Alegeţi OAMENII TIMPULUI dintre paparude!

Matei VIŞNIEC, o valoare universală

Dacă tot s-au găsit nişte bicisnici care să supună la vot excesul de paparude publice, în dauna unor valori autentice, am zis că nu ar fi rău să vă ajut, prin crearea legăturii directe (faceţi click pe poză şi intraţi în site-ul cu pricina, apoi votaţi după cum vă îndeamnă inima, dacă exemplul meu, care am votat doar patru valori culturale incontestabile, nu vă convine).

Odată intraţi pe site-ul TIMPUL, îl puteţi afla pe dramaturgul de valoare planetară Matei Vişniec nu la “Literatură”, ci la categoria “Diplomaţie publică”. La literatură, unde falsificatorul sucevean de textuleţe ale liceenilor săi, Gheorghe Cârstian, vă provoacă la amoc patriotic local (chiar nu pricepe, odată, că datorită falsurilor promovate, nedreptăţeşte tineri cu adevărat talentaţi?), eu vi-l propun pe poetul poet român, din Neamţ, Adrian Alui Gheorghe:

La “Jurnalism”, un singur ziarist înnăscut, suceveanul Sorin AVRAM, se zăreşte printre numeroasele paparude publicistice, care adună voturi în prostie şi din prostie de pe reţelele de socializare. Eu l-am votat, fără ezitare, pe Sorin:

Sorin AVRAM, ziarist înnăscut

Şi, în sfârşit, am mai aflat un nume demn de votat, la categoria “Istorie”, pe cel al Doctorului în istorie Constantin-Emil URSU, arheologul care a descoperit, lângă Baia, o mare aşezare din anul 5.000 înainte de Hristos. Şi l-am votat, nu pentru că mi-i prieten, nu pentru că mi-i partener în realizarea Festivalului “Bucovina Rock Castle”, ci pentru descoperirea de la Baia şi pentru cărţile care se vor zămisli din această descoperire:

Constantin-Emil URSU

Ziarul, asociaţia, site-ul şi tot neamul lor TIMPUL au scos, de-o panaramă, paparudele la înaintare. Printre nulităţile care vor aduna voturi nemeritate (OAMENII TIMPULUI 2015 – fir-aţi voi ai dracului!) s-au rătăcit şi patru mari valori, pe care avem obligaţia să le votăm: Matei VIŞNIEC, Adrian ALUI GHEORGHE, Sorin AVRAM şi Constantin-Emil URSU.

Atenţionez asupra acestor nume, cu rugămintea tradiţională “Citiţi, votaţi şi daţi mai departe!“. Şi vă mulţumesc tuturor, cu anticipaţie, dacă vă veţi împotrivi paparudelor, votând valorile.

Jurnalism No Comments Oct 29

FMI: Salariile bugetarilor români sunt prea mari

FMI: Din punctul nostru de vedere, leafa bugetarului român e prea mare!

Oricât ne-ar domina minciuna,

nu va dosi în umbra ei

cum că dezastru-ntotdeauna

ne vine doar de la… FeMeI!

Urzica vieneza No Comments Oct 29

Ştiu totul despre Dumnezeu

căci mă cunosc drept umbra lui fragilă

adăpostită-n pumnul de argilă

ce-a fost ursit să-mi fie-o vreme eu;

ştiu ce-i lumina şi iluminarea

şi când primesc, într-un târziu, contur

simt cum mi-aşterne stele primprejur

ca să-mi găsesc în mine alinarea;

ştiu totul despre sinele lui bun

şi despre libertatea dată-n dar,

de aiureli nu vreau să am habar,

idolatriei nu mă mai supun,

primesc lumina şi tânjesc să fiu

în nimbul ei întoarcere acasă,

de aiureli dogmatice nu-mi pasă

şi sufletul mi-l simt atât de viu

încât Iisus îmi tot repetă: Frate,

faci bine că-ţi iubeşti cerescul tată,

iar dragostea, cu cât e mai curată,

cu-atât îţi dă mai multă libertate!

Sunt fericit, tânjesc la fericire:

eu ştiu iubi, detest să mă închin,

nimic nu-i sfânt într-un pahar cu vin,

credinţa nu-i lozincă, ci iubire.

Poezie de ion dragusanul No Comments Oct 28

Mama lui Răzvan Mitoceanu scrie şi publică poezie

“E o biserică la margine de drum…“

Mama lui Răzvan Mitoceanu, doamna Maria Getica Mitoceanu, scrie şi publică poezie. Cum mama lui Răzvan este sora poetului Vasile Zetu, mi se pare firesc să scrie şi să publice poezie, ba să mai primească şi premii pentru creaţie, precum cel al Societăţii Culturale „Patrimoniu” din Timişoara (2004), care organizase Concursul de Literatură Religioasă „Lumină Lină”, doamna Maria Getica Mitoceanu primind diploma „Premiul II” din mâinile regretatului profesor Aurel Turcuş.

Un premiu pentru poezia Mariei Getica Mitoceanu

Astăzi, dimineaţă, am primit cartea de poezie „Punctul meu de sprijin”, de Maria Getica Mitoceanu (Editura Accent Print, 2014), cu dedicaţie (sărut mâna, doamnă!), şi am citit-o cu mare atenţie. Şi cum să n-o fi făcut, când doamna Maria este mama lui Răzvan şi sora poetului Vasile Zetu. Încă din start, mi-a atras atenţia şi m-a bucurat o filiaţie spirituală din care mă revendic şi eu: „Am scris în adolescenţă un eseu intitulat „matca regăsirii”, definind-o ca fiind Poezia lui Lucian Blaga. Aveam să descopăr în cursul vieţii multe asemenea licăriri spirituale, determinante pentru „matca” trăirilor mele”.

Fără să folosesc literele mari pentru a atenţiona asupra valorilor în care cred (şi încă mai cred că, în materie de filosofie, între Lao Tse şi Lucian Blaga nu a mai existat nimic), lăsându-le mereu cuvintelor şansa de a se potenţa sau nu în mintea celor care mă mai şi citesc, funcţie de disponibilităţile lor intelectuale şi umane, eu rămân, ca şi Mircea Streinul, la convingerea că arta înseamnă, în esenţa ei, închinare, religie, credinţă şi că Dumnezeu ni se arată, zilnic, prin poezie, prin muzică şi prin artă plastică. Prin urmare, fiecare text poetic scris cu inspiraţie înseamnă un imn adus dumnezeirii. Cândva, regretatul Ioan Alexandru, căruia îi fusesem partener de discuţie într-o emisiune tvr, pe tema iubirii de patrie, îmi spunea că poezia română cu adevărat patriotică nu este cea explicit şi direct formulată, ci „Mioriţa”, „Meşterul Manole” şi „Odă în metru antic”, deci poezia care ne sublimează în ochii omenirii. Tot aşa stau lucrurile – cred eu – şi când vine vorba despre poezia religioasă: cu cât este mai inspirat scrisă, cu atât este mai religioasă.

Cu aceste convingeri, am pornit la lecturarea cărţii „Punctul meu de sprijin”, de Maria Getica Mitoceanu, iar titlul frumos mi-a dat încredere (când parcurg opera cuiva, încerc să judec şi cu sufletul, dar şi cu mintea). Nu căutam, în lirica răspândită prin file, idei şi trăiri religioase, ci poetice, adică stări de inefabil respirate firesc, înnăscut. Un fel de „să păşeşti în iubire / ca într-o catedrală” (Zidire tainică) încercam eu să identific în scriptura lirică a doamnei Maria Getica Mitoceanu şi am şi izbutit, pentru că „E o biserică la margine de drum. / Mi-o amintesc – părea însingurată, / Uitată parcă printre brazi şi fum / Şi implorând o dragoste curată” (Acasă), într-un anotimp al vremuirii noastre, în care „Pe punţi de baladă e vremea să ningă! / Să ningă feeric pe umeri de munţi! / În jocuri de stele iubirea să ningă / Să ne-aştearnă Crăciunul pe frunţi”.

Cartea de poezie a mamei lui Răzvan Mitoceanu

Atunci când nu uită că „iubirea nu se trufeşte”, cum inspirat observa Solomon, doamna Maria Getica Mitoceanu îmi aminteşte teribil, prin inspiraţie, de fratele domniei sale, poetul poet Vasile Zetu. Armonii fluente, scriitură modernă în tipar aparent clasic, tânjirea după sfericitatea perfectă din care toţi am făcut parte cândva („Sunt transferată-n dor de infinit / De-orice copac sau fir de iarbă crudă” – Tăcere întru Dumnezeu), trăirea forţei ziditoare a rostirii ca extaz cosmic („Cuvinte nu mai am şi-s de prisos / Când liniştea cerească mă-nveşmântă” – Înduhovnicire), iată, deci, câteva repere importante ale poeziei, deci ale adevăratei şi cinstitei închinări, pe care le-am întâlnit în lirica mamei lui Răzvan Mitoceanu, adică a unuia dintre muzicienii muzicieni, care m-au călăuzit prin veacuri, ca să pot asculta şoapta sufletelor străbunilor şi, aidoma mamei lui, să „Rămân mereu cu ochii în mirare / Când văd un pom, o piatră, un ocean, / Căci simt imens minunea-n fiecare / Şi toate-mi amintesc fragilul meu liman”.