numai ca să-nveţi că eşti | Dragusanul.ro

numai ca să-nveţi că eşti

caii mei cu vânt în coamă

tropotesc cândva departe,

urma lor s-a stins în iarbă,

se va stinge şi-n ninsori;

uneori i-aud: mă cheamă

într-o pagină de carte

şi-n pocale prind să fiarbă

doar luminile din zori

*

să le beau în miez de noapte,

peste lume curmeziş

risipită de-ntuneric

şi bătută-n patru cuie

ca să cred numai în şapte

zodii strânse pe furiş

ici, în sufletul meu sferic

şi amar ca o gutuie

*

hei, năprasnică pădure

care urci încet în cer,

du cu tine iarna sfântă

şi mă lasă-n primăvară

poate iarba o să-ndure

pogorârea din mister

şi cobzarii care cântă

vor vesti a doua oară

*

o întoarcere cu cai

în galop fără prihană

căci le-am pregătit în sânge

de cu seară un culcuş

şi tot strig în şoaptă: hai!,

şi mă-nchin ca la icoană,

parcă-aş râde, parcă-aş plânge

mai atunci şi mai acuşʼ,

*

mai în mai şi mai aproape

pe sub coaja de clipită

ce se-ntinde maiestoasă

până-n bolţile cereşti

şi-aud tropotul sub pleoapă

rotunjind, pe când palpită,

lacrima ce-ţi este casă

numai ca să-nveţi că eşti


Comments are closed