O enigmă misterioasă: Posedata din Talpa | Dragusanul.ro

O enigmă misterioasă: Posedata din Talpa

Biserica mănăstirii Gorovei

 

Informaţia despre misterele paranormale, care şi-au revărsat enigmele asupra nordului Moldovei, începând cu data de 7 aprilie 1925, captând interesul savanţilor Europei şi Americii, precum F. Grünewald sau Harry Price, am găsit-o, mai întâi, în presa franceză şi cum povestea fetiţei de 13 anişori, din Talpa, este incredibilă (bolboroseau apele Siretului şi se abătea grindina asupra casei ei, când ieşea în uliţă; obiecte mari şi grele căpătau imponderabilitate; un preot din Zamostea, care, ca şi cei de la Sfântul Ioan cel Nou, a vrut să o exorcizeze a fost lovit de un fulger, ivit din senin şi intrat în biserică pe uşă, apoi dispărând prin vitraliul ferestrei bisericii, pe care a spart-o, etc.) şi, după ce am verificat-o şi prin presa română a vremii, am zis că e bine să o fac ştiută, cu câte o relatare de presă pe zi, doar ca să ne convingem cât de uitucă este mintea nemărturisitoare a românilor. Precizez, încă din start, că în toată această reală poveste a paranormalului nu „diavolul” o sâcâia, poznaş de copilăreşte, pe Eleonora (de pildă, în prezenţa a numeroşi martori, după ce şoferul trimisului doctorului Pădeanu, din Bucureşti, întorcea maşina trudnic, în câte o jumătate de oră, spiritul o repunea, imediat, în poziţia iniţială, în care fusese parcată în faţa bisericii mănăstirii Gorovei). Întâmplarea paranormală din 1925 şi din anii următori (internată în ospiciul din Cernăuţi şi izolată în celula unui pavilion mărginaş, Eleonora dispare inexplicabil) merită cunoscută, pentru că, vorba unui uitat gazetar bucovinean, Gavril Todică, probează că suntem total neştiutor în ceea ce priveşte „ştiinţa despre su­flet” şi că, „deocamdată, putem primi lecţii aspre prin Eleonora Zugun, care ne arată că navigăm în plin necunoscut şi trebuie să fim foarte rezervaţi în negaţii”. Dar iată, mai întâi, relatarea din „La Liberté”, care mi-a deschis calea spre un subiect fantastic şi adevărat, pe care vă vi-l voi prezenta în episoade:

 

„De aproape două luni, o întâmplare cât se poate de stranie ţine toată Bucovina românească  în precipitată respiraţie. Este vorba despre un caz enigmatic, unul dintre cele mai incredibile şi mai neliniştitoare dintre câte s-au văzut pe aici. Iată faptele. Nu poate fi nici o dispută în privinţa lor. Rapoartele poliţiei, ale experţilor medicali, ale unei misiuni ştiinţifice au stabilit aceleaşi concluzii, pe care noi le vom prezenta.

 

În 7 aprilie trecut (1925 – n. n.), o tânără ţărancă din Talpa, un sat mare, situat la frontiera română ungară, se întorcea din satul vecin, Buhai. Eleonora Zugun fusese în vizită la bunica, o vrăjitoare de aproape o sută de ani, foarte cunoscută în regiune. Ce s-a întâmplat în cursul acestei vizite? Este imposibil de ştiut.

 

Dar, la întoarcerea Eleonorei, fenomene inexplicabile au început să se producă în casa ei părintească: apariţii stranii, lamentaţii sfâşietoare, a căror origine era necunoscută. Când copila intra într-o cameră, toate obiectele metalice se puneau în mişcare. Oalele grele începeau să plutească. Când ieşea pe uliţele satului, apa Siretului, care traversează localitatea, începea să clocotească, o ploaie cu pietre se abătea atunci  peste casa micii vrăjitoare.

 

Panica domnea peste tot în sat. Posedata fu dusă la moaştele Sfântului Ioan cel Nou din Suceava, pentru a fi exorcizată. Toţi preoţii au trudit zadarnic. Manifestările diabolice s-au dublat. În cadrul unei exorcizări, oficiată de preotul Ioan Macarescu, din Zamostea[1], un fulger, ivit din senin, l-a lovit în faţă şi a spart vitraliul ferestrei bisericii. A fost nevoie să fie transportat, muribund, la spitalul din Cernăuţi.

 

Exorcismele trebuiau întrerupte. Într-adevăr, un fel de contagiune satanică părea că ar fi prins călugărițele mănăstirii[2]. Posedarea părea să fie cât mai curând posibilă.

 

Internată la azilul de alienaţi din Cernăuţi, aceleaşi simptome de blestem urmară. Ceea ce au constatat şi medicii ospiciului, doi profesori universitari cunoscuţi, doctorii Flohr şi Rammler.

 

A fost nevoie ca tânăra fată să fie închisă în celula unui pavilion izolat, din care bolnavii fuseseră evacuaţi. Or – şi aceasta este cea mai nebunească întâmplare – în 2 mai 1925, pe când medicii veniră să-şi facă vizita cotidiană, ei au constatat că fata a dispărut. Nu ştim ce a devenit Eleonora Zugun (Un envoutement mysterieux: La possédée de Talpa, in La Liberté, 60 année, No. 22.303, Dimanche 24 mai 1925, p. 1).

 

[1] În biserica mănăstirii Gorovei, după cum aveam să aflu ulterior – n. I. D.

[2] Călugăriţele mănăstirii Gorovei, martore, în Miercurea Patimilor anului 1925, la 21 de fenomene, din cele peste 400, câte au fost notate, câtă vreme Eleonora a stat aici, înainte de a fi dusă de baronesa Wassilko pe la somităţile medicale ale Europei – n. I. D.


Comments are closed