Fonotecarea muzicii vechi bucovinene – Ziua a doua

*

Ziua a doua a înregistrărilor de muzică veche bucovineană s-a întâmplat să ne scoată în faţă mai ales cântece şi jocuri de nuntă, aşa-zisele “zicale”. Ştiam, încă de ieri, că manuscrisele lui Alexandru Voievidca adăpostesc muzica de răscruce, cea care încheie epoca muzicii medievale româneşti şi, totodată, cea înstrăinătoare, de dinainte de acţiunea de românizare şi, mai ales, de dinante pe folclorul ceapiştilor pentru cultivarea întregului popor.

*

Astăzi nu a fost nici o surpriză pentru noi să constatăm că mai curând găseşti un fir de iarbă în târgul lui ion cremene lungu, decât un ecou de muzică veche bucovineană în folclorul bucovinean al ultimilor 75 de ani. Nu pot pricepe cum a fost posibil să uităm, cu atâta nătângă indiferenţă, şi oameni de talent, care ne-au luminat istoria obştească, dar şi identitatea noastră reală, cea a spiritului. Nu pot să pricep tupeul îndrumătorilor culturali din sistemul actual al culturii bucovinene, care nu ştiu boabă din ceea ce a fost şi care continuă, în frunte cu “Doctor în Folclor” Călin Brăteanu, să falsifice, şi mai prosteşte, şi mai fără responsabilitate, chiar şi ultimele fărâme de spirit, de autentic.

*

Astăzi, muzicienii muzicieni Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, Răzvan Mitoaceanu şi Petrică Oloieru, secondaţi splendid, de la pupitrele studioului Centrului Cultural “Bucovina”, vărul meu de-al doilea, Dănuţ Lungu, au fonotecat peste 40 de cântece (după ora 20, când termină segmentarea, mi le trimite Dănuţ şi vi le arăt), în bezna roşcată a studioului cu scaune şubrede şi incomode, şi ea “operă” a lui Brăteanu (se bagă în toate ca tăunul lui Creangă), dar când se arăta pupăcios faţă de Gheorghe Flutur, nu pe dos şi viceversa.

*

Ce vom face, în formula “Zicălaşii”, după ce terminăm fonotecarea celor 500 de piese, selectate de mine, nu prea ştim şi nici nu ne prea preocupă. În aceste zile doar savurăm cu nesaţ respiraţia bunilor şi străbunilor. Suntem primii care o facem, deşi nu întâietatea ne interesa, ci doar cunoaşterea de sine. Ca oameni, ca fire de iarbă în necuprinderea unei uriaşe naturi umane.

*

*

Tiberiu COSOVAN, despre fonotecare

*

Patrimoniul imaterial

*

A început fonotecarea

cântecelor naţionale bucovinene

*

În studioul de înregistrări al Centrului Cultural Bucovina (CCB) a început fonotecarea cântecelor naţionale bucovinene.

La îndemnul scriitorului Ion Drăguşanul, cel care a aruncat mănuşa în această mare provocare, doi muzicieni de mare calibru, Răzvan Mitoceanu şi Petru Oloieru, cu Dănuţ Lungu la pupitrul tehnic, au demarat proiectul „Calea Străbunilor – Zicălaşii legendarului Nicolai Picu”, pentru celebrarea Zilei Bucovinei, prin reconstituirea zilei de 28 Noiembrie 1918, acţiune care vizează fonotecarea a nu mai puţin de 500 de cântece, hore şi jocuri bucovinene vechi, în interpretare simplă (vioară & ţambal).

*

Dacă de la începutul acestui an s-a constituit baza de date cu partituri ale cântecelor, horelor şi jocurilor româneşti din perioada 1845-1914, fiind montate, sub formula tarafurilor de la curţile boiereşti şi domneşti două concerte-spectacol de muzică medievală românească (sub titlul „Wallachische Tanze und Lieder”), din data de 9 septembrie, recuperatorii de spiritualitate românească veche grupaţi sub emblema consacrată, „Zicălaşii” au luat în discuţie 500 de partituri de hore, jocuri şi cântece bucovinene, piese pentru care au fost scrise orchestraţiile şi armoniile pentru a putea fi înregistrate.

*

Aşa că, începând de ieri, în studioul de înregistrări al CCB, cu Răzvan Mitoceanu la vioară, Petru Oloieru la ţambal şi Dănuţ Lungu la pupitru, s-a trecut la fonotecarea acestor piese, moşteniri ale vremurilor uitate, păstrate în manuscrisele lui Alexandru Voievidca. Pe parcursul fonotecării vor fi selectate 120 de piese, cu care, în interpretarea formulei orchestrale „Zicălaşii”, va fi ilustrat muzical „tabloul” reconstituirii zilei de 28 noiembrie 1918.

*

Tiberiu COSOVAN

*

*

Fonotecarea muzicii vechi bucovinene – Ziua întâia

Răzvan MITOCEANU şi Petrică OLOIERU, repetând “Hora lui Moş Cimpoi”

*

Cei mai buni muzicieni ai Sucevei (dacă ar fi existat alţii, aş fi lucrat cu ei), Răzvan Mitoceanu şi Petrică Oloieru, Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, au început, astăzi, 14 septembrie 2015, la ora 12, în studioul Centrului Cultural “Bucovina” – cu Dănuţ Lungu la pupitru, repetiţiile şi înregistrările fondului vechi de folclor bucovinean, păstrate, până acum, mute şi neştiute, în manuscrisele marelui nostru antecesor, Alexandru Voievidca. De la eveniment nu a lipsit reputatul şi inimosul gazetar de cultură, Tiberiu Cosovan.

*

După prima zi de înregistrări (mai târziu, în seara aceasta voi posta 20 de cântece – dar să-l ferească Dumnezeu pe folclorosul care şi-ar însuşi vreo piesă, fără aprobarea noastră!), am concluzionat ceea ce, de fapt, ştiam încă de la primele repetiţii ale “Zicălaşilor”:

*

1. Muzica naţională românească are un specific al ei, care se păstrează intact până la falsificările bolşevice ale ansamblurilor “profesioniste”;

*

2. Unele piese, precum “Hora bătrânească” a lui Grigore Vindereu au fost înveşnicite de marii noştri compozitori (“Hora” lui Vindereu a fost preluată integral de George Enescu şi inclusă în “Rapsodia Română”);

3. Multe cântece vechi, precum “Haiducki”, cântată, în anul 1500, la înscăunarea regelui Poloniei, de către lăutarii suceveni care însoţeau delegaţia lui Ştefan cel Mare, condusă de logofătul Tăutu, s-au păstrat, dar cu titluri ocazionale (“Haiducki”, cunoscută, parţial, drept “Banul Mărăcine”, se găseşte, în Bucovina anilor 1900, sub titlul de “Bătuta din Stroieşti”, cu o parte în plus faţă de “Banul Mărăcine”, dar cu 3 părţi mai puţin decât cântecul notat, în 1500, de Jana z Liublina);

4. În Bucovina au existat lăutari măcar la fel de buni precum legendarii Nicolae Picu şi Grigore Vindereu, dar care nu au avut norocul să iasă, precum primii, în calea vreunui scriitor: Alexandru al lui Vasile Bujdei din Vicovu de Sus, lăutarii Ienciu, Bujdei Ienciu şi Chiciu (o horă îi poartă numele) din Gura Solcei sau Nicolae Turcu din Vama – dintre cei pe care i-am fonotecat parţial;

*

5. Folcloristica bucovineană de după Alexandru Voievidca nu-i decât o bulibăşeală nătângă, în care suficienţa personajelor le conferă acestora falsa autoritate de “autori de studii” şi de membri ai juriilor; manuscrisele probează, dacă sunt lecturate cu vioara şi cu un instrument ritmic, absenţa “valorilor dialectale”, absenţa specificităţilor “vetrelor folclorie”, ale “zonelor şi subzonelor folclorice” etc.; într-un cuvânt, probează imbecilitate teoreticienilor;

*

6. Deşi de multe ori banalizată, ba chiar obscenizată prin texte, muzica bucovineană autentică păstrează coloristica bogată şi nuanţată, dar şi inefabilul cântecelor îndătinate ale neamului nostru, fiind de o prospeţime melodică incredibilă;

*

7. Cele trei specificităţi stilistice distincte ale vechii lăutării româneşti (bresle de lăutari târgoveţi, tarafuri de lăutari ţigani şi lăutari evrei de la Kolomeea, aduşi pe la nunţile boiereşti) se simt chiar şi în primele 20 de înregistrări (iar noi ne-am propus să înregistrăm doar 500, din cele peste 2.200 de cântece, culese doar de Alexandru Voievidca din Bucovina).

*

Ar mai fi câteva lucruri de spus, dar aştept şi înregistrările viitoare.

*

Desigur că fonotecarea pe care o săvârşim noi are drept scop reînvierea unui patrimoniu spiritual (spiritual, Brătene, nu “imaterial”!), pe care îl vom pune la dispoziţia tuturor doritorilor – cu excepţia a 7 melodii, care vor plăcea în mod deosebit interpretei male preferate şi pe care ei i le voi dărui. Cine anume? Alina Ţăpar, din Rădăuţi. Alina nu are egal, o să vedeţi!

*

Spuneam, mai sus, că va fi vai şi amar de cei care vor fura melodii, şi iată la ce mă refer: nu vreau să falsificaţi nătând patrimoniul ăsta pur şi străvechi. Dacă vă place o melodie, apelaţi la Petrică Oloieru şi la Răzvan Mitoceanu, care să o esenţializeze şi să o modernizeze în deplină cunoştinţă de cauză. Pentru că, dacă vă prind, dragii tatei gurişti, bătându-vă joc de patrimoniul nostru spiritual, vă dau în judecată şi nu veţi câştiga, la nunţi, într-o viaţă, cât o să vă luăm noi.

*

Fără îndoială, patrimoniul nostru muzical trebuie să ţină pasul cu vremea şi cu estetica difuză pe care o pretind aceste vremi. Dar actualizarea temelor vechi trebuie făcută cu pricepere şi în limitele matricei noastre stilistice, cum numea Blaga făptuirile. Blaga al meu, nu al ălora de l-au înjugat lângă o altă rumegătoare.

*

Până ce îmi trimite Dănuţ Lungu înregistrările, vă pun la dispoziţie o scurtă foto-cronică ale zilei întâi de fonotecare a muzicii vechi bucovinene:

*

Vraful de partituri

Petrică Oloieru, acordându-şi ţambalul

Răzvan Mitoceanu “întunecând” studioul lui Dănuţ Lungu

Răzvan Mitoceanu, acordându-şi vioara

Răzvan Mitoceanu şi Petrică Oloieru, repetând prima piesă

Tiberiu Cosovan, fotografiindu-l pe Petrică Oloieru

Tiberiu Cosovan, fotografiindu-l pe Răzvan Mitoceanu

Petrică Oloieru, înregistrând

Răzvan Mitoceanu, înregistrând

Răzvan Mitoceanu şi Petrică Oloieru, înregistrând muzică veche bucovineană

Răzvan Mitoceanu şi Petrică Oloieru, descifrând alt cântec

Cei mai buni muzicieni ai Sucevei (altminteri, aş fi lucrat cu alţii)

*