Dragusanul - Blog - Part 10

1910: Înființarea „Muzeului țărănesc” din Câmpulung

 

Muzeu ţărănesc. Dl Ioan Ştefureac, profesor la Câmpulung (Bucovina), a luat iniţiativa de a înfiinţa, în acelaşi oraş, un muzeu ţărănesc. În acest scop, profesorul din Câmpulung s-a adresat preoţilor şi în­văţătorilor din Bucovina, cerându-le să co­lecteze, de la săteni, lucruri vechi, ca: lăzi bătrâneşti, mese, scaune, cuiere, colţare, podişoare, cruci scobite în lemn, icoane vechi, obiecte pentru casă mai mici: ploşti, sălăriţe, cupe, bâte ciobăneşti, beţe pentru vătăjei, fluiere, furci de tors, care unele sunt executate şi în cositor; obiecte pentru vânătoare, ca: filiuri, arme, cornuri pentru praf de puşcă, bice de călărit; fe­lurite vase, ca: scafe, străchini, ulcioare, căni; precum, nu mai puţin, şi lucrări de mână femeiască: năfrămi, ştergare, că­meşi, brâie, bârneţe, trăistuţe, lăicere, co­voare şi multe alte lucruri, pe care străbunii noştri au ştiut să le împodobească cu felurite ornamente de rară frumuseţe”[1].

 

[1] Gazeta Transilvaniei, Nr. 153, Anul LXXIII, Brașov, joi 15/28 iulie 1910, p. 3


1898: Tricolorul roşu-galben-albastru, răpit la Vatra Dornei

 

Întâmplarea care urmează are și o relatare iconografică, într-una dintre mărturiile adunate de Gabriel Ojog, constituind, de fapt, explicarea fotografiei de mai sus, în care Tricolorul roșu-galben-albastru (cel de astăzi, albastru-galben-roșu a fost născocit de comuniști, fără prea multă cunoaștere a istoriei reale a Tricolorului, pe care a narat-o, tot prin 1898, I. G. Sbiera), este sărbătorit de o mare mulțime de câmpulungeni.

 

Entuziasmul câmpulungenilor avea și o motivație locală: demiterea sculptorului Ioan Pâșlea, de la catedra Școlii de Arte și Meserii, pe motiv că avea un cult al Tricolorului, dăruindu-le elevilor săi brâie cu Tricolor, iar pe casă își arborase un falnic steag, pe care a refuzat să-l îndepărteze, iar când au venit pompierii, din ordinul prefectului (căpitanul districtual) din Câmpulung, să dea jos Tricolorul de pe casa sculptorului, Pâșlea a scos o pușcă, amenințându-i că îi va „pușca ca pe ciori”.

 

Demis, Pâșlea a lucrat altarul bisericii din Pojorâta, fiind reîncadrat profesor abia spre sfârșitul anului 1905, când vine prefect al orașului Contele de Bellegarde. Este de presupus că și ilustrata aceasta austriacă, prin care se omagiază „nu Steagul României, ci steagul identității de neam al românilor” – cum argumenta Bellegarde Curții Imperiale din Viena, apărând drepturile lui Ioan Pâșlea, din perioada căpităniei lui datează. De asta am tot repetat, publicând colecția iconografică a câmpulungenilor, că astfel de mărturii ne învață mai multă și mai adevărată istorie decât istoriografiile oficiale. Iată povestea acestei mărturii vizuale:

Sculptorul Ioan Pâşlea, desenat de Radu Bercea

 

„Aproape toţi tinerii noştri, care au participat la petrecerea aranjată, astă-vară, de „Junimea”, la Vatra-Dornei, au fost ieri ascultaţi, deja pentru a doua oară, în chestiunea unei pretinse contravenţiuni poliţienești. Prima dată au fost ascultaţi, la Câmpulung, la căpitănie, iar acum la magistratul Cernăuţilor, delegat de căpitănia Câmpulungului să continue anchetarea acestui caz „grav”. Este vorba că tinerimea noastră a produs, la depărtarea sa din Vatra Dornei, prin purtarea sa demonstrativă, o „solidarizare generală” la publicul din Vatra Dornei.

 

Nu voim să preocupăm ancheta ce decurge, nici nu voim să ingerăm asupra sentinţei ce se va aduce, ci vom insista nu mai asupra faptelor până acum cunoscute, căci conţin mai multe momente foarte distructive pentru sentimentele şi direcţiunea politică – dacă avem voie să abuzăm de acest cuvânt – a evreilor din Bucovina și îndeosebi din Vatra Dornei.

 

Să stabilim însă, mai întâi, faptele ce s-au petrecut la petrecerea din Vatra Dornei şi, mai ales, la depărtarea tinerilor noștri. Cititorii noştri îşi vor aduce încă aminte că, astă-vară, am avut şi la Vatra-Dornei – mulţumită deosebitei înţelepciuni a fostului căpitan districtual Wolfarth – o afacere de steag. Find aranjată petrecerea din Vatra Dornei din partea societăţii „Junimea”, s-a arborat, pe Palatul Comunal, unde a avut loc petrecerea, steagul „Junimei”, adică tricolorul roşu-galben-albastru. Două zile a fâlfâit mândru steagul pe Palatul Comunal, iar a treia zi, a dispărut. La început, se credea că, fiind o ploaie torenţială şi trecând petrecerea, a îndepărtat vreun membru al comitetului steagul, ca furtuna să nu-l deterioreze, dar mai târziu a pătruns însă în public ştirea că steagul s-a îndepărtat, în mod clandestin, prin organele servile ale lui Wolfarth, cel cu deviza „ich hasse die Romänen” (Urăsc românii – n. n.).

 

Afacerea cu steagul s-a pierdut prin arhivele birocraţilor noştri, dar ne-a mai rămas un epilog, care se anchetează în prezent. Anume, la plecarea din Vatra-Dornei, au scos tinerii steagul din Palatul Comunal (recuperându-l de la cei care l-au confiscat – n. n.) şi l-au adus, în birjă, până la Câmpulung şi, de acolo, cu trenul, la Cernăuţi. Ce alta era de făcut?

 

La vederea steagului, a izbucnit publicul adunat spontan – din incidentul plecării tineilor – în faţa Palatului Comunal în frenetice strigăte de „Trăiască!”, care strigăte au ţinut întreaga cale, prin Vatra Dornei, şi s-au reînceput în Câmpulung. Publicul a salutat, din ferestre şi de pe străzi, cu batiste şi urale entuziaste Tricolorul, care a fost atât de grav insultat de incalificabilul Wolfarth.

 

Vatra Dornei şi Câmpulungul sunt oraşe româneşti, în o ţară românească, nimic mai firesc, deci, decât ca publicul românesc să salute steagul românesc al unei societăţi româneşti, insultat de anti-românescul Wolfarth! Adevărat, dar s-au aflat patrusprezece evrei, în Vatra Dornei, care au depus, la căpitănia din Câmpulung, că purtarea tinerilor noştri şi a publicului românesc a indignat întreaga populaţiune (!) şi au comentat sistem „Gewalt” (violență) uralele entusiaste, în fel şi chip. Unul a auzit strigându-se „Trăiască România!”, altul „Jos Germania!” și câte şi mai câte”[1].

 

 

[1] Tribuna Poporului, Nr. 204, Anul II, Arad, joi 29 octombrie (10 noiembrie) 1898, pp. 994, 995


1883: Pedeapsă cerescă, în județul Suceava

Sânziene, la Suceava – desen de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

 

„La 24 Iunie, când creştinii ortodocși din Suceava, în Bucovina, serbau nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (în realiate, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava – n. n.), cu procesiunea obișnuită, când relicvele Sfântului Ioan cel Nou se poartă prin oraş şi când mii de oameni asistă la această serbare, zi mare de sărbătoare, respectată de întreg judeţul Suceava sub numele de Sânză-Enile, prefectul de Suceava (prefectul Fălticenilor, pentru că acest ținut se numea „județul Suceava” – n. n.) a executat pe ţăranii de pe moşia sa la munca câmpului, silindu-i să-i prăşească păpuşoiul. Pe când vitele locuitorilor, ce erau la un loc cu ale proprietarului-prefect, păşteau la un imaş, iată că, pe la amiază, se abat nori cu fulgere pe acel imaş şi trăsneşte 4 boi ai ispravnicului, contuzionând încă vreo câţiva, tot ai lui, fără a atinge vreo vită de a locuitorilor. Locuitorii sunt convinşi că aceasta e pedeapsă cerească pentru ispravnicul lor, care nu respectă zilele de sărbătoare, spune „Suceava”, din care extragem liniile de sus”[1].

 

[1] Biserica și Școala, Nr. 28, Anul VII, Arad, 19/22 iulie 1883, p. 248


5.000 ani de muzică rock, 10 ani de Bucovina Rock Castle

 

Toată lumea știe că muzica rock, specifică celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, ar fi apărut prin anii 1950, având ca rădăcini rock and roll-ul, ritmurile de country și de blues și descătușările de imaginație specifice jazz-ului. Rock-ul în sine înseamnă o descătușare și o vibrație de protest împotriva dogmelor de orice natură (religioasă, socială, istorică etc.), exprimată în ritmicități primordiale și, de aceea, aparent sălbatice, deși nu sunt decât metafizice, adică menite să concretizeze o stare de armonia.

 

Fără îndoială că nici un creator al noului gen de muzică rock nu căuta o înrădăcinare în tradiții muzicale străvechi și nici nu e de presupus că denumire rock ar avea o ascendență spirituală conștientă, dar în natură nimic nu este întâmplător și, cu atât mai puțin, ciclicitatea. Indiferent de argumentele și de premeditările de care s-au folosit Bill Haley, Chuck Berry, Elvis Presley, Bo Diddley, Buddy Holly, Little Richard și așa mai departe, rock-ul contemporan înseamnă o noutate, care nu își conștientiza rădăcinile străvechi, pentru că, dacă le-ar fi deslușit, s-ar fi contrazis intențional. Numai că „muzica rock”[1] (Rockenmusik), adică „legile” (Rockengesetze) care se cântau, ca să nu se uite, după cum scria Aristotel, se cânta, la începuturile conștiente ale omenirii, în cadrul ceremoniilor totemice inițiatice din „peșteră” (Rockenstube), ceea ce înseamnă o vechime ciclică de peste 5.000 de ani.

 

Termenul rock (stâncă, semnificând peștera din munte, cu inițieri atribuite lui Platon, care nu are astfel de inițieri – înapoi, la Platon, domnilor!) a fost folosit, pentru prima dată, în 1898 – deci cu mai bine de 50 de ani înainte de apariția noii muzici rock, de către istoricul german al culturii Theodor Vernalcken, în Zeitschrift für österreichische Volkskunde (Jurnalul folclorului austriac), într-un studiu despre cântecele lunare ale străvechimii, care încă mai supraviețuiesc drept colinde (muntele luminii întărite – cea echinocțială de primăvară) sau calinde (nașterea luminii întărite – termen din care descind etimologic calendele romanilor).

 

Cântecele acelea străvechi (Rockenmusik), care se cântau în peștera inițiatică (Rockenstube), drept legi (Rockengesetze), au avut aceeași dezinvoltură spirituală, pe care îl are rock-ul de astăzi, inclusiv cel care se aude, în ciuda prigoanelor religioase, în șanțul de apărare al Cetății Sucevei (splendidă Rockenstube!), de zece ani, încoace. Nu este deloc o găselniță titlul de care m-am folosit, pentru că Bucovina Rock Castle va fi, și în ediția a X-a, din 2020, o armonioasă inter-determinare între Rockenmusik, Rockengesetze și Rockenstube, adică, așa cum zicea Pithagoras, muzica planetelor, pe care numai unii o pot auzi, ca să ne-o transmită tuturor, în nopțile cu adevărat sfinte și sărbătorești.

 

 

[1] Vernalcken, Theodor, Die Frau Holle in Österreich, în Zeitschrift für österreichische Volkskunde, Wien 1898, pp. 1 şi urm.


1914: Arhiducele moştenitor şi românii bucovineni

Czernowitz: Besuch Kaiser Karls I. in Czernowitz; 6 aug. 1917

 

Suceava, 27 decembrie 1914[1]. Împăratul Francisc Iosif a trimis pe Moştenitorul tronului Său în ţara Bucovinei, ca să aducă sa­lutul împărătesc bravilor ostaşi de pe acest front. Împăratul a ţinut să cunoască, prin alesul Său trimis, care este situaţia pe acest câmp de luptă şi care este ţinuta oştirii Sale, aşe­zată la capătul aripii drepte a uria­şului front oriental. De aceea, vizita Alteţei Sale, a Arhiducelui Moştenitor Carol Francisc Iosif, a avut un caracter strict militar, ceea ce impunea ca pe câm­pul de operaţiuni ale războiului, care este întreaga Bucovină, să se evite orişice manifestare de în­tâmpinare, împreunată cu aglomerări de populaţiune.

 

Regiunile frumoase, prin care a trecut Arhiducele, după ce a intrat în ţară, înfăţişarea populaţiunii, cu totul deosebită de cea din regiunile de dincolo de Carpaţi, L-a determi­nat să schimbe, din propriul în­demn, programul călătoriei Sale, exprimându-şi dorinţa de a cunoaşte mai de aproape poporul acestei ţări şi împrejurările în care trăieşte.

 

A fost, de astă-dată, o întâm­plate fericită, pricinuită, ce e drept, prin nefericirea războiului, că înal­tul oaspe a intrat în ţară nu pe calea obişnuită, ce duce din miază­noapte, prin largile regiuni cuprinse de elementul slav, ci prin mijlocul codrilor care despart Transilvania de Bucovina şi întind o punte plină de farmec între fraţii de acelaşi sânge şi de acelaşi grai, asemenea stăpâniţi de aceleaşi idealuri.

 

Din Vatra Dornei şi până la Rădăuţi, poporul român I-a făcut Ar­hiducelui Moştenitor primire entuziastă. Manifestările grandioase au fost cu atât mai înălţătoare, cu cât erau spontane şi nepregătite. Ele au izbucnit cu putere elementară din sufletul curat al poporului, dând vrednică dovadă de sentimentele sale de neţărmurită dragoste pentru Patrie şi Împărat. Emoţiunea şi mulţămirea cu care Alteţa Sa a întâm­pinat aceste frumoase  manifestări, cuvintele de laudă pe care le-a ros­tit la adresa poporului român, ne umplu de mândrie şi ne însufleţesc cu speranţe bune pentru viitor. Sfârşitul acestui crâncen război va trebui să schimbe şi soarta noastră, a românilor bucovineni.

 

Sângele vărsat cu prisosinţă de fii neamului nostru, pe câmpiile de luptă, va trebui numaidecât să des­chidă calea pe care să putem înainta neîmpiedicaţi în dezvoltarea noastră naţională, culturală şi eco­nomică. Chemat de soartă ca să câr­muiască destinele Austriei, Arhidu­cele Carol Francisc Iosif, moştenind tronul glorios al Habsburgilor, va lua sub scutul şi paza Sa şi soarta românilor bucovineni.

*

Alteţa Sa Imperială, Arhiducele Moştenitor Carol Francisc Iosif, a sosit, venind din Transilvania, în 17 de­cembrie, dimineaţă, în Vatra Dornei, unde a fost întâmpinat de guvernatorul ţării, contele Meran, şi de comandantul militar al trupelor carpatine din Bucovina, colonelul Fischer, care îi făcură raporturile obişnuite. Vizita Arhidu­celui fiind de caracter strict militar, s-a evitat, la sosire, orişice mani­festare de întâmpinare din partea populaţiunii şi a celorlalte autorităţi civile şi autonome din ţară. Din Vatra Dornei, Arhiducele a plecat, însoţit fiind de suita Sa militară şi de colonelul Fischer, pe frontul de vest al armatei noastre, câtă e aşezată în Bucovina, formând capătul uriaşului front oriental, care se întinde de-a lungul poalelor Carpaţilor până spre Cracovia şi, de aice, în Polonia Rusească. Alteţa Sa Imperială a adus tru­pelor noastre salutul Împăratului, vizitând diferitele staţiuni militare şi poziţiunile artilerie.

 

În 18 decembrie, la 8 ore dimi­neaţa, Arhiducele a primit, la gara ca­pitală din Câmpulung, prezentarea au­torităţilor districtului, a clerului, a corpului didactic, a diferitelor societăţi, iar marea mulţime de chipeşi mun­teni, care se adunase din toate părţile, cu acest prilej, făcu Arhiducelui Moş­tenitor ovaţiuni entuziaste.

 

Din Câmpulung, Alteţa Sa Impe­rială porni, peste Hatna (Dărmăneşti – n. n.) şi Hadicfalva (Dorneşti – n. n.), la frontul din est, unde asemenea a vizitat toate staţiunile militare, înaintând, în urmă, până în tranşeele din faţa fron­tului duşman. Cu afabilitatea unui vechi şi bun camarad, Arhiducele a vorbit cu ofiţerii şi soldaţii, i-a lăudat pentru băr­băţia şi însufleţirea cu care au ştiut să se lupte, stând de luni de zile în faţa duşmanului; a întrebat, cu sincer interes, de bunăstarea, referinţele şi dorinţele fiecăruia, vorbind cu fiecare în graiul lui, şi a deşteptat, pe întreg frontul, nemărginit entuziasm, cucerind ca prin farmec inimile tuturora.

 

La reîntoarcerea de pe frontal din est, Arhiducele a vizitat oraşul Rădăuţi. Era ziua de vineri, zi de târg. Intima piaţă din centrul Rădăuţilor era plină de o mare de lume. Arhiducele, fermecat de această privelişte grandioasa, Şi-a schimbat, la moment, programul şi a pornit, cu automobilul, încet prin mijlocul mulţimii, admirând zdravenele chipuri şi pitorescul costum al mândrului popor care străjuieşte mormântul sfânt al Marelui Voivod Ştefan. Mulţimea, cum a prins de veste că frumosul chip de ofiţer este însuşi Moştenitorul tronului şi nepotul Împăratului, a izbucnit în entuziaste urări, făcând o grandioasă manifestare patriotică. Arhiducele, adânc mişcat de aceste ovaţiuni, care erau cu atât mai înălţătoare, cu cât erau spontane şi nepregătite, a mulţămit cu inimă înduioşată, şi în ochii lui se vedea strălucind o lacrimă de bucurie. Alteţa Sa a vizitat, apoi, biserica vechii episcopii a Rădăuţilor, unde sunt aşezate mormintele Voievozilor care au descălecat în Ţara Moldovei. În urmă, Arhiducele a primit în audienţă autorităţile şi diferitele corporaţiuni ale districtului şi a trecut în revistă trupele concentrate în Rădăuţi.

 

În calea spre Câmpulung, Arhi­ducele a fost întâmpinat, în staţiunile din Hatna, Ilişeşti, Cacica, Gura Humorului şi Vama, de clerul şi reprezen­tanţii acelor regiuni şi de o mulţime de popor, primind cu cuvinte de mulţămire pâinea şi sarea ce i se pre­zentau, după obiceiul strămoşesc, în semn de bună venire. În Câmpulung, era pe la 8 ore, seara, poporul l-a întâmpinat pe Arhiduce cu sunete de bucium şi cu un frumos conduct de torţe; însufleţirea mulţimii era nemăr­ginită, când Arhiducele, la vorbele de întâmpinare, rostite de primarul Hutu, a răspuns, în grai viu moldovenesc, prin cuvinte de mulţămită şi recu­noştinţă.

 

După ce Alteţa Sa a vizitat pito­rescul oraş de pe valea Moldovei, a descălecat la conacul ce i s-a fost în­tocmit cu multă îngrijire şi pricepere, în frumosul local al şcolii de lemnărit din Câmpulung. Odăile conacului erau împodobite cu frumoase ţesături şi alesături naţionale şi mobilate cu mobile în vechiul stil moldovenesc, lucrate de elevii acestei şcoli, cu toţii fii de ţărani români din Bucovina; acestea au atras atenţiunea Arhidu­celui, care le-a privit cu de-amănuntul, cu viu interes, exprimându-şi, de repetate ori, mulţămirea şi admirarea Sa pentru frumoasele motive moldoveneşti.

 

În 19 decembrie, dimineaţa, Arhi­ducele a pornit spre Vatra Dornei, unde a fost întâmpinat de toate autorităţile şi de poporul care s-a fost adunat în nu­măr mare, din largul cuprins al acestui district. Primarul din Vatra Dornei, chipeşul român Forfotă, în fruntea reprezentanţilor comunali din întreg districtul, a adresat Arhiducelui Moşteni­tor cuvinte de adâncă mulţămită pentru cinstea ce a făcut ţării şi poporului român, venind, în aceste vremi de grea cumpănă, în mijlocul lui. În numele poporului, primarul Forfotă îl încredin­ţează pe înaltul oaspe de nestrămutată credinţă către Împărat şi dinastie. Al­teţa Sa Imperială Arhiducele a răspuns următoarele:

 

„Bucuros am venit în această ţară frumoasă, urmând ordinul Maiestăţii Sale. Sunt adânc mâhnit că ţara aceasta a fost greu încercată prin evenimentele războinice. În graţia Sa nemărginită, Maiestatea Sa, în prea înaltul manifest, a hotărât calea pe care se vor tămădui rănile pricinuite de război. Aveţi deplină încredere în Dumnezeu, care va da biruinţă trupelor noastre viteze!

 

Vă mulţumesc pentru frumoasa ma­nifestare şi voi face raport Maiestăţii Sale, Prea Bunului nostru Împărat, des­pre sentimentele Domnilor Voastre de neclintită credinţă. Vă mulţămesc foarte pentru frumoasa întâmpinare”.

 

Cuvintele Arhiducelui, rostite în parte şi în grai românesc, au stârnit, la mulţimea adunată, o furtună de aplauze, izvorâte din inimile însufleţite de acest moment sărbătoresc. În urmă, Alteţa Sa, cu o afabilitate încântătoare, s-a întreţinut cu reprezentanţii co­munali, interesându-se de referinţele lor familiare, cât şi de starea econo­mică şi culturală a ţăranului român bucovinean. După aceea, Arhiducele a primit în audienţă, la Palatul de Cură al stabilimentului balnear, pe reprezentanţii tu­turor autorităţilor autonome şi admi­nistrative, care de prezent se află cu sediul în Vatra Dornei.

 

Ca cel dintâi a fost primit în audienţă Excelenţa Sa Mitropolitul Dr. Vladimir de Repta, care audienţă a durat aproape timp de jumătate de oră. Au urmat, apoi, clerul greco-ortodox, în frunte cu consistoriul arhiepiscopesc, clerul romano-catolic, reprezentanţa guvernământului ţării, în frunte cu contele Meran şi consilierii guverniali, între aceştia doi români, fraţii Dr. Erast de Tarangul şi Constantin de Tarangul, acesta din urmă prefectul poliţiei din Capitală; apoi reprezentanţii comitetului ţării, între aceştia deputatul român Aurel Ţurcan; primăria oraşului Cernăuţi, reprezentată prin primarul capitalei, deputatul Dr. Dori Popovici, şi, în urmă, celelalte deregătorii şi corporaţiuni.

 

Cu prilejul acestor audienţe, Ar­hiducele a documentat deplină orien­tare în starea de lucruri la noi, în ţară, şi a arătat un viu interes pentru tot ce priveşte Bucovina. Membrului din comitetul ţării, deputatului Aurel Ţur­can, i-a cerut amănunţite desluşiri asupra daunelor pricinuite românilor bucovi­neni pe urma invaziunii duşmane. Faţă de primarul Cernăuţilor, deputatul Dr. Dori Popovici, Arhiducele a vorbit de viile impresii ce le-a primit, în cursul călătoriei Sale, de la poporul român.

 

„Mi-au impus – a zis Alteţa Sa – chipurile frumoase şi sta­turile zdravene; l-am aflat înzestrat cu o inteligenţă rară şi mă bucur deosebit de mult că am avut prilej să cunosc mai de aproape acest popor. Am auzit adese vorbindu-se cu laudă de sentimentele patriotice ale poporului român, însă ceea ce am întâmpinat, venind însumi în ţară, întrece toate aşteptările mele. Sunt încântat de primirea ce mi s-a făcut şi voi raporta cu drag Maiestăţii Sale despre credinţa şi devotamentul acestui brav popor”.

 

„Sunt adânc mişcat – a răspund deputatul Dr. Dori Popovici – că sentimentele curate ale poporului nostru sunt întâmpinate de Alteţa Voastră cu atâta bunăvoinţă. Poporul român va fi fericit, când va afla despre răsunetul viu ce l-au produs însufleţitele lui manifestări patriotice şi rog să-mi fie îngăduit ca să aduc acestea, din ordinul Alteţei Voastre, la cunoştinţa poporului român”.

 

Alteţa Sa şi-a dat, cu deosebită afabilitate, asentimentul Său. Terminându-se audienţele, Arhi­ducele Moştenitor şi-a luat rămas bun de la mulţimea adunată, care-l însoţi, cu nesfârşite urale de „Să trăiască!”, pe când urca, cu suita Sa, în automobile, luând calea spre Bistriţa.

 

Petrecerea Alteţei Sale în Bucovina a fost ca o zi senină în vremuri de nesfârşită furtună. Ea va trece ca o frumoasă poveste în domeniul legendelor şi generaţiunile viitoare vor vorbi cu drag de mân­drul fiu de împărat, care a păşit pe aceste plaiuri şi a încălzit, cu vorbă românească, inima poporului român / V. N”.

 

Czernowitz: Besuch Kaiser Karls I. in Czernowitz; 6 aug. 1917

 

[1] Gazeta Transilvaniei, Nr. 279, Anul LXXVII, Braşov, vineri 19 decembrie (1 ianuarie) 1914, p. 1


Pagina 10 din 1.183« Prima...89101112...203040...Ultima »