vină că se rup de rădăcinile străbune, datorită prostiei coregrafilor puşi pe căpătuială, prin uniformizarea prostiei lor. Iată, cu porturi adaptate (portul de mers la biserică, şi la ucraineni, şi la români, nu era identic, precum astăzi, cu portul de mers la nuntă sau la strânsură), şi câteva tradiţii ucrainene, de prin anii 1860-1870, aşa cum au fost surprinse, ca instantanee, de către acuareliştii germani, sosiţi în Bucovina ca topografi imperiali:

 

Sărbătoare pascală ucraineană, la confluenţa dintre Bucovina şi Galiţia.

Sărbătoare pascală ucraineană, la confluenţa dintre Bucovina şi Galiţia.

 

 

Ceremonia înmormântării, la ucraineni.

Ceremonia înmormântării, la ucraineni.

 

Sunt numeroase mărturii cu portul ucrainean, altul decât cel al „multiculturalităţii” de tip rusesc, promovată uniformizant şi de către culturnicii din Cernăuţi, şi de către cei din Suceava. Există, de asemeni, şi o puzderie de partituri, uitate prin cărţile vechi şi mărturisitoare, splendidele kolomeyci (le promovau lăutarii evrei din… Kolomeea) şi balade ucrainene pierzându-se definitiv sau fiind adaptate folclorului românesc de către harnicii manelişti ai dezrădăcinării româneşti. Iată câteva partituri cu câte un cântec vechi sau cu câte o „kolomeyka” autentică:

 

Cântec vechi ucrainean

Cântec vechi ucrainean din Bucovina

 

Una din cele 7 kolomeyci, pe care le înşirui aici

Una din cele 7 kolomeyci, pe care le înşirui aici

 

Kolomeyka 2

 

Kolomeyka 3

 

Kolomeyka 4

 

Kolomeyka 5

 

Kolomeyka 6

 

Kolomeyka 7

 

Ultima „kolomeycă” are (mi-a fredonat-o unul dintre puţinii cititori de partituri din Suceava) superbe intruziuni de polcă, fiind la fel de frumoasă ca şi cântecele româneşti (majoritatea kolomeyci sau… ciulendre bucovinene!), culese, de Karol Mikuli, în 1848.

 

Cred că folclorul ucrainean, ca şi cel românesc, din Bucovina mai are şi viitor doar în măsura în care i se va recupera încărcătura mitică arhaică. Şi mai cred în datoria ucrainenilor şi a românilor de astăzi de a păstra fărâma de metafizic pe care o reprezintă datina străveche. Fără această fărâmă de înrădăcinare, ne pierdem, şi unii, şi ceilalţi, identitatea, responsabili pentru aceasta fiind incultura, suficienţa şi lăcomia activistică. Şi ar fi păcat.