Bucovina şi suferinţele ei, în presa română (IV)

*

Ziarul „Adevărul”, veşnic aglomerat cu ştiri de pe toate fronturile europene, dar şi cu atitudini faţă de atitudinea şovăielnică a guvernului şi a regelui României – Carol I, bătrân şi bolnav, avea să moară la începutul toamnei anului 1914 –, izbuteşte, totuşi, şi o cronică la zi a evenimentelor din Bucovina, cronică pe care vreau să v-o relatez pe scurt.

*

Povestea începe cu bătălia de la Noua Suliţă, începută la orele 6, după-amiaza, şi terminată la orele 3, dimineaţa, între Regimentul Nr. 41 austriac, format numai din români bucovineni, şi armatele ruseşti, formate din infanterie şi „o numeroasă cavalerie”. „Şarja cavaleriei ruse a fost hotărâtoare şi Regimentul No. 41, care apăra poziţiunea, s-a retras în dezordine şi completamente decimat din această aprigă luptă… Şarja cazacilor ruşi era înfiorătoare. Ei s-au repezit în mijlocul luptei târziu, în toiul nopţii, cu o furie şi în nişte urlete care au îngrozit pe cei care au asistat la acest crâncen atac (Luptele de la Noua Suliţa / Regimentul austriac No. 41, format numai din români, a fost decimat de cavaleria rusă – în „Adevărul” din 1 august 1914).

*

Odată cu înaintarea ruşilor în Bucovina, începe şi exodul refugiaţilor bucovineni, iar ministrul român de finanţe, Emil Costinescu, informat fiind despre năvala de „lume din Bucovina”, a cerut autorităţilor „să facă toate înlesnirile posibile acestor refugiaţi, permiţându-le trecerea frontierei fără să le perceapă vreo taxă pentru bagaje şi tot ce vor putea aduce cu ei” (Bucovinenii se refugiază în România / Li se acordă toate înlesnirile – în „Adevărul” din 13 august 1914). De la Rădăuţi-Prut, românii puteau zări cum trec, peste dealul Lipcani, „numeroase vagoane, încărcate cu furaje”, apoi s-au auzit şi bubuituri de tun, dinspre Noua Suliţă, semn al altei bătălii între austrieci şi ruşi, în seara zilei de 11 august (Ce se petrece la frontieră / Ştiri de peste Prut – în „Adevărul” din 13 august 1914).

*

„În Suceava a avut loc, în ziua de 10 august 1914, o călduroasă manifestaţie pentru cei 250 de voluntari, plecaţi pe câmpul de luptă.

Pentru întreţinerea familiilor mobilizaţilor, statul austriac plăteşte, pentru fiecare copil, câte 90 helleri, iar soţiei, câte o coroană pe zi.

Miliţienii (Landssturm), postaţi pentru pază la Iţcani, vor pleca, în ziua de 12 august, la Cernăuţi. Ei vor fi înlocuiţi cu dispensaţii.

În toate cafenelele din Suceava li se opreşte clienţilor câte o bucată de zahăr, iar cantitatea totală se strânge şi se trimite pe câmpul de luptă… În general, spiritele sunt liniştite în Bucovina. Locuitorii speră că duşmanii vor fi bătuţi. / Benno” (Din Suceava – în „Adevărul” din 13 august 1914).

*

*

Amănunte mai precise despre bătălii se află, de fiecare dată şi cum era şi firesc, mai târziu. „Vineri, 8 august, trupele austriece, aflând de sosirea grosului armatei ruse, s-au retras de pe teritoriul rusesc ocupat (satele din nordul Basarabiei, din povestirea lui Ion Grămadă – n.n.), înaintând până la Boian”. Corespondentul din Herţa pare să fie un filo-austriac, dacă scrie că armatele austriece s-au retras… „înaintând până la Boian”.

Urmează capitolul deja relatat, din 9 august, al incendierii caselor din orăşelul Noua Suliţa: „Soldaţii ruşi, după ce au devastat toate casele, au turnat gaz, din bidoane, asupra clădirilor, aprinzându-le cu chibriturile”.

*

O parte dintre bucovinenii din Noua Suliţa trecuseră în Herţa, unde „li s-au împărţit 100 de pâini, din ordinul domnului Stavri, prefectul judeţului”.

Odată cu bătrânii, femeile şi copiii din Noua Suliţa se retrăsese şi familia Iosef Segale, originară din România, dar cu proprietăţi şi în Noua Suliţa, şi care, de dincoace de Put, şi-a văzut „casele în flăcări”, apoi a leşinat.

Înfruntarea de la Boian s-a petrecut în 10 august 1914, când bubuiturile tunurilor s-au auzit până în Herţa (Retragerea trupelor austriece – în „Adevărul” din 13 august 1914).

*

În 17 august, Cernăuţii nu mai răspundeau la telegraf, iar de aici s-a ivit bănuiala ocupării lui de către ruşi (Cernăuţi a căzut? – în „Adevărul” din 19 august 1914). Apoi, în 18 august, Poşta Centrală a anunţat instituţiile româneşti „că reşedinţa Bucovinei s-a mutat de la Cernăuţi la Dorna-Vetrei” (Cernăuţi evacuat – în „Adevărul” din 19 august 1914), în Bucovina instalându-se panica şi, odată cu ea, dorinţa de a trece cât mai repede în România neutră, inclusiv din partea funcţionarilor austrieci. „Astfel, în ziua de 16 august, domnul Vasile Petriche, şeful postului de jandarmi Mamorniţa, a găsit, în satul Cotu-Hotin, situat la un kilometru depărtare de graniţă, pe funcţionarii vamali austrieci Frantz Hanusch şi Richard Betea, şi pe soldatul miliţian Friederich Iohan, fugiţi de teama ruşilor. Cu toţii au fost înaintaţi prefecturii judeţului” (Panica în Bucovina – în „Adevărul” din 19 august 1914).

*

Printre zvonurile care circulau fără de nici un control, cel al morţii profesorului Sextil Puşcariu, înlocuitorul lui I. G. Sbiera la catedra de limbă română a Universităţii din Cernăuţi, pusese lumea pe gânduri. Puşcariu nu căzuse eroic, pentru Austria, pe frontul sârbesc, ci se afla, „perfect sănătos, la Braşov” (D-rul Sextil Puşcariu în viaţă – în „Adevărul” din 19 august 1914).

*

*

Capitolul cel mai controversat în presa vremii (cea bucovineană şi austriacă minţind cu neruşinare) este cel al primei ocupări a Cernăuţilor de către ruşi. „Adevărul” din 22 august 1914 relatează, în baza mărturiei un refugiat („dl T., o figură cunoscută în cercurile comerciale din Capitală”), că Bucovina, lăsată fără apărare, prin mutarea armatelor austriece în Galiţia, a ripostat invaziei ruseşti, la Boian, cu doar 6.000 de glotaşi bucovineni, dar care au luptat cu mult eroism, ţinând piept duşmanului, apoi, când glotaşii au primit ajutor din partea Regimentului austriac No. 41, format tot din bucovineni, şi a unui regiment de artilerie, glotaşii i-au respins pe ruşi, care, însă, nu au renunţat la planul de a ocupa localităţile din zonă. „Luni, seara, trupele ruseşti se aflau la 10 km depărtare de Cernăuţi”. Dar cu o zi înainte, odată cu mutarea administraţiei la Vatra Dornei, pe ruta Cernăuţi-Dorna, trenurile circulau din jumătate în jumătate de oră, cu câte zeci de vagoane, tixite de oameni. „Dar nu numai în trenuri, ci şi în trăsuri şi căruţe, şi chiar pe jos, porneau zeci de mii de locuitori ai Cernăuţului pe drumul ce duce la Dorna Vatra, Gura Humora, Câmpulung şi Suceava. Era un spectacol mişcător revărsarea asta de lume disperată, oameni care porneau în voia soartei, căutând un adăpost, un loc sigur, ferit de năvala ruşilor. Vremea posomorâtă şi ploaia torenţială au mărit şi mai mult tristeţea acestui tablou al unei populaţiuni care fuge de teama duşmanului”.

*

Dintre fugari, deputatul Straucher susţinea că „primarul Cernăuţului, Weisselberger şi mitropolitul primat român,Vladimir de Repta, au primit o comunicare din Viena, ca să predea de bună voie oraşul ruşilor”.

La Boian, rămăsese doar „o patrulă austriacă, compusă din 50 de soldaţi, câţiva jandarmi şi finanţi”, iar când trupele ruseşti pornesc un nou atac, aceştia „s-au ascuns printre bozii”, de unde au tras înspre ostaşii ruşi şi-abia când aceştia au încercat să-i încercuiască, „au fugit, prin Prut, pe teritoriul nostru”, doi dintre ei înecându-se. În cele din urmă, ei „au fost găsiţi de grănicerul Ghimiş, de la pichetul Mamorniţa, care i-a dezarmat, ducându-i la pichet. Refugiaţii sunt în număr de 51, dintre cari: un plutonier major, doi sergenţi şi un soldat de jandarmi, 3 finanţi, 37 soldaţi rezervişti şi doi civili (un bărbat şi o femeie). De la pichetul Mamorniţa au fost escortaţi la secţia de jandarmi Herţa. Sosirea refugiaţilor a impresionat adânc pe populaţiune. Datorită generozităţii dlui căpitan Haralambie Miloş, primarul oraşului, li s-a servit, pe dată, o masă bună, tratându-i cât se poate de bine. Toţi se roagă să fie înapoiaţi în Austria”.

*

*

Am mai văzut că, din Suceava, se ridicaseră 250 de voluntari, petrecuţi de un alai entuziast, şi iată că şi românii bucovineni, care luptaseră la Boian, puşi la adăpostul patriei-mumă, rugau „să fie înapoiaţi în Austria”, pentru a o apăra. De ce? Trădaseră ei românismul sau, pur şi simplu, aveau de apărat un model european de viaţă, care se încetăţenise în Bucovina?

*

Şi mai existase, în acel august 1914, un fapt care uimea românimea: „În seara de marţi, pe la orele 7 jumătate, o patrulă, compusă din patru grăniceri austrieci, a tras patru focuri de puşcă asupra grănicerilor români, în dreptul satului Hancea, lângă gara Vereşti. Focurile n-au nimerit. Cazul a fost imediat raportat prefecturii Botoşani, de către jandarmii din Vereşti şi de către primarul comunei Dumbrăveni” (Grăniceri austrieci trag asupra jandarmilor români! – în „Adevărul” din 22 august 1914).

*

Între timp, „ruşii, după ce au înconjurat Cernăuţii, pe care austriecii îl părăsiseră, cu două zile mai înainte, au început o mişcare de înconjurare. Obiectivul este Suceava şi Hadikfalva” (Ruşii spre Suceava – în „Adevărul” din 22 august 1914), unde au şi ajuns în noaptea de 21/22 august 1914 (Ruşii la Suceava – în „Adevărul” din 23 august 1914), zi în care prefectul Sucevei, Tarangul, mergea la Burdujeni, ca să solicite „un mijloc de aprovizionare a oraşului cu combustibilul necesar luminii electrice, iar Inspectoratul căilor ferate din Iţcani solicita omologilor români găzduirea, în staţia Burdujeni, „a unui număr de aproape 400 de vagoane cu grâu şi porumb, care se găsesc prin staţiile austriece, aceasta ca vagoanele să nu cadă în mâna ruşilor”. Ceea ce s-a şi aprobat imediat (Bucovina fără proviziuni – în „Adevărul” din 24 august 1914).