Notiţe despre оuăle roşii | Dragusanul.ro

Notiţe despre оuăle roşii

Universul literar 1894 Lasati copiii

*

Aproape la toate confesiunile religiei creştine, a rămas vechiul obicei ca, la sfintele Paşti, rudeniile, prietenii şi cunoscuţii să cinstească unul altuia ou roşu, şi mai ales băieţii sunt aceia care cea mai mare bucurie o simt, în sărbătoarea sărbătorilor, pentru ouăle roşii. Chiar de aceea, culegând eu aceste notiţe despre ouăle roşii, cred a procura, pentru cei ce le vor ceti, câteva momente de distracţie, acum, în zilele sfintelor Paşti, când nu prea este casă şi masă în şi pe care să nu se găsească ou roşu.

*

Oul, din vremi bătrâne, la cele mai multe popoare avea un osebit rol, ba uneori chiar exagerat. Aşa, de exemplu, legendele timpului preistoric susţineau că chiar şi universul s-ar fi format din „oul lumii”. Povest e ori paradox?

*

„Veda” , cartea religioasă a indienilor, încă atribuie oului un deosebit rol, la anumite simbolizări. Ca decor simbolic era folosit la mormintele egiptenilor şi la moscheele turcilor, deopotrivă, ba chiar şi creştinii îl priveau, deja demult, ca simbol al răscumpărării. În Germania, încă se aminteşte, de foarte demult, despre rolul oului. Aici, Paştele, demult, nici nu era alta decât sărbătoarea închinată zeiţei păgâne Ostera, ceea ce e probabil, judecând după numirea nemţească a Paştilor, care a rămas, până în ziua de astăzi, după numele acestei zeiţe.

*

Saşii vechi, care locuiau în nordul Germaniei, priveau oul ca simbolul reînvierii naturii şi, la serbările ce le aranjau în onoarea acestei zeiţe, care era zeiţa primăverii, cinsteau, unul, altuia, ou. Tot aşa făceau, încă în evul vechi, perşii, ce locuiau în interiorul Asiei, la sărbătoarea anului nоu, care cădea, totdeauna, în prima zi de primăvară.

*

"un ou roşu, pe care era desenată şi o Cunună"

“un ou roşu, pe care era desenată şi o Cunună”

*

La păgâni era şi un obicei de a se juca cu oul. Era anume un joc de-a „oul ascuns”, cu care se ridica şi mai mult bucuria şi veselia zilei. Jocul era aşa că, în preseara sărbătorii, careva, dintr-o familie ori dintr-o societate, ascundea un ou roşu, pe care era desenată şi o Cunună, într-un anumit loc, de exista odaie, curte ori grădină. Acel ou ascuns, în ziua sărbătorii trebuia să fie găsit de o „fată mare”, căreia, dacă-l găsea, i se explica faptul că avea noroc, având a se mărita până la Paştele următor sau, dacă nu tocmai atunci, în tot cazul va avea peţitori. Acest joc era, la ei, foarte plăcut, mai ales pentru fetele ce găseau oul, şi la superstiţia lor ţineau foarte tare.

*

Pe unele locuri, se zice că ar fi rămas acest joc, în obicei şi la creştini, mai ales între germani. Dacă, însă, găsirea ar tâlcui adevărul şi norocul pentru „fata mare”, atunci, şoptind fie zis, n-ar fi rău dacă s-ar introduce acel joc şi pe la noi. Năcazul ar fi numai că, în ziua care a făcut- o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa, adică în ziua de Paşti, când timbrul dispoziţiei trebuie să fie bucuria, s-ar găsi prea multe fete agitate şi iritate.

*

Ouăle, într-un timp, erau un izvor de venit al preoţilor, capelanilor şi, peste tot, al slujitorilor bisericeşti.

Fiecare creştin era dator ca, la Paşti, să plătească acestora „competinţa de ouă”, căci, în caz contrar, li se putea face execuţia ca şi pentru altă contribuţiune ori datorie . Cică, în Saxonia, în anii primi ai Reformei, fiindcă cei ce trecuseră la Reformă nu mai voiau să plătească preoţilor, ca mai înainte, acestora li s-ar fi încasat, pe calea execuţiei „compeţiniţa de ouă”.

*

O rămăşiţă din datina de a da preoţilor ouă mai este, şi astăzi, chiar şi la poporul nostru. În multe locuri, şi azi, credincioşii, mai ales femeile şi fetele, în ziua de Paşti merg la biserică, cu ou roşu în maramă ori în buzunar, şi, înainte de a primi păştile de la preot, ca răscumpărare pun un ou roşu.

*

La ruşi, se aminteşte de rolul deosebit al oului. Adam Olearius, un savant din secolul al XVIII-lea, într-o carte a sa, descriind sărbătoarea Paştilor, la ruşi, între altele zice că nimenea , fie acela nobil ori iobag, nu deneagă unul altuia sărutul de Paşti, salutându-se unul, pe altul, cu cinstirea reciprocă a oului de Paşti. Însuşi Ţarul, zice mai departe, împărţea ouă roşii personalului de curte şi avea obiceiul că, în ziua Paştilor, dimineaţa, înainte de a merge la rugă, se cobora la temniţă şi, după ce i se deschideau uşile, dădea fiecărui rob câte un ou roşu, zicându-le: „Bucuraţi-vă că Domnul Hristos, care a murit pentru păcatele noastre, a înviat din morţi!”.

*

În Rusia, ouăle, mai demult, se vopseau numai galbene şi roşii, culoarea galbenă însemnând soarele, iar cea roşie, purpura majestăţii divine.

Vopsirea ouălor este de origine foarte veche. Evreii cunoşteau vopsirea ouălor încă pe timpul când erau pe pământul Gozen. Ei le vopsiau cu coji de ceapă, dând, astfel, oului o culoare gălbinie. De aici, a trecut obiceiul şi la creştini, unde apoi i s-a dat oului o însemnătate şi mai mare, pentru că, la Paşti, nu numai că se vopsea, ci se şi pictau pe el semne ce reaminteau scene din suferinţele Domnului Hristos; aşa, de exemplu, crucea, cuiele, inima străpunsă ş. a.

*

Că roşitul ouălor va fi rămas de la evrei mai întăreşte şi tradiţiunea poporală. Ea susţine că, pe când era Hristos pus în mormânt, petrecând fariseii ziua Paştilor, la masă întinsă, unul dintre ei, speriat spune că „Hristos, răstignitul şi mortul, nu s-a mai găsit, azi, în mormânt, iar ai săi spun că a înviat. Atunci, ceata fariseilor striga în cor revoltată: Când cocoşul ăsta (din blid) va striga „cucurigu!” şi când aceste ouă albe (de pe masă) roşii se vor face, atunci credem că a putut învia Hristos. Deodată, o neaşteptată bă taie din aripi şi un puternic „cueurigu!” s-aude. Cocoşul, însă, bătând din aripi, pentru a putea începe „forte”, toate mutrele fariseilor le stropise cu zeamă ferbinte şi, de atunci, zice legenda, rămaseră cu pistrui pe faţă. Ştergându-şi ei bine ochii stropiţi cu zeamă, observară că toate ouăle de pe masă se făcuseră roşii. Aşa li-se dovedi, dar, învierea, precum ei cerură!

*

Maria Magdalena, pentru a dovedi imperatorului Tiberiu că Hristos a fost ucis şi a înviat, îi prezintă mai multe ouă roşii. O altă versiune despre roşirea ouălor este cea despre o fată, care, mergând cu ouă la piaţa din Ierusalim şi auzind, în cale, că Hristos a înviat, a zis că atunci va crede, dacă ouăle ei albe se vor schimba în roşii. Când ajunse în piaţă, cuprinsă de fiori văzu că toate ouăle se roşiseră.

Oul se roşeşte, pentru că el reprezintă forma rotundă a pământului şi acest pământ l-a spălat Hristos cu sângele său.

Din cele mai vechi timpuri şi în toate ţările, există ouă roşii. Pretutindeni, în palat şi bordei, s-au făcut ouă roşii, colorate din anumite şi deosebite substanţe, până când acest lucru a ajuns, acum, o adevărată artă.

*

În Londra, de exemplu, în vitrinele prăvăliilor, dar mai ales a cofetăriilor, poţi vedea ou roşu, începând cu preţul de la 20 bani, şi până la câteva mii fonţi sterlingi. Sunt ouă roşii lucrate de cei mai de valoare artişti, a căror preţ se urcă până pe la 20 mii coroane. Sunt, apoi, ouă lucrate din os de elefant, înlăuntru cărora donatorul poate pune bomboane de primă fineţe ori juvaere preţioase. Un ou la fel a dat fiului să un american bogat. Diametrul acelui ou a fost de jumătate de metru şi în lăuntrul lui era aşezat un instrument de muzică automată, care juca mai multe piese. Acest ou se scrie că ar fi costat 90 mii coroane. Cadou american!

*

Se mai scrie despre un ou şi mai de mare preţ, pe care l-a primit ţarul Alexandru II, de la o prietenă bună a sa. Suprafaţa acestui ou este din aur, în care sunt gravate scene din răstignirea Domnului, înlăuntrul oului, gălbenuşul îl formează o cruce din rubine, cu marginile de diamant. Oul este lucrat în Paris şi preţul lui este nehotărât, pentru că conţine aşa bucăţi de rubin, ca şi care nu mai există altele.

Acest ou se scrie că se păstrează şi în ziua de azi, în muzeul „Eremitage” din Petropolea.

*

Câtă deosebire între ouăle roşii, ce se pregătesc pentru palate, şi între cele ce se lucră în bordeie! Colo, auzi de ouă roşii lucrate cu rubine şi diamante, aici vezi oul natural roşit, de multe ori, în coji de ceapă. Şi totuşi, bucuria pretutindenea e mare, în palat şi bordei. Da, căci Dumnezeu aşa a întocmit sufletele oamenilor, ca, în ziua luminatei învieri, şi săracul din bordei să se ştie bucura, asemenea bogatului din palat.

*

Minerva VAŞIADI

*

(Tribuna, Anul IX, nr. 89, 18 aprilie / 1 mai 1907)


Comments are closed