Oda folclorica pentru Ion Lungu

Odă folclorică

pentru primarul Ion Lungu

La români se demonstrează,
retezându-ne elanul:
„Secera” omagiază
totdeauna doar „ciolanul”!

     Mutat, cu ditamai viloiul, în Plopeni, după îmburghezirea liberală, primarul Ion Lungu, bogătoiul portocaliu de mai târziu şi cameleonul de astăzi, are parte şi de o agreabilă odă folclorică, „Hora plopanarilor”, dată pe gură de o femeiuşcă trupeşă, dar de o hărnicie cântăcioasă remarcabilă.
     Plopenii, sat întemeiat printr-o aglomerare de iobagi cu provenienţe diferite, aduşi de boierul Balş după anul 1800, nu a mai izbutit să-şi armonizeze o identitate comunitară spirituală.
     Singura relicvă folclorică, specifică Plopenilor, este colindul „Scoală, scoală, găzduliţă!”, cântat trăgănat şi abia după temeinice încălziri bahice.
În Plopeni, până în 1966, când sarafineştenii, angajaţi grăjdari în sectorul zootehnic, au făcut o „Bandă a lui Bujor”, cu care au cutreierat uliţele satului, nu s-au mai văzut tradiţii. Şi nici după aceea.
     În Plopeni nu existau muzicanţi, deşi un trompetist, Stoica, mai sufla câte „o jele”, la cârciumă, nu supravieţuise portul popular (nici măcar în 1904, după cum povesteşte Iorga), satul fiind, încă din 1800, mai curând o aşezare rurală de târgăi, decât un spaţiu ţărănesc veritabil.
     Vorba lui Lungu: zonă metropolitană. Mai ales a Burdujenilor-târg.
     Dar iată că, după mutarea lui Lungu în Plopeni, creieraşul unei femeiuşti cântăcioase inventează şi pentru Plopeni o tradiţie daco-recolciucă, „Hora plopanarilor” jucându-se, aici, cică încă de pe vremea lui Decebalei Cozmei şi a lui Burebisciuc Veromiclea.
     Că horele nu aveau niciodată text, ci doar, uneori, strigături ritualice, asta-i altă problemă, mult prea enigmatică pentru creieraşul odalizantei femeiuşti. Ca să nu mai vorbesc de cel al lui Lungu.