of, biet popor, de lanţuri nu te plânge!
*
of, biet popor, de lanţuri nu te plânge,
căci braţul îl întinzi mereu supus,
iar când călăul sufletul ţi-l stânge
şi-l înfăşoară-n giulgiul lui Iisus,
tu îţi asumi cu blândă resemnare
prigoana fără seamăn drept destin,
deşi nepământeşte încă doare
pe frunte sfârtecarea unui spin,
*
iar din văzduh aceleaşi stoluri rele
te lasă fără Soare şi părinţi,
căci nu mai ştii cum să aprinzi în stele
ecoul sfânt al vetrelor fierbinţi
şi să te-aduni în jurul lor de veghe
şi-n apărarea libertăţii tale,
deja copacii îţi croiră zeghe
din ce au fost deasupra rănii zale
*
şi nu ridici spre ceruri nici un steag
şi nici privirea cerul nu-l atinge
căci ai uitat să mori din drag de drag,
of, biet popor, de lanţuri nu te plânge!