Originea femeii | Dragusanul.ro

Originea femeii

Radu 18

*

După o legendă hindustană, creaţiunea femeii este următoarea: În mitologia hindustană, se zice că Tvastri, zeul Vulcan, a creat lumea; dar, pe când a venit rândul să facă şi femeia, a constatat că, odată cu crearea bărbatului, se isprăvise tot materialul de creat. Faptul acesta l-a adus pe zeu în mare confuzie, dar a scăpat de încurcătură, în modul următor:

*

A adunat rotunjimea lunii, mişcările unduitoare ale şarpelui, graţia plantelor agăţătoare, legănarea uşoară a firului de iarbă, zveltul sălciilor, netezimea catifelată a florilor, uşurimea penei, privirea blândă a căprioarei, jocul dezmierdător al razelor soarelui, lacrimile norilor, nestatornicia vântului, frica iepurelui, vanitatea păunului, tăria diamantului, dulceaţa mierii, ferocitatea tigrului, văpaia arzătoare a focului, răceala zăpezii, limbuţia papagalului şi, în fine, iubirea turturelelor. Pe toate acestea amestecându-le, a creat din ele pe femeie. Creată fiind femeia, zeul a venit, cu ea, şi a dăruit-o bărbatului.

*

După o săptămână, omul însă se reîntoarse, cu femeia, la Tvastri şi îi zise:

– Stăpâne, fiinţa ce mi-ai dat-o îmi otrăveşte zilele. Necontenit îmi vorbeşte şi-mi ocupă tot timpul. Fără de cauză se tot plânge şi e, încontinuu, bolnăvicioasă. Am venit să te rog, ca să o iei de la mine, căci mi-e cu neputinţă să mai trăiesc împreună cu ea!

Radu 14*

Tvastri a luat pe femeie, iar bărbatul s-a îndepărtat la ale sale. După o săptămână, însă, bărbatul iar se reîntoarse la Tvastri şi, în ton rugător, zise:

– Stăpâne, de când ai luat-o pe ea de la mine, îmi este viaţa pustie şi urâcioasă. De atunci, necontenit mi se reaminteşte drăgălaşul ei joc şi frumoasa ei cântare. Nici un minut cugetul nu mi se poate elibera de amintirea galeşei ei priviri. Nu pot să uit cum mă dezmierda şi cu cât foc mă cuprindea în braţele ei.

*

Lui Tvastri i se făcu milă de bărbat şi îi redete femeia. Abia trecură, însă, trei zile, şi bărbatul iarăşi veni la Tvastri, zicând:

– O, stăpâne, nici eu nu ştiu de ce, dar femeia ce mi-ai dat-o îmi face cu mult mai mult necaz, decât plăcere; te implor, deci, ca să mă scapi de ea.

*

Acum, Tvastri, înfuriat, strigă către bărbat:

– Cară-te de dinaintea mea, om nerecunoscător, şi-ţi aplanează lucrul cum ştii!

– Nu pot trăi cu ea, împreună!, zise bărbatul.

– De aici, înainte, nici fără de ea nu vei mai putea trăi!, grăi zeul.

*

Atunci, bărbatul începu a se tângui şi, în calea lui spre casă, dintr-un plâns disperat se auzeau cuvintele:

– Vai mie! Nici cu ea, nici fără de ea nu mai pot fi; nenorocirea mi s-a început!

*

(Tribuna Poporului, Anul V, Nr. 91, miercuri 16/29 mai 1901).


Comments are closed