O romanță românească din 1863

*

Mi-a deslușit-o profesorul Petru Horvat (păcat că se va pensiona în curând) și am rămas impresionat de modernitatea valorificării cântecului național românesc din Ardeal, de către români, înainte de anul 1864, an în care romanța „Suvenirul (amintirea) porții”, transcrisă pentru pian de Ion Iancu, pe versuri de T. Georgescu, a fost publicată în „Aurora Română” (Anul II, nr. 1, Pesta, 1/13 ianuarie 1864, pp. 11, 12 ). Mi-a cântat-o Petrică Horvat, deja după ce salvasem paginile de gazetă în care fusese publicată, pentru că nu mai aveam răbdare, să aștept până ce trece Răzvan Mitoceanu pe la mine. O salvasem, cu gândul de a o reîncredința memoriei din care a fost izgonită.

*

*

Romanța populară, prezentă în melosul nostru încă înainte de 1700, când Dimitrie Cantemir a notat două, cu o continuitate până în pragul primului măcel planetar (în Bucovina, existau vreo 30), a fost un gen ignorat de etnologi și nu știu dacă pe bună dreptate. Știu doar că, atunci când cântecele îmi ies în cale, am obligația de a le depune în rafturile contemporaneității mele, pentru a nu se pierde pentru totdeauna.

*

Textul romanței, scris în ortografia latinistă a vremii, zice, în transcriere fonetică:

*

*

Mult păreau frumoase,

Scumpa, draga mea,

Nopțile geroase

Lângă poarta ta,

N-a fost fericire

În junețea mea,

N-a fost suvenire

Decât poarta ta.

 *

Ți-ad’ aminte-n lume

Că-n junețea ta

Te-a iubit un june

Ca pe mama sa,

De atuncea, dragă,

De-i fi-mbătrânit,

Cât eram de fragă,

Când el m-a iubit!

*

Fii, dar, acum bună,

Dacă mă iubești,

Pân’ ești încă jună,

Pân’ nu veștejești,

Mai vin și-altădată

Lângă poarta ta

Să-ți mai zic o dată:

Nu te voi uita.