Dragusanul - Blog - Part 100

Liviu Marian: Toamna / Autumn Poem

06.06.1883, Siret – 25.11.1942, Craiova

 

Doctor în litere al Universităţii din Cernăuţi, cu lucrarea „Contribuţiuni la istoria literaturii române din veacul al XIX-lea” (1927), ctitorul şi întâiul preşedinte al Societăţii studenţeşti „Dacia”, Liviu Marian rămâne un pe nedrept uitat poet (remarcabile sunt cele patru „Tablouri flamande“), prozator, istoric literar şi traducător, care şi-a risipit opera, după anul 1905, prin paginile gazetelor vremii. Câteva povestiri au fost adunate într-un volum de „schiţe şi nuvele originale”, „Suflete stinghere” (1910).

 

 

Toamna

 

Pe-ntinderea pustie doar un salcâm stingher,

Ce-n vânt se zbate-ntruna sub spălăcitul cer

Cu crengile lui sure, schiloade, despuiate…

Din zbor, înfrigurate,

Cu aripi ostenite,

Spre el s-abate fulger un stol cernit de vrăbii.

 

O clipă înfrunzite

Stau crengile cu stolul de multe zburătoare,

Un ţipăt de erete!

Ca glonţul, spăriete,

Întregul stol de vrăbii în vânt se risipeşte

Şi piere-n largul zării…

 

Tăcerea parcă creşte.

E clipa înserării.

Pe câmpu-ntins şi trist

Salcâmul îşi înalţă spre ceruri ca un Crist

Făptura lui schiloadă, de moarte-ncremenită

 

… În zarea mohorâtă,

Ce-o-nghite-ncet amurgul,

Se stinge tot mai jalnic

Un ţipăt de erete!

 

 

Autumn Poem

 

A lone acacia dwelling on the deserted land,

wrestling in the wind under poor-coloured sky.

Bare, crippled, grayish branches, a huge beseeching hand…

Freezing, fluttering wry,

exhausted wings. A flock

of sparrows goes like lightning toward the lonesome tree.

 

One moment lasts the shock of

its weight, feeling like leaves.

A desperate hawk’s cry!

Scared,

like thieves,

the sparrows rise and flapping hard they go.

And spread

and vanish…

 

The night is falling.

And the silence’s widening.

Upon the mournful field,

just like a Christ to heaven, the acacia

won’t yield

in stretching out her crippled and agonising being.

 

In the gloomy horizon, slowly swallowed by the dusk,

one can hear a desperate

hawk’s cry

fading.

 

Desen de Radu Bercea

Traducere: Ioana Carp (Olanda)


Gavril ROTICĂ: No one’s Child

01.05.1881, Udeşti – 01.06.1952, Bucureşti

 

Gavril Rotică, acest „Goga al Bucovinei“ (Loghin), acest „Faun, scoborât din munţii Câmpulungului“ (Lovinescu), a fost, mai întâi de toate, „un ales cântăreţ liric“, prin care s-a rostit „Bucovina, grădina Moldovei, cu poezia ei nesfârşită“ (Sadoveanu). După Gavril Rotică au rămas câteva cărţi cu versuri, „Poezii“ (1909), „Cântarea suferinţei / 1916-1917“ (1920) şi „Paharul blestemat“ (1924), precum şi volumul de publicistică „Bucovina care s-a dus / Articole despre oameni, locuri şi fapte“ (1921).

 

 

 

Cântecul unui copil al nimănui

 

Lăsaţi-mă în fum să şăd,

În fund de crâşmă-ntunecată,

Şi fraţii vagabonzi să-i văd

Cu ochii tulburi cum mă cată.

 

Lăsaţi-mă lângă pahar,

S-arunc sub masă cartea vieţii;

E vinul un venin amar

Şi plâng când îi deschid păreţii.

 

Lăsaţi-mi capu-nfierbântat

S-adoarmă-n cântec de vioare,

De sub arcuşul fermecat

Uitarea peste el coboare.

 

Lăsaţi-mă aici, să-mi spui

Viaţa scândurii de masă

Eu sunt copilul nimănui

Şi n-am nici drum, şi n-am nici casă.

 

 

 

No one’s Child

 

Just leave me, fellows, leave me in

That smoky corner of a tavern,

To see those stragglers dry their chin,

And booze again and say it’s heaven.

 

Just leave me there next to my glass,

So I can fling the book of life;

Wine, sweet-and-bitter venom mass,

I weep, I hold my pocket knife.

 

Let my tormented lead-like head

Get drowsy at the sound of fiddles,

Let sweet oblivion come instead

Of all those wisdom words and riddles.

 

Leave, leave me here, so I can tell

My story to some mouse or toad.

For I am no one’s child; no hell,

No heaven’s mine, no home, no road.

 

Desen de Radu Bercea

Traducerea: Ioana Carp (Olanda)


mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

 

nu ştiu să pun cuvintele pe masă

şi să mă-ncarc cu măreţia lor,

copilul care-am fost, rămas acasă,

pe drum păşeşte încă-n viitor,

iar eu desprins la fel ca o ninsoare

şi-ademenit în largile plutiri

îmi bandajez aceleaşi răni cu soare

şi cu-un noian de alb şi amintiri:

 

nu ştiu să cânt şi să înalţi urări,

deşi-s născut să strâng cu drag la piept

ca păsările-n sfinte înălţări

înspre ce-i bun şi luminos şi drept,

dar cobza veche de alean vibrează

din struna ei ca sufletul, subţire,

şi-atunci poemul singur vă urează:

mulţi ani, mulţi ani trăiţi în fericire!

 


puzderia de noi crucificări

 

 

vom îmbrăca din nou în crucea nopţii

cămăşile de miri neprihăniţi

şi vom fi dangăt ruginit de clopot

în universul celor fericiţi

care păşesc în sărbători primare

venind pe calea altor sărbători,

dintotdeauna timpul amăgeşte

cu o lumină proaspătă în zori

 

ca să intrăm în cosmica nuntire

cu forţe noi şi cu sporit alean,

în timp ce calendarele presoară

pe crucea nopţii fila unui an

desprins ca o cămaşă de pe umeri

ca să plutească-ncet în necuprins

căci noi rămânem doar învingătorii,

deşi destinul însuşi ne-a învins,

 

dar nu contează, pâinile pe masă

răsfaţă timpul şi-un pahar cu vin

sloboade caii-n straşnice galopuri,

chiar dacă ştim că-mbătrânim puţin,

iar crucea nopţii pare pregătită

în curmezişul cosmicelor zări

să-nalţe-n depărtarea depărtării

puzderia de noi crucificări

 


Alte 30 de cântece vechi ies la drumul mare

 

Eu caut, de ceva vreme, elemente ale Datinii ancestrale şi o largă argumentare, dar mereu şi mereu îmi ies în cale partituri de cântece vechi, mai ales cântece din secolele XVIII-XIX. Şi nu le pot ignora, nu mă pot face că nu le văd. Am prea multe comori pierdute, aşa că mă grăbesc să le pun la dispoziţia cui o vrea să le ia (deşi am de gând să mă ţin de capul lui Răzvan Mitoceanu, să mi le cânte, într-o după-amiază, ca să le ştiu şi eu).

 

 

Există într-o ignorată culegere de folclor, Literatură populară românească, de Nicolae Păsculescu (Bucureşti 1910), şi „30 arii notate de Gheorghe Mateiu, şeful muzicii comunale din Huşi”, care mă interesează în mod deosebit, datorită fondului mitologic primordial, în care Luna sau „Iana Sinziana”, „ţese” primăvara drept „cămaşa soarelui”: „Verde trei smicele, / Sunt nouă argele / Ţeasă Iana-n ele, / Ţeasă Iana-n ele, / La mijlocul lor, / O mică argea, / Ţeasă Iana-n ea, / Ţeasă Iana-n ea”, iar într-o altă variantă: „Într-un ostrov de mare / Ţeasă Iana ţeasă / Sculuri de mătasă / Să facă lui Soare cămaşă”.

 

 

Preluând o teză a lui Aron Densușianu, Vulcănescu precizează că „Numele Ileana derivă din numele grecesc „Ilia – sora soarelui Ilios, care primind sufixul –iana a devenit Ili-ana, iar prin constrângere, Ileana”, cât și de la numele latin Iana sau Diana Iana, sora Soarelui la latini și zeiță a lunii. Iar partea a doua a numelui, adică Cosânzeana, derivă din termenul latin „consens” (= sfătuitor, consilier divin), titlu particular ce se dădea zeilor de sfat ai Olimpului (în număr de 12), dintre care făcea parte și Diana. Din epitetul Iana Consulens sau Iana Consens derivă numele care primește sufixul –ana, Cosentiana, iar prin aspirarea lui t, Cosenzeana, Cosânzeana” (Vulcănescu, Mitologie română, p. 396).

 

 

În colinde, Mircea Vulcănescu descoperea elemente de mitologie arhaică convingătoare: „Ileana / Sânziana / doamna florilor / ș-a garoafelor, / sora Soarelui, spuma laptelui”; „Lună, lună, / vergolună, / vergolună, /… / tu ești mândră și frumoasă, tu ești a nopții crăiasă”; Ileană / Cosânzeană, / tu ești mândră și frumoasă, / a nopții dalbă crăiasă, / tu lucești și strălucești / printre stele feciorești” (Vulcănescu, Mitologie română, p. 397).

 

 

01 Iana Sinziana – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

02 Iana Sinziana – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

03 Vişina – „legendă şi baladă istorică”

05 Mănăstirea Argeşului – „legendă şi baladă istorică”

06 Cântecul naşului – „legendă şi baladă istorică”

07 Antofiţa lui Vioară – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

08 Golea – „baladă haiducească”

09 Miul Haiducul – „baladă haiducească”

10 Miul Haiducul – „baladă haiducească”

11 Ivan Iorgovan – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

12 Voica din Nadolie – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

13 Trei surori la flori – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

14 Marcu Viteazul – „baladă haiducească”

15 Jăman Craiu – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

16 Ghiţă Cătănuţă – „baladă haiducească”

17 Doicin Bolnavul – „baladă haiducească”

18 Constantin Brâncoveanu – „legendă şi baladă istorică”

19 Tănislav – „baladă haiducească”

20 Chira Chira Lina – „baladă haiducească”

21 Corbea – „baladă haiducească”

22 Aguşiţa lui Topală  – „legendă şi baladă domnească”

23 Ibraim – „legendă şi baladă domnească”

24 Fata din frâng – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

25 Zăvălaş Tudor – „legendă şi baladă domnească”

26 Mistriceanul – „legendă şi baladă superstiţioasă şi solară”

27 Vişina – „legendă şi baladă istorică”

28 Novac Baba Novac – „legendă şi baladă domnească”

29 Neguţa – „legendă şi baladă domnească”

30 Iencea Săbiiencea – „legendă şi baladă domnească”

 

 

Pentru toate aceste partituri, cu cântece din secolele XVIII-XIX, notate de Gheorghe Mateiu din Huşi şi publicate, abia la 1910, în Literatură populară românească, de Nicolae Păsculescu, există şi textele integrale ale cântecelor în aceeaşi carte.

*


Pagina 100 din 1.144« Prima...102030...9899100101102...110120130...Ultima »