O relicvă câmpulungeană a cărţii sfinte primordiale | Dragusanul.ro

O relicvă câmpulungeană a cărţii sfinte primordiale

Dumnezeu-Soarele - Garcia, Cesar, Gonzales; Belmonte, Juan Antonio, Thinking Hattusha

Dumnezeu-Soarele – Garcia, Cesar, Gonzales; Belmonte, Juan Antonio, Thinking Hattusha

*

O relicvă a cărţii sfinte primordiale, descoperită de istoricul novator George Popovici (T. Robeanu), pe la anul 1900, în patrimoniul de spiritualitate al muntenilor din Câmpulunul Moldovenesc şi valorificată în studiul „Runc. Glosă la o colecţiune inedită de documente moldo-câmpulungene”[1], probează că Rene Guenon avea dreptate atunci când afirma că „tratăm cu dispreţ drept „superstiţii” tot ceea ce nu înţelegem”[2], noi, românii, trecând nepăsători peste „felul specific de a exista în orizontul misterului şi pentru relevare” [3]. Reproduc textul acela sacru ancestral şi, după ce îl veţi citi, să nu vă grăbiţi să credeţi că am luat-o razna, pe urmele lui Densuşianu sau Lovinescu:

*

„A codrilor crăiasă

Şi a zmeilor mireasă

Iese, seara, într-amurg,

Paşte cerbii sus, pe runc,

Ciutele şi caprele

Şi le mulge laptele

Şi-l încheagă în fântână

Să nu iasă altă zână,

Şi îl face mândru caş,

Bolovan de bicaş,

Şi îl pune în părău

Să-l spele apa mereu,

Să-i treacă dorul de zmeu”[4].

*

George Popovici (T. Robeanu), deşi descifrase textul, nu a riscat explicaţii publice, preferând să ne lase moştenire o „cheie”: „Celebrul episcop din Hippo Augustin (m. 430), în epocalul „De civitate dei, libri XXII”, prima formulare sistematică şi admirabil de energic concepută a principiului despre supremaţia puterii clericale asupra statelor, istoriseşte, în un capitol plin de sarcasm, că desburuienirea arăturilor era pusă sub patronajul unei speciale divinităţi subalterne, numită Dea Runcina[5]”.

*

Coperta de gardă a cărţii care se va lansa în 12 noiembrie 2015

Coperta de gardă a cărţii care se va lansa în 12 noiembrie 2015

Textul câmpulungean reprezintă o relicvă carpatică a timpului lunar („crăiasa… paşte cerbii”, deci timpul, tutelat de Capricorn), „zmeul”, de care ar urma „să-i treacă dorul” fiind Soarele.

*

Mitologiile lumii stabilesc în simbolul „a codrilor crăiasă” din textul „poporan” câmpulungean identitatea „Dea Runcina”, numită, în vremurile noastre vechi, Eftepir (Isis – în egipteană, Ishtar – în sumeriană, Lucia – în latină, Alba – în celtă, Maia – în slavă), Luna fiind primul „iniţiator” în peşteră, rolul ei mistic fiind preluat, ulterior, de imitatorii Rhadamanthys, Minos şi, în final, de Zalmoxis[6].

*

Printr-o degenerescenţă post-totemică a miturilor primordiale, Ishtar, numită uneori şi Inanna, zeiţa fertilităţii şi a dragostei, nu ar trebui identificată cu Luna, ci cu Venus, iar semnul ei runic ar fi steaua în opt colţuri (cea care, în realitate, desemnează pe Dumnezeu-Cerul, „Soarele-Dumnezeu, ca o stea în opt colţuri, în centrul unui disc”[7] – Dumnezeu „în soare şi-a pus locaşul său”[8]), semnul acesta apărând pe unele dintre reprezentările ei post-totemice drept „dorul” de Soarele protector şi frate, fiind greşit identificat drept „Floral Stag with Triple Goddess Moon”. Mircea Eliade, de pildă, accepta că octograma, în cazul zeiţei Ishtar, vizează statutul de „regină a Cerului şi a pământului. La fel, în cazul Soarelui”[9], împreună cu care a determinat mitul imposibilei „logodne cosmice”. Acel „Triple Goddess Moon”, pe care îl accepta şi Eliade, se referă, de fapt, la cele trei ceruri de dedesubt, pe care le domină, „Suprafaţa Pământului”, „Lumea Apelor Subterane” şi „Lumea Adâncă a Morţii”[10], Soarelui stăpânind cele trei niveluri ale universului, „Cerul Superior – al lui Anu, Cerul Mijlociu – al lui Igigi şi Cerul Apropiat (de jos) – al stelelor, al constelaţiilor”[11]. Altfel spus, Soarelui îi aparţine „ordinea celestă, căruia îi aparţine drumul soarelui”, iar Lunii i-a fost hărăzită „ordinea terestră, căreia îi aparţine, dimpotrivă, succesiunea anotimpurilor”[12].

*

 

Ishtar - Floral Stag with Triple Goddess Moon

Ishtar – Floral Stag with Triple Goddess Moon

*

Conform mitologiei carpatice străvechi, Crăiasa Zăpezii (şi a Florilor, Stăpâna Lupilor etc.) Eftepir, adică Luminoasa sau Alba, ar fi fost transformată, iniţial, în mesteacăn de către zânele geloase şi, apoi, transformată de Soare în Crăiasa Zăpezii, cu palat celest deasupra nourilor. În mitologia slavă, Pământul avea o fiică, primăvara, care se numea Maia (luna mai), fata fiind îngropată într-o peşteră, din pricina dragostei cosmice imposibile, şi eliberată, apoi, de către Soare şi urcată sus, pe Cer, drept zeiţă.

*

Ishtar si simbolul solar

Ishtar si simbolul solar

*

La fel se întâmplă şi cu „Zeiţa Ishtar, marea zeiţă-mamă, zeiţa vegetaţiei şi a fertilităţii printre oameni şi animale. Se spune că ea petrece jumătate de an pe pământ, când natura este în floare şi animalele nasc puii, în timp ce în jumătatea de an rămasă, când natura pare moartă, ea este închisă în lumea inferioară, cunoscută sub numele de Aralu. Mitul coborârii ei în Aralu simbolizează trecerea de la vară la iarnă, în timp ce eliberarea ei sugerează trecerea de la iarnă la vară. Povestea pare să aibă ca sugestie principală posibilitatea reînvierii morţilor; se poate să fi fost compus în legătură cu un ritual în cinstea zeului sumerian vechi Tammuz sau Dumu-Zi-Apsu, „copilul spiritului (sau viaţa) din Deep”, „zeul-soare al primăverii, a cărui plecare a fost jelită şi a cărui întoarcere a fost salutată cu ceremonii adecvate. În alte povestiri, Tammuz este prezentat ca iubit al zeiţei Ishtar, ucis de zeiţă, din cauza respingerii lui de dragostea ei”[13].

*

În străvechiul text sacru, păstrat prin munţii câmpulungeni cale de milenii, se vorbeşte, deci, despre Lună, stăpâna Timpului calendaristic (timpul care aparent moare şi reînvie în Capricorn) şi despre „caşul”, pe cate „îl încheagă în fântână”, adică Pământul, cu cele trei „ceruri” ale sale.

*

Ishtar - The Rites of Ishtar

Ishtar – The Rites of Ishtar

*

Dacă şi în culegerea de lirică poporană, George Popovici punea atâta preţ pe simbolistica „limbajului ritmicităţii” sau al iluminării „luga suryanyya”[14], în propria lui creaţie oare nu vine cu o simbolistică proprie? Categoric, da, dar, din păcate, încă nu mă simt suficient de pregătit ca să încerc şi descifrarea ei.

*

Universul Biblic - Godawa, Brian, Mesopotamian Cosmic Georgraphy in the Bible

Universul BiblicGodawa, Brian, Mesopotamian Cosmic Georgraphy in the Bible

*

[1] Convorbiri Literare, Anul XXV, No. 9, Bucureşti, 1 decembrie 1891, pp. 705-716

[2] Guenon, Rene, Simboluri ale ştiinţei sacre, Humanitas, 2008, p. 73

[3] Ibidem, p. 176

[4] Auzit de la Victor Andronicescu din Fundul Moldovei.

[5] Augustin, De civitate dei, IV, 8, cf. Servius ad Georg I. 12, Huschke Jurisprudentine anteiustinianae, ed. Ter. 4

[6] Strabon, Geografia, II, X, 6, 8, p. 446

[7] Werr, L., Studies in the Chronology and Regional Style of Old Babylonian Cylinder Seals, Malibu, 1988, p. 30

[8] Biblia, Psalmul 18, versul 5

[9] Eliade, Mircea, Myths, Rites, and Symbols, New York, 1975, p. 380

[10] Horowitz, Wayne, Mesopotamian Cosmic Geography, Eisenbrauns, 1998, p. XII

[11] Horowitz, Wayne, Mesopotamian Cosmic Geography, Eisenbrauns, 1998, p. 9

[12] Guenon, op. cit., p. 279

[13] Jastrow, Morris, The Sacred Books and Early Literature of the East, I, London, 1917, p. 235

[14] GUENON, RENE, Simboluri ale ştiinţei sacre, pp. 60 şi 71

 


Comments are closed