Noua hăituire a festivalului Bucovina Rock Castle | Dragusanul.ro

Noua hăituire a festivalului Bucovina Rock Castle

 

Bucovina Rock Castle a ajuns la stadiul în care nu doar că se va autofinanţa, ci va aduce beneficii Consiliului Judeţean Suceava. Mii şi mii de tineri şi, vorba Preşedintelui Gheorghe Flutur, de oameni care şi gândesc aşteaptă următoarea ediţie cu mândrie şi cu dragoste de festivalul lor. Spunea bine, în vara trecută, fiul meu, Andi, adresându-se publicului: „Nu pe noi, ci pe voi să vă aplaudaţi! Pentru că voi sunteţi motivul pentru care oameni ca noi mai au de ce trăi”.

 

În principal, festivalul Bucovina Rock Castle s-a înfiinţat şi a devenit o emblemă culturală a Bucovinei, datorită nouă, Drăguşanilor. Nu minimalizez cu nimic meritele uriaşe ale lui Constantin-Emil Ursu, ale lui Mihnea Blidariu, ale lui Lucian Francisc Csibi sau ale lui Doru Octavian Popovici, dar, fără noi, Drăguşanii, nu s-ar fi întâmplat nimic. Eu, Ion Drăguşanul, dacă nu l-aş fi avut pe Andi, absolvent al Facultăţilor de Sociologie şi de Psihologie, cu splendidă carieră în IT, dar şi un muzician rock numai bun să îmi împle sufletul de mândrie părintească, nu aş fi putut face un astfel de festival. Andi Drăguşanul, solistul de la „Toy Machines”, este cel care a deschis ferestrele Bucovinei pentru universul rock. Cunoaşte lumea aceasta creativă, face parte din ea. Nu are o funcţie plătită în organizarea festivalului, dar este sufletul Bucovina Rock Castle. De fapt, aşa cum am mai scris-o şi spus-o uneori, eu sunt un om fericit pentru că sufletul meu locuieşte în două trupuri: în unul bătrân şi ostenit, pe care-l ştiţi drept Ion Drăguşanul, şi într-altul tânăr şi viguros, căruia i se spune Andrei Drăguşanul.

 

Nu cerem să ni se ridice statui pentru că am racordat Suceava la pulsul european al culturii (şi „Naţiunea Poeţilor” tot împreună o făcusem, pentru că Andi este şi un admirabil poet de limbă engleză, deşi nu scrie decât pentru melodiile trupei lui). Nu cerem nici măcar îngăduinţă, pentru că nu datorăm nimănui nimic. Dar se ivesc, peste noapte, din beznele neputinţei, tot felul de eşuaţi, care speră la gloria asasinării civice a Drăguşanilor. Nu contează, de pildă ce scriu „Enciclopedia Bucovinei” sau „Istoria presei din România” despre mine şi despre ce am făcut eu în gazetărie, de pildă, pentru că ăştia, eşuaţii, decretează că nu sunt jurnalist. Nici scriitor – şi nu vreau să beneficiez de statutul acesta, pentru că eu nu pot intra într-o uniune profesională care a contribuit la condamnarea lui Ioan Slavici.

 

Nu mă deranjează dejecţiile creieraşelor născute putrede şi care nu vor produce absolut nimic de-a lungul restului de aparentă viaţă prin care şobolănesc. Nu mă deranjează nici teancurile de memorii parşive cu care s-au năpustit asupra Consiliului Judeţean, cerând ori desfiinţarea festivalului Bucovina Rock Castle ori izgonirea noastră din edificiul spiritual pe care noi, Andi şi Ion Drăguşanul, l-am durat. În 2019, Bucovina Rock Castle va ajunge la nivelul artistic pe care noi l-am premeditat şi pentru care noi am trudit de-a lungul anilor. Inclusiv prin contribuţii financiare proprii. După aceea, voi ieşi la pensie. Şi nu mă mai interesează ce va urma. Dacă ni se va cere să ducem festivalul mai departe, peste nivelul atins în 2019, o vom face. Dacă nu, nu-i bai, avem şi alte lucruri de făcut. Iar dacă Suceava o să piardă ceea ce deja are, zecile de mii de iubitori ai muzicii rock nu au decât să-şi manifeste recunoştinţa înspre cei care se dau de ceasul morţii, acum, sperând ca tentativei lor de asasinat civic să le cadă victime Andrei şi Ion Drăguşanul. Noi nu avem funcţii, noi suntem doar sufletul Bucovina Rock Castle, iar bunul Dumnezeu o să ne judece după cum şi cât ne-am învrednicit.

 

Adeseori, am tot simţit nevoia să abandonăm Bucovina Rock Castle, dar asta ar fi însemnat să le dăm satisfacţie unor obscurantişti religioşi şi unor dejecţii ale maidanelor de presă. Preferăm să continuăm, pentru că, dincolo de toate acestea, există imensa bucurie a miilor de oameni din şanţul Cetăţii, o bucurie din care tot gustăm ca dintr-o nafură sfântă, tămăduindu-ne de toate muşcăturile laşe ale potăilor clipitei, indiferent cine ar fi acele potăi.

 


Comments are closed