O cumplită tragedie în familia „Toy Machines”

M-a sunat Andi, adineauri, şi nu pot să-mi mai revin: Marin nu mai este. A murit, aseară, în braţele lui Andi şi a lui Buzu, în urma unei operaţii de sterilizare, făcută de un medic veterinar clujean, tot ieri, la amiază. În receptor îl auzeam şi pe „Teiu”, şi pe Ştefi, auzeam „Toy Machines” abia respirând printre sughiţurile de plâns ale lui Andi, zvârcoliri ale sufletului care mi se înfigeau dureros în suflet. Pentru că Martin însemna, şi pentru familia „Toy Machines”, şi pentru propria mea familie, o bucurie firească, netrucată şi sinceră, o fărâmă de dragoste care ne unea. Însemna un fel de „tot ce aveam”, deşi nu ne lipseşte nimic, deşi ne avem şi unii pe ceilalţi. Dar vestea este, fără voia noastră, una a dispariţiei nevinovăţiei şi încrederii. Se pustieşte ceva în mine şi nu mai pot spune ce simt. Martin e o lacrimă, e un geamăt, e o disperare. Şi-am fi avut atâta nevoie de rouă, de dimineaţă, de dezlănţuire slobodă a luminii…