Dragusanul - Blog - Part 1089

Încălzirea pentru concertul de la Cluj-Napoca

Poster_ZPB_50-x-70_Cluj[1]

*

Pentru că marele spectacol rock din Cluj-Napoca se apropie, sucevenii de la TOY MACHINES s-au reunit iar în noua capitală a Moldovei (Cluj-Napoca) şi repetă piesele pe care şi-au propus să le cânte, cu acest fericit prilej.

*

Casa lui Andi

*

Andrei “Buzu” Parascan, singurul component al trupei care şi-a găsit un loc de muncă în Suceava, stă la Andi, de câte ori merge la Cluj, pentru că fiul meu are căsuţa lui, în cartierul Mărăşti. Iar dimineaţa, când Andi îşi încălzeşte vocea cu “Arctic Monkeys”, cum o face de obicei, Buzu se joacă, aparent distrat, cu chitara. Aşa le-a şi venit ideea de a înregistra/filma, cu telefonul, Fireside (Arctic Monkeys minimal acoustic cover), deci o joacă a jocului, pe care au postat-o pe youtube, ca să-şi amuze prietenii.

*

Buzu si Andi Fireside

*

Filmuleţul, cu peste 200 de vizionări, în mai puţin de 24 de ore, poate fi vizionat, făcând click pe oricare dintre fotografiile acestui material, care vă introduce într-un univers mic, dar intim, şi în care sunetele sunt vegheate de lucrări semnate de Carmel Georgescu, Radu Bercea şi Mihai Pânzaru-PIM, adică de prieteni ai lui Andi, care îl tot răsfaţă cu daruri plastice oridecâteori îl întâlnesc.

*

Buzu si Andi Fireside 2


„Râde om de om şi dracul de toţi”

ASMODEU 1871 generic nr 3

*

Unul râde, altul plânge

Şi mereu mâinile-şi frânge.

Unul e un Domnitor,

Celălalt bietul popor.

*

Dacă râde, e că-i vine

Îmbuibat de prea mult bine.

Vrei să râzi şi tu, popor?

Ia-ţi dreptul de Domnitor!

 *

(Asmodeu, Anul I 1871, nr. 2, p. 2)

*

ASMODEU 1871 nr 2 p 2

ASMODEU 1871 nr 3 p 2

*

Prea sfinţia sa Popa Tache, din prevedere că viitoarea campanie electorală are să fie crâncenă şi s-ar putea să cadă în luptă, aflăm că şi-ar fi pregătit, de pe acum, următorul epitaf:

*

*

 Epitaf lui Popa Tache

Aici zace

Mort în pace

Popa Tache cel vestit,

Cine trece

Să se plece

Căci a fost un om cinstit.

*

Plângi, o, lume!,

Acest nume

Care ţara-a cârmuit;

Ş-aste oase

Mult vânoase

Ce pe toţi v-au târnuit!

*

Plângeţi, cete

De vin bete,

Când călcaţi acest pământ

Şi o viţă

Sau ploschiţă

Aruncaţi-mi pe mormânt!

 *

Plângeţi, fete

Late-n spete,

Voi, pe care v-am iubit,

Să se ştie

La Domnie

C-am iubit cât am trăit!

*

Plângi, în fine,

Pentru mine,

Şi tu, suflet renegat,

Plângi, putere,

Şi bea bere,

Căci, trăind, aveai regat!

*

(Asmodeu, Anul I 1871, nr. 5, p. 1)

ASMODEU 1871 nr 3 p 3

ASMODEU 1871 nr 5 p 2

*

Când sunt roşii la putere,

Câinii-i muşcă de picere:

Nu e rost, nu-i pricopseală,

E curată caliceală;

Şi de-aceea, de la scară,

Strigă sluga: „Ieşi afară,

Nu ne trebuie lăutari

Care cânt’ şi pe tâlhari!”.

*

ASMODEU 1871 nr 6 p 2

Când sunt albii tari şi mari,

Pică, curge, cât îţi pari;

Bine, bine nu prea stau,

Dar giubele noi tot au

Şi de-aceea cânt’ la toartă

Începând chiar de la poartă,

Iar stăpânul, sus, la geam,

Le aruncă câte-un ban.

*

ASMODEU 1871 nr 6 p 3

Dar când sus sunt toţi urcaţi,

Ai „Tropetei” mari bărbaţi,

Cum e Tel, de bronz numit

„Meternich” cel renumit,

Şi Florescu, şleapcă mare,

Atunci cârma seamăn n-are,

Tot tacâmul se-nţoleşte

Jucând ciardaş ungureşte.

*

(Asmodeu, Anul 1 1871, nr. 6, pp. 2, 3)

*


B. P. HASDEU: Limba românească

Bogdan Petriceicu HASDEU

Bogdan Petriceicu HASDEU

*

Limba românească

 *

(din „Trei crai de la răsărit”)

 *

Cugetarea românească

Are portul românesc,

Nu lăsaţi deci s-o ciuntească

Cei ce limba ne pocesc!

Când românul se-ndârjeşte,

Din ţâţână când mi-l scoţi,

El îţi toarnă româneşte

Un blestem de şapte coţi;

*

Când de dragoste s-aprinde,

El vorbeşte lin şi blând

Încât dorul te cuprinde

Dulcea-i vorbă ascultând!

Niciodată altă limbă

De pe buze româneşti

Nu se-ndoaie, nu se schimbă

După gândul ce gândeşti!

*

La mânie, la iubire,

La suspin şi chiuit,

După chiar a noastră fire

Graiul nostru e croit;

La iubire, la mânie,

La chiot şi la suspin,

România-i Românie

Cu fagur şi cu pelin!

*

Sucind limba românească,

Stricând graiul strămoşesc

După moda franţuzească

Sau cu modul latinesc,

Ne-am strâns minţile cu fracul

Şi simţul ne-am îmbrăcat

Cu haina de unde dracul

Copiii şi-a înţărcat!

Românimea, cât trăieşte,

Graiul nu şi-l va lăsa;

Să vorbim, dar, româneşte:

Orice neam, cu limba sa!

*

B. P. HASDEU

(Familia, Anul XV, 1879, nr. 5, p. 34)


Dacă v-a plăcut poezia încropită astăzi…

Margarete

*

… atunci o să mai postez trei, dintre cele care îmi plac şi mie, deşi doar le-am scris.

Vă mulţumesc pentru aprecieri şi pentru redistribuiri!

*

*

elegia ultimului poet

*

 am văzut cum au murit poeţii,

le-am şi bandajat atunci arsura,

erau toţi suiţi frumos pe cruce

xenomani în lupta cu natura;

adevărul lor se şubrezise

numai pentru orbii furioşi,

dar cu cât se înmulţiră orbii

răstigniţii-au fost mai numeroşi;

*

ultimului doar i se lăsase

baterea în cuie zi de zi

astfel încât orbii să se simtă

liniştiţi că au ce răstigni;

ard, deci, nevăzute cruci pe sus,

ultimul poet este Iisus.

*

*

tăietorul de lemne

*

purta securi şi fierăstraie vechi

neîmblânzitul tăietor de lemne

şi n-a lăsat în tăietură semne

şi nici un vers nu-i horcăia-n urechi,

turtea copacii codrilor flămând

muşca din lemnul dureros şi pâine

şi ca să taie felie şi mâine

purta securi şi fierăstraie-n gând;

*

vânări nu-i scurmă sufletul inform,

în lunga-i viaţă n-a văzut pădure,

el, tăietorul, e demult secure,

copaci se-ntind în trupul lui şi dorm;

*

doar când îl prinde vinul şi îl strânge

de-amar şi suflet ca pe-o cârpă udă,

loveşte-n masa crâşmelor cu ciudă,

se-nchină-n el ceva străin şi plânge,

un cântec vechi îi prelungeşte timpul,

nici nu se-ntreabă şi nici nu-şi răspunde,

doar ar fugi şi cum nu ştie unde

salută cu securea anotimpul…

*

*

balada liniştii depline

*

curge-n curgeri vremea vreme

şi încearcă să mă cheme

să mă iarnă, să mă vară,

să mă ziuă, să mă seară,

să mă alte substantive

fără pricini emotive,

*

dar eu curgere nu mi-s,

nici timp viu, nici timp ucis,

ci rostire după fire,

munte-n munte după frunte,

carte-n carte după moarte

*

şi de-aceea nici că-mi pasă

că mai fumegă prin casă

prăvălită într-o rână

lumânarea cea bătrână,

eu nu am de ce mă teme,

nu-s nici curgere, nici vreme,

ci doar verbul ce mă-ntrupă

în cămăşile de după.