O biserică "taină şi revelaţie, tăcere şi rostire" | Dragusanul.ro

O biserică “taină şi revelaţie, tăcere şi rostire”

Floarea Vieţii, Arborele Vieţii, Muntele, planeta Venus - protectoarea muntelui

Floarea Vieţii, Arborele Vieţii, Muntele, planeta Venus – protectoarea muntelui

Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

Străvechea biserică din Fundu Moldovei, păstrată la Breaza

*

„Într-un simbol există taină şi revelaţie, tăcere şi rostire, acţionând împreună” (Murray-Aynsley, Harriet, G. M., Symbolism of the East and West, London, 1900 – moto), simbolurile fiind, în primul rând, expresii ale celor  “mai vechi ritualuri mitologice astronomice” (Legge, James, Sacred Books of the East, III, Oxford, 1879, p. 218).

*

Un simbol înseamnă un limbaj al iluminării, în care semnificaţiile sunt multiple şi în permanentă vibraţie, suprapunerea vibraţiilor determinând extazul, starea de graţie care permite intrarea în armonie. Rombul, de pildă, inclusiv cel care dă forma temeliei bisericii vechi din Fundu Moldovei, aflată, de mai bine de un secol şi jumătate, la Breaza, simbolizează Muntele Lumii (Marele Templu Soalar, din care au pornit credinţa, ceremoniile, cântecul şi dansul), dar şi Protectoarea Muntelui, adică Planeta Venus, adesea reprezentată şi ca o stea (floare), în şase colţuri (petale), de unde şi similitudinea cu Floarea Vieţii sau cu Arborele Vieţii (“la popoarele vechi, frecventa reprezentare a unui copac personificarea Natura, care, sub diferite nume, şi chiar cu atribute diferite, pare, mai presus de toate, a fi întrupat, în opinia lor, concepţiile de viaţă, de fecunditate şi de renaştere universală” – D’Alviella,Goblet, The Migration of Symbols, London, 1894, p. 142).

*

Simbolul Muntelui, la temelia bisericii vechi româneşti

Simbolul Muntelui, la temelia bisericii vechi româneşti

*

Şi în reprezentările simbolice din ornamentaţia religioasă (fotografiile din primul colaj sunt de la Bogdania şi de la Moldoviţa), sunt sugerate cele două orizonturi ale lumii date, cele două cercuri mult mai sugestiv ilustrate pe ouăle încondeiate, cele două orizonturi fiind Calea (Poarta) Părinţilor şi Calea (Poarta Zeilor). Între cele două Căi se desfăşoară “Hora Vieţii”, cu tentativele spre sfinţenie şi spre pământesc.

*

Calea Părinţilor şi Calea Zeilor, la biserica din Breaza

Calea Părinţilor şi Calea Zeilor, la biserica din Breaza

*

Cele două cercuri (două acoperişuri circulare) marchează un cilindru (Hora Vieţii), în care sunt decupate ferestre (pe oul încondeiat, sunt marcate romburi).

*

În întregul ei, biserica românilor munteni din Fundu Moldovei, aflată, în prezent, la Breaza, încă mai conservă Datina primordială, în care „Muntele Lumii sau Axa Universului a devenit obiect pentru o deosebită veneraţie” (D’Alviella, p. 156) şi merită o cercetare amplă, ba chiar şi o adevărată dezbatere (dispută), care să atenţioneze asupra valorii ei de vestigiu târziu al civilizaţiilor începuturile, pe care istoria le numeşte boreale.