Oraşul Vatra Dornei nu există! | Dragusanul.ro

Oraşul Vatra Dornei nu există!

Dorna 1

*

Oraşul Vatra Dornei nu există. E o necontenită revelaţie, pe care a născocit-o bunul Dumnezeu ca să ne arate calea spre Paradesha, pe care doar câţiva pictori ai muntelui, în frunte cu inconfundabilul David Croitor, au izbutit, de-a lungul anilor, să o contureze. Oraş înseamnă un termen prozaic, prin care se individualizează banalităţi terestre, nu Vatra Dornei, care dimensionează o viziune cerească, o concreteţe a Sinelui Universal, din care toţi, cu sau fără imaginaţie, ne putem împărtăşi. Iar chestia asta au descoperit-o şi păsările călătoare, care, de ani buni, şi-au făcut sălaş pe Dorna îngheţată, spre bucuria preafericiţilor care au respirat lumina zilei doar în aceste locuri.

*

Oraş poţi să-i spui cătunului Suceava, talciocului Bucureşti sau înşelătorului Iaşi, dar nu şi miraculoasei Vatra Dornei (pământul celor mulţi – în traducere din româna veche), care înseamnă nu o metaforă, ci un potenţial metafizic mitic şi, totuşi, actual. Cine nu mă crede să meargă, să vadă, să respire anotimpurile în spaţiul sacru dintre Mestecăniş şi Tihuţa şi să se înveşnicească.

*

Dorna 2

Dorna tablouri 6

Dorna 3

Dorna tablouri 5

Dorna 4 cu Petrica

Dorna tablouri 4 David Croitor

Dorna gara 2

Dorna tablouri 3

Dorna 5 cu Petrica

Dorna tablouri 2

Dorna locatia 1

Dorna tablouri 1

Dorna gara 2

 


Comments are closed