Nu mai caut cântece vechi, mă caută ele pe mine | Dragusanul.ro

Nu mai caut cântece vechi, mă caută ele pe mine

1890 Cantec tiganesc

*

Cum cântecele străbunilor nu sunt singurul meu mod de viaţă şi cum rătăcesc prin uitare, adică în spaţiul unic în care se află răspunsurile la întrebări – vorba unui cântec al lui Doru Trăscău, de la “The Mono Jacks”, căutând şi alte iluminări, rămân surprins să aflu, în cele mai neaşteptate depozite de memorie românească, tot alte şi alte cântece, pe care, mai întâi, mi le va descifra vioara lui Răzvan Mitoceanu (prietene, deja eşti invitatul meu la o după-amiază de iniţieri reciproce, pentru că pe Petrică Oloieru nu mai îndrăznesc să-l chinui, după câte i-am pus pe umeri).

*

Sârbele lui Dimitrie Cantemir m-au atenţionat că, în melosul nostru naţional, au existat şi romanţe populare, create de muzicieni cu glagorie, dar asumate de popor cu mare entuziasm. La drept vorbind, teoria accea, cu ţăranul şi ţărăncuţa, care s-au aşezat pe prispă ca să compună “Mioriţa” şi “Meşterul Manole” (altceva făceam eu, pe prispe, în tinereţe) este penibilă. Ţine, eventual, la versificări şi la cântecele simple, dar nu şi în cazul pieselor intrumentale, dedicate dansurilor, pe care nu ţăranul, ci muzicianul din tată în fiu le-a născocit.

*

Astăzi, pe când mă aflam în Basarabia anului 1919, la palavre cu “Copiii lacrămilor”, cineva mi-a pus în faţă, fără explicaţii, o astfel de romanţă, “De-o fi să pleci”, scrisă de locotenentul Liviu Coman, în anii grei ai Războiului Întregirii Neamului. Şi vreau să o aud, Răzvan Mitoceanu, iar dacă este aşa cum presimt, adică tulburătoare, o încredinţăm colegei şi prietenei noastre Gabi Teişanu, ca să o cânte ca nimeni altcineva şi, după aceea, să spună că a găsit-o la “matuşa Catrina dgin dgeal dgin Ilişăşti”.

*

 Dar, înainte de a-ţi arăta, Răzvane, partitura locotenentului Coman, hai să ascultăm, încă o dată, Sârba 2, închipuindu-ni-l pe prinţul cărturarilor şi cărturarul prinţilor, Dimitrie Cantemir, stând, înainte de anul 1700, pe acoperişul plat al casei lui din Istambul şi cântând, de alean, la nai, această romanţă veche, pe care e posibil să o fi compus el însuşi, din pricină de dor de ţară:

*

Sarba 2

*

1919 De o fi sa pleci


Comments are closed