O călătorie prin Răsăritul Europei anilor 1807-1810

Dacă aruncăm o privire dincolo 210-213 ani, îndărătul nostru, spre Răsăritul european, înţelegem repede că portul ţărănesc în această parte a continentului era, peste tot, alb, ca în mărturia lui Vergilius, şi că ornamentaţiile populare, indiferent de neam, utilizau aceleaşi simboluri totemice ancestrale, începând din Bucovina, străbătând Maramureşul, Transilvania şi Banatul, pentru a trece, peste Dunăre, în Croaţia şi Slavonia. Şi e normal să existe acest adevărat ecumen al simbolismului unitar peste tot acolo unde se întindea marele neam al tracilor, care, prin pelasgi (titanii, „aruncaţi” în Ardeal, şi „giganţii”, plecaţi izgoniţi spre răsărit de către „zeii” ionieni, ulterior întorşi pe aceste meleaguri drept „rahmani” sau „blajini”, cum le mai zice subconştientul lui „aşa am apucat”), descind din splendida civilizaţie boreală, care abia în ultimul secol începe să ni se dezvăluie, în pofida leneviei noastre spirituale.

Aventura aceasta a trecerii peste veacuri e posibilă, datorită unui pictor silezian, care a călătorit prin uriaşul „Cordon” (ţinuturile de graniţă) răsăritean al Austriei, în 1807, 1808 şi 1810, însoţindu-i pe arhiducii Rainer şi Ludwig, doar pentru a „fotografia” cu penelul tipologii umane şi peisaje, dar dintre toate acuarelele sale doar 67 au fost incluse în albumul National-Kleidertrachten und Ansichten von Ungarn, Croatien, Slavonien, dem Banat, Siebenbürgen und der Bukowina / Nach der Nstur gezeichnet un gestochen von Franz Jaschke[1], alte zeci de mărturii circulând, prin întreaga Europă, sub formă de gravuri individuale (în cazul nostru, a doua imagine a ruinelor Cetăţii Sucevei şi portretul bătrânului de 105, în 1810, Pentelei Unguran din Iacobeni[2] – dacă mai sunt şi altele, poate că le voi găsi odată şi odată).

Născut la Rosenthal, comitatul Glatz, în Silezia prusiană, în anul 1775, Franz Jaschke a murit la Viena, în 6 noiembrie 1842. Biografia lui abia schiţată, printre stampele reproduse masiv, în „Archiv fur Geographie, Staats und Kriegskunst” 1821, revistă a baronului Iosif Hormayr, şi în „Lexiconul biografic austriac” al lui Constant Wurzbach, rămâne difuză sub aura uriaşă a operei, o operă importantă nu atât ca reper al academismului austriac, ci ca iconografie a memoriei exemplară, care ar trebui să-şi capete loc în cărţile de istorie ale multor popoare.

Călătorind cu doi arhiduci, Franz Jaschke şi-a dedicat albumul „Alteţei Sale Imperiale, / prestigiosului principe / Rainer /, prinţ imperial şi Duce de Austria, Principe regal al Ungariei şi Boemiei, decorat cu Marea Cruce cu frunze de aur a Ungariei, „Sfântul Ştefan”, şi, din partea Împăratului Austriei, cu Ordinul „Leopold”, vice-rege al Lombardiei – Regatul Veneţiei, şi k. k. general de câmp şi proprietar al Regimentului Nr. 11”, la curtea căruia avea să şi locuiască multă vreme, lucrând o puzderie de acuarele cu peisaje lombarde, şi „Prințului Imperial și Arhiduce al Austriei, / Ludwig / Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Cavaler al Lânii de Aur, k. k. general de câmp, conducătorul general al Artileriei și proprietar al Regimentului de infanterie de linie nr. 8”.

Albumul începe cu prezentarea regatului imperial al Ungariei, pe comitate şi a tipologiilor umane, dar şi a peisajelor întâlnite în cale, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Bucovinei, apoi descrie „trecerea, de la Borşa, în Bucovina”:

„Comitatul Maramureş (Marmaroser) se învecinează cu Bucovina; după ce treci prin Valea Borşei (Bocsko), în sus de Rodna (Rhönaszek), munţii formează pereții uriași, ca de cetăți, care se desfășoară în paralel cu drumul, în curburi diferite, timp de câteva ore, iar în unele locuri se îngustează atât de mult încât râul Vişeu (Viso), care se furişează pe lângă un drum îngust, amenințat de masive de piatră, şi abia poate trece până spre valea largă, dar complet închisă de munți, care pot fi urcaţi cu dificultate și sunt destul de greu accesibili pentru călătorii individuale. Cu greu ar trebui să crezi că poți trece cu o căruță, cu atât mai puțin cu haraba. Iar acest lucru se întâmplă numai cu eforturi mari şi cu atentă selecție a parcursului, și se povestesc multe, despre câte s-au întâmplat pe aici, dar toate vi se vor părea de necrezut, de pildă că armate marii au trecut pe aici, dar au fost oprite, prin luptă, din drum. Desigur, acestea erau doar trupe tătare ușoare, fără bagaje grele și arme, toate bunurile lor însemnând cele necesare pentru ei și pentru caii lor, dar îndrăzneala localnicilor de a opri aici un astfel de inamic trezește uimire generală. Ne-am gândit deja la această năvală a tătarilor și la înfrângerea lor în valea Vişeului (Vissoer), la  Baia Mare (Nagy-Bánya), unde cititorul este îndrumat politicos. Până acum, această vale și trecerea de peste Borșa sunt numite, în amintirea acestui eveniment, Valea Tătarilor (Tatar-Völgye); și încă se mai pot găsi, şi astăzi, oase și bucăți de fier ruginite, provenite din arme și armuri, care sunt spălate de pământul care abia le acoperă de ploile abundente” (p. 9).

În album, povestea continuă prin Ardeal, dar tot aşa, cu tipologii umane şi cu peisaje surprinzătoare pentru un european de atunci, dar şi pentru oricare român de astăzi, inclusiv cei care mai ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă. Abia apoi urmează Bucovina, cu scurta prezentare, pe care am răspândit-o ieri, şi cu explicaţii pentru tipologiile bucovinene, numite „Bojar von Szered” (negustorul armean din Siret, cu şalvari şi fes), „Ein Mann aus der Bucovina” (huţulul din Ţibău), „Weiber von Sucsawitza” (femeile din Suceviţa şi mănăstirea în fundal), „Mädchen von Jakobeny” (fata din Iacobeni), „Weiber bey Jakobeny”, „Philippowanerinnen”, toate enumerate în prefaţă, deşi acuarelele lui Franz Jaschke conţin mai multe tipologii bucovinene, inclusiv pe Pentelei Ungurian din Pojorâta, un om în vârstă de… 105 ani.

Printre peisajele bucovinene, trecute în prefaţă, se numără „Ruinen von Szucsawa”, „Das Kloster Szucsawitza” şi „Dat Thal von Wama” – iarăşi, mult mai puţine lucrări decât au fost făcute şi publicate în realitate.

În cele ce urmează, voi reproduce toate cele 67 de imagini cu stampele lui Franz Jaschke, în ordinea în care au fost publicate în album:

[1] Jaschke, Franz, National-Kleidertrachten und Ansichten von Ungarn, Croatien, Slavonien, dem Banat, Siebenbürgen und der Bukowina / Nach der Nstur gezeichnet un gestochen von Franz Jaschke, Wien. Gedruckt bey Anton Straus, K. K. Priv. Buchdrucker 1821

[2] „Pentelei Ungaran, ein Mann von 105 Jahre (!) in der Gegend bey Iakobeni in der Bukowina, 1810” (Pintelei sau Pentelei Ungurean, plugar din Rebrişoara, şi fost grănicer român în Regimentul 2 Năsăud, se stabilise, de fapt, la Ciocăneşti, în 1764, împreună cu soţia, urmaşii lui răspândindu-se prin Breaza şi prin Pojorâta) – n. n.