Bucovina Rock Castle nu va duhni a găluştele lui lungu!

Ioan Cătălin Nechifor: Şi totuşi, politica e doar mitologie!

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, domnul Ioan Cătălin Nechifor, rămâne, până una-alta, singurul susţinător real al Festivalului Internaţional “Bucovina Rock Castle”, festival pe care, probabil, va trebui să-l mutăm, în viitor, din Suceava şi să-l atribuim unei localităţi din judeţ care să-l şi merite, pentru că şi-l asumă în parte măcar. Nu-i vorbă, şi în primăria din Suceava există oameni dispuşi să ne ajute, dar nu o pot face pentru că stă lungu cu târnul în mână, gata să-i ia la alungat.

Informaţiile care circulă prin lumea media şi prin lumea politică dau ca sigură retragerea lui lungu, după 12 ani de pricopseală, dar eu sunt gata să pariez că lungu, ţăran viclean, care confundă şiretenia cu inteligenţa, vă duce cu preşul şi că, la timpul potrivit, va ţâşni cu o candidatură surprinzătoare şi neaşteptată şi cu oloaiele lui cu găluşte, care fac praf demnitatea bucovineanului târgău de viţă veche. Ţineţi minte ce vă spun: lungu nu se va retrage, chiar dacă vă duce cu preşul, aşa cum a procedat când îl pupăcea pe “Victor Ponta – Preşedinte!”, promiţându-i domnului Ioan Cătălin Nechifor şi o implicare în susţinerea festivalului de rock.

Pentru mine, reacţia domnului Nechifor, care a strâns din umeri, şi nepăsător la păcăleala lui lungu, dar şi cu un dispreţ amar la adresa mincinosului, înseamnă mult. Iar dacă tot am început, de ieri, să caricaturizez amical prieteni (nu şi pe lungu, care-i doar o cioată în prezentul şi în memoria viitoare a Sucevei), astăzi, cu afecţiune, am trucat imagini ca să-mi exprim, în fond, simpatia pe care i-o port şi lui Cătălin Nechifor, om care, în doar trei ani de mandat, s-a putut convinge că politichia reală suceveană nu-i decât o hidră caraghioasă, care compromite definitiv toate miturile omenirii.

Din respect faţă de solidaritatea Preşedintelui Ioan Cătălin Nechifor cu Bucovina Rock Castle, am hotărât să închei Festivalul “Naţiunea Creatorilor” în Palatul Administrativ din Suceava şi, cum am primit îngăduinţa, luni, 17 august 2015, după ora 14,30, preşedintele Festivalului “Bucovina Rock Castle”, Mihnea Blidariu, de la “Luna Amară”, şi directorul artistic al aceleiaşi manifestări, Andi Drăguşanul, de la “Toy Machines”, vor cânta şi pentru Ioan Cătălin Nechifor, care s-a învrednicit şi de dragostea noastră, a celor care au clădit, în sictirul găluşcarului lungu, un festival pe care Suceava celor asemeni nouă îl merită pe deplin.

Jurnalism, Uncategorized, Urzica vieneza No Comments Jul 28

De ce nu îmi pun armura de mercenar

Sorin Avram, prieten dintotdeauna

Aseară, aveam nevoie de un sfat şi l-am căutat pe Sorin Avram, ziarist călit în bătălia cu viaţa, ca şi mine, şi cu care sunt dintotdeauna prieten. Primisem două oferte, care mă onorau, de a intra în două echipe de campanie adverse, din cadrul aceluiaşi partid, şi nu ştiam ce să fac, în condiţiile în care banii nu mă dau afară din casă, dar nici cu sufletul meu nu mă pot juca.

Sorin mă ştie şi mă înţelege, dar un sfat tot nu mi-a putut da. Am analizat, împreună, tulburea viaţă suceveană de deasupra noastră, amândoi am căutat circumstanţe atenuante pentru o posibilă intrare a mea în arenă, cu barda în mână şi cu armura însângerată pe trup, dar fără ca Sorin să-mi sugereze ceva şi fără ca în mine să se înfiripeze o convingere sau alta. Pe parcursul nopţii, am înţeles şi de ce.

Într-un material anterior, persiflam, pe schema Abel şi Cain, pentru mine neînţelesul război intern din noul PNL Suceava dintre multele oşti ideologice ale deputatului Ioan Balan şi pustietatea pe care deputatul Ştefan Alexandru Băişanu a ştiut să o desfăşoare în jurul său. Dacă aş intra în luptă, de partea unuia sau a celuilalt, mult rău aş face noului PNL, pentru că, în răzmeriţa asta de două luni, vulnerabilităţile celor doi candidaţi ar ieşi bulbucos la iveală şi, fără îndoială, ar săpa pe ei stigmate atât de proeminente, încât ar fi o joacă de copii pentru candidaţii celorlalte partide să-i execute, în adevărata campanie electorală, care va urma după sărbătorile de iarnă.

Cu sărăcia m-am obişnuit, aşa că o să stau deoparte, fără să ţin partea unuia sau a celuilalt, deşi tare mi-ar place să dau piept cu uriaşele oştiri propagandistice ale domnului Ioan Balan. Cu oştirile, nu cu domnia sa, care încă îmi este simpatic. O plăcere pe care mi-o refuz, conştient fiind că nu există un stindard care să merite să-mi vărs… cerneala sub faldurile lui. Aşa că le doresc celor doi potrivnici mintea românului cea de pe urmă, care, dacă vine la timp, chiar poate constitui un inepuizabil capital electoral.

Jurnalism No Comments Jul 28

Lungu se retrage, iar Cain şi Abel repetă mitul biblic

ion lungu: Din stejar stejar rasariii…

E sigur, ion lungu nu mai candidează la postul de primar, dar nu vă imaginaţi că o s-o ia pedestru, de-a lungul căii ferate, spre Prelipca natală, cum am insinuat eu într-un caricatural trucaj fotografic. Şi nici nu are de ce se întoarce, pentru că suceava deja este… casele, cafenelele şi cârciumile lui. În locul lui lungu, din partea combinaţiei citrice, galbena lămâie şi oranja portocală, va candida fie domnul Ioan Balan, fie domnul Ştefan Alexandru Băişanu. Se va face un sondaj şi, funcţie de opţiunile cetăţenilor, se va decide candidatul oficial al combinaţiei electorale citrice.

Discutând cu ambii potenţiali candidaţi (ambii mă respectă, iar eu pe amândoi îi respect), din iniţiativa domniilor lor, m-am cam dumirit cum stă treaba cu mitul biblic al lui Cain şi Abel. Încă nu ştiu care-i Cain şi care-i Abel, dar ambele destine, în “Biblie”, sunt la fel de tragice. Dacă târgul Sucevei mi-ar propune să candidez împotriva lui Sorin Avram pentru o frunză de platlagină, sunt sigur că şi Sorin, şi eu am sta de vorbă, ne-am examina rănile şi, funcţie de prospeţimea lor, unul dintre noi ar primi, şi din partea târgului, dar mai ales din partea celuilalt, frunza aceea vindecătoate. În fond, aparţinem poporului lui “frunză verde”, cum genial observase Hasdeu.

În tarlaua citrică, frunza nu contează, ci doar fructul, aşa că bătălia dintre fraţii politici a început, deocamdată ascuns şi perfid, şi va continua cu încrâncenare, Abel urmând să fie doborât de falca de măgar mânuită de Cain. Nu prea disting chipurile şi încă nu ştiu cine-i Abel şi cine-i Cain (jocul caricatural nu-i premonitiv), dar din războiul acesta unul va ieşi înfrânt pentru totdeauna. Păcat.

Bătălia liberală pentru candidatura la Primăria Sucevei

Nu prea pricep de ce, în astfel de vremuri deneao-securistice, şi-ar mai dori cineva să fie primar într-o localitate sau alta. E prea riscant să fii primar, mai ales dacă eşti un om cinstit. Şi-atunci, pentru ce se repetă, la Suceava, mitul biblic?

Urzica vieneza No Comments Jul 27

În tăcute bolţi din veacuri doarme-n pace Voievodul

Suceava e avută-n turnuri / Ca muntele bogat în stânci

Sveltă ca un ram de nalbă

Pe podele de-alabastru

Joacă razele de-apus,

Şi gândirile s-au dus

Ca un stol de rândunele

În departele albastru;

N-are preţ acum, ca pleava,

Tot castelul de Suceava.

(T. Robeanu, Novela de Castel)

Pe-a voievozilor coroană

De creşte lemn pentru-a lor tron

Să-l sfarme vinetele fulgeri

Şi pergamentul cel slavon,

Întăritor de-atâtea smulgeri

Sub sticlă în muzeu să şadă

La molii şi-nvăţaţi spre pradă.

(T. Robeanu, Fantasie)

Cu soarele ce-apune roş / În a pădurilor tăcere

Un domn cu suflet de oţel

Se duce-n luptă sângeroasă,

Domniţa-n foişor la el

Gândeşte credincios şi coasă

Cu mâna ei de alabastru

Epitrahilu-n fir albastru.

(T. Robeanu, Fantasie)

“Eu aş veni ca să ascult / În miez de nopţi a ta visare”

Dar nu te-aş mai chema să vii

Pe căile de-argint de lună,

La cripta unde-ntr-un sicriu

Rod viermii gloria străbună,

La versurile-ţi triumfale

Să-nvie mortul Vodă-n zale,

Şi un strălucitor alai

S-aducă semnele domniei,

Cu barba albă ca un crai

Din basmele copilăriei,

Bătrânul domn să-nainteze

În tronul ţării să s-aşeze.

O, eu îl ştiu din multe nopţi

Ce am vegheat plecat pe pagini,

El sta în creierii necopţi

Ca cea mai dragă din imagini,

Ades am părăsit copile,

M-am dus la el în colb de file.

Dar azi, când în amurg aud

În melodie dulci confuzii

Cu ochiul de durere ud

V-aş plânge, tinere iluzii,

Căci toată-a voastră strălucire

A fost vedenie-n delire.

(T. Robeanu, Fantasie)

Cronici sentimentale No Comments Jul 26

„Ne credem zei, având pe Dumnezeu în noi”

Vasile Gherasim, marele poet uitat

Câtăva vreme, n-am mai avut clipită pentru marii poeţi bucovineni uitaţi, T. Robeanu şi Vasile Gherasim. E drept că am terminat cartea de poezie a lui T. Robeanu, prima pe care o va închina Bucovina memoriei lui, şi că nu mai am mult cu culegerea textelor lui Vasile Gherasim, maestrul lui Lucian Blaga, dar alte cărţi ale unor scriitori îndreptăţiţi la recunoaştere, printre care Roman Istrati, precum şi festivalurile pe care le-am durat îmi cam devorează zilele. Dar chiar şi aşa, tot am răzbit spre opera marelui poet român, născut la Marginea, pentru a ne reaminti că „Ne credem zei, având pe Dumnezeu în noi”:

Vasile GHERASIM

Îndoiala

Mi-au dat să gust

Din farmecul visării dulci,

Pe care-odată au sădit-o-n firea

Lui Avei, visătorul legendar.

Tot ei mi-au pus în creier

Scânteia jarului gândirii…

Un lucru însă nu mi-au dat, în vitregia lor:

Puterea de a face,

Puterea stârnită de-o voinţă uriaşă;

Chiar de i-aş spune muntelui să se ridice,

El s-o facă;

Şi mării furtunoase să se liniştească,

Şi ea s-o facă;

Şi să împac, oricând aş vrea,

Popoare răzvrătite…

Ei nu mi-au dat puterea

Să sfărâm lumi şi să le fac apoi mai bune:

Lumi

În care să nu fie

Nici suferinţe, nici dureri,

Nici răutate şi nici întunerec,

Ci numai soare şi lumină, şi blândele…

Tăcere şi singurătate

Cât vezi în jur sânt dealuri numai

Şi stânci…

Şi arborii

Întind la cerul albastru şi înalt
Cu pietate braţele spre rugăciune…

(Poporul, 1923, No. 36)

Stropul

Pe-un fir de iarbă

Stătea, într-o dimineaţă, un strop de rouă.

Era atâta soare

Şi-atât senin deasupra lui

Şi-n el, atât senin şi-atâta soare!

El se gândea la ce-a văzut

În drumul său etern;

Şi-o bucurie fără seamăn îl cuprinse:

„În mine s-oglindeşte

Nesfârşitul cu spuza cea de stele

Ce numai eu le pot vedea

Pe toate dintr-o singură ochire;

Şi timpul, marele maestru vrăjitor,

Prin mine trece, măsurându-şi veşnicia

Cu clipele

Care una câte una

Din întunerec se ridică

Şi-n întunerec ne-nţeles, necunoscut de nimeni

Se scufundă.

Eu numai

Trăiesc din veşnicii,

Plutind pe raze de lumină prin văzduhuri,

Şi scoborându-mă, din când în când,

Pe steaua care-mi place mie.

Am vrut să vin şi pe acest pământ,

Era atuncea tânăr

Şi toate erau tinere pe dânsul…

Şi poate, când voi vrea, odată,

Să mă adăpostesc în drumul meu pe dânsul,

Nu voi găsi nici flori, nici iarbă,

Nici râuri şi nici mări pe el;

Va fi, atunci, un trist mormânt

În care vor zăcea-ngropate toate.

De-atâtea ori putusem ca să văd

Cum se aprind şi cum se sting

Şi sori şi stele în Tării

Şi cum se nasc, cum mor

Fiinţe vii

Şi chiar şi zei atotputernici…

Dar simt că-mi vine iarăşi timpul

Să mă avânt spre Nesfârşitul cel albastru,

Purtat de raze de lumină…

Rămâi cu bine, loc de adăpost,

Rămâi cu bine, fir de iarbă,

Pe care – răcorindu-te pe tine – m-am odihnit

Puţine clipe…

Un strop e şi gândirea noastră,

Un strop

În care toate s-oglindesc:

Şi Veşnicia, şi Nesfârşitul, şi Nepătrunsul.

Ea e în noi

Şi noi vedem atunci prin ea;

Ne credem zei, având pe Dumnezeu în noi.

(Poporul, 1923, Nr. 55)

Septembrie

Prin văi şi peste dealuri şi câmpii

Trecut-a astă noapte un vânt tomnatic;

Şi nu ştiu ce-a făcut acel lunatic,

Că astăzi pomii toţi îs arămii.

Ba chiar, umblând prin luncă, auzii

Şoptind mai trist izvorul singuratic;

Iară pe mal, un iepure sălbatic

Jelea la moartea unei păpădii…

Şi sufletu-mi e parcă azi mai greu,

Şi-n adâncimea lui se pierd simţiri

Ce ieri zburau uşoare şi zglobii.

… Fii, însă, vesel, suflete al meu,
Şi urcă-le spre culmi de fericiri –
Doar vara ta nu-i gata, nu o ştii?

(Poporul, 1924, Nr. 58)

E vară

Şi soarele-şi înfige razele-i fierbinţi

În vinele ce sunt ţesute-n corpul meu.

Şi-n ele stropi de sânge clocotesc,

Şi-n mine simt puteri cum se ivesc,

Cum vreri nebune iar întineresc

În pieptul meu.

E vară

Şi ochii tăi, iubita mea, lucesc mistuitori;

Sunt sori şi ei pe cerul fără nori

Al unei lumi în zori.

Din Nesfârşit

Acelaşi soare care e-n Zenit

În sufletele noastre dogoreşte

Şi patimi clocotinde-n noi trezeşte,

Acum e vară;

Dar oare vara noastră cât mai dăinuieşte?

(Cultura poporului, Cluj 1924)

ANTOLOGIA POEZIEI BUCOVINENE, ARHIVELE BUCOVINENE ALE SUFLETULUI, BUCOVINA - POEŢII POEŢI No Comments Jul 25