o | Dragusanul.ro

o

OCNA

Numit, iniţial, Martineşti, satul numit, astăzi, Ocna a fost dăruit, în 29 august 1591, de fraţii Stroici surorii lor, Olenţa, satul fiind „o parte de la mama noastră, răpousata Anghelina”.
În 13 mai 1639, partea de sus a satului Martineşti aparţinea lui Dumitraşco Burlă, care o vindea starostelui de Cernăuţi, Gavrilaş Mateiaş.
În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Martineşti, cu două heleşteie”.
În 6 martie 1722, în faţa Divanului Domnesc, de Gligoraş Stroescul şi de Iordachi Cantacuzino îşi dispută jumătate de sat Martineşti, dar înscrisurile vechi i-au dat dreptate lui Stroescul, cel care, în 22 aprilie 1740, este împuternicit de Grigore Ghica Vodă să strângă dijma din Martineşti.
Conflictul privind dreptul de proprietate asupra unei jumătăţi a satului Martineşti continuă, între Gligoraş Stroescul şi Iordachi Cantacuzino, dar câştig de cauză are tot Stroescul, şi în 21 august 1761, la Divanului lui Grigore Ioan Callimah Vodă. Abia fiul lui Iordachi, Constantin Cantacuzino, va câştiga dreptul de proprietate asupra jumătăţii de sat disputate, cea de jos, în 11 septembrie 1764.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Slobozia Ocna, moşie a comisului Iordache CANTA, „36 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Tudosii, 1 călăraş, Vasilie, 1 văduvă, Anca, 2 jidovi, Leiba şi Şmil, şi 31 birnici: Dumitraş ZOTA vornic, Ion STANCĂ, Mihai ŞEVCIUCU, Vasilie brat ego, Ştefan HOROBEŢ, Vasilii COLENCHIUSCHII, Iacob OLINCIUCU, Ştefan VANDICA, Andrei CACII, Andrei DRIHONEŢ, Andrei ŞECIUR pânzar, Ivan CORJU, Vasile HUŢULIAC, Ivan COLBA, Ivan CARPECIUC, Panco PAVLIUC, Hrihor TITIN, Ştefan REDIU, Ivan TITIN, Semen MIHOVANCU, Ivan OSADIŢA, Vasile BUJENIŢĂ, Ilaş VOLOŞIN, Ştefan VORNICO, Hrihor BEREAZUNSCHII, Iacob văcar, Necolai cioban, Petre velnicer, Neculai scutar, Toader scutar şi Ştefan vătăman.
În 1774, satul Slobozia Ocna, multă vreme pustiită, până atunci, avea doar 10 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Nistrului, 1 popă şi 30 familii de ţărani ruteni. În 1784, datorită masivelor colonizări cu ruteni, făcute de Constantin Stroescul, care recâştigase partea lui de sat, în 4 februarie 1783, numărul familiilor din Ocna ajunge la 106.
Din 9 martie 1784, când Constantin Stroescul renunţă la partea de jos a satului Ocna, neamul Cantacuzinilor devine stăpânul de necontestat al acele moşii.
Biserica Sfântului Ioan Teologul din Ocna a fost construită, în 1826, de Alexandru CANTACUZINO. În 1843, patron bisericesc încă era Alexandru Cantacuzino, iar paroh, Mihail DAŞCHEVICI, care păstorea 1.035 suflete. În 1876, când avea 1.488 enoriaşi, biserica era patronată de Victoria de ZOTTA, paroh fiind Vasile PETRAŞCO. În 1907, paroh era Tihon HACMAN, născut în 1865, preot din 1890, paroh din 1902, iar cantor, din 1900, Samson ZOPA, născut în 1862.
Din 1859, funcţiona, la Ocna, o şcoală cu 4 clase .
În 1890, Ocna avea 1.880 locuitori, 80 % ucraineni, 15 % români şi 5 % evrei, primar al comunei fiind Iacov Catreci. Învăţător era Ioan Bajanschi, paroh – Vasile de Petraşco, iar cantor bisericesc – Samson Zopa.

ONUT

Într-un hrisov de la Ştefan cel Mare, din 12 aprilie 1457, este menţionat „Onutul de Gios, ce-i zăc acum şi Balamutiţa”.
Aşezat pe malul drept al Nistrului, în apropiere de Ocna, satul Onut de Sus (partea de jos), a fost întărit, în 30 martie 1626, lui Isac Stârcea. Într-un document din vremea lui Ştefan cel Mare, Onutul e Jos se numea „şi Balamutiţa”.
Partea de jos a satului Onutul de Sus şi întreg Onutul de Jos aparţinea, în 16 iunie 1664, lui Toderaşco Jora.
În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Onutul de Sus, Onutul de jos cu jumătate de moară”.
Conform unei hotarnice, făcută de Ştefan Rugină, Eustratie Dabija Vodă stabileşte, în 3 iulie 1665, ca „Onutul din sus, giumătate de sat, să fie boiarinului nostru Jora, iar giumătate de Onut să fie spătăroaea lui Iordachi, şi Onutul de gios iarăşi să ţie Jora giumătate de Onut şi spătăroaea giumătate”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Onut, moşie a comisului Iordache CANTA, „16 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Irimie, 2 dascăli, Precop şi Dumitru, 1 jidov, Avram, şi 12 birnici, adică: Neculai COTIC, Ivan sin COTIC, Ivan velnicerul, Iure rusul, Toader COTICU, Vasile bejenar, Vasilii scripcar, Anton VOJIC, Hrihor VOJIC, Toader olar, Ştefan cojocar şi Ivan morar.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Onut „24 – toată suma caselor”, însemnând tot atâtea familii de birnici, adică: Vasile morar, Fodor pânzar, PRIVINCĂ vătăman, Vasile DUCIAC, Mihail TUMCIUK, Simion KOMÂNDAT, Ilaş, Ştefan HÂNCULIANĂ, Iacob morar, Ştefan vornic, Alecsa BĂRZICIAC, Roman, Hrihor MOHOMOR, Iacob LIASĂ, Iacob LAPCIUK, Tănasă, Ion LAPCIUK, Hrihor rus, Petre LAPCIUK, Andrei, alt Andrei rus, Ivan BURMAC, Ştefan GAVRILINIC şi Ion COMÂNDĂCIUK.
În cătunul Pârâul Negru, moşie a vel comisului Iordachi CANTA, „toată suma caselor” era 8, însemnând 3 jidovi, David, Iancul şi Moşko, şi 5 familii de birnici, adică: Toader morar, Andrei morar, Andrei PALIBORADA, Macsin PALIBORADA şi Ştefan morar.
În 1774, Onutul avea 74 familii, iar în 1775, Onutul, Samuşenul şi Pârâul Negru aveau, împreună, 2 popi şi 43 familii de ţărani, populaţia satului ajungând, în 1784, la 60 familii.
Biserica Sfântului Nicolai din Onut fusese ctitorită, în 1773, de presviterul Iacov IVANOVICI şi de Ioan PAULIUC. În 1843, patron bisericesc era Alexandru CANTACUZINO, postul de paroh fiind vacant, biserica având doar 407 enoriaşi. În 1876, patron bisericesc era Otto de PETRINO, cei 1.512 enoriaşi fiind păstoriţi de parohul Grigorie HOSTIUC. În 1907, paroh era Eudoxie NOSIEVICI, născut în 1878, preot din 1906, cantori fiind, din 1899 şi, respectiv, din 1900, Victor WOLANSKI, născut în 1865, şi Zazontie IVANIŢCHI, născut în 1900.
Din 1866, funcţiona la Onut o şcoală cu 2 clase .
În 1890, satul Onut avea 988 locuitori, învăţător fiind Cassian Pauliuc, paroh – Mihail Andriciuc, iar cantor bisericesc – Victor Wolanski.

OPAIŢ

Istoria Opaiţului, numit, prin vremuri, Vacoma sau Bacuma, este, de fapt, istoria Banilei Moldoveneşti, o parte a acestei moşii numindu-se Opaiţ.
În 1753, când proprietar al moşiei Opaiţ era neamul boierilor Turculeţ, la Opaiţ s-a statornicit, împreună cu soţia, cu doi feciori şi o fată, emigrantul transilvănean Ştefan UNGUREAN, plugar din Olşed.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Opaiţ şi Burla, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „18 – toată suma caselor”, însemnând toţi atâţia birnici.
În 1774, cătunul Opaiţ avea 18 familii, iar în 1775, doar 15 familii de ţărani, populaţia satului ajungând, în 1784, la 75 familii.

OPRIŞENI

În 17 martie 1418, boierul Bârlea dăruia mănăstirii Moldoviţa satele Oprişeni şi Prevorochie, satul urmând să fie cunoscut în istorie şi sub numele de Panţiri.
În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 12-a biserică, cu popă unde este Cudrea Opriş”, dar satul moş-strămoşului Cudrea Opriş va avea parte, sub stăpânirea mănăstirească, de o istorie anonimizantă şi păguboasă, începând cu vremea lui Alexandru cel Bun, când Sin Bârlici dăruia mănăstirii Moldoviţa satul său, Oprişinţi, după cum rezultă din uricul din 26 august 1503, prin care Ştefan cel Mare confirma această danie.
Următoarea consemnare se face peste veacuri, abia în 5 iulie 1774, într-o scrisoare a egumenului Venedict al Moldoviţei.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Oprişeni, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „25 – toată suma caselor”, însemnând 3 femei sărace, 19 panţiri şi 3 birnici.
În 1744, satul Oprişeni avea 22 familii de iobagi, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Berhometelor, 1 popă şi 30 familii de ţărani iobagi, numărul familiilor ţărăneşti ajungând la 66, în 1784.
Biserica Naşterii Sfintei Maria din Oprişeni, construită în secolul al XVII-lea, restaurată în 1868 şi dotată cu un nou iconostas în 1879, avea 968 enoriaşi în 1843, când patron bisericesc era Împăratul Austriei, paroh fiind Georgie HOTINCEAN. În 1876, parohul Vasilie HACMAN păstorea 1.556 suflete. În 1907, paroh era Vasile PRELIPCEAN, născut în 1849, preot din 1881, paroh din 1903, iar cantor, din 1884, Theodor OLOIERIU, născut în 1856.
Din 1887, funcţiona, la Oprişeni, o şcoală cu 4 clase .
În 1890, comuna Oprişeni, cunoscut şi sub numele de Panţiri, avea 1.500 locuitori, primar fiind Matei Bileţchi. Emanuil Isopescul era paroh, învăţător era Cornelie Vasilovici, iar cantor bisericesc – Teodor Oloieriu.
Însoţirea de păstrare şi credit, în sistem Raiffeisen, din Oprişeni, Stârcea şi Berilinţ, a fost înfiinţată în anul 1903.
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Pentelei BILEŢCHI (23 ani în 1909), Minodora a lui Toader HALIP (20 ani în 1909), Elisaveta PIŢUL (17 ani în 1909), Eudochia BULIGA (14 ani în 1909), Iacob POPOVICI (74 ani în 1909) şi Porfira a lui Ştefan PIŢUL (22 ani în 1909) din Oprişeni.
În 1910, a fost construită biserica nouă cu hramul Maicii Domnului.
La Oprişeni s-au născut cărturarul şi istoricul Maximilian HACMAN (1877-1961), rector al Universităţii din Cernăuţi, criticul literar Nicolae BILEŢCHI (12 martie 1937) şi publicistul Dumitru COVALCIUC (2 ianuarie 1947).

ORĂŞENI

Aflat în graniţă cu Polonia, pe malul stâng al Prutului, satul lui Fădor Orăş avea să-i fie întărit ctitorului, de către Ştefan cel Mare, în 8 ianuarie 1487. Strănepotul lui Fădor Orăş, Vascan Orăş, avea să vândă o bucată de sat, între anii 1584-1587.
Localitate de graniţă, veşnic animată de negustori, satul Orăşeni este menţionat, de-a lungul timpului, în tot felul de pricini comerciale, cum este cea din 8 ianuarie 1579, sancţionată de Petru Şchiopu Vodă, în dauna comercianţilor evrei din Orăşeni, care aduceau vite din Moldova şi le treceau în Polonia, „lăsând pe negustorii noştri de la hotar cu buzele umflate”.
În 25 februarie 1638, Grama stolnic şi Ionaşco, nepoţii lui Orăş hatmanul, obţin uric pentru jumătate din satul Orăşeni.
În 30 noiembrie 1642, Apostol Cehan cumpăra a opta parte a satului Orăşeni, cu 15 galbeni, de la nepoţii lui Stratulat paharnic.
O răscumpărare de cap, aidoma celei descrise de Homer în „Iliada” s-a petrecut şi la Orăşeni, în 3 ianuarie 1662. Un oarecare Teodosie, om liber, ucisese un om din Orăşeni şi, cum nu avea bani să-şi răscumpere vinovăţia crimei, „precum este adetul morţii de om de veacu”, răscumpărarea a fost plătită de Pătraşcan, Teodosie devenind, astfel, iobagul lui Pătraşcan, care dobândise, deci, dreptul „să fie volnic cu dănsul spre a nu fi învăluit”.
În 16 iulie 1671, Ileana, fata lui Lupul cuparul, nepoata lui Vasilie Orăş hatman dăruia jumătate din satul Orăşeni lui Toader Paladi şi jupânesei Aspra, în regim viager.
Până în 25 mai 1704, o parte din Orăşeni aparţinea lui Velicico Costin, dar este dată, de văduva lui, Aniţa, în contul unei datorii neplătite, lui Ion Paladi.
Taxele de iarmaroc, care se plăteau la Orăşeni, „la marginea ţării, sub Sniatin”, sunt menţionate, drept venituri ale lui Ion Paladi, de către Racoviţă Vodă, în 10 mai 1708: „De fiecare poloboc de vin, adus la iarmaroc, un leu, aşijderea camăna nu se va plăti nimănuia din vinul ce să va vinde în decursul anului, nici din vinul stăpânului, nici din cel al oamenilor săi… iar de la negustorii ce vin la iarmaroc, el va avea să ia darea obişnuită… de fiecare dughiană 15 bani, iar negustorii străini, anume cei din ţara leşească, din ţara ungurească, din ţara turcească şi din alte părţi, vor da câte 30 bani de dughiană”.
În 20 februarie 1722, la împărţirea moşiilor lui Teodor Paladi, moştenite de la socrul său, Tăutul, lui Ion Paladi îi revenea „întreg satul Oroşini, supt Sniatin, unde se fac otaci pe Prut”, sat care avea să-i fie întărit şi în 1733.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Orăşeni, moşia lui Costandin PALADI, „78 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Nechifor şi Georgii, 1 dascăl, Toader, 1 jidov, Iosip, şi 74 birnici, adică: Vasile CARALAŞCIUK, Iacob MAŢINTKO, Toader MIHOVAN, Ion LUPULIAC, Toader LUPULIAC, Onofrei LUPULIAC, Vasile ŞAPCIUK, Vasile BRIŢCHEI, Ştefan CHIŞCAN, Ion COTERLUC, Toader MIHARIA, Ivan ŞPAROPAGA, Andrei COTERLIUK, Grigoraş GAFTINUC, Neculai TRACIUK, Vasile ŞCOROPAPA, Toma ANTONUC, Costandin ŞCOROPAPA, Andrieş ŞIPCIUK, Vasile VOLOCAN, Dumitro HOHUL, Alecsa CIOBUC, Hrihor HOHOLEK, Mihail CHIBICIA, Dumitro CHIBICIA, Iacob CHIBICIA, Iurii rusul, Vasile BOIKO, Petraş BOICIUK, Vasile DULCIAK, Neculai zet BURLII, Petre SIMENUK, Ion MÂNDRIŞORUL, Tănasă MAZURIK, Vasile HLEŢKI, Hrihor HALEŢSKI, Vasile HALEŢCIUK, Vasile văcar, APOSTOLUK, Neculai FRUPTUL, Neculai CRIUŞAPCA, Ştefan CRIUŞAPCA, Ion RUSĂSCHII, Hrihor RUSVISKI, Miron RUSVEŢSKI, Ion ŢIBULCIAK, Iacob ciobotar, Simion CHIBICIA, Ştefan ŞANCIUK, Onofrei brat popii, Vasile nepot POPII, Gavril VIRTEPOROK, Oleksa butnar, Neculai PETRIC, Mihail sin NECULAI, Vasile ŞCOROPATA, Vasile sin IVAN, Toader CERNICIANII, Toma CERNICIANII, Mihail RÂBCHII, Dumitro MAŢINKO, Larion CURILIAC, Iacob GORDII, Vasile CEPEDARIC, Mihail CEPEDARIC, Toader NECULAICIUK, Vasile BELŢIC, Georgiţă BELŢIC, Georgii ROBUL, Iacob GURUK, Vasile ŞAPCA, Ostafi ŞAPCA, Dumitraşco MOISUC şi Toader PLEŞCA vătăman.
În 1774, satul Orăşeni avea 47 familii, iar în 1784, 103 familii.
În 30 aprilie 1780, Constantin Paladi vindea fraţilor Bogdan şi Ioan Ştefanovici, negustori armeni din Stanislav, moşia pe care o avea în Orăşeni pentru 12.500 lei, care îşi vor exprima dorinţa, în 7 iulie 1781, de a coloniza moşia cu 50 familii germane, originare din Silezia.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Orăşeni, construită în 1786, aflată, în 1843, când avea 1.556 enoriaşi, sub patronatul familiei armeneşti BOGDANOVICI, îl avea paroh pe Vasilie DRABIC. O biserică nouă, pe vatra celei vechi, a fost construită în 1850. În 1876, patron bisericesc era armeanul Michael von WARTARASIEWICZ, paroh fiind Isidor MARTINOVICI, iar preot cooperator, Ignatie CARAGE, numărul enoriaşilor ajungând la 2.302. În 1907, paroh era Dimitrie COZARISCIUC, născut în 1853, preot din 1880, paroh din 1885, iar cantor, din 1902, Theofil AVRAM, născut în 1875.
Din 1859, funcţiona la Orăşeni o şcoală cu 6 clase .
Joi, 7 iulie 1887, trenul regal al Prinţului de Coroană Rudolf a sosit, din Zalucea, la Orăşeni. „La Oroşeni, erau ridicate, de ambele părţi ale căii ferate, obeliscuri înalte, împodobite cu iniţialele numelui Alteţei Sale c.r., cu flamuri ale imperiului şi ţării şi cu o mulţime de lămpi de sticlă ce sclipeau în mii de culori. Aici se adunase tot poporul din districtul Cozman, cu preoţimea, reprezentanţii comunelor şi şcolarii în frunte, şi primiră pe Alteţa Sa c.r. cu „Să trăiască!” ieşit din toată inima.
De la Oroşeni şi până la Cernăuţi, de o parte şi de alta a căii ferate, preoţimea de prin satele apropiate, îmbrăcată în ornate, forma un spalier lung cu poporul, care ţinea în mâini prapuri, icoane şi făclii, iar pe malul drept şi stâng al Prutului, până la Cernăuţi, ardeau pe colnice focuri, care făceau primirea întreagă şi mai impozantă” .
În 1890, târguşorul Orăşeni avea 2.773 locuitori, primar fiind Vasile Goriuc. Onisim Popovici era învăţător, paroh era Isidor Martinovici, iar cantor bisericesc – Petru Dlujanschi.

OSTRA

În 25 aprilie 1475, când Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Humor „muntele Ostra cu o slatină”, satul, deşi neatestat explicit, exista ca branişte mănăstirească, deci ca loc de păşunat şi de făcut fânul, şi, în primul rând, ca slatină.
Din uricele de mai târziu (20 iulie 1520, 18 ianuarie 1536), „muntele Ostra cu slatină, în ţinutul Sucevii, care din totdeauna a aparţinut mănăstirii”, beneficia şi de o hotarnică aproximativă, prin care se stabilea ca hotarele „să fie din toate părţile până unde dă în apă”, deci în firul firav al Suhăi.
Actele de danie ale mănăstirii Humor, distruse de cazacii lui Timuş Hmelniţchi, au fost reconstituite în 4 ianuarie 1663, proprietarul ecleziast primind întăritură pentru „muntele Ostra cu slatina de acolo, precum şi peste robii ţigani”, care, deja sporeau numărul iobagilor care se ocupau cu făcutul fânului şi cu exploatarea slatinei.
În 1774, la venirea habsburgilor, satele de pe valea Suhăi, Stulpicani, Ostra şi Gemenea, aveau, împreună, conform evidenţelor primului guvernator militar al Bucovinei, Gabriel von Spleny, 2 popi şi 83 ţărani, robi ţigani nefiind menţionaţi în recensămintele vremii.
Biserica Sfântului Dimitrie din Ostra a fost construită în anul 1889, tot atunci fiind deschisă şi o şcoală cu o clasă. În 1907, preot cooperator era George BANILEVICI, născut în 1876, preot din 1905, iar cantor, din 1906, Teofil BANILEVICI, născut în 1880 .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ostreanca Ioana MOROŞAN (18 ani în 1908).
În perioada Bucovinei istorice, românilor din Ostra aveau să li se alăture, până în 1910, în proporţie de două treimi, nemţii şi evreii, germanii în număr sensibil mai mare decât negustorii evrei.

OSTRIŢA

Prima atestare documentară a satului Ostriţa pe Prut s-a făcut în 10 februarie 1434 (6942), atunci când Ştefan Vodă, fratele lui Ilie Vodă, întărea lui Groza „un sat, anume Clicicăuţi, să-i fie lui uric, cu tot venitul, lui, copiilor lui, fratelui său, Mihail, şi copiilor lor”.
În 25 aprilie 1472, Ştefan cel Mare cumpăra, cu 200 zloţi tătăreşti, de la fraţii Tăbuci, Pojar şi Nastasia, dar şi de la nepoţii lor, care aveau drept de cumpărare ca fiind neamurile cele mai apropiate, „un sat care este pe Prut, anume Ostriţa, şi cu loc de moară la Prut, pe care au, pe acest sat, privilegiu vechi de la bunicul nostru, de la Alexandru Voievod (cel care a domnit înainte de Bogdan al II-lea, cu care Bogdan s-a şi luptat) şi de la alţi înaintaşi ai noştri”, sat pe care l-a dăruit, tot atunci, mănăstirii Putna.
În 15 martie 1490, Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Putna, printre alte biserici, „a VII-a, biserica din Clişcăuţi, cu popă”, Clişcăuţi sau Clicicăuţi fiind numele cel vechi al Ostriţei, după cum rezultă din uricul de întărire din 26 august 1503.
De-a lungul timpului, stăpânitorii Boianului, inclusiv Ion Neculce, au avut probleme de hotar cu mănăstirea Putna, proprietarul Ostriţei, deşi semnele de hotar, după cum spunea un boier, într-o scrisoare adresată cronicarului, în 22 iulie 1722, „nu numai bărbaţii… ce şi babile le ştiu”.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la „Ustriţa… 80 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Vasile şi Toader, 1 dascăl, Andrei, 6 văduve, Maria ANDRIASA, Gafiţa, Tudosca, Tinca butnăriţa, Ilina şi Maria, 1 jidov, Iankul sin Iosif, 1 ţigan cu numele omis şi 69 birnici, şi anume: Ursul ZĂCILĂ, Toader CIORNEIU, Ilii butnar, Precop IURKO, Ion rusul, Ion rotar, Toader ZĂCILĂ, Nechita BUTNĂRAŞ, Neculaiu brat ego, Georgii MEDVIGĂ, Toader butnar, Ion POPESCU, Georgii muntian, Ştefan ROŞCA, Ion sin popii, Gligoraş zet CHIBANII, Ion sin CHIBANII, Roman brat ego, Vasile IVANEŢ, Hilip sin IVANEŢ, Acsentii zet RUŞCIAK, Ion RUŞCIAK, Prodan RUŞCIAK, Toader IANCUL, Grigorii sin MĂRICUŢII, Georgii sin morar, Grigoraş brat ego, Nechifor zet morar, Ion GHINUCIAC, Toader sin IRIMIA, Dumitraşcu PASCAL, Simion LUNGUL, Ilii CĂZAC, Macsin GOGA, Simion DROBOTĂ, Ion BUZNEŞ, Alecsa sin PLEŞCA, Mihai brat popii, Vasile zet MIHAI, Ion sin PAVEL, Vasile butnar, Dumitraşcu brat ego, Georgii sin GRIGORAŞ, Iftimie brat VASILE, Toader sin VASILE, Toader CREŢU, Toader pescar, Vasile zet vornicului, Anton sin PAVEL, Vasile SOROCA, Grigoraş sin ego, Neculaiu sin PAVEL, Vasile brat ego, Ion brat ego, Hilip sin VASILE, Dumitraşcu rusul, Istrate PREGA, Vasile MEDVIGA, Vasile PRIŞCĂI, Andrei GORNĂ, Anton rus, Vasile rus, Timofti brat ego, Filip CIUBOTĂRAŞ, Georgii ROŞCA, Ion DUBEIU, Vasile pescar şi Grigoraş PAŞCO.
În 1774, satul Ostriţa avea 93 de familii, numărul lor sporind, în următorul deceniu, doar cu 10 familii. În 1775, satul Ostriţa, din Ocolul Cernăuţului, avea 2 popi, 81 familii de ţărani şi 2 arnăuţi.
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ostriţa, construită în 1786, reconstruită în 1891 şi resfinţită în 1892, avea 898 enoriaşi, în 1843, păstoriţi de parohul Simion GRIBOVSCHI. În 1876, numărul enoriaşilor ajunsese la 1.648, paroh fiind Georgi ANDRONIC. În 1907, paroh era Constantin BOCANCE, născut în 1843, preot din 1868, paroh din 1870, iar cantor, din 1896, Ştefan PAULIUC, născut în 1862.
Din 1868, funcţiona la Ostriţa o şcoală cu 5 clase .
În 1890, Ostriţa avea 1.950 locuitori, primar fiind George Palaghian. Nicolai Hluşco era învăţător, George Andronic şi Vasile Mironovici erau parohi, iar cantor bisericesc era Ştefan Pauliuc.
Însoţirea românească de păstrare şi credit s-a înfiinţat, la Ostriţa, în 1901, sub direcţiunea lui Constantin Bocancea, Michail Bercea fiind vicedirector, iar I. Daschievici – vistier.
În 15 august 1893, ostriţenii au jurat în biserica satului, cu hramul Sfintei Maria, „să lase holerca”, numele proaspeţilor antialcoolici fiind date, rapid, la gazetă, cu respectul datorat unui eroism autentic. Vitejii care şi-au înfruntat setea de „tărie” au fost: Ilie IVANCIUC, George CALANCE, George TODEREAN, Penteleiu SOPROVICI, Nicolai VELICICU, Simion DUBEŢ, Teodor POPOVICI, Dumitru IONEŢ, Ilie TODOSAN, Michail O. DUBEŢ, Andronic SOROCA, Gavriil S. VELICICU, Dumitru NICOLAIEVICI, George I. NICOLAIEVICI, Teodor C. IONEŢ, Ioan SOLOTCHI, Ioan I. TODOSAN, Nicolai G. CHIBAC, Nistor N. HNATIUC, Nicolai TANASOI, Samuil CALANCE, Ilie NICOLAIEVICI, Ioan IVANCIUC, George SOPROVICI, Ioan MORĂREAN, Sava TODEREAN, George TANASOI, George MORĂREAN, Dumitru IONEŢ, Michail VELICICU, Ilie BODNARAŞ, Constantin BERCE, Nistor TANASOI, Onufrei BODNARAŞ, Petru IONEŢ, George PREOTESCU, Constantin ROŞCA, Nicolai PREGHII, Dumitru CALANCE, Ioan TANASOI, Vasile IONEŢ, Pavel SOROCA, Codrat CIORNEIU, Michail CALANCE, Constantin BODNARAŞ, Teodor S. CHIBAC, Petru SOROCA, Ioan FILIP, Gavriil OLEXEICIUC, Simion MUSTAŢĂ, Ilie MORĂREAN, George V. BODNĂRAŞ, Codrat CHIBAC, George FILIP, Spiridon BERCE, Alexandru IUTIŞ, Dumitru IUTIŞ, Iordachi PURICE, Varvara PREOTESCU, Varvara G. MEDVIGHI, Agafia A. SCALOŢCHI, Galafira O. BODNARAŞ, Domnica D. CIORNEIU, Alexandra N. CORCOT, Axenia N. CALANCE, Iftimia D. HARABAGIU, Ileana V. PALAGHIAN, Alexandra S. IONEŢ, Maria S. CHIBAC, Maria A. TODOSAN, Alexandra P. MELNICIUC, Iftimia D. TODOSAN, Zoiţa T. CLIM, Eudochia P. HOLOVACIU, Ana P. CHIBAC, Varvara D. HNATIUC, Ana D. DUBEŢ, Maria V. NICOLAIEVICI, Catrina P. ALEXANDROVICI, Domnica A. SOROCA, Domnica N. TANASOI, Domnica M. BERCE, Maria I. RAŢĂ, Varvara I. MORĂREAN, Domnica G. PREGHII, Alexandra D. I. Ioneţ, Samfira A PREOTESCU, Domnica S. CALANCE, Axenia I. FILIP, Domnica P. IONEŢ, Ioana C. ROŞCA, Macrina G. MORĂREAN, Alexandra I. FILIP, Ioana P. SOPROVICI, Eudochia T. MEDVIGHI, Ecaterina I. TODOSAN, Anghelina T. G. CHIBAC, Domnica I. CIORNEIU şi Maria D. IUTIŞ .
O colectă de produse agricole pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, din 1899, menţionează următoarele nume de gospodari din Ostriţa: antistele (primarul) comunal Ilie BUJENIŢĂ, Petre LEAHUL, George LEAHUL, Nicolai CERNĂUŢIAN, Vasile DROBOTA, Ion LEAHUL, Ioan BUJENIŢĂ, Nicolai BUJENIŢĂ, George BUJENIŢĂ, Dimitrie MAXIMEŢ, Ion VASILOI, Dimitrie CARP, Teodor MAXIMEŢ, Ioan MAXIMEŢ, Ioan TREBICI, Teodor AXANI, Maria TREBICI, Ion CIOBAN, Nich. BUDNIR, Florea MAXIMEŢ, Vasile ZAUCA, Nicolai TRIŞCĂU, Vasile CERNĂUŢIANU, Ihnat DROBOT, George TODERAŞ, Ştefan CAZAC, Maria ANTONESCUL, Petre TRIŞCĂU, Florea AXANI, George COSTAN, Nicolai AXANI, Petre MAMOLEA, Nicolai MAMOLEA, Dumitru PROCHIPCIUC, Ştefan DROBOTA, Sanchira BUDNIC, George CORCOTA, Nicolai SIDOR, Simion LUPAN, Ioan FÂNAR, Maranda BUJENIŢĂ, George MAGDALEN, Nicolai CERNUŞCA, Ilie AXANI, Nicolai PLEŞCA, Ion PLEŞCA, Dumitru PLEŞCA, Onufrei TANASOI, Teodor CRAIUŢA, Tanasă BUDNIC, George HURGHIŞ, Ihnat PETRUC, Ana, soţia lui Petru FÂNAR, Dimitrie COBRAC, Georgi alui Dimitrie ZEUCA, Petru MAGDALEN şi Gheorghe BUJENIŢA .
Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner , în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ostriţenii Ioan CORUT (25 ani în 1909), Ion IONEŢ (fără vârstă menţionată, în 1908), Domnica a lui Nicolai CLIM (31 ani în 1908), Mihai NICOLAIEVICI (55 ani în 1909) şi Vasâlca PIŢIGOI (21 ani în 1914).

OŞEHLIB sau OŞIHLIB

Oşilibul a fost întărit, împreună cu Ciortoria şi Dubovăţul, de Ştefan cel Mare, în 2 noiembrie 1464, lui Andreico Ciortorâischi, fiul lui Nemircea Ciortorâischi (lituanianul Nemirski, amestecat în disputele dintre Ilie şi Ştefan, feciorii lui Alexandru cel Bun).
În 7 mai 1473, când întărea Ivancăuţii lui Dragoş Uşar, care îl cumpărase de la Cârste, Ştefan cel Mare menţionează, în hotarul Ivancăuţilor, „Oşohlib, până la pârâul Volhoveţ, şi earăşi până la drumul Hmielovului”.
În 6 februarie 1645, mitropolitul Kievului, Petru Movilă, adeverea că satul Oşehlib era stăpânit de Pătraşco Ciogole logofăt.
În 1714, văduva lui vistierului Ilie Cantacuzino, Maria, îi dăruia lui Iordache Cantacuzino, în contul unei datorii neplătite ale părintelui ei, Miron Costin, satul Oşihlib. Iordachi Cantacuzino va dărui fiului său, Iordachi, „satul Uşăhlib, cu vecini, heleştee, sat întreg”, în 1735, ziua a şasea a unei luni omise.
Recensământul lui Rumeanţev , din 1772-1773, înregistrează la Uşihlib, moşia spătarului Iordache CANTA, „90 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Dumitru, 1 dascăl, Ivan, 5 jidovi, Iosip, Volva, David, Leiba şi Faibiş, 8 văduve, Maria, Nastasia, Maria, Hafia, Parasca, Aniţa, Maria COZMULIASĂ şi Maria FEDOROAII, şi 75 birnici, adică: Ştefan vornic, Petro HUŢUL, Ion LUCHIAN, Toader sin DUMITRAŞCO, Petre sin RUSNAKO, Ion sin TOADER, Neculai IVAŞCIUK, Vasile SĂMENUK, Vasile LUPULIAC, Ivan POPOVICI, Vasile ANDRUS, Mitro sin BOIDA, Ion MELNICIUK, Ion BOICIUK, Costaş POPOVICI, Iacob COLŢUN, Simion BOIDA, Ştefan LOPANCIUK, Iacob HARUC, Vasile VACARCIUC, Ivan HULTUR, Neculai TRUFIN, Pintelei LUCUMCIUK, Ion COSTUC, Ursul moldovan, Ivan HRINUC, Tudosi STRÂJBORODA, Vasile morar, Fedor MIRONUC, Vacile TCACI, Dumitro sin BABIUC, Mihail BABIUC, Dumitro BABIUC, Georgie BABIUC, Mihail BABIUC, Ion HARABARI, Hrihor RABEIU, Timofei BULBUC, Vasile ICUL, Ivan DRUŢUL, Mihail KOŞKO, Ivan ŢNIŞCIUK, Toader LESII, Mihail CIORNOPIŞCIUK, Hrihor TIMOFEICIUK, Anton RUSNAK, Ivan BABIUC, Ivan RUSNAK, Mitro STRÂŞCIUK, Dănilă RUSNAK, Alecsa sin lui DĂNILĂ, Hrihor zet lui DĂNILĂ, Ştefan vataman, Vasile sin DRUŢUL, Ştefan ŢIHANCIUC, Tudose brat popii, Vasile HUZNUC, Ştefan brat popii, Oleksa DUBUSAC, Ion TOADERIUC, Vasile POPOVICI, Nechifor NECULAI, Ivan IVASIC, Andrei sin VASILE, Nechifor, Ion MENILCIUK, Mitro BUGHIUC, Iacob HARE, Pavlo bătrân, Vasile ONICIUK, Ion IACOBCIA, Hrihor holtei, Neculai sin LUCHII, HARE rus şi Alecsa sin DĂNILĂ.
Satul de pe malul stâng al Şoviţei, în vecinătatea Orăşenilor şi a Coţmanului, avea, în 1774, 73 familii, iar în 1775, când făcea parte din Ocolul Prutului, „Uşihlibul” avea 1 popă, 83 ţăranii şi 1 arnăut, populaţia satului ajungând, în 1784, la 114 familii ţărăneşti.
În 25 octombrie 1778, marele spătar Iordache Cantacuzino dăruieşte nepotului său, Ianache, „satul Uşihlibii, ci-i de la părintele meu Iordache Cantacuzino logofăt.
În 1 octombrie 1795, Ianachi Cantacuzino dăruia fiului său, Iordachi, „moşia Uşihlibi”.
Ctitorită, în 1779, de familia CANTACUZINO, biserica Sfântului Nicolai din Oşehlib avea 1.110 enoriaşi, în 1843, când era patronată de Ignaz von ANTONIOWICZ, paroh fiind Vasilie DANILEVICI. În 1876, când avea 1.470 enoriaşi, biserica, patronată de Gregor de BOGDANOVICI, îl avea paroh pe Alexander VELEHORSCHI. În 1907, paroh era protopresviterul Alexander VELEHORSCHI, născut în 1838, preot din 1863, paroh din 1867, iar cantor, din 1900, Ioan MACIEWICZ, născut în 1844.
Din 1875, funcţiona la Oşehlib o şcoală cu 4 clase .
În 1890, comuna Oşihlib avea 1.950 locuitori, primar fiind Nicolai Babiuc. Albin Axentovici era învăţător, paroh era Alexandru Velehorschi, iar cantor bisericesc – Ioan Maţievici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *