O tragedie... bucovineană | Dragusanul.ro

O tragedie… bucovineană

Pe frontul Reîntregirii Neamului

Pe frontul Reîntregirii Neamului

*

Trimiterea din titlu spre celebra carte a lui Theodore Dreiser doar vrea să sugereze că şi în Bucovina au existat poveşti de dragoste tulburătoare, desfăşurate într-o epică mitică incredibilă.

*

Femeia se numea Elvira şi era mezina preotului din Pătrăuţi, Constantin Morariu. Se îndrăgostiseră de spiritul ei (nu era din cale-afară de frumoasă) doi bucovineni, ambii cu preocupări literare, unul năvalnic şi dezlănţuit precum vântul, celălalt străveziu şi odihnitor ca o zi senină. Iar Elvira a ales liniştea domestică, pe care i-o garanta Ilie Torouţiu, cu care s-a mutat la Bucureşti, tipărind primele numere ale „Revistei Bucovinei”, la tipografia lor, din Pasagiul Român, numărul 3, acolo unde apăreau şi o mulţime de cărţi de-ale românilor bucovineni.

*

În vremea primului măcel planetar

În vremea primului măcel planetar

*

Îndrăgostitul năvalnic, doctor în istorie al Universităţii din Viena, a plecat pe front, sperând că fumul şi flăcările războiului îl vor despovăra şi de negura care i se depusese pe suflet. În dimineaţa zilei de 27 august 1917, cuprins de o ciudată presimţire, el i-a scris iubitei care nu i-a împărtăşit dragostea că ştie că dimineaţa aceea este ultima vieţii sale, dar că-l lasă indiferent gândul morţii, din moment ce singurul lucru care rămâne după noi este binele pe care-l faci altora şi că în rest toate-s numai colb şi cenuşă, pe care le spulberă vântul pustiei…

*

Ion Grămadă a căzut, pentru Neam şi Ţară, în chiar acea zi, la Cireşoaia, iar Nicolae Iorga l-a plâns, proclamându-l Erou al Bucovinei. Fosta lui iubire, Elvira Torouţiu, născută, Morariu, exista, alături de soţul ei, Ilie, într-un turn de fildeş, în care tipărirea celor 13 volume de „Studii şi documente literare“ (1931-1946, primul volum în colaborare cu Gh. Cardaş), „Poporaţia şi clasele sociale în Bucovina“ (Bucureşti, 1916), „Românii şi clasa dirigentă din Bucovina. Studiu satistic economic“ (Cernăuţi, 1911), „Românii şi clasa intelectuală în Bucovina“ (Cernăuţi, 1911) etc. sau a publicaţiilor („Caietele Eminesciene“, între anii 1927-1929, „Floarea Soarelui“, „Literatură, artă, ştiinţă, viaţă socială“, „Convorbiri literare – seria nouă, etc., defineau un altfel de eroism, unul cultural, deşi nici unul dintre cei doi soţi nu se născuseră cu talent, cu vocaţia literaturii.

*

Artileria austriacă

Artileria austriacă

Şi au trecut anii, strivind suflete sub cizmele lor cazone (încă nu aţi auzit cum tropotesc anii? înseamnă că încă vă bucuraţi de tinereţe), dar soţii Torouţiu, pururi proaspăt îndrăgostiţi, au respirat doar lumina din turnul lor de fildeş şi au fost fericiţi. Până în toamna anului 1953, când Elvira s-a îmbolnăvit, soţul ei veghind-o, neîntrerupt, vreme de peste 50 de zile şi nopţi.

*

Elvira Torouţiu s-a stins în 21 noiembrie, într-o sâmbătă, iar luni, 23 noiembrie 1953, când trupul i-a fost adus acasă, Ilie Torouţiu o aştepta, întins pe canapeaua din biroul casei lor din strada Argentina, numărul 39, în veşnicie. Murise şi el, în zorii acelei zile. Murise din dragoste, fără otrăvuri, fără gesturi disperate, toropit de aleam. Şi au fost întinşi, precum mirii, pe catafalc şi îngropaţi împreună, precum mirii, aşa cum au şi trăit, cât le-a fost dat să trăiască.

 


Comments are closed