Opera regretatului Pictor Adrian Bocancea | Dragusanul.ro

Opera regretatului Pictor Adrian Bocancea

 

Într-o lucrare remarcabilă despre Artele Plastice Bucovinene, Un secol de arte frumoase în Bucovina[1], criticul Valentin Ciucă scria despre opera pictorului Adrian Bocancea:

 

„Structură afectivă delicată şi disponibilă spre reflecţie şi reverie, pictorul Adrian Bocancea a transmis operei picturale şi graficii atributele personalităţii. Reflexivitatea îl face apt pentru soluţii plastice marcate de echilibrul formelor, generozitate cromatică şi un sentiment de comuniune cu natura şi cu el însuşi. Prin desen, ordonează lumea, prin culoare îi află echivalenţele semnificative. Tablourile lui vădesc un meşteşug îndelung exersat în căutări solitare şi se simte mereu aripa protectoare a maeştrilor Şcolii ieşene. Duhul narativ nu exclude invenţia, iar nevoia de atitudine face din pictura lui un sensibil document uman. Cromatica e atent distilată în retortele spiritualului şi, pe această cale, imaginea devine credibilă şi emoţionantă. Are evidente resurse lirice, pe care însă nu le supralicitează şi se păstrează mereu în proximitatea verosimilului.

 

Adevărurile lui nu au menirea unor sentinţe, ci doar pe acelea ale unei colocvialităţi calme şi expresive. Peisajele se asociază adesea unui impresionism calmat prin structurarea raţională a imaginii. Stimulii realului se metamorfozează în scheme compoziţionale, independente de motiv, chiar şi atunci când pretextul plastic poate fi identificat în atmosfera urbană a Sucevei. Alte plăsmuiri, ceva mai libere, nu exclud nici ele bucuria dialogului cu un partener imaginar. Spre a fi auzit, artistul ştie că trebuie doar să şoptească”.

 

 

Din punctul meu de vedere, de simplu consumator de artă, pictura lui Adrian Bocancea este pe deplin cosmologică şi, din punct de vedere cromatic, într-o elaborată continuitate a armoniilor consacrate de frescele bisericeşti vechi, doar că mult mai luminoase şi în transparenţe echilibrate, trăite şi gândite cu răbdare şi cu înţelepciune. Penelul lui Adrian Bocancea nu căuta forme, cu excepţia peisajele de iarnă de odinioară, în care forma şi culoare se aflau într-o chibzuită interdependenţă; penelul lui Adrian Bocancea caută esenţe, caută lumina lăuntrică a pietrei, a lemnului, a pământului şi a cerului, o lumină intimă aidoma unui suflet care i se destăinuie. De aici calmul cromatic şi spovedania narativă a culorilor, de aici contururile de arbore cosmic ale dezlănţuirilor blajine spre vertical, spre poziţionare vie, dinamică, în universul conceput drept stare de inefabil, de poezie şi, în egală măsură, de muzică astrală, revărsată peste lumea nedumerită de surprinzătoarea muzicalitate coloristică a universului. Adrian Bocancea cunoaşte dimensiunile exacte ale imanentului artei sale, deci al reperelor care fac posibilă existenţa generală şi dezvăluirea divinului prin artă. Un imanent, pe care şi Lucian Blaga îl descifra în verticalităţile „kantian” şi care este condiţionat, dintotdeauna şi pentru totdeauna, doar de generozitate, de bunătatea lăuntrică prin care ni se dezvăluie adevărata sfinţenie. Adrian Bocancea nu judecă, ci desluşeşte şi tocmai de aceea arta lui cromatică, desfăşurate cu mijloace, tehnici, ştiinţă şi regândiri moderniste, acoperă timpul, îl înfăşoară şi îl poartă în braţe, într-o nepământească dulce legănare. Adrian Bocancea este un pictor atât de mare, de profund şi de creştin, în sens platonician, încât este nevoie de timp pentru a fi văzut şi înţeles; iar dacă el vizita, mereu şi mereu, bisericile vechilor mănăstiri moldoveneşti, pentru a decripta mesajul sacru al armoniilor coloristice, şi opera lui Adrian Bocancea are nevoie, din partea însetaţilor de mesaje dumnezeieşti, de repetate şi tot mai îndrăzneţe trăiri. Pentru că asta înseamnă pictura lui Adrian Bocanea: o operă trăită îndelung şi migălos (tabloul cu flori, pe care mi l-a dăruit cândva, a fost lucrat în mai bine de doi ani de zile) şi, drept consecinţă, în durate similare respirate cu sufletul şi cu mintea.

 

 

Revenind la minunatul op al lui Valentin Ciucă şi copiind informaţiile tehnice, pe care domnia sa le-a prelua din alte cărţi la fel de importante, adică din dicţionarele şi enciclopediile realizate de Emil Satco şi actualizate de fiica sa, Alis Niculăică, constat o firească esenţializare a vieţii lui Adrian Bocancea, pe un minim de repere şi, din păcate, sunt obligat să le actualizez limitele omeneşti, inserând data celei de a doua naştere a lui Adrian Bocancea, cea definitivă:

 

1936 S-a născut la 25 decembrie,în localitatea Bălţăteşti,judeţul Neamţ (A trecut în veşnicie, la Bucureşti, în 10 martie 2019).

1954 Absolvă cursurile Şcolii Normale din Piatra Neamţ.

1966 Absolvă Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din Iaşi.

1982 Obţine licenţa Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi se dedică profesoratului, la şcolile din Suceava.

1968 Debutează artistic şi participă la numeroase expoziţii de grup deschise la Suceava, Iaşi, Galaţi, Baia Mare, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Cernăuţi.

1978 -1985 Participă la ediţiile Festivalului de pictură şi grafică Voroneţiana.

1971-1998 Deschide expoziţii personale la Suceava, iar expoziţia din 1992 a fost itinerată în Franţa, în localităţile Lavvanes şi Rosaires-Plerin.

Este membru al U.A.P. 1973-1982.

 Este distins cu Premiul al III-lea la Expoziţia Naţională a profesorilor de desen, cu Premiul I (1979) şi Premiul al III-lea (1982), pentru grafică, la Festivalul Concurs Voroneţiana, Suceava”.

 

[1] Ciucă, Valentin, Un secol de arte frumoase în Bucovina, Editura „Muşatinii”, Suceava 2005, pp. 228, 229 – carte finanţată de Muzeul Bucovinei, instituţie de cultură a Consiliului Judeţean Suceava; coordonator de proiect: Constantin-Emil Ursu; redactor de carte şi coordonator album: Suzana Cosovan; traducere în limba engleză: Evelina Graur, Cristina Sturzu, Daniela Marţole; coperta: Manuela Oboroceanu – în faţa tuturor mă închin cu deplin respect!


Comments are closed